Obştea mănăstirii Paltin Petru Vodă: Sâmbătă, de Înalţarea Sfintei Cruci, să participăm la festivitatea de decernare a Titlului de Cetăţean de Onoare post mortem Arhimandritului Justin Pârvu, ce va avea loc la Baia Sprie, în cadrul simpozionului cultural „Triunghiul morţii”

Primăria oraşului Baia Sprie ne invită sâmbătă, 14 septembrie, să participăm la emoţionantul eveniment de decernare a Titlului de cetăţean de onoare post mortem Arhimandritului Justin Pârvu, ce va avea loc la sala de cultură, în cadrul simpozionului cultural „Triunghiul morţii”, dedicat martirilor din temniţele comuniste ce au pătimit în coloniile de muncă de la Mina Baia Sprie, Cavnic şi Nistru.

Părintele Justin Pârvu a trecut prin calvarul temniţelor comuniste timp de 16 ani, pentru vina de a mărturisi cu demnitate în plin regim totalitarist comunist, valorile naţionale şi creştin ortodoxe, cărora şi-a închinat şi jertfit întreaga viaţă. În Mina de la Baia Sprie, Părintele Justin a fost transferat pentru muncă silnică din penitenciarul Aiud, împreună cu primele loturi, din septembrie 1950 până în martie 1954. Aici Părintele a dat dovadă de un comportament exemplar, mărturisind lumina lui Hristos până în adâncurile pământului, la 800 de metri adâncime, neacceptând reeducarea politică în ciuda condiţiilor inumane de muncă şi chiar salvând de la moarte pe unul din gardieni, prigonitorii săi, care rămâneau uimiţi de bunătatea şi dragostea acestor deţinuţi. De aceea ne bucurăm că cetăţenii vrednici ai acestui oraş, unde Părintele Justin şi-a jertfit 4 ani din viaţă, au conştiinţele neadormite şi fac recurs la memorie şi demnitate pentru cinstirea martirilor din temniţele comuniste, acordând titlul de cetăţean de onoare mult iubitului nostru duhovnic, Părintele Justin Pârvu.

Pe această cale rugăm pe cei care vor să cinstească memoria Părintelui Justin să vină alături de noi la Baia Sprie, unde se va oficia şi parastasul de 3 luni al vrednicului de pomenire, Părintele Arhimandrit Justin, la troiţa de la intrarea în Mină, ctitorită chiar de sfinţia sa în anul 2010.

De asemenea vom participa la Sfânta Liturghie în cinstea praznicului Înălţării Sfintei Cruci, la Biserica Ortodoxă Pogorârea Sfântului Duh, din Str. Dragos-Vodă, începând cu ora 9 dimineaţa, unde corul mănăstirii noastre va susţine cântările la strană. La ora 12 vom merge la Casa de cultură pentru a participa la ceremonia de conferire a cetăţeniei de onoare Arhimandritului Justin Pârvu. Apoi ne vom îndrepta cu toţii la Troiţa de la intrarea în Mină unde vom oficia slujba parastasului de pomenire a celui ce a înălţat Crucea Neamului românesc din adâncurile Minei de la Baia Sprie.

Fie ca bunul Dumnezeu să ne ajute să ducem mai departe Crucea Neamului nostru spre Înviere, aşa cum ne-a învăţat Părintele Justin prin pilda vieţii sale. Amin.

Obştea mănăstirii Paltin Petru Vodă

Părintele Justin Pârvu despre Aiud, sfinţii închisorilor, generaţia tânără, mărturisire şi posibilitatea unei rezistenţe în România.

- Ce a însemnat puşcăria Aiudului pentru sfinţia voastră?

- Primii doi ani din Aiud au fost pentru mine cea mai liniştită perioadă din viaţa mea. A fost singurul loc din viaţa mea în care am avut şi eu timp de o pravilă, de un canon de rugăciune mai intens, că, altfel, tot restul vieţii a fost o continuă hărţuială. Dar eu m-am lăsat mereu în voia lui Dumnezeu şi nu mi-a plăcut niciodată să fug de greu. Tot ce am primit în viaţa mea am luat-o ca din mâna lui Dumnezeu. În Aiud am stat singur în celulă vreo şase luni. Şi a fost cea mai frumoasă perioadă din viaţă. M-am întreţinut acolo cu scrierile însemnate pe pereţi. Erau o mulţime, din toate domeniile. Tot ce voiai: vocabular pentru engleză, franceză, germană, italiană, teologie, agricultură şi din orice domeniu puteai găsi acolo însemnări folositoare. Aici am descoperit cu adevărat taina vieţii duhovniceşti. Aici am învăţat într-adevăr să şi mănânc. În cămăruţa asta au venit momente de linişte şi pace, de post, şi nu lipsea rugăciunea.

Aveam un program alcătuit din rugăciunea „Doamne Iisuse…”, „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu” şi Paraclisul Maicii Domnului. Aici am învăţat să mă rog şi frumuseţea acelei rugăciuni n-am mai trăit-o niciodată în libertate. Cei pe care i-a învrednicit Dumnezeu să moară mucenici acolo ajunseseră cu adevărat la un stadiu sporit al rugăciunii şi Hristos i-a luat degrabă la El.

- Sunt atâtea dovezi ale sfinţeniei vieţii lor, de ce Biserica nu îi canonizează şi pe aceşti sfinţi?

- Sfântul sau martirul este eroul neamurilor. Nu ne interesează pe noi coloratura lui politică. El nu este omul mărginit – în România, ori în Spania, ori în Franţa – el este omul care depăşeşte graniţele valorilor. E interesant că avem sfinţi din secolele XIV, XVI, XVII; dar de ce să nu ne scoatem în evidenţă şi mărturiile actuale, mai recente? Sigur, e mare lucru să canonizăm pe Varlaam Mitropolitul, dar de ce ceilalţi să stea nebăgaţi în seamă?

