Convorbire-testament cu Părintele Paisie Olaru. 113 ani de la naşterea marelui duhovnic.

Blandul Ieroschimonah Paisie Olaru este unui dintre duhovnicii cei mai cunoscuti si apreciati din manastirile noastre. De aproape 40 de ani, acest cuvios parinte vorbeste fara odihna cu Dumnezeu si cu oamenii, se jertfeste pe sine si isi pune in cumpana sufletul sau pentru mantuirea numerosilor sai fii duhovnicesti, calugari si mireni, pe care ii creste cu atata caldura si dragoste.

Crescut si format in Schitul Cozancea - Botosani, pina in anul l947, apoi in Manastirea Sihastria, in preajma satelor si in mijlocul naturii, Parintele Paisie a fost inzestrat de Dumnezeu cu un suflet profund sensibil si deopotriva deschis pentru liniste si pentru oameni. Din tinerete iubeste natura, florile, izvoarele, campul inverzit si cerul instelat. Ii sunt dragi slujbele manastiresti, cantarile de miezul noptii, poezia si singuratatea. Dar mai presus de toate ii sunt dragi oamenii, calugarii nevoitori, taranii arsi de soare de la camp, mamele cu multi copii, tinerii nevinovati, batranii impovarati de ani si credinciosii iubitori de Hristos. Pe toti ii primeste cu dragoste, ii asculta, ii marturiseste, ii binecuvinteaza, ii sfatuieste si se roaga lui Dumnezeu pentru ei. Ca i Parintele Paisie este, deopotriva, duhovnic iscusit, atat pentru calugari, cat si pentru mireni.

In nevointa calugareasca, ieroschimonahul Paisie Olaru este tipul sihastrului consacrat, care nu poate renunta usor la liniste, la viata retrasa de schit, la chilia lui modesta de lemn, asezata in mijlocul naturii sau la margine de codru. In schimb, viata de obste din marile manastiri, cu calugari multi, cu program impus, cu zgomot si griji de tot felul, ii este mai greu accesibila.

In duhovnicie, sfintia sa are o mare experienta a vietii interioare. Evita multimea, unde mai greu poate da roade profunde si de durata. Individual insa, prin taina Spovedaniei lucreaza mult, cu ajutorul Duhului Sfant. Aici, ca in fata tronului ceresc de judecata, se roaga, intreaba, asculta, trezeste sufletul, desteapta constiinta omului, pune leac potrivit pe rana, da speranta si tamaduieste. Intai incepe de la rugaciune si spovedanie, apoi adauga untdelemnul cuvantului. Parintele Paisie este un duhovnic al inimii. El se adreseaza mai mult inimii decit mintii. Se smereste el cel dintai, si chiar lacrimeaza, ca sa convinga si pe fiii sai sufletesti sa se smereasca si sa-si planga pacatele.

Cu putine cuvinte, parintele Paisie reuseste sa ridice moralul oricarui suflet care bate in usa chiliei sale, il izbaveste de deznadejde si ii promite iertarea si raiul. Pentru marea sa dragoste si mila catre toti, sfintia sa nu infrunta niciodata, nu mustra cu asprime, nu ridica tonul cuvantului; ci il foloseste cu multa maiestrie, ca un medicament rar pe rana deschisa. Parintele Paisie este un duhovnic pretios pentru zilele noastre. El reuseste sa castige mai multe suflete pentru Hristos decit altii, pentru ca staruie mai mult, pentru ca lucreaza mai profund sufletul omului, pentru ca iubeste mai mult si se adreseaza direct inimii. El isi incepe deodata dialogul cu Dumnezeu si cu omul, prin rugaciune si cuvant, prin spovedanie, dezlegare, sfatuire si canon. Dialogul cu sfintia sa este un dialog emotional, al inimii, al bucuriei si al lacrimilor. Un dialog aproape harismatic, al increderii si sperantei de mantuire.

Parintele Paisie nu vorbeste aproape deloc despre iad. In schimb, despre rai si fercirea dreptilor vorbeste permanent ucenicilor sai, pentru ca este un parinte al dragostei si nadejdii. De aceea si salutul sau obisnuit catre fiii sai duhovnicesti este acesta : "Sa ne intilnim la usa raiului !".

La virsta sa de aproape 90 de ani, bunul parinte Paisie Olaru se simte obosit. Aceasta l-a indemnat sa se retraga in ultimii ani la Schitul Sihla, ca sa fie mai linistit, mai aproape de cer, de Dumnezeu. Dar si aici il cauta oamenii - calugari, stareti, preoti, credinciosi de aproape si de departe - pe care ii primeste cu aceeasi obisnuita dragoste, in numele lui Hristos si toti se intorc intariti si hraniti duhovniceste. Odata cu seara, parintele Paisie isi aprinde lumanarea, se roaga in taina, citeste din sfintele carti, canta ceva spre lauda lui Dumnezeu, apoi se odihneste doua ore pe obisnuita lavita. La miezul noptii, cand suna clopotul, isi ia tolagul si coboara de sub stancile Sihlei la biserica sa asculte slujba Utreniei.

Asa isi traieste bunul nostru parinte duhovnicesc ultimii ani ai vietii sale pamantesti. Nu se teme de ceasul mortii, nici de diavoli, nici de muncile iadului pentru ca in toata viata a iubit pe oameni si pe Dumnezeu; pentru ca s-a jertfit pentru mantuirea altora. Nadejdea lui este Hristos, Mantuitorul lumii; averea lui este smerenia; iar lauda lui sint numerosii sai ucenici, pe care i-a crescut si care se roaga pentru el.

1. Prea Cuvioase Parinte Paisie, in numele ucenicilor Sfintiei Voastre va cerem cateva cuvinte de folos mantuirea noastra. Va rugam sa nu ne lasati fara raspuns.

- In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Parinte Ioanichie, imi cereti lucruri mari, ce depind de ajutorul lui Dumnezeu Care a zis ca " fara de Mine nu puteti face nimic ". Am gustat oleaca din primul razboi mondial si aceasta era parola noastra : " Baieti, ochiul la inainic, urechea la comanda si cu Dumnezeu inainte ! ". Asa trebuie sa ne purtam si in razboiul cel duhovnicesc. Apdar, cu ajutorul lui Dumnezeu si priceperea mea voi raspunde la cele ce urmeaza.

2. Ce bucurii duhovnicesti va aduc ucenicii Sfintiei Voastre, calugari si mireni, pe care i-ati crescut si i-ati unit cu Hristos timp de peste patruzeci de ani ?

- De unii m-am bucurat ca au facut roade bune, dar de altii m-am scarbit ca n-au rodit. Eu la toti am dat acelasi sfat, aceeasi samanta am semanat, dar ce pot sa zic ! ? Poate pamantul inimii lor nu a fost pregatit sau a fost pietros ! Poate si noi i-am smintit...

3. Sunteti multumit acum la capat de drum de fiii duhovnicesti ai Sfintiei Voastre ? Sau va pare rau ca nu ati facut mai mult pentru ei, pentru Biserica ?

- Voi fi fost si eu vinovat ca nu am facut cat trebuia pentru ei, sau n-am priceput mai mult, sau le-am tolerat prea mult. Closca, cand puisorii sunt mici, ii acopera cu aripile; iar dupa ce cresc, unii mor. Asa si eu, dupa ce am vazut ucenicii mari, n-am prea indraznit sa-i mustru. M-am rugai numai pentru ei si i-am indemnat cu blandete si smerenie, incredintandu-i voii lui Dumnezeu. Chiar daca unii s-au departat, ori au racit in credinta si rugaciune, pentru toti este mantuire, daca se intorc de unde au cazut si pun inceput bun cu pocainta.

4. Ce ati dorit sa realizati si ce ati realizat in viata ? Ce doriti sa mai faceti pe viitor pentru Hristos si ucenici ?

- Cand eram tinar ma gindeam singur si-mi faceam multe planuri de viitor, dar nu pe toate le-am realizat. De exemplu, am dorit in tinerete, cand aveam doar 25 de ani, sa ma fac pustnic in Muntii Neamt, dar poate n-a fost voia lui Dumnezeu. Prin anii 1930-1932 am venit la egumenul Sihastriei, parintele Ioanichie, si i-am cerut sa ma primeasca in obstea lui, sau sa ma retrag la schitul Sihla, pe atunci vestit pentru viata pustniceasca. El insa m-a intrebat : " Dar ai blagoslovenie sa vii la Sihastria ? " si cum eu venisem fara voia staretului meu, m-am intors inapoi si m-am facut un fel de " pustnic " in padurile din jurul Schitului Cozancea. Cred ca in trecut asi fi putut sa fac mai mult, dar regret ca n-am facut pe cat am putut. Am facut mai mult rele decat bune. Acum doresc sa mai fac ceva, dar nu mai pot si imi pare rau ca au trecut atatia ani fara roade mai multe. Dupa razboi multi viteji se arata. Dar cu rabdare si cu multumire inaintea lui Dumnezeu nadajduiesc sa dobandesc mila Lui.

5. Cum ajutati si mangaiati fiii duhovnicesti acum cand sunteti bolnav in chilie ?

- Ma bucur cu cei ce se bucura si asculta cuvintele mele si ma scarbesc de cei care patimesc boli sau ispite, ii compatimesc, ma rog pentru ei la Dumnezeu si ii incurajez sa nu dea inapoi ci sa mearga cu rabdare inainte. Ca zice Hristos : " Cel ceva rabda toate pana la sfarsit, acela se va mantui !". Ma bucur cand ma cerceteaza fiii mei duhovnicesti si le zic : " Bine ati venit ! Dumnezeu sa va rasplateasca dragostea si osteneala. Dumnezeu sa va ajute sa sporiti in fapte bune, ca sa nu regretati la batranete ca ati trait degeaba pe pamant !". Apoi, la plecare, le zic : " Mergeti sanatosi si sa ne intalnim la usa Raiului! ". Cu aceste cuvinte cred ca se intorc folositi la casele lor, iar eu raman dator sa-i pomenesc la rugaciunile mele, cu nadejdea ca dragostea, care este cununa tuturor faptelor bune, le va implini toata dorinta spre mantuire.

6. Intrucat peste tot este mare lipsa de parinti duhovnicesti, cum trebuie sa aleaga calugarii si mirenii duhovnici buni, dupa voia lui Dumnezeu ?

- Sa caute cu credinta si vor gasi si sa ceara de la Dumnezeu prin rugaciune si lacrimi si le va da. Ca nu incepe, nici se sfarseste lumea cu noi. Are Dumnezeu inca destui alesi necunoscuti, care pot sa calauzeasca suflete pe calea mantuirii. Iar calitatile unui duhovnic bun sunt cam acestea : sa fie mai intai om de rugaciune, sa iubeasca biserica si pe toti oamenii, sa fie smerit si bland cu cei smeriti care se caiesc de pacatele lor si aspru cu cei lenesi care nu merg la biserica si nu parasesc pacatele; sa nu fie iubitor de bani si de lucruri pamantesti, nici sa fie iubitor de lauda si cinste. Iar cununa tuturor, sa fie gata la nevoie a-si pune si viata si sufletul pentru biserica lui Hristos si pentru fiii sai sufletesti.

7. Cum putem totusi cunoaste care sunt duhovnici buni pentru fiecare dintre noi ?

- Pomul se cunoaste dupa roade si omul dupa fapte ! Sa ne rugam mai mult si vom primi raspuns.

