VIDEO. Tudor Gheorghe - Cu Iisus în celulă

Masoneria e de „interes public“ în România. Un teren în suprafaţă de 2.500 metri pătraţi de pe Bulevardul Expoziţiei din Capitală a fost acordat de Guvern Marii Loje Naţionale spre folosinţă gratuită pentru 49 de ani, pentru construirea unei clădiri „de interes public". De ce nu protesteaza presa? Tinta lor e alta: Biserica!

Un teren în suprafaţă de 2.500 metri pătraţi de pe Bulevardul Expoziţiei din Capitală, din vecinătatea complexului Romexpo, a fost acordat de Guvern Marii Loje Naţionale spre folosinţă gratuită pentru 49 de ani, pentru construirea unei clădiri „de interes public“, scrie Mediafax.

Terenul, administrat de către Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), a fost cedat pentru Asociaţia „Marea Lojă Naţională din România“, printr-o hotărâre aprobată în ultima şedinţă de guvern.

Terenul are o valoare de inventar de peste 2,1 milioane lei.

Potrivit propriului site, Radu Bălănescu este Marele Maestru al Marii Loji Naţionale din România. După un prim mandat de trei ani la conducerea organiza'iei, Radu Bălănescu a fost reales pentru un nou mandat, de cinci ani, de către peste 97 la sută dintre delegaţii de la Conventul M.L.N.R. din 2 noiembrie 2013.

Sursa: Adevarul 

Părintele Sofian: „Cum aşteptăm noi Crăciunul?”

„Vino, Doamne lisuse, Mântuitorule!”

Ştim că Pruncul Sfânt, a Cărui naştere o vom prăznui peste câteva zile, este Fiul lui Dumnezeu şi Dumnezeu adevărat, aşa cum ne-au învăţat Proorocii şi Apostolii. Dar ce folos avem noi din această ştiinţă despre Iisus? Mă întreb şi vă întreb pe fiecare în parte: câtă credinţă curată şi câtă dragoste sinceră purtăm în inimi Bunului nostru Mântuitor, Care ne-a lăsat cuvânt de nădejde şi de putere în clipa când Se înălţa Ia cer: „Iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28, 20)?

Cum aşteptăm noi Crăciunul? Ce pregătiri facem noi pentru ziua aceasta mare din istoria mântuirii? Cum aşteptăm noi pe Stăpânul Lumii, pe Stăpânul stăpânilor, pe Mântuitorul neamurilor? Va găsi Pruncul Iisus Hristos cu Sfânta lui Maică un colţişor curat şi odihnitor în ieslea din Betleemul inimii noastre, sau aceasta este mânjită şi surpată şi pustiită de păcate şi El nu va putea găsi în noi locaşul cuviincios ca să-Şi plece capul? Şi dacă nu va găsi acest locşor curat ca aurul şi înmiresmat cu smirna şi tămâia smereniei şi a rugăciunii, El nu va veni şi nu Se va sălăşlui în noi şi atunci cu adevărat nu vom avea nici un folos de naşterea Lui. EI va merge Ia alţii, la aceia care îl aşteaptă şi îl doresc cu adevărat.

Betleem sau Efrata înseamnă „casa pâinii”. Şi nu întâmplător are această tâlcuire. Cel ce vrea în aceste zile să găsească pe Hristos, să meargă la Betleemul cel tainic, să se apropie de altar, unde este casa Pâinii vieţii. Cel care vrea să prăznuiască după vrednicie Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos să se mărturisească şi să se împărtăşească.

Acesta este rostul Postului de patruzeci de zile, rânduit de Sfânta noastră Biserică, acela de a ne pregăti pentru Sfânta Mărturisire şi Sfânta împărtăşanie. Aşa ne vom face şi noi părtaşi la bucuria şi pacea cântată de corurile îngereşti deasupra staulului din Betleem.

Să-L aşteptăm cu inima deschisă şi bună şi să-L chemăm cu dor: „Vino, Doamne lisuse, Mântuitorule, şi goneşte de la noi pe tot vrăjmaşul şi potrivnicul. Împacă viaţa noastră, Doamne, miluieşte-ne pe noi şi lumea Ta şi mântuieşte sufletele noastre ca un bun şi iubitor de oameni”. Amin.