Poate toată sărăcia şi mizeria în care trăim noi astăzi, lucru pentru care ne urăsc celelalte popoare, este tocmai pentru că trecem cu indiferenţă pe lângă trupurile martirilor români. Până şi catolicii îşi canonizează mai repede sfinţii. Asta nu împrumută ecumeniştii noştri? Când vrem să canonizăm un sfânt, pe noi trebuie să ne intereseze dacă harul lui Dumnezeu a lucrat sau nu în acel suflet. Nu! Pe noi ne interesează mai întâi de ce culoare politică a fost, dacă ne convine nouă sau nu. De exemplu, despre Părintele Ilie Lăcătuşu – ce putem spune despre el? E sfânt sau nu? Dar dacă este legionar, atunci nu mai e sfânt! Păi, unde mai e adevărul?

Aceşti tineri au murit pentru un adevăr creştin şi naţional, a fost cu adevărat o mişcare de regenerare a creştinismului nostru ortodox. Dar este aceeaşi mafie din trecut - este în prezent şi va fi în viitor. Să se prezinte acum partidele politice şi să spună câţi sacrificaţi au din rândul tineretului lor? Ducem lipsă de jertfă în plan politic. Nu riscă nimeni nimic, toţi se protejează. De asta nici poporul nu-i iubeşte.

 

Mitropolitul Varlaam n-a fost deloc în afara vieţii politice, a fost foarte implicat în viaţa societăţii româneşti. Biserica a fost prezentă întotdeauna în viaţa politică; n-a fost niciodată o conferinţă a unui guvern în care să nu fie şi reprezentantul Bisericii. Ultimul cuvânt, să ştiţi, era dintotdeauna din partea Bisericii – „Promulgăm legea cu condamnarea la moarte sau nu promulgăm?”… Erau foarte atenţi să vadă ce spune Biserica.

Dar când a fost vorba să execuţi pe Codreanu şi pe toată elita asta a creştinilor ortodocşi, toată lumea a fost de acord – trebuie executat, pentru că tulbură naţia. Cea mai mare greşeală care s-a făcut în ortodoxia noastră a fost că politicul a arestat toată atitudinea Bisericii, adică Biserica s-a integrat „perfect” vieţii politice, după cum au fost vremurile.

Şi ce fapte mai mari de canonizare cer decât se văd la un Virgil Maxim, Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu, Părintele Calciu… Dar ei nu pot promova aceşti sfinţi, pentru că nu-şi pun ei pielea la saramură. 

- De ce nu mai are tineretul de azi puterea curajului de atunci? 

- Măi, era şi un tineret venit din generaţii cu un sentiment creştin şi naţional, cu spirit de sacrificiu; era o moştenire care se promova şi în învăţământ şi în societate. Dar în timp s-au spălat toate ideile acestea frumoase, şcoala a fost deformată, familia a fost deformată, au pus mâna pe ierarhia Bisericii, încât nu mai are cine să sădească ceva sănătos. Apoi prin televiziune, calculatoare şi toată tehnica rămâi total dezarmat. Nicio ţară nu a avut un tineret cu atâta tărie şi claritate şi viziune, în perioada comunistă, cum am avut noi. Din tot creştinismul, ortodox sau catolic, nu s-a dus unul să se împotrivească comunismului din Spania, dar unii dintre români s-au dus… Şi acum le e frică în continuare de ei, şi de umbra lor le e frică (…).

Şi generaţiile care s-au născut în furtuna asta, după mine, sunt mult mai puternice şi mai tari, cât sunt ei, aşa de puţini, dar trăiesc, măi, ceva mai clocoteşte acolo în adâncul sufletelor lor. Creştinătatea noastră se află acum într-o fierbere, într-o frământătură. Dar e ca şi într-un cazan în care se fierb toate metalele, şi metale nobile, şi metale mai puţin nobile, şi până la urmă se va prelucra şi lămuri fiecare şi vor da naştere la ceva nou, la un creştinism plămădit prin suferinţă, aşa cum au realizat şi Sfinţii Apostoli, şi martirii şi mucenicii noştri. Posibilitatea unei rezistenţe în România îi îngrijorează pe ei până astăzi. Ei încearcă să-L ucidă pe Hristos din sufletele noastre. Însă nu vor reuşi nimic, pentru că mai avem forţe care dovedesc neputinţa lor.

Să nu uităm că pe Biserică nici porţile iadului nu o vor birui. Fiecare are datoria, însă, să mărturisească după puterea lui. Nu-ţi trebuie mare filozofie, adevărul este simplu. Nu numai Sfinţii au mărturisit Adevărul. Adevărul l-a mărturisit şi toată suflarea creştină care a primit Botezul lui Hristos. Cel care simte ortodox, acela şi mărturiseşte, pentru că aceasta este şi obligaţia oricărui creştin: „Mărturisesc un Botez, mărturisesc Învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să vină…” Nu aşa spunem la Crez?

Mărturisirea face parte din datoriile creştinului, mai ales în vremuri grele. Că putem să facem noi toate rugăciunile şi toate pravilele, dar dacă noi nu mărturisim atunci când trebuie, ni se socoteşte ca un fel de lepădare, trădare. Eu socotesc că tocmai această mărturisire este o baie de spălare a păcatelor noastre. Mărturisirea nu au făcut-o numai sfinţii, ba dimpotrivă, de la cel mai păcătos până la cel mai desăvârşit, deopotrivă. Nu se converteau şi cei care torturau?

Nu ştiu de unde s-a născut în veacul nostru această filosofare a mărturisirii. Bineînţeles că dacă ai o pregătire mai austeră cu tine însuţi, mărturisirea ta va fi mai rodnică. Apăi toţi tinerii ăştia care s-au jertfit în perioada carlistă la Miercurea Ciuc, la Râmnicu Sărat, Jilava, au ştiut să se pregătească şi să-şi întărească spiritul de sacrificiu, cu o conduită morală impecabilă, înflăcăraţi de idealul cel mai nobil al unei naţiuni – ridicarea neamului pe linia Bisericii, adică îmbisericirea neamului, înălţarea neamului pe urmele Înălţării Mântuitorului până la întâlnirea cu veşnicia.