Mitropolitul Vladimir a fost ofițer de securitate în cadrul KGB-ului sovietic, declarație. VEZI DOCUMENTE

Mitropolitul Vladimir deţine gradul militar de colonel şi există temeiuri serioase să considerăm că a fost ofiţer de securitate în cadrul KGB-ului sovietic”. Informația a fost oferită pentru UNIMEDIA de către Vlad Cubreacov, vicepreşedinte al PPCD.

“Un grad de căpitan sovietic putea fi obţinut doar: a) în armată (ceea ce nu a fost cazul) b) în miliţia sovietică (ceea ce, de asemenea, nu a fost cazul) şi c) în organele securităţii statului (KGB). Deci, prin metoda excluderii, deducem că Mitropolitul Vladimir a fost ofiţer se securitate în cadrul KGB-ului sovietic”, a opiniat Cubreacov.

“Nicolae Cantarean (mitropolitul Vladimir – n. red.) a avut relaţii directe şi strânse cu serviciile secrete sovietice, inclusiv cu Valeru Pasat, fost şef al Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova. Mai mult, Pasat i-a acordat mitropolitului şi gradele militare următoare, ceea ce a iritat o bună parte a clerului”, a mai adăugat Cubreacov.

“Mitropolitul, implicându-se partizan în jocul politic, în favoarea unei grupări politice şi, astfel, împotriva tuturor celorlalte, se autodescalifică moral şi compromite Biserica pe termen lung, expunând-o unor presiuni politice viitoare, inclusiv unor reacţii proporţionale. El îi aduce un mare deserviciu Ortodoxiei, mergând pe o comandă politică din exterior. Campania politică de propagandă zgomotoasă şi agresivă (panotaj, tv) costă foarte mulţi bani, care, în mod evident, nu au provenienţă legală, deoarece gruparea politică Pasat-Cantarean nu a prezentat rapoarte la CEC. Având în vedere legătura lui Pasat cu anumite cercuri economice, politice şi financiare din Rusia şi ţinând cont de subordonarea Mitropoliei Chişinăului faţă de Patriarhia Moscovei, cred că sumele băneşti exorbitante folosite de această grupare sunt ilegale şi, cel mai probabil, provin din surse ruseşti, adică de peste hotare”, a mai precizat Cubreacov.

Liderul PPCD a mai adăugat că “Biserica şi Statul sunt organisme diferite prin natura, scopul şi mijloacelor lor, reprezentând instituţii, care nu se pot suprapune sau confunda, rămânând fiecare suveran în domeniul său de competenţă. Singurul raport acceptabil între Biserică şi Stat este cel de cooperare. Pe de o parte, relaţia Bisericii cu un partid politic este îngrădită de legile în vigoare, iar pe de altă parte, legislaţia interzice crearea şi activitatea unor partide confesionale. Biserica trebuie să-şi păstreze neutralitatea politică, iar Statul şi partidele, ca entităţi politice în competiţie, trebuie să-şi păstreze neutralitatea confesională. Numai o asemenea situaţie ar putea fi conformă cu spiritul şi litera Constiituței, ale ansamblului cadrului legislativ intern şi ale normelor europene”.

Sute de mii de euro pentru propaganda grupării politice Pasat - IPS Vladimir Cantarean, vector al Rusiei pe pământ românesc.

De câteva zile, Chişinăul a fost împânzit cu panouri electorale de mari dimensiuni plătite de gruparea politică Pasat-Cantarean. Panourile, cu suprafaţa de 12 metri pătraţi fiecare, îi reprezintă, în imagine color, pe Valeriu Pasat, fostul director al Serviciului de Informaţii şi Securitate, stând, cu gura deschisă a vorbire, la tribuna Mitropoliei Chişinăului şi a „întregii Moldove”, ornată cu însemnele mitropolitane, şi pe mitropolitul Vladimir Cantarean, personaj aflat în ultimele două decenii în strânse legături cu fostul şef al Securităţii din Moldova. Inscripţiile de pe panourile respective, instalate în toate sectoarele capitalei, sunt: „stimă, tradiţie, ţara” şi „semnează pentru ţara ta ortodoxă”.

