HotNews - goarna intereselor Budapestei.

Interesele Executivului de la Budapesta sunt mai nou purtate în presa centrală de la Bucureşti prin intermediul unor mijloace mass-media cu un rating mare, precum portalul de ştiri HotNews. Dacă premierul ungar Viktor Orban încearcă să pună botniţă mass-mediei ungare printr-o serie de legi care vor permite un control mult mai mare al statului asupra funcţionării televiziunilor şi radiourilor de stat, măsură dur criticată chiar de jurnaliştii ungari şi media internaţională, se pare că interesele Executivului maghiar sunt bine reprezentate de jurnaliştii români. Odată cu instalarea la cârma guvernului ungar a premierul Viktor Orban, Ungaria şi-a declarat deschis apetenţa pentru oferirea cetăţeniei ungare pentru etnicii maghiari care trăiesc în afara graniţelor, circa cinci milioane de oameni. Declaraţii în acest sens au fost făcute inclusiv cu ocazia vizitelor oficiale sau private ale unor lideri politici de la Budapesta în România, printre care îi amintim pe vicepremierul maghiar Semjen Zsolt, ministrul de Externe - Janos Martonyi, sau chiar premierul Viktor Orban. Într-un articol publicat ieri de către un jurnalist de etnie maghiară al HotNews, Attilo Biro, acesta îi îndeamnă pe maghiari să meargă în consulatele Ungariei de pe teritoriul României şi să ceară „re-naturalizarea“ lor. Acest beneficiu le-ar putea garanta doritorilor ridicarea restricţiilor de muncă în state din vestul Europei precum Germania, Marea Britanie sau Franţa, dar şi pentru a se îmbarca cu destinaţia SUA fără vize după ce Washington le-a ridicat în noiembrie 2008 pentru cetăţenii unguri. „Restricţiile pot fi ocolite de etnicii maghiari din România care, din 2011, au posibilitatea de a obţine cetăţenia maghiară şi un paşaport. Spre deosebire de România, Ungaria nu are restricţii pentru forţa de muncă în aceste ţări“, ne anunţă HotNews.

Vize la metru

Articolul intitulat „Cum să îţi iei permis de muncă în Marea Britanie cu ajutorul Ungariei. Una dintre condiţii: Să poţi spune deşteaptă-te române în maghiară“ prezintă lejeritatea cu care se poate obţine paşaportizarea a 500.000 de etnici maghiari din România. „Reprezentanţi ai Ambasadei Ungariei în România au confirmat, pentru HotNews.ro, că statul maghiar va oferi cetăţenia şi paşapoartele fără niciun fel de piedici sau condiţionări. Estimările neoficiale arată că numărul celor care ar putea cere cetăţenia şi paşaportul maghiar ar ajunge la 500.000“, mai scrie HotNews. Aceeaşi sursă redă o bucată din jurământul pe care fiecare persoană care doreşte să obţină cetăţenia maghiară este nevoit să îl rostească: „Eu (numele solicitantului) jur solemn să consider Ungaria drept ţara mea. Voi fi un cetăţean loial al Republicii Ungaria. Voi respecta Constituţia şi legile ţării. Îmi voi apăra ţara cu toate puterile şi o voi servi cât mai bine“. Cu toate acestea, presa internaţională nu s-a arătat nemulţumită de acest proces care ar putea băga pe uşa din spate a UE circa 300.000 de etnici unguri din Serbia sau 150.000 de etnici unguri de pe teritoriul Ucrainei (state non-UE), dar România a fost ţinta unei astfel de campanii de denigrare în presa internaţională pentru faptul că facilitează redobândirea cetăţeniei pentru românii de peste Prut care şi-au pierdut-o în urma ocupaţiei sovietice din anii ‘40.

Madalin Necsutu - Curentul

Parintele Arsenie Papacioc despre dragoste.

Un băiat iubea mult pe mama lui şi a apărut o iubită în calea lui. Iubirea n-are raţiune. O ia de-a dreptul. Dar fetei îi era teamă că o iubeşte pe mamă-sa mai mult. Şi i-a spus băiatului: "Adu-mi inima mamei să-mi dovedeşti că n-o iubeşti pe ea mai mult". A luat inima mamei lui şi a plecat cu ea la fată. Prin pădure, băiatul s-a lovit de o cracă şi inima zice: "te doare, puiul mamei?". Asta e dovadă de iubire. Moartă fiind, ea îl iubea mai departe pe ticălos. Un copil o cunoaşte pe mama lui din pântece. El nu are raţiune, are instinct. Ne naştem cu dragoste. Copilul, odată zămislit, are drept de cetăţean… cât e el acolo, cât un ac. Aşa e în dreptul roman. Nu suntem făcuţi de Dumnezeu fără înţelepciune, fără să avem un rost…

La Multi Ani intru Hristos, bebe Siluan!

Astazi bebelusul Siluan implineste 6 luni. Fie ca Domnul nostru, Cel slavit in Treime, Prea Sfinta Nascatoare de Dumnezeu si Sfintul Siluan Atonitul sa il ocroteasca!

Sursa:

http://bebesiluan.wordpress.com/

Parintele Cleopa despre dragostea care nu moare niciodata.

Iubiti credinciosi,

Cea mai mare virtute crestina este iubirea. Ea este viata noastra si avem nevoie de ea ca de aer. De aceea, spune Sfintul Evanghelist Ioan: Dumnezeu este iubire. Iar iertarea, impacarea, milostenia, cercetarea bolnavilor, primirea strainilor si altele asemenea sint fiicele cele mai mari ale iubirii crestine.

Iubirea de Dumnezeu si iubirea de aproapele, sint poruncile cele mai mari din Sfinta Evanghelie care stau la temelia mintuirii noastre. De felul cum vom sti sa iertam, sa ajutam pe aproapele, sa rabdam pe toti, sa facem pace, sa nu ne razbunam, de aceasta depinde pacea noastra, bucuria vietii noastre, mintuirea fiecaruia dintre noi.

Dar ce sa faca acei crestini, care isi cer iertare de la cei cu care sint certati, dar aceia nu vor sa-i ierte? Sa faca ce ne invata Sfintii Parinti. Intii sa se roage lui Dumnezeu pentru imblinzirea vrajmasilor lor. Sa ceara sfatul duhovnicilor lor si sa le respecte cuvintul. Apoi sa-si ceara personal iertare de la cei cu care sint certati, prin cuvintele: "Iarta-ma, frate, pentru toate cite ti-am gresit si Dumnezeu sa te ierte!" Iertarea sa se faca cel mai bine in biserica, sau in casa unuia dintre ei, sau in casa preotului. Daca cearta este veche si mare, impacarea sa se faca in prezenta preotului, si sa se incheie cu o rugaciune de multumire si chiar cu o masa crestineasca, sau acordarea reciproca de daruri. Daca aproapele nu vrea sa ne ierte, sa urmam sfatul duhovnicului, sa cerem iertare de trei ori si asa, daca nu ne mustra constiinta, ne putem impartasi cu Sfintele Taine. Iar daca inca sintem tulburati si ne chinuie gindurile de razbunare, sa aminam Sfinta Impartasanie, ca sa nu ne fie spre osinda. Smerenia si rugaciunea curata ne ajuta cel mai mult la impacare. Cine urmeaza calea aceasta, acela nu este departe de mintuire!

Citim in Pateric ca un calugar tinar s-a dus la un sihastru batrin si i-a spus ca are vrajba asupra cuiva si nu-l poate ierta nicidecum. Zadarnic l-a indemnat batrinul la iertare, ca ucenicul nu voia sa-l ierte. Atunci duhovnicul a zis ucenicului: "Sa spunem impreuna Tatal nostru, fiule!" Pe cind ucenicul zicea: "Si ne iarta greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri", batrinul ii spuse: "Nu asa, fiule! Ci sa zicem; Si nu ne ierta noua greselile noastre, precum nici noi nu iertam gresitilor nostri!" Auzind aceasta ucenicul, a cazut in genunchi si a zis: "Iarta-ma, parinte, ca am gresit! Din clipa aceasta am iertat pe fratele meu!"

Asa sa facem si noi, frati crestini. Sa cerem iertare intii si sa iertam cu dragoste pe toti, ca sa fim si noi iertati de Dumnezeu pe pamint si in cer. Caci fara iertare nu avem mintuire, nici nu putem zice Tatal nostru.

Sa rugam pe Dumnezeul dragostei si pe Fiul lui Dumnezeu, Care S-a rastignit pe cruce din dragoste pentru noi, sa ne impace pe toti in numele Sau, stiind ca dragostea nu moare niciodata! Amin.

În Postul Adormirii Maicii Domnului, cuvânt de folos: DESPRE SCEPTICISMUL ZIDITOR.

Exista scepticism cu folos duhovnicesc? Sigur ca exista. Tinta unui asemena scepticism ar trebui sa fie inclinarea (existenta ca ispita potentiala in fiecare din noi) de a ne vedea ca merituosi, “avansati”, plasandu-ne pe un fel de “piedestal duhovnicesc” (auto-)aprobator, fie si unul minor. Chiar si in simplul fapt de a spune, modest, “aproapele meu e pe treapta a zecea a duhovniciei, eu sunt abia pe treapta intaia, cea mai de jos” se ascunde, fie si numai potential, ispita punerii unei pietre de temelie pentru un viitor asemenea piedestal.

Intr-adevar, trebuie sa fii sceptic intr-un mod agresiv pana si cu cea mai incipienta tendinta a sufletului tau de a-si acorda “credit duhovnicesc”. Piedestalul duhovnicesc – tendinta de a vedea o “inaltime” duhovniceasca in tine, este o constructie (convenabila, desigur) a omului ce se preamareste pe sine folosindu-se de Dumnezeu ca pretext.

Trebuie sa ajungi la intelesul tainic al frazei Sfintilor Parinti “sunt ultimul dintre pacatosi”. Insa asta nu e deloc usor. E de fapt cea mai complicata fraza de inteles in duh, desi pare atat de simpla. Singura cale catre intelegerea ei ar fi ura neincetata fata de pacatele proprii. Poti sa o traiesti constant?…

Iata ca atat ura (fata de pacatele proprii) cat si scepticismul (fata de contabilizarea meritelor proprii) pot fi ziditoare si regeneratoare din punct de vedere sufletesc. Odata ce ambele sunt functionale, sa ne rugam ca o prima intelegere a tainei Icoanei Scarii Raiului sa ni se descopere.

Sursa: Chemarea Clopotului

Corul Tronos sustine un concert de muzica psaltica la Brasov pentru bebelusul Siluan, diagnosticat cu ciroza si atrezie a cailor biliare

Cine este Siluan?

M-am nascut in 8 februarie 2010. Parintii mei m-au pus sub ocrotirea Sfintului Siluan Atonitul si m-au numit Siluan. Sint cel de-al treilea baietel dintr-o familie de preot ortodox.

Problemele mele au inceput dupa ce am implinit 2 luni. Am stat internat in Spitalele din Brasov, Bucuresti si Salzburg. La Clinica din Salzburg am fost diagnosticat cu ciroza si atrezie a cailor biliare. Ficatul meu mai functioneaza o luna. De aceea, am nevoie urgenta de un transplant de ficat. Donatorii vor fi parintii mei, in functie de rezultatul analizelor de compatibilitate. Operatia costa 100.000 de euro. O zi de internare in Clinica din Salzburg costa 700 de euro.

• Donaţii pentru Siluan

  Unicredit Tiriac Bank
  Sucursala Brasov Muresenilor

  Titular: BOTA GEORGE LAURENTIU

  Swift BACXROBU

  Cont EURO: RO74BACX0000005005204320

  Cont RON: RO81BACX0000005005204000

• Sursa: www.bebesiluan.wordpress.com

Viata Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla

S-a născut în satul Vânători, jud. Neamţ, pe la anul 1650. Era una dintre cele două fiice ale lui Ştefan Joldea, armaş la cetatea Neamţului,(fiind deci un dregător domnesc). Amândouă fiicele sale creşteau în păzirea legii lui Dumnezeu, în cinstirea părinţilor şi în cuviinţă faţă de oameni, casa în care trăiau fiind deschisă atât cuvioşilor monahi cât şi pelerinilor aflaţi în trecere; astfel, din fragedă pruncie fetele au învăţat odată cu rugăciunea şi unele virtuţi ale nevoinţei creştineşti.

Încă din tinereţe Teodora va cunoaşte o grea încercare a vieţii, deoarece sora ei, Marghioliţa, va fi răpusă de o moarte tragică. Acest eveniment o va zgudui adânc pe Teodora, în care va încolţi încă de pe acum gândul retragerii din lume. Dar părinţii, îndureraţi de pierderea unei fiice, nu se împăcau cu gândul să o piardă şi pe cea de-a doua, astfel că nu au lăsat-o pe Teodora să-şi împlinească acest gând, ci au căsătorit-o, la vremea cuvenită, cu un tânăr de prin părţile Tării de Jos, astfel că după legiuita cununie, Teodora va pleca la casa soţului său.

N-a trecut multă vreme şi părinţii Teodorei s-au sfârşit din viaţă. Neputând să nască copii, Teodora era din ce în ce mai puternic urmărită de gândul cel tainic al lepădării de lume. De aceea, ea se va învoi cu soţul ei ca să meargă la o mânăstire. În urma acestei învoieli, Teodora va intra la schitul Vărzăreşti-Vrancea, iar soţul ei se va călugări la schitul Poiana Mărului, sub numele de Elefterie, mai târziu învrednicindu-se şi de Taina Hirotoniei.

Când a intrat în mânăstire, Teodora era la vârsta de 30 de ani. Egumena mânăstirii, schimonahia Paisia, văzând tinereţea şi râvna ei pentru cele duhovniceşti, a luat-o ca ucenică, iar după un timp de încercare, a încuviinţat tunderea în monahism a Teodorei. Nu după mult timp însă, năvălirea turcilor prin acele locuri a determinat pe egumenă să ia cu sine câteva ucenice, printre care şi Teodora, şi s-a retras în locuri mai tainice şi mai sigure, la hotarul dintre munţii Buzăului şi ai Vrancei. Aici, ele au ridicat un mic altar şi o locuinţă modestă, nevoindu-se în priveghere, post şi rugăciune. Nu după multă vreme însă, schimonahia Paisia, înaintată în vârstă şi istovită de nevoinţă şi de boală, va trece la cele veşnice.

După aproape 10 ani de nevoinţă în acest loc tainic, Teodora se va îndrepta spre munţii Neamţului, şi va vieţui pustniceşte în preajma schitului Sihăstria. Ca povăţuitor a avut pe ieroschimonahul Varsanufie, egumenul Sihăstriei, care îi va da şi binecuvântarea de a vieţui pustniceşte, în jurul Sihăstriei, într-o chilie nu departe de schit.

Astfel, de acum începe o nouă perioadă de vieţuire ca anahoret a Cuvioasei. A trăit în izolare cvasitotală, nefiind vizitată decât de duhovnicul ei, ieroschimonahul Pavel din Sihăstria, care o spovedea şi o cumineca. Viaţa ei era rugăciune, veghe şi cugetare dumnezeiască adâncă, iar hrana era oferită de pădure: bureţi, urzici, mure, măcriş, alune, zmeură. Din când în când mai primea şi pesmeţi şi poame uscate, de la schit.

Însă s-a întâmplat ca la o nouă năvălire a turcilor, Cuvioasa să fie văzută de aceştia, astfel că au început s-o urmărească. Fugind, Teodora s-a adăpostit în peştera care şi astăzi îi poartă numele, tradiţia menţionând că la rugăciunea ei stânca s-a despicat. adăpostind-o pe Cuvioasă.

Înainte de trecerea ei la cele veşnice, egumenul Sihăstriei a observat că păsările aveau un comportament neobişnuit, luând pâine şi zburând spre Sihla. Astfel, el a trimis pe doi dintre ucenicii săi să vadă ce se întâmplă cu acele păsări. Astfel, aceia au găsit-o pe Cuvioasa Teodora în rugăciune, înălţată de la pământ, asemenea Cuvioasei Maria Egipteanca. Văzându-i, aceasta le-a povestit despre sine, despre apropiatul ei sfârşit, rugându-i să meargă la mănăstire pentru a-i aduce un preot şi un diacon ca să se poată împărtăşi cu Sfintele Taine. A doua zi dimineaţă, ieromonahul Antonie şi ierodiaconul Lavrentie au venit la peştera Cuvioasei împărtăşind-o cu Sfintele Taine. Imediat după aceasta, Cuvioasa şi-a dat sufletul în mâinile Domnului, rostind cuvintele: „Slavă, Ţie, Doamne, pentru toate”. Moaştele sale au fost aşezate în peşteră, în scurtă vreme aceasta devenind loc de pelerinaj pentru mulţimi de credincioşi.

Auzind despre acestea Cuviosul Elefterie, care fusese oarecând soţul Teodorei, a venit să-şi petreacă cei din urmă ani ai vieţii sale la Sihăstria, aproape de locul de odihnă al Cuvioasei. După aproximativ 10 ani îşi va da şi el sufletul în mâinile Domnului.

Sporind evlavia credincioşilor faţă de Cuvioasa Teodora, în apropierea peşterii s-a ridicat, între 1730-1763 schitul Sihla, cu cele două bisericuţe ale sale, „Schimbarea la faţă” şi „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”, care există şi până astăzi.

În 1830, trupul făcător de minuni al Cuvioasei a intrat în posesia familiei Sturza, a fost aşezat într-o raclă de argint şi a fost dus la biserica din satul Miclăuşeni-Iaşi. De acolo, în 1856, moaştele au ajuns la lavra Pecerska din Kiev, unde se află şi astăzi. Pe racla ei se află inscripţionate, în limbile slavonă şi română, cuvintele: „Sfânta Teodora din Carpaţi”.

Cu sfânta bucurie că neamul nostru a mai odrăslit un mărgăritar duhovnicesc în grădina Raiului, în anul 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a trecut pe Cuvioasa Teodora în rândul Sfinţilor, având ca zi de prăznuire data de 7 august.

(Pr. Prof. Dr. Constantin Galeriu, Cuvioasa Teodora de la Sihla, în vol. “Sfinţi români şi apărători…”, ed. cit., p. 432.)