Titlul piesei „Dumnezeu e un mafiot” este provocator, blasfemiator şi aduce atingere gravă învăţăturii despre Dumnezeu - se afirmă într-un comunicat de presă, inițiat de creștin-ortodocșii din Timișoara.

Întrucât titlul piesei este provocator, blasfemiator şi aduce atingere gravă învăţăturii despre Dumnezeu, aşa cum este formulată în Sfânta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament, solicităm conducerii Teatrului Naţional din Timişoara şi regizorului să-l modifice,  redându-l pe cel original sau acordându-i unul corespunzător mesajului „de compasiune şi responsabilitate faţă de aproapele nostru” pe care îl transmite, de altfel şi Cartea Iov, din care s-a inspirat autorul cărţii.

Pe lângă aceasta, atragem atenţia că titlul piesei nu corespunde nici „spiritului Timişoarei”, născut în decembrie 1989, când mii de timişoreni şi-au afirmat profundul ataşament şi credinţa în Dumnezeu Cel Iubitor de oameni, Proniator şi Atotdrept, scandând „Cu noi este Dumnezeu!”, ”Există Dumnezeu!”.

Timişoara, la 15 mai 2013

Parintele Mihail Bobarnat (Manastirea Sambata de Sus): Prezenta Parintelui Arsenie Boca in lagarul de la Canal a fost, pentru fostii detinuti politic, binecuvantarea lui Dumnezeu

Conferinta "Milostenia. Aspecte practice si duhovnicesti" tinuta la Manastirea Brancoveanu, Sambata de Sus de catre Părintele Mihail Bobârnat in noiembrie 2012

Parintele Mihail:

 Ceea ce se doreste este sa fie o comunicare; adica comunicare insemnand transmiterea preocuparilor voastre catre oameni, sa spunem, cu mai multa experienta, pentru ca varsta inseamna in primul rand mai multa experienta. Ceea ce face diferenta majora intre generatii este experienta de viata, nu cunoasterea, nu informatia, pentru ca asta se poate recupera si se poate egaliza ca nivel. Si experienta de viata te pune in fata a doua situatii diferite, a celui care a trecut prin niste lucruri si le stie, si a celui care le stie teoretic dar n-a trecut prin ele. Si atunci, sigur ca dorinta celui care a trecut prin experienta de viata este sa-i faca si pe ceilalti sa inteleaga.

Suferinta este o stare care se transmite doar pentru cel cu un suflet sensibil, cu o inima iubitoare si compatimitoare 

Sunt anumite aspecte, insa care nu se pot transmite. De exemplu partea afectiva a unei situatii prin care trece un om ramane unica; nu se poate transmite.

Intrebam pe cineva care a stat multa vreme in inchisorile comuniste si a trecut prin toate torturile multa vreme, si incerca sa faca cunoscuta experienta lui mai mult ca eveniment, prin ce a trecut. Si l-am intrebat daca el se simte inteles de ceilalti. Si mi-a spus ca foarte putin, pentru ca suferinta nu se poate transmite. Bucuria se poate transmite. Bucuria este o stare molipsitoare. Vezi pe cineva bucuros langa tine si devii si tu bucuros alaturi de el. Iti impartaseste motivul bucuriei si devii si tu foarte bucuros.  In schimb suferinta este o stare care nu se transmite decat pentru cel cu o mare sensibilitate, pentru cel cu un suflet sensibil, cu o inima iubitoare si compatimitoare. Numai in felul asta se poate transmite, dar neputand sa preiei intru-totul povara celui care sufera.

 Mila este  durerea unei inimi pentru cel care sufera

Tema noastra de dezbatere este cea a milosteniei, si a milostivirii practic. Milostenia este numai expresia milei, expresia concreta a milei, si mila este in legatura directa cu suferinta. Ce ar putea sa insemne mila? Este suferinta unei inimi iubitoare. Asta este mila. Deci in primul rand este iubire. Cine are mila categoric intra in primul rand in sfera celor care sunt oamenilor iubitori, celor care au dragoste. Nu poti sa zici ca mila-i altceva sau sa zici ca e un alt sentiment. Nu! Mila este durerea unei inimi pentru cel care sufera. Asta este mila. 

