Dreptate pentru fostul detinut politic si erou de razboi Stelian Chiper Baltatescu, cel care a infruntat-o in lagarele sovietice pe Ana Pauker!

Luni, 10 octombrie, are loc la Tribunalul Braşov – Secţia Civilă o ultimă înfăţişare în procesul intentat de Luminiţa Andrei (fiica fostului deţinut politic Stelian Chiper Băltăţescu, care a îndurat timp de 13 ani chinurile temniţelor comuniste) statului român, prin care acasta solicită, conform Legii nr. 221/ 2009, despăgubiri statului român  pentru prejudiciul suferit ca urmare a condamnării curajosului luptător anticomunist.

În mai 1942, Stelian Chiper Băltăţescu se înscrie voluntar in regimentul 9 Infanterie, iar în 15 august ajunge pe frontul rusesc. Participă la luptele de la Cotul Donului, unde este rănit, iar în noiembrie 1942 cade prizonier împreună cu alţi 5.000 de ofiţeri şi soldaţi români, ajungând în lagărul de la Oranki, dar şi la Susdal şi Gronki. A refuzat oferta rusească de a face parte din una din cele două divizii, “Tudor Vladimirescu” sau “Horia, Cloşca şi Crişan”, adică să aduca în ţară comunismul pe tancurile bolşevice şi astfel să se întoarca la familie. În lagarul Gronki, de doua ori a avut conflicte directe cu Ana Pauker, şefă a facţiunii comuniste moscovite, devenită mai apoi ministru de externe. Atitudinea lui a micşorat numărul celor care s-au înscris în divizii, fapt care l-a costat 208 zile de carceră, fiind înfometat, bătut, izolat, păzit de soldaţi cu mitraliere şi câini lup dresaţi sa ucidă. 

După plecarea diviziilor către România, în 1946 au mai rămas în lagăr 860 de ofiţeri români care, pentru a fi eliberaţi au recurs de nenumărate ori la greva foamei, peste 70 de zile în total, cea mai lungă perioadă fiind de 14 zile, în urma căreia au fost repatriaţi la 12 mai 1948. Urmărit de Securitate, din 14 octombrie 1948, pleacă fugar în apropiere de Râmnic, unde–şi sapă o grotă sub o cocină de porci. Acolo stă până la ziua sa de naştere, 24 martie 1949, când este prins de oamenii Securităţii, care intâi au încercat să-l împuşte. A fost scos din ascunzătoare, bătut bestial cu patul puştilor şi cu picioarele, legat de mâini cu sârmă ghimpată şi târât şase kilometri în spatele unei căruţe. A fost dus într-o cameră întunecoasă a sediului Securităţii din Rm. Sărat. Voiau să-şi recunoască vina de a fi legionar, cu toate că nu era. Este  transportat în lanţuri şi cătuşe pe la mai toate penitenciarele României, respectiv Râmnicul Sărat, Galaţi, de-a lungul Canalului Dunăre-Marea Neagră, minele de plumb de la Cavnic, Jilava, Gherla, Lugoj, Aiud, peste tot primind acelaşi tratament barbar, înfometat, ţinut în frig şi umezeală, în celule cu pereţii mucegăiţi, lângă hârdăul cu excrementele deţinuţilor, care nu era niciodată golit la timp, în spatele uşilor grele bine ferecate, unde nu pătrundea lumina soarelui, supus la muncă forţată peste puteri. Toate aceste suferinţe le-a suportat deaoarece susţinea că sistemul comunist nu va însemna decât îngrădirea libertăţilor, distrugerea valorilor poporului român, dezbinarea sa, îndepărtarea de credinţa strămoşilor, falsificarea istoriei, sărăcirea şi slăbirea României.

După pensionare, Stelian Chiper Băltăţescu scrie continuu. În închisoare, ungea fundul gamelei cu o peliculă de săpun, apoi cu un băţ de chibrit scrijelea versuri, pe care apoi le memora, operaţiune pe care o repeta de mii de ori. Astfel s-au născut lucrările “Asasinări de conştiinţe”, “Divina iscusinţă sau Poemul regilor”, “Flori şi spini”, “Emancipare sau declin”, “Destăinuirile unui pribeag”, “Arc peste timp-umbrele tiraniei-  istoria captivităţii ofiţerilor români în URSS”, “Testament”, toate însumând mai bine de 30.000 de pagini.
După evenimentele din decembrie1989, Stelian Chiper Băltăţescu a solicitat repunerea în drepturi şi a cerut despăgubiri statului român pentru suferinţele îndurate sub regimul comunist.                      

- informatii furnizate de Luminiţa Andrei

Dan Puric se sacrifică, din nou, "pentru ţară". Mimează "Don Quijote-Made in Romania", pentru delegaţii la Adunarea Parlamentară a NATO

Delegaţii la Adunarea Parlamentară a NATO vor beneficia, duminică, de o recepţie la Opera Naţională Bucureşti, unde va fi pus în scenă spectacolul “Don Quijote-Made in Romania” în care va juca actorul Dan Puric, potrivit organizatorilor spectacolului.

