VIDEO. PS Daniil Partosanul, ucenic al Cuviosului Parinte Arsenie Boca, il evoca pe Sfantul Ardealului. Dorul de Parinte.

VIDEO. Intalniri memorabile ale Cuviosului Parinte Arsenie Boca, relatate de ucenicul sau, PS Daniil (cu Lucian Blaga, Mitropolitul Nicolae Balan, Parintele Dumitru Staniloae, Nichifor Crainic)

Pelerinaj la Mănăstirea Prislop! 12.000 de oameni s-au rugat la mormântul sfântului Ardealului

În gerul iernii, rugăciunile s-au înălţat fierbinţi astăzi, la Mănăstirea Prislop. Sunt 24 de ani de la trecerea la cele veşnice a celui care-a fost stareţ în acest lăcaş, cel numit de toţi credincioşii "Sfântul Ardealului" - Părintele Arsenie Boca.
La mormântul lui, încă de aseară s-au strâns, în tăcere, peste 1000 de pelerini. Astăzi, până acum, au depăşit 12 mii.
Pelerinii veniţi astăzi s-au unit cu cei de-aseară, cuprinşi de-aceeaşi dragoste pentru Părinte. Trecut de orele prânzului, erau aproape 12 mii. Foarte mulţi, sosiţi de departe.
Cu autocare sau cu maşini personale, au răbdat, însă, drumul lung. Ştiau că îi aşteaptă un frig crunt, dar şi că aici îşi vor mai pierde din griji.
Cimitirul unde este îngropat Sfântul Ardealului a fost neîncăpător. Cu toate astea, nu au fost incidente. Cei aproape o sută de jandarmi şi poliţişti nu au intervenit în niciun fel.
Pelerinii au aşteptat la rând în tăcere, cu flori şi lumânări, să-şi spună fiecare rugăciunea şi să atingă Crucea de la căpătâi.
Până la apusul zilei, se estimează că numărul pelerinilor va ajunge la 15 mii.

Sursa:

Observator

 

28 noiembrie - 24 de ani de la nasterea in ceruri a Cuviosului Parinte Arsenie Boca. VIDEO. Doamna Aspazia Oţel Petrescu: Părintele Arsenie Boca era numai lumină.

Toată viaţa mea am să fiu profund recunoscătoare Maicii Teodosia (n.r. – cu numele de Zorica Laţcu până la intrarea în monahism) că m-a dus la Părintele Arsenie Boca, acest mare stâlp al credinţei ortodoxe române. Pentru că, în aceeaşi măsură în care era un strălucit creştin, Părintele Arsenie Boca era şi un foarte bun român. Ce să vă spun? În perioada în care l-am cunoscut era în plină glorie. Se putea numi, pe drept cuvânt, duhovnicul întregului Ardeal şi, prin extrapolare, al întregii Românii. Acolo la Sâmbăta l-am întâlnit şi pe Părintele Stăniloae, care avea să devină apoi unul dintre cei mai mari dogmaticieni ai timpului, şi pe Părintele Mladin. Ei mergeau la Sâmbăta cu regularitate.Părintele Arsenie Boca era numai lumină. Când cădeau privirile Părintelui Arsenie Boca pe tine simţeai, ştiai, nu ştiu de unde ştiai, nu ştiu cum simţeai, dar erai sigur că te priveşte lumina. Avea atâta lumină şi căldură în ochi, şi avea o asemenea privire încât aveai impresia că întregul cer, o infinitate albastră mă priveşte. Infinitul mă privea cu doi ochi albaştri de om. Asta era impresia pe care a dat-o celor mai mulţi Părintele Arsenie Boca: că te priveşte lumina. Tot sufletul plin de înţelepciune, plin de credinţă, plin de dragostea pentru om, toate astea erau în “flash”-ul privirii lui.E foarte greu să exprim lucruri care, de fapt, sunt de neexprimat. Sunt lucruri pe care numai le vezi, le simţi, ştii că sunt aşa, neavând nicio explicaţie logică pentru ele. E o trăire. Prezenţa Părintelui Arsenie Boca pentru cei care-l aveau alături era trăire. Te lua în iubire, te lua în lumină, erai în aura sufletului lui, care era lumină şi iubire. Să nu credeţi că era ceva foarte dulceag. Era foarte aspru. Dar asprimea lui era dulce. Te şi certa, cum a fost un moment în scurta mea trăire acolo la Sâmbăta. A fost un moment când mi-a dat un canon, când m-a pedepsit, când m-a certat, dar eram nespus de fericită. Cine a trecut prin ceva similar poate să înţeleagă cum este să fii fericit când te ceartă un om sfânt.

- fragment dintr-un interviu acordat de doamna Aspazia Oţel Petrescu revistei VEGHEA

Parintele Arsenie Boca despre zilele mai de pe urma

În zilele acestea mai de pe urmă, când şi nouă ni se pare «că de acum vremea s-a scurtat», cercetând firea durerilor, am aflat desfrânarea încleştându-i pe oameni şi lucrându-le de zor dărâmarea în întindere şi adâncime. Astfel, oamenii orbecăiesc în mulţimea neştiinţei şi a lipsei de sfat, care s-a întins ca o noapte de osândă peste bieţii oameni, în care dorm liniştiţi somnul de primejdie, de bună credinţă, precum că aceea nu-i păcat. Dar fiind rânduit să văd şi să ascult mereu durerile oamenilor – care vin de pe urma păcatelor şi a lipsei de sfat – şi ajungând adeseori una cu durerea lor, într-o zi slujind Sfânta Liturghie şi rugându-mă: «Pentru pacea a toată lumea şi pentru bunăstarea Sfintelor lui Dumnezeu biserici», aud deodată în urechea dinlăuntru înfruntarea aceasta:

- Nu te ruga de Mine să le dau pacea, roagă-te de oameni să-şi schimbe purtările, dacă vor să mai vadă pacea pe pământ.

