Se afișează postările cu eticheta autonomie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta autonomie. Afișați toate postările

15.3.11

Forumul romanilor din Covasna, Harghita si Mures cere autoritatilor statului sa combata actiunile neorevizioniste. Si sa-l puna la punct pe extremistul maghiar Laszlo Kover, presedintele Parlamentului Ungar, fost sef al serviciilor secrete maghiare

COMUNICAT
 
Consiliul Director al Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, în numele celor  400 000 de români trăitori în judeţele respective,  condamnă  declaraţiile  făcute de preşedintele  Parlamanentului Ungar, Laszlo Kover, la 12 martie 2011, la Târgu-Mureș, menite să inducă ideea legitimității autonomiei teritoriale pe bază etnică, a “Ţinutului secuiesc” nu numai ca un drept legal, ci ca pe unul divin!

Apreciem  că o asemenea declaraţie reprezintă o imixtiune brutală în viaţa politică a României, practică care contravine uzanţelor diplomatice şi relaţiilor dintre două ţări vecine, membre ale NATO şi a Uniunii Europene.
Ne exprimăm surprinderea faţă de lipsa de reacţie a  clasei politice româneşti faţă de această nouă incitare, prin manipulare, a radicalilor din Consiliile Naționale Secuiești şi nu numai, pentru obținerea autonomiei pe criterii teritoriale a unei zone din inima României.

Considerăm că  acest episod regretabil are o legătură nemijlocită cu activitatea  de  fost șef al serviciilor secrete maghiare a domnului Laszlo Kover, recunoscut pentru practicile sale de  incitarea și  intoxicare a  minorităților  maghiare din țările vecine Ungariei.

Solicităm instituţiilor abilitate ale Statului Român  să ia măsurile  ce se impun pentru respectarea Constituţiei României şi  combaterea tuturor manifestărilor neorevizioniste, menite  a genera acţiuni destabilizatoare cu consecinţe grave, pe termen mediu şi de perspectivă,  asupra populaţiei  judeţelor Covasna, Harghita şi Mureş, deopotrivă a românilor, maghiarilor, secuilor şi rromilor şi asupra păcii din această parte a Europei.
Calitatea  ţării noastre de membra a  NATO şi a Uniunii Europeane este de natură să confere României un plus de stabilitate doar în măsura în care clasa politică românească  va înţelege că aceia care au conceput fluturarea autonomiei etnice ca pe o sursă cronică de frustrare şi tensiuni trebuie, în fine,  contracaraţi cu promtitudine, fermitate şi eficienţă.

Biroul de presă

19.3.10

Autoflagelare, autoamăgire... AUTONOMIE! (III). Argumente de ordin european.

La acest capitol, Laszlo Tokes denaturează sensul politicii de descentralizare şi regionalizare practicate în UE, care nu face decât să contribuie la stimularea iniţiativelor locale, la accelerarea dezvoltării regionale şi la mai buna absorbţie a fondurilor şi investiţiilor, direct de la nivel local, fără angrenarea - nu întotdeauna eficientă şi uneori păguboasă - a mecanismelor centrale. Aceasta este o politică eminamente economică, iar nu teritorială. De asemenea, regiunile beneficiază de autonomie CULTURALĂ, pentru mai buna promovare a culorii locale şi pentru atragerea turiştilor. Nici vorbă de autonomie teritorială pe criterii etnice!
Tokes combină această realitate generală a descentralizării practicate în UE cu o altă realitate, periferică, aceea a autonomiilor teritoriale acordate de către câteva state europene unor provincii care nu le aparţin de drept, pentru a evita astfel secesiunea. Din sinteza celor două adevăruri rezultă că AUTONOMIA reprezintă nici mai mult, nici mai puţin decât prezentul şi viitorul Uniunii Europene, fapt cu totul neadevărat.
Dacă este să îl combatem pe înflăcăratul european de circumstanţă Laszlo Tokes, nu trebuie decât să îi replicăm cu aceleaşi arme, folosind argumente de ordin european. Direcţia actuală generală este aceea de UNIUNE şi unificare continentală, nicidecum de secesiune. Propaganda europeană ne propovăduieşte cu un idealism naiv „tendinţa naturală a popoarelor europene de a converge unele spre altele în aceeaşi mare familie, unite printr-un spaţiu şi printr-o istorie, cultură comune, cât şi prin nou-elaborate valori comune“, în timp ce jocurile politice de culise se îndreaptă în direcţia federalizării, după viziunea „Statelor Unite ale Europei“. Îmbrăţişând naţionalismul şi secesionismul, secuii nu demonstrează decât că au rămas încremeniţi într-un secol deja trecut, fără a putea să se adapteze realităţilor prezentului. Cum te poţi declara pe de o parte european şi frate cu alte 26 de popoare din, nu-i aşa, „marea familie“, câtă vreme nu poţi fraterniza cu un singur popor, cel român, umblându-ţi capul numai după autonomie teritorial-etnică şi secesiune?
Ar trebui totuşi să privim în trecut la declaraţiile mult mai incendiare ale celui care astăzi pretinde că arborează un discurs moderat, de bun-simţ, în liniile fireşti ale direcţiei europene. Oare nu urmăreşte domnul Tokes prin ideea largă, abstractă, generoasă şi pompoasă de „autonomie“ mai vechile sale vise revoluţionare de „unire a întregului Ardeal cu Ungaria“? Un scop imposibil dacă îl afişezi public, dar, redus deocamdată la scara Ţinutului Secuiesc, de perspectivă în cazul realizării treptate, cu paşi mărunţi, dar siguri. Cine nu cunoaşte schema deja consacrată a tranziţiei unui teritoriu de la un stat la altul: autonomie - independenţă şi, după caz, unire? Este algoritmul folosit de majoritatea statelor apărute în urma Primului Război Mondial. Este ceea ce se urmăreşte la ora actuală în Transnistria şi în Kosovo. Idei vechi, forme din ce în ce mai variate şi adaptate contextului. Nihil novi sub sole.
Însă cei care privesc mai cu atenţie aşa-numitul Ţinut Secuiesc pe harta administrativă actuală a României vor putea înţelege mai mult: cele trei judeţe din inima ţării corespund cu exactitate jumătăţii estice a teritoriului revendicat şi anexat de Ungaria în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, prin faimosul Dictat de la Viena. Admiţând posibilitatea că această enclavă secuiască din centrul României şi-ar dobândi autonomia şi, cu timpul, un soi de independenţă, vom găsi întregul Ardeal strâns ca într-un cleşte: la stânga - unguri, la dreapta - unguri. Toată zona dintre Ungaria şi enclava secuiască ar cădea sub conul unei obscure influenţe maghiare. Ar fi începutul sfârşitului. Începutul împlinirii visului profetului Tokes de prin anii ‘90.
În sfârşit, dar nu în ultimul rând, se pune întrebarea: de ce o autonomie TERITORIALĂ pe criterii etnice? Ungurii nu sunt oprimaţi în România, nu le sunt subminate dezvoltarea şi înflorirea culturii, identităţii şi particularităţii lor, beneficiază de reprezentare politică şi de acordarea tuturor drepturilor de conştiinţă etnică, lingvistică etc. (Biserică, învăţământ, presă proprii, în limba lor). Ei au parte deja de o autonomie CULTURALĂ, de care s-au bucurat şi în perioada interbelică. Aş putea spune chiar că sunt ajutaţi şi încurajaţi, până la o discriminare pozitivă - românii din cele trei judeţe, majoritari în ţara lor, dar minoritari în plan local, ajungând să se simtă mai puţin susţinuţi decât conaţionalii lor de etnie maghiară. Atunci care ar fi motivele pentru care secuii, care trăiesc de când lumea în bună pace şi armonie cu românii, să îşi dorească o separare şi o delimitare atât de pronunţate? Pentru ce această învrăjbire şi tensionare a spiritelor, orchestrată de sus, la nivel politic, şi nejustificată prin realităţile din teritoriu? Fiindcă ştiut este că recurgerea la mişcări etnopolitice de separare şi autonomie, în condiţii naturale, nu se produce decât pe fundalul unui climat injust şi de netolerat preexistent, pe fondul unei stări de tensiune şi nemulţumire generalizate. Or, aceste premise lipsesc cu desăvârşire şi se vede de la o poştă că întregul fenomen este artificial coordonat şi amplificat. Într-o Europă în care se tinde spre eliminarea oricăror frontiere şi spre o coeziune internaţională şi interetnică din ce în ce mai puternică, se trezeşte cineva, înarmat până-n dinţi cu argumente pretins europene, să sape noi tranşee ale separării între etnii! Este de-a dreptul aberant, imoral şi anacronic!

Autoflagelare, autoamăgire... AUTONOMIE! (II). Laszlo Tokes şi ideea falsificatoare a „autonomiei seculare în Transilvania“.

