Cristian Negrea: Cine e agresorul?

Foarte interesantă retorica adversarilor noștri, care nu încetează să ne acuze de 73 de ani că noi suntem agresori, invadatori, și de aceea ne-am meritat soarta de după 1945. Da, după 22 iunie 1941, când am pornit la eliberarea Basarabiei și nordului Bucovinei, nu există moment în care să nu fim acuzați de agresiune contra pașnicei Uniuni Sovietice. Orice postare pe internet, orice știre despre acest eveniment este întâmpinată cu acuzații și potop de injurii, cum că voi, românii, ați fost cei care ați agresat și atacat pașnica Uniune Sovietică, i-ați ucis pe cetățenii acesteia, ne-ați omorât etc. Foarte ciudat cum acest concept, al agresorului, s-a putut înstăpâni chiar și în mentalul multor români, să nu mai vorbim de cei de dincolo de Prut, cei care au fost inițial victimele agresiunii, dar nu din partea românească, ci tocmai din partea sovietică.
45 de ani de comunism nu ne-au permis să răspundem acestor acuzații, dar și în 23 de ani de democrație nu prea am făcut-o, cu notabile excepții, au fost istorici care au încercat să dea un răspuns argumentat, dar vocile lor s-au cam pierdut în corul acuzatorilor sau în indiferența majorității. Și astfel, în anul 2013, suntem percepuți tot ca și agresori, invadatori ai pașnicei Uniuni Sovietice, paradisul proletariatului mondial. Noi, puși alături de germanii lui Hitler, și cu nimic mai prejos. În acest demers acuzator s-au înscris și alții, profitând de lipsa de reacție a majorității istoricilor noștri, precum și de indiferența crasă a majorității.
Nu am cum, din lipsă de spațiu, să fac o trecere în revistă, dar am să încerc să răspund parțial acestor acuzații, dar nu pe baza celor spuse de ai noștri, ci tocmai pe spusele principalilor acuzatori sau a celor neutri.
Istoria oficială sovietică, preluată cu brațele deschise de moștenitoarea Uninunii Sovietice, respectiv Rusia, este categorică în acest sens. Naziștii germani, împreună cu fasciștii români, au atacat mișelește la 22 iunie 1941 pașnica Uniune Sovietică, doar în urma scopurilor lor imperialiste. Această aserțiune repetată la infinit a fost suficientă ca și justificare pentru ocuparea și jefuirea țării după 1944, pentru comunizarea ei și transformarea într-o colonie sovietică, pentru golirea ei de resurse, uciderea și deportarea elitelor, masacrele inocenților, deposedarea de orice bunuri, totul se justifica prin această afirmație: ne-ați atacat mișelește la 22 iunie 1941! Tocmai în urma acestei acuzații, Ion Antonescu continuă să fie demonizat, scos din manuale și cărți de istorie, aruncat la coș ca și un ticălos și trădător de țară. Horty are trei monumente în Ungaria, el, cel care a ucis peste patru sute de mii de evrei, dar Antonescu rămâne fără vreun monument în România. Asupra chestiunii evreiești în România voi reveni, desigur.
Dar să vedem cine ne acuză de agresiune, respectiv pașnica Uniune Sovietică, care la 14 decembrie 1939 era definită ca și stat agresor, nu de către România, nu de către Germania, stați liniștiți. Ei bine, dragi admiratori ai URSS, era declarată stat agresor tocmai de către Societatea Națiunilor. Câți știu asta? Nu în 1940 sau 1941, ci în 1939.
Hitler era un criminal și un ticălos. De acord, subscriu. Cine se declară admirator al lui nu e zdravăn la cap. De acord, subscriu. Dar Stalin? Cel care a ucis mai mulți oameni ca și Hitler, fiind întrecut doar de călăul numărul unu din istoria mondială, tovarășul Mao Zedung? Cultul pentru Hitler e interzis, dar cultul pentru Stalin e OK. Rusia face pași mari pentru a-l reabilita, dar toată lumea e liniștită, e treaba lor. Mare parte dintre ruși în consideră erou, din nou e treaba lor, toată lumea dă din umeri. Dar ce s-ar întâmpla dacă mâine în Germania un partid l-ar declara pe Hitler mare erou? Cum ar sări întreaga omenire condamnând într-un glas o asemenea enormitate? Și eu alături de ei. Dar ce facem cu Stalin? De ce nu este el demonizat la fel ca și Hitler, din moment ce au fost la fel de criminali, ba Stalin l-a și întrecut? Astăzi de poți afișa ca mare admirator al lui Stalin și nimeni nu are nicio treabă, dar încearcă să te afișezi ca admirator al lui Hitler! Este un caz clasic al unei idei mult repetate dar puțin înțelese: istoria e scrisă de învingători. Iar noi, în ciuda jertfelor, eroismului soldaților noștri, am fost învinși și lăsați pradă nesățiosului imperiu sovietic.
Din acest motiv nu ne-am putut onora eroii, din acest motiv ne-am ucis generalii și soldații de pe frontul de est în pușcării și gulaguri pe model sovietic, din acest motiv suntem astăzi în situația în care suntem. Iar ceea ce este mai grav, generația de mâine crește tot așa, fără să cunoască adevărul, fără să-și știe eroii. Se sting pe lângă noi, uitați de toți, ignorați de toți, ultimii veterani ai războiului României, ultimii martori ai acelei încleștări supreme pentru neam și țară, ultimii martori ai luptei pentru existența neamului românesc. Iar noi, ce facem? Stăm prostiți cu ochii la televizor, la emisiuni de tot rahatul, care înlocuiesc totul și ne dau iluzii. Între timp, pe lângă noi se decide soarta lumii, dar nicio problemă, numai să nu se întrerupă telenovela preferată sau emisiunea despre ceva pițipoance. Între timp, veteranii noștri mor în uitare, în fiecare zi. În fiecare zi alții trec la Domnul, uitați de noi, dar măcar acolo își vor putea întâlni camarazii, adevărații români căzuți pentru patrie, cei care și-au lăsat oasele din Basarabia la Cotul Donului, din Caucaz în Crimeea, de la Oarba de Mureș în Munții Tatra.