  În plus, secretarul general al Camerei Deputaţilor, Gheorghe Barbu, a arătat că la această recepţie, organizată de Senat, au fost invitaţi şi membrii Biroului permanent şi liderii de grup, împreună cu anumite personalităţi.
Sâmbătă vor fi organizate de Camera Deputaţilor două dineuri, unul pentru şefii delegaţiilor de la Adunarea Parlamentară NATO şi unul pentru secretarii delegaţiilor.
Însoţitorii delegaţilor la Adunarea Parlamentară a NATO vor avea un program special la Sinaia şi Bucureşti, de organizarea căruia se va ocupa Senatul.
“Don Quijote – Made in Romania” este unul dintre cele mai cunoscute spectacole realizate de Dan Puric, care s-au jucat nu doar pe scenele naţionale, ci şi pe cele internaţionale. În spectacolul lui Dan Puric, lupta celebrului personaj al lui Cervantes cu morile de vânt îi poartă pe spectatori prin ritmuri diferite, de la step, la arte marţiale sau dansuri populare româneşti.
Adunarea Parlamentară a NATO va avea loc în perioada 7-10 octombrie, la Palatul Parlamentului, iar la acest eveniment sunt aşteptaţi peste 400 de delegaţi şi câteva sute de jurnalişti.

Sursa: Financiarul.ro

Predică a Părintelui Ilie Cleopa la Duminica a XX-a după Rusalii (Despre mila lui Dumnezeu)

Şi văzînd-o Domnul, I S-a făcut milă de ea şi i-a zis: Nu mai plînge! (Luca 7, 13)

Iubiţi credincioşi,

Nici femeia cea văduvă din cetatea Nain, nici altcineva din cei mulţi care duceau la mormînt pe fiul ei, nu au rugat pe Mîntuitorul să facă acea preaslăvită minune, de a învia pe fiul văduvei şi a-l da mamei sale. Ci Însuşi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, văzînd-o plîngînd, I s-a făcut milă de ea, după cum spune dumnezeiasca Evanghelie de azi: Şi văzînd-o Domnul, I s-a făcut milă de ea (Luca 7, 13). Mila lui Dumnezeu este una din însuşirile înţelepciunii lui Dumnezeu (Iacob 3, 17).
Toate însuşirile lui Dumnezeu, le are dumnezeirea din fire şi nu le-a luat din altă parte (Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, cartea I-a, C. 14, p. 51). Ca şi celelalte însuşiri ale lui Dumnezeu, mila Lui nu are margini. De aceea şi Duhul Sfînt ne încredinţează, zicînd: Că mai mare decît cerul, este mila Ta (Psalm 107, 4; I Paralipomena 16, 34; II Paralipomena 5, 13; 20, 21).
Ştim cu toţii, că cea mai mare milă şi milostivire a lui Dumnezeu, s-a arătat prin trimiterea Fiului Său pe pămînt, ca să mîntuiască neamul omenesc, din robia cea amară şi grea a diavolului (Luca 1, 77-78; Efeseni 2, 4-6; Tit 3, 5; I Petru 1, 3). De aceea lui Dumnezeu I se mai zice şi Tatăl îndurărilor şi Dumnezeu a toată mîngîierea (II Corinteni 1, 3).
Toate neamurile sînt datoare să slăvească pe Dumnezeu pentru mila Lui (Romani 15, 9; Isaia 30, 18). Mila lui Dumnezeu este din neam în neam spre cei ce se tem de Dînsul (Psalm 102, 17).