Din toate aceste trei realităţi istorice, eludând porţiunile de adevăr incomode şi supralicitând porţiunile convenabile (ideea de „autonomie“), falsificatorul Laszlo Tokes fabrică prin mixaj strălucita idee a „autonomiei seculare în Transilvania“ pe care o prezintă cu fast ca argument de necombătut pentru actualele tentative de secesiune ale secuilor. Ceea ce nu spune domnul Tokes este tocmai faptul că secuii beneficiau de autonomie DIN PARTEA REGATULUI UNGARIEI. Or, cum acest regat nu mai există, este o absurditate să pretinzi României nişte privilegii pe care le-ai avut în evul mediu din partea Ungariei şi care erau acordate tocmai pentru activitatea împotriva populaţiei româneşti.
Să mergem mai departe. Treptat, revoltele românilor (care, după spusele domnului Tokes, beneficiau de toată autonomia din lume) - fie de natură culturală, fie de natură armată - încep să se înmulţească. În fruntea mişcării de emancipare naţională a românilor din Transilvania s-a situat episcopul greco-catolic Ioan Inochentie Micu, cel care, în 1744, îi înaintează Mariei Tereza memoriul „Supplex Libellus“, în care cerea anularea legilor discriminatorii pentru români şi acordarea de drepturi naţionale. Apare „Şcoala Ardeleană“, curent cultural promovat de o elită intelectuală, fundamentând ideologia naţională românească mai ales în forma ei politică. Se produce Marea Răscoală ţărănească de la 1784, condusă de Horea, Cloşca şi Crişan, cuprinzând o mare parte a Transilvaniei. În 1791, reprezentanţii Şcolii Ardelene elaborează documentul „Supplex Libellus Valachorum“, prin care cer ştergerea numirilor odioase şi jignitoare de „admişi“/“toleraţi“ şi reaşezarea naţiunii române în uzul tuturor drepturilor, precum şi egalizarea în drepturi a clerului şi nobilimii cu plebea (cu referire la Tripartitum-ul din 1517 care delimita nobilimea de ţărănime, excluzându-i astfel pe români de la viaţa politică), reprezentare politică proporţională, drepturi lingvistice etc.

Revoluţia de la 1848 - ungurii pe contrasens cu românii

De atâta culme a „autonomiei“ de care se bucurau românii „toleraţi“, cu prilejul anului 1848, izbucnesc în Ardeal două revoluţii simultane. Aceea a românilor, care vor lupta sub comanda lui Avram Iancu (pentru păstrarea autonomiei Transilvaniei şi împotriva înglobării ei totale de către Ungaria, pentru recunoaşterea naţiunii române ca naţiune de sine stătătoare, pentru acordarea drepturilor de conştiinţă identitară: introducerea limbii române ca limbă oficială, învăţământ în limba română), şi aceea a ungurilor (care respingeau acordarea drepturilor naţionale pentru români şi luptau pentru unificarea Transilvaniei cu Ungaria, deci pentru desfiinţarea autonomiei). Prin urmare, ce anume cereau românii care, în viziunea lui Laszlo Tokes, s-au scăldat de când lumea în autonomia pe care Ungaria Mare le-a oferit-o dintotdeauna? Tocmai AUTONOMIE cereau! Şi nici măcar o autonomie teritorială, cum doresc astăzi secuii, ci doar una culturală (recunoaşterea drepturilor naţionale). Nu puteau dori o autonomie teritorială, de vreme ce Transilvania era deja autonomă. Ei nu făceau decât să apere această autonomie care se dorea anihilată prin anexarea la Ungaria. Iată că tocmai ungurii au fost cei care doreau desfiinţarea „autonomiei istorice a Transilvaniei“ lui Tokes, şi nicidecum românii!
După Revoluţia din 1848, în Transilvania se instituie regimul habsburgic neoabsolutist, caracterizat prin centralizare şi germanizare. De unde autonomie? De unde limbă română? Abia în perioada 1861-1866, în cadrul unui regim politic liberal, Transilvania îşi recapătă autonomia „istorică“ şi românii primesc pentru prima dată (după câte secole?) recunoaşterea drepturilor lor de conştiinţă şi identitate (deci o autonomie culturală): egalitatea naţiunii române faţă de naţiunile conlocuitoare, oficializarea limbii române (alături de ungurească şi germană), înfiinţarea Mitropoliei Ortodoxe din Transilvania (avându-l în frunte pe Andrei Şaguna).
Minunea nu va dura prea mult. Din 1867 ia naştere Austro-Ungaria. Dualismul austro-ungar este un compromis dintre curtea de la Viena şi nobilimea ungurească, având ca scop salvarea fostului Imperiu Habsburgic, pe punctul de a se dezmembra. Cu această ocazie, Ungaria anexează Transilvania (deci adio „autonomie istorică“, domnule Tokes!) şi aplică legi antiromâneşti, desfiinţând total drepturile naţionale ale românilor, abia cucerite în timpul regimului liberal (deci adio autonomie culturală, domnule Tokes!).
Bineînţeles, şi sub Austro-Ungaria românii „strigau de fericirea unei autonomii istorice în Transilvania“, domnule Tokes! Iată ce strigau: Pronunciamentul de la Blaj din 1868 (în care se cerea întoarcerea la statutul de autonomie a Transilvaniei şi respectarea drepturilor naţionale ale românilor statuate sub regimul liberal anterior); Memorandumul înaintat în 1892 împăratului de la Viena (în care se denunţa anexarea Transilvaniei şi pierderea autonomiei, maghiarizarea forţată şi politicile antiromâneşti, cerându-se acordarea drepturilor naţionale pentru români). În replică, în 1894, semnatarilor Memorandumului li se oferă libertatea şi autonomia cea mai dulce din câte există: puşcăria, de unde vor fi scoşi doar cu intervenţia ulterioară a Regelui Carol I al României.
Iată, deci, în ce a constat „autonomia istorică a Transilvaniei“ pe care secesionistul Laszlo Tokes o trâmbiţează pe toate gardurile şi chiar şi pe postul naţional de radio!

