Dr Emilia Corbu: HOMOSEXUALITATEA ARUNCĂ ROMÂNIA CU DOUĂ MII DE ANI ÎNAPOI

Un oarecare Mircea Toma jelea deunăzi că scandalul de la MŢR aruncă România cu câţiva ani înapoi. Toma nu este bine informat. Ii spun eu  sigur că acceptarea homosexualităţii aruncă România cu 2000 de ani înapoi, în vremuri când nici acest stat şi nici acest popor nu existau. Vremuri sclavagiste şi nu doar sub aspectul mijloacelor de producţie, ci al relaţiilor interumane. Nu mi-ar fi plăcut să trăiesc atunci. Când femeia avea un statut inferior şi mulţi oameni erau sclavi, unelte de muncă, obiecte. Dacă ei judecă antichitatea după câteva statui, ruine şi scrieri filosofice păstrate până azi, au doar o imagine unilaterală şi incompletă. Antichitatea era o lume robită la propriu (dacă ne referim la formele statale antice) şi la figurat, dacă ne referim la potopul de vicii, boli şi neputinţe care apăsa bietele fiinţe umane. Tocmai de aceea a fost nevoie de intervenţia personală a lui Hristos, spre a ridica omul robit demonilor şi  viciilor de tot soiul. Şi, într-adevăr civilizaţia acelor timpuri, oraşele lor care nu erau mai mari decât nişte târguri din ziua de azi, acceptau homosexualitatea. Un împărat nevolnic ca Nero se mărita în faţa Senatului Roman. Unde este acel Imperiu acum? Niciodată Imperiul Roman de Apus nu şi-a mai revenit. A fost cotropit, barbarizat. In schimb, Imperiul Roman de Răsărit care a adoptat creştinismul a mai supravieţuit  încă  1000 de ani. Şi, nu oriunde, ci la răscrucea a trei continente, luptând uneori pe trei fronturi.

MIZA LUPTEI

Creştinii nu sunt habotnici, ci foarte practici. Hristos-Dumnezeu  S-a făcut om pentru a îndumnezei omul. Dar porunca este clară.  Nici un pătimaş, un om stăpânit de vicii, nu poate intra în Impărăţia Cerurilor. Şi nu din pricina lui Dumnezeu, ci a lor. Pentru că nu au voinţa necesară acestui act, voinţa privită ca putere a sufletului. Şi nu au voinţă pentru că viciile o macină, o blochează. Iar un om fără voinţă este o unealtă. Nici robii nu aveau voinţă. Deci între vicii şi mântuire este o legătură directă. Viciile macină voinţa de care are nevoie mântuirea. Este ca un furt de energie, de materie primă.

Predică a Părintelui Ilie Cleopa la Duminica Vameşului şi a Fariseului. Despre mîndrie şi smerenie

Voi sînteţi cei ce vă faceţi pe voi drepţi înaintea oamenilor, dar Dumnezeu cunoaşte inimile voastre; căci ceea ce la oameni este înalt, urîciune este înaintea lui Dumnezeu
(Luca 16, 15)

Iubiţi credincioşi,

În multe locuri ale Sfintei Scripturi se arată cît de mare, cît de păgubitoare de suflet şi cît de urîtă de Dumnezeu este patima mîndriei, dar nu puţin se poate cunoaşte răutatea acestui păcat şi din învăţătura Sfintei Evanghelii de astăzi. Eu, fiind prea mic şi nepriceput a arăta prin scris sau prin cuvînt cîte înfăţişări are şi cît de felurită este această răutate a păcatului mîndriei, voi aduce în mijloc o învăţătură preaminunată a Sfîntului Ioan Scărarul în această privinţă. Prin aceasta se va cunoaşte cîte capete are această înfricoşată fiară a mîndriei şi prin care cei înţelepţi şi iscusiţi vor înţelege cît de pestriţ şi primejdios este acest păcat.

Iată ce zice acest sfînt părinte despre mîndrie: "Mîndria este lepădătoare de Dumnezeu, învăţătură a diavolilor, defăimare a oamenilor, maica osîndirii, strănepoata laudelor, semn al nerodirii, izgonirea ajutorului lui Dumnezeu, ieşirea din minţi, înaintemergătoare de căderi, pricină a epilepsiei, izvor al mîniei, uşă a făţărniciei, întărire a diavolilor, străjuitoare a păcatelor, pricinuitoare a nemilostivirii, neştiinţă de îndurare, amară luătoare de seamă a greşelilor altora, judecătoare fără de omenie, împotrivă luptătoare a lui Dumnezeu" (Filocalia, IX, Cuvîntul 25, Despre mîndrie, Bucureşti, 1980).
Se cuvine mai întîi să arătăm cît de vechi este acest păcat şi prin cine a intrat în lumea de sus şi în cea de jos. Vechimea acestui păcat numai singur Dumnezeu o cunoaşte, fiindcă numai El ştie cînd a căzut satana cu îngerii lui din cer. Nouă nu ni s-a făcut cunoscut cu cîte mii de ani înainte de zidirea lumii văzute a fost căderea îngerilor în acest păcat. Dumnezeiasca Scriptură ne arată că acest greu păcat a fost pricina căderii din cer a satanei şi a îngerilor celor de un gînd cu el. Iată ce zice Dumnezeu prin gura marelui prooroc Isaia în această privinţă: "Tu ai zis în cugetul tău: În cer mă voi sui, deasupra stelelor cerului voi pune scaunul meu. Şedea-voi pe muntele cel înalt peste munţii cei înalţi care sînt spre miazănoapte. Sui-mă-voi deasupra norilor, fi-voi asemenea Celui Preaînalt (Isaia 14, 13-14).