(Arhimandritul Sofian Boghiu, Buchet de cuvântări. Predici și meditații, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2006, pp. 170-175)

Sursa: Doxologia

INSTRAINAREA PAMANTULUI. Vom ramane fara tara. Avertismentul Profesorului Corneliu Turianu: PĂMÂNTUL – „MONEDA FORTE” A ROMÂNULUI

                                                                                                                                      Foto: Mihai Andrei

Intre scandalurile create si contra-create, gen diversiunea “Para-Imunitatii” Parlamentului (aranjata de Hrebenciuc, Rus si Toader pentru a-l servi pe Basescu) vs Comisia “Calarasi” si futilele demonstratii eco-anarhiste de week-end, Romania pierde esenta problemelor care o afecteaza aproape incurabil, in ultimele sale clipe de dinaintea unei prefigurate intrari in coma profunda. Printre cele mai grave, la fel ca “descentralizarea” si “regionalizarea”, se numara Instrainarea Pamantului, act pentru care preseaza atat Basescu si ai lui – prin “tichia de margaritar” a chelului de la Cotroceni, cu “aderarea la Schengen” (pentru ce?) – cat si alianta tradatoare aflata la putere. Ce ne vom face, nu stim. O solutie este cea pe care o prezinta economistul Radu Golban fara a o spune raspicat insa – iesirea din UE, noua URSS. Astazi a devenit o certitutine ca Uniunea Europeana se constituie in plan real drept un esec din punct de vedere al constructiei democratiei participative cat si drept un vector anti-national periculos pentru viitorul Europei si cu trimitere clara la modelul “poporului sovietic”. Din punct de vedere economic, pentru Romania a constituit un dezastru comparabil cu anii de Sovrom care ne-au secatuit resursele sub bocancul Armatei Rosii,  in timpul ocupatiei sovietice a tarii. Acum, cand Iliescu, Romani si companiile lor au ras industria si agricultura lui Ceausescu – aflate ambele la un nivel respectabil in Europa – am devenit o piata de desfacere pentru gunoaiele alimentare ale Europei modificate genetic. Din punct de vedere moral, in Romania, Rusia, cu retorica ei national-conservatoare, incepe sa castige teren, fara sa traga nici un glont, in fata atacurilor la identitatea nationala si scabroseniilor anti-umane impuse ca “politice corect” de mafia homosexuala de la varful UE sau diversi reprezentanti extremisti ai unor grupuri etnice minoritare care dicteaza din SUA servitorilor lor de la Bucuresti. In acest context, facem apel la trecut si pentru ca azi nimeni nu mai vorbeste. Practic, chiar nimeni nu mai vorbeste – in oglinda deformatoare a realitatii care este mass-media – despre problemele reale ale Romaniei.
Dupa ce am prezentat conferinta Ligii Studentilor in Instrainarea pamantului – cel mai grav atentat la adresa Romaniei, semnalat din 1997 de profesorii Ilie Badescu si Corneliu Turianu. DOCUMENT DE DAT MAI DEPARTE » astazi publicam un interviu remarcabil pe aceeasi tema, realizat trei ani mai tarziu, in anul 2000, cu profesorul Corneliu Turianu, din care putem desprinde cateva linii de aparare valabile si azi. Dl. profesor Turianu milita in anul 2000 impotriva modificarii Legii nr.35/1991 privind regimul investiţiilor străine prin introducerea unui nou articol cu următorul conţinut: ,,Art.30(l)- Societăţile comerciale cu capital parţial sau integral străin, constituite ca persoane juridice române, pot dobândi, oricând pe durata existenţei acestora, dreptul de proprietate şi orice alte drepturi reale asupra terenurilor necesare pentru realizarea obiectului de activitate.”, considerand ca acest articol este neconstitutional. De ce ar fi astazi “constitutional”  – prin vanzarea pamantului direct catre straini, preconizata de la 1 ianuarie 2014 – ceea ce era anti-constitional ieri. Ne-am schimbat tara intre timp? Traim pe alta planeta si nu stim noi?
Profesorul Turianu: “Constituţia actuală, ca şi cea din 1866, apoi din 1923 şi 1938, interzice categoric vânzarea pământului către străini sau apatrizi. Deci, de la Constituţia lui Cuza încoace, nu li s-a permis străinilor să cumpere terenuri în România. Sub nici o formă. Şi legislaţia românească, de mai bine de un secol, a fost recunoscută în Europa, până în 1944, ca una dintre cele mai bune. Dacă se dorea o lege bună, nu trebuia decât să se reactualizeze legislaţia de dinainte de 1944 şi aveam din nou cea mai bună legislaţie din Europa, o legislaţie cu specific românesc. Şi mi-aş permite ca, în acest context, să-l citez pe apreciatul sociolog Ilie Bădescu, care, în cadrul unei salutare dezbateri-semnal de alarmă pe această temă, organizată de Liga Studenţilor şi A.S.C.O.R., a dezvăluit că, într-o discuţie purtată cu câteva personalităţi româneşti, o distinsă reprezentantă a Europei, doamna Karen Fog, a făcut următoarea mărturisire: „Este păcat că în România dezbaterile despre integrare se limitează la alinierea legislaţiei şi a standardelor la cele comunitare, dar nu se discută problemele de fond. Aceste probleme sunt evitate. între altele, legislaţia trebuie adaptată nu numai la exigenţele comunitare, ci şi la nevoile României însăşi.” Iată, deci, că până şi înalţi demnitari europeni încearcă să ne deschidă ochii şi ne atrag atenţia că noi nu mai ştim să ne respectăm.”
Domnia sa mai arata ca primii care au incalcat Constitutia Romaniei in acest sens au fost tocmai cei care trebuiau sa o apere, in tara si in strainatate. Astfel, precedendul vanzarii unei suprafete de pamant romanesc unei firme straine s-a realizat in 1999, cu aprobarea serviciilor (i)responsabile, a fost creat printr-o Ordonanta de Urgenta, cu nr. 12/1999, “privind schimbul terenului în suprafaţă de 5.000 metri pătraţi, situat în Bucureşti – România, aflat în domeniul privat al statului şi în administrarea Ministerului Afacerilor Externe, cu construcţia şi terenul aferent situ­ate în Berlin – Germania, proprietatea firmei germane Tercon Bau GmbH – Projectan-Wicklung”, pentru constructia ambasadei Romaniei la Berlin. Din discutia specioasa dar foarte agreabila de mai jos aflati si ce tari europene nu isi vand pamantul catre straini. De ce o face Romania? (Victor Roncea)

