Sfantul Siluan Athonitul - rugaciunea pentru lume

In masura in care cresteau cercetarile harului ca putere si durata, crestea in sufletul lui Siluan multamita fata de Dumnezeu:

«0, Doamne, cum Iti voi multami pentru aceasta noua si nemarturisita mila: nepriceputului si pacatosului ii deschizi tainele Tale. Lumea piere in ferecaturile deznadejdii, iar mie, celui de pe urma si mai rau decat toti imi descoperi vecinica viata. Doamne, nu rabd ca doar mie... da lumii intregi a te cunoaste».

Treptat in rugaciunea sa incepe a se infiripa durerea pentru lumea ce nu stie pe Dumnezeu. «A te ruga pentru lume este a-ti varsa sangele», zicea Staretul, invatat fiind de Duhul Sfant intru dragostea lui Hristos.

Dragostea lui Hristos este o fericire cu nimic asemanatoare in aceasta lume, si in acelasi timp dragostea aceasta este o suferinta mai mare decat toate suferintele.

A iubi cu dragostea lui Hristos inseamna a bea paharul Lui, pahar de care insusi Omul-Hristos s'a rugat Tatalui sa «treaca».

Prin rugaciunea curata a mintii nevoitorul invata marile taine ale duhului. Pogorandu-se cu mintea in inima, la inceput chiar in aceasta inima trupeasca,  el incepe sa patrunda in acele taine ale ei care de acum nici nu mai sunt trup. Isi afla inima adanca, duhovniceasca, metafizica, si in ea vede ca fiintarea intregii omeniri nu ii este ceva strain, exterior, ci este nedespartit legata de propria sa fiintare.

«Fratele nostru este viata noastra», spunea Staretul.

Prin dragostea lui Hristos toti oamenii sunt intelesi ca parte nedespartita a propriei noastre fiintari. Porunca de a iubi pe aproapele ca insusi pe sine, el incepe a o intelege nu ca pe o norma etica: in cuvantul ca, el vede o indrumare nu catre masura iubirii, ci catre partasia ontologica a fiintarii.

«Tatal nu judeca pre nimenea, ci toata judecata au dat Fiului... caci Fiul omului este» (Io. 5: 22, 27). Acest Fiu al omului, Marele Judecator al lumii, va zice ca «unul din acesti mai mici» este El Insusj: cu alte cuvinte, viata fiecarui om si-o insuseste ca fiind a Sa, o cuprinde in propria Sa fiintare. Fiul omului a luat asupra-si intreaga omenire, «intreg Adamul», si a suferit pentru intreg Adamul. Apostolul Pavel spune ca si noi trebuie sa avem acelasi chip al_gandirii si al simtamintelor, aceeasi randuiala a vietii care este si in Hristos (vezi Flps. 2: 5).

Duhul Sfant, invatand pe Siluan dragostea lui Hristos, i-a dat adevarat a trai acea dragoste, a lua asupra-si viata intregii ome­niri. O astfel de rugaciune de o incordare fara seaman, cu adanc plans pentru intreaga lume, l-a inrudit si legat cu legaturi puternice cu intreg Adamul. Pentru el, care isi traise invierea sufletului, devenise firesc a socoti pe fiecare om ca pe vecinicul sau frate. In viata pamanteasca exista o anume ordine ierarhica, dar in vecinicie toti santem una; astfel, fiecare dintre noi trebuie sa se ingrijeasca nu numai de sine, ci si de aceasta atot-unime.

Dupa experienta suferintelor iadului, dupa invatatura lui Dumnezeu: «Tine-ti mintea in iad», Staretului Siluan ii era cat se poate de firesc a se ruga pentru cei morti care se chinuie in iad, dar se ruga de asemenea si pentru cei vii, si pentru cei ce au sa vina. In rugaciunea sa, care depasea hotarele vremii, disparea gandul despre fenomenele trecatoare ale vietii omenesti, despre vrajmasi. Ii fusese dat, in durerea sa pentru lume, sa imparta oamenii in cei ce ll cunosc pe Dumnezeu si in cei ce nu-L cunosc. Pentru el era de nesuportat a constientiza ca oamenii aveau sa se chinuie in «intunerecul cel mai din afara».

Imi amintesc de o convorbire cu un monah pustnic, care zicea:

-        Dumnezeu va pedepsi pe toti ateii. Vor arde in vecinicul foc.

Vadit ii aducea o multumire faptul ca ei aveau sa fie pedepsiti in vecinicul foc. La care Staretul Siluan, vadit rascolit sufleteste, i-a zis:

-        Spune-mi, rogu-te, daca pe tine te vor pune in Rai, si de acolo vei vedea cum cineva arde in focul iadului, vei putea tu a fi linistit?

-        Da' ce sa-i faci, ei insisi sunt vinovati, raspunde acela. Atunci Staretul, cu indurerata fata, a raspuns:

-        Dragostea nu poate rabda aceasta... Trebuie sa te rogi pentru toti.

Iar el cu adevarat se ruga pentru toti; a se ruga numai pentru sine ii devenise un lucru strain. Toti sunt supusi pacatului, toti lipsiti de slava lui Dumnezeu (vezi Rom. 3: 23). Pentru el, cel ce vazuse, in masura data lui, slava lui Dumnezeu, si traise pierderea ei, singur gandul unei astfel de pierderi ii era de nerabdat. Sufletul ii era chinuit de constientizarea ca oamenii traiesc fara sa cunoasca pe Dumnezeu si dragostea Sa, si se ruga din rasputeri ca Domnul, pentru negraita dragostea Sa, sa le dea a-L cunoaste.

Pana la sfarsitul vietii sale, in ciuda imputinarii puterilor si a bolii, el si-a pastrat obiceiul de a dormi pe apucate. Ii ramanea astfel multa vreme pentru rugaciunea in insingurare; se ruga necontenit, schimbandu-si chipul rugaciunii in functie de imprejurari, dar mai cu seama noaptea i se intetea rugaciunea, in preajma Utreniei.

Atunci se ruga el pentru vii si pentru morti, pentru prieteni si vrajmasi, pentru toti.

Ce oare_gandea, ce traia, ce spunea el lui Dumnezeu in lungile nopti de rugaciune pentru lume?

Chip al unor astfel de rugaciuni pot fi anumite scrieri ale Staretului; ele dau putinta unei destul de mari apropieri catre taina sufletului sfantului barbat ce s'a mutat de la noi.

Cuvintele acestor rugaciuni se rostesc foarte rar, unul dupa altul. Fiecare cuvant cuprinde cu putere, adanc, intreaga faptura omului. Intreg omul se aduna intru una; se aduna intreg pana si trupeste. Suflul se schimba, se stramtoreaza, sau, ca sa zicem asa, «se tainuieste», spre a nu tulbura cu «indrazneala» sa avantul si incordarea duhului.

Intreaga minte, intreaga inima, intreg trupul pana la oase -totul se aduna intru una. Mintea nevazut gandeste lumea; inima nevazut traieste suferinta lumii, si suferinta inlauntrul ei atinge ultima limita. Inima, mai bine zis intreaga faptura, este cuprinsa de plans, cufundata adanc in plans.

Rugaciunile Staretului cuprindeau putine cuvinte, dar ele durau vreme indelungata.

Adesea rugaciunea curge fara cuvinte. Mintea, intr'un anume act de sinteza, gandeste totul dintr'o data. In astfel de stari sufletul se afla la hotarul unde in fiece clipa isi poate pierde orice simtire a lumii si a trupului sau, unde mintea inceteaza a mai gandi in concepte diferite; unde duhul omului nevazut va vedea numai pe Dumnezeu; atunci lumea se da uitarii, se curma ruga­ciunea, si doar intr'o tacuta uimire petrece in Dumnezeu.

«Cand mintea este intreaga in Dumnezeu, atunci lumea este uitata cu desavarsire», spunea Staretul.

Cand insa, din pricini necunoscute omului, se sfarseste acea petrecere in Dumnezeu, nu mai este rugaciune, dar in suflet pace, dragoste si o adanca liniste, si in acelasi timp o subtire tristete ca s-a indepartat Domnul, caci sufletul ar fi dorit vecinic sa petreaca intru Dansul.  Atunci sufletul isi traieste ramasita vedeniei.

Cu ce înlocuim halloween-ul?

Irina Nastasiu 

Ne mai desparte puţină vreme de odioasa sărbătoarea a Halloween-ului, marcată în fiecare an, la finele lunii octombrie, prin tot felul de activităţi cu tentă satanică. De aceea, se cuvine să tragem încă de acum un semnal de alarmă privind pericolul pe care îl reprezintă această celebrare a răului, atât de nocivă pentru sănătatea sufletească şi morală a copiilor noştri. 

An de an, şcolile din România devin adevărate „castele” ale groazei, bântuite de vampiri, vrăjitori, mumii, vârcolaci sau criminali sângeroşi. O privelişte macabră care, însă, nu îi îngrozeşte nici pe părinţi, dar nici pe dascăli, căci la parăzile de Halloween, organizate în diferite oraşe ale ţării, ei se costumează aidoma copiilor lor, mărşăluind alături de aceştia.

De câţiva ani, însă, un fenomen mai periculos decât însuşi Halloween-ul îl reprezintă „Săptămâna Arhanghelilor”, un eveniment organizat de membrii Mişcării pentru Integrare Spirituală în Absolut (M.I.S.A.). Aparent, organizatorii anunţă expoziţii de pictură cu tema „Lumea îngerilor", conferinţe despre angeologia creştină, teatru de păpuşi pentru copii, teatru iniţiatic pentru cei mari, concerte de muzică inspirată de îngeri, filme documentare despre îngeri etc. Mascată sub o formă şi o denumire „prietenoasă”, manifestarea are însă drept protagoniste cursante M.I.S.A., prestatoare de videochat erotic, care pozează în „îngeriţe”, aducând hulă împotriva Bisericii Ortodoxe şi credinţei creştine.

 „Ne propunem să compensăm impactul malefic al Halloween-ului şi promovăm organizarea în aceeaşi perioadă a Săptămânii Îngerilor, manifestare spirituală care se derulează simultan în mai multe oraşe din ţară şi din străinătate. Prin această iniţiativă unică la nivel planetar, mii de oameni apelează la unison graţia şi susţinerea lumii îngerilor. Astfel că fiecare dintre noi avem de ales: teroarea demonilor sau binecuvântarea paradisului. Ambele ne sunt la îndemână, alegerea e a noastră!“, susţin organizatorii evenimentului.

Într-o scrisoare deschisă semnată de ASCOR Braşov, în 2010, cu titlul MISA declanşează operaţiunea „Săptămâna Arhanghelilor!” aflăm că „acest eveniment ce se vrea a fi cultural-umanitar, care până anul trecut purta numele de „Săptămâna Îngerilor”, este organizat de ani de zile de mult controversata sectă MISA care îl are ca lider pe Gregorian Bivolaru. Iniţial, în anul 2005, MISA şi-a asumat „paternitatea” pentru acest eveniment, în anii următori însă, datorită problemelor pe care le are cu justiţia, presa şi opinia publică, a închiriat spaţiile necesare desfăşurării acestui eveniment prin diverse fundaţii şi asociaţii pe care le controlează din umbră (Sophrozin, Satya , Diamant, Anima Mundi etc). În toamna anului 2009, cu puţin înainte de „Săptămâna Îngerilor”, în două articole din „Gardianul” au fost prezentate două cursante MISA, prestatoare de videochat erotic, care în anii trecuţi au participat pe post de „îngeri” la „Săptămâna Îngerilor” din Timişoara şi Braşov.

Tot anul trecut au fost retraşi de la eveniment copii de la o grădiniţă din Galaţi şi elevi de la o şcoală din Hinteşti şi de la un liceu din Piteşti, care urmau să participe la diverse spectacole din cadrul ,,Săptămânii Îngerilor din oraşele respective”.

Compensarea impactul malefic al Halloween-ului (care are valenţe sataniste) nu se poate realiza (aşa cum spun cei de la MISA) prin promovarea  acţiunii Săptămânii Îngerilor, deoarece este imposibil să compensezi răul cu rău.”                                                                                                                    

„Săptămâna Arhanghelilor”, un atac la adresa Bisericii Ortodoxe

După ediţia de anul trecut a „Săptămânii Arhanghelilor”, reacţii prompte au venit şi din partea foştilor adepţi MISA, care au tras un semnal de alarmă asupra pericolului reprezentat de această manifestare. Astfel, din articolul Foştii adepţi ai lui Bivolaru atrag atenţia. Săptămâna Arhanghelilor poate fi preselecţie pentru sectanţii MISA publicat în ediţia din 29 octombrie 2012 a cotidianului „Glasul Hunedoarei”, aflăm că manifestările organizate sub denumirea „Săptămâna Arhanghelilor" au stârnit reacţii negative din partea foştilor adepţi ai Mişcării de Integrare Spirituală în Absolut (MISA), care susţin că această manifestare reprezintă o acţiune de racolare de noi membri pentru MISA:

„În municipiul Hunedoara, „Săptămâna Arhanghelilor" este o acţiune organizată sub forma unui simpozion de către Asociaţia Civică „Dreptate" cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului Local. În această perioadă sunt programate să aibă loc, în Deva şi Hunedoara, o serie de manifestări şi acţiuni culturale şi religioase şi se bucură chiar de prezenţa unor reprezentanţi ai Episcopiei Devei şi Hunedoarei. (…) Promovarea în media locală a stârnit reacţii negative din partea unor foşti adepţi ai lui Bivolaru, care vin să atragă atenţia părinţilor care permit copiilor să participe la eveniment despre eventualele riscuri la care îi expun.”

„Vă scriu din Germania pentru a vă atrage atenţia că, timp de o săptămână, sub egida MISA va avea loc şi în Hunedoara evenimentul „Săptămâna Arhanghelilor”, o acţiune indirectă de racolare de noi adepţi. Printre îngerii şi arhanghelii ce au participat în cursul anilor la evenimente de acest gen din toată ţara au fost prezenţi cursanţi MISA ce au jucat în filmele porno ale MISA şi cursante active pe site-uri de adulţi", susţine o fostă instructoare MISA, Cecilia Tiz.”

Nimeni nu contestă nevoia de a combate Halloween-ul, despre care însuşi „părintele” modern al „bisericii lui Satan”, Anton Szandor LaVey, obişnuia să spună că este una dintre cele mai mari sărbători în calendarul satanic, alături de „Noaptea Walpurgică” sau „Sabatul vrăjitoarelor”. Dimpotrivă, ar trebui să preluăm modelul Rusiei, unde Ministerul Educaţiei a decis să interzică încă din 2003 orice eveniment legat de sărbătoarea Halloween-ului în şcoli, întrucât această sărbătoare promovează cultul morţii, fiind în contradicţie cu natura instituţiilor de învăţământ. Mai mult decât atât, un reprezentant al Ministerului Educaţiei, Alexander Gavrilov a precizat că Haloweenul „tulbură mintea şi afectează sănătatea spirituală şi morală a elevilor”, concluziile sale fiind împărtăşite de o serie de psihiatri consultaţi pe această temă.

Însă nu putem combate un rău prin alt rău, „ambalat” într-o formă atractivă. Căci în joc sunt sufletele copiilor noştri care pot cădea uşor în plasa unor organizaţii oculte, renumite în lumea întreagă pentru orgiile sexuale, perversiunile şi traficul cu minori. Prea multe familii distruse, prea mulţi tineri care şi-au pus capăt zilelor, prea multe copile care au luat calea străinătăţii pentru a se prostitua, încât să mai permitem pătrunderea în şcoli şi licee a celor care vor să ne racoleze copiii!

„Din experienţa trăită de mine în universul acesta al practicilor bioenergetice, am văzut că ele duc la o îndrăcire treptată a celui ce le practică şi că oricând pot apare tulburări mintale şi comportamentale, care se finalizează în cele mai sinistre forme de nebunie. Dar cel mai periculos fapt este că această nebunie este logic argumentată şi acceptată, ea venind cu acordul şi prin voinţa noastră, şi deşi ştii că ceilalţi te consideră nebun pentru ceea ce crezi şi faci, tu îţi argumentezi şi demonstrezi că de fapt tu eşti cel sănătos, iar ei sunt nebuni, căci nu cunosc şi nu înţeleg adevărata realitate.”(Mărturia unui tânăr care a practicat yoga şi tehnici de bioenergie).

Sursa: Doxologia

Parintele Arsenie Boca: Bucuriile lui Iisus

‹‹Au fost puţine. Tradiţia spune că adesea a fost văzut plângând, dar nimenea nu L-a văzut râzând.
L-a bucurat credinţa neobişnuită a sutaşului roman din Capernaum. Cu Lazăr din Betania era prieten. La nunta din Cana încă nu va fi fost un morocănos. Şi se bucura când Cerul scria numele oamenilor în Cartea Vieţii. Acestea erau bucuriile mărturisite ale lui Iisus: că oamenii simpli – copiii, s-ar putea spune – primesc Revelaţia. Tatăl îi face capabili de aceasta, împotriva aparenţelor lor smerite, pe ei, cei simpli, spre ruşunarea înţelepţilor încrezuţi, care nu admit nici o revelaţie, ci numai migălelile minţii lor.
Bucuriile ucenicilor erau mai multe. Dintre acestea, una le-o făcuse Iisus, „dându-le puterea să calce peste şerpi şi peste scorpii şi peste toată puterea vrăjmaşului”. Dar Iisus i-a înfrânt de la bucuria aceasta, arătându-le mai motivată altă bucurie mai mare: înscrierea numelor în Cartea Vieţii.
Bucuria minunilor te poate pierde (Matei 7, 22-23) în slavă deşartă; pe când în Cartea Vieţii te scriu mai ales faptele pe care le-ai făcut plângând. Cu puterea de-a izgoni duhurile cureţi pe alţii şi te poţi primejdui pe tine; pe când cu lacrimile te curăţeşti pe tine şi foloseşti şi pe alţii.
Iisus n-a pus accentul pe minuni, ci pe cunoaşterea lui Dumnezeu şi pe curăţia inimii, iar la acestea se adaug, de cele mai multe ori, plângând.
Aceasta e pecetea veacului de-acum: a văii plângerii, pusă întărire lângă numele noastre, din Cartea veacului viitor: „Bucuraţi-vă când vă vor urî oamenii şi vă vor prigoni şi vor lepăda numele voastre, din pricina Fiului Omului” (Luca 6, 22). Atunci se va apleca Cerul şi va culege numele omului, scriindu-l în Cartea Vieţii veşnice.
… Poate că întrezărim – ca de departe – temeiurile unuia dintre ucenicii lui Iisus, care ne dă sfatul paradoxal: „Bucuraţi-vă intru necazuri!” (II Corinteni 7, 4; Tesaloniceni 5,16; Filipeni 4,4). Trebuie că, în răpirile sale în Rai, a întrevăzut şi taina că bucuria intru necazuri scrie numele omului în Cartea Cerului. Acestea sunt, după Revelaţia, bucuriile legitime ale omului, care-l fac om al veacului viitor. Iată motivul bucuriei lui Iisus: omul, deşi copil, - sau poate tocmai de aceea - primea raţiunile paradoxurilor divine.
 Dar Iisus mai avea o bucurie, pe care n-a mărturisit-o niciodată, şi a ascuns-o de oameni: bucuria mare a mânturii omului; bucuria că rostul întrupării Sale între oameni, prinde oamenii!››

Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, „Cuvinte vii”, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Romane a Aradului, Deva, 2006, pp 219-220.

Predică a Părintelui Ilie Cleopa la Duminica a 18-a după Rusalii – Pescuirea Minunată

Învăţătorule, toată noaptea ne-am ostenit şi nimic nu am prins, dar după cuvîntul Tău, vom arunca mrejele (Luca 5, 5)

Iubiţi credincioşi,

De la începutul zidirii lumii toţi oamenii care au ascultat de Dumnezeu au fost fericiţi şi în veacul de acum şi în cel viitor. Aşa vedem că strămoşii noştri, Adam şi Eva, cît au ascultat de Dumnezeu, Făcătorul lor şi au păzit cu sfinţenie porunca Lui, au fost fericiţi şi s-au îndestulat de toată frumuseţea şi desfătarea raiului. Iar cînd de bună voie s-au abătut de la ascultare şi au călcat porunca Ziditorului lor, au fost pedepsiţi şi izgoniţi din rai (Facere 3, 16-19). Dacă vom merge cu memoria prin istoria cea sfîntă a lumii adică prin cele scrise în Sfînta şi dumnezeiasca Scriptură vom vedea că toţi oamenii sfinţi şi aleşi ai lui Dumnezeu, care au ascultat şi au împlinit poruncile Lui, au fost fericiţi pe pămînt şi s-au învrednicit de binecuvîntarea lui Dumnezeu.

Noe, care a fost al doilea Adam al neamului omenesc, ascultînd de Dumnezeu şi făcînd corabia şi toate cîte i-a poruncit El, s-a izbăvit el şi toată familia sa de apele potopului şi a fost binecuvîntat de Dumnezeu (Facere 6, 22; 9, 12). La fel şi fericitul patriarh Avraam, ascultînd de Dumnezeu şi ieşind din pămîntul său şi din rudenia sa, a mers în Haran şi de acolo în pămîntul făgăduinţei, Canaan, unde vieţuind, a arătat cea mai desăvîrşită ascultare, încît pe singurul său fiu, Isaac, a voit să-l aducă jertfă lui Dumnezeu, închipuind prin aceasta cu taină mai înainte aducerea ca jertfă de Părintele ceresc a Fiului Său iubit, pentru mîntuirea şi răscumpărarea neamului omenesc din robia diavolului. Pentru această credinţă şi ascultare desăvîrşită a lui Avraam, Dumnezeu l-a binecuvîntat cu jurămînt şi tată a multor neamuri l-a numit (Facere 22, 1-18; 17, 5). Dar, pe lîngă marea binecuvîntare dumnezeiască spre veşnică fericire, Avraam a fost binecuvîntat de Dumnezeu şi cu fericirea cea vremelnică spre îndestulare cu toate cele de nevoie vieţii de pe pămînt. Zice dumnezeiasca Scriptură: Avraam însă era bogat în vite, în argint şi în aur, iar pămîntul pe care îl moştenise spre locuire era ca raiul lui Dumnezeu (Facere 13, 2; 13, 10). La fel şi fiul său Isaac a fost binecuvîntat de Dumnezeu că nu s-a pogorît în Egipt, făcînd ascultare de porunca Lui (Facere 26, 2-4).