În aceste cuvinte ale Sfintei Scripturi se arată care a fost gîndul satanei mai înainte de căderea lui. Iar despre căderea lui şi a celorlalţi îngeri de un gînd cu el, Sfînta Scriptură ne arată, zicînd: Cum a căzut din cer luceafărul cel ce răsare dimineaţa, zdrobitu-s-a de pămînt cel ce trimitea la toate neamurile... Şi iarăşi: Acum în iad te vei pogorî, în temeliile pămîntului (Isaia 14, 15). Şi iarăşi zice Sfînta Scriptură de căderea satanei: Pogorîtu-s-a în iad mărirea ta şi multa veselie a ta, sub tine voi aşterne putrejune şi rămăşiţa ta vor fi viermii (Isaia 14, 11).

Dacă ne vom întoarce acum cu mintea la rugăciunea fariseului din Evanghelia ce s-a citit astăzi şi dacă vom cerca cu luare aminte înţelesul cuvintelor lui, vom înţelege mult din vicleniile păcatului mîndriei care s-a strecurat în cuvintele cele pline de laudă ale fariseului. Dumnezeiescul Părinte Ioan Scărarul zice că mîndria este "amară luătoare de seamă şi judecătoare fără de omenie a păcatelor altora". Sfînta Evanghelie ne arată că: Fariseul, stînd în biserică, aşa se ruga întru sine: Dumnezeule, mulţumesc Ţie că nu sînt ca ceilalţi oameni: răpitor, nedrept, preadesfrînat. Dar ce fel de mulţumire aducea el lui Dumnezeu în rugăciunea lui dacă, plin de mîndrie, osîndea pe ceilalţi oameni că sînt răpitori, nedrepţi, preadesfrînaţi etc.? După cum se cunoaşte, rădăcina rugăciunii lui era mîndria. Din această blestemată rădăcină ieşeau cuvintele lui pline de îndreptăţire de sine înaintea oamenilor. El a uitat cuvîntul Sfintei Scripturi care zice: Cel ce nădăjduieşte în Dumnezeu cu inimă îndrăzneaţă, unul ca acesta este nebun (Pilde 28, 26).

Fariseul mulţumea lui Dumnezeu cu gura sa, dar cu inima şi cu mintea sa se mîndrea foarte mult şi din prisosinţa inimii sale pline de mîndrie scotea cuvinte de laudă defăimînd pe ceilalţi oameni că sînt răpitori, nedrepţi, preadesfrînaţi şi păcătoşi.

Dumnezeiasca Scriptură ne arată că: Necurat este înaintea Domnului cel înalt cu inima (Pilde 16, 6), şi că Înaintea ochilor lui Dumnezeu sînt căile omului şi toate urmele lui le cunoaşte (Pilde 5, 21). După învăţătura Sfinţilor Părinţi trebuie să avem convingerea că nu este clipă în care să nu greşim înaintea lui Dumnezeu. De aceea, în fiecare clipă sîntem datori să ne smerim şi să ne pocăim, măcar printr-un suspin al inimii noastre. Dar în rugăciunea cea plină de laudă a fariseului în loc de smerenie şi cunoştinţa neputinţelor sale, el osîndeşte cu mîndrie pe aproapele său căci din prisosinţa inimii sale vorbea gura lui (Matei 12, 34; 15, 18). Însă dumnezeieştii Părinţi ne învaţă, zicînd: "Taci tu, să vorbească faptele tale" (Filocalia, X, Bucureşti, 1981).

La fariseul mîndru vedem lucrurile cu totul întoarse. El se laudă şi trîmbiţează înaintea oamenilor faptele sale cele bune şi defaimă, osîndind pe ceilalţi oameni. Dar cine a pus pe fariseu să judece, să arate păcatele oamenilor şi să scoată la iveală faptele sale cele bune? Oare nu mîndria, iubirea de arătare şi lauda cea plină de îngîmfare? Oare nu trebuie ca să avem înaintea noastră păcatele noastre, după mărturia Sfintei Scripturi care zice: Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea (Psalmul 50). Oare nu ne învaţă şi Sfîntul Efrem Sirul, în rugăciunea sa din postul mare, zicînd: "Aşa, Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd păcatele mele şi să nu osîndesc pe fratele meu...?". Fariseul însă scoate la iveală isprăvile lui şi osîndeşte păcatele altora prin rugăciunea sa plină de mîndrie.