Secretul sovietic și rusesc

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov încheiat la 23 august 1939 a fost secret și necunoscut până la sfârșitul războiului, fiind descoperit de către aliați în arhivele capturate de la Germania nazistă înfrântă. Mă întreb dacă nu cumva obsesia lui Stalin pentru cucerirea Berlinului să nu fi avut și motivația pentru a pune mâna pe arhivele Reichului, în așa fel încât acest protocol secret să fi rămas nedescoperit pentru totdeauna? Să nu uităm faptul că nici în ziua de astăzi arhivele sovietice nu sunt desecretizate și accesibile publicului, ca să putem afla adevărul asupra pregătirii agresiunii sovietice împotriva vecinilor și a întregii lumi! Fiindcă până la urmă de asta vorbim, de pregătirea lui Stalin de ofensivă, atât doar că Hitler i-a luat-o înainte, dar nu cu mult, cu maxim două săptămâni.
Iar această minciună a fost propagată și acceptată de întreaga lume timp de decenii, era oarecum firesc, Hitler a fost un monstru, și prin antiteză, toți cei care au luptat împotriva lui erau băieții buni. Al doilea război mondial se terminase, începuse Războiul Rece, problema nu mai era de actualitate, deși au mai fost istorici care au ridicat timid unele semne de întrebare la care nimeni nu a putut răspunde, dar au fost întâmpinate cu reacții dure din partea istoricilor oficiali sovietici, apoi ruși. Totuși, cel care a aruncat prima piatră care a zguduit edificiul de minciuni clădit timp de decenii a fost un defector sovietic din GRU (serviciul de informații al armatei sovietice) care trăiește ascuns în Marea Britanie, pe nume Vladimir Rezun și care scrie sub pseudonimul Victor Suvorov. Prima sa carte a fost povestea vieții sale în GRU și a defectării sale, intitulată GRU, cenușă fără epoleți, carte citată și de Grigore Cartianu în seria sa de cărți dedicate amestecului GRU și KGB în revoluția română din decembrie (le recomand și pe acestea). Apoi a scris Spărgătorul de gheață, urmată de altele pe aceeași temă, respectiv marea mistificare a secolului. Cele mai importante din cărțile următoare sunt Ultima republică (3 volume), Epurarea și Ziua M. În aceste cărți el demonstrează faptul că Stalin se pregătea de război împotriva Germaniei și o face foarte convingător, folosind doar surse oficiale sovietice, arhivele sovietice fiind secretizate în continuare. Cert este că la fiecare nouă carte aduce noi și noi dovezi, iar demersul său este urmat și de alți istorici care încep să abordeze subiectul ajungând la concluzii asemănătoare (de exemplu Mark Solonin, tradus și la noi, ajunge la concluzia că atacul sovietic era programat pentru 23 iunie, iar Suvorov pentru 7 iulie). Stalin se pregătea pentru un atac devastator împotriva Germaniei și a Europei (României i se acorda o atenție specială), cu scopul declarat de a ocupa întreaga Europă pe care să o aducă în lagărul socialist, în paradisul sovietic. Atâta doar că Hitler i-a luat-o înainte.
Reacția istoricilor oficiali ruși este dură, Suvorov/Rezun este acuzat de orice, ba că e mincinos, ba trădător, orice. Dar de ce nu este combătut cu argumente clare, de genul celor expuse în cărțile sale? De ce rușii nu desecretizează arhivele și invită istoricii din întreaga lume să le cerceteze și să-i răspundă cum se cuvine acestui impostor? De ce nu zic poftiți, domnilor, haideți să vedeți adevărul și să constatați cu ochii voștri că acest Suvorov/Rezun spune numai idioțenii? Dar nu se întâmplă așa ceva, ba dimpotrivă. Totuși, există niște mici excepții, unii istorici occidentali atent selecționați primesc acces la documente alese cu grijă, li se pun în față, cu un singur scop: hai, dă-i replica lui Suvorov/Rezun, desființează-l pe el și pe alții ca el! În schimb ai toate onorurile istoricilor ruși. Dar e insuficient și imposibil de răspuns clar și argumentat, cu toate că Suvorov/Rezun folosește doar sursele oficiale sovietice, pe care le pune cap la cap și le adună ca pe un imens mozaic din care se desprinde imaginea finală.
Și totuși, de ce nu răspund istoricii ruși desecretizând parțial arhivele, în așa fel încât să-l pună la punct pe Suvorov/Rezun? Președintele istoricilor ruși ai celui de-al doilea război mondial, Oleg Alexandrovici Rjeșevski, declara la 22 aprilie 2008: Unele documente rămân inaccesibile pe veci, dacă acestea privesc secretul de stat sau personal. Deci pe veci, pentru totdeauna. Toate țările participante și-au desecretizat documentele privitoare la al doilea război mondial, treptat, după un număr de ani, lăsându-le la îndemâna istoricilor și cercetătorilor. Singura excepție rămâne Rusia, care încă declară că le vor păstra secrete pe veci, pentru totdeauna. Dar de ce, de ce să nu le faci publice după un anumit număr de ani? E drept, cele care au mai rămas, la căderea URSS s-au distrus tone de documente.
Să dau un exemplu, la căderea zidului Berlinului, s-a încercat evacuarea documentelor poliției secrete est-germane, temuta STASI, dar cetățenii germani au împiedicat asta. Rezultatul a fost că au ajuns publice multe nume de colaboratori, spioni și informatori, unii aflați pe treptele de sus ale societății germane sau în politica vest-germană. Da, este un fapt, s-a produs un cutremur și un scandal în Germania, dar după un număr de ani desecretizarea lor nu ar fi avut impact prea mare, e vorba în acel moment doar de date istorice. Sau noi ar trebui să menținem secrete documente despre primul război mondial? Dar ce are de ascuns Rusia, căci URSS nu mai există, ce secret teribil este acela care trebuie menținut pe veci? Un singur răspuns: ADEVĂRUL.
Dar să revenim la iubitoare de pace Uniune Sovietică, la ce făcea ea și la agresiunea noastră, în lumina adevărului.