- Părinte, de când există lupta împotriva naţiunilor? La Sfinţii Părinţi nu prea întâlnim această problemă...

- Dar ce, noi ne luptăm în naţiuni, măi? Nu, ferească Dumnezeu. Naţiunile trebuie să trăiască în firea cea mai frumoasă, în rădăcina unde le-a sădit Dumnezeu. Nu urmărim decât să nu amestecăm valorile, nu să dobândim nişte orgolii naţionaliste... Toţi avem acelaşi scop – să ne mântuim –, dar pe căi diferite, adică potrivite cu specificul naţiunii mele. 

Fragmente dintr-un interviu realizat de Monahia Fotini, Revista Atitudini, nr. 3/2008

IPS Iustinian Chira, arhiepiscopul Maramureşului şi Sătmarului, despre titlul de cetățean de onoare al oraşului Baia Sprie acordat Părintelui Justin Pârvu: „Un titlu pentru toţi cei care au suferit în puşcăriile comuniste”

„Nu cred că sunt în stare să vorbesc despre Părintele Justin Pârvu pentru că nu m-am întâlnit niciodată cu el. Însă, am ştiut unul de altul, şi mai mult decât atât, mi-a trimis mesaje că au venit oameni pe care i-a trimis la mine spunându-le „mergeţi şi la Justinian”. M-a apreciat şi pot să spun acelaşi lucru despre el. De aceea, spun că nu sunt în stare să vorbesc despre el, din moment ce nu ne-am întâlnit. Dar îi ştiu activitatea şi am citit ce a scris. Ştiu cât s-a luptat pentru a scoate la lumină adevărul despre mărturisitorii şi mucenicii din temniţele comuniste.
Am vorbit şi cu alte ocazii despre cei care au suferit pentru credinţă în temniţele comuniste. S-a vorbit de subiect cu „acul scos”, dar eu am spus direct şi clar faptul că toţi cei care s-au jertfit şi au suferit acolo, sunt sfinţi! Chiar dacă nu sunt trecuţi în Sinaxar.
Toţi care au murit în închisoare, şi care au murit nu numai în închisoare, toţi au dreptul să treacă din suferinţa de aici în rândul sfinţilor din Sinaxar. Sfinţii nu se fac printr-o declaraţie oficială. În biserica apuseană, aşa se fac sfinţii. Să mă ierte Domnul, acolo se formează un tribunal unde există avocatul diavolului, avocatul lui Dumnezeu, şi apoi se discută despre persoana respectivă şi se decide dacă este sau nu este sfântă. Aceasta e metoda bisericii apusene. Biserica Ortodoxă are altă metodă: nu declară pe cineva sfânt, până nu-l declară poporul, până nu-l consideră poporul că-i sfânt. Abia după ce poporul, adică ceata credincioşilor, te consideră că tu eşti un om care ai calităţi, care ai viaţă sfântă, abia apoi Biserica te recunoaşte. Dar, poporul te declară sfânt. Aceasta e metoda. Sfinţi sunt nenumăraţi. Că vor fi trecuţi în sinaxare peste un an, peste doi, peste zece, Dumnezeu va decide. Acesta va fi triumful lui Hristos. Dar pentru aceasta, noi trebuie să ne trudim toţi, noi toţi. Ca să creăm o atmosferă în care cel ce se naşte, cel ce pătimeşte pentru Hristos, poate fi trecut automat din rândul oamenilor păcătoşi în rândul sfinţilor. Asta fiecare poate şi trebuie s-o facă.

 

Toţi aceştia care au pătimit în închisori au fost mielul de jertfă pentru iertarea păcatelor poporului român. Ei au fost aruncaţi în gura celor fără de Dumnezeu, ca să ispăşească păcatele noastre, ale tuturor. Ei s-au jertfit pentru noi.

 

Şi chiar dacă acuma se pune problema ca să fie trecuţi în rândul sfinţilor, ei nu trebuie să fie trecuţi în rândul sfinţilor. Ei sunt sfinţi, prin sacrificiul lor. Îi admir pe cei care se luptă să fie trecuţi din puşcării în Sinaxare, în rândul sfinţilor. Adică să fie şi oficial trecuţi, recunoscuţi, declaraţi sfinţi. Dar ei sunt, de fapt, sfinţi. Ei s-au sfinţit, s-au sanctificat.
Se poate spune şi că tot poporul român este sfânt, pentru că tot poporul a suferit în 50 de ani de comunism. Dar au fost oameni care s-au evidenţiat prin suferinţă, prin felul cum au trăit, ce au făcut şi ce au lăsat în urmă, cum este şi Părintele Justin Pârvu. Justin Pârvu este unul dintre miile de martiri ai poporului român.

 

Pot spune că în mod normal Părintele Justin Pârvu a primit recunoaşterea de cetăţean de onoare al oraşului Baia Sprie. Dar acest titlu de cetăţean de onoare trebuie privit ca un titlu de cetăţean de onoare acordat tuturor celor care au suferit la Baia Sprie şi chiar un titlu acordat pentru toţi cei care au suferit în comunism în toate puşcăriile din ţară! Baia Sprie face parte din Episcopia noastră şi mă bucur că Primăria şi Consiliul Local au răspuns în unanimitate la propunerea Gazetei de Maramureş, susţinută de mulţi oameni de seamă, de a-l face pe Justin Pârvu cetăţean de onoare”.

Sursa: Gazeta de Maramures

Valoarea aurului şi argintului de la Roşia Montană este depăşită de valoarea metalelor rare aflate în acelaşi zăcământ, potrivit geologului Aurel Sântimbrean, care a fost peste 20 de ani, până în 1987, şef la exploatarea minieră de stat din localitate. "Canadienii" se extind: au concesionat perimetrul minier al intregilor Munti Apuseni, și până în Nord, în Maramureș, la Rovina și Baia Sprie. Un om de dreapta despre diversiunea ecologistă, care a facut posibila iesirea in fata a lui Cernea, Mihaiu si Toma

Valoarea aurului şi argintului de la Roşia Montană este depăşită de valoarea metalelor rare aflate în acelaşi zăcământ, potrivit geologului Aurel Sântimbrean, care a fost peste 20 de ani, până în 1987, şef la exploatarea minieră de stat din localitate.