Să auzim mai departe laudele fariseului care zice: Postesc de două ori pe săptămînă. Care erau zilele săptămînii în care posteau iudeii? Erau joia şi lunea, căci după datina bătrînilor, nu după poruncă, socoteau că Moise s-a suit pe Muntele Sinai joi şi după patruzeci de zile s-a pogorît luni. Dacă fariseul postea aceste două zile, ce l-a silit să arate, înaintea oamenilor, fapta lui, dacă nu mîndria încuibată adînc în inima lui? Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, în privinţa postirii, ne învaţă dimpotrivă: Tu, însă cînd posteşti să nu te arăţi oamenilor că posteşti (Matei 6, 17-18). Fariseul nu numai că nu ascunde fapta cea bună a postului, ci şi cu mare glas o vestea înaintea oamenilor, zicînd: Postesc de două ori pe săptămînă (Luca 18, 12).

Să urmărim şi celelalte laude ale fariseului. Căci după ce s-a lăudat cu postirea, acelaşi lucru îl face şi cu milostenia: Dau zeciuială din toate cîte cîştig (Luca 18, 12). Mîntuitorul însă ne învaţă: Cînd faci milostenie, să nu ştie stînga ta ce face dreapta ta, ca milostenia să fie întru ascuns şi Tatăl tău care vede întru ascuns, îţi va răsplăti ţie (Matei 6, 3-4).

Prof. Univ. Dr. Ilie Bădescu: Homosexualitatea ca minoritate socială şi ca stigmat. Acolo unde populaţia respinge homosexualitatea, în proporţie de 90%, legea n-o poate face acceptată.

Homosexualitatea este o minoritate (având în vedere ponderea ei foarte mică). Care sunt caracteristicile acestei minorităţi? Ea este o „minoritate exclusivă” şi „stigmatizată" (poartă un stigmat, de care nu poate scăpa, căci acesta cade automat asupra ei din „stampila publică” pe care o aplică societatea însăşi, nu o instituţie sau un ins).

Din acest punct de vedere, această stigmatizare nu poate fi anulată de lege, tocmai pentru că este un fenomen social. Apărătorii homosexualităţii speră că acest stigmat ar putea fi eradicat prin intermediul scolii, al armatei şi al Bisericii. De aceea, ei cer ca homosexualitatea să fie admisă în scoli, în armată şi să fie admisă de Biserică. Şi într-adevăr, homosexualitatea ar putea să iasă de sub stigmatul public, dacă nivelurile cele mai înalte ale „moralităţii publice", respectiv ale „conştiinţei comune", adică Educaţia, spiritul militar şi Biserica (instituţia cea mai înaltă) ar admite-o şi ar defini-o ca un „fenomen natural" (conform cu natura) şi „obişnuit" (necontradictoriu cu norma şi cu tradiţia, cu moravurile şi cu obiceiurile ei etc.). Deci, dacă legea ar sancţiona pozitiv homosexualitatea, ea n-ar putea, prin aceasta, să eradicheze stigmatul public al acesteia, tocmai pentru că legea juridică nu are eficacitate dacă este contrară moravurilor şi religiei, respectiv spiritului comunitar. Acolo unde populaţia respinge, în proporţie de 90% homosexualitatea, legea n-o poate face acceptată şi, ca atare, homosexualitatea va rămâne o „minoritate stigmatizată".

În universităţile americane se încearcă contracararea acestui fenomen de stigmatizare, promovându-se „teoria” că homosexualitatea este un „stil de viaţă alternativ”, care ar putea fi încercat oricând şi de oricine. Mai mult chiar, se dezvoltă propaganda în favoarea „stilului alternativ de viaţă”, iar libertatea opţiunii pentru acest „stil” este prezentată ca expresie a unui maximum de libertate în acea societate şi a unei „democraţii perfecte”. La această poziţie, Biserica şi corpul Comunităţilor (în faţă cu familia) ripostează, considerând că democraţia trebuie să reproducă în fundamentele sale „spiritul comunităţilor omeneşti”.

Sociologia, căutând o cale adecvată de a tălmăci fenomenul, consemnează o a doua caracteristică a acestei minorităţi, pornind de la distincţia între „minorităţile inclusive” şi „minorităţile exclusive”. „Minorităţile inclusive” sunt acele minorităţi care sunt comparabile cu toate comunităţile umane (de la familie la comunitatea de credincioşi, adică la Biserică). „Minorităţile exclusive sunt acele minorităţi ale căror manifestări nu sunt compatibile cu una sau mai multe dintre comunităţile omeneşti (Familia, Biserica, Naţiunea etc.). În acest fel, afirmarea acelei minorităţi aduce, implicit, daune afirmării comunităţii respective. Ele se află în raport de excludere. Minoritatea homosexualilor se află în raport de excludere totală cu Familia monogamă europeană şi cu Biserica creştină.