Sinele si identitatea omului - conferinta video Virgiliu Gheorghe

Brigada H - brigada de exterminare a preotilor din lagarul de la Poarta Alba

La "Canalul morţii" a fost decimată cea mai mare parte a elitei neamului românesc. Lagărul de la Poarta Albă, adăpostea peste 10.000 de oameni. Aici s-a format o brigadă specială pentru tortură şi nimicire, numită brigada "Haş", în care erau adunaţi toţi preoţii din colonie. În această brigadă erau circa 80 de preoţi, dintre care un preot romano-catolic, trei greco-catolici şi în rest toţi erau preoţi ortodocşi.

C. Baciu, "Brigada "Haş":... În mijloc o baracă în sârmă tot ghimpată, / De-un temnicer păzită, în post ca de ostaş; / Aici sunt strânşi "bandiţii" şi preoţimea toată / Din neagra colonie numiţi brigada "HAŞ".⁴

Preoţii au fost închişi "pentru Biserica lui Hristos". Sinistra existenţă a acestor brigăzi de preoţi, a fost o dovadă că Biserica s-a împotrivit regimului ateu comunist şi că ura ateee a lovit în slujitorii credinţei creştine pe care comuniştii doreau să o desfinţeze. În anul 1951, la Canal se aflau 3000 de preoţi.

Extras din cartea "Sfinţi martiri şi mărturisitori în epoca contemporană"
Anca Bujoreanu  

O ucenica a Parintelui Justin Parvu raspunde unui comentariu al preotului-dj de la Radio Dobrogea, pentru a apara sfinţenia mesajului profetic al Parintelui şi pentru a opri sminteala cauzată de preotul hulitor împotriva Duhului Sfânt către mulţi din cei deja rătăciţi.