„Zăcămintele de titan, germaniu, arseniu, molibden, vanadiu, nichel, cobalt, galiu şi wolfram sunt evidenţiate calitativ şi cantitativ în documentaţia pe care Roşia Montana Gold Corporation a cumpărat-o de la Agenţia Naţională de Resurse Minerale”, a afirmat Sântimbrean, citat de Agerpres.ro. Unde sunt folosite metalele rare El a amintit, în context, că titanul este folosit în combinaţii cu fierul, vanadiul, molibdenul, printre alte elemente, cu scopul de a produce aliaje puternice şi uşoare pentru industria aerospaţială, uz militar, proteze medicale, implanturi ortopedice şi dentare, bijuterii, telefoane mobile. De asemenea, germaniul se găseşte în natură în cantităţi mici şi are excelente proprietăţi semiconductoare şi se utilizează la fabricarea semiconductoarelor. Molibdenul este utilizat pentru creşterea durităţii şi elasticităţii oţelului. Aliajele cu molibden sunt folosite la fabricarea avioanelor, rachetelor, în industria petrolieră ca şi catalizator pentru înlăturarea sulfului, în producerea lămpilor cu halogeni şi röntgen şi în medicina nucleară. Vanadiul este utilizat la obţinerea de oţeluri speciale necesare pentru utilaje de mare viteză, a explicat Sântimbrean. El cunoaşte în detaliu zăcămintele din perimetrul minier şi consideră că Guvernul a acţionat „într-o totală necunoştinţă de cauză, niciunul dintre specialiştii români de renume nefiind consultat nici în privinţa zăcămintelor rare de la Roşia Montană, nici în privinţa aşa-zisei relansări a mineritului”. Pe de altă parte, un alt geolog, profesorul dr. Gheorghe Popescu de la Facultatea de Geologie din Bucureşti, a spus la Adevărul Live că acele metale şi minereuri rare nu ar putea fi extrase. Mineritul pe stil vechi nu se va mai practica niciodată Sântimbrean consideră şi că exploatarea pe bază de cianuri nu înseamnă relansarea mineritului, iar vechea meserie de miner nu se va mai practica. „Minerii cred că vor practica vechea lor meserie de până în 1990. Este absolut fals. Firma străină va veni cu personalul şi utilajele sale, cu tehnologii diferite de vechile practici miniere. Străinii vor fi bine plătiţi, iar românii vor fi modeştii oameni de serviciu ai companiei”, a spus Aurel Sântimbrean. De ce e periculoasă cianura Geologul evidenţiază că pe marginea unui lac cu toxine periculoase nu se poate trăi sănătos, cianura afectând ireversibil organismul uman, compusul cel mai periculos fiind acidul cianhidric, care, fiind un gaz, este inhalat. „Pe marginea unui lac de cianuri nu se poate face nici agricultură, nici turism. Iar patrimoniul natural, arheologic şi arhitectural, care sunt atracţiile turistice ale zonei, vor fi distruse”, a spus Sântimbrean. El s-a mai arătat revoltat şi de „turismul parlamentar practicat în aceste zile la Roşia Montana, lipsit de bun simţ”, politicienii preferând să ia „o masă copioasă cu cei de la Gold Corporation”, dar să nu meargă la Muzeul Mineritului, deschis în 1981, pentru a aniversa 1850 de ani de atestare documentară a localităţii şi a mineritului, care este unic în România şi chiar şi în Europa.

Daniel Ionascu - Adevarul

Ceea ce foarte puțină lume știe este că Problema Roșiei Montane nu (mai) este una „locală“, deoarece pe lângă RMGC (compania care vrea să exploateze la Roșia Montană) mai există alte două companii siameze, Carpathian Gold și European Goldfields, de asemenea canadiene, cu aceiași acționari, dar cu cote de participații diferite, care au concesionat perimetrul minier al întregilor Munți Apuseni și până în Nord, în Maramureș, la Rovina și Baia Sprie, astfel că situația de la Roșia Montană se poate multiplica în toată zona Apusenilor.

George Roncea – Curentul

Eldorado Gold va incepe lucrarile de explorare la perimetrele aurifere Brad, Deva si Muncel, judetul Hunedoara, in prima parte a trimestrului al patrulea, a anuntat joi compania canadiana.

Compania a precizat ca a finalizat forarile de la exploatarea Certej, judetul Hunedoara, iar rezultatele vor fi folosite la actualizarea datelor referitoare la geologia depozitelor.

"Activitatile de explorare vor fi orientate catre exploatarile Brad, Deva si Muncel, pentru care am obtinut licente, forarile preliminare fiind anticipate la inceputul trimestrului al patrulea", se arata in comunicatul companiei.

Agentia Nationala pentru Resurse Minerale (ANRM) a aprobat in februarie trei licente de concesiune pentru explorarea resurselor de minereuri polimetalice din perimetrele Deva, Muncel si Brad, judetul Hunedoara, companiei European Goldfields Deva.

Eldorado a cumparat European Goldfields cu 2,4 miliarde de dolari, preluand astfel si 80% din actiunile Deva Gold, care dezvolta zacamantul aurifer de la Certej. Tranzactia a fost finalizata in februarie. Restul actiunilor Deva Gold sunt detinute de statul roman, prin Minvest Deva.

Deva Gold s-a aflat in toamna anului trecut in mijlocul unui scandal din cauza acordului de mediu primit pentru exploatarea de aur de la Certej.

In septembrie anul trecut, ministrul Mediului si Padurilor, Rovana Plumb, a dispus prin ordin verificarea, in regim de urgenta, a acordului de mediu pentru proiectul de la Certej, de catre Garda Nationala de Mediu si Agentia Nationala pentru Protectia Mediului.

