Scrisoare deschisa adresata Primarului Municipiului Targu-Mures, domnul Dorin Florea, de catre fostul lider al studentilor targ-mureseni, Doctorul Mihai Tarnoveanu. "Ati parasit postul de PRIMAR ROMAN din momentul in care ati inceput sa folositi expresia de ”Tinut Secuiesc” si sa reduceti toata problematica acestei ’regiuni’ la o chestiune strict mercantila".

 
Scrisoare deschisa adresata Primarului Municipiului Targu-Mures, domnul Dorin Florea

Domnule Primar,

Ma numesc Mihai Tarnoveanu. Va scriu in calitate de fost membru al Ligii Studentilor si al Asociatiei Studentilor Crestin Ortodocsi Targu-Mures, din perioada 1995-2000, reamintindu-va pe aceasta cale si faptul ca  am fost initiatorul si coordonatorul campaniei studentilor pentru sustinerea primei dumneavoastra candidaturi la Primaria Targu-Mures, in urma careia, cu sprijinul tuturor organizatiilor si partidelor romanesti ati devenit primul PRIMAR ROMAN ales al urbei muresene, dupa evenimentele din decembrie 1989.
Ati devenit atunci, cu sau fara voie, un simbol. Functia de PRIMAR ROMAN al acestei localitati nu este  in primul rand una administrativa, ci una menita sa asigure reprezentarea specificului national romanesc, atat de contestat si subminat de minoritatea maghiara in acest areal; veti spune ca ati fost ales atunci si de catre etnicii maghiari, veti spune ca, in calitate de primar, trebuie sa ii reprezentati pe toti cetatenii romani, indiferent de etnie, iar eu va voi raspunde ca trebuie sa reprezentati ESENTA notiunii de cetatean roman, si nu o idee abstracta strict administrativa. Acest lucru vi l-au spus si cei zece mii de romani in noaptea in care s-a aflat rezultatul alegerilor. S-a cantat atunci Desteapta-te Romane, Treceti batalioane romane Carpatii, Traiasca duhul lui Iancu. S-a strigat ca Targu-Muresul are PRIMAR ROMAN. In acea noapte de istorie nu s-au intonat, domnule primar Florea, nici cantece maghiare pentru succesul dumneavoastra in alegeri si n-au fluturat nici steaguri secuiesti.
In acest context, citind scrisoarea dumnevoastra adresata secuilor, am constatat, cu stupoare, ca ati parasit postul de PRIMAR ROMAN din momentul in care ati inceput sa folositi expresia de ”Tinut Secuiesc” si sa reduceti toata problematica acestei ’regiuni’ la o chestiune strict mercantila. Prin folosirea in repetate randuri a sintagmei mai sus-amintite (pe care  ma indoiesc ca ati gasit-o  in documentele oficiale ale statului roman), nu faceti altceva decat sa recunoasteti  ca “Tinutul Secuiesc“ este o entitate aparte, de sine statatoare; faptul ca va pronuntati mai apoi impotriva autonomiei lui, nici macar nu mai are importanta, din cauza faptului ca politica pasilor marunti a UDMR a dat deja roade: PRIMARUL ROMAN al celui mai important oras din zona mai sus pomenita a recunoscut ca Tinutul Secuiesc EXISTA; ba mai mult, edilul respectiv se pronunta impotriva autonomiei acestuia, folosind ca unice argumente considerente de ordin strict economice, ce pot fi demontate extrem de facil; ce va veti face, domnule primar Florea, daca UE va da maine o directiva prin care se pot acorda fonduri si unor regiuni ce pot fi transfrontaliere, sau unor regiuni sau “tinuturi” ce se pot “infrati” pe modelul oraselor cu alte regiuni din alte tari, fondurile respective putand fi si mai mari? Ce se intampla atunci cu “argumentele” economice? Ce veti mai spune daca maine agentiile de turism (sau de alt gen) vor spune ca pot trimite 10.000 de turisti straini in “Tinutul Secuiesc” a doua zi dupa ce acesta va deveni autonom?
Argumentele, domnule primar Florea, trebuie sa fie istorice, nationale, argumentele impotriva autonomiei unei regiuni din Romania sunt oasele albite de timp ale stramosilor care au murit pentru ca astazi sa puteti fi primar intr-un oras romanesc din Transilvania, pentru ca dumneavoastra sa nu fiti obligat sa invatati limba maghiara. Scrisoarea  prin care recunoasteti de fapt existenta teritoriala a “Tinutului Secuiesc” nu va deturna nici macar cu un milimetru gandirea comunitatii maghiare, dar, in schimb, se va putea cu succes anexa “steagului secuiesc”, care este falfait de UDMR prin toata Europa. Forta dumneavoastra nu poate sta in acceptarea ingaduitoare din partea maghiarilor ori a secuilor a functiei vremelnice pe care o ocupati. In TAINA  ISTORIEI NEAMULUI, alaturi de PRIMARUL ROMAN al orasului Targu-Mures este Rugaciunea unui Dac, rostita de pasii lui Eminescu care au sfintit Ardealul atunci cand l-au strabatut, sunt prefectii lui Avram Iancu, este scrasnetul mut al dintilor lui Horea si Crisan, cand se desavarseau pe roata pentru mantuirea Neamului Romanesc, sunt copiii de la Ip si Trasnea, in momentul in care plangand au trecut direct de la sanul mamei la imbratisarea lui Hristos, constientizand in acea clipa ca sangele lor face acest pamant mai puternic si mai romanesc.
Aceste argumente, domnule primar Dorin Florea, nu vor putea fi demontate niciodata, pentru ca sangele se spala greu, mult mai greu decat constiinta si considerentele economice.

Cu durere,
Dr. Mihai Tarnoveanu

Profesorul Radu Ciuceanu, Membru de Onoare al Academiei Oamenilor de Stiinta din Romania. Un discurs impresionat: O idee cat o viata. Ganduri ale temnitei

Profesorul Radu Ciuceanu, fost detinut politic in temnitele bolsevice timp de 15 ani (1948-1963), membru al Miscarii Nationale de Rezistenta – postura din care a solicitat Patriarhiei Romane canonizarea “Sfantului Inchisorilor”, Valeriu Gafencu, a lui Ioan Ianolide si a staretului Gherasim Iscu, monah alaturi de care a fost arestat si inchis -, om politic, istoric si presedinte al Institutului National pentru Studiul Totalitarismului (INST), a sustinut, ieri, in cadrul unei ceremonii speciale, discursul de receptie la conferirea calitatii de Membru de Onoare al Academiei Oamenilor de Stiinta din Romania (AOS). Profesorii Vasile Candea si Ioan Scurtu au sustinut laudatio pentru distinsul lor coleg, in prezenta mai multor membri ai Academiei Romane, a colegilor istorici, scriitori si oameni de stiinta. Portalul Ziaristi Online are onoarea sa va prezinte impresionantul discurs al Profesorului Radu Ciuceanu:


O idee cât o viaţă

Aş zice eu, fără să exagerez, că îmi este mai la îndemână să vorbesc, ba chiar să scriu, despre alţii decât despre mine însumi. Există chiar o explicaţie logică la această afirmaţie: când faci sau refaci biografia unui semen, dincolo de reperele generale – epocă, societate, operă, atunci când e cazul – partea reziduală, ca să zic aşa, dar care în fond este hotărâtoare şi definitorie în viaţa unui om, o prinzi sau o cuprinzi prin gesturi, fapte, atitudini, mărturisiri şi declaraţii. Ele sunt cele care prin amănuntul lor definesc, disting şi despart persoanele de personalităţi.
Când ai ponosul să-ţi declari, sau şi mai grav, să-ţi scrii, propria biografie, cârceii se instalează imediat şi în primul rând, îţi apare evidenţa deja selecţionată de memorie a copilăriei, a adolescenţei, cu alte cuvinte, a intrării în viaţă, cu părinţii care te-au odrăslit, cu dascălii care te-au învăţat, cu preoţii care te-au cuminecat, într-un registru de amintiri unde nimic nu mai poate fi nici adăugat, nici schimbat. Pe urmă, valurile existenţei te înhaţă şi memoria dă rateuri.
Când l-ai văzut pe Carol al II-lea în 1939 cu chiveră de grănicer la fereastra vagonului regal, cum ţi s-a părut?
Dar pe Mareşalul Antonescu, când v-a trecut în revistă pe elevii colegiului „Carol” din Craiova. În ce vară a fost?
Cum a fost ziua şi câte zeci de mii de oameni s-au adunat în Piaţa Prefecturii sau pe acoperisurile caselor din jur?
Poate este important să-ţi mai aduci aminte cine era înaintea lui cu un pas, pe care Antonescu îl respecta. Dar de primul bombardament american din 4 aprilie îţi mai aduci aminte? Când se întunecase cerul de numărul păsărilor aducătoare de moarte?
Sau atunci când ţi-au ieşit lacrimile şuvoi în seara zilei de 23 august la auzul Proclamaţiei către ţară rostită de Mihai Rex?
Sau cum arătau aşa-zişii muncitori de la Malaxa, aduşi cu camioanele de la Bucureşti şi care au luat cu asalt prefectura în ziua de 5 martie 1945?
Sau cum l-am bombardat cu legume stricate pe Petru Groza  în mijlocul Craiovei pe 1 iunie 1946?
Şi cum am luat-o la fugă strecurându-mă printre poliţişti…
Şi firul continuă cu aderarea mea la MNRO, cu prima invitaţie de a participa în faţa Comitetului militar al organizaţiei, cu primul expozeu, cu primele concluzii apreciative ale generalului Carlaonţ.
Şi anii vor curge pe văile Carpaţilor meridionali, prin Gârdomanu, Rădochiasa, Godeanu, Muraru şi Ţarcu şi alte văi şi vârfuri golaşe de peste 2500  de metri ale Retezatului Mare sau Mic, adunându-se în acea noapte fatidică, când, întorcându-mă dintr-un raid pe muntele Cozia, am ajuns acasă şi am simţit ţeava pistolului băgată în burtă. Şi amintirile vin în cascadă: anchetă dură cu dezlipirea tălpilor bocancilor de munte sau miros de carne arsă, cu ancheta NKVD şi tot cortegiul de chinuri care a precedat un proces şi o condamnare lungă cât o culme de jepi către creasta Pelegii sau Bucura.
Şi pe urmă, în etape scurte sau lungi, pereghezele prin universităţi de faimă: Piteşti, Văcăreşti, Jilava, Târgşor Gherla, Aiud, Poarta Albă şi Dej, toate devorându-mi tinereţea, visurile şi speranţele, lăsând loc pentru o credinţă nestrămutată în Hristos şi o infinită înţelegere pentru oameni şi slăbiciunile lor.
M-am eliberat fără să capăt de milă nici măcar o zi şi am refuzat orice fel de compromis care să-mi scadă suferinţa şi crezul.
Am ieşit pe porţile iadului purtând o dublă înfrângere: prima, cea mai cumplită, o simţeam cu fiece pas ce-l făceam în închisoarea cea mare a României comuniste; a doua, în plan secund, eşecul costisitor în vieţi al MNRO-ului.
În anii ce au urmat până în Vinerea Mare din 1989, treptele s-au aşezat încetul cu încetul şi, cu ajutorul celor care mă înconjurau, mi-am adus aminte de cuvintele părintelui meu: „În istorie nu mori niciodată, dacă ai lăsat ceva pe propria ta cheltuială”, iar el pentru mine a fost primul exemplu.
El mi-a împrumutat faptele pe care destinul le-a forjat într-o idee-forţă: Să-ţi iubeşti ţara până în ultima clipă!
Angajarea mea în revoluţie a fost un act reflex: pornisem de mult timp pe drumul, care mi se părea acum drept şi sigur, al libertăţii şi demnităţii în ţara noastră.
Am realizat fără zăbavă, împreună cu alţi camarazi de luptă, un front recunoscut al foştilor deţinuţi politici. Din păcate, miasmele politicianismului nou-născut ne-au întors de pe drumul unei recunoaşteri şi recunoştinţe legitime.
Anii de tranzit de la un comunism intolerant la un capitalism travestit în democraţie şi toleranţă, mi-au dat măsura unui destin incert şi a unor personalităţi care întârziau să se afirme.
Cu tristeţe constat că în suprema instituţie a României, Parlamentul, uitarea şi indiferenţa s-au făcut pereche, cufundând trecutul într-o „confortabilă” filă a istoriei, iar impostura discursului politic, indiferent de unde se aude, afundă şi mai mult speranţele luptătorilor de atunci, într-o ţară care să merite memoria, puţin scrisă, a celor pieriţi din codrii Babadagului până în obcinile Bucovinei.
Astăzi, suferinţa de atunci a devenit o povară iar recunoaşterea ei un efort inutil.
Tot azi incompetenţa, incultura şi îmbogăţirea cât mai grabnică sunt cele dintâi viruţii ale perioadei postcomuniste şi temelia noii societăţii, şi ne apropiem de clipa când vom putea spune fără să roşim ca în timpul bolşevicilor versurile lui Sergiu Mandinescu închinate : Acolo pe văzduh călcai, la noroi te închinai.
În încheiere, mi-aş permite să rememorez câteva gânduri ale temniţei:
Viaţa nu o capeţi, ci o dobândeşti .
Cinsteşte-ţi duşmanul pentru că el te cunoaşte poate cel mai bine.
Numără banul numai la lumina zilei, noaptea, sclipeşte şi te fură.
Adevărul îl găseşti întotdeauna ascunsă în pivniţă şi dreptatea în pod.
Dacă vrei să citeşti în sufletul celui care îţi stă în faţă, priveşte-l în ochi. (pr. oriental)
Nu aştepta bătrâneţea pentru a ajunge înţelept.
Cel mai bun testament al tău sunt gândurile de bine pe care nu le-ai putut înfăptui.
 Şi, în fine, iertarea este cel mai copleşitor dar al Divinităţii şi paşaportul Raiului.

Sursa: Ziaristi Online
Foto: Mihai Sindile / AOS

Sfantul Ignatie Briancianinov despre „smerenia dracilor”

Dracii încuviinţează voia lui Dumnezeu, acceptă că aşa e...dar fac întotdeauna ceea ce vor ei. Asta e smerenia dracilor: acceptarea păcatului, dar care nu e urmată de pocăinţă, ci de o păcătuire şi mai mare.

„Smerenia propovăduită de cugetarea trupească [adică de un om care nu s-a înduhovnicit, care nu s-a umplut de harul lui Dumnezeu prin curăţirea sa de patimi], de făţărnicie, de sfinţenia deşartă [adică închipuită] este o smerenie drăcească”, pentru că e o smerenie inspirată nu de harul lui Dumnezeu, care nu locuieşte în noi, datorită păcatelor noastre, ci de mintea noastră pătimaşă şi de inima noastră care musteşte de fariseism, de duplicitate.

Adică vrem să părem oameni duhovniceşti în timp ce noi trăim o viaţă fariseică, păcătoasă, doar cu alură de sfinţenie.

“NICI UN EVREU ROMAN NU A FOST UCIS LA AUSCHWITZ” – Rabinul Alexandru Safran si Prof. Dr. Alfred Harlaoanu, fost sef al Comunitatii Evreiesti din Bucuresti, autorul Istoriei Universale a Poporului Evreu. INTERVIU

 

Reputatul istoric si lingvist prof. dr. Alfred Harlaoanu, radiografiaza, in exclusivitate pentru cititorii ziarului ZIUA, relatia speciala a poporului roman cu poporul evreu

NICI UN EVREU ROMAN NU A FOST UCIS LA AUSCHWITZ

Istoria Biblica din perspectiva romaneasca * Aportul Romaniei la intelegerea dintre Israel, OEP si tarile arabe * Omagiu lui Alf Lombard * Salvarea evreilor de catre romani si Transilvania romaneasca


Dintre toate fostele tari socialiste este de remarcat ca suntem singura tara care, in ciuda numarului mic de evrei, estimat la circa 10 – 15.000, beneficiem, datorita profesorului dr Alfred Harlaoanu, fost sef al Comunitatii Evreiesti din Bucuresti, de o remarcabila Istorie Universala a Poporului Evreu, de o carte de exceptie – Istoria Biblica, privita din perspectiva romaneasca – care evidentiaza relatiile speciale avute de-a lungul timpului de statul roman si romani, cu statul israelian si poporul evreu, si de o ampla lucrare stiintifica de studiere a limbii Vechiului Testament, care tine cont de particularitatile specifice limbilor ebraice si romane. Aceaste punti de legatura contribuie la amplificarea relatiilor dintre edificiul cultural roman si cel iudaic si releva interesul si conjunctia dintre rolul si misiunea acestor doua popoare mesianice in lucrarea lasata de Dumnezeu pe pamant.

Regele Ferdinand a stabilit relatiile dintre Bucuresti si Ierusalim

Dr Alfred Harlaoanu: Sunt nascut la Falticeni, am urmat acolo liceul, dupa care am absolvit Facultatea de Filologie din Bucuresti, iar in 1975 mi-am sustinut teza de doctorat in probleme de lingvistica contrastiva. Mi-am continuat activitatea in cadrul Academiei de Studii Economice, la catedra de limbi moderne, timp de vreo trei decenii. In aceasta perioada am elaborat o serie de lucrari universitare – manuale, cursuri, printre care si Dictionarul Economic si de Comert Exterior Poliglot, ca autor si coordonator al acestei ample lucrari. Dupa ’89, dintre lucrarile elaborate as mentiona Istoria Universala a Poporului Evreu, Istoria Biblica si Limba Ebraica – Curs intensiv si texte sacre bilingve. In legatura cu Istoria Biblica, aparuta mai recent, pot sa va spun ca ea reprezinta atat o istorie a Vechiului Testament, cat si istoria antica a poporului evreu, privita din perspectiva romaneasca.

ZIUA: Ce intelegeti prin “perspectiva romaneasca”?

Dr A. H.: Inteleg prin aceasta relatiile statornicite intre Romania si Israel, din 1920, cand, prin decretul semnat de Regele Ferdinand, se stabilesc relatii oficiale intre Bucuresti si Ierusalim. Pe baza documentelor cercetate, din arhiva Ministerului Afacerilor Externe, rezulta o activitate prodigioasa desfasurata de marele diplomat roman Nicolae Titulescu. Aflat in fruntea Ministerului, Titulescu s-a pronuntat, in perioada 1933 – 1936 pentru infiintarea unui camin national in Tara Sfanta, pentru poporul evreu, avand in vedere hitlerismul, care isi propunea exterminarea acestei etnii. Cu clarviziune lui, si cu patriotismul sau luminat, intrezarint catastrofa care se apropia pentru evrei in Europa, a solicitat in repetate randuri, prin discursurile rostite la Liga Natiunilor, respectarea mandatului incredintat Angliei, care trebuia de fapt sa creeze premisele unui stat iudeu in Tara Sfanta.

In ciuda Moscovei, Romania a facut legatura dintre Israel, OEP si tarile arabe

ZIUA: Ce rol a avut Romania, in trecutul apropiat, in consolidarea relatiilor arabo – israeliene?

Dr A. H.: Un moment important in acest capitol il reprezinta materialul semnat de ambasadorul Ion Datcu, reprezentantul nostru oficial la ONU, care a fost si vicepresedintele al Consiliului de Securitate (foto dreapta, cu presedintele SUA, Jimmy Carter). Dansul a aratat ca Romania a intretinut relatii la cel mai inalt nivel cu tarile arabe, in special cu Egiptul, precum si cu liderul OEP, Yasser Arafat. Relatiile speciale ale Romaniei cu Orientul Mijlociu au inceput inca din 1972, cand s-a organizat vizita premierului Golda Meir, apoi a lui Menaham Begen, apoi a lui Shimon Peres. Intre 1972 si 1985 a avut loc o intensa activitate diplomatica. Este interesant de constatat ca, pe masura ce cresteau presiunilor Moscovei si a celorlalte tari socialiste asupra Romaniei, privind raporturile speciale pe care le-am avut atat cu lumea araba cat si cu Israelul (dupa cum se stie tarile din Pactul de la Varsovia au rupt relatiile cu Israelul), acestea se amplificau. Totodata, este prezentata, pentru prima oara, contributia evreilor originari din Romania la edificarea statului Israel, cu date si cifre din arhivele israeliene.

Cartea mai cuprinde intervalul de circa 1800 de ani a istoriei poporului evreu, incepand cu epoca Patriarhilor pana la rascoala Hasmoneilor. O perioada foarte importanta, in care se afla epoca regalitatii, epoca marilor regi, David, Solomon, intemeierea si ridicarea Templului din Ierusalim, si multe altele. Un intreg capitol este consacrat profetilor. Lucrarea este utila atat specialistilor cat si celor interesati in istoria biblica, a Vechiului Testament, cat si istoriei poporului evreu si al relatiilor dintre Romania si Israel, de la inceputuri pana in anul 1995.

Nici un evreu din Romania nu a fost ucis la Auschwitz

ZIUA: Cum au actionat romanii pentru salvarea evreilor in timpul celui de-al doilea razboi mondial?
Dr A. H.: In ultima perioada de timp, am fost vizitati de catre Eminenta Sa, dr Alexandru Safran, marele Rabin al Genevei, care in perioada cea mai dificila, 1940 – 1947, a fost Rabinul comunitatii evreiesti din Romania si senator de drept in perioada interbelica. La invitatia Parlamentului Romaniei, in plenul Senatului, Excelenta Sa a rostit un magistral discurs, in care se mentioneaza amanuntit situatia evreilor in Romania, intre 1940 si 1944, discurs publicat aici integral. Trebuie subliniat ca Rabinul Safran, care este cea mai inalta autoritate morala si stiintifica, pe umerii caruia a apasat intreaga raspundere a conducerii comunitatii evreiesti in aceea perioada, ajunge la concluzia urmatoare: “Din acest punct de vedere, al deportarii evreilor in Polonia, Romania se situeaza in randul acelor putine tari europene cotropite de armatele lui Hitler, ca Bulgaria, Danemarca, Finlanda, care nu si-au trimis copii de obarsie evreiasca sa piara in gazul si in focul de la Auschwitz.” Deci Romania se afla alaturi de tari ca Danemarca si Finlanda, care nu si-au trimis spre exterminare nici un evreu. Deci, nici un evreu din Romania nu a fost gasit la Auschwitz. Aceasta este concluzia la care ajunge Rabinul Safran.

Din ghearele horthiste au fost salvati 20.000 de evrei

ZIUA: Aveti exemple concrete?
Dr A. H.: Da. Domnia sa, dr Safran, aduce numeroase exemple in care intelectuali romani si oameni simpli au incercat sa salveze populatia evreiasca din Romania. Si cred ca aici trebuie in primul rand mentionata activitatea profesorului dr Raoul Sorban, care a reusit, in perioada 1940-44 sa salveze din ghiarele horthiste circa 16.000 – 20.000 de evrei, pentru care a si fost desemnat in Israel Drept intre Popoare. Din aceasta rezulta ca omul, cu pretul vietii sale, a salvat atatea vieti omenesti. A fost o actiune cu totul iesita din comun, unica in Europa, prin care toti cei salvati din Ardealul ocupat au fost imbarcati la Constanta si expediati in Tara Sfanta, sau au ramas in tara.

Integral la Roncea.ro

A murit (la varsta de 47 de ani) Ovidiu Berinde, procurorul care a instrumentat cazul preotului Daniel Corogeanu de la Tanacu

La nici 48 de ani, Ovidiu Berinde, unul dintre cei mai apreciaţi procurori din Vaslui, a pierdut lupta cu moartea în această dimineaţă, inima lui încetând să bată după o lungă suferinţă.

Deşi toată lumea care îl cunoştea spera într-o minune de la Dumnezeu, aceasta nu a venit. De mai bine de o lună, de când a aflat că are cancer, Ovidiu Berinde a stat numai pe patul de spital. I s-a făcut rău chiar în timp ce ancheta un caz, după mai bine de 12 ore de când se afla la serviciu, şi a ajuns în stare critică la spital. A fost transportat la Iaşi, iar medicii de aici au decis să îl transfere la o clinică din Bucureşti. Starea sa s-a înrăutăţit şi a fost menţinut în viaţă cu ajutorul aparatelor până astăzi, când inima a decis să nu-i mai prelungească durerea.

Sursa: Adevarul

Cuvinte din taceri. Video-interviu cu dl Profesor Ilie Badescu

CUVINTE DIN TACERI 8 FEBRUARIE FLV prof Ilie... de cuvintedintaceri

CUVINTE DIN TACERI 15 FEBRUARIE profesor Ilie... de cuvintedintaceri

Sfinţii închisorilor. Reportaj cutremurător! Mii de preoţi şi credincioşi martiri, condamnaţi pentru credinţă, au fost ucişi în închisorile comuniste