Iata comentariul preotului-dj la Radio Dobrogea: RE: https://adevarul.ro/locale/piatra-neamt/parintele-iustin-profetie-inspaimantatoare-12-luni-liniste-vine-urgia-1_51d947dbc7b855ff56108792/index.html

Observ că grupul de aşa zişi ucenici ai păriuntelui, care s-au străduit cât a trăit să îl facă lider revoluţionar, nu se lasă şi nu îl lasă în pace pe părintele nici după mutarea sa la cele ceresti. Fotini, Filotheu & Company încearcă să reincălzeazcă zăpăceala teologică a cipurilor totalitare. Rusine lor. Profeţii se ocupau cu vestirea mântuirii, nu cu nebuneli apocaliptice.Preot Eugen Tănăsescu"

COMENTARIUL UCENICEI PARINTELUI:

1. "Cine nu e bun la gramatică, nu e bun nici la gândit" zice un înţelept. Greşelile de scriere demonstrează un surplus de fiere care înveninând sângele obstrucţionează activitatea cerebrală. Domnul profesor Mihai Dinu a expus această maladie a spiritului în mai profundele şi mai detaliatele sale eseuri.

2. genealogia ucenicilor care nu sînt aşa zişi, ci aşa dovediţi:

Ucenici indirecţi: cele 1000000 de semnături împotriva actelor cu microcip strânse la singur îndemnul Părintelui Justin, şi cei 30000 de oameni prezenţi la înmormântare sînt dovezi ce nu necesită comentarii.

Ucenici direcţi: 230 de monahi şi monahii de la Petru Vodă, împreună cu de alte câteva zeci de monahi şi monahii din ţară şi din străinătate, şi câteva sute de mireni, se spovedeau la cuvioşia sa în mod regulat şi făceau ascultare de cuvioşia sa întru toate.

Ucenici apropiaţi:

- Apropierea duhovnicească nu poate fi măsurată dinafara celor două persoane între care se clădeşte o relaţie sufletească. Acest lucru este un aspect de intimitate sacră şi nu primeşte aprecieri dinafara relaţiei propriu-zise. Totuşi, cei cărora Părintele le-a încredinţat cele mai importante din învăţăturile sale teologice trebuie cinstiţi cu cinste egală cu a învăţătorului lor. De altfel, cei ce i-au fost apropiaţi duhovniceşte se cunosc după roadele duhovniceşti, iar dumneavoastră vă lipsesc ochii duhovniceşti cu care să vedeţi aceste roade.

- În ce priveşte apropierea trupească, un grup de monahi, monahii şi mireni au petrecut mult timp în proximitatea fizică a Părintelui, unii care l-au slujit în decursul celor 17 ani la Petru Vodă şi alţii care l-au îngrijit în perioada ultimilor 3 ani. Cei apropiaţi trupeşte au drept dovadă faptele milosteniei lor trupeşti, lacrimile, privegherea, zdrobirea inimii lor la vederea suferinţei părintelui ajung la Dumnezeu ca fiind mai preţioase decât scuipările virtuale pe care i le aplicaţi post-mortem.

Dintre ucenicii săi intelectuali, Părintele Justin a desemnat mai mulţi clerici, preoţi, monahi, monahii, fraţi, surori, şi mireni, pentru a îndemna poporul la pocăinţă, la respectarea Sfintelor Taine, la cateheza ortodoxă, la respectarea Persoanei, a demnităţii creştineşti şi naţionale. Pe aceştia i-a rânduit să slujească poporului şi Bisericii prin cuvântul vorbit, publicat sau scris. Faptul că vă înverşunaţi asupra anume doi dintre ei, nesocotind taina călugăriei şi a ascultării lor, vă arată adevăratele sentimente faţă de cuvântul cuviosului Părinte pe care atât ei cât şi toţi ceilalţi l-au propovăduit precum se cuvine. Precum spuneţi, Părintele nu doarme, şi sperăm să vă viziteze în vis, spre lămurire.

În ce priveşte modul exprimării dumneavoastră arătaţi că:

1. Huliţi împotriva Duhului Sfânt, luând în râs prorociile unui cuvios cu viaţă şi cu moarte de sfânt. Este de datoria mea de creştin să vă amintesc că hula împotriva Duhului Sfânt nu se iartă în veac.

2. Nu cunoaşteţi Scriptura, când spuneţi că "Profeţii se ocupau cu vestirea mântuirii, nu cu nebuneli apocaliptice." Această propoziţie este, dogmatic vorbind, antiscripturistică şi antihristică. Mântuirea este unirea cu Hristos, iar Apocalipsa este dezvăluirea lui Hristos. Nu e contradicţie între termeni, ci relaţie de cuprindere. Profeţii se mai ocupau şi cu răbdarea celor ce nu-i credeau, aşa, cam ca dumneavoastră.

