Sub ocrotirea Maicii Domnului, Părintele Arsenie Papacioc a ajuns la vârsta de 96 de ani. La mulţi ani! Gânduri despre neamul românesc. Cânt. (AUDIO)

Sunt foarte optimist în privinţa viitorului neamului românesc. Poporul român e cel mai adaptabil popor la învăţătura creştină. N-am dus niciodată un război de cucerire, ci numai de apărare. Exact poziţia Bisericii.

Faptele neamului nostru de mii de ani sunt numai creştine. N-am luat nimic de la nimeni. Nouă toţi ne-au luat. Ruşii pe-o parte, ungurii pe-o parte, bulgarii la fel. Adică ce, suntem marfă fără stăpân? Doar suntem fiii lui Decebal! Decebal n-a murit!

Vezi mai multe video din Evenimente

Părintele Profesor Ovidiu Moceanu despre cultul Fecioarei în opera lui Mihai Eminescu

Pentru mulţi poate fi o surpriză să găsească într-o carte de Cântări în cinstea Maicii Domnului (1990) două poezii de Mihai Eminescu, sonetul Răsai asupra mea şi Rugăciune. Nu distonează prin nimic faţă de celelalte, anonime; dimpotrivă, în versul eminescian se concentrează o lumină extraordinară, de credinţă, evlavie şi smerenie, care se revarsă şi asupra celorlalte, prin cuvântul cu sonorităţi aparte. Aceste poezii, precum şi altele, ca Învierea, Ta twan asi sau Colinde, colinde, aceasta din urmă aproape intrată în folclor, ne atrag atenţia asupra literaturii noastre de inspiraţie religioasă, poate una din cele mai bogate, dar al cărei drum a devenit greu de reconstituit.

Fiorul credinţei a inspirat pagini de mare elevaţie şi poate că nu peste mult timp va găsi cineva răgazul să le redea circuitului public, după ce au aşteptat atâta în cine ştie ce ediţii rare, în pagini de revistă prăfuite de vreme. Chiar poezia românească se naşte sub semnul Credinţei, în Psaltirea lui Dosoftei (1673), iar acest semn va marca momentele ei de glorie. De la Dosoftei întemeieterul la Eminescu Desăvârşitorul, până la Arghezi şi Voiculescu, poezia sentimentului religios a însoţit, cu înfiorările ei profunde, cu neliniştile sale, evoluţia literaturii noastre.

De o atenţie deosebită s-a bucurat la noi cinstirea Fecioarei, aşa cum o demonstrează şi creaţia eminesciană. Cartea îngrijită de diaconul Gheorghe Băbuţ Maica Domnului Ocrotitoarea României ne dă o idee despre dimensiunile acestui cult, deşi, la o cercetare puţin mai aprofundată, găsim mult mai multe pagini literare, şi încă dintre cele mai izbutite. Numai în volumul Gânduri albe, postume ale lui Vasile Voiculescu (editate de Victor Crăciun şi Radu Voiculescu în 1986), am detecta materia unei întregi cărţi.

Cinstirea Fecioarei e sentimentul cel mai puternic în colindele noastre. Prin 1936, Mircea Eliade se exprima despre pietatea cu care creştinii răsăriteni evocă imaginea Fecioarei explicând intensitatea acesteia prin credinţa lor că femeia şi mama sunt "un miracol divin pe pământ". Cercetătorul continua: "În Răsărit, exista aşadar, cu mult înainte de creştinism, o pietate sinceră şi populară faţă de femeie şi faţă de mamă; adică faţă de principiul rodniciei şi bunătăţii pe care mama îl întrupa. Nu este deci întâmplător că tocmai aici, în Răsărit, creştinătatea se apropie întâi de Maica Domnului" (v. Maica Domnului, [în] "Familia", 1936, nr. 6, pp. 33-38).

Poezia noastră cultă a însoţit cinstirea Fecioarei de imaginea "luminii line", sintagmă cu reverberaţii în imnologia creştină. La Voiculescu, de exemplu, izvorul "luminii line" e fiinţa Fecioarei Măria, Lumina Dintâi, originară, vindecătoare de angoasele aduse de civilizaţia brutală:"Lumină lină a Sfintei Marii, / Vino-n acest amurg de lume / Să ne scapi de agonicele zvârcoliri; / Iată, omul pune la cale anume / Spulberul nefericitei tale zidiri".

Pentru Eminescu, Fecioara este "crăiasa" lumii, taina vieţii şi a morţii, îndurarea, mila care risipeşte deznădejdea. Poetul înalţă rugăciunea în numele tuturor suferinzilor: "Crăiasă alegându-te,/ Îngenunchem rugându-te / Înalţă, ne mântuie / Din valul ce ne bântuie; / Fii scut de întărire / Şi zid de mântuire, / Privirea-ţi adorată / Asupră-ne coboară / O, maică prea curată / Şi pururea fecioară, / Marie!" (Rugăciune).

Suferim cu toţii, dezorientaţi, într-o lume ale cărei taine copleşitoare se înmulţesc şi care nu pot fi pătrunse fără revelaţie.Lumina îndurătoare a "reginei peste îngeri" ne-ar putea ajuta: "Rugămu-ne-ndurărilor,/ Luceafărului mărilor; / Ascultă-a noastre plângeri, / Regină peste îngeri / Din neguri te arată / Lumină dulce clară, / O, maică prea curată / Şi pururea fecioară, / Marie!"

Invocarea "luceafărului mărilor" n-are legătură, în aparenţă, cu capodopera eminesciană. Dar se ştie că numele Fecioarei, după o interpretare, provine din ebraică, însemnând "picătură din mare" (mar - "picătură", yam - "mare"). Sfântul Ieronim a tradus în latină cuvântul, folosind sintagma Stilla Maris (lat. stilla - "picătură"), care a fost apropiată de altă sintagmă, cu puternice conotaţii poetice, Stella Maris ("Steaua Mării"). E lesne de înţeles de ce s-a impus cea de a doua sintagmă. Imnul Ave, Maria, Stella Maris creează imaginea poetică a Fecioarei "luceafăr al mărilor". Ocrotitoarea marinarilor (de aceea îşi sărbătoresc ziua la 15 August) are puterea să ne înalţe "din valul ce ne bîntuie", fiecare din noi fiind în voia valurilor vieţii.

În poezia eminesciană, Fecioara reprezintă idealul, absolutul, arhetipul, iubirea. G. Călinescu observa, vorbind despre erotica poetului, că "spiritul încearcă, prin imaginea femeii, să iasă din lumea contingenţelor şi să intuiască fericirea paradisiacă". Totuşi, este o exagerare afirmaţia că în adoraţia eminesciană a Fecioarei am putea identifica "un sexualism transfigurat". Unele creaţii ar justifica-o, dacă n-ar apărea setea de împăcare cu lumea, cu destinul, sentiment pe care nu-1 poate aduce decât o fiinţă mai presus decât toate cele care aprind focul dragostei pământeşti. Astfel că imaginea Fecioarei, "luceafăr al mărilor", se situează în alte zone ale trăirii adoraţiei decât femeia înger din Înger şi demon, spre exemplu: "Ea un înger ce se roagă - El un demon ce visează; / Ea o inimă de aur - El un suflet apostat; / El în umbra lui fatală, stă-ndărătnic rezemat -/ La picioarele Madonei, tristă, sfântă, Ea veghează." Femeia înger, "mândră de înduioşare", aduce împăcarea, adică iertarea, prin dragoste, de fapt mântuirea. Lumea capătă un sens, fiindcă, la sfârşit, demonul răzvrătit a primit binecuvântarea dragostei şi milei creştineşti.

Nu găsim altceva în sonetul Răsai asupra mea, ci cu mult mai mult. Răzvrătitul se află în fiecare din noi şi nimeni nu ştie mai bine asta decât poetul. Înger şi demon nu individualiza imaginea celui care caută împăcarea. Ceea ce impresionează în sonet e forţa trăirii individuale, căinţa sinceră şi încrederea că asupra sufletului rănit, obosit, se va aşeza binefăcătoarea "lumină lină". Ea se întrupează în "maica sfântă, pururea fecioară" şi regenerează fiinţa poetului prin credinţă, speranţă, dragoste. Sunt cele trei mari virtuţi creştine, evocate şi de Apostolul Pavel ca fundamente ale fiinţei. Nota puternică de inspiraţie autobiografică dă autenticitate invocaţiei, pentru că, e lucru ştiut, rugăciunea presupune şi mărturisire:"Speranţa mea tu n-o lăsa să moară, / Deşi al meu e un noian de vină; / Privirea ta de milă caldă, plină, / Îndurătoare-asupra mea coboară". Disperarea sufletului fără putere, fiindcă şi-a pierdut credinţa, îl încearcă greu pe cel care între tinereţe şi credinţă aşează semnul adoraţiei fără sfârşit:"Străin de toţi, pierdut în suferinţa / Adâncă a nimicniciei mele, / Eu nu mai cred nimic şi n-am tărie. / Dă-mi tinereţea mea, redă-mi credinţa / Şi reapari din cerul tău de stele: / Ca să te-ador de-acum pe veci, Marie!"

Există o poartă de lumină în aceste versuri, şi nu numai. Sentimentul pierderii în neant poate fi contracarat prin revelaţie. "Lumina lină" pune sub înţelesurile ei adânci "noaptea gîndurilor" şi nu credem că trebuie să alergăm la texte sanscrite pentru a explica setimentul pe care îl trăieşte poetul, aşa cum face Perpessicius comentând Ta twam asi. Adorarea Fecioarei aduce poetului fericirea extatică, imposibil de trăit pe drumurile profane ale iubirii. Evlavia despre care vorbea Călinescu ("Eminescu intră în iubire cu o evlavie adâncă, cu o credinţă care nu suferă ironie şi uşurătate") găseşte în aceste rugăciuni orizontul cel mai pur, dezvăluindu-ne una din trăsăturile profunde ale registrului afectiv eminescian.

Pr. prof. univ. dr. Ovidiu MOCEANU

Eminescianul George Munteanu: Rugăciunea lui Eminescu către Maica Domnului, capodoperă a poeziei româneşti şi podoabă între rugi

O devoţiune ca aceea din orice vers celebrator al lui Iisus e şi în poemele închinate Maicii Domnului. Rar de aflat în poezia românească o ipostaziere a căinţei creştine, ca treaptă de trecere peste dezastre, o puritate a simţirii şi o delicateţe de tonuri ca aceea din sonetul Răsai asupra mea (1879): „Răsai asupra mea, lumină lină,/ Ca-n visul meu ceresc d-odinioară;/ O, maică sfântă, pururea fecioară,/ în noaptea gândurilor mele vină!//Speranţa mea tu n-o lăsa să moară,/ Deşi al meu e un noian de vină;/ Privirea ta de milă caldă, plină,/ îndurătoare-asupra mea coboară.//Străin de toţi, pierdut în suferinţa/ Adâncă a nimicniciei mele,/ Eu nu mai cred nimic şi n-am tărie,// Dă-mi tinereţea mea, redă-mi credinţa/ Si reapari din cerul tău de stele/ Ca să te-ador de-acum pe veci, Marie!" După cum Rugăciune (1879) e capo­dopera poeziei româneşti în astfel de lamură a simţirii şi, nu mai puţin, o podoabă între rugile înălţate spre Madona de orice mare poet al lumii: “Crăiasă alegându-te,/ Îngenunchem rugându-te,/ Înalţă-ne, ne mântuie/ Din valul ce ne bântuie;/ Fii scut de întărire/ Şi zid de mântuire,/ Privirea-ţi ado­rată/ Asupră-ne coboară,/ O, maică prea curată/ Şi pururea fecioară,/ Marie!//Noi, ce din mila sfântu­lui/ Umbră facem pământului,/ Rugămu-ne-ndurărilor/ Luceafărului mărilor;/ Ascultă-a noas­tre plângeri,/ Regină peste îngeri,/ Din neguri te arată,/ Lumină dulce clară,/ O, maică prea curată/ Şi pururea fecioară,/ Marie!"

Ambasada Cehiei la Bucuresti criticata de Alianta Familiilor. Imperialism cultural bazat pe "valori" homosexuale.

IMPERIALISMUL CULTURAL AL AMBASADEI CEHIEI LA BUCURESTI

Ce pret are suveranitatea nationala? Ce pret are moralitatea? Ambele sunt inestimabile si nu se negociaza.

V-am informat de mai multe ori din mai incoace despre amestecul ambasadelor straine in treburile romanilor. Am facut aceasta remarca in principal in legatura cu Declaratia Comuna pe care 11 ambasadori straini au seamnat-o in mai in sprijinul marsului homosexual de la Bucuresti. Ii reamintim: SUA, Canada, Australia, Africa de Sud, Marea Britanie, Suedia, Olanda, Franta, Cehia, Spania. Romanii din SUA au reactionat promt cu o scrisoare de protest remisa Ambasadei SUA pe 26 mai. La cererea AFR, crestinii canadieni au facut si ei un demers similar la Ambasada Canadei la Bucuresti, la Primul Ministru al Canadei, si la Ministerul de Externe al Canadei. Iar in comunicatii neoficiale AFR a cerut ambasadorului Africii de Sud sa-si retraga semnatura data Declaratiei Comune. In iunie d-l Ambasador sud african a dat dovada de respect si intelegere fata de cultura si suveranitatea Romaniei si si-a retras semnatura. I-am multumit atunci si ii multumim din nou. Nu asa insa stau lucrurile cu Republica Ceha, prietenii nostri mai apropiati.

In iunie AFR a inceput demersuri pe linga Ambasada Cehiei si Ministerul de Externe al Cehiei cerind retragerea semnaturii ambasadorului ceh. Intr-o scrisoare oficiala remisa AFR pe 1 iulie de catre Ministerul Ceh de Afaceri Externe, ni s-a comunicat ca Cehia isi mentine pozitia. Regretam pozitia intransigenta si de confruntare cu poporul roman pe care Republica Ceha a decis sa o ia privind o chestiune de interes pur national care nu are nimic de a face cu relatiile bilaterale romano-cehe sau cu relatiile internationale in general. In consecinta pe 26 iulie AFR a remis o scrisoare Ambasadei Cehiei la Bucuresti si Ministerului Ceh de Afaceri Externe cerind inca o data retragerea semnaturii ambasadorului in timp de 10 zile. AFR a mentionat deasemenea ca daca cererea noastra nu este rezolvata la nivel neoficial, vom informa publicul roman despre aceasta subminare grosolana a suveranitatii noastre nationale de catre Republica Ceha, o natiune cu care vreme de sute de ani am intretinut relatii de strinsa si sincera prietenie, la bine si la rau.

Actiunea Cehiei, ca de fapt si a celorlalti ambasadori straini, nu poate fi justificata. Constituie o subminare a suveranitatii noastre nationale. Unul din cele 7 principii universale ale relatiilor dintre state, mentionate si in Carta Natiunilor Unite, este neamestecul in afecerile interne ale statelor suverane. Rolul ambasadelor este sa comunice la nivel diplomatic intre state, nu la nivel nediplomatic sau sa ia pozitii privind afacerile interne ale diferitelor tari. Numim lucrul acesta o forma de hegemonie culturala si imperialism cultural.

Pozitia Cehiei insa ne surprinde si din alte puncte de vedere. Franta, Canada, Suedia, Marea Britanie, SUA, sau Olanda au fost si inca ramin “puteri” imperialiste. In mod traditional ele s-au amestecat in treburile altor state fara ca ele la rindul lor sa fie supuse imperialismului altor puteri. Cehia insa este o exceptie. Pe 21 august se vor implini 42 de ani de cind Uniunea Sovietica si alte state membre ale Pactului de la Varsovia au invadat Cehoslovacia abolindu-i in felul acesta suveranitatea nationala. Romania nu a participat la invazia Cehiei. Dimpotriva, Romania si-a periclitat suveranitatea nationala luind pozitii critice, deschise si oficiale fata de Uniunea Sovietica si invadarea Cehoslovaciei. Deasemenea Roamnia a participat la eliberarea Cehoslovaciei de sub ocupatia germana in al Doilea Razboi Mondial. In consecinta, nu ne asteptam ca Cehia, o fosta victima a imperialismului german si sovietic, sa se alature celorlalte “puteri” care promoveaza imperialimsul cultural la nivel international, si sa ne ofenseze fara temei. Si mai ales nu ne asteptam ca Cehia sa nu dea dovada de intelegere dupa ce AFR i-a atras atentia, in mod politicos si deosebit de respectuos, ca ne-a submit suveranitatea nationala si ca ne-a jignit.

Din nefericire, Romania nu e singura tara in care Cehia promoveaza homosexualitatea. A facut-o in iunie si in Peru unde, impreuna cu celelalte state care au semnat Declaratia de la Bucuresti, a semnat Declaratia de la Lima, sprijinind marsurile homosexuale din Peru. Notam insa ca Declaratia de la Lima nu a fost semata de Canada sau de Africa de Sud. Suntem inclinati sa credem ca in sensul acesta interventiile noastre si ale altora au avut un oarecare efect pozitiv.

In plus, ne exprimam dezaprobarea si fata de implicarea Centrului Cultural Ceh din Bucuresti in marsul homosexual de la Bucuresti. Centrul Ceh a incurajat personalul roman sa participe la marsul homosexual. Acest lucru nu poate fi un obiectiv legitim sau potrivit al Centrului Cultural Ceh de la Bucuresti. Notam insa ca angajatii romani de la Centrul Cultural Ceh au inteles sensitivitatea acestei presiuni, au dat dovada de intelepciune, si au emis o nota de regret. Le multumim. Din nefericire, insa, directorul interimar al Centrului Cultural Ceh, d-l Vit Prudil, a emis o nota contrarie prin care a dezaprobat pozitia angajatilor romani. Deploram actiunea d-lui Vit Prudil pe care o gasim nejustificata si insensitiva.

Credincioşii de la Poiana Mărului, alături de Părintele Macarie. “Cum îi aducea corbul lui Ilie prorocul de mâncare, aşa ne aduce şi nouă poporul”.

De Aurel Şelaru

Sute de credincioşi au participat de sărbătoarea „Schimbării la Fată“ la hramul Schitului Muntioru, unul dintre cele mai noi lăcaşe de rugăciuni din Vrancea. Schitul a fost construit de părintele Macarie Beşliu, în baza unei dorinţe-testament a marelui domnitor Ştefan cel Mare.

Schitul Muntiorul este metocul mănăstirii Poiana Mărului, fiind ctitoria părintelui Macarie Beşliu, cel care a reuşit să ridice un edificiu cum rar îţi este dat să vezi în ţară. Slujba care a avut loc cu ocazia sărbătorii „Schimbării la faţă“ a fost oficată chiar de părintele Macarie Beşliu, fostul stareţ de la mănăstirea Poiana Mărului, de preotul Mihai Milea, de la Buzău, protopopul Negoiţă Boghină, trimis de Episcopia Buzăului şi Vrancei, şi de călugării din mănăstire. „Mare este Dumnezeu şi totul este al Lui, nimic nu este al nostru, decât să facem voia lui Dumnezeu. Ne-a iubit atât de mult şi ne iubeşte pe toţi, care ascultăm de poruncile sale. El ne-a făcut după chipul şi asemănarea sa. Ne-a dat voie liberi, nu ne-a asuprit, ca fiecare să lucrăm după cum putem. Oamenii să fie alături de noi în dreapta credinţă a lui Dumnezeu şi să nu se lase. Mare este Dumnezeu şi va face dreptate. Lumea să nu-şi piardă speranţa şi să se roage alături de noi. Fiecare vom lua plată după cum ne-am ostenit“, au fost vorbele părintelui Macarie.
La rândul său, preotul buzoian Mihai Milea, cunoscut ca samaritea-nul din Buzău, i-a binecuvântat pe toţi cei prezenţi, inclusiv pe părintele Macarie. „Ziua de astăzi are şi o bucurie în plus, pentru că am slujit la Munitoru, unde este mănăstirea cu hramul «Schimbarea la faţă», iar ctitor este părintele Macarie, cel care a făcut acest frumos lăcaş de rugăciune, la dorinţa binecredinciosului voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt, în urmă cu aproape 500 de ani. Dumnezeu să-i binecuvânteze pe părintele Macarie, pe toţi ostenitorii acestui aşezământ monahal şi pe toţi creştinii, pelerinii care au fost la această importantă sărbătoare“, au fost vorbele preotului Mihai Milea.

Lacrimi în ochi de fericire

Din cauza mulţimii numeroase, în biserică nu s-a mai putut intra la un moment dat, astfel că oamenii au ascultat slujba afară. „Este fantastic, e uimitor, ca de fiecare dată, părintele reuşeşte să ne impresioneze cu ce a construit aici. Nu ne mai rămâne decât să-l sprijinim în continuare fiecare cu ce poate. Oricât de departe ar fi, trebuie să venim“, a sups Ion, din comuna Vişina Nouă, judeţul Olt.

Chiar dacă au mers pe jos prin pădure mai bine de 5 kilometri, credincioşii au spus că efortul merită pentru a-şi hrăni sufletul la schitul Muntioru. „Sunt din Vintileasca şi am venit pe jos. Când vii la mănăstire cu sufletul curat, distanţa ţi se pare mică. Voi fi alături de preotul Macarie şi de călugării de aici“, a spus Aurelian Văcăroiu.

Alţii nu au uitat de nedreptatea care i s-a făcut preotului Macarie şi au spus că vor lupta, în continuare, pentru ca acesta să revină la Poiana Mărului. „Este o mâhnire în suflet că nu îl găsesc aici pe părintele Valerie Partal. Mă doare sufletul, este primul hram la care el nu a participat, deoarece are o problemă medicală şi se află la spital. Aici este şi munca lui şi el e titularul de drept, iar părintele Macarie trebuia să fie la Poiana Mărului, acolo unde este munca lui de mai bine de 20 de ani“, a spus Paul Luncan. În încheiere, părintele Macarie le-a transmis tuturor credincioşilor un apel la rugăciune şi la speranţă. „Oamenii vin şi îmi spun: «Părinte dacă mai mergi 100 de kilometrii de aici încolo, noi mergem după tine». M-a impresionat mult atunci când am plecat de la Poiana Mărului, pe 2 iunie, că a fost o ploaie şi un noroi de nedescris. A doua zi au venit două maşini cu alimente de la Focşani, pentru noi. Cum îi aducea corbul lui Ilie prorocul de mâncare, aşa ne aduce şi nouă poporul. Nu ne despărţim de Dumnezeu în veci“, a declarat părintele Macarie Beşliu.

Enoriaşii veniţi la mănăstire au rămas uimiţi de numărul mare de poliţişti chemaţi la slujbă, deşi, spun ei, nu era decât un hram. Aceştia au susţinut că au fost deranjaţi de prezenţa poliţiştilor care mişunau peste tot, prin curtea mănăstirii. Purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea, Bogdan Toader, a precizat că a fost iniţiativa celor de la ordine publică, pentru a evita tulburarea liniştii şi ordinii publice şi că nu s-a primit nici o solicitare în acest sens.

Monitorul de Vrancea

Memorialista Aspazia Oţel Petrescu despre apocalipsa comunistă şi soluţiile de ieşire din iadul comunist: rugăciunea şi poezia. Abandonarea Ardealului

“Golanii” Pietei Universitatii din 1989 si 1990 nu mai sunt doriti in tara lor. Romania reocupata.

Preluat de pe http://roncea.ro/

Sorin Dragan, fost azilant politic in SUA (foto cu tricolorul la o manifestatie din Washington pentru Basarabia), participant la insurectia tineretului universitar din 1989 si cofondator al Ligii Studentilor, a carui marturie emotionanta despre evenimentele din iunie 1990 am publicat-o aici: Piata Universitatii si povestea unui golan adevarat, auto-exilat. Sorin Dragan si epopeea generatiei 1989-1990, decapitata dar inca vie . “Am simtit sangele lui improscand din capul nimerit de un glont”. Un SRI-ist catre mineri: “Pe asta il vreau viu”. Abrutizatii: “Bine i-ati facut, asa ii trebuie legionarului!”, nu a putut sa revina in tara lui, Romania, dupa o foarte lunga perioada. Si-a luat bilet pentru intoarcerea acasa si apoi s-a dus, cuminte, ca orice cetatean caruia i-a expirat pasaportul, la Ambasada Romaniei din Washington DC. Urma sa i se dea un Titlu de calatorie, conform legii. Zilele treceau, momentul plecarii se apropia si Ambasada… nimic. Nu stiau daca e cetatean roman. De ce n-ar mai fi? De ce ar fi mintit?

Si apoi, ditamai rezidenta SIE nu putea sa dea un “search” pe Google ca sa afle cu cine stau in fata, in cazul in care i-au ratacit Dosarul? Pe site-ul ziarului Adevarul, de exemplu, ar fi gasit imediat chiar doua intrari despre epopeea lui: Secretele Mineriadei: În prima linie a luptei cu regimul Iliescu si Amintiri din subsolul groazei – Adevarul.ro. Si, daca le era lene sa intre pe net sau prin arhiva SIE, puteau sa dea un telefon, pe scurt, la colegii de la SRI, ca doar nici acum nu s-au inchis dosarele “legionarilor” din Piata Universitatii. Sau, ce sa intelegem, ca tocmai de aceea nu a fost lasat sa se intoarca acasa?! Ca tot legea zice asa: ca daca nu e timp de asteptat dupa confirmarea de la Bucuresti, “de la caz la caz si in situatii exceptionale, in baza aceleiasi proceduri, solicitantilor li se pot elibera pasapoarte consulare”. Adica pe loc. Oare cand trece fostul propagandist PCR Volodea Tismaneanu pe la Ambasada, tovaraseii de la SIE il recunosc de pe vremuri sau de acum, de sar drepti cu mana la vipusca pentru a i se transforma in soferi si hamali pana la aeroport?

Sa mai amintesc ca am incercat sa ma misc prin maruntaiele statului putrezit de la Bucuresti pentru a gasi unde a ajuns cererea cu numele lui si a ruga un tovaras sau altul sa binevoiasca sa-si puna stampila, in termenul legal?!

Pe zi ce trece ma conving ca Romania este sinucisa, incet, dar sigur. Reocopata de agentii neo-kominernului, sufocata de borfasii de la toate nivelurile, batjocorita de paraziti ai sistemului, Romania a devenit interzisa pentru romanii ei.

Scrisoarea scurta a lui Sorin Dragan catre Victor Roncea spune totul despre starea de “biet roman saracul” ajuns “strain in tara lui”:

Victor,
N-a tinut, desi am mai incercat si eu in cateva randuri, deci voi rata zborul maine. Ramane sa vad daca mai pot recupera ceva, iar apoi sa reincerc, de data asta pt. pasaport pe termen lung, daca tot nu pot veni acum. Cred ca situatia asta e o apta continuare a povestii pe care mi-ai publicat-o, si o ilustrare a concluziei ei. Am avut tot felul de episoade cu cei din DC. Iata cum, desi numele meu e in Cartea revolutiei, statul rezultat din acea revolutie are nevoie de ceva timp sa determine daca-i sunt cetatean sau nu. Deocamdata inca se mai gandeste daca am suficienta “valoare” sa ma numar printre fiii sai legitimi.
In fine, ne gasim noi la un moment dat, desi nu stiu cat va dura toata farsa asta, si cand o sa am nervi sa revin daca pierd $1200 cu biletul asta.

Cele bune,
Sorin

Il vedeti mai jos, in planul doi, cu barba, alaturi de Parintele Calciu, Corneliu Coposu, Grigore Caraza si alti romani, la Washington, in 1992

Foto: Victor Roncea

Concluzia lui Sorin: Am absolvit stiintele politice la unul din cele mai reputate colegii din SUA, si am lucrat pentru organizatii politice americane si scoli diplomatice din capitala. Mi-am oferit serviciile atat prietenilor care au intrat in guvernul roman, cat si oficialilor in vizita, ca actualul ministru de externe, dar am fost ignorat de fiecare data. Raman deci inca aici, iubind de departe o tara care se incapataneaza sa nu-mi intoarca dragostea.

Sorin Dragan, Washington DC

Si-n timpul acesta, la Bucuresti, se mai adauga o zi la cele peste 7000 de zile de cand se studiaza “Dosarul Mineriadei” si al “Revolutiei”…