VIDEO Tudor Gheorghe - Nu-s vinovat fata de tara mea (versuri Andrei Ciurunga)

VIDEO. Tudor Gheorghe - Cu Iisus în celulă

Tudor Gheorghe: „Numai noi n-avem voie să fim naţionalişti”

Maestrul Tudor Gheorghe spune că, de frică şi din nevoia de a cataloga, unii dintre români se grăbesc să condamne orice demers de asumare a istoriei naţionale.

Demnitate. Aceasta ar putea fi cea mai scurtă caracterizare a maestrului Tudor Gheorghe. Privindu-l, mulţi dintre noi intuiesc că românii pot avea şi alt profil social. Spectacolele semnate de către Tudor Gheorghe depăşesc cadrul artistic, punând în mişcare, simultan, mintea şi sufletul spectatorului. De aceea, poate, biletele se vând ca pâinea caldă şi oamenii pleacă acasă mulţumiţi, cu un zâmbet discret sau cu o lacrimă în colţul inimii. L-am invitat din nou pe Tudor Gheorghe „La masa Adevărului" pentru a ne reaminti de „România veche", de valorile pe care a fost construită. Aşadar, am trecut „România nouă" prin filtrele celei „vechi", într-un exerciţiu menit să dea un impuls, simultan, minţii şi sufletului, ca şi în spectacolele lui Tudor Gheorghe. Ce-am izbutit veţi vedea în rândurile de mai jos şi în forma video a dialogului.

CARTE DE VIZITĂ

- Tudor Gheorghe s-a născut la 1 august 1945, la Podari, judeţul Dolj.
- A urmat Liceul „Fraţii Buzeşti" din Craiova şi cursurile Institutului de Teatru din Bucureşti, absolvind în 1966.
- În acelaşi an a fost angajat la Teatrul Naţional din Craiova.
- Tatăl său, cântăreţ la strană, a fost deţinut politic în temniţa de la Aiud, unde regimul era extrem de dur.
- În 1969 a oferit primul său recital, „Menestrel la curţile dorului", cu poezia poeţilor Lucian Blaga, Tudor Arghezi şi Ion Barbu.
- Autorităţile comuniste i-au interzis să concerteze în 1987, însă după Revoluţie a revenit pe scenă.

„Au venit dansatoarele la ţăranii mei"

„Adevărul": La ultima noastră întâlnire, acum doi ani, v-aţi exprimat mâhnirea în legătură cu ceea ce se întâmplă în România. S-a schimbat ceva de atunci?
Tudor Gheorghe: Da. Dar nu în bine. În mai rău. Din rău în mai rău. La mine, la Podari, să nu zici că nu s-au întâmplat lucruri deosebite! La mine, la Podari, pe dealul de deasupra casei mele, cât am fost eu plecat să-mi văd de sănătate la Techirghiol, a apărut... bă, nene ca la Hollywood, înţelegi, scrie mare: PODARI. La Craiova nu scrie. Prin Craiova când treci nici nu-ţi dai seama, nici nu există Craiova. Dar când ai trecut de Craiova şi ai plecat spre Calafat, pe deal, sus, exact ca la Hollywood scrie PODARI. Şi noaptea e luminată reclama... Este tot ce-mi trebuie! Acum Craiova este ceva pe lângă Podari. S-au făcut lucruri importante la mine în sat: s-a băgat apă curentă, tata are acum apă în curte. Se pune gaz, probabil că mai e puţin până la alegeri şi în preajma alegerilor se fac lucrurile astea bune. Mie mi-ar fi drag să fie tot timpul alegeri pentru că mereu s-ar face câte ceva prin comune.


S-a schimbat profilul omului pe care l-aţi cunoscut, în copilăria dumneavoastră, la Podari în raport cu profilul celui de acum?
Da. Şi s-a schimbat esenţial! La mine în sat, tata e încă bolnav de credulitate, ca să zic aşa. El nu încuie poarta, nu încuie uşile la casă. Şi-i mai spun: „Tată!...". „Aş, cin' să fure?" Deci, tata are mentalitatea că la noi în sat nu se fură. La noi în sat nu se fura! În anii '50 nu exista ideea de furt - oamenii îşi lăsau butiile cu vin, acolo unde culegeau, grămezile cu porumb la capul locului, nu-şi luau nimic unul altuia. N-avea niciun sens, aveau toţi. Odată cu colectivizarea, odată cu instaurarea comunismului şi cu pecinginea asta pe sufletul ţăranului român, pur altădată, a intervenit boala asta. Au început să fure, au început să mintă, au început să se înşele între ei, ceea ce este un lucru extraordinar.

Toate li s-au tras de la colectivizare?
Nu numai de la colectivizare, dar şi de la ea. În primul rând de la lipsa credinţei, de la interzicerea religiei în şcoli, de la felul de a se preda în şcoală. Religia poate fi un reper. Ei bine, ţăranii mei, care aveau un bun-simţ nativ, dacă te vedeau trecând prin sat, te salutau înainte să-i saluţi tu pe ei. Acum mă duc în sat şi văd generaţia asta tânără de copii rămaşi fără părinţi, care sunt fie în Spania, fie în Italia. Copiii sunt cu motoscutere, cu manele date la maximum... A dispărut hora din sat. E un bar unde au pus şi o bară şi au venit dansatoarele la ţăranii mei. Deci, nu mai e nimic din ce-a fost. Generaţia celor bătrâni se duce şi vine o generaţie bătrână şi ea, adică generaţia mea. Mă uit la foştii mei colegi cu care păşteam vacile, prietenii mei din copilărie. Ei da, se uită la mine cu un fel de admiraţie şi nu mai îmi spun pe nume şi îmi vorbesc cu „dumneavoastră". La ei mai e respectul faţă de cel care s-a ajuns într-un fel.