Si spuneam ca suferinta nu se poate transmite intrutotul, insa, prin coparticipare, dai sentimentul celui care sufera ca este incurajat, ca nu este singur si in felul asta isi poate purta crucea. Dar ca experienta durerea si suferinta nu pot fi transmise. De aceea, cei care au trecut prin experiente limita, experienta suferintei - in inchisorile comuniste in special, fiind expereinta asta mai recenta-, au spus ca scoala inchisorii a fost cea mai importanta scoala din viata lor, si ca ceea ce au invatat trecand prin suferinta n-au reusit sa invete in nicio alta experienta din viata. Asa incat unii s-au socotit binecuvantati de Dumnezeu ca au trecut prin ceea ce au trecut. Bineinteles ca afirmatii de felul acesta sunt facute postfactum, dupa ce starea respectiva de tortura, de chin, a trecut, si a putut omul sa rememoreze si foloasele pe care le-a dobandit.

Parintele Arsenie Boca - Dumnezeu sa-l randuiasca in ceata dreptilor! -  dupa ce a iesit din inchisoare, dupa ce a trecut pe la Canal, si a revenit in Manastire la Prislop, a scris o scrisoare episcopului de la Arad, printre care-i spunea: "m-am intors acasa, din inchisoare, de la munca fortata, sanatos si mult folosit". S-a socotit un om trimis de Dumnezeu ca sa fie sprijin celor care se aflau acolo in suferinta.

Si mi-a spus cineva care a stat cu Parintele la Canal, printre putinii oameni care au mai ramas in viata si am putut sa-i cunosc, si exact acest lucru mi-a marturisit ca: prezenta Parintelui Arsenie Boca in mijlocul lor a fost binecuvantarea lui Dumnezeu, ei putand sa-si ia curaj, nadejde, putand sa-si poarte crucea, de la exemplul sau. Si ce exemplu dadea Parintele Arsenie? De fapt un exemplu care practic nici nu putea sa fie urmat. Dansul era semnul prezentei lui Dumnezeu in mijlocul lor. Si mi-a spus asa: Parinte, acolo unde toti eram garboviti de munca si chinuiti si suparati, si revoltati, era un singur om care era drept ca lumanarea, si asta era Parintele Arsenie Boca. Nu l-am vazut niciodata incovoiat de munca desi muncea cat doi. Nu l-am vazut niciodata nemultumit sau suparat, nu a comentat niciodata ca nu-i suficienta hrana, desi nu manca decat portia, strict, cat i se dadea de la temnita. In timp ce ceilalti detinuti aveau dreptul sa primeasca o data la trei saptamani, pachet de acasa, el refuzase orice fel de sprijin, sa nu puna credinciosii pe drumuri, sa-l ajute pe el, si se multumea cu portia strict de acolo. Si atuncea mila nesfarsita a lui Dumnezeu fata de oamenii aceia chinuiti si-a gasit si o forma concreta si prin prezenta Parintelui Arsenie acolo, care le dadea lor nadejde.

Sursa: http://corortodox.blogspot.ro/2013/04/parintele-iustin-de-la-oasa-si.html

Comunicat din partea obştilor Mănăstirilor Petru Vodă şi Paltin: Starea sănătăţii Părintelui Justin este bună

Părintele Arhimandrit Justin Pârvu a trecut cu bine prin a doua intervenţie chirurgicală, care a avut loc ieri, 15 Mai a.c. Părintele nostru stareţ şi duhovnic este bine, este conştient, comunică şi, pentru prima dată în ultimele trei săptămîni, nu mai acuză dureri. Chiar dacă momentan este încă la terapie intensivă, starea sănătăţii sale este stabilă şi respiră normal, fără mască de oxigen, iar noi socotim aceasta ca pe o primă biruinţă asupra bolii şi nădăjduim în grabnica sa întremare. Cerînd mai departe rugăciunile tuturor Sfinţilor şi ale tuturor celor ce îl preţuiesc, ne dorim ca în următoarele săptămîni să putem să îl avem din nou în mijlocul nostru. Slavă Ţie, Doamne, pentru mila Ta cea mare ce ai făcut cu noi, păcătoşii!