Ungaria Mare - o gigantică minciună

Putem, aşadar, constata că, în mod sistematic, după 1848, dar şi înainte, românii nu vor face decât să lupte pentru autonomia teritorială a Transilvaniei şi pentru autonomia culturală a comunităţilor româneşti (prin recunoaşterea drepturilor naţionale şi de conştiinţă). Putem chiar să afirmăm că Unirea Ardealului cu România, înfăptuită prin Marea Adunare Naţională consultativ-plebiscitară de la Alba-Iulia din 1 Decembrie 1918 nu este decât reacţia extremă a românilor, după un mileniu de „autonomie istorică“ şi de „autonomie culturală“. După un mileniu de călcare în picioare. Dintre Unire şi Autonomie (care practic nu mai existase de la 1867 încolo), singura soluţie de eliberare a românilor a fost Unirea cu ţara-mamă. Poate că, dacă Austro-Ungaria ar fi oferit românilor drepturile cerute în atâtea rânduri şi cu atâta insistenţă şi ar fi recunoscut autonomia Transilvaniei, Marea Unire de la 1918 (care a fost în primă fază o unire condiţionată, cu anumite rezerve şi condiţii - printre care şi autonomia Transilvaniei până la Unirea deplină) nu ar mai fi avut loc sau, în orice caz, dorinţa de Unire nu ar mai fi fost atât de ferventă şi unanimă. Însă, la 3 octombrie 1918, împăratul Austro-Ungariei lansează apelul intitulat „Către popoarele mele credincioase“, un apel la federalizare pentru salvarea Imperiului. Nici măcar aici, în această ultimă încercare de păstrare a ceea ce fusese la un moment dat „Ungaria Mare“, Transilvania nu se bucura de autonomia ei, nefiind republică federativă, ci rămânând în continuare parte componentă din Ungaria. Aceasta probabil că a fost picătura care a umplut paharul, dacă ar mai fi existat ceva pe lume care ar mai fi putut face să debordeze un pahar plin şi sub presiune de secole întregi! Românii răspund apelului împăratului prin citirea în Parlamentul de la Budapesta, de către Alexandru Vaida-Voevod, a Declaraţiei de la Oradea (redactate de Vasile Goldiş) elaborate la 29 septembrie 1918 şi reprezentând, practic, o declaraţie de independenţă. De aici înainte, drumul Marii Uniri este deschis.
Iată, aşadar, toate argumentele la fel de istorice care contrazic şi demolează în toate punctele ei teoria „autonomiei istorice în Transilvania“ fabricată de falsificatorul Laszlo Tokes. Ungaria Mare a fost, de la început şi până în ultimele ei clipe, o gigantică minciună. O minciună prin care o populaţie minoritară putea să stăpânească teritorii care nu i-au aparţinut niciodată şi să dicteze soarta diferitelor naţiuni majoritare. Normal că, atunci când te afli într-o astfel de situaţie inconfortabilă, de dominant minoritar în propriul stat, apelezi la tot felul de artificii pentru a-ţi supune populaţiile conlocuitoare şi pentru a te asigura de stabilitatea şi consolidarea propriei poziţii. Unul dintre aceste artificii este un abil joc de acordare limitată, dar şi de control şi restrângere a autonomiilor, care nu rămân decât un simplu instrument efemer şi nu au niciodată un caracter real şi „istoric“!
Odată ce Ungaria Mare a dispărut de pe harta lumii şi s-a născut România Mare, prin Constituţia de la 1923 toate minorităţile din România au primit drepturi democratice, inclusiv sau mai ales secuii şi ungurii. În acest sens, minorităţile beneficiau de: egalitate în faţa legii, partide etnice, şcoală, presă, Biserică proprii. Iată cum au ştiut românii, după aproape un mileniu de călcare în picioare a drepturilor lor esenţiale de conştiinţă şi identitate naţională în Transilvania, să răspundă răului cu binele, oferindu-le ungurilor toate facilităţile la care românii ardeleni poate nici n-ar fi îndrăznit să viseze! Cu toate acestea, ungurii s-au arătat în continuare nemulţumiţi, solicitând autonomie teritorială încă de pe atunci, din Perioada Interbelică.
(Va urma)

Scris de Vlad PĂRĂU

Autoflagelare, autoamăgire... AUTONOMIE! (II)
Curentul - vineri, 19 martie 2010


18.3.10

Ofensa revendicării Ardealului. Autoflagelare, autoamăgire... AUTONOMIE!