Se constată că această campanie propagandistică a grupării Pasat-Cantarean este cea mai agresivă campanie publică din ultimii 20 de ani şi depăşeşte cu mult orice campanie desfăşurată de partidele politice antrenate în alegeri.

Specialiştii în domeniu sunt de părere că panourile propagandistice ale grupării politice Pasat-Cantarean au costat sume uriaşe, de ordinul sutelor de mii. Aceste sume reflectă doar o mică parte din fondurile provenite din străinătate alocate campaniei politice a celor doi. Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi a Corupţiei (director general Viorel Chetraru, PLDM) nu a manifestat nici un interes privind provenienţa banilor pentru panourile propagandistice şi nici privind faptul dacă gruparea celor două personaje reprezentate pe panourile propagandistice a plătit sau nu taxele şi impozitele la stat, în conformitate cu legile în vigoare. Există supoziţia că sumele impunătoare puse la dispoziţia grupării politice Pasat-Cantarean provin de peste hotare.

Curtea de Apel a anulat miercuri, 15 iunie, hotărârea Comisiei Electorale Centrale din 4 iunie 2010 privind înregistrarea unui grup de iniţiativă în frunte cu Valeriu Pasat pentru colectarea semnăturilor în vederea desfăşurării unui referendum republican legislativ de modificare a Legii învăţământului şi de introducere în programele şcolare a disciplinei „Bazele Ortodoxiei”, cu predare obligatorie în învăţământul primar, gimnazial, liceal şi profesional.

Comisia Electorală Centrală nu a dat startul campaniei propagandistice pentru referendum şi nu a aprobat nici o limită a cheltuielilor care ar urma să fie suportate de gruparea politică Pasat-Cantarean în eventualitatea desfăşurării referendumului organizat de cele două personaje şi cercurile apropiate lor.

Valeriu Pasat a declarat la 4 iunie că în cel mult două săptămâni, adică până cel târziu la 28 iunie, îşi va lansa propriul partid politic, conceput a fi clădit pe osatura mitropoliei Chişinăului şi a „întregii Moldove” (Patriarhia Moscovei). Mai mulţi observatori ai fenomenului politic din Republica Moldova au opinat că între gruparea politică Pasat-Cantarean şi unele componente ale actualei puteri există o legătură greu de contestat.

http://cubreacov.wordpress.com/

Se salvează...

Sfântul Nicolae Velimirovici despre Evanghelia minţii curate şi a grijilor vieţii (III)

[Sfantul Vasile cel Mare spune in Omilia la avaritie: "Rau e cel care cere mult; multa pretindere duce in viata la poftire fara sat. Focul odata ce a izbucnit mistuie tot ce-i sta in cale si nimeni nu poate sa-l opreasca pana ce nu a mistuit tot. Asa e si avaritia: poate cineva s-o stavileasca ?"]

Iar Domnul a spus altadata: Ce-i va folosi omului, daca va castiga lumea intreaga, iar sufletul sau il va pierde ? (Matei 16, 26). Lumea e a lui Dumnezeu si asa va ramanea, iar bogatul, cand moare, ramane si fara lume si fara suflet, iar la Judecata de Apoi va fi mai sarac decat cel mai sarac dintre slugile si slujbasii lui din aceasta viata.

Si Domnul spune mai departe: De aceea zic voua:

Nu va ingrijiti pentru viata voastra ce veti manca, nici pentru trupul vostru cu ce va veti imbraca; au nu este viata mai mult decat hrana si trupul decat imbracamintea ?