Hristos a înviat!

Obştile Mănăstirilor Petru Vodă şi Paltin

Sursa: http://petruvoda.ro/2013/05/16/starea-sanatatii-parintelui-justin-este-buna/

Despre starea de sănătate şi despre nevoia de rugăciune pentru Părintele Justin Pârvu

Hristos a înviat!

Părintele nostru stareţ, Arhimandritul Justin Pârvu, ne-a fost şi ne este tuturor pildă de viaţă în Hristos şi de neîncetată părtăşie cu Dumnezeu şi cu Sfinţii. Ani de zile ne-a dăruit necondiţionat dragostea sa şi numai cei ce i-au fost alături clipă de clipă ştiu ce program de nevoinţe supra-omeneşti şi-a impus pentru a mîngîia, a alina şi a tămădui suferinţele sufleteşti şi trupeşti ale celor ce i-au trecut pragul şi pentru a cîştiga pentru Hristos şi Împărăţia cerurilor pe toţi cei depărtaţi de Dumnezeu.

Unii dintre noi i-am cunoscut personal pe Părinţii Cleopa Ilie, Arsenie Papacioc, Sofian Boghiu şi Adrian Făgeţeanu şi ştim că nici unul dintre ei nu a avut o nevoinţă atît de mare pe cît şi-a luat Părintele Justin. Ani de zile şi-a oprit pentru sine doar 2-3 ore de somn pe zi, renunţînd de multe ori şi la acelea dacă vreun pelerin se rătăcea sub fereastra chiliei sale tocmai cînd sfinţia sa ar fi trebuit să se odihnească. De multe ori i-am fost alături 16 pînă la 20 de ore pe zi, încercînd să ne jertfim tinereţile şi ostenindu-ne alături de Părintele Justin, dar fără a putea să ţinem pasul cu inima sa cea rîvnitoare după Dumnezeu. Nici unul dintre noi nu poate să spună că a reuşit să se ridice la înălţimea dragostei şi jertfelniciei părintelui stareţ. De aceea nici unul dintre noi, cei ce i-am fost şi îi sîntem încă alături zi şi noapte nu va putea să pretindă că am înţeles legătura sa cu Dumnezeu şi am făcut îndeajuns pentru a-i dărui Părintelui Justin fie cîtuşi de puţin ca să îi uşurăm crucea pe care singur şi-a luat-o pentru mîntuirea noastră. Rîvna sa minunată este cea care ne-a chemat la Hristos, la nevoinţele pentru despătimire şi pentru cîştigarea Împărăţiei cerurilor.

Sute şi uneori mii de oameni i-au trecut zilnic pragul şi îi poartă în suflet cuvintele şi puterea rugăciunii sale. E foarte firesc, pentru aceea, ca atenţia tuturor celor ce l-au cunoscut să fie îndreptată zilele acestea spre starea de sănătate a Părintelui Justin. Şi noi ne-am dori să ştim mai mult, şi noi ne-am dori să înţelegem ce se petrece cu sănătatea sa. Cu siguranţă, este vorba de o altă cruce pe care părintele stareţ şi-a asumat-o. Din vieţile şi nevoinţele Sfinţilor Părinţi şi chiar din cele ale duhovnicilor mai sus menţionaţi putem spune că mulţi dintre ei, şi mai ales cei ce au iubit omul cu toate neputinţele sale şi au empatizat cu suferinţa umană au suferit de felurite boli ale traiectului digestiv. Părintele stareţ Justin Pârvu nu a făcut nici sfinţia sa excepţie, chiar dacă putem da mărturie că raţia sa de hrană a fost ani de zile cu mult mai mică decît ar fi fost minim necesară traiului zilnic al unui om. Toate acestea ne îndeamnă să cinstim nevoinţele şi dragostea sa pentru neamul omenesc, într-o vreme în care dragostea unuia pentru altul s-a răcit mult şi atenţia multora dintre noi s-a mutat dinspre folosul şi odihna aproapelui înspre propriul folos şi propria odihnă, sau, din păcate, înspre senzaţionalul pătimaş al trusturilor de presă. Acum cîteva mii de ani Sfîntul Proroc David a scris aceste cuvinte profetice despre Pătimirile Domnului nostru Iisus Hristos şi despre tragedia firii umane aflată în suferinţă, valabile şi astăzi pentru toţi Creştinii: Ocară a aşteptat sufletul meu şi ticăloşie, şi am aşteptat pe cel ce s-ar mîhni cu mine, şi nu era, şi pe cel ce m-ar mîngîia, şi nu am aflat. (Psalmi 68:21)