Ministrul Mediului a solicitat conducerii Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului demiterea directorului executiv al Agentiei Regionale pentru Protectia Mediului Timisoara, pentru ca nu a informat autoritatea de mediu in legatura cu emiterea acordului de mediu pentru acest proiect, avand in vedere ca este vorba de un obiectiv de interes national si international.

Agentia Regionala de Mediu Timisoara a anuntat, atunci, ca a urmat toti pasii inaintea emiterii acordului de mediu pentru proiectul minier de la Certej si ca legislatia nu prevede informarea autoritatii de mediu in astfel de cazuri.

Ulterior, Agentia pentru Protectia Mediului a depus, la Tribunalul Bucuresti, cererea prin care a solicitat anularea acordului de mediu pentru proiectul minier de la Certej.

Eldorado Gold este o companie de explorare, dezvoltare si productie a aurului, cu activitati in Turcia, China, Grecia, Brazilia si Romania.

In trimestrul al doilea din acest an, Eldorado Gold a obtinut un profit net de 43,3 milioane de dolari, in scadere de la 46,6 milioane de dolari in urma cu un an. Compania a produs in trimestrul al doilea aproximativ 5 tone de aur, cu 31% mai mult decat in perioada similara a anului 2012, la un cost operational mediu de 478 de dolari pe uncie.

Sursa: Business24

Mihai Tirnoveanu: Sa ne fereasca Dumnezeu de urmatoarea lozinca: “Hipsteri din toate tarile, uniti-va!” Haimanalelor rosii li se scurg balele dupa Noua Generatie.
Preponderenta discursului ecologist in “cazul” Rosia Montana a deturnat sensul profund al problemei. RAUL nu consta in metoda exploatarii aurului, ci in faptul ca de aceasta bogatie beneficiaza companiile straine si nu STATUL ROMAN.( Daca maine tovarasul Soros va veni cu o alternativa “pro mediu” de extragere a minereurilor noi vom aplauda initiativa? Nemultumirea noastra se va stinge?) Diversiunea ecologista a facut posibila protapirea in fruntea manifestatiilor a unor indivizi gen Liviu Mihaiu, Mircea Toma sau Remus Cernea, cu totii, niste tipi foarte cool, "lejeri" in gandire si vestimentatie, vamaioti, hipioti si cu gura plina de ''eco''. Misiunea lor este aceea de a deturna si acapara la nevoie spiritul combativ (atat cat exista) al actualei generatii tinere, care nu trebuie sa cada in mrejele mesajului sfant pe care l-a lasat cu limba de moarte Parintele Iustin Parvu. Rolul intr-adevar toxic al acestor propagandisti mositi la fatare de catre GDS, sper sa nu se vada atunci cand se va pune pe tapet (si acest lucru se va petrece cat de curand), chestiunea vanzarii PAMANTURILOR catre STRAINI. As vrea sa cred, ca si atunci vor avea loc proteste de strada, macar cat au fost pentru Rosia Montana, si nu cu tente "verzi" occidentale, ci romanesti.

VIDEO. Despre eroism si inaltare cu Doamna Aspazia Otel Petrescu

PARINTELE CONSTANTIN VOICESCU – † 8 septembrie 1997 – ZIUA CAND S-A NASCUT IN CERURI. Ultimul cuvant tinut de NASTEREA MAICII DOMNULUI, rostit in fosta inchisoare de la MISLEA, inainte de fi ucis, spulberat de o masina. Rugaciunea lui Eminescu - file de Acatist

Era ziua de 8 septembrie 1997 (Sărbătoarea “Naşterii Maicii Domnului”), al treilea hram al paraclisului de la fosta închisoare a fetelor şi a femeilor de la Mislea, ridicat de fostele deţinute politic, ca prinos de recunoştinţă pentru acele zile când Maica Domnului S-a milostivit şi a revărsat balsam peste suferinţele îndurate de acestea. Ziua avea să se termine cu o dramă. La întoarcerea spre Bucureşti, Părintele Constantin Voicescu avea să părăsească lumea pământească în urma unui grav accident de circulaţie provocat de nebunia vitezei unui om care şi-a încărcat conştiinţa cu omorârea unuia din cei mai duhovniceşti părinţi ai ţării. L-a luat Maica Domnului la Sine, dar, spre mângâierea credincioşilor, a făcut să ajungă până la noi, scrisă, frumoasa sa predică (pe care o redăm mai jos) în care ne asigura de “inexprimabila dragoste dintre Dumnezeu şi oameni” (manuscrisul acestei predici a fost găsit în geanta de voiaj a Părintelui). (extrase din lucrarea Doamnei Aspazia Oţel Petrescu – Crucea de la Miercurea-Ciuc şi Paraclisul „Naşterea Maicii Domnului” de la Mislea. În memoria femeilor decedate în lupta anticomunistă).

Cuvântul Părintelui Constantin Voicescu

Crăiasă alegându-Te,

Îngenunchem, rugându-Te,

Înalţă-ne, ne mântuie

Din valul ce ne bântuie;

Fii scut de întărire

Şi zid de mântuire,

Privirea-Ţi adorată

Asupră-ne coboară,

O, Maică Preacurată

Şi pururea Fecioară,

Marie!

(Mihail Eminescu, Rugăciune)

Iubiti fraţi de credinţă în Domnul Nostru Iisus Hristos,

Sărbătorim pe Maica Domnului azi ca şi în alte zile de praznic. Începutul anului bisericesc este patronat de praznicul de azi, iar sfârşitul de celălalt praznic mare, Adormirea Maicii Domnului. De fapt, dacă stăm bine să ne gândim, o sărbătorim în fiecare zi prin rugăciunile ce I le adresăm. Nici o fiinţă cerească sau pământească nu s-a învrednicit de atâta cinste! Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărita, făra de asemănare decât Serafimii.

Care este temeiul acestei cinstiri? Cine este Aceasta care se naşte? Vom încerca în cele ce urmează să răspundem acestor întrebări.