Zilele acestea, opinia publică romånească a fost din nou inflamată, ca în fiecare martie din ultimii 20 de ani, din cauza manifestărilor din Ardeal organizate de unii reprezentanţi ai minorităţii maghiare, fervenţi susţinători ai autonomiei - respectiv secesiunii unei părţi a teritoriului romånesc. Pămånt revendicat de nişte trecători pe aceste meleaguri, „împămånteniţi“ aici, care trăiesc binişor - dacă ne gåndim numai la cåţi bani papă UDMR din fondurile statului romån, - dar care mănåncă din påinea romånească stråmbånd din nas.
Pe långă etern penibilele reacţii ale unui Vadim Tudor, cel care a votat politic alături de UDMR în cel puţin două rånduri, în ultimii trei ani, găzduite copios de RealitateaTV, mari reacţii ale unor comentatori avizaţi pe marginea fenomenului alarmant al enclavizării nu am văzut. Cu o excepţie. Întåmplarea a făcut să-mi fie sesizat şi transmis un material remarcabil ce părea realizat de un foarte matur analist. Marea surpriză a venit cånd am constatat că autorul, Vlad Påråu, avea 19 ani, actualmente fiind student la Facultatea de Jurnalism din Sibiu. Anul trecut, la vårsta de 18 ani, încă elevul Vlad Påråu a fost expulzat de către autorităţile comuniste de la Chişinău pe motiv că ar fi un periculos spion şi agent de influenţă al Romåniei. A distribuit subversiva revistă „Veghea“, editată în Braşov - un număr special dedicat Basarabiei - pe data de 27 martie, de Ziua Basarabiei, pe Aleea Clasicilor Romåni din Chişinău.
A fost primul spion imperialist român expulzat de către Voronin în cursul anului trecut, înaintea revoltei de stradă din aprilie care a înlăturat, deocamdată, regimul comunist de la putere. Tånărul „spion imperialist“ este un adevărat talent, producånd analize dedicate nu doar Basarabiei, bine ţintite de vreme ce i-au înfuriat pe rusofilii de la Chişinău. Tema scandalului aşa-zisului Ţinut Secuiesc, problematica autonomiei, este descrisă pe larg în textul pe care îl publicăm în următoarele ediţii ale ziarului „Curentul“. Materialul reprezintă un fel de replică adresată „generalului“ autonomiei, Laszlo Tokes, purtător de cuvånt al pretenţiilor Budapestei revizioniste. Toată luna martie, Ardealul poartă semnele activităţilor ofensatoare la adresa Romåniei desfăşurate de emulii lui Laszlo Tokes, cetăţeni romåni de origine maghiară, care, deşi se bucură de drepturile oricărui cetăţean romån, nu vor să-şi asume nicio obligaţie, măcar de bun-simţ, faţă de statul romån, în contextul în care minoritatea maghiară se bucură de mai multe drepturi decåt oricare altă minoritate din Europa.

George Roncea

Autoflagelare, autoamăgire... AUTONOMIE!

Pe fondul discuţiilor tot mai aprinse cu privire la autonomia... Secu-Land, episcopul reformat Laszlo Tokes şi-a reiterat fervent teoria necesităţii absolute şi imediate a obţinerii autonomiei TERITORIALE pe criterii etnice pentru aşa-zisul „Ţinut Secuiesc“ (judeţele Harghita, Covasna şi Mureş). Argumentele vădit nuanţate şi denaturate de care se serveşte pentru justificarea autonomiei sunt: existenţa unei autonomii „istorice“ în Transilvania (scaunele secuilor şi ale saşilor, ba chiar şi „autonomiile româneşti“ din Ţara Haţegului, Ţara Maramureşului etc); existenţa la nivel european a autonomiilor locale; nevoia secuilor de a îşi reprezenta mai bine interesele (posibilă în viziunea lui Tokes doar prin intermediul autodeterminării); ridicarea nivelului de trai al populaţiei, prin sistemul autoguvernării.
Tokes este lăsat să îşi expună liber şi netulburat viziunile profetice, iar la nivel public în loc să se combată punctual argumentele aduse de episcopul reformat, este atacat autorul teoriei, însă teoria propriu-zisă a rămas intactă şi necombătută, ceea ce, din punct de vedere al logicii, n-ar putea duce decât la concluzia că teoria lui a fost valabilă şi corectă, de vreme ce nu a putut fi demontată de nimeni.
Cu toate acestea, lucrurile nu stau chiar aşa... Este nevoie de o separare a apelor, de o demantelare a intenţiilor ascunse ale unor argumente aparent de bun-simţ şi găsindu-se doar la prima vedere în spiritul celor mai luminate idei şi idealuri democratice. Definiţia minciunii are la bază ideea denaturării adevărului. În funcţie de gradul de denaturare, minciuna poate părea ori prea gogonată, ori atât de aproape de adevăr încât sfârşeşte prin a fi crezută. Tactica marilor falsificatori constă în a opera denaturări insesizabile, astfel încât să îşi aducă „adevărul“ de partea lor. Astfel, opinia publică simpatizează cu ideile nobile expuse fără a-şi mai pune problema că savuroasa delicatesă pe care tocmai au înghiţit-o era, de fapt, o bomboană cu arsenic.
În acest sens, vă propun în cele ce urmează o abordare mai atentă şi în detaliu a argumentelor invocate de Laszlo Tokes. Nu de amorul artei, ci mai degrabă din dragoste pentru adevăr. Concluziile le veţi trage şi singuri.