Iubiţi credincioşi,

Cînd Mîntuitorul, milostivindu-Se, a înviat pe fiul văduvei din Nain, prin această preaslăvită minune a adus negrăită bucurie şi spaimă, atît mamei copilului înviat, cît şi tuturor celor ce erau de faţă, încît toţi au dat slavă lui Dumnezeu, zicînd: Prooroc mare S-a sculat întru noi că a cercetat Dumnezeu pe poporul Său (Luca 7, 16). Dar oare mila lui Dumnezeu numai într-un loc şi într-o vreme se arată asupra neamului omenesc? Nu, nicidecum.
Oceanul cel fără de fund şi fără de margini al milei şi milostivirii lui Dumnezeu a lucrat şi lucrează în tot locul şi în toate timpurile asupra tuturor zidirilor Sale, după cum spune şi dumnezeiasca Scriptură: Îndurările Lui sînt peste toate lucrurile Lui (Psalm 144, 9). Cine nu a văzut vreodată, vara cînd seceta mare şi arşita ameninţă pe oameni şi animalele lor, fiindcă, după mărturia Scripturii cerul, de mare secetă, se face ca fierul şi pămîntul ca arama (Levitic 26, 19) şi încep toate vieţuitoarele de pe pămînt a simţi lipsa de apă şi de hrană, că îndată ce preoţii adună poporul şi fac rugăciuni de ploaie şi Sfîntul Maslu în biserici, pe cîmp şi prin grădini, îndată încep a se ivi nori pe cer, adunîndu-se şi îngrămădindu-se. Apoi se aud tunete, se văd fulgere de la răsărit pînă la apus şi încep a cădea stropi de apă şi îndată vine ploaie mare şi curată, care adapă ţarinile, cîmpiile şi grădinile şi aduc mare bucurie oamenilor, plantelor şi tuturor vieţuitoarelor pămîntului.
Cine nu cunoaşte atunci şi nu vede în această binefacere a lui Dumnezeu îndurarea şi dragostea Lui faţă de oameni? Cine din cei credincioşi, care au frică de Dumnezeu, nu mulţumesc din inimă Preaînduratului şi Atotputernicului Dumnezeu pentru mila şi milostivirea Sa asupra zidirilor Sale? Ba uneori, şi înainte de a se aduna credincioşii la rugăciune în biserică, numai uitîndu-se la cer şi suspinînd din adîncul inimii pentru lipsa de apă şi de hrană, Dumnezeu, ca un ştiutor de inimi, privind la inimile lor, care se roagă în tăcere, îndată le trimite ploaie şi vreme bună spre rodirea pămîntului, aducînd mîngîiere şi bucurie tuturor, şi celor buni, şi celor răi. Şi aceasta pentru că Domnul, după mărturia Sfintei Scripturi, plouă peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi şi răsare soarele Său peste cei buni şi peste cei răi (Matei 5, 45).
Alteori, pentru păcatele oamenilor, îngăduie Dumnezeu să vină peste oameni boli grele, fără leac sau cu anevoie de vindecat prin doctori. Dar îndată ce se fac slujbe, rugăciuni şi Sfîntul Maslu la biserici şi prin casele creştinilor, bolile se vindecă prin credinţă şi oamenii se fac sănătoşi ca mai înainte, şi aduc mulţumire Preabunului Dumnezeu, care I-a cercetat, dar morţii nu I-a dat.
Uneori se ridică mari tulburări şi războaie între popoarele lumii care aduc moartea a mii şi milioane de oameni. Însă, dacă oamenii îşi aduc aminte de Dumnezeu şi aleargă la El cu rugăciuni şi zile de post din toată inima, atunci Preabunul şi Atotputernicul Dumnezeu, potoleşte tulburările, stinge războaiele şi aduce pace şi înţelegere între oameni. Căci Domnul se milostiveşte spre noi şi ascultă pe toţi care se roagă pentru pacea lumii şi unirea fiilor Bisericii Lui. El este Împăratul păcii (Isaia 9, 5) şi fericeşte pe cei ce iubesc pacea, zicînd: Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema (Matei 5, 9).
Alteori se ridică furtuni mari, ploi peste măsură şi grindină, aducînd mari stricăciuni livezilor, grădinilor şi recoltelor, cu mari inundaţii şi alunecări de teren, sau sînt cutremure grele de pămînt. Însă, dacă oamenii se căiesc de păcatele lor şi aleargă cu lacrimi la post şi rugăciune, ploile încetează şi cutremurele se liniştesc cu mila şi cu puterea cea negrăită a Preabunului Dumnezeu, Care le stăpîneşte pe toate. Cine nu cunoaşte, atunci, mila şi îndurarea Lui Dumnzeu asupra oamenilor şi purtarea Lui de grijă pe care o are spre toate făpturile Sale?