Acad. Dr. Prof. Univ. Sorin Dumitrescu, Fundaţia Anastasia: Muzeul Ţăranului Român, profanat de homosexuali! Profanarea unui cimitir creştin, evreiesc sau islamic, ca mizerabil viol al unui loc de veci, este totuşi benignă, faţă de violarea, în plină civilizaţie, a modelului dăinuirii unui întreg popor.

Muzeul Ţăranului Român profanat de homosexuali! Care este motivul pentru care M.Ţ.R e ţinta mişcării gay ? Nimeni nu-şi  aduce aminte ca M.Ţ.R să fi organizat o segregaţie sexuală, să fi interzis vreunuia din membrii declaraţi ai orientării gay să-i viziteze sălile şi să-i asculte discursul muzeal . Nu există şi n-a existat vreodată o interdicţie marcată oficial printr-o plăcuţă sau afiş public, care să fi blocat vreunui gay intrarea în spaţiul muzeal.
N-a existat nici o măsură a conducerilor instituţiei M.Ţ.R, care să oblige vreun homosexual minoritar să se legitimeze, să prezinte documente care să-i dee în vileag orientarea sau să cumpere biletul de intrare mai scump!
Pe suprafaţa, interioară sau exterioară, a zidurilor M.Ţ.R n-au existat şi nici nu vor exista vreodată ziceri ancestrale ale Ţăranului Român care, în numele Tradiţiei, să fi înfierat această desfrânare / orientare iar instituţia M.Ţ.R n-a avut niciodată printre preocupări să opună public persoana duhovnicească a Ţăranului Român, persoanelor a căror ,,trup s-a abătut de la calea sa pe pământ’’. (Facerea / 6,12). Şi atunci, de ce a ţinut morţiş acest grup de băştinaşi şi băştinaşe gay să vină tocmai aici, într-un loc incompatibil cu orientarea lor, să violeze arhetipul ancestral al unui întreg popor, propagând mediatic o derivă ontologică care ne-a costat Potopul!
De ce tac şi de ce apără acest viol fără precedent, noile organe ale statului, ale USL-ului, pentru a căror biruinţă am înfruntat gerul zile în şir ? ! De ce nu stopează urgent sacrilegiul?! De ce harnicele Antene ale patriei fac politica struţului, în acest timp smintit, când unii pregătesc să ne arunce în uitare ca pe etrusci ? ! Profanarea unui cimitir creştin, evreiesc sau islamic, ca mizerabil viol al unui loc de veci, este totuşi benignă, faţă de violarea, în plină civilizaţie, a modelului dăinuirii unui întreg popor.
Români, fără tradiţia Tăranului Român dispărem ca etruscii ! După 30 de ani şi mai bine, schimbat-au buldozerele cu gay !
Creştini, treziţi-vă şi apăraţi definiţia României în ochii lui Dumnezeu ! Popor român, lasă Piaţa Universităţii unde e şi apără-ţi grabnic dăinuirea şi Modelul umanităţii tale specifice ! Ia seama, acum sublima Piaţă s-a mutat la M.Ţ.R.
În numele Cuvântului lui Dumnezeu, români, veniţi toţi la Piaţa Universităţii de la Muzeul Ţăranului Român ! Apăraţi-vă Tradiţia ! Nişte smintiţi au hotărât să fim etruscii lor !
Cerem statului român anchetarea rapidă a autorilor profanării, începând cu a directorului  general al M.Ţ.R, cu a ministrului M.A.I  şi a trupelor poliţiei şi jandarmeriei care, în seara de 20/ 02 /2013,  au garantat succesul profanării….

Vrednicul de pomenire Parinte Ilie Moldovan despre mişcarea sodomistă, provocatoare de revoltă împotriva tradiţiei familiale creştine. "Pe lângă intenţia acestor activişti de a iniţia pe elevi în practicile sodomiste, în cazul că reuşesc, au planul de a-i porni la ură împotriva părinţilor, de a-i face să vadă în ei nişte părinţi bigoţi, retrograzi, homofobi, precum şi nişte terorişti de dreapta, exploatând din plin criza în care se găsesc adolescenţii la vârsta lor".

Gravitatea sodomiei ca păcat de moarte.

Am amintit, tinere, nu de puţine ori în convorbirile noastre, că păcatul desfrânării, sub toate manifestările lui, e o abatere gravă de la planurile Creatorului. Un amestec nepermis şi revoltător. Cine comite acest păcat, calcă legile firii şi acest lucru nu poate rămâne nepedepsit. Căci legea aceasta a fost dată pentru binele firii, iar cine o calcă se pedepseşte pe sine însuşi. Sub această perspectivă se cuvine să privim şi păcatul homosexualităţii, împotrivirea faţă de legile firii, de data aceasta fiind maximă. Mi-e chiar ruşine să-ţi descriu nelegiuirea acestui păcat, bărbatul preferând bărbat, iar nu femeie. Actul homosexual trebuie văzut drept o parodiere blesfemiatoare a liturghiei, o slujbă neagră malefică ce înmulţeşte răul în lume. Prin orice alt păcat de desfrânare, diavolul lucrează prin om ca printr-un instrument al său. Prin homosexualitate, mai mult, acţionează ca printr-o slugă credincioasă. Căci această nelegiuire neagă până şi realitatea bărbatului şi a femeii, contestând astfel ordinea firească a lumii şi, în acelaşi timp, ordinea ei spirituală. Mai presus de orice, acest păcat neagă adevărata iubire dintre bărbat şi femeie, fenomenul divin care purifică natura umană şi o ridică prin actul căsătoriei până la înălţimea unei taine sfinte. Cu alte cuvinte, tăgăduieşte iubirea divină trăită într-o iubire umană. Iată cum diavolul încearcă să fure divinitatea lumii acesteia. Homosexualul, omul desfrânat care şi-a trădat iubirea, este un individualist prin excelenţă, care nu urmăreşte decât satisfacerea unor plăceri impudice, ca şi a unui egoism exacerbat, păcatul împotriva firii devenind, pentru el, unicul sens al existenţei sale. Se poate considera un om liber, cum adesea se pretinde? Liber de sub legile Creatorului, dar rob înlănţuit al unei patimi care îl torturează profund, îl nelinişteşte şi îl asupreşte. Dacă ar fi sincer, ar recunoaşte loial că atâta vreme cât îşi caută fericirea pe aceste căi cu totul nepermise, fără să vrea soarbe cu nebunie amărăciunile infernului. De aceea, nu poate călca atât de grav o lege a firii, fără să i se atragă atenţia.

Sodomizarea, urmare a desfrâului generalizat din vremea noastră.

Vorbind despre homosexualitate, ne referim la un păcat care, potrivit Sfintei Scripturi, cere o anumită pedeapsă, o sancţiune încă din viaţa aceasta. Şi încă una groaznică. Să zicem că statul nu vine să pedepsească acest viciu, dar natura este mai severă aici ca orice alt judecător pământean. Din cauza desfrâului a nimicit potopul viaţa pe pământ şi din cauza homosexualităţii, în special, a nimicit focul de pucioasă pe locuitorii Sodomei şi Gomorei (de unde şi denumirea păcatului, „sodomie"); iar în zilele noastre o pedeapsă şi mai groaznică decât a apei şi a focului, este pierderea conştiinţei păcatului în noua lume ce se profilează în viitor şi pierderea sănătăţii trupeşti prin îmbolnăvire cu virusul HIV. În ce priveşte prima pierdere, este de remarcat faptul că homosexualul de astăzi a alungat din conştientul forului său lăuntric ideea nefirescului vieţii sale, în întunericul inconştientului, unde stăpânesc monştri. De aici şi năzuinţa lui de a impune şi altora stilul său de a fi, crearea unor structuri sociale proprii, constituite sub forma unor asociaţii ce organizează manifestări, congrese, asociaţii de tip satanist sau rock, cu scopul de a perpetua răul în societatea umană. Nedumerit poate de acest trist spectacol ce ţi se deschide în faţa ochilor, ai avea iarăşi dreptul să te întrebi, cum a devenit posibilă apariţia acestui fenomen de masă în sânul civilizaţiei contemporane? Nu în alt fel, decât drept urmare a desfrâului generalizat în zilele noastre, păcat nespovedit şi nepocăit. Unde sunt în vremea noastră canoanele Sfinţilor Părinţi? Cât despre pedeapsa îmbolnăvirii cu virusul HIV, ţi-am vorbit, cred, suficient într-o convorbire a noastră anterioară. Niciuna dintre pedepsele ce survin în urma săvârşirii păcatului nu au evidenţa aceea pe care o are SIDA. De aceea, te-aş îndemna să reţii aceste cuvinte, pe care chiar aş voi să ţi le fixez cu litere de foc în cugetul tău: O răzbunare groaznică îl poate lovi pe acela care cu viaţa sa nelgiută pângăreşte frumuseţea firii omeneşti! Sodomia poate să-ţi ruineze conştiinţa, să-ţi distrugă sănătatea şi să te ducă în mormânt încă din fragedă vârstă. Deci, atenţie!

Mişcarea sodomistă, provocatoare de revoltă împotriva tradiţiei familiale creştine.