3. Nu respectaţi persoana umană, prin modul peiorativ în care vă exprimaţi în chip cu totul nedemn de un preot.

4. Nu cunoaşteţi realitatea faptică a istoriei României, a Bisericii, a vieţii şi învăţăturilor Arhiandritului Justin şi a multor Sfinţi moderni şi contemporani. Conform mentalităţii dumneavoastră, şi Apostolii ar fi fost nişte rătăciţi care au inventat un Dumnezeu revoluţionar! E vădit că nu l-aţi cunoscut nici în persoană, nici nu l-aţi auzit vorbind, nici nu l-aţi citit pe Părintele Arhimandrit, şi că transmiteţi doar ce vi se dictează în cască de la ... Împotrivitorul.

Deşi intenţia dvs. este mai mult decât întristător de evidentă, ca şi lipsa de delicateţe, de duhovnicie, de cunoaştere, de educaţie, de respect, de dragoste, de patriotism, de omenie, de sinceritate, de jertfelnicie, de creştinătate, vă reamintesc că scris este: "Cine vă primeşte pe voi pe Mine Mă primeşte, şi cine Mă primeşte pe Mine primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Cine primeşte prooroc în nume de prooroc plată de prooroc va lua. Duhul să nu-L stingeţi. Proorociile să nu le dispreţuiţi. Pentru aceasta grăiesc vouă: Tot păcatul şi hula se va ierta oamenilor; iar hula care este împotriva Duhului nu se va ierta oamenilor. Şi oricine va zice cuvânt împotriva Fiului Omului se va ierta lui, iar oricine va zice împotriva Duhului Sfânt nu se va ierta lui, nici în veacul de acum, nici în cel ce va să fie. Sau e pomul bun, şi roadă lui bună, sau pomul putred, şi roadă lui putredă. Că din roadă se cunoaşte pomul. Pui de năpârcă, cum veţi putea grăi cele bune, răi fiind? Că din prisosinţa inimii grăieşte gura. Omul cel bun din comoara cea bună a inimii scoate cele bune; iar omul cel rău din comoara cea rea scoate cele rele. Deci grăiesc vouă: Că pentru tot cuvântul deşert care vor grăi oamenii vor să dea seamă de dânsul în Ziua Judecăţii. Că din cuvintele tale te vei îndrepta, şi din cuvintele tale te vei osândi".

Îmi pare rău că vă lipsiţi de bună voie de bucuria harului lui Dumnezeu, şi pentru ce?...

Dumnezeu să ne ierte pe toţi, şi să ne lumineze pe toţi.

Transilvania furată (I). Nadăşul, un sat furat cu biserică şi cu cimitir cu tot

• Mii de hectare de păduri, moşii şi castele, despăgubite de regele Ferdinand, au fost recuperate fraudulos.
• Autorităţile române, chiar şi prin nepăsare, parte a unui furt uriaş.
• Serviciile secrete urmăresc elevii şi ignoră infracţiuni care aduc atingere ţării noastre.
• CSM-ul hain condus de procuroarea Hăineală nu-i vede pe judecătorii care au restituit pe acte false. Un serial despre jefurea Transilvaniei şi despre slăbiciunile statului român.

Cotidianul.ro porneşte această campanie de informare a românilor în legătură cu recuperările banditeşti ale terenurilor din Transilvania. Banditeşti prin felul în care au fost siluite legile ţării noastre, prin organizarea în grupuri infracţionale, prin încrengăturile mafiote care au speculat slăbiciunile magistraţilor şi corupţia din instituţii şi instante. Operaţiunile de restituire frauduloasă arată ca un plan abil de dezmembrare a ţării. Harta recuperărilor frauduloase, despăgubite de statul român după Unirea de la 1918, arată ca un puzzle ce demonstrează atacul unei mafii asupra statului român şi a unei mari părţi a populaţiei din Transilvania. Procurori, judecători, agenţi ai serviciilor româneşti, fucţionari publici, primari, corupţi toţi până-n măduva oaselor, elemente ale sistemului mafiot au pus umărul la ceea ce se poate numi Marele Jaf din Transilvania.