Profesorul Ilie Badescu: „Elitele” şi textul patriotic

Curgerea veacului al XX-lea n-a fost una leneşă, nici pur şi simplu vijelioasă, ci rostogolitoare şi în cascade teribile, de-ar fi să ne referim şi numai la cele două războaie mondiale ori la modul în care a ieşit din istorie imperiul bolşevicilor, măturând în surparea lui industrii, corpuri profesionale, stabilităţi adeseori rezonabile etc. Sfârşitul mileniului al II-lea d.H. se va fixa în memoria colectivă, însă, şi printr-un fenomen curios, o bizară mutaţie sufletească în profilul spiritual al elitelor politice şi intelectuale ale Europei. Viaţa sufletească a elitelor poate fi evaluată prin gradaţia sentimentelor inteligente în manifestările lor zilnice, în cele obişnuite şi în cele excepţionale. Într-un număr anterior din „Clipa” am dezvoltat tema făcând trimitere la o carte celebră. Este vorba despre cartea lui Daniel Goleman, Inteligenţa emoţională (Emotional Intelligence, Why it Can Matter More than IQ, 1995). Ideea sa este că impulsurile mârşave, negative, în genere, produc o „dezintegrare a civilizaţiei şi a siguranţei, induc atacuri violente” etc., totul sub „influenţa furiei ucigaşe”. „Nimeni, mai adaugă el, nu este ferit de acest val imprevizibil de ieşiri necontrolate şi regrete; valul acesta pătrunde în viaţa noastră într-un fel sau altul”. Exemplele lui Goleman sunt preluate dintr-o societate cu cea mai înaltă performanţă instrumentală, adică una care a creat ultima faţetă a unei mari civilizaţii, în cuprinsul căreia apar însă şi cazuri care ilustrează o emoţionalitate subanimalică. Analiza şi exemplificările lui Goleman induc nedumeriri şi anumite întrebări. Care este rădăcina impulsului mârşav răbufnit chiar şi în starturile cele mai înalte ale societăţii urbane civilizate? Dacă există o inteligenţă emoţională, cum se explică faptul că în anumite situaţii emoţiile sunt inteligente, în altele sunt neinteligente? În viziunea noologiei, pe care ne-am străduit s-o configurăm într-o lucrarea amplă, există în lume energii necreate, latenţe sufleteşti, care pot fi actualizate numai prin anumite tipuri de trăiri şi anume prin trăirile curate, înălţătoare. Acesta sunt, la rândul lor fixate în latenţe sufleteşti care pot fi asimilate la ceea ce am putea desemna printr-o noţiune înrudită cu cea a lui Goleman şi anume prin conceptul de sentimente inteligente. Numai aşa putem înţelege de ce același individ poate fi emoţional inteligent şi tot el poate fi şi emoţional neinteligent. Fiindcă, într-un caz el s-a lăsat călăuzit de sentimente inteligente, în altul de impulsuri viclene. Cel ce stăruie în trăiri dominate de sentimente inteligente va fi ferit de valul impulsurilor mârşave. Sentimentul familial, de pildă, este un sentiment inteligent. Sentimentul religios, derivat din religia iubirii (cel mai inteligent sentiment dintre toate), este un sentiment capabil să dezvolte o inteligenţă de tip „planetar” sau holistic. Sentimentul prieteniei curate, al amiciţiei spirituale, ca şi sentimentul apartenenţei la o echipă, la o lucrare bună, etc. sunt sentimente inteligente. Sentimentul apartenenţei la neamul din care faci parte este un alt sentiment inteligent. Copilul care a fost format în mediul unor astfel de sentimente, în frunte cu sentimentul religios, va fi ferit de alunecări spre emoţii distructive. Asupra acestor chestiuni am stăruit în numărul tocmai amintit din „Clipa”. Ne vom referi în cadrul acestui serial dedicat patologiei politice la efectele catastrofale ale declinului acestor sentimente inteligente în compoziţia sufletească a elitelor ciclului postmodern. Acest declin este factorul care explică multe dintre relele veacului de acum, dar mai ales poate furniza o cale spre explicarea patologiei politice şi deci a maladiilor spirituale ale întregii epoci. Cum spune românul, „peştele de la cap se-mpute”, adică răul începe de la cei de sus spre cei de jos. Ne vom referi, deocamdată, la unul dintre sentimentele inteligente ale omenirii, dezvoltat puternic în Europa veacului al XX-lea, dar aflat într-un declin, o contracţie şi deopotrivă o deviere patologică tot aşa de puternice la startul acestui secol şi mileniu în care am intrat. Triumful european al acestui sentiment este legat de veacul al XIX-lea. Toţi istoricii mari ai Europei au evidenţiat noutatea spirituală a veacului aceluia numindu-l „secol al revoluţiilor naţionale” şi deopotrivă al unui triumf spiritual deplin în dinamica sufletească a elitelor lumii, triumful unui sentiment inteligent: sentimentul iubirii de popor (iubirea de neam) sau, cu un termen înscris în toate dicţionarele naţiunilor, sentimentul patriotic, patriotismul. Poporanismele care se propagau de la nord-vest spre sud-estul continentului, narodnicismul Rusiei Mari, sămănătorismul, emergenţa paradigmei psihologiei popoarelor, elanul fantastic al studiilor etnografice, naşterea etnomuzicologiei prin fapta spirituală a lui Constantin Brăiloiu etc. sunt numai câteva dintre mărturiile puterii stilistice ale unui asemenea sentiment inteligent, care devenise nucleul sufletesc al multor manifestări spirituale ale elitelor europene. Acest sentiment a modelat faţa lumii mai mult decât orice fenomen economic ori politic sau militar. Un asemenea sentiment a furnizat şi energia medicinii sufleteşti colective în vremuri de criză. Cel ce poate iubi un popor îşi atestă, prin aceasta, şi puterea de a-şi iubi semenii din comunitatea cea mică, sat ori mic orăşel, se poate jertfi pentru familia lui, poate iubi un străin dacă acela nu se ivea în zarea de viaţă a unui popor cu gânduri viclene. Pentru elitele europene, sentimentul acesta era încă mai înalt şi mai cuprinzător, căci europenii iubeau popoarele cu iubirea creştină a predicii de pe munte, care ne îndrumă să iubim şi pe vrăjmaşii noştri nu doar pe cei care ne iubesc pe noi. Altfel spus, în iubirea neamului tău este pusă iubirea generică de neam, adică a oricărui alt neam. Chiar şi în riposta la venirea cotropitoare a altor neamuri asupra propriului popor se pune un sentiment de respingere bărbătească, de demnitate, nu însă de ură. Un etnic creştin n-ar spune că urăşte pe careva pentru că este de alt neam decât dacă se va fi des-creştinat între timp, dacă-l va fi pierdut pe Dumnezeul iubirii. Aceasta în cazul în care L-a avut pe Dumnezeu în inimă nu doar în declaraţia de pe foaia de botez. În iubirea creştină de neam este con-ţesută iubirea de neamuri, un tip special de sentiment, un patriotism care include, nu unul care exclude. Cel ce se cultivă sufleteşte la şcoala iubirii de neam nu are cum să regreseze în ura de neam, decât dacă a fost din start format în sentimentul de ură faţă de neamul acela, ori dacă sentimentul său este doar unul de faţadă, afişat, adică este deja îmbolnăvit de intersecţia cu un impuls mârşav, cu minciuna şi cu declaraţia falsă pentru care avem un termen adecvat: demagogie. În atari cazuri ne confruntăm cu cele două forme patologice ale afirmării unui sentiment: demagogia şi şovinismul. Demagogia este produsul minciunii nu al sentimentului patriotic, iar şovinismul este produsul urii de neam nu al sentimentului inteligent al iubirii de neam. Escrocii ştiu să exploateze această simbioză atribuind sentimentului iubirii de neam ceea ce nu decurge din esenţa sa, ci, cum s-a arătat din cele două impulsuri mârşave: minciuna iubirii de popor şi ura faţă de neam, chiar dacă este ura faţă de un alt neam decât cel de apartenenţă. Dacă ungurul a fost educat în sentimentul urii faţă de valah atunci el poate urî ceea ce este valah. Dacă românul este educat în ura faţă de rus, el va urî ceea ce este rusesc etc. Dar, într-un atare caz, patriotismul ar fi mincinos, n-ar fi iubire, ci ură; iubirea de popor se numeşte în atari situaţii demagogie şi şovinism, precum s-a precizat. De aceea cel ce declamă iubire faţă de propriul popor fiind în stare să urască un alt popor este un mincinos patologic. Minoritarul care i-a scos ochii cu briceagul unui maior român comunist, pe nume Agachi, sub privirea îngrozită a copiilor aceluia şi ai soţiei, forţaţi să asiste la actul de cruzime patologică, punându-i în orbitele golite doi şobolani şi aplicându-i apoi alte acte de inumană, demonică profanare a trupului şi a sufletului, nu poate fi iubitor nici faţă de cei din acelaşi neam; el a căzut din sentimentul universal al iubirii de neam, care este deopotrivă un sentiment inteligent şi o punte a frăţietăţii universale. Lucrul cel mai grav este că totul s-a săvârşit sub privirea acelei comunităţi, care n-a tresărit, fiindcă nu s-a găsit nici măcar unul să spună nu acelei groaznice masacrări. Un român care ar urî un ungur n-ar fi capabil să-şi iubească nici propriul popor fiindcă ura nu poate uni oamenii, indiferent de apartenenţa lor. Într-o atare duplicitate, care este esenţa demagogiei şi a şovinismului, se ascunde un suflet bolnav. Demagogia este una dintre exprimările simptomatice ale patologiei politice, un simptom al maladiei elitelor, adică este un sentiment duplicitar, trădând un amestec de viclenie şi mediocritate sufletească, ascunsă de accentul isteric. Într-un cuvânt, demagogul este un tip de personalitate accentuată, cu termenul unui psihiatru austriac, K Leonard. Iubirea de popor este verificabilă prin mila de popor şi de suferinţele lui, prin grija pentru hrana lui când e flămând. Acest tip de iubire este arătat de Iisus Domnul în Betsaida când privind mulţimile flămânde le spune ucenicilor: „Mi-e milă de popor!” şi apoi întăreşte: „Daţi-le să mănânce!”. Acest fel de iubire a dispărut din viaţa sufletească a elitelor lumii postmoderne. Şi aceasta este o mutaţie antropologică de care se leagă seria de nenorociri ale lumii, deflagraţia de ură şi dispreţ cu care sunt înconjurate sufleteşte popoarele de către elitele lor. Textul patriotic a fost alungat din discursul politic, din manualele de istorie şi de literatură, din subtextul teoriilor despre fenomenul cel mai complex dintre toate fenomenele de viaţă colectivă, fenomenul etnospiritual în expresia lui naţională. Textul patriotic a fost înlocuit de contratextul cinic al dispreţului naţional, al superiorităţii şi trufiei elitelor gonflate de orgolii dar cu suflete mediocre. Golul sufletesc este insuportabil pentru oricine şi atunci este compensat fie de frazeologia mlăştinoasă a cinismului, de ceaţa pastei etno-nihiliste, a gândirii anarho-dogmatice, de cuvântul înveninat al viperei antinaţionale, fie de discursuri gongorice despre gloria închipuită a vreunui neam altfel modest şi oropsit, vai de capul lui. „Inimi bătrâne, urâte!”, aceasta este definiţia profetică a configuraţiei sufleteşti a elitelor antipatriotice ori demagogice. Sindromul acestei patologii politice este sintetizat în acest text eminescian: „inimi bătrâne urâte”. Acest tipar sufletesc este comun, aşadar, elitelor cinismului antipatriotic, la un pol, şi ale demagogiei patriotarde, la celălalt pol. Antipatriotismul şi patriotardismul sunt două feţe ale aceluiaşi fenomen de cădere sufletească şi compun nucleul uneia dintre maladiile sentimentului politic, care, pe o faţă a sa, îmbracă forma demagogiei şi pe alta, forma şovinismului real sau virtual. Cel ce declamă patriotismul fără să-l probeze cu încordarea slujirii poporului în vreun fel ori altul este un nefericit agent al disoluţiei sufleteşti; el poate trece foarte uşor de la fraza patriotică la înjurătura şi blestemul neamului ori la ura de neam, adică la şovinism introiectat ori extravertit (îndreptat contra propriului popor ori contra altor popoare). După decembrie 1989, s-au înmulţit demagogii neamului şi deodată cu ei cei ce-şi fac o meserie din înjurătura de neam, din blestemul neamului, căutători de multiple şi polimorfe defecte etnice, blestemând poporul pentru propria lor nulitate, ca şi cum poporul s-ar fi îndatorat prin vremuri pentru stârpiturile de acum. Sufletul acestui monstru bicefal este treierat de ură şi minciună chiar fără s-o ştie şi cel mai neînsemnat moment îl trădează, îl face să-şi dea arama pe faţă. Elitele lumii par să nu mai poată iubi popoarele peste care supervizează. O dovedeşte textul vârfurilor acestor elite. Mintea lor, forma lor de gândire vântură şi împrăştie multe dar nu adună nimic. Materia gândirii lor este planeta, ei nici nu mai vorbesc de popoare, ci de populaţia planetară deasupra căreia croiesc politici demografice, proiecte populaţionale, ca şi cum ar fi sosit rândul omenirii întregi la vânturătoarea veacului.

PS. A plecat la cele veşnice unul dintre marii iubitori de oameni şi de neam, doctorul Pesamosca. A salvat de la moarte zeci de mii de copii într-un veac în care sute de mii de mame şi-au ucis pruncii în pântece. Puneţi alături cele două făpturi, pe omul acesta frumos, iubitor de prunci şi deci de neamul care merge înainte prin pruncii lui, şi pe mama care, într-o deflagraţie patologică a sentimentului antifamilial, se arată cel mai mare duşman al neamului ei, şi dobândiţi vederea a ce poate să aducă contracţia unuia dintre sentimentele inteligente prin care se propagă viaţa curată, luminoasă, sănătoasă în lume, cu veacul lumii şi peste veacul acesta. Vom înţelege uşor că omul acesta frumos, modelat de puterea iubirii dintr-un sentiment inteligent care l-a călăuzit toată viaţa, va avea trecere lină în paradisul divin, moştenind frumuseţea veşniciei, în vreme ce mama ucigaşă de prunc va avea parte de trecere cumplită în iadul veşniciei osândirii, cumplită prin eternitatea chinului şi a teribilei întunecimi. Om frumos, iubitor de prunci şi de neam, Domnul iubirii să te răsplătească primindu-te în iubirea Sa, alături de drepţii Lui! Dumnezeu să te odihnească în pace, mare doctor şi semănător de iubire!

Sursa: Revista Clipa

Pericolele ascunse ale băuturilor energizante (studiu)

Un studiu american atrage atenţia asupra faptului că cine consumă băuturi energizante, apreciate mai ales de tineri, este expus la riscuri ale căror natură şi intensitate sunt destul de puţin cunoscute, scrie site-ul passionsante.be.

Cafeină, taurină, vitamine, extracte de plante, zaharuri, edulcorante - băuturile energizante au o mare cantitate de ingrediente active, 'al căror conţinut este subestimat şi scapă oricărui control', se spune în articolul publicat în revista de specialitate Pediatrics.

Un studiu american a arătat că 30% - 40% dintre copii şi adolescenţi consumă regulat acest tip de băuturi. Doctorul Rodi Courie scrie în Journal international de Medecine că 'acest lucru duce la serioase efecte secundare, printre care convulsii, diabet, tulburări cardiace, ale somnului sau de comportament. Au fost observate şi interacţiuni periculoase cu alcoolul şi unele medicamente'.

După ce au consultat literatura medicală, semnatarii studiului publicat în Periatrics ajung la concluzia că băuturile energizante nu au niciun efect benefic semnificativ, că marea cantitate de ingrediente este subestimată şi scapă oricărui control şi că efectele farmacologice - cunoscute sau nu - ale acestora pot afecta serios sănătatea tinerilor.

Doctorul Rodi Courie adaugă: 'Autorii studiului sfătuiesc specialiştii din domeniul sănătăţii să ia la cunoştinţă de existenţa acestei probleme, tot mai serioase, să informeze şi să facă recomandări familiilor şi în şcoli, invitând la prudenţă. Trebuie întărită supravegherea toxicologică a acestor produse, pentru a stabili mai bine cantităţile periculoase de ingrediente, ca şi efectele consumului cronic.' 

Sursa: AGERPRES

CUVÂNTUL SFÂNTULUI SIMEON NOUL TEOLOG. Către unul din ucenicii lui cu privire la modul în care poate cineva să recunoască un bărbat sfânt şi despre cum sau făcând ce anume îl va găsi şi, după ce a dat de unul ca acesta, cum trebuie să fie faţă de el

[...] De aceea avem nevoie de multă rîvnă şi purtare de grijă, de multă luare-aminte, de multă priveghere şi multe rugăciuni ca să nu cădem în nici o rătăcire, minciună, apostol mincinos sau prooroc mincinos, în cazul în care nu vom dobîndi un călăuzitor adevărat şi iubitor de Dumnezeu şi care să aibă pe Hristos în el şi să cunoască cuprinzător propovăduirea Apostolilor, canoanele şi poruncile lor şi dogmele Sfinţilor Părinţi, sau, ca să spun mai bine, care să cunoască voile şi tainele Stăpînului şi Învăţătorului Apostolilor, Hristos. Un asemenea învăţător trebuie să căutăm şi să găsim, care mai întîi să le fi auzit şi învăţat cu cuvîntul, iar mai apoi să fi fost învăţat şi în chip tainic şi în adevăr de Însuşi Duhul Mîngîietorul prin făptuire şi experienţă, ca să se învrednicească şi el să audă de la Hristos Însuşi Care i-a învăţat pe Apostoli: Taina Mea e pentru Mine şi pentru cei ai Mei şi: Vouă vi s-a dat să cunoaşteţi tainele Împărăţiei Cerurilor (Matei 13, 11). Căci dacă vom căuta, vom găsi negreşit, pentru că Dumnezeu nu e nedrept, nici nu se bucură de pierzania oamenilor, ci precum este scris: Aşa a iubit Dumnezeu lumea că pe Fiul Său Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică (Ioan 3, 16). Deci, dacă L-a dat morţii pe Fiul Său Unul-Născut ca să ne mîntuim prin El, cum e cu pu­tinţă oare atunci cînd îl rugăm să ne trimită sau, ca să spun mai bine, să ne arate un rob al Lui sfînt şi adevărat ca să ne călăuzească spre mîntuire şi să ne înveţe căile Lui; cum e cu putinţă, zic, să ascundă un asemenea om de noi şi să ne lipsească de un călăuzitor? Nu, nu! Nu e cu putinţă. Iar acest lucru trebuie să-l credem din ceea ce s-a făcut cu sutaşul Corneliu care, deşi era păgîn, dar temător de Dumnezeu cu toată casa lui, pentru .că făcea multe milostenii poporului şi chema mereu pe Dumnezeu, de aceea la ceasul al nouălea al zilei i s-a arătat în chip vădit Îngerul lui Dumnezeu care a venit la el şi i-a spus: Rugăciunile tale şi milosteniile tale s-au suit spre pomenire înaintea lui Dumnezeu. Şi acum trimite bărbaţi la Ioppe şi cheamă să vină un oarecare Simon care se numeşte Petru. El este găzduit la un oarecare Simon, tăbăcar, a cărui casă e lîngă mare (Faptele Apostolilor 10, 4-6). Vezi că bine am spus că avem nevoie de multă rîvnă şi purtare de grijă ca să găsim un adevărat ucenic al lui Hristos? Şi gîndeşte-te ce spune Scriptura: Iar Corneliu era bărbat cucernic şi temător de Dumnezeu cu toată casa lui (Faptele Apostolilor 10, 2), fiindcă nu numai pe sine însuşi, ci şi pe toţi casnicii lui i-a învăţat să se teamă de Dumnezeu. Şi e lucru frumos şi lăudabil înaintea lui Dumnezeu ca să ne îngrijim nu numai de folosul nostru, ci şi de toţi cei ce sînt împreună cu noi. Lucru pe care acel sutaş îl făcea şi înainte de a fi fost învăţat de Apostoli şi poruncile Apostolilor care hotărăsc ca nimeni să nu caute ale sale, ci fiecare ale altuia (1 Corinteni 10, 24) le împlinea şi făcea multe milostenii şi chema pe Dumnezeu ziua şi noaptea; şi înainte de a crede în Dumnezeu săvîrşea în chip vădit porunca Stăpînului nostru Dumnezeu Care hotărăşte: Privegheaţi şi vă rugaţi ca să nu intraţi în ispită (Matei 26, 41) şi: Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide (Matei 7, 7). Ai văzut necredinciosul, păgînul care n-a auzit cîndva cuvîntul lui Dumnezeu şi făcea poruncile Evangheliei cu rîvnă înainte de a fi fost învăţat de altul? Cerea cu evlavie şi primea; căuta cu milostenie şi afla; bătea cu postul şi rugăciunea şi i s-a deschis. A trimis, spune (Scriptura), la Ioppe după Simon cel numit şi Petru - o, dar minunat! o, binefacere uimitoare!, care era găzduit de un oarecare Petru tăbăcarul, a cărui casă era lîngă mare. Vezi că Îngerul i-a descoperit nu numai numele lui, dar şi numele celui ce-l primea şi locul unde era găzduit? Iar Îngerul a făcut acest lucru, ca să nu se înşele Corneliu şi să cheme pe altcineva în locul lui Petru şi să dea peste un lup în loc de un păstor.