Toţi ucenicii Părintelui Justin Pârvu ştim de afecţiunile gastrice şi de celelalte boli cu care a ieşit din închisoare. Chiar dacă o parte dintre ele s-au tămăduit în chip minunat, pe unele purtarea de grijă dumnezeiască ni le-a lăsat şi nouă, celor mai mici, în grijă. Acum este momentul în care, şi pentru încercarea dragostei noastre, una din ele a recidivat.

După intervenţia chirurgicală suferită Joi, 9 Mai a.c., Părintele Arhimandrit Justin Pârvu se află în continuare sub atenţia profesionistă a medicilor. Starea sa este relativ stabilă, aflîndu-se acum în recuperare. Este cu mult mai bine decît înainte de operaţie, deoarece acum poate să mănînce, iar alimentaţia este un aliat puternic în lupta organismului pentru sănătate. Medicii care l-au operat nu au eliberat nici un diagnostic privitor la starea de sănătate a sfinţiei sale şi nu este de competenţa nimănui să treacă peste responsabilitatea lor privitoare la diagnostic. Părintele Justin, care s-a rugat ani întregi, zi şi noapte, pentru noi toţi, are acum nevoie de odihna şi mîngîierea rugăciunilor noastre şi astfel putem să îl ajutăm. Diagnosticele medicale ale altcuiva decît ale medicilor direct implicaţi nu vor aduce nici un bine nici Părintelui Justin Pârvu, nici fiilor săi duhovniceşti, cu atît mai puţin cu cît ele sînt depărtate de adevăr.

Cu toţii ni-l dorim aproape, cît mai aproape şi mai la îndemînă, şi cu toţii ni-l dorim mijlocitor şi povăţuitor spre mîntuire. Acum este momentul cel mai bun în care putem să-i răsplătim duhovnicului nostru bunătatea şi dragostea ce ne-a arătat-o întreaga sa viaţă, iar această răsplată nu se poate da decît prin rugăciune. Acum este momentul unei rugăciuni sincere şi curate pentru cel care neîncetat se roagă pentru noi, ca să iasă biruitor din această încercare ce i s-a dat tot pentru noi, fiii săi duhovniceşti.

Părintele Justin le mulţumeşte personal tuturor celor ce îl pomenesc în rugăciuni şi încă îl vor mai pomeni. Arhiereii şi preoţii pot să săvîrşească zilnic Sfînta Liturghie şi Taina Sfîntului Maslu, iar monahii şi mirenii pot să stăruie în citirea Psaltirii şi lucrarea rugăciunii neîncetate a minţii. Toate acestea îşi vor dobîndi cuvenita răsplătire de la Domnul nostru Iisus Hristos, către Care spunem de fiecare dată cînd ne pregătim de Sfînta Împărtăşanie: Nu se ascunde înaintea Ta, Doamne, Dumnezeul meu, Făcătorul şi Izbăvitorul meu, nici picătura de lacrimi, nici din picătură vreo parte. Vă rugăm, aşadar, în numele iubirii de aproapele a Părintelui Justin Pârvu, să stăruim în rugăciune în aceste zile aflate sub lumina şi puterea Sfintei Învieri, ca să putem să cîntăm cu toţii, împreună cu Prorocul David: După mulţimea durerilor mele în inima mea, mîngîerile Tale au veselit sufletul meu. (Psalmi 93:19)