Cotidianul.ro, graţie muncii unor oameni care şi-au lăsat de-o parte viaţa personală şi au cotrobăit prin arhivele statului, pe bani proprii, vreme de douăzeci de ani, este acum în stare să demonteze toate retrocedările cu cântec din Transilvania şi nu numai... Între o şpagă la liceu (unde am văzut şi implicarea SRI!!!), o fâţă dezbrăcată la tv şi Suleyman Magnificul, considerăm că este cazul să abordăm o problemă de acut interes naţional (de altfel o temă perimată pentru unii, prostii vadimiste după alţii, intoxicări de presă după postacii năimiţi ai serviciilor vândute), şi anume, situaţia pământurilor şi caselor pentru care un milion de români şi-au dat viaţa în cele două războaie mondiale.
Cazul Nadăş - Satul furat cu totul, sau vorba unui localnic: "Nadăşul este din nou iobag"
În anul 2006, soţii Colţeu, pretinşi moştenitori ai unei evreice, Mairowitz, fac o plângere în instanţă pentru a li se reconstitui dreptul de proprietate asupra satului Nadăş (în proporţie de 90%). Mai precis, un teritoriu de 8.700 de hectare, cuprinzând păduri, fâneţe, păşuni, cabane, cimitir, biserică, vatra satului, case..., în contradictoriu cu Romsilva, comisiile locale şi judeţene de aplicare fond funciar. Sătenii nu ştiau nimic, practic nu existau, procesul se purta „deasupra” lor. Familia Colţeu a câştigat într-un singur (!?) termen de judecată în martie 2006. Hotărârea a fost apoi anulată printr-un recurs iniţiat de Romsilva şi Comisia Judeţeană. Apoi, s-a făcut contestaţie în anulare şi doi judecători din trei - culmea, cel care s-a opus a fost un judecător de etnie maghiară, care n-a vrut să participe la această potlogărie - au admis această contestaţie.

Continuare aici

"Sfantul inchisorilor", in dizgratia evreilor de la INSH ,,Elli Wiesel“. Scrisoare deschisa a Asociatiei Fostilor Detinuti Politic din Romania adresata Primariei Targu Ocna: Ati reusit sa aduceti o grava ofensa supravietuitorilor temnitelor si lagarelor de exterminare comuniste, care au acceptat cu totii ca Valeriu Gafencu sa fie mai mult decat un cetatean de onoare al unui oras, si anume un sfant al temnitelor comuniste si al romanilor ortodocsi de pretutindeni.

Valeriu Gafencu este denumit ”Sfântul Închisorilor”, iar făcînd o călătorie în timp spre vremurile tulburi ale României interbelice, aflăm că tînărul Valeriu Gafencu a fost asasinat în gulagul comunist românesc. Guvernul României, prin intermediul Institutului Naţional pentru Studiul Holocaustului în România „Ellie Wiesel“, instituţie guvernamentală subordonată primului ministru Victor Ponta,

conform cu O.U.G. nr. 16 / 08.05.2012, a solicitat Primăriei Tg. Ocna retragerea titlului de ”Cetăţean de Onoare” acordat post-mortem, prin HCL nr. 17 / 10.02.2009, deţinutului politic Valeriu Gafencu, decedat în închisoarea comunistă de la Tg. Ocna, ca urmare a regimului de exterminare la care a fost supus. Solicitarea INSHR ”Ellie Wiesel” nu are niciun argument juridic, naţional, istoric sau moral ci este de-a dreptul înspăimîntătoare faţă de realitatea de atunci ca de altfel şi de azi. ,,Un om tânăr al cărui comportament creştinesc, demn şi curajos în faţa chinurilor inimaginabile la care a fost supus de torţionarii comunişti, i-a adus respectul din partea poporului care l-a cinstit cu supranumele de ”Sfântul Închisorilor”, aşa cum l-a numit evreul convertit la creştinism, monahul Nicolae Steinhardt. Acelaşi institut a propus retragerea acestui titlu de către CL Tg- Ocna, dar a fost respinsă această solicitare. Lucrurile n-au rămas însă aşa, iar aleşii locli s-au întrunit din nou, fără să anunţe şedinţa de legislativ şi i-au retras acest titlu lui Valeriu Gafencu. Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politic din România a aflat despre isprava conducerii oraşului Tg Ocna motivată (politic) de la Bucureşti, după ce decizia a fost luată. Conducerea AFDPR a remis o adresă către CL Tg. Ocna, primarului oraşului Ştefan Şilochi, spre ştiinţă Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” şi directorului general Alexandru Florian, dar şi presei.