Aşa a binecuvîntat Dumnezeu şi pe Iacov că a făcut ascultare părintelui său Isaac şi mamei sale şi s-a dus în Mesopotamia Siriei, spre a-şi lua femeie din fetele lui Laban, fratele mamei sale (Facere 28, 1-4). Pentru aceasta Preabunul Dumnezeu l-a binecuvîntat cu cinste şi cu avere, căci numai cu toiagul în mînă a plecat şi s-a întors de acolo în două tabere (Facere 32, 10). La fel Moise, ascultînd de Dumnezeu cînd a fost trimis să scoată din robia lui Faraon pe poporul lui Israel (Ieşire 4, 20-21), şi pentru ascultarea lui, Dumnezeu a făcut prin mîinile lui mari şi preaslăvite minuni, prin care a pedepsit pe egipteni cu multe feluri de rane şi a scos din robia lui Faraon pe poporul Său Israel (Ieşire, 14, 27-29).

Bunul Dumnezeu face mari promisiuni celor ce vor asculta de El şi de poruncile Lui. Auzi ce zice Dumnezeu către poporul Său Israel: De veţi asculta cu luare aminte cuvîntul Meu şi veţi face toate cîte vă poruncesc şi de veţi păzi legămîntul Meu, Îmi veţi fi popor ales din toate neamurile, că al Meu este tot pămîntul, iar voi Îmi veţi fi preoţie împărătească şi neam sfînt (Ieşire 23, 22). Apoi zice: Să slujeşti numai Domnului Dumnezeului Tău şi El va binecuvînta pîinea ta, vinul tău, apa ta, şi va abate bolile de la voi. În ţara ta nu va fi femeie care să nască înainte de vreme sau stearpă şi voi umple numărul zilelor tale. Groază voi trimite înaintea ta şi voi îngrozi pe tot poporul asupra căruia veţi merge şi voi pune pe fugă pe toţi vrăjmaşii tăi (Ieşire 23, 25-27). Iarăşi zice: De veţi umbla după legile Mele şi de veţi păzi şi plini poruncile Mele, vă voi da ploaie la timp, pămîntul şi pomii îşi vor da roadele lor, iar treieratul vostru, va ajunge pînă la culesul viilor. Culesul viilor va ajunge pînă la semănat, veţi mînca pîinea voastră cu mulţumire şi veţi trăi în pămîntul vostru fără de primejdie.

Voi trimite pacea pe pămîntul vostru şi nimeni nu vă va tulbura; voi alunga fiarele sălbatice şi sabia nu va trece prin pămîntul vostru; voi alunga pe vrăjmaşii voştri şi vor cădea ucişi înaintea voastră; cinci din voi vor birui o sută şi o sută din voi vor goni zece mii, şi vor cădea vrăjmaşii voştri de sabie, înaintea voastră. Căuta-voi spre voi şi vă voi binecuvînta; veţi avea copii, vă veţi înmulţi şi voi fi statornic în legămîntul Meu cu voi; veţi mînca roadele vechi din anii trecuţi şi veţi da la o parte pe cele vechi pentru a face loc celor noi (Levitic 26, 3-10).

Iubiţi credincioşi,

La 17 ani de la naşterea în ceruri a Părintelui Dimitrie Bejan, un interviu mărturisitor despre bucuriile spirituale cunoscute în lagărele ruseşti şi puşcăriile comuniste din România

- Cum vă rugati în cei peste 20 de ani de puscărie, dacă acceptati să ne spuneti această mare taină a inimii?

- Rugăciunea noastră în puscărie, ca si în viata de mai târziu, curgea limpede ca apa unui izvor, în care-i spui lui Dumnezeu, direct, tot ce te doare. Simteai totdeauna că Dumnezeu aude si te ajută să suporti greutatea.

- Ati cunoscut oameni în închisoare care se rugau mult, cu lacrimi?

- Da. Doi tărani: Tudor Popescu de lângă Podu Iloaei, Iasi si Ion Moldoveanul de lângă Cluj. Le strălucea fata când se rugau. De ce? Se predau total rugăciunii si prin ea lui Dumnezeu.

- Ca preot militar pe frontul de Est, ce misiune ortodoxă mai deosebită ati făcut?

- Am botezat foarte multi rusi în urma frontului -sute de mii, începând de la Prut până la Stalingrad. într-o singură zi, într-un sat de cazaci, aproape de Kiev, am botezat peste 300 de rusi într-un iaz, fără mirungere, că nu aveam atunci la mine Sfântul si marele Mir.

- Cum spovedeati si împărtăseati soldatii si rănitii pe front?

- Rănitii, totdeauna individual; soldatii, o singură dată în masă; restul individual. În spatele frontului ofiterii si soldatii îsi spuneau cu multă încredere toate păcatele, căci se temeau de moarte, fiind la ora aceea în fata mortii. Când eram în spatele frontului, slujeam Sfânta Liturghie, căci eram dotati de Episcopia Militară cu Altar portabil, o măsută cu vasele de slujbă, antimis, vin, o pâine soldătească si cărti. Cântăreti erau destui. Eram foarte bine dotati pentru slujbe.