Nu aş vrea să omit a-ţi spune nici aceea că în străinătate activitatea activiştilor homosexuali din şcoală se conjugă cu a educatorilor de sex, despre care ţi-am vorbit mai mult. Pe lângă intenţia acestor activişti de a iniţia pe elevi în practicile sodomiste, în cazul că reuşesc, au planul de a-i porni la ură împotriva părinţilor, de a-i face să vadă în ei nişte părinţi bigoţi, retrograzi, homofobi, precum şi nişte terorişti de dreapta, exploatând din plin criza în care se găsesc adolescenţii la vârsta lor. Un elev câştigat de ei va contesta valorile şi chiar existenţa familiei sale. Rupându-se de propriul său cămin părintesc, chiar numai ca un homosexual în devenire, el nu va mai avea nici identitate personală şi nici una etnică, nu va ţine de o tradiţie şi nu se va simţi solidar cu nicio cultură. Activiştii despre care vorbim mai ştiu şi cât de aproape sunt practicile onaniste de cele sodomiste, prin care nu se urmăresc decât satisfacţiile plăcerilor senzuale. Un alt punct din acelaşi program priveşte crearea în sufletul elevului a unei revolte împotriva tradiţiei familiale şi a ordinii creştine a vieţii, care condamnă, amândouă, starea păcătoasă în care ajunge să se complacă cel în cauză. În vederea realizării acestui deziderat, una şi aceeaşi mişcare sodomistă caută să înregimenteze pe adolescent într-un curent de opinie care susţine că păcatul şi răul nu există ca atare şi că el nu rezidă decât în părerile oamenilor şi, prin urmare, oricând poate fi considerat o virtute sau chiar o stare de graţie a lumii. Iată ce vrea să însemne pentru sodomism un adolescent: un om cu o gândire desfrânată, corupt şi pervers, bun consumator de plăceri, uşor de condus, instabil din punct de vedere emoţional şi intelectual, într-un cuvânt lipsit de idealul şi de moralitatea ce i-o conferă viaţa de familie.

Extras din cartea "Adolescenţa - preludiu la poemul iubirii curate",
de Preot Prof. Ilie Moldovan
Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2001

Protest reusit impotriva mafiei si propagandei homosexuale de la Muzeul Taranului Roman. FOTO / VIDEO

“Desteapta-te, Romane!” a pus capat propagandei homosexuale:

O doamna protestatara, medic de familie, explica ce s-a intamplat la MTR:

Vedeti mai jos o filmare a homosexualilor, lesbienelor, transexualilor si trisexualilor si comentariile anti-crestine permise de utilizatoarea contului de YouYube, una dintre organizatoarele porcariei de la Muzeu:

“Agresiunea” crestinilor: explicatii, rugaciuni si imnuri.

In aceasta seara (miercuri, 20 februarie a.c.) a avut loc un protest reusit al societatii civile crestine fata de propaganda homosexuala agresiva, anti-crestina si anti-familie, derulata de asociatia homosexualilor Accept si sectia “Culturala” a Ambasadei SUA la Bucuresti si acceptata de conducerea Muzeului Taranului Roman in chiar studioul ce poarta numele refondatorului muzeului, Horia Bernea. Filmul boicotat crestineste urma sa infatiseze “veselia” dintr-o “familie” homosexuala formata din doua lesbiene cu doi copii. Momentul a debutat caraghios: atasata culturala a Ambasadei SUA – cel putin asa s-a recomandat (ramane de verificat cu autoritatile americane competente) – a dorit sa spuna cateva cuvinte dar proiectionistul i-a inchis lumina in nas, ca sa zic asa. Dupa inceperea proiectiei mai multi spectatori aparatori ai Studioului “Horia Bernea” si valorilor romanesti si-au exprimat vocal dezaprobarea fata de scenele cu un pronuntat continut sexual intre doua femei, cativa dintre ei ridicandu-se in picioare si intonand imnuri crestine, protest care a dus, in cele din urma, la intreruperea filmului. Cu o vehementa care denota ceva antrenament, un grup compact de persoane de o sexualitate si etnie incerte a inceput sa scandeze violent “Afara homofobii! Afara homofobii!” strigand cu o nota stridenta si “Sa vina Politia! Sa vina Politia!” (vedeti filmarea homosexualilor mai sus).

Cei peste 50 de protestatari uniti in credinta, membri ai mai multor asociatii care au inaintat proteste oficiale si pe adresa directorului Muzeului Taranului Roman, masonul (**) Virgil Stefan Nitulescu, cat si pe cea a ministrului Culturii, catolicul Daniel Barbu, au blocat pasnic manifestarea sfidatoare la adresa valorilor traditionale romanesti pe acordurile imnului national “Desteapta-te, Romane!” si cu afise reprezentand chipuri ale Taranului Roman si portretul lui Horia Bernea. “Organizarea unor evenimente de propagandă homosexuală în incinta Muzeului Țăranului Român nu poate genera decât tulburare și conflicte, o ofensă la adresa credinței și tradiției creștine a românilor, profanarea patrimoniului creștin de aici.”, avertizau cu o zi in urma peste 30 de organizatii neguvernamentale in scrisoarea remisa ministrului Daniel Barbu, ramasa, inca, fara nici un raspuns. Unii protestatari au huiduit revoltati cerand pe buna dreptate demisia directorului Muzeului, altii au cantat frumos din fluier si cativa au strigat si pe limba organizatorilor “Shame on you! Rusine!”.