Obştile Mănăstirilor Petru Vodă şi Paltin

Sursa: PetruVoda.RO

În noaptea de 13-14 mai, la Aiud, de Praznicul Sfinților Închisorilor, priveghere de toata noaptea în cinstea sfinților și spre ajutorul Părintelui Justin

În noaptea de 13-14 mai, de Praznicul Sfinților Închisorilor (care coincide cu ziua arestarii si eliberarii Părintelui Justin din temnita), la Aiud are loc o priveghere de toata noaptea, urmata de un Sfant Maslu pentru sanatatea Părintelui Justin. Slujba va incepe in lacasul Sfintilor Inchisorilor de pe Rapa Ropilor, luni, la orele 22. Cei care nu pot sa ajunga sunt rugati ca acasa, in sanul familiei, in manastiri sau oriunde s-ar afla, sa se roage pentru insanatosirea Duhovnicului Neamului, a Voievodul Ortodoxiei Romanesti, Parintele Justin Parvu.

Parintele Iustin la Aiud - Acatistul Sfintilor... de VictoRoncea

Sinaxar. Sf. Mucenic Ioan Valahul (12 mai)

Aşa cum sugerează şi numele său, „Valahul”, acest sfânt mucenic era de neam valah, adică român din Ţara Românească. El s-a născut în acest ţinut binecuvântat de Dumnezeu în anul 1644, din părinţi cuprinşi în credinţă, evlavie şi chivernisire gospodărească.  În acel timp a venit la conducerea ţării Mihnea al III-lea Voievod (1658-1659), poreclit „Turcitul”. Acesta a pornit o răscoală împotriva stăpânirii otomane, datorită haraciului care îi era impus de la Curtea Otomană.

 

Auzind aceasta, sultanul Mehmet a trimis o oaste de turci în Ţara Românească, pentru a pune capăt revoltei, şi a pedepsi pe domnitorul revoltat. De frică, Mihnea a fugit peste munţi, în Transilvania, unde a şi murit, iar turcii, văzând aceasta, au pustiit ţara, robind mulţime mare de bărbaţi, femei şi copii. Printre aceştia se afla şi tânărul Ioan, care ajunsese la vârsta de 15 ani, şi care primise în dar de la Dumnezeu o nemaiîntâlnită frumuseţe a chipului. Pe drum însă, un păgân din cei ce duceau pe români în robie s-a oprit asupra lui Ioan şi plăcându-i frumuseţea exterioară a trupului, l-a cumpărat, având asupra sa gând urât. Sfântul s-a împotrivit însă acestei fapte nelegiuite, nerecunoscând de stăpân decât pe Stăpânul tuturor, Hristos. Înfuriindu-se, păgânul se pregătea să-l lege pe Ioan de un copac, pentru a-şi duce urâciosul gând până la capăt, dar Sfântul, scârbindu-se în inima sa şi nevrând să fie ruşinat înaintea lui Dumnezeu, şi-a adus aminte de David, biruitorul lui Goliat, şi prinzând curaj, l-a ucis pe păgân.