Pe front, când era liniste, le duceam soldatilor, chiar în transee, agheasmă si anaforă. Le primeau cu mare atentie si bucurie, căci erau la un pas de moarte. Era pregătirea lor să accepte moartea. Asta, de la general în jos.

În Crimeea l-am împărtăsit pe Regele Mihai si altădată pe Maresalul Antonescu. Si ei erau în buza tunului. Eu însumi am fost rănit la Vadul Nistrului, în dreptul Chisinăului si, având împărtăsania în buzunar, imediat m-am împărtăsit. Apoi am lesinat si m-am trezit la spital.

- Cum puteati săvârsi Sfânta Liturghie pe câmp, fiind stare de război?

- Numai când eram în rezervă, în spatele frontului, pe cât se putea în pădure sau la un loc cât mai ferit de aviatia inamică, căci altfel era prăpăd.

- Dar pe cei ucisi pe front îi puteati îngropa crestineste?

- Da. în gropi comune, dacă erau mai multi, punându-le o cruce la cap. în spatele frontului se afla o companie sanitară cu doctori si sanitari, care culegeau rănitii si mortii. Rănitii erau dusi la spitalul de campanie ori în tară, iar mortii erau înmormântati, fie pe câmp la răscruce de drumuri, fie în cimitirele satelor din apropiere, cu slujbele de rigoare. Uneori chiar cu fast militar, chiar cu discursuri pentru cei ce asistau la înmormântare.

- Cum pregăteati ostasii crestineste, înainte de a merge pe front?

- În spatele frontului în fiecare Duminică se făcea slujbă, Sfânta Liturghie ori Sfânta Agheasmă, cu predică si cu împărtire de anaforă si agheasmă si cu brosuri religioase date nouă de Episcopia Militară. Mai aproape de front făceam numai agheasmă si aceasta foarte prescurtată.

- Ce amintiri deosebite v-au rămas din marea închisoare militară de la Mănăstirea Oranki? Ce momente unice v-au rămas în memorie?

- Nu era închisoare militară, ci lagăr international de prizonieri, în acest lagăr situat în pădurile de pe Volga, nu departe de orasul Gorki, azi Nijni Novgorod, erau adunati în trei lagăre 10-15000 de ofiteri din toate natiile Europei, ba si din Japonia. Eram organizati în formatii militare pentru muncă si încartiruiti în clădiri si bordeie, în Oranki a fost o mănăstire de călugări, toti de vită nobilă, toti intelectuali, cu bibliotecă, tipografie si viată de obste. Tipăreau numai cărti de mare pret în serviciul Bisericii.

Sovieticii au desfiintat mănăstirea. Pe călugării si preotii adunati de la mai multe mănăstiri si schituri, în număr de 11000, în fruntea cărora era un episcop, i-au împuscat mortal prin anii 1919-1920, si i-au aruncat unii peste altii într-o văgăună din curtea mănăstirii, acoperindu-i cu pământ.

Când am venit noi, românii, la Oranki, făcând niste săpături necesare lagărului, am dat peste niste cadavre descărnate - ca-n Profetul Ezechiel. Un lung sant plin de moaste. Toti erau împuscati în cap, pentru că, la sfatul episcopului, n-au vrut să colaboreze cu ateii, în mijlocul lor stătea pe un scaun, neputrezit, un arhiereu ce purta la piept engolpion si icoana Maicii Domnului. Cu aprobarea conducerii lagărului i-am acoperit din nou cu pământ, stropindu-i cu agheasmă sfintită de mine.

Apoi, cu aprobarea comandantului lagărului de la Oranki, am scos moastele întregi ale sfântului episcop dintre miile de călugări martiri, le-am asezat într-un sicriu făcut de noi românii si l-am îngropat lâng-o fântână din incinta acelei mănăstiri, un izbuc; adică o fântână unde izbucneste apa în sus, după cum este de curată viata aceluia ce vine să scoată apă, unde sunt si astăzi. Am văzut atunci o mare minune, că trupul sfântului, s-a întins cu usurintă, ca si cum abia ar fi murit!

- Pot fi considerati sfinti acei călugări martirizati pentru Hristos? Dar ceilalti crestini ucisi în diferite feluri de atei, în timpul comunismului, pot fi socotiti sfinti si martiri?

- Da! Toti, în masă! Cum sunt Sfintii martiri, preoti si călugări, de la Oranki". Căci ei au preferat moartea, decât să cadă de la credintă. Si la noi, prin păduri si prin munti au fost împuscati preoti, iar numele lor au fost amintite prin diferite articole din ziare. Si acestia pot fi socotiti martiri nationali si martiri crestini.

De curând doi cercetători moscoviti, îndrumati de mine, au făcut scurte cercetări si au constatat adevărul spus de mine. Dar autoritătile actuale nu le-au permis mai mult, că mănăstirea Oranki este acum închisoare de femei.

Un călugăr de la această mănăstire, numit Teodot, devenit morar la o moară de apă în pădurile acelea, mi-a dat toate aceste informatii. Cercetătorii moscoviti mi-au spus că au stat si ei de vorbă cu acest călugăr si au confirmat spusele mele.

Sclavul tehnic si dezumanizarea - in viziunea lui Constantin Virgil Gheorghiu

Ora 25 – timpul în care orice încercare
de salvare e prea târzie. Nu e
ultima oră, ci o oră după cea din urmă
oră… Este, cu precizie, timpul societăţii
occidentale. E ora actuală. Ora exactă!