Există un fapt care domină toată viaţa Maicii Domnului, conştiinţa clară a solidarităţii cu toţi oamenii şi slujirii planului lui Dumnezeu, pusă în evidenţă în câteva momente cu semnificaţie deosebită:

I. Momentul Bunei Vestiri. Dumnezeu, voind să Se facă Om pentru a ne mântui, cere consimţământul liber al omenirii al cărei sol a fost smerita Fecioară Maria. Nimeni nu va şti vreodată ce întorsătură ar fi luat planul pentru mântuirea lumii dacă în acel ceas unic Sfânta Fecioară n-ar fi dat sublimul Ei consimţământ: “Iată roaba Domnului, fie mie dupa cuvântul Tău!” (Luca 1, 38). Ea este conştientă că, prin consimţământul ei liber de a fi Mama lui Dumnezeu-Mântuitorul, aduce slujire tuturor neamurilor pământurilor, de aceea va prooroci inspirată de Duhul Sfânt: “Iată, de acum înainte mă vor ferici toate neamurile”.

II. Ceasul din noaptea Crăciunului, noapte în care Maica Domnului naşte pe Dumnezeu ascuns în faptura de Prunc omenesc. Maica Domnului alăptează şi creşte, ca orice mamă adevarată, pe Omul-Dumnezeu, Iisus Hristos, singurul Mântuitor dăruit de Dumnezeu oamenilor. Căutarea ei, acum, se petrece înlăuntru: “Iar Maria păstra toate cuvintele şi se gândea la ele in inima sa …” (Luca 2, 19).

Trebuie să ne oprim câteva clipe asupra slujirii Ei de mamă.

Se poate spune, fără pic de exagerare, că niciodată o mamă n-a fost mai clar conştientă de faptul că slujeşte lumea întreagă şi planul lui Dumnezeu, împlinindu-şi smeritele ei datorii. Toate mamele ar trebui să-şi crească pruncii cu delicateţea şi conştiinciozitatea Maicii Domnului. Să ştie, totodată, că refuzul de a avea copii şi de a-i creşte echivalează cu refuzul de a conlucra cu Dumnezeu, fiind un gest chiar de împotrivire lui Dumnezeu.

Părintele Benedict Ghiuş atrage atenţia asupra sublimităţii icoanei Maicii Domnului cu Pruncul, intitulată “Dulcea sarutare”. Chipul Fecioarei-Mame de pe icoană arată omenirea, chipul Pruncului arată dumnezeirea, iar strânsa alipire a obrazurilor arată inexprimabila dragoste dintre Dumnezeu şi oameni.

III. Momentul Adormirii Maicii Domnului reprezintă deplinătatea slujirii Ei faţă de oameni. Spun Sfinţii Părinţi: O taină de negrăită răsplătire are loc în ziua Adormirii Maicii Domnului, între Hristos şi Sfânta Lui Maică. Trupul Ei a fost înviat din morţi şi mutat la cer întru slavă, ca şi trupul Mântuitorului, înainte de sfârşitul lumii şi de a doua venire a Domnului!

Putem spune că este un al doilea Paşte: Paştele Maicii Domnului!

Să ne amintim încă o dată toată slujirea Maicii Domnului în planul mântuirii. Ea a fost chemată să dea trup de om lui Dumnezeu şi, născându-L, Ea L-a introdus pe Dumnezeu în familia oamenilor. Ea L-a ajutat pe Dumnezeu să Se facă om şi să poată muri şi învia din marea Lui dragoste pentru ispăşirea şi transformarea noastră şi a întregii lumi. Slujirea şi darul acesta n-au fost uitate de Mântuitorul Hristos. Îndumnezeirea omului, iată marea binefacere pe care, prin Iisus Hristos, omenirea o datorează Maicii Domnului.

Iubiţi credincioşi,

De toate acestea ne aducem aminte cu deosebire azi, la Naşterea Ei, şi o cinstim după cuviinţă. Si cum să nu o cinstim pe cea prin care ne vine mântuirea? Pe cea care e rodul rugăciunilor sfinţilor ei părinţi, Ioachim şi Ana, prin lucrarea Domnului Însuşi, dupa cuvantul inspirat “Înţelepciunea Şi-a zidit sieşi casă”. Ce fapte minunate poate rugăciunea, iubiţii mei! Cum atrage ea lucrarea lui Dumnezeu!

Cum să n-O cinstim pe Cea pe Care în primul rând Domnul a cinstit-O, prin salutul şi glasul Arhanghelului, prin al Elisabetei şi, mai apoi, prin izbucnirea femeii din popor care avea să spună Mântuitorului: “Ferice de pântecele care te-a purtat!“ (Luca 11, 27)?

Cum pot unii dintre creştini să fie atât de mărginiţi sau de rea credinţă încât să nu o cinstească? Frăţiile voastre, să nu plecaţi urechile la îndemnurile lor! Rămâneţi în biserica srămoşească, să aflaţi mântuire! “Cine vine la Biserica ta şi nu ia degrabă mântuire sufletului şi trupului, Prea Curată?” – spune o cântare din slujba Aghiazmei mici.

Slavă Domnului, prezenţa frăţiilor voastre aici arată că o cinstiţi!

Aţi venit unii de departe, alţii mai de aproape, spre a vă exprima recunoştinţa faţă de Maica noastră, a tuturor, aici, în acest loc unde surorile noastre, care au purtat crucea grea a credinţei, dar întărite prin rugăciunile Prea Curatei, i-au zidit locaş de închinare!

Slavă Domnului, poporul nostru românesc are la mare cinste pe Maica Domnului, caci auzim frecvent rostirea: “Doamne, Maica Domnului!”. Ne amintim, de asemenea de versurile închinate ei de potul nostru cel de toate zilele, Mihai Eminescu (care, precum ştiţi, considera Biserica Ortodoxă drept Maica spirituală a neamului românesc), în minunata poezie Rugăciune, din care am evocat prima parte la începutul cuvântului nostru. Redăm acum a doua parte:

Noi, ce din mila Sfântului,

Facem umbră pământului,

Rugămu-ne-ndurărilor,

Luceafărului mărilor,

Ascult-a noastre plângeri,

Regină peste îngeri,

În neguri Te arată

Lumină dulce, clară,

O, Maică Preacurată

Şi pururea Fecioară, 
Marie!

Adevarate file de Acatist!

Slavă Domnului că avem o astfel de mijlocitoare către El! Atât de caldă şi de apropiată! Căci trebuie să observăm, iubiţi credincioşi, că, dacă pe Domnul îl iubim, ne şi temem de El, căci va fi Judecătorul nostru nemitarnic, pe Maica Domnului doar O iubim. De Ea nu ne temem, căci la Judecată O vom avea apărătoare. De aceea cântăm adesea “Apărătoare Doamnă“…

O fericim şi O cinstim, dar să nu uităm cuvântul Domnului spus cand femeia din popor a fericit-O pe Maica Sa: “Fericiti sunt si cei ce asculta cuvantul lui Dumnezeu si-l pazesc!” (Luca 11, 28). Îl spune şi Maica Domnului, ca singurul cuvânt de îndrumare ieşit din gura Ei: “Să faceţi tot ce vă va spune El!” (Ioan 2, 5). Adică ce ne-a învăţat El să facem: să iubim, să iertăm, să fim milostivi.

Să nu uităm, iubiţii mei, cu fiecare mână de ajutor pe care ne-o întinde, Maica Domnului ne repetă neîncetat nemuritoarea ei chemare: “Oameni buni, faceţi tot ce v-a zis El să faceţi!”. E ca si cum ar zice: fiţi aproape de Dumnezeu, fiţi aproape unii de alţii! În aceasta se cuprinde toată Evanghelia. Altă cale de mântuire, altă cale de îndumnezeire nu există…

O, Maica Prea Curată, ajută-ne să împlinim cuvântul Fiului Tău şi Dumnezeului nostru. Amin!

Preot Constantin Voicescu

Cuvânt preluat de pe siteul Război Întru Cuvânt, operând câteva mici modificări, orientându-ne după lucrarea Doamnei Aspazia Oţel Petrescu, adăugând şi diacriticele cuvenite.

S-au împlinit 15 ani de la trecerea la cele veşnice a Părintelui Liviu Brânzaş. Un îndemn ca un testament: Sănătatea morală a unui popor se probează prin gradul de respect şi pietate pe care îl manifestă faţă de eroii şi sfinţii săi. Continuaţi flacăra idealului pe care foştii deţinuţi politici l-au aureolat şi l-au făcut nemuritor prin jertfa lor.

Pentru orice creştin de bună credinţă este evident că cea mai mare lacună a vieţii bisericeşti a fost absenţa iubirii de adevăr şi, mai ales, a capacităţii de jertfă. În vremuri dificile pentru destinul creştin, a nu suferi pentru Hristos echivalează, de fapt, cu o abdicare de la marile imperative şi constituie o impietate. Jertfa este cea mai sigură şi importantă contribuţie la întărirea credinţei şi a Bisericii.

Nu este permis ca un apostol să devină, sub nicio formă, colaborator voluntar al minciunii şi imposturii. Spiritul apostolic şi patriotic este categoric împotriva ideii de a servi credinţa prin compromis. Acest principiu a fost formulat atât de profund de Pascal, în timpul sublimei sale lupte pentru apărarea purităţii moralei creştine: „Nu este permis a se săvârşi nici cel mai mic rău ca să facă să triumfe cel mai mare bine, şi adevărul divin nu are nevoie de minciuna noastră”.
Nu putem să afirmăm că nu am avut libertatea de a ne realiza misiunea. Creştinul, şi în primul rând apostolul, are la dispoziţie, în orice condiţii, o stare de maximă libertate: libertatea de a refuza orice faptă care ar fi împotriva intereselor fundamentale ale credinţei, libertatea de a suporta consecinţele demnităţii şi fidelităţii apostolice şi libertatea – suprema libertate! – de a lupta pentru credinţă până la martiriu. Numai aşa se face dovada credinţei în înviere şi în triumful final.

Nimeni nu este obligat să-şi asume o misiune grea în vremuri de cumpănă, dar odată asumată, se impune datoria de a o împlini cu onoare până la capăt. Este greu de acceptat pentru comoditatea şi laşitatea noastră, că, în momentele de prigoană, locul aspiranţilor spre culmi este în temniţă. Nu se poate crede cu adevărat decât în apostolii pe care îi urăsc şi îi persecută duşmanii lui Hristos!

Lipsa capacităţii de jertfă a determinat slăbirea prestigiului Bisericii şi are în prezent drept consecinţă inadmisibila ruşine, ca în străvechea noastră patrie creştină, presupusă a fi de acum liberă, creştinii, care formează zdrobitoarea majoritate a populaţiei, să ajungă în situaţia paradoxală de a cerşi de la o minoritate de atei şi liberi-cugetători dreptul de a face instrucţie religioasă tineretului.

Catehizaţia copiilor botezaţi era o datorie primordială pe care nu trebuia să o aprobe nimeni şi care trebuia împlinită în epoca ateistă, cu orice risc, căci avea o prioritate şi importanţă absolută în raport de orice altă activitatea clerului.

Astăzi poporul român doreşte ca Biserica strămoşească să-şi îndeplinească misiunea esenţială de a fi un autentic far spiritual în crepusculul şi dezorientarea morală din ţară. În această acţiune vitală pentru renaşterea românească, Biserica trebuie să capteze şi să determine să lucreze în favoarea credinţei toate forţele morale ale societăţii şi, în primul rând, puterea morală a celor care au pătimit în închisori.

În numele interesului creştin, preoţii – mai ales cei tineri – trebuie să fie admiratorii principali şi simpatizanţii fireşti ai celor care au pătimit pentru Hristos şi pentru apărarea valorilor creştine. Aceşti luptători, la rândul lor, trebuie să fie primii colaboratori ai clerului la renaşterea spirituală a neamului şi la întărirea prestigiului Bisericii.