Dacă vrei şi tu să primeşti pe adevăratul, credinciosul şi alesul ucenic al lui Hristos, du şi tu o asemenea viaţă, fă şi tu fapte asemănătoare, cazi şi cheamă şi tu la fel pe Dumnezeu prin milostenie, post şi rugăciune şi vei deschide ochii sufletului tău să vezi un asemenea om şi tu, aşa cum l-a văzut Corneliu pe Înger. Imită-l pe el, cel necredincios, şi tu cel ce spui că eşti credincios; pe el, păgînul şi neînvăţatul şi tu cel ce te numeşti creştin din pruncie, cel ce spui că ai fost hrănit cu învăţăturile Apostolilor şi te înalţi cu cugetul ascultînd flecărelile celor mai neînvăţaţi. Imită pe sutaşul, tu, care-ţi conduci numai casa ta şi în tot felul şi purtarea de grijă te îndreptezi pe tine însuţi şi pe cei ce sînt sub puterea ta. Dacă dispreţuieşti lucrurile ce se găsesc în puterea ta şi în voinţa ta, precum şi poruncile lui Dumnezeu pe care le cunoşti, nu le faci, ci eşti nepăsător faţă de ele şi nu te îndrepţi nici pe tine însuţi, nici pe cei pe care-i ai în stăpînirea ta, spune-mi cum vrei atunci să-ţi arate Dumnezeu un învăţător care să te înveţe cele mai desăvîrşite şi mai înalte? Şi dacă Dumnezeu nu ţi-l arată, cum e cu putinţă să-l găseşti şi să-l recunoşti? Sau cum îl vei primi fără şovăială ca sfînt? Sau cum vei primi de la Dumnezeu plată de sfînt şi drept? Nu! Nu! Nu va avea loc aceasta. De aceea, celor ce erau rîvnitori şi purtau de grijă de mîntuirea lor şi începeau de la ei înşişi cele ce privesc mîntuirea, celor care, pe cît le era cu putinţă, căutau pe Dumnezeu şi lucrau binele, acestora Dumnezeu le-a descoperit şi atunci şi le descoperă şi acum Apostoli, Prooroci, Drepţi şi Sfinţi, li i-a făcut cunoscuţi iar ei i-au primit, i-au cinstit ca pe nişte învăţători ai evlaviei, ca pe nişte mijlocitori ai lui Dumnezeu. De aceea au păzit şi cuvintele lor ca pe nişte legi dumnezeieşti şi au primit şi ei plata pe care le-a dat-o acelora şi chiar şi acum, dacă se găsesc unii ca aceia, vor primi plată ca şi aceia. Dar pe cei ce dispreţuiesc pe ceilalţi şi se socotesc pe ei înşişi înţelepţi şi se află în negrijă şi nepăsare şi nu cheamă pe Dumnezeu ca sutaşul Corneliu şi cei asemenea lui, cu toată rîvna, cu milostenie, cu post şi cu rugăciune, mai ales acum cînd aproape toţi sîntem învăţaţi din copilărie de către Prooroci şi Apostoli voia lui Dumnezeu şi cele de folos nouă, pe unii ca aceştia, spun, Dumnezeu îi lasă să se găsească în rătăcirile în care au căzut ei singuri, care, întunecaţi fiind de întunericul patimilor, poftelor şi voilor lor şi umblînd întru ele ca într-o noapte adîncă, îşi găsesc şi asemenea învăţători. Şi pe drept cuvînt, căci stăpînitorul întunericului are întotdeauna şi slujitorii şi ucenicii lui care umblă în întuneric, pe care unii ca aceia îi găsesc şi-i primesc cu bucurie ca pe unii de un gînd cu ei şi sînt învăţaţi de aceştia aceleaşi lucruri pe care şi le-au ales mai înainte şi au preferat să le facă ei înşişi spre pierzania lor. Căci cine nu ştie că dintru început diavolul a ridicat împotriva Proorocilor - prooroci mincinoşi, împotriva Apostolilor - apostoli mincinoşi, împotriva învăţătorilor sfinţi - sfinţi mincinoşi şi învăţători mincinoşi şi se luptă în diferite chipuri să-i înşele pe cei nepăsători cu cuvinte mincinoase şi să-i arunce în prăpastia pierzaniei? Pe aceştia i-a descoperit Apostolul zicînd: Vă rog, fraţilor, să vă păziţi de cei ce fac dezbinări şi scandaluri împotriva învăţăturii pe care aţi primit-o şi depărtaţi-vă de la ei. Căci unii ca aceştia nu slujesc Domnului nostru Iisus Hristos, ci pîntecului lor, şi prin vorbele lor frumoase şi măgulitoare înşeală inimile celui fără de răutate (Romani 16, 17-18). Deci cei ce vor să fugă de unii ca aceştia cum sfătuieşte Apostolul, trebuie să se separe de faptele întunericului, căci întrucît vor să fie robi acestora şi să umble în întuneric, nu pot să fugă de asemenea învăţători, nici să vină la lumina adevăraţilor învăţători.

Mama Rusie se întoarce!

Rocada anunţată la conducerea Rusiei, dintre preşedintele Dmitri Medvedev şi premierul Vladimir Putin, dă fiori atât europenilor cât şi americanilor. Prin declaraţiile făcute, de cei doi lasă să se înţeleagă că lucrează la o nouă Rusie, mult mai puternică, atât economic cât şi din punct de vedere militar. Şi, în plus, Rusia pregăteşte şi o structură statală alternativă la Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană. Temerile comentatorilor sunt tot mai mari, iar planurile „ţarului“ Vladimir Putin se pare că se vor concretiza în a construi un nou bloc, de talia Uniunii Sovietice, susţine CAPITAL.

Evocând unele din proiectele ambiţioase ale premierului rus în acest sens, experţii subliniază în primul rând intenţia făcută publică de Putin în luna iulie, în cadrul Forumului de afaceri al Uniunii vamale între Rusia, Kazahstan şi Belarus, cu privire la crearea unei Uniuni economice euroasiatice până în 2013, cu perspectiva de a începe în viitor discuţiile privind comerţul liber cu UE. Din 2012, afirmă CAPITAL, cele trei foste republici sovietice vor aplica „în mod creativ, prevederile acordului Schengen“ care funcţionează în UE, la început în cadrul Uniunii vamale între Rusia, Kazahstan şi Belarus, apoi, în cadrul Uniunii Euroasiatice, concluzionează Putin.

Şi tot Putin a anunţat că şi în cazul unei noi crize economice, planurile vor fi duse la îndeplinire pentru că Rusia este mai bine pregătită să facă faţă decât era în 2008. „Pot să spun pe şleau că Rusia este mai bine pregătită să facă faţă diferitelor scenarii economice decât era în 2008“, a explicat premierul rus, citat de ANTENA3. Dar planuriile viitoare ale Rusiei nu vizează doar domeniul economic ci şi pe cel militar. GÂNDUL anunţă că Rusia a avertizat, ieri, că ar putea înceta cooperarea cu Statele Unite pe tema scutului antirachetă din Europa, condamnând Washingtonul pentru că ia decizii „fără discuţii collective“ şi ignoră opiniile părţilor interesate.

Şi pentru a arăta că nu glumeşte, tot ieri, preşedintele Dmitri Medvedev a promulgat acordurile cu Abhazia şi Osetia de Sud privind desfăşurarea unor baze militare ruseşti pe teritoriile acestora. Documentele prevăd menţinerea bazelor militare pe o perioadă de 49 de ani, cu posibilitatea prelungirii termenului la fiecare 15 ani, a anunţat Kremlinul. Acordurile, afirmă ZIUA VECHE, fixează normele de funcţionare a bazelor „pentru apărarea suveranităţii şi securităţii Federaţiei Ruse, ale republicilor Abhazia şi Osetia de Sud“.



Sursa: Ziare.ro