Constantin Virgil Gheorghiu

“Sclavul tehnic este servitorul care ne face zilnic mii de servicii. El ne impinge automobilul, ne aprinde lumina, ne toarna apa pe maini cand ne spalam, ne face masaje, ne spune lucruri care sa ne amuze cand intoarcem butonul aparatului de radio, face sosele, taie muntii…”

“Sclavul tehnic s-a dovedit mai ordonat si mai putin costisitor decat sclavul uman. Inlocuirea unuia cu celalalt s-a facut vertiginos, incepand cu galerele. Acum navele sunt impinse pe mare nu de sclavii umani, ci de cei tehnici. Seara, omul bogat – care-si poate permite sa aibe sclavi – nu mai bate din palme, cum facea omologul lui din Atena sau din Roma, ca sa vina sclavele cu lumanarile aprinse, ci apasa pe butonul de langa el, si sclavii tehnici ii fac lumina. Sclavul tehnic face focul si incalzeste apartamentul, incalzeste apa la baie, deschide ferestrele, face vant cu evantaiul. El are avantajul – asupra colegului lui uman – ca e mai bine dresat, nu se aude si nu se vede: nu apare decat atunci cand e invitat. Iti aduce scrisoarea de dragoste intr-o secunda, si chiar vocea ti-o duce pana la urechea iubitei. Sclavii tehnici sunt servitorii perfecti. Fac agricultura, razboi, politie, politica, administratie. Toate activitatile omenesti au fost invatate si sunt practicate de sclavii tehnici. Fac calcule in birouri, picteaza, canta, danseaza, zboara in vazduh, coboara sub apa. Sclavul tehnic este utilizat pentru unctia de calau si-I executa pe ondamnatii la moarte, vindeca bolile in spitale, alaturi de medii, il asista pe preot la oficierea serviciului divin.”
“O societate in care exista zeci de miliarde de sclavi si numai doua miliarde de oameni – chiar daca oamenii guverneaza – va avea caracteristicile majoritatii proletare. […] Orice patron trebuie sa invete ceva din limba si obiceiurile angajatilor sai, ca sa le poata comanda. Ocupantul, cand este in inferioritate numerica, adopta aproape intotdeauna limba si obiceiurile poporului invins – din comoditate sau din interese practice -, cu toate ca el stapaneste.
Asa se intampla si in societatea noastra, desi nu ne convine sa recunoastem.
Invatam legile si limbajul sclaviolor nostri – in consecinta, ale sclavilor tehnici – ca sa-i conducem mai bine. Totodata, renuntam pe nesimtite la calitatile si la legile noastre omenesti. Ne dezumanizam, adoptand modul de viata al sclavilor tehnici. Primul simptom al dezumanizarii omului este subevaluarea lui. Omul se apreciaza pe el insusi si pe semenii lui dupa criterii tehnice, ca element inlocuibil. Societatea contemporana, care cuprinde un omla fiecare doua sau trei duzini de sclavi tehnici, trebuie sa fie organizata, ca sa functioneze, dupa legile tehnice. Nu mai e o societate creata suta la suta dupa neesitatile naturii umane, ci una ridicata pe necesitatile tehnicii. De aici incepe drama.
Oamenii se trezesc obligati sa traiasca si sa se comporte dupa legile straine celor umane. Cine nu respecta legile masinii – devenite legi ale societatii – este sanctionat. Omul, care traieste in minoritate, devine cu timpul o minoritate proletara. El este exclus din societatea careia ii apartine, dar in care nu se mai poate integra, fiindca nu ii permite conditia umana. De aici rezulta un sentiment de inferioritate si dorinta de a imita masina, de a se lepada de caracterul lui de fiinta umana, care il tin departe de centrul activitatii sociale. Dezumanizarea continua sub diferite forme: renuntarea la sentimente, reducerea relatiilor sociale la ceva categoric, precis si automat, cum sunt relatiile intre piesele unei masini. Ritmul si limbajul sclavului tehnic este imitat in relatiile sociale, in administratie, in arte – pictura, literatura, dans. Oamenii devin papagalii sclavilor tehnici. In clipa asta suntem insa de-abia la inceputul dramei.”
“Ciocnirea dintre cele doua realitati – tehnica si umana – s-a produs. Sclavii tehnici vor castiga lupta. Se vor emanipa si vor deveni cetateni ai soietatii noastre. Oamenii vor ajunge proletarii unei societati organizate dupa cerintele si natura majoritatii cetatenilor ei, adica a cetatenilor tehnici.”

Sursa:

http://foaienationala.ro/sclavul-tehnic-ora-25-de-virgil-gheorghiu.html#more-3839

Eminescu la început de an şcolar, 1875: Ploaia trece prin acoperişul şcolii, “copii goi şi bolnavi, învăţători ignoranţi şi prost plătiţi, administratori superficiali”.