Cenzura. La "Europa libera" Chisinau este interzis a pronunta numele mucenicului Valeriu Gafencu si al luptatorului anticomunist Paul Goma (ambii basarabeni).

Știm cu toții că tăcerea e de multe ori de aur, la fel cum știm că aceeași tăcere dă naștere unui statut de filosof unora. Până astăzi, am ales să mă scald în scântei aurii și false impresii de filosofie, mutilându-mi dorința de exprimare prin reprimarea unei porniri de reacție publică la gestul urât al conducerii Radio Europa Liberă de dublă cenzurare a Jurnalului Săptămânal care îmi poartă semnătură. Dar a venit ziua de 18 februarie.
Pe 18 februarie 1952, Valeriu Gafencu, basarabeanul a cărui mare parte din familie s-a jertfit pe altarul României, cu tatăl, artizan al Unirii, mort în gulagul sovietic, murea în închisoarea de la Târgu Ocna, după ce își dăruise streptomicina pentru salvarea unui alt deținut, evreu, pastorul Richard Wurmbrand.
Tocmai de aceea, pentru a nu fi vinovat prin tăcere, am zis că adevărul e mai presus decât orice smerenie filosofică și acesta trebuie rostit, prea ne-a marcat neamul atitudinea aceasta mioritică pentru a sta în continuare cu capul plecat în fața nedreptăților.

DISCLAIMER

Înainte de a îmi exprima mai jos nemulțumirea pictată cu adânci dâre de dezamăgire privind gestul surprinzător al celor de la Radio Europa Liberă în ce mă privește, vreau să îmi rezerv dreptul la un disclaimer.
1. Mulțumesc pentru invitația făcută de doamna Valentina Ursu de a apărea în lista celor care au semnat un Jurnal Săptămânal la Radio Europa Liberă. A fost și rămâne a fi o onoare, în ciuda deznodământului urât al acestei intersectări.
2. Sper că singurul care a avut de suferit de pe urma acestei intersectări nefericite să fie propria-mi persoană.
3. În ciuda acestei situații de-a dreptul jenante, când un fost port-drapel al democratizării recurge la cenzură și promovează o dictatură a opiniei, îmi păstrez admirația pentru tot ceea ce a însemnat de-a lungul anilor Radio Europa Liberă pentru cetățenii țărilor din Europa de Est, prizonieri ai unor dezinformări cotidiene, pe care i-a dezrobit prin droburi de informație care au născut an de an avalanșa care a zdrobit în cele din urmă ciuma roșie, cel mai criminal regim din toate timpurile.
4. Vreau să cred că cele întâmplate în cazul meu reprezintă doar un accident nefericit, o decizie neinspirată a unor manageri certați cu logica, bunul-simț și, mai ales, străini de sentimentul libertății. Mă întreb oare dacă cei care au luat decizia respectivă au auzit cumva de conceptul “libertatea de exprimare” sau dacă se ghidează doar de principiul “suntem liberi să spunem ceea ce trebuie să spunem și nicidecum să spunem ceea ce gândim”…
5. Dincolo de a fi o palmă dată mie, individului Constantin Codreanu, fără prea multă importanță în toată ecuația, palma dată de Radio Europa Liberă înroșește obraji cu adevărat importanți, asupra listei acestora vom reveni mai jos, ea fiind de-a dreptul impresionantă. Ca să nu mai vorbim de însăși ideea de înfrânare a libertății de exprimare și impunere a unei dictaturi a opiniei care exclude fără drept de apel orice alt punct de vedere. Tocmai de aceea, m-am văzut nevoit să reacționez pentru că este un derapaj inacceptabil. Sper din tot sufletul ca acesta să nu să se repete pe viitor pentru că în acest caz e extrem de legitimă întrebarea: care ar fi diferența dintre Radio Europa Liberă și NIT-ul care prezintă doar anumite puncte de vedere? Poate doar sursa de finanțare…