Tudor Gheorghe constată că tinerii români talentaţi sunt victimele mediocrităţilor

Nu neapărat material...
Nu, nu, nu la un nivel material, ci la un nivel intelectual. Ei bine, există respectul ăsta. Ei au case mai mari şi mai frumoase decât am eu în Podari, dar asta este altceva. Noi încă am avut profesori şcoliţi înainte. De şcoală veche, care ştiau carte. Ăştia de acum nu mai au profesori şcoliţi. Mă rog, i-au făcut ăştia la facultăţile particulare...

Deşi nu e neapărat rea ideea de învăţământ privat...
Nu, nu, Doamne fereşte! Dar nu să faci totul, în aceste facultăţi particulare, pe ideea de profit. Să bagi aşa, cu furca, copiii la şcoală. Şi asta e o mentalitate care s-a pierdut în sat. Vezi, copilul de ţăran a rămas în mine, există. Înainte, aveai trei-patru copii, să zicem, şi unul, pe care-l alegea domnul învăţător sau popa, mergea la studii, mergea la şcoală. Ăilalţi rămâneau acasă. Nu erau obligatoriu ca toţi să facă liceul, să facă facultatea. Era nevoie de meseriaşi. Marea prostie a fost desfiinţarea şcolilor profesionale. Am avut colegi ai căror părinţi nu au avut bani să-i dea la liceu. Îţi trebuiau bani ca să-ţi ţii copilul la studii.

Erau costuri mari cu şcolarizarea şi înainte de comunişti...
Era uniforma, îţi trebuia gazdă... La şcoala profesională îţi dădea uniformă şi cămin. După ce o terminai, nu te oprea nimeni să-ţi termini liceul la seral, să-ţi continui studiile. Am colegi care au făcut aşa: şcoala profesională, liceul, apoi Agronomia şi au ajuns ingineri agronomi şi chiar profesori.
''Ţăranii mei, care aveau un bun-simţ nativ, dacă te vedeau trecând prin sat, te salutau înainte să-i saluţi tu pe ei.''

„Căutăm modele printre ţepuitori"

Mai există România dumneavoastră, aşa cum aţi văzut-o când aţi „deschis ochii"?
Nu... Nu mai există, din păcate.

Ar putea fi recuperată?
Nu mai poate fi recuperată pentru că trăim altceva. Obsedat fiind că trebuie să las ceva serios în urmă în plan cultural, spiritual, educaţional, tot ce-am construit se va vedea că e construit foarte bine, foarte deştept. Viaţa mea, parcursul vieţii mele culturale n-a fost făcut pe zigzaguri, pe „modă". N-am avut habar, n-am ţinut cont de curente, de modă, nu m-am luat după nimeni, doar după mine însumi. Eu m-am născut să fiu eu.

Mai avem modele?
Nu. Aici e problema! Vezi tu, toată generaţia asta de vine acum îşi caută modele realizate scurt, repede - ţepuitori. Sunt oamenii care s-au pomenit cu bani, care au avut bani şi care au făcut afaceri după 1989. E nedrept. Startul e total nedrept. Pentru că, vezi, după Al Doilea Război Mondial, nemţilor li s-a dat câte o sută de mărci. Cei care au avut talent în a-i înmulţi au avut succes, ceilalţi nu. Ei bine, e nedrept faptul că noi, după '89, ne-am aşezat la masa democraţiei, unii cu saci de bani, pe care-i aveau dinainte, şi alţii care n-au avut nimic. Deci, noi n-am pornit la drumul ăsta de la zero, cu toţii. Oameni care ar fi fost capabili să investească şi să ştie să gândească n-au avut bani. Alţii au avut. Se laudă şi acum: „Domnule, păi m-a prins Revoluţia cu saci de bani!"

Oamenii sub un anumit nivel au avut, în general, bani înainte de Revoluţie...
Categoric!

Intelectualitatea, clasa de mijloc, n-a fost favorizată...
Vezi tu, de asta spuneam despre obsesia mea pentru perioada interbelică. În acea perioadă, România a fost binecuvântată de Dumnezeu de o manieră absolut incredibilă. O parte din spectacolele pe care le fac eu sunt gândite special pentru ca generaţia de astăzi, scârbită de România, să vadă că a fost şi altfel pe aici. Tinerii care se duc în străinătate spun: „Mi-e ruşine că sunt român". Şi sunt băieţi deştepţi, copii deştepţi, nu gargaragii. „Mi-e ruşine că sunt român"... Ei nu mai au cu ce să se mândrească. Ca ei să aibă motive de mândrie, eu a trebuit să fac acest efort, nobil de altfel, de a le demonstra că odată am fost cineva. Două perioade au fost extraordinare în istoria acestui popor: perioada prepaşoptistă, pe care o intuiesc acum, dintr-un anumit punct de vedere, şi perioada interbelică. Atunci, o suită de tineri, o echipă de tineri şcoliţi afară s-au întors şi au făcut România Mare.