I. Continuitatea unei autonomii istorice în Transilvania

Cucerirea Transilvaniei de către unguri a avut loc treptat şi prin învăluire, de-a lungul perioadei cuprinse între sfârşitul secolului al XI-a şi începutul secolului al XIII-lea. Practic, la aproape un mileniu de la formarea poporului român şi la atâtea şi atâtea secole de la întemeierea Daciei lui Burebista, care avea în componenţa ei şi teritoriile denumite mai târziu „Pannonia“. Regii unguri îi colonizează pe secui şi pe saşi pentru a îşi putea organiza şi consolida cât mai uşor poziţiile în Transilvania. Secuii au avut funcţii militare precise, şi numai în baza acestora şi ca răsplată a loialităţii lor au putut primi în schimb privilegiile unei organizări autonome. Ei au reprezentat avangarda armatei ungare de cucerire şi, apoi, s-au stabilit în zona de margine a teritoriului obţinut, la hotarul cel mai îndepărtat (Zona Carpaţilor Orientali), asigurând apărarea întregii zone din spatele lor prin păzirea trecătorilor de invaziile populaţiilor migratoare. Cu alte cuvinte, ungurii i-au folosit pe secui drept „carne de tun“ ca să-şi scoată ei castanele cu mâna altora. Pentru toate acestea, le-au oferit în schimb „pomana prostului“ - facilităţi de autoguvernare şi autonomie. Excelentă ilustrare a zicalei „unul pune umărul şi altul dă din gură“ - în timp ce secuii îşi puneau pielea la bătaie ca să le apere ungurilor fundul, ungurii legiferau privilegii mai mult de natură teoretică şi spiritual-morală decât practică, imediată. Curat-murdar!
Cât priveşte aşa-zisele „autonomii ale românilor“, ele nu rămân decât periferice şi trecătoare. Logic, era nevoie de o măsură de „consolare“ a unei populaţii majoritare care nu se poate trezi dintr-o dată ca „tolerată“ la ea acasă. Aşadar, ungurii au folosit un algoritm invers: independenţă - autonomie - subjugare. În orice caz, aceste autonomii nu apar decât în regiunile marginale, ca fărâmituri de la o plăcintă deja împărţită: Ţara Maramureşului, Ţara Haţegului şi Ţara Făgăraşului. Ele nu au avut decât un caracter de tranziţie, pentru a evita o asimilare imediată, dar dificilă şi plină de „neplăceri“. Vorba aceea: boală lungă, moarte sigură.
Realitatea rămâne totuşi una singură: românii, deşi majoritari, au fost treptat şi pentru totdeauna excluşi din viaţa publică a Transilvaniei, care era guvernată de cele trei clase privilegiate: nobilimea ungară, fruntaşii secuilor şi fruntaşii saşilor. Se ajunge ca, în 1437, în urma unei răscoale a ţăranilor (deci, în majoritate, a românilor) să se încheie documentul „Unio Trium Nationum“ (unirea celor trei naţiuni - unguri, secui, saşi - împotriva inamicului comun: „ţăranii nelegiuiţi“), document prin care românii transilvăneni ajung să fie consideraţi „admişi“ sau „toleraţi“. În 1517, este emis „Tripartitum-ul lui Ştefan Werboczi“, un cod de legi care apare imediat după o amplă răscoală ţărănească. Prin Tripartitum, se defineşte denumirea de „popor“, care îi cuprinde doar pe nobili, şi denumirea de „plebe“, atribuită nenobililor, adică ţărănimii, deci majorităţii românilor. Prin acest act, o dată în plus, românii sunt excluşi complet de la viaţa politică a Transilvaniei.
(1) Prin urmare, da, o parte marginală a românilor s-a bucurat de autonomie pentru o perioadă limitată de timp. Autonomia românilor a fost treptat îngrădită, sfârşind prin suprimarea totală. Există informaţii certe că după 1437 românii au fost definitiv îndepărtaţi din viaţa politică a Transilvaniei.
(2) Singurele „autonomii“ care s-au păstrat în Transilvania rămân cele ale secuilor şi saşilor, mâna dreaptă a stăpânirii ungureşti.
(3) Pe de altă parte, Voievodatul Transilvaniei în ansamblul său (deci nu românii în mod particular) s-a bucurat de un grad de autonomie în cadrul Regatului Ungariei, pierdut treptat după 1848 şi definitiv după 1867, când Transilvania e înglobată Ungariei, în cadrul monarhiei dualiste austro-ungare.
(Va urma)

Vlad Părău

3.9.09

Harta Secuimii, 5 lei; banii finanteaza lupta pentru autonomia Tinutului Secuiesc