La 1 iulie 1875, într-o perioadă de intensă creaţie literară, Eminescu a fost numit revizor şcolar pentru judeţele Iaşi şi Vaslui. Viaţă cu anevoiose drumuri la ţară, prin colb şi glod (praf şi noroi - n. red.). O poziţie nouă, pentru care nu era pregătit, însă s-a străduit să îndeplinească cât mai bine sarcinile ce îi reveneau. Postul fusese obţinut cu sprijinul lui Titu Maiorescu, Ministrul Instrucţiunii Publice în acel moment, cel care nu a privit cu ochi buni destituirea poetului din postul de director al Bibliotecii Centrale din Iaşi. Pe perioada mandatului de funcţionar şcolar, Eminescu întocmeşte zeci de rapoarte, reclamaţii şi chiar propuneri pentru îmbunătăţirea actului de învăţământ, în special în mediul rural, de unde provenea, şi unde erau de departe şi cele mai mari probleme. Iată ce constata marele poet în peregrinările sale prin noroaiele patriei: “…copii goi şi bolnavi, învăţători ignoranţi şi rău plătiţi, administratori superficiali, toate acestea îngreuiate de creşterea impozitelor, menite a hrăni această stare de lucruri, nu sunt condiţiunile normale pentru şcoli bune…” 
Una din şcolile din judeţul Iaşi inspectate de poet a fost cea din Andrieşeni, pe care a găsit-o închisă din cauza lipsei de lemne. “…După ce s-a făcut focul am inspectat-o din nou la 3 ore fără un sfert, cum m-am întors de la Şipote. Am aflat prezenţi un copil în clasa a IV-a, doi în clasa a III-a, patru într-antâia. Răspunsurile lor au fost peste tot slabe. Domnul învăţător e însărcinat de a comunica următoarele primăriei locale: 1. Şcoala să fie aprovizionată cu lemne, care se vor preda învăţătorului în natură; 2. Părinţii copiilor să fie obligaţi să le cumpere cărţi în regulă; 3. Avertismentele să se execute cu stricteţă, pentru ca obligativitatea învăţământului să nu fie o iluzie…”.
Despre şcoala de la Prisăcani, notează: “Şcoala acolo e asemene zidită de Stat însă e aproape în ruină, încât chiar în prezent nu se poate ţine şcoală în el. Învăţătorul nu şi-a primit de 10 luni salariul, pe care ţine în debit la comună”.      

Frecvenţă redusă. În sala de clasă se păstrează curechiul notarului
“Inspectând astăzi şcoala din satul Rediul (Vaslui - n. red.) - mitropoliei am aflat 9 elevi prezenţi din 52 înscrişi. Frequentaţia mică e de atribuit primăriei, care nu amendează pe cei avertizaţi. Răspunsurile copiilor au fost peste tot satisfăcătoare. Însă trebuie făcută mai multă lectură, teme înscris (compoziţii şi dictando) şi exerciţii gramaticale…” Găseşte şi un primar potrivnic la Şipote, Iaşi: “…Primarul îşi dă toate silinţele ca să facă cu neputinţă funcţionarea şcoalei acesteia. Din lipsă de lemne şcoala stă pustie. Localul  clădit în 1870 anume pentru şcoală şi având două camere şi o tindă a fost împărţit, rămânând tinda şi o cameră pentru locuinţa notarului, iar uşa clasului s-a făcut spre păretele de Nord…În acest clas se păstrează curechiul notariului…”. În “cotuna” Stânca, Eminescu recomandă introducerea la clase I a “Metoadei nouă” de Creangă.

Trece ploaia prin acoperiş, trebuie acoperit cu stuf
Într-un alt manuscris de-al său, din aceeaşi toamnă a anului 1875, găsim înscris: “Reparaţiile trebuitoare şcoalei din Stânca: Repararea pereţilor, lipit şi văruit. Acoperirea cu stuh, că e numai rogoz şi trece ploaia. Ogradă. Ogeacurile ruinate. Firma. Ornic (oprit 16 fr. şi n-au reparat). Harta Europei de legat. Tablou de încadrat”.  În altă localitate, la Tibin, Eminescu notează: …”frequentaţia foarte neregulată. De aceea amenzile vor trebui aplicate cu asprime…Citirea merge slab în toate clasele, de aceea Dnul învăţătoriu trebue să aibă în vedere mai cu seamă citirea şi scrierea, toate celelalte obiecte ale programului sunt nule şi fără de nici o valoarea, dacă aceste două principale vor fi neglijate. Nu pot zice că am ieşit mulţămit din această şcoală, deşi zelul Dlui învăţătoriu poate fi mare. Trebuie să-şi schimbe metoda…Cuprinsul bucăţilor citite copiii le vor povesti cu cuvinte proprii, în scris vor face mici compuneri asupra unor obiecte cunoscute lor (aceasta în clasa a III-a) în a doua vor scrie după dictando. Toate însă cu înţeles, nimic mort, nimic mecaniceşte”.
Tetoieştii, 19 Noemvrie 1875: “Inspectând astăzi şcoala din satul Totoeşti, am aflat 15 elevi prezenţi din 40 înscrişi. Răspunsurile ni s-au părut mecanice, încât ar fi de dorit, ca înveţămintul să aibă mai multă viaţă. Cu deosebire însă trebue, ca copiii să nu înveţe nimic pe de rost, ce n-au priceput pe deplin. Deprinderi gramaticale îndelungate trebuie să precedeze orice definiţie scrisă. Când cetesc copiii ceva, trebue să se facă luători de samă la înţelesul celor ce au citit şi să povestească cu cuvintele lor proprii cuprinsul bucăţii de lectură. Afară de aceasta se recomandă exerciţii de stil, adică mici compuneri asupra unor obiecte cunoscute copiilor…”.
Localitatea Brodoi, plasa Stemnic: “Băncile făcute proforma. Nici clopoţel, nici orologiu. Nici un avertisment împlinit. Leafa învăţătorului neplătită. Copii foarte puţini”.    

Notă: Informaţiile cuprinse în acest material provin din manuscrisele aflate în Arhiva Academiei Române şi publicate în diferite lucrări memorialistice între care volumul M. Eminescu, “Scrieri politice şi literare”, Minerva, 1905.  

Autor: Cristinel C. Popa