Atunci era şi alt context istoric...
Nu mă interesează. Ăştia au făcut România, au făcut ţara. Asta a fost o perioadă extraordinară care s-ar putea să se repete. Fac o mică paranteză: am avut o întâlnire cu nişte tineri la Seattle. Acolo e fieful domnului Bill Gates. Şi, după spectacol, m-am întâlnit cu mulţi dintre ei şi am stat de vorbă. Unii voiau să se întoarcă, alţii nu mai voiau. Unii nu mai voiau să stea acolo pentru că îi trimiteau în India, ca formatori. Investeşte Bill Gates în India foarte mult. Mă rog, nu intru în amănuntele lor. „Nu mă duc domnule în India, mai bine mă-ntorc acasă!", îmi spunea unul. „Ce să faci acasă?", l-am întrebat.

În 2008, în premiera piesei „Omul din La Mancha“


Are vreo şansă aici?
Aici e problema. Dacă vă întoarceţi cinci, n-aveţi nicio şansă, vă mănâncă mediocritatea. Dacă vă întoarceţi 400 o dată, s-ar putea deja să fie importantă forţa voastră. Numai că îi mănâncă de vii, adică mediocritatea îi haleşte, îi distruge.

Avem vreo şansă de a scăpa de mediocritatea aceasta încuscrită cu impostura?
Da. Atragerea acestor copii şi „desţelenirea". Adică să faci terenul. Cineva trebuie să pregătească terenul pentru ei.

Dumneavoastră puteţi să lucraţi pe terenul sufletului, dar alţii ce pot face?
Am lucrat şi lucrez. Ei mă consideră un fel de lider din punctul ăsta de vedere, pentru că nu i-am trădat niciodată. Tot ce le-am spus a fost adevărat şi a pornit din interior.

Dacă ar fi scutiţi de taxe zece ani, de pildă, s-ar întoarce?
Vai de mine!

N-ar fi o posibilă soluţie?
Sigur că da! Dar atunci, zece ani de zile n-ar trebui să mai avem alegeri. Pentru că n-ar mai avea ăştia de unde să strângă bani pentru campaniile electorale, să dea punguţe, ca acum. Că au început deja. Am crezut că mor de „drag" când au început cu punguliţe... Acum sunt albastre, am văzut. Punguliţe, le dau punguliţe... Asta mă doare, că se cumpără meschin. Discutam cu un prieten bun de-al meu, din Basarabia, din Chişinău, înainte de alegerile lor şi spunea: „Dar, frate Tudore, ce să facem, noi ne-am dus la ţară şi am dat la ţăranii noştri seminţe de morcov, de roşii, să pună în grădină. Le-am adus seminţe şi le-am adus răsad. Şi comuniştii au venit cu tranzistoare."

''Două perioade au fost extraordinare în istoria acestui popor: perioada prepaşoptistă, pe care o intuiesc acum, dintr-un anumit punct de vedere, şi perioada interbelică.''

„Numai noi n-avem voie să fim naţionalişti" 


(...) Eu am mari probleme pentru că pregătesc un spectacol de o anume factură şi probabil că vor fi mulţi şocaţi.

Cu mai multe cântece din istoria românilor?
Da, chiar asta vreau să şi fac. Adică un spectacol de imnuri naţionale, pornind de la cântecele naţionale din perioada paşoptistă la cântecele mobilizatoare din preajma Războiului de Independenţă, apoi de la momentul 1916, din perioada interbelică şi până în epoca comunistă. Vor fi toate acolo. N-o să renunţ nici la „Lumina-i steagul nostru-n zare". Sunt cântece foarte frumoase, sunt ale istoriei mele. Dar o să cânt şi două cântece legionare foarte frumoase, de altfel.

De ce se crispează unii când se fac demersuri de asumare a istoriei naţionale?

N-am înţeles nici eu de ce. De frică şi din nevoia de a cataloga. Eu am fost întotdeauna un personaj foarte ciudat şi n-au ştiut niciodată unde să mă pună. Când m-au pomenit întâi au spus: „Domnule, e cu chitara, e folk!". Aşteptau să mă vadă ca pe Onofrei la Braşov, cu trei fete lângă mine şi cu încă două chitare. N-am ieşit. Am coborât către folclor adevărat. M-am apucat de cobză. Au spus „Băi, uite, băiatul e lăutar!", pe urmă, iată-mă brusc cu o orchestră simfonică, total debusolant, n-a mai ştiut nimeni ce e cu mine. Iată-mă cu taraf tradiţional, iată-mă pe urmă cu muzica uşoară interbelică, iată-mă cu muzica pentru copii, iată-mă cu poezia închisorilor comuniste, cântând cu un cor de călugări. Acum pregătesc spectacolul cu corul şi fanfara reprezentativă a Armatei. Asta aş vrea. Aceste imnuri naţionale, cântate de o forţă naţionalistă în cel mai frumos sens al cuvântului.

Şi francezii sunt naţionalişti...
Toţi sunt naţionalişti mai rău decât noi, numai noi n-avem voie.

Se şi cultivă parcă această reţinere în „lumea bună"...
Intelectualii rasaţi nu mă mai interesează de mult.

Aveam aşa ceva?
Tocmai aia e, că mi se pare că n-avem... Vă amintesc poate una dintre cele mai frumoase replici pe care le-am auzit, dată de un prieten bun de-al meu, un personaj fabulos, unul dintre ultimele mari spirite ale acestei ţări, Romulus Vulpescu, despre care a zis o jurnalistă că e „fost intelectual". Ce părere ai?! Şi lui i-a plăcut şi de câte ori se prezenta spunea: „Romulus Vulpescu, fost intelectual". Vezi, asta mi se pare fantastic! Cu cât scrii mai complicat, cu cât eşti mai aşa şi cu cât îţi pute ce-i aici, şi cu cât eşti mai dincolo, cu cât închizi ochii şi te-ai văzut dincolo spre graniţele Ungariei, spre Austria, cu cât uiţi de bălegarul de aici, eşti „ales", eşti „rafinat".