 

Nu mult după aceea, agarenii care duceau pe robi către Constantinopol au observat lipsa stăpânului lui Ioan. Aflând adevărul, l-au legat în lanţuri pe Ioan şi aşa l-au dus până la Constantinopol, chinuindu-l cumplit. Ajuns la Constantinopol, Ioan a fost dus la judecată, unde a mărturisit adevărul. spunând că omorându-l pe păgân nu a făcut decât să-şi apere fiinţa lui de creştin adevărat. Vizirul, auzind acestea, l-a dat pe Sfântul Ioan în stăpânirea femeii păgânului omorât, ca să facă cu el ce va voi. Aceasta a fost îndată răpită de frumuseţea tânărului, şi l-a dus în casa ei, unde i-a promis că dacă se va lepăda de credinţa sa şi va trece la aceeaşi lege cu a ei, îl va lua de bărbat, în locul celui mort, făgăduindu-i bogăţii şi desfătări nenumărate. ca pildă, femeia i-a dat chiar pe Mihnea Turcitul, care fusese şi el rob la turci, dar trecând în legea mahomedană, ajunse domnitor în Ţara Românească. Ioan însă s-a împotrivit, nevrând să se lepede de credinţa sa, aducându-şi aminte de Iosif, fiul lui Iacov, care a înfruntat ademenirile femeii lui Putifar. Aceste ispitiri au durat 2 ani şi jumătate, după care femeia, văzând statornicia Sfântului, s-a înfuriat şi l-a dat pe Ioan eparhului cetăţii, care l-a aruncat în temniţă. Acolo mucenicul a fost supus la multe, cumplite şi înfricoşătoare chinuri. În acest timp, femeia vizita adesea pe Ioan, gândindu-se că tânărul îi va asculta cererile şi o va lua de soţie. Ioan însă, asemenea unui diamant, a rămas statornic în credinţa sa, căutând numai spre Hristos de la Care primea putere şi înţelepciune.

 

Văzând toţi că nu este nici o cale de a îndupleca pe tânăr să se lepede de Hristos, au luat hotărârea de a-l pierde pe Ioan cu moartea. Astfel, binecuvântatul mucenic al Domnului a fost dus la spânzurătoare, în data de 12 mai 1662, şi astfel, şi-a dat viaţa în mâinile lui Hristos, de la care a şi primit cununa biruinţei.

Viaţa Sfântului, împreună cu pătimirea sa a fost scrisă de Ioan Cariofil, un învăţat grec din acea vreme, după care a fost tipărită la Veneţia de Sfântul Nicodim Aghioritul, şi apoi trecută în sinaxarele greceşti şi apoi în cele româneşti.

Predica a Parintelui Ilie Cleopa la Duminica Tomei (Despre indoiala in credinta)

Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut (Ioan 20, 29)

Hristos a inviat !

Iubiti credinciosi,

In prima zi a Sfintelor Pasti, seara, ne spune Sfintul Apostol si Evanghelist Ioan, S-a aratat Iisus Hristos inviat ucenicilor Sai, ascunsi de frica iudeilor, intr-o camera incuiata din Ierusalim si le-a spus: Pace voua! Dupa ce i-a linistit, ca erau tulburati si cuprinsi de frica si i-a incredintat de Invierea Sa din morti, aratindu-le miinile si coasta strapunse de cuie si sulita pe cruce, le-a adaugat: Precum M-a trimis pe Mine Tatal, asa va trimit si Eu pe voi (Ioan 20, 21). Prin aceste cuvinte Domnul a trimis pe Apostoli la propovaduire, avind misiunea sa vesteasca Evanghelia mintuirii la toate neamurile pamintului.

Dar pentru a-i intari cu putere de sus la aceasta misiune dumnezeiasca de innoire a lumii, Mintuitorul a suflat asupra lor Duh Sfint, si le-a dat putere sa ierte pacatele oamenilor, zicind: Luati Duh Sfint! Carora veti ierta pacatele, le vor fi iertate si carora le veti tine vor fi tinute (Ioan 20, 22-23). Nimeni nu poate propovadui pe Hristos daca nu este trimis de Dumnezeu si daca nu este intarit si sfintit de harul Duhului Sfint. Insa nu este destul pentru mintuire numai sa citim Sfinta Scriptura si sa ascultam cuvintul Evangheliei. Trebuie sa-l si facem. Nu era suficienta Apostolilor si ucenicilor Domnului numai propovaduirea cuvintului. Ea singura nu poate mintui fara pocainta. Apostolii aveau datoria sa-i invete voia lui Dumnezeu, dar sa-i curete si de pacate, adica sa le dezlege pacatele prin spovedanie, fara de care nu poate fi iertare, pocainta si mintuire. De aceea Domnul intemeiaza acum Taina Sfintei Spovedanii, ca urmasii lor, episcopii si preotii, sa spovedeasca pe cei ce cred, si sa-i dezlege de pacate. Aceasta este singura cale de mintuire a crestinilor: Credinta dreapta in Dumnezeu, implinirea poruncilor evanghelice si dezlegarea pacatelor prin spovedanie.

Dar, cu rinduiala dumnezeiasca, apostolul Toma nu era de fata cu ceilalti apostoli cind S-a aratat Domnul. Si cind i-au spus toti: Am vazut pe Domnul! el nici nu s-a bucurat, nici n-a voit sa creada, pina nu a vazut cu ochii si a pipait cu mina ranile Mintuitorului (Ioan 20, 25). Dupa opt zile, adica in Duminica a doua dupa Inviere, iarasi S-a aratat Iisus Hristos ucenicilor Sai, trecind prin usile incuiate. Atunci era si Toma de fata. Dupa ce le-a zis din nou: Pace voua, a spus cu mustrare pentru Toma: Adu-ti degetul tau incoace si vezi miinile Mele, si adu-ti mina ta si o pune in coasta Mea; si nu fi necredincios, ci credincios! (Ioan 20, 26-27). Iar Toma pipaind si vazind ranile Domnului, cuprins de frica si uimire, a strigat cu smerenie si credinta: Domnul meu si Dumnezeul meu! Mintuitorul insa l-a mustrat pentru putina lui credinta, zicind: Pentru ca M-ai vazut, Tomo, ai crezut? Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut! (Ioan 20, 28-29).

Toma era un apostol indoielnic. El a crezut numai dupa ce a vazut si a cercetat adevarul, pipaind ranile lui Hristos. De aceea l-a si mustrat Domnul, caci credinta vine din auz, iar nu din pipaire si vedere. Credinta vine din interior, din inima, iar nu din afara. Credinta vine din cuvint. Din cuvintul de invatatura auzit din gura mamei si a tatei. Caci parintii trupesti ne sint primii dascali de religie in viata. Apoi, credinta noastra in Dumnezeu ne vine si se intareste in noi din predica preotului la biserica, din sfaturile date de batrini, din citirea cartilor sfinte si mai ales din cuvintele si invataturile pe care le auzim si le citim zilnic in Sfinta Evanghelie.

La formarea noastra duhovniceasca si la sporirea dreptei credinte in inimile noastre cel mai mare rol il au parintii trupesti care ne-au nascut si parintii sufletesti care ne-au invatat si ne-au crescut in frica de Dumnezeu, adica preotul satului, duhovnicul si nasul de botez. Cind parintii trupesti si cei sufletesti sint buni si isi fac datoria crestina fata de sufletele pe care le cresc si le pastoresc, atunci se nasc si se formeaza crestini buni, copii ascultatori de parinti, tineri cuminti si evlaviosi. Iar cind parintii trupesti sint necredinciosi si stapiniti de patimi, iar cei sufletesti sint indiferenti si nepasatori fata de fiii lor sufletesti, atunci copiii sint rai si neascultatori, tinerii sint necredinciosi sau indoielnici si cauta dovezi vazute, ca Toma, pentru a crede in nevazutul Dumnezeu. Cei casatoriti vin rar la biserica fiind inconjurati de griji pamintesti; multi isi ucid copiii si unii isi distrug familia si pacea sufletului prin divort. Dar si batrinii care n-au avut in tinerete o viata religioasa profunda isi sfirsesc viata in betii si indiferenta religioasa, spre osinda sufletelor lor.

De vom cugeta mai mult la indoiala apostolului Toma, vom intelege mai bine slabirea credintei in Dumnezeu in zilele noastre si urmarile ei cumplite, pe care le traim.