În semn de recunoştinţă şi cinstire pentru lupta anticomunistă
 

     ,,Referitor la retragerea titlului de „Cetăţean de onoare” al oraşului Tg.Ocna, acordat post-mortem lui Valeriu Gafencu: Amintim că prin Hotărârea nr.17/10.02.2013, Consiliul Local al oraşului Târgu Ocna, acordă titlul de „Cetăţean de onoare” post-mortem lui Valeriu Gafencu, în semn de cinstire şi recunoştinţă pentru lupta anticomunistă, suferinţa, smerenia şi sfinţenia de care a dat dovadă pe parcursul vieţii şi mai ales în finalul acesteia, când s-a stins în temniţa din Târgu Ocna. Deşi vigilenţi, cercetătorii din cadrul Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, au aflat cu oarecare întârziere despre acest fapt şi printr-o adresă tip „somaţie”, din data de 08.11.2012, solicită Consiliului Local retragerea imediată a titlului acordat, pentru motivul că Valeriu Gafencu a făcut parte din Mişcarea Legionară, o mişcare de tip fascist. Mai mult decât atât, fusese condamnat în două rânduri de către un regim totalitar, deşi nu comisese nici o crimă. Amintim de asemenea, că istoria religiilor cunoaşte cazuri de tâlhari şi femei de moravuri uşoare care s-au întors la Dumnezeu şi au devenit sfinţi şi respectiv sfinte. Iată că unui fost legionar nu-i este permis acest lucru!? Valeriu Gafencu, printr-un sublim gest oferă ultimele sale medicamente unui evreu, Richard Wurmbrand, contribuind la salvarea vieţii acestuia. Aflând despre pretenţia aberantă, mai multe asociaţii, fundaţii, precum şi numeroase personalităţi ale vieţii culturale şi politice iau atitudine fermă împotriva retragerii titlului. În şedinţa Consiliul Local din 30.05.2013, la care pe lângă consilieri au participat şi reprezentanţi ai celor două „tabere”, acuzatori şi apărători ai lui Valeriu Gafencu, a fost emisă HOTĂRÂREA nr.42, prin care se respingea solicitarea Institutului Naţional „Elie Wiesel”. Şi cum reclamanţii au fost cuprinşi de o adevărată mânie proletară, au revenit la scurt timp cu întăriri. După trei săptămâni, prin HOTĂRÂREA nr.47/21.06.2013, Consiliul Local retrage titlul de „Cetăţean de onoare” al oraşului Târgu Ocna, acordat post-mortem lui Valeriu Gafencu.
     Iată dovada de netăgăduit a rezolvării în stil stalinist a unui caz în care sunt invitaţi şi iau cuvântul doar cei care acuză!! Este incredibil cum la un interval de doar trei săptămâni, consilierii şi primarul să-şi schimbe radical punctul de vedere, aruncând oraşul Târgu Ocna dintr-unul al martirilor, în altul al ruşinii. Să fie vorba de ignoranţă, de amnezie, de sfidare? Sau mai degrabă de o totală lipsă de demnitate a componenţilor Consiliului Local, cât şi a primarului zelos, în această problemă, care s-au lăsat timoraţi de domnii veniţi de sus, adică de la partid. Aţi mai bifat domnilor o victorie, care desigur va scoate poporul român din cea mai cruntă mizerie materială şi mai ales morală, din toată istoria existenţei sale. De asemenea, aţi mai reuşit să aduceţi o gravă ofensă supravieţuitorilor temniţelor şi lagărelor de exterminare comuniste, care toţi, deopotrivă, indiferent de culoarea lor politică, sau fără de culoare, au acceptat ca Valeriu Gafencu să fie mai mult decât un cetăţean de onoare al unui oraş şi anume, un adevărat martir, un sfânt al temniţelor comuniste şi al românilor ortodocşi de pretutindeni.
 

Aşa va rămâne el în mintea şi inimile noastre!
 

     În altă ordine de idei, suntem nu numai indignaţi ci chiar îngrijoraţi de faptul că după evenimentele din decembrie 1989, nu a existat o preocupare semnificativă în condamnarea extremei stângi care a săvârşit înmiit mai multe crime decât extrema dreaptă.
     Indivizi şcoliţi la Moscova au venit în ţară odată cu Armata Roşie „eliberatoare”, contribuind activ la instaurarea regimului comunist „ilegitim şi criminal”. Nici unul dintre ei nu a fost condamnat măcar „post-mortem”! Criminalii care au trimis la moarte tot ce a avut mai bun, mai drept, mai moral, mai sfânt, mai bine pregătit profesional acest popor şi mai trăiesc, beneficiază în continuare de decoraţiile şi distincţiile obţinute în lupta cu noi, precum şi de pensiile „nesimţite”?!! Nimeni nu a cerut retragerea acestora!!
     În justiţia română găsim adesea termeni cum ar fi: rezonabilitate, echitate, proporţionalitate etc. Care vă sunt unităţile de măsură? Unde este dreptatea? Motivele se cunosc şi nu le mai înşir aici pentru că m-ar cuprinde o „silă iremediabilă”. În încheiere, se impun câteva precizări privind persoana semnatarului acestei scrisori: nu fac politică, alta decât cea anticomunistă; nu accept extremele în politică; nu accept cultul personalităţii; nu accept vigilenţa exacerbată care are menirea de a întreţine o stare de irascibilitate neconstructivă; recunosc şi condamn crimele săvârşite asupra poporului evreu; nu accept ca hoţia şi minciuna să fie aduse la rangul de politică de stat; nu accept ca persoane din alte culte să vină să ne dicteze cine poate sau nu să ne devină sfinţi" (Preşedinte al AFDPR, membru al Comitetului Internaţional al INTER ASSO, ing. Octav Bjoza)