RUBRICA “JURNAL SĂPTĂMÂNAL” LA EUROPA LIBERĂ

Dacă tot ne-am lămurit cu disclaimerul, să luăm povestea de la început.
La Radio Europa Liberă există o rubrică – Jurnal Săptămânal. Este un exemplu reușit de punere în practică a conceptului “user-generated content”, ajungându-se chiar la lansări de volume întregi care să cuprindă săptămâni relatate de un spectru extrem de variat de persoane. Rubrica  Jurnal Săptămânal este difuzată în cadrul emisiunii La sfârșit de săptămână cu Europa Liberă, emisiune realizată de jurnalista Valentina Ursu.
Așa cum o caracteriza cineva acum câțiva ani,  “JS este o cronică paralelă a evenimentelor, realizată de către ascultătorii Radio Europa Liberă pentru ascultătorii acestui post de radio.” Sau, așa cum scria în prefața primului volum cuprinzând serii întregi de jurnale de acest gen Oana Serafim, Directorul serviciului România-Moldova al postului de radio Europa Liberă, “este jurnalul ținut de către proeminenți oameni politici din Republica Moldova, oameni de cultură, personalități ale societății civile și… oameni obișnuiți. Este portretul Republicii Moldova fără fard și fără părtinire” (sic!). Tot atunci, doamna Valentina Ursu spunea că nu are criterii de selectare a personajelor ce au încăput în cele două volume, că orice cetățean al Republicii Moldova poate deveni protagonistul rubricii.
Altfel spus, invitatului rubricii i se cere să își expună în texte a câte 1 minut alocat fiecărei zile (Luni-Vineri) cele trăite în ziua respectivă, să se prezinte apoi în ultima zi lucrătoare a săptămânii respective, i.e. vineri, la sediul Radio Europa Liberă din Chișinău și să înregistreze textul respectiv, urmând apoi să primească o remunerare în bani pentru efortul depus. Textul e publicat ziua următoare, sâmbătă, pe www.europalibera.org, iar înregistrarea difuzată la o serie de posturi de radio – Jurnal FM, Vocea Basarabiei, Univers FM, Radio Svoboda și, evident, Radio Europa Liberă. Nimic mai simplu.

JURNAL SĂPTĂMÂNAL CONSTANTIN CODREANU LA EUROPA LIBERĂ

Pentru mine a fost un exercițiu interesant. A fost prima dată când am publicat ceva în afara blogului www.inconstantin.ro (cu excepția poeziilor postate pe www.poezie.ro și a articolelor de pe www.zf.ro), deși mi s-au mai făcut invitații de a posta pe diverse bloguri colective sau site-uri cu contribuții ale mai multor autori. Am acceptat invitația pentru că ceea ce spuneam eu mai sus referitor la admirația față de Radio Europa Liberă nu sunt vorbe goale.

Înaintea primei intersectări cu Radio Europa Liberă, interviul din 11 septembrie 2012 cu Alexandru Canțâr și Liliana Barbăroșie (nu m-aș mira să aflu că și acest interviu a fost șters după acest articol), spuneam pe Facebook că este o onoare să fiu intervievat de oameni pe care îi ascultam pe vremuri seară de seară, admirând efortul depus pentru a prezenta corect și echidistant informațiile și, dincolo de informare, pentru sprijinirea procesului de democratizare a societății în care trăim.


Click pentru a mări
Așa că, nici prin cap să îmi treacă să nu accept invitația.
Dincolo de a fi interesant, a fost și un exercițiu de sinceritate maximă. Nu am inventat nimic, fără zorzoane, fără exagerări, fără preamăriri. Am păstrat 100% veridicitatea celor trăite în acele 5 zile, mai ales că mi s-a și spus că nu ar exista careva constrângeri privind textul decât cele ce țin de timp. Așa s-a născut – Jurnalul săptămânal al lui Constantin Codreanu pentru Europa Liberă.

2 VALURI DE CENZURĂ

Am intuit că ceva nu e în regulă atunci când înregistrarea nu a fost difuzată la orele la care sunt, de obicei, difuzate aceste jurnale. Mai mult, textul a apărut pe www.europalibera.org duminică în loc de sâmbătă.
Toate bune și frumoase, cu o singură excepție, din ziua de Joi a JS lipsea o parte din text, cea cu gri: Între timp, constat cu bucurie că articolul de pe blogu-mi din dotare, www.inconstantin.ro, cu titlul Basarabia şi Evreii”, reloaded în 2013. Antisemitismul din trecut ca scuză pentru românofobia din prezent, cazurile Paul Goma şi Valeriu Gafencu, a adunat peste 600 de share-uri pe Facebook și peste 1000 de semnături în dreptul petiției promovate în cadrul articolului. Doar cei care au ieșit vreodată la vânătoare de share-uri și like-uri știu ce înseamnă să scrii un text care nu doar să fie citit, ci să ajungă să fie distribuit prin diverse metode. Mă bucur de această minivictorie, încheind ziua cu picături de Traminer și Fetească Regală, în compania unor oameni mult mai buni decât mine, din toate punctele de vedere, și care fac statul meu în Chișinău unul mai puțin frustrant.
Doamna Ursu mă avertizase că s-ar putea să existe careva probleme din cauza referirii la articolul în care apar termenii “Antisemitism, Basarabia, evrei, Paul Goma și Valeriu Gafencu”, dar am rugat-o să citească articolul pentru a vedea că nu există nimic ieșit din comun acolo, eu alegând să îmi expun anumite puncte de vedere privind felul în care comunitatea evreiască utiliza scuza antisemitismului pentru a ataca figuri simbolice precum Paul Goma și Valeriu Gafencu. Din păcate însă, forurile Radio Europa Liberă de deasupra Chișinăului au decis că este loc de un țâr de cenzură. Una în 2 valuri.
Inițial, a fost scoasă din textul Jurnalului fraza de mai sus (1), ca mai apoi să fie șters întreg textul de pe site-ul Radio Europa Liberă (2).