În această luptă şi martirii noştri vor fi prezenţi. Jertfa celor morţi în lanţuri şi îngropaţi în cimitire fără cruci şi nume va pătrunde cu lumina şi forţa ei răscolitoare în conştiinţa generaţiilor viitoare.

Există în creştinismul românesc o dorinţă de a pune în evidenţă şi de a valorifica patrimoniul moral realizat de-a lungul istoriei noastre. Constantin Brâncoveanu şi Ştefan cel Mare au fost beatificaţi demult de evlavia populară. Ar fi un act de dreptate în favoarea credinţei dacă Biserica şi-ar îndrepta atenţia spre universul închisorilor.

Închisorile politice din România au fost veritabile catacombe în care se suferea şi se murea pentru Hristos!

Tânărul italian Frassati, trăitor în veacul nostru, prin puritatea şi frumuseţea vieţii lui a intrat în calendarul Bisericii Catolice, tot aşa ar putea intra în panteonul evlaviei ortodoxe româneşti tineri ca Valeriu Gafencu, Gheorghe Jimboiu şi alţii. Ei au urcat prin trăirea lor culmea sfinţeniei şi prin moartea lor eroică în închisorile prigonitorilor credinţei lui Hristos au devenit martiri şi pot constitui modele contemporane de sfinţenie şi mărturisire creştină, modele atât de necesare pentru eficacitatea educaţiei morale a tineretului şi a efortului de restaurare a prestigiului Bisericii.

Mă adresez acum şi vouă, tineri ai României, căutători buciumaţi ai unui ideal care să fie pe dimensiunea aspiraţilor voastre spre perfecţiune şi absolut. Constituiţi-vă în pelerini la „locurile sfinte” ale românismului: Aiud, Gherla, Piteşti, Jilava, Canal, Minele de plumb din Maramureş şi celelalte. Priviţi printre zăbrele în adâncurile Ocnei! Priviţi îndelung şi cu evlavie acele catacombe în bezna cărora a fost crucificată elita acestui neam.

Căutaţi să cunoaşteţi care a fost idealul spiritual şi naţional al acestor luptători care au salvat onoarea neamului, căci jertfa lor a făcut ca acest popor să nu fie acoperit de ruşinea de a fi fost ocupat şi comunizat fără nici o rezistenţă.Căutaţi să descoperiţi secretul forţei lor morale care i-a făcut capabili să suporte suferinţele iadului creat pentru exterminarea lor.

Deşteaptă-te, tineret al României, şi nu uita aceste adevăruri pe care le rostim în acest moment de răscruce:

Acolo unde sunt foştii deţinuţi politici, acolo este cu adevărat conştiinţa şi inima acestui neam, acolo este reala autoritate morală din această ţară.

Numai ei pot să vorbească, fără să mintă, despre dragostea de neam şi despre interesele naţionale. Numai ei pot să facă referire, fără să roşească la spiritul de abnegaţie şi sacrificiu. Numai ei pot să pronunţe, fără să comită un sacrilegiu, numele lui Horea, Cloşca şi Crişan, al lui Avram Iancu sau al lui Eminescu.

Istoria vieţii lor este un zornăit lung de lanţuri. Faceţi tăcere în conştiinţa şi inima voastră ca să-l auziţi! Puneţi-vă aspiraţiile şi lupta voastră sub tutela lor morală. Numai de la ei poate porni adevărata renaştere creştină şi naţională din ţara noastră, renaştere pe care o doreşte cu ardoare sufletul vostru încă nealterat.
Nu pot fi savanţii de ieri ai internaţionalismului proletar iubitorii de azi ai naţiunii. Nu pot fi slujitorii de ieri ai imensei minciuni care a fost comunismul luptătorii de azi pentru adevăr. Nu pot fi ateii şi cinicii de ieri filantropii şi apărătorii de azi ai credinţei strămoşeşti.

Ar fi de-a dreptul grav pentru viitorul acestei ţări dacă tineretul şi-ar da adeziunea şi ar năzui spre alt ideal decât al celor care şi-au sacrificat
tinereţea pe altarul iubirii de neam şi credinţă şi dacă ar urma alt drum decât al celor care au (...) în lupta împotriva forţelor satanice din acest veac, fără alt ordin de chemare decât cel al conştiinţei şi fără alt beneficiu decât cel al suferinţei şi sacrificiului.

Numai pe calea indicată de o mână însângerată de lanţuri veţi putea găsi adevărul şi sensul vieţii voastre.
Vă adresez încă un îndemn care aş vrea să aibă forţa şi rezonanţa unui testament:
În cimitirele fostelor închisori şi lagăre ale morţii din România zac osemintele atâtor eroi şi sfinţi ai neamului, peste care calcă profanatoare uitarea şi lipsa de bun simţ şi respect ale celor ce se numesc români. Este un sacrilegiu cutremurător ca pe osemintele acestor martiri adevăraţi ai neamului să se ridice garaje şi coteţe de porci, aşa cum se întâmplă astăzi la Aiud.

Chiar şi în legislaţia comunistă erau prevăzute sancţiuni pentru profanarea mormintelor, legislaţie care atunci nu apăra – desigur – şi mormintele adversarilor comunismului.

Sănătatea morală a unui popor se probează prin gradul de respect şi pietate pe care îl manifestă faţă de eroii şi sfinţii săi.

Când noi, ultimii supravieţuitori ai prigoanei comuniste, nu vom mai fi, ridicaţi pe mormintele eroilor un mausoleu demn de imensa lor jertfă şi, prin idealismul eroic pe care l-aţi învăţat de la ei, continuaţi flacăra idealului pe care ei l-au aureolat şi l-au făcut nemuritor prin jertfa lor. 

(Părintele Liviu Brânzaş, ucenic al Părintelui Dumitru Stăniloae în puşcăriile comuniste, apel făcut în cadrul Congresului foştilor deţinuţi politic, Braşov, 1991)