Magda Ursache: In epicentrul istoriei - O evocare a Maresalului istoriei, profesorul Gheorghe Buzatu. Istoria sörösist-wieselizată face din trădători, disidenţi. „Chirurgii marilor imperii” or fi ei puternici, dar nu putem capitula fără să ne împotrivim.

de Magda Ursache
 

Mai sînt, cît le-o fi dat să mai fie, ici-colo prin România, acele Pietá naiv-alegorice, dar cît de impresionante, înălţate după Primul Război Mondial, transmiţînd o anume pulsaţie patetică. Femeia-soră, lăsîndu-şi palmele pe fruntea celui rănit, să-i oprească sîngele; femeia-lacrimă, jelindu-şi morţii-eroi; femeia-vatră, cu multe inimi, pentru fiecare provincie cîte una; femeia-mamă, ducînd ulciorul cu apă spre buzele soldatului ciuruit de schije; femeia-ţară, pe cal, şarjînd, cu tensiune-n ochi şi-n braţul ce îndeamnă la apărarea hotarelor, pe care noi vrem musai să le „transparentizăm”. Cred că istoricul Gh. Buzatu, plecat dincolo la 20 mai 2013, s-ar cuveni să aibă un astfel de monument: îl văd înălţînd capul spre cununa pe care femeia-istorie vrea să i-o aşeze pe creştet. A fost cu adevărat un Mareşal al Istoriei, aşa cum s-a spus. A scris cu dragoste de simplu soldat despre celălalt Mareşal. De la Profesor ştiu că pe torţionarul Nicolschi, alias Boris Grünberg, condamnat la moarte pentru spionaj N.K.V.D., l-a graţiat Ion Antonescu, în 1941, ca, în '46, cum scria cu amărăciune cărturarul, să vină „răsplata salvatorului”: glonţul.

Istoria sörösist-wieselizată, face din trădători, disidenţi 

Cînd se bate monedă pe istoria neîntîmplată, pe ficţionarea ei, Gh. Buzatu a avertizat ce păgubos, ce iresponsabil e jocul de-a trecutul, ca şi jocul de-a arhiva. A ştiut bine că, dacă te joci cu el, trecutul te ajunge din urmă, că Istoria ne trăieşte şi ne-trăieşte fără milă dacă nu facem exerciţii de anamneză. „Înţelegînd trecutul, întrevedem viitorul”. E spusa lui Xenopol.

I-am dus la Cabinetul din Centrul de Istorie şi Civilizaţie Europeană al Filialei Iaşi a Academiei Române, unde lucra de dimineaţa devreme pînă tîrziu, în noapte, cartea lui Lucian Boia, „România altfel” (făceam permanent schimb de volume). A refuzat să-l citească după ce i-am decupat din şeful de şcoală următoarea frază: „nu istoria ne învaţă, ci noi îi spunem istoriei ce trebuie să ne înveţe”[1]  Vrem să ajungă la cititori numai mesajul că România e altfel, în sens rău, mai rea decît orice altă ţară, a constatat mîhnit Profesorul. Şi că a fi român nu-i o calitate, cum i-a spus rabinul Moses Rosen lui Petrică Roman, am completat eu. Dacă ar fi avut timp, Gh. Buzatu ar fi scris cartea intitulată România, altfel, adică aşa cum este ea, cu bune şi cu rele, cu bătălii cîştigate şi cu bătălii pierdute.

Gh. Buzatu a înapoiat medalia 

Gh. Buzatu a trecut, în şcoală fiind, perioada rollerizată a Istoriei R.P.R.. Ukazul transmis de Kremlin: să fie scoşi din suflet şi din creier eroii României şi înlocuiţi cu trădători. Cum să nu-l doară inima cînd istoria, acum sörösisto-wieselizată, face din trădători disidenţi? Ca Brucan, devotatul Anei Pauker, ca Pacepa, devotatul familiei Ceauşescu, ca Militaru, devotat K.G.B...

Gh. Buzatu a înapoiat medalia lui Ion Iliescu, după ce preşedintele l-a decorat pe Elie Wiesel, primind în obraz acel triadic „Aţi ucis, aţi ucis, aţi ucis!”, fără a da replică. Wiesel nu suportă semnul egal între holocaustul hitlerist şi cel stalinist; oare evreii omorîţi de generalissimul Stalin sînt altfel de evrei decît cei omorîţi de „micul caporal” Hitler? În 2002, nobelizatul Păcii nu s-a dus cu o lumînare la Memorialul Sighet, aflat în preajma casei sale părinteşti. Sau holocaustul împotriva românilor nu-l interesează?