Drept, aceea ascultător poruncii, trebuie să strig tare cuvântul Scripturii că «Dumnezeu vesteşte acum pe oameni, ca toţi de pretutindeni să se pocăiască» (Fapte 17,39). Adică să vie la viaţa curată şi la învăţătura drepmăritoare a Bisericii lui Hristos; iar când vremea o va cere să le mărturisească cu preţul vieţii, netemându-se de moarte.

- fragment extras din lucrarea Părintele Arsenie Boca– Despre durerile oamenilor, vol. 2

Sfaturile Părintelui Arsenie Boca pentru o călugăriţă

Ziceţi.

Mai pe scurt.

Eu nu mă răzbun.

Are Cine.

N-aş crede să vorbească ca ei.

Tu fă bine şi aşteaptă rău. Binele ţi-l va răsplăti Dumnezeu. Dacă oamenii – rudele ţi-ar face bine – ţie  ce cruce ţi-ar rămâne?

Tu eşti călugăriţă şi, ca atare, trebuie să te bucuri de necazuri, ca să-ţi câştigi plată de la Dumnezeu, pentru tot ce suferi – cu bună ştiinţă şi răbdare – de la fraţi.

Deci, roagă-te pentru cei ce te blastămă, fă bine celor ce-ţi fac rău; celui ce-ţi cere nedrept – dă-i tot ce-i trebuie lui, din lăcomie.

Cu alte cuvinte, nu te împotrivi răului când te asupreşte cu nedreptate, ca să nu calci legea iubirii de Dumnezeu şi de oameni, indiferent cum sunt ei.

Tu fii cum trebuie.

Tu să ai grijă să nu zici rău absolut nimănui, indiferent ce nedreptate ţi-ar face, - pentru că iertându-le toate, aşa urmezi lui Iisus, - aşa ţii (împotriva firii, sau mai bine zis mai presus de fire) legea lui Dumnezeu – a iubirii.

Că toţi sunt fiii lui Dumnezeu, chiar dacă ei tăgăduiesc asta, iar tu trebuie să ştii că şi ei au un suflet de mântuit.

Cuvânt al Părintelui Arsenie Boca despre tânărul bogat

Bogatul auzise că este viaţă veşnică.
El o dorea din cauza bogăţiei sale, cu care dorea să fie veşnic. Aceasta se vede din tristeţea cu care a plecat de la Cel Veşnic.
Tanărul întreabă: ce are de făcut pentru a dobandi veşnicia ?
Iisus îi răspunde scurt: poruncile. Tanărul, vrand să atragă atenţia asupra sa, întreabă, care ? - şi apoi puţin îi pasă dacă la urmă minte: „Toate acestea le-am păzit din tinereţele mele !" Şi mai nădăjduia-şi o laudă, de aceea mai şi întreabă pe Iisus: „Ce dar îmi mai lipseşte ?" Dar, în loc să primească o laudă înaintea poporului, primeşte o demascare. Zici că ai împlinit toate poruncile, că iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi; iată ai prilejul să dovedeşti cu fapta, lucrul care-ţi mai lipseşte: „Vinde-ţi averile şi le dă săracilor apoi vino de-Mi urmează Mie !"
La această întorsătură a lucrurilor nu se aştepta tanărul fariseu.
Averile sale nu erau adunate din iubirea de-aproapelui, ci din averea de-aproapelui. Pe urmă averea, care nu era toată legitimă, cerea şi certificat moral, recunoaşterea cinstei şi corectitudinei şi toată slava deşartă, la care a trebuit să renunţe ruşinat.
Cu această lecţie „a plecat întristat".
Tristă bogăţie. Pe urma întristării tanărului, Iisus arată marea piedică a lipirii inimii de bogăţie, cu care nu se poate intra în împărăţie. Ucenicii auzind întreabă înspăimantaţi: „Atunci cine poate să se mantuiască ?" - că fiecare are cate ceva pe langă inima lui. Dar Iisus le răspunde: „Ceea ce este cu neputinţă la oameni, este cu putinţă la Dumnezeu". Şi Dumnezeu are multe posibilităţi de a dezlega inima bogaţilor de bogăţie. Vinovăţia bogăţiei e că ţine inima omului legată aici, şi deformează omul încat nu mai iubeşte pe oameni, ci se înarmează împotriva lor. Pentru „cinstitul" bogat, ceilalţi oameni sunt „hoţi". Bogăţia măreşte inegalitatea dintre oameni, care naşte ura.
Atitudinea sufletului faţă de bogăţie trebuie să fie ca a unui administrator al bunurilor altuia. Noi suntem iconomi. Cată vreme iconomi sim averile după legea iubirii de oameni, Stăpanul averii ne-o menţine; dar dacă uzurpăm dreptul lui Dumnezeu, o pierdem şi ne pierdem. Trebuie să fim cu avuţia ca şi cum n-am avea-o. „Cei ce se folosesc de lumea aceasta să fie ca şi cum nu s-ar folosi de ea" (I Corinteni 7,31). Lumea întreagă, condusă după legi împotriva lui Dumnezeu, tot la Dumnezeu ajunge, dar la Dumnezeu ca „sfarşit" al lumii.

Sursa: Tezaurul Ortodox