Unde sunt cei care nu mai sunt? (versuri Nichifor Crainic, canta Tudor Gheorghe)

Colind pentru cei departe de tara

Poezia detentiei. Nichifor Crainic: Unde sunt cei care nu mai sunt? VIDEO Tudor Gheorghe

Intrebat-am vantul, zburatorul
Bidiviu pe care-alearga norul
Catre-albastre margini de pamant:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a vantul: Aripile lor
Ma doboara nevazute-n zbor.

Intrebat-am luminata ciocarlie,
Candela ce legana-n tarie
Untdelemnul cantecului sfant:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a ciocarlia: S-au ascuns
In lumina celui nepatruns.

Intrebat-am bufnita cu ochiul sferic,
Oarba care vede-n intuneric
Tainele necuprinse de cuvant:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a bufnita: Cand va cadea
Marele-ntuneric, vei vedea.

România vorbeşte! Răspuns la adesa unei infamii depre Tudor Gheorghe si tatal său, fostul deţinut politic Ilie Tudor

Jigodismul,lichelismul şi infamia sunt peste tot în societatea românească. Fie că vorbim de muncă, de politică, de administraţie sau viaţa de zi cu zi, aceste infecţii care distrug de ani buni România au devenit atât de pregnante, incat am ajuns să le luăm drept…”obisnuinţă”. Chiar la un concert Tudor Gheorghe.

Din păcate, această atitudine a noastră sau mai precis, lipsa ei, a permis apariţia unor adevăraţi monştri, niste personaje groteşti, certate cu bunul simt, legea şi cu spitalele de psihiatrie. Mai mult, aceste calamitaţi omeneşti nu numai că au apărut, dar au ajuns modele şi acum se găsesc să ne dea lecţii de civilizaţie, patriotism şi mai ales morală.

Astfel, cu stupoare am aflat că o doamnă de origine străină, a găsit de cuviinţă să-l înfiereze cu mânie proletară pe maestrul Tudor Gheorghe. Tudor Gheorghe, acest păstrător neobosit al tradiţiilor românesti, om de o cultură şi sensibilitate deosebită, a devenit tinta unui atac incalificabil al unei doamne rătăcite.Şi de ce? Pentru că tatăl maestrului, domnul Ilie Tudor, a fost legionar!

Folosind o limbă română cu mari carenţe de înţelegere şi cunoaştere a regulilor ei – poate din cauza gândului la legionari a pus virgula între subiect şi predicat – respectiva persoană s-a transformat într-un veritabil comisar al poporului de pe timpuri – credeam noi – demult apuse. A imputa unui om eventuale greşeli ale unor colegi de-ai lui, nu numai că încalcă orice principiu de bun simt, dar este o absurditate doar prin însăşi exprimarea acestei idei.

Ce-ar fi dacă poporul român ar considera vinovat fiecare cetăţean bulgar, pentru că o mulţime de oameni de această origine au făcut în trecut abuzuri la adresa noastră? Sau fiecare ungur? Cum ne-ar numi atunci cloaca de afacerişti numită pompos “comunitatea internaţională”?

Inocularea ideii de vină colectivă asupra unei generaţii, ţări sau clase sociale ne duce cu gândul perioada bolşevică, atunci când “burghejii” şi intelectualii erau urmăriţi pentru exterminare de către bolşevismul adus în România de Hannah Robinsonh, Erno Neulander, Boris Grünberg, Saul Bruckner şi alţi “comisari sovietici”.

Recunosc, am fost doborât. Nu mă mai surprind multe în ziua de azi, dar să aflu că un concert Tudor Gheorghe este intolerabil m-a băgat în reflecţie. Chiar nu se pot opri aceşti oameni? Chiar nu le ajunge groapa în care ne-au aruncat? Chiar atât să le fie frică de învierea noastră?

Mulţumesc celor de “Foaie Naţională” pentru că ne-au adus la cunoştinţă această bătaie de joc. Şi împotriva cui?

Ilie Tudor. Un om care petrecut 24 de ani din cei 88 ai vieţii în puşcăriile administrate de ciuma roşie. Şi nu a stat oricum, ci DEMN! Un om de o bunătate sufletească extraordinară, un om care şi-a iertat toţi călăii…Dacă nu mă credeţi, puteţi consulta youtube-ul, unde veţi găsi un documentar foarte bun despre Ilie Tudor din Podari.Să vă convingeţi singuri cine spune adevărul…

Inutil să mai specific că atât eu cât şi alţii, îl susţinem necondiţionat pe maestrul oltean, cât şi pe atât de încercatul, dar DEMNUL său părinte. Şi o vom face mereu, NECONDIŢIONAT.

Închei cu speranţa că momentul Învierii Neamului Românesc, al RE-trezirii noastre naţionale – care ştiu că zace în fiecare dintre voi, cei care citiţi acum – va coincide cu primele triluri dintr-un concert Tudor Gheorghe!

Maestre, suntem NEAM DE PIATRĂ!

Sursa: România vorbeşte

VIDEO-MĂRŢIŞOR Tudor Gheorghe. E primăvară! Fie binecuvântată! Ghiocei pentru cele dragi ale noastre.

Tudor Gheorghe a prezentat spectacolul 1989-2009 Degeaba: N-avem ape minerale, n-avem gheata, nici hartie, n-avem varza de sarmale,dar avem democratie

"Adica totul a fost degeaba? Nu, nu, nu, pentru unii n-a fost degeaba. N-a fost degeaba deloc, au ajuns bine, bine de tot. Asa de bine, ca au uitat de unde au plecat. Isi mai aduc aminte de noi asa, in preajma alegerilor. Coboara, ne imbratiseaza, se fotografiaza cu noi, sunt populari", a spus Tudor Gheorghe marti, 22 decembrie, la Sala Palatului. Vreme de aproape doua ore, ajutat de Corul si Orchestra Filarmonicii Oltenia sau cantand singur, la chitara, maestrul a invocat Eroii Revolutiei Romane, i-a pomenit pe parlamentari intr-o serie de colinde "altfel", in care a strecurat "o doza mica de rautate" ("Ne iarta Dumnezeu!"), a facut o analiza vestimentara a celor care apareau la TV in perioada Revolutiei, a glumit pe seama legaturii dintre Vantu, ninsoarea si traficul de pe autostrada si a explicat de ce are incredere totala in generatia care vine din urma: "Erau vreo 4-5 insi si faceau un om de zapada. Si am zis: "Pe cine faceti voi aici?" - sa vad daca sunt destepti. Si unul s-a uitat asa la mine, smecher - se vedea: fata de viitor prim-ministru - "Pe Boc!"." Concertul a inceput cu un Vine, vine primavara cantat de o pustoaica, versurile optimiste fiind insotite de o muzica ce dorea sa inspire panica. Si-a facut apoi aparitia si Tudor Gheorghe, pentru a alimenta starea de nesiguranta, de disperare, prin piesa Pune tata steag la poarta: "Ce lumina lina ne-ndulceste moartea celor ce-am cazut in Bucuresti"."Eroii Revolutiei Romane - da, in Bucuresti - aliniati frumos intr-un cimitir protocolar, pazit de soldati, de parca ne-ar fi teama sa nu iasa afara. E si asta o idee: daca ies toti, intr-o noapte, si se apuca sa povesteasca cum a fost in zilele alea. Cine a fost pe langa ei, cine i-a indrumat. In tara sunt mai norocosi, ca n-au atata marmura pe ei. Si mai ies din cand in cand si povestesc. La mine vine unu' mereu si ma-ntreaba cum a murit el si de ce. Imi vine sa intru in pamant de rusine! Sa-i spun? E ca si cand ar muri a doua oara. Tac si-mi las privirile-n pamant. Si el tace si ma priveste bland si iertator, dureros de greu... Si-atunci il rog sa ma ierte. Sa NE ierte, precum si noi iertam gresitilor nostri, acum si in vecii vecilor, amin!""Primeste-i Doamne-n casa ta/ Pe cei ce vin din Timisoara/ Ei sunt ofranda cea mai grea/ Pe care ti-o trimite tara." (Ruga la Timisoara) a fost urmata de un pasaj epic mai vesel, o scurta analiza vestimentara a celor care si-au legat numele de Revolutia din '89. "Mircea Dinescu imbracat in pulover. Petre Roman imbracat in pulover. Silviu Brucan imbracat in pulover. Gelu Voican Voiculescu imbracat in pulover. Sergiu Nicolaescu imbracat in pulover. Petre Roman imbracat in alt pulover... El avea doua..Mie-mi vine sa ma duc sa-i intreb unde-au pus puloverele alea de ne-au luat noua ochii-n atunci. Si de ce le-ati abandonat asa de repede si-au imbracat costumele fostilor activisti de partid? Ca stau pe ei la fel. Si daca le-au abandonat, macar le-au ascuns bine? Daca le gaseste generatia asta nervoasa si le-mbraca? De dracu, o luam de la-nceput? Adica totul a fost degeaba? Nu, nu, nu, pentru unii n-a fost degeaba. N-a fost degeaba deloc, au ajuns bine, bine de tot. Asa de bine, ca au uitat de unde au plecat. Isi mai aduc aminte de noi asa, in preajma alegerilor. Coboara, ne imbratiseaza, se fotografiaza cu noi, sunt populari... Dup-aia pleaca sa-si vada de interesele lor. Sunt lucruri pe care bietul roman de rand nici nu le viseaza. Dar domnilor, fiti atenti ca unii dintre noi au gasit puloverele alea. Si se pare ca incep sa le imbrace. Si daca le imbraca, vor sti ce au de facut. [...] Le vor intalni probabil stafiile celor morti degeaba. Mai intai vor inchide granitele. Si dup-aia vor pleca sa va caute, sa va bantuie, sa va colinde."A venit apoi vremea colindelor cu substrat...: Vin colindatorii ("Am murit degeaba, ce-ati facut din tara leru-i ler") si La fereastra cu gutuie. "Doamnelor si domnilor, acest spectacol nu e un rechizitoriu, acest spectacol e o meditatie asupra celor 20 de ani care au trecut peste noi, e un indemn la generatia tanara sa spere si generatiei noastre sa nu uitam. M-a durut, sincer sa fiu, ieri - Parlamentul Romaniei, dupa ce Presedintele a depus juramantul, in partea a doua, cand a fost sesiunea solemna, au plecat multi dintre parlamentari. Mai ca la 20 de ani ar fi trebuit sa fie. Stiu ca-s probleme, sunt spaime, dar oricum... Ar fi fost bine. Ia uite aicea, parc-ar fi Parlament... Mama, daca ati fi dumneavoastra parlamentarii Romaniei. Oricum sunteti prea multi!""Acest spectacol e mai special in viata mea artistica, pentru ca daca pana in '89, cand ma intreba Cenzura "ce e cu poezia asta?", dadeam vina pe poeti. "N-am scris eu Ursul romanesc, a scris Beniuc. N-am scris eu Balada de copilarie, a scris-o Paunescu. Intrebati-i pe ei!" Ii aranjam! De data asta, tot ce cant, tot ce va spun, am scris eu.""Aceasta prima parte a fost o parte chiar solemna, de omagiere, frumoasa, zic eu. Si solemna. Acum intram intr-o zona putin mai relaxanta pentru noi, pentru ca asa suntem noi, romanii. In momentele mai disperate ne gasim zambetul si stim sa trecem peste ele cu usurinta." "Si poemele ma cheama/ Sa le trec fara de vama" (Colinda), a cantat maestrul Tudor Gheorghe, vorbind apoi despre cum "Poetul canta de se-ncheaga lumina sangerie a serii. Nici un descantec nu dezleaga aceasta taina a inchegarii. Incremenita de uimire noaptea luceferii si-i stinge. Tacerea e o razvratire a mortii cand poetul plange! Cand rade, cearcanul amiezii se face uger si de-nfloare. Sa vina si sa suga iezii ramasi orfani de caprioare. De-o vreme insa tace, bietul. Slujbasii, de tremura slujbasii. Domnilor, a tacut poetul! Semn rau! Ne-or blestema urmasii!""Vor fi cateva colinde - e vremea lor - mai altfel. Ne iarta Dumnezeu! Ca vom strecura o doza mica de rautate in ele." - Am venit si Colind de parlamentar ("Dac-as fi cantat eu cantecul asta acum cateva luni, eram Ministrul Culturii")."Acum va rog sa ma credeti - am prieteni foarte buni, parlamentari, oameni exceptionali. Unii dintre ei mi-au si zis, ma Tudore, ce frumos cantai tu numai cu chitara asa... Sau nu, cel mai bine cantai cu taraful, folclor. Nu, dar am avut probleme si cu folclorul - in alegerile trecute. A venit la mine un om politic - nu-i spun numele, ca nu conteaza... El nu conteaza... nu numele! :) - si mi-a zis "Ma nea Tudore, stii ca n-ar trebui sa mai canti cantecul asta, Foaie verde..." "Care ma?" "Asta, dom'le, cu Foaie verde... stii dumneata care". Eu ma faceam ca nu stiu... Intr-adevar, era foarte frumos. Un cantec popular absolut splendid. "Bate vant varfurile/ Pe mine gandurile/ Sa-mi iau potecutele de toate colnicele/ C-asa-i lumea trecatoare/ Unul naste si altul moare". N-avea nimeni... aici era jalea: "Unul pleaca, altu' vine/ N-am nadejde de vreun bine" zice "Asta-i asa, mi se pare ca e o trimitere". "Ba nene, zic, ai ramas rau de tot. Ai ramas atunci... Desi erai tinerel pe vremea aia, ai ramas atunci...". Asta spuneam, ca am prieteni buni, oameni exceptionali, care nu se regasesc nici o clipa in dragalaseniile pe care le propun eu. Dar unii n-aveau nici o vina ca se supara. N-ar trebui sa se supere, ar trebui sa fie asa, nonsalanti...""Ma, la prima legislatie, primii senatori, primii parlamentari romani, aia ar fi trebuit sa-i punem in calendar. Aia inca nu stiau cum e chestia asta, cu "sa fii": aia se duceau la servici, adica ei n-apucasera sa iasa din sistem. Ei erau... normali! Aia care s-au prins unde vine chestia au ramas, nene. Si-n prima etapa, daca tineti minte, nu stiu ce le puneau in mancare acolo, la cantina, se ingrasau ingrozitor. Da' repede! Acum nu mai e aceeasi poveste, pentru ca au tot felul de sali de fitness, au invatat. Asa mi-e drag! In mintea mea, nu vad decat doi oameni jucand tenis la Parlamentul Romaniei. Pentru mine, Valeriu Tabara si cu ministrul de-acum de la Finante. Mi-e drag sa-i vad jucand tenis pe ei doi. Mi se pare extraordinar cum arata ei. Ii vedeti? Poate ca voi avea bucuria sa ma invite la un meci."Au urmat cateva piese cantate la chitara de Tudor Gheorghe, fara ajutorul orchestrei, printre care Colind de fost parlamentar ("N-am fost mult, dar cat am fost/ Trece vremea, trece/ Sigur mi-am facut un rost/ Trece vremea, trece")."Intr-o piesa a lui Sorescu - exceptionala, nu stiu de ce nu o mai pune nici un teatru: A treia teapa... asa se chema spectacolul - aveam eu in scena doi colegi care stateau infipti in tepe, de la inceputul pana la sfarsitul spectacolului. Un roman si-un turc. Vlad Dracul, eu jucam Tepes... Si discutau, ii intreba pe astia: "Ba, tu de ce stai in teapa?" "Pai da eu am vrut sa trec dincolo". Asta era inainte de '89. Acuma poate nu mai au sens, pentru cei tineri, vorbele astea. Dar atunci erau cutremuratoare. "Am vrut sa trec dincolo, la turci" "Ce sa faci tu la turci?" "Sa vad muzeele!" "Dar tu?", zice "Io-s de mic, m-au dat la turci si de dorul tarii m-am intors inapoi, sa-mi vad pamantul patriei". "Da? Si te-au uitat in aerul patriei!" Astia doi stateau in tepe si comentau viata politica a tarii. Era un fel de Sinteza Zilei, ca sa zic asa. Intelegeti? Si discutau ei. "Am prins si niste vremuri mai agitate" Eu acuma ma simt exact asa: in teapa, fericit ca am prins niste vremuri mai agitate. Dar cred ca si dumneavoastra va simtit asa: adica teapa aveti fiecare, ati luat-o, nu e problema! De ce spun asta? Pentru ca aceasta agitatie politica, la nivel inalt, mi se pare extraordinara. Ma, da e o agitatie de numa-numa. Mie-mi place cum se muta ei de la un partid la altul. Repede, asa. Sunt fascinat! Dar nu de-acuma! Nuuu! Pai am scris cantecul de vi-l spun acuma... atunci, acum 15 ani. Ma, nu s-a schimbat nimic, e tot asa parca. Adica n-au invatat! I-auzi ce frumos e si adevarat! Diferenta e ca atunci cand am scris eu asta, erau mai multe partide. Si aveau unde sa se duca. Pai aveam un prieten la Craiova care fusese in noua partide in doi ani!""Cand cu una, cand cu alta, cand cu raul, cand cu balta, cand cu acul, cand cu ata, cand cu vantul, cand cu ceata, cand cu parul, cand cu cioara, cand cu dracul, cand cu moara", s-a jucat maestrul cu vorbele, concluzionand usor amar: "Daca n-ar fi asa de trist, ar fi asa de vesel!" "N-am uitat nimic din toate cate ne-a fost dat sa le traim pe-aci/ Am trait cu vrute si nevrute si am murit cu fiecare zi/ Am tacut atat amar de vreme/ Cantecele mi le-am strans de gat cand veneau spasite sa ma cheme/ Mi-a fost mila si mi-a fost urat/ Simt un fel de abur de lumina, care parc-ar vrea si parca nu sa umbreasca partea mea de vina/ Care-a fost si care e si-acu/ Dar de-o vreme simt sa se topeste sila-n deznadejde/ Si ma tem de sictirul care ma-nveleste si de lipsa oricarui indemn." a recitat Tudor Gheorghe din Amaraciune, pentru ca restul piesei sa fie cantata. "Caini slabanogi, se plimba urdurosi prin piata mirosind a portocale/ Tarani tacuti si vagabonzi soiosi si kiwi si banane si curmale/ Deodorante, lapte praf, ciorapi, sapunuri, toate puse pe-o taraba/ Alaturi, pestii, tari, bibani si crap, inghesuiala, lume multa, graba/ Miros de branza si de mititei, de varza acra si de zoaie amare/ Funii de ceapa, siruri de ardei.../ Frunze de dafin, boabe de piper, legume de sezon, chite si fire/ Si maini batrane intinse care cer, sacoselor flamande, miluire/ Si preturile care cresc, mereu/ Si banii care nu mai vor s-ajunga/ Sa vina in piata asta, Dumnezeu/ Sa cumpere, de are bani in punga!" "N-avem ape minerale/ N-avem gheata nici hartie/ N-avem varza de sarmale/ Dar avem democratie", a strigat apoi, punctand aspectele negative ale modului in care au ales romanii sa inteleaga democratia. "Duritate-n exprimare/ Ras strident si marlanie/ S-a dus dracu-orice candoare/ De cand e democratie!" "Dar decat asa, parinte/ Naclait de pesimism/ Scoate-ma din necuvinte/ Da-ma-n totalitarism!""Intre ce-am visat sa fie si ce este... e cale lunga. Cand da mucegaiu-n vie, vinu-ti face gura punga. De vreo zece ani incoace, mucegaiu-n via noastra se rasfata intr-o albastra stare in care nu se coace si-ocroteste agurida sa ramana asa cum este: acra, astringenta, in bride sa ne stranga ca-n poveste. Iar noi, de dulceti, la acru zicem: multumim, parinte, ca profanul este sacru si nebunul e cuminte!" "Da, prefecturile se fac, iar, Comitete judetene/ Oameni tineri care tac si te privesc lung printre gene/ Au invatat, uluitor de repede ce e puterea/ Si calca sigur si cu spor/ Stiindu-si foarte bine vrerea"."Cat de repede s-au dus anii astia ce trecura/ Nu mai am vazut ca nu-s si-am imbatranit in ura!" "Nu e prea incurajator cantecul asta, dar...": "Nu m-am temut de lupii maturi/ Le tai un cal batran si-i saturi/ Da' ce ne facem cu cateii?/ Care in numele ideii/ de Revolutie se-ngrasa/ Si-abia despachetati din fasa/ Incep sa scoata coltii tineri/ Si-o musca si pe Maica Vineri/ Daca la ora programata n-au portia asigurata/ Atentie la catalandri/ Cand sunt satui se joaca tandri/ Se harjonesc in haita mica/ Dar cresc si se-nraiesc/ Si stim c-atunci cand haita se mareste/ Nici Dumnezeu nu-i mai opreste!/ Ajung la randu-le lupi maturi/ Si nu mai sti cu ce sa-i saturi/ Ca sunt scoliti si au pretentii/ Sunt rude toti cu disidentii/ I-a chinuit nomenclatura/ Si-au trebuit sa-si tie gura/ De-aceea vor acum sa muste/ Sa n-aiba cine sa-i impuste/ Nu m-am temut de lupii maturi/ Le tai un cal batran si-i saturi".Ajutat din nou de orchestra, ca un veritabil artist rock, maestrul ne-a explicat cum "au facut copiii nostri dinti, musca din bunici si din parinti". "Cel mai greu dupa una asemenea moment, de o asemenea forta tragica, as zice, e sa continui in aceeasi nota. Ca e cumplit! Nu atat pentru mine, cat pentru domniile voastre! Doamna Tudor imi spunea ca nu e bine, ca trebuie sa gasesc ceva... "Nu poti sa lasi publicul asta, esti artist"... Mai ales ca noi suntem un popor cu umor. Un popor absolut extraordinar. Spuneam: eu cred foarte tare in aceasta generatie care vine - va tin putin de vorba ca sa iesim din starea asta, mi-e mai usor mie - cred ca generatia asta are obligatia sa reconstruiasca aceasta tara. Astia mici. Astia au un umor fabulos. "Va spun, veneam acuma, pe a nenorocita de vreme, de la Craiova. A, vreau sa va spun ca ma simt obligat sa aduc multumirile mele, absolut fara limita, acestor buni colegi, acestor muzicieni exceptionali, care s-au aventurat intr-un periplu pe vremea asta cainoasa. Nu numai ca au venit de la Craiova, dar m-am dus cu ei si la Constanta. Au facut de la Constanta o noapte intreaga. I-a intors de pe autostrada. Eu am vazut, am fost acolo. Atata a nins... dar s-a pus vantu'! Vantu' asta e nenorocire. Si al dracu', cum invarte el zapada, c-o pune exact la Dragna, stii? Acolo e ceva, un fel de Triunghi al Bermudelor. Vjjj, se invarte pe la Slobozia si hap, pune zapada acolo! Va ganditi ca atunci cand au inceput sa o construiasca, adica in secolul trecut, inainte de 2000, cand s-a pus proiectarea, ma daca la atat sa se fi gandit: "Sa punem niste stejari pe margine, asa..." Acum erau seculari! Dar va dati seama? Numai la noi autostrada trece prin Baragan. Am umblat prin lume. Ba, la toti, ori trece prin paduri, ori e munte in partea asta, apa in partea astalalta. E ferit! La noi... deschis. Sa se vada totul! N-avem nimic de ascuns. Si-acesti minunati oameni au infruntat inteligenta constructorilor de autostrazi din Romania... Si-au batut calea asta lunga! Ei sunt Corul si Orchestra prestigioasei institutii care a facut 105 ani! Pe 17 decembrie, Societatea Filarmonica din Craiova a facut 105 ani! Deci domniile lor sunt membri ai Orchestrei Simfonica a Filarmonicii Oltenia.Pe 18, cand am venit, am facut de la Craiova pana la Bucuresti, doua ore, trei ore, doua ore jumate. Astia de la radio spuneau: "drumul e rau intre Slatina si Colonesti." Eu eram pe-acolo: era uscat, nu era nimic, totul era bine, perfect. De unde or fi aflat ei ca e... Ii minte satelitu', cred, vad altu'. Si cand am ajuns in sfarsit la dumneavoastra in comuna... o placere! Am facut patru ore! M-am dus spre Tineretului, ca am un apartament, sa las masina, dup-aia sa vin la sala, sa repet. De-aia iubesc acest popor si-aceasta generatie care vine din urma, in care am o incredere absolut totala. Au un simt al umorului fantastic. Vorbesc de astia din clasa intai, a doua. Astia sunt viitorul. Astia nu vor fi alterati. Au misto-ul in sange! Au pornirea facuta. Pentru ca replica de mi-a dat-o unul de sapte ani, cu o basca trasa aicea - erau vreo 4-5 insi si faceau un om de zapada. Si eu am parcat masina greu, m-am dat jos si am vrut sa fiu si eu... erau viitorii mei spectatori, sa ma iubeasca, sa ma dau bine cu ei :) Fanii mei de maine! Si am zis: "Ce faceti, ma, aici? Pe cine faceti voi aici?" Sa vad daca sunt destepti. Si unul s-a uitat asa la mine, smecher, se vedea, fata de viitor prim-ministru: "Pe Boc!" Va dati seama fiara aia ce va ajunge? Mititel, atata e... sa-mi spuna mie... bine, faceau un "omulet" de zapada! Bine ca n-a venit Iohannis! Nu mai stiau copiii ce sa-mi spuna acum" :)"Si doamna Tudor imi spunea sa-i gasesc un cantec care sa inspire spirit de incredere pentru viitorul... ala... Si m-am gandit la asta, dar vorbesc foarte serios": "Ia-ne, doamne, orice perspectiva/ Roza, tricolora, cum o fi/ Ia-ne si bomboana din coliva/ Dar reda-ne verbul a iubi." a cantat artistul, din nou doar cu chitara."Doamnelor, domnilor, in preajma de Sfinte Sarbatori, de Craciun si de Anul Nou, cu acest indemn si cu rugaciunea de a ne iubi intre noi, sa ne aducem aminte totusi ca suntem in perioada colindelor frumoase. Si sa plecati din aceasta seara, sa uitati aproape tot ce v-am spus, aproape tot: nu trebuie sa uitati inceputul spectacolului, in nici un caz, uitati jumatatea lui, inceputul in nici un caz. Si cateva lucruri din final. Si plecati cu aceasta stare de transfigurare a colindului romanesc, pe care a gandit-o Marius Hristescu": Sculati boieri/Florile dalbe.

Sursa: http://life.hotnews.ro

Tudor Gheorghe - VIN COLINDATORII (Colindul martirilor din decembrie 1989)

Tudor Gheorghe - Colind celui fara de tara