Conducerea Consiliului National Secuiesc (CNS) a tiparit 1.500 de harti administrative ale Tinutului Secuiesc, despre care a spus ca reprezinta imaginea doleantelor secuilor in privinta reformei administrative, transmite NewsIn.
Vicepresedintele CNS, Ferencz Csaba, a declarat, joi, in cadrul unei conferinte de presa la Sfantu Gheorghe, ca harta Tinutului Secuiesc tiparita de ei reprezinta o prezentare a identitatii regionale si a doleantelor lor, si arata totodata sunt programele CNS cu privire la reforma administrativa a Romaniei.
''Aceasta harta administrativa a Tinutului Secuiesc care vrem sa se infaptuiasca este de fapt o prezentare categorica a ceea ce inseamna identitatea regionala, a ceea ce inseamna doleantele si programul CNS cu privire la reforma administrativa a Romaniei. Este o oferta de fapt sau imaginea unei oferte pe care in acest proces de reforma administrativa o punem in fata opiniei publice din Romania'', a spus Ferencz Csaba.
Potrivit acestuia, harta reprezinta o anexa la statutul de autonomie a Tinutului Secuiesc, propus de CNS, si contine acele localitati, unitati administrative, stipulate in statutul de autonomie amintit.
Vicepresedintele CNS a mai spus ca harta costa 5 lei, iar banii colectati din vanzarea ei vor fi folositi pentru a duce mai departe lupta pentru autonomie.
Potrivit CNS, aceasta este prima harta administrativa a Tinutului Secuiesc care se doreste a fi autonom, este conceputa la scara 1 la 300.000 si are in colt sigla SIC, de la Terra Siculorum, semnul distinctiv regional al Tinutului Secuiesc.
Conducerea Consiliului National Secuiesc a dat publicitatii miercuri proiectele de hotarare care urmeaza sa fie votate de catre alesii Tinutului Secuiesc la adunarea care va avea loc sambata la Odorheiu Secuiesc, una dintre hotarari vizand stabilirea imnului, drapelului si stemei Tinutului Secuiesc.
"Imnul Tinutului Secuiesc este cel folosit de zeci de ani, compus de catre Mihalik Kálmán pe textul lui Csanády György. Stema Tinutului Secuiesc este stema adoptata de Consiliul National Secuiesc pe data de 17. 01. 2004. Drapelul Tinutului Secuiesc este cel adoptat de Consiliul National Secuiesc pe data de 17. 01. 2004. Semnul distinctiv regional al Tinutului Secuiesc este SIC, iar autoritatile locale din Tinutul Secuiesc vor acorda tot sprijinul ca aceasta sa fie inregistrat la Organizatia Internationala de Standardizare'', se arata in proiectul de hotarare.
Secuii vor proclama si o Declaratie privind reforma administrativa. ''Tinutul Secuiesc este indivizibil si nu poate fi inglobat intr-o alta unitate teritorial-administrativa. Viitorul acestei regiuni nu poate fi imaginat altfel decat ca o unitate administrativ-teritoriala de sine statatoare, cu prerogative sporite, situata intre limitele sale regionale firesti, formate in cursul istoriei. La reimpartirea administrativ-teritoriala a Romaniei trebuie avut in vedere principiul european, conform careia o regiune nu se marcheaza, ci se recunoaste'', se arata in documentul emis de CNS.
Maghiarii organizeaza sambata un ''Pre-parlament secuiesc'' in Harghita
Liderii Consiliului National Secuiesc (CNS) din judetul Covasna au declarat joi ca adunarea alesilor locali din Secuime, care va avea loc la sfarsitul acestei saptamani la Odorheiu Secuiesc, in judetul Harghita, se doreste a fi un ''protoparlament'' al Tinutului Secuiesc, transmite Agerpres.
Vicepresedintele CNS, Ferencz Csaba, a precizat ca adunarea alesilor locali vine in intampinarea reformei administrative a Romaniei, prilej cu care participantii isi vor exprima dorinta ca judetele Covasna, Harghita si Mures sa fie ''impreuna'', respectiv sa formeze regiunea ''Tinutul Secuiesc''.
''Alesii locali din aceste judete sunt cei mai indreptatiti sa-si spuna parerea in acest sens. (...) Adunarea se constituie ca un protoparlament, adica un preparlament al viitorului Tinut Secuiesc'', a declarat Ferencz Csaba.
Liderii CNS au mai mentionat si ca i-au propus primarului din Miercurea Ciuc, Raduly Robert, sa accepte sa conduca primul comitetul executiv interimar al Adunarii alesilor locali din Secuime, dar deocamdata nu au primit niciun raspuns din partea acestuia.
''Vrem sa linistim pe toata lumea ca nu vom declara sambata autonomia la Odorheiu Secuiesc. Acest lucru se poate face numai pe baze legale, adica va trebui legiferat, dar adunarea alesilor locali reprezinta un pas inainte pe calea autonomiei'', a declarat acesta.
Completandu-si colegul, Csinta Samu a declarat ca in cadrul adunarii de la Odorheiu Secuiesc vor fi adoptate cateva hotarari, care vor trasa sarcini concrete alesilor locali.
''Pe langa faptul ca ne exprimam dorinta si doleanta indreptatita, spunem noi, de autonomie, alesii locali vor trebui sa isi asume sa indeplineasca aceste planuri prin care vrem sa infaptuim autonomia Tinutului Secuiesc'', a spus Csinta Samu.
Liderii CNS s-au aratat dezamagiti de refuzul primarilor, viceprimarilor si consilierilor romani din judetul Covasna de a participa la aceasta adunare, mentionand ca si acestia ''ar trebui sa se considere parte componenta a Tinutului Secuiesc, asa cum ii consideram noi'' si sa vina sa isi spuna parerea despre reforma administrativa si viitorul teritoriului pe care locuiesc.
Comentand faptul ca si UDMR organizeaza o adunare similara la Miercurea Ciuc, pe 4 septembrie, membrii CNS au declarat ca cele doua sedinte se completeaza, fiind prin urmare ''doua acte ale aceleiasi piese''.
De asemenea, au mai spus ca ii vor indemna pe primarii si consilierii Partidului Civic Maghiar sa participe la ambele adunari, desi nu cunosc continutul documentelor care vor fi supuse dezbaterii in cadrul adunarii organizate de UDMR la Miercurea Ciuc, ce are ca tema tot autonomia teritoriala a ''Tinutului Secuiesc''.

Ziua Online

17.7.09

UDMR arunca soparla federalizarii Romaniei

Presedintele UDMR, Marko Bela, a declarat vineri dupa amiaza, la Baile Tusnad, in cadrul lucrarilor Universitatii de Vara "Tusvanyos", ca pasii care ar trebui facuti, in urmatorii 20 ani, in Romania, sunt descentralizarea totala a tarii, regionalizarea si formarea unor autonomii specifice, dar si lansarea unei dezbateri despre federalizarea tarii.
In cadrul discutiilor care au avut ca tema "Necesitatea autonomiilor", Marko Bela a facut un bilant al scopurilor atinse de maghiarii din Romania in ultimii 20 de ani, precizand ca in privinta drepturilor individuale s-au facut pasi importanti. "La drepturi individuale am facut pasi inainte, cum ar fi invatamantul, inscriptionarea bilingva, modificarea Constitutiei in 2003 in privinta utilizarii limbii materne si in Justitie. In plus, Romania a ratificat Carta Minoritatilor si Tratatul cadru pentru minoritati", a afirmat liderul UDMR.
Marko Bela a adaugat ca "marea sarcina a urmatorilor 20 ani este o demontare totala a statului in care traim", precizand ca se refera la descentralizarea generala a Romaniei.
Marko Bela a tinut sa adauge ca descentralizarea juridica ar fi un prim pas extrem de important care i-ar duce pe maghiari "mai aproape drepturile nationale si de autonomie". El a avertizat ca o descentralizare generala nu este echivalenta cu autonomia specifica, indiferent ca este vorba de o autonomie teritoriala sau culturala.
"In Secuime, ar fi un pas enorm daca sanatatea, invatamantul, politia, ar trece in subordinea administratiei publice locale si judetene si aceasta ar fi o solutie si in ceea ce priveste pozitiile de conducatori", a spus Marko. Liderul Uniunii a pledat apoi pentru regionalizarea Romaniei si pentru crearea de autonomii specifice fiecarei regiuni. "Pasul urmator ar fi regionalizarea Romaniei. Romania trebuie regionalizata, fostele regiuni trebuie restructurate si sa li se dea competente teritoriale. Nu este suficient sa acordam competente mai largi autoritatilor locale, trebuie facuta o noua regionalizare in care Ardealul sa fie o entitate distincta, la fel si Moldova, Muntenia, Dobrogea etc. Simultan cu regionalizarea trebuie sa se formeze autonomii cu drepturi speciale, diferite pentru fiecare regiune", a spus presedintele UDMR. Marko Bela a lansat, din nou, ideea declansarii unei dezbateri privind federalizarea Romaniei, subliniind ca trebuie sa se dea dovada de precautie pe acest subiect. "Este posibil un al treilea pas, daca vom ajunge la descentralizare si regionalizare, impreuna cu formarea autonomiilor, un alt subiect de dezbatere este si federalizarea, care pentru unii este ca un postav rosu. Dar trebuie sa vorbim despre asta si vedeti ca eu vorbesc cu mare precautie", a conchis liderul maghiar. La finalul prelegerii, Marko Bela si-a exprimat curiozitatea legata de modul in care presedintele Traian Basescu le va vorbi, sambata, celor prezenti la Universitatea "Tusvanyos", despre obtinerea autonomiei sau despre demiterea sefilor maghiari ai serviciilor deconcentrate. Traian Basescu va participa sambata, la Universitatea Tusvanyos, la o dezbatere cu tema 'Politicieni reformatori in Europa', dezbatere la care vor lua parte si fostul premier al Ungariei Viktor Orban si europarlametarul Laszlo Tokes.

Sursa: Ziua Online
Related Posts with Thumbnails