"De aceea zic voua..." De ce ? Pentru ca bogatia e atat de vatamatoare sufletului. Pentru ca slujirea mamonei va opreste de la slujirea lui Dumnezeu. Pentru ca voiesc sa fiti stapani peste intreaga lume si peste toate cate le-a pus Dumnezeu in stapanirea omului la Facere, iar nu slugi ai slugilor voastre si robi ai robilor vostri. Sa nu va macine asadar grija pentru hrana, pentru bautura si imbracaminte. Mai greu e sa faci un trup decat sa-l hranesti si sa-l imbraci. Iar Dumnezeu, care a facut ce-i mai greu, va face si ce-i mai usor. Ochiul Lui ne vegheaza neincetat, mainile Lui pline se intind necontenit spre noi.

Sfântul Nicolae Velimirovici despre Evanghelia minţii curate şi a grijilor vieţii (II)

Mintea este ochiul sufletului intreg. Mintea este fereastra sufletului spre Dumnezeu.

Cand mintea e curata, luminata si deschisa spre Dumnezeu, se revarsa in tot sufletul lumina din cer si gandurile ni se inalta si ele spre Dumnezeu. Atunci toate simtirile noastre sunt pline de dragoste de Dumnezeu si de Legea Lui, toate nazuintele si dorintele noastre, toate lucrarile sufletului nostru sunt pline de lumina, intregi si puse in slujba lui Dumnezeu. Sunt ca un camp insorit pe care pasc turmele si se veselesc pastorii si unde nu cuteaza lupii sa intre din pricina luminii. Numai cand asfinteste soarele si cade noaptea indraznesc lupii sa iasa in camp dupa prada. Luminat de o minte teafara si curata, sufletul e ferit de fiare salbatice, de rautati si patimi, care cad asupra lui numai in intunericul unei minti bolnave.

Fiind Ava Veniamin bolnav de moarte, ucenicii se rugau langa patul lui pentru insanatosire. Dar batranul, auzind pentru ce se roaga, le-a zis: Rugati-va pentru omul meu cel dinlauntru, sa nu se imbolnaveasca acesta; de pe urma trupului n-am avut mare lucru de castigat, iar acum, ca-i bolnav, nu simt nici o pierdere (Pateric).

Cand mintea e curata, totul in sufletul omului este curat si este curat omul intreg. Toate sunt curate pentru cei curati (Tit 1,15). Fara indoiala ca in orice om, pe langa cea mai mare curatie se afla si impuritati; dar omul cu minte curata nu va vedea necuratia, pentru ca isi indreapta mintea, si prin minte tot sufletul, numai spre ceea ce este curat atat intrinsul cat si in lumea inconjuratoare. Si, indreptandu-si mintea numai spre ceea ce este curat, se imbogateste tot mai mult si mai mult in curatie. Cu cat mintea ni se alipeste de Mantuitorul Iisus Hristos care este desavarsirea curatiei si a luminii, cu atat mai curata, mai stralucita si mai intelegatoare se face, si odata cu ea si inima si tot sufletul nostru.

Părintele Arsenie Papacioc: Nu trebuie să-ţi pleci capul şi să abdici, oricare şi oricum ar fi păcatul.

Ce sfaturi mai de folos dati celor care vin la sfintia voastra?

Ca fii ai lui Dumnezeu, am indraznit sa le spun la cat mai multi si despre o pozitie strategica duhovniceasca in lupta noastra cu cel din afara – diavolul. Neputinta lui mare asupra noastra se daoreaza faptului ca noi suntem si dorim mult sa fim cu Dumnezeu. Diavolul tinteste acest mare obiectiv: sa ne desparta de Dumnezeu. Nu-i va fi usor s-o faca direct, ca asa s-au incununat multi crestini care au simtit in ei puterea credintei, stiind ca omul e facut de Dumnezeu si nu se poate desparti de El. Satana – care n-are o clipa de ragaz – gandeste ca indirect sa-l poata desparti pe om de Facatorul lui. Lupta cu orice chip sa-l bage pe om in pacat, pacat de tot felul, si, daca reuseste, nu inseamna ca si-a atins marele obiectiv, ci doar atunci ii da o mare intristare: sa se considere pierdut si, cu neputinta de a mai fi iertat, sa se descurajeze. Abia atunci singur se desparte omul de Dumnezeu, si, iata, acesta e scopul atins de vrajmasul.

Nu trebuie sa-ti pleci capul si sa abdici, oricare si oricum ar fi pacatul. Recunoaste-L mai departe pe Dumnezeu ca Stapanul tau Milostiv, ca nici o nenorocire nu inseamna ceva daca ai credinta de stanca Nu te deznadajdui cu nici un chip. Satana si poate slabiciunea ta te-au inselat, dar inima nu i-ai dat-o si numele lui Dumnezeu din tine nu l-ai sters. Asa pacatos cum esti, Dumnezeu e cu adevarat mult iubitor si, pentru ca Il recunosti, Milostiv si Iertator, te va cauta El Singur, te va gasi, te va imbratisa, te va lua pe umerii Lui, te va duce la stana si te va iubi mai mult decat pe alte oi, pentru ca tu de fapt nu L-ai parasit. Aceasta ar fi o mare pozitie duhovniceasca, si marile tale caderi raman simple accidente.

Părintele Stăniloae: Numai credinţa în Hristos ne poate reunifica şi ne poate da puterea pe care am avut-o. Altfel ne prăpădim ca neam!

- Ce părere aveţi despre opinia -deja publică- a părintelui Galeriu, prin care dânsul susţine că 22 decembrie, prin consecinţele sale, este un eveniment mai important ca 1848? În ce vi se pare că este plauzibilă afirmaţia dânsului?

- 1848 a fost o cădere din spiritualitatea noastră tradiţională într-o aservire faţă de ateismul raţionalist occidental. Pe când acum a fost o voinţă de a ne reântoarce la ceea ce este propriu poporului român - la spiritualitatea creştină.

- Aţi recunoscut acest fenomen în faptele petrecute?

- Da, şi am recunoscut-o şi la băieţii aceştia care au venit cu Drumul Crucii la mine. Mi se pare că tineretul a început acest drum nou, drum al crucii, care, de fapt, a fost specific poporului nostru, dar pe care intelectualii l-au dispreţuit; poporul însă l-a conservat. Trebuie să mergem pe drumul crucii cu Hristos, pentru că numai în Hristos putem să ne iubim, ca toţi să fim una să ne unim faţă de cei din stânga, şi faţă de cei din dreapta.Să stăm locului aşa cum am stat, aşa cum n-au putut sta barbarii şi au trebuit să treacă peste noi. Cum am scos Balcanii de sub jugul otoman, cum i-am oprit să treacă spre Europa, cum i-am slăbit pe tătari să stăpânească Rusia, tot aşa, aceleaşi jertfe trebuie să le facem şi în viitor. Şi asta este cea mai clară atitudine faţă de urmările comunismului. Aş vrea ca toţi conducătorii Bisericii noastre să facă asta şi să înveţe poate de la tineri mai mult, şi tot de la tineri să înveţe şi intelectualii noştri. Eu cred că noi începem un nou drum în istorie, un drum care îl repară pe cel pe care am apucat în 1848.

- N-ar fi necesară totuşi, o implicare mai profundă a Bisericii în istorie? Aduceţi-vă aminte că în timpulde pe Athos, cu isihasm cu tot, au coborât din munte şi s-au dus să lupte pentru ţara lor.

- Noi nu putem lupta cu armele aşa cum au luptat grecii atunci; acum altele-s vremurile, acum noi trebuie să luptăm spiritual, cu armele teologiei, să aducem lumea la credinţă. Numai credinţa în Hristos ne poate reunifica şi ne poate da puterea pe care am avut-o. Altfel ne prăpădim ca neam. Panta asta a necredinţei pe care mergem duce la prăpastia desfiinţării... Mă tem că nu exagerez!

fragment din "7 dimineţi cu părintele Stăniloae", ed. Anastasia, în care sunt redate convorbiri ale părintelui Dumitru Stăniloae cu domnul Sorin Dumitrescu