Continuare la Ziaristi Online

Colind traditional

Întreabă, d-întreabă

Sfinți pe Dumnezeu

                Dai, Domnului, Doamne

Sfinți pe Dumnezeu:

Din ce s-au făcutu

Grâul și vinului,

Și-a treia mirului

Dumnezeu ședea-re

Și din grai grăia-re:

Da' voi sfinți de sfinți 

Ce mă ispitiți

Că voi bine știți

Din ce s-or făcutu

Grâul și vinulu

și-al treilea mirulu

Că noi am ieșitu

'N câmp la Rusalimu

Ca noi ca să dămu

Roadă câmpului 

Mană grâului

Pâgâni de jidovi

Ei ne-au ocolitu

și ne-au d-oblicitu

Și voi ați fugitu

și pe mine m-or prinsu

și m-or dus legatu

în curte la Pilatu

și m-or judecatu.

Prin tălpile mele

prin pălmile mele

Cuie mi-s bătere

Cuie de oțelu

cu maie de feru.

Pe unde băte-re

Sângele porne-re

Vinul se făce-re

Și mă încingere

Cu brău de măcieșu.

Pe un'e mă-ncinge

Carnea mi se frânge

Carnea-mi se frânge-re

Grâul se făce-re.

Pe drag capul meu,

Cunună-mi pune-re

Cunună de spini

Și de mărăcini

Pe unde-mi punere

Sudoarea-mi trecere

Mirul se făccere.

Noi o zicem, zicem

Și-o cântăm, cântăm

Și la gazda noastră

Noi o închinăm.

Colind 230

din Culegerea lui Sabin Drăgoi, 303 colinde cu text si melodie , Scrisul Romanesc , Craiova , 

Instrainarea pamantului – cel mai grav atentat la adresa Romaniei, semnalat din 1997 de profesorii Ilie Badescu si Corneliu Turianu. DOCUMENT DE DAT MAI DEPARTE

Un document impresionant. O conferinta organizata de Liga Studentilor in 1997 cu toate concluziile valabile astazi, la ceas de tradare nationala. Indemnul Ziaristi Online: Descarcati si dati mai departe!

Instrainarea pamantului – DOCUMENT

Viaţa celui între sfinţi Părintelui nostru Spiridon, Episcopul Trimitundei, făcătorul de minuni (12 decembrie). Papucii Sfantului Spiridon trebuie schimbati periodic. Acesta este semnul ca Sfantul umbla neincetat prin lume, spre a asculta si implini rugaciunile celor ce il cheama in ajutor.

Insula Ciprului era patria minunatului Spiridon, care, născîndu-se din părinţi simpli, era şi el smerit cu inima şi bun cu viaţa. În copilăria sa a fost păstor de oi şi, crescînd, s-a împărtăşit nunţii celei legiuite şi s-a făcut tată de copii. El vieţuia cu cinste şi cu plăcere de Dumnezeu, urmînd lui David în blîndeţe, lui Iacob în simplitatea inimii şi lui Avraam în iubire de străini. Dar nu după mulţi ani, murindu-i soţia, cu osîrdie slujea lui Dumnezeu prin fapte bune, iar averea sa o cheltuia spre odihna străinilor. În lume atît de mult a plăcut lui Dumnezeu, încît s-a învrednicit cu darul facerii de minuni, căci vindeca tot felul de boli, din cele cu anevoie de vindecat şi izgonea duhurile rele din oameni, cu cuvîntul. Pentru aceasta a fost ales episcop al cetăţii Trimitundei, care era o cetate vestită a Ciprului, în împărăţia marelui Constantin şi a lui Constantie, fiul său, unde făcea minuni preaslăvite.

Oarecînd era în ostrovul acela secetă mare şi uscăciune, iar uscăciunii îi urma foametea şi foametei, moartea; căci mulţime de popor murea de foame. Pentru acea închidere a cerului, trebuia un Ilie sau un altul asemenea lui, ca să-l deschidă cu rugăciunea. Unul ca acela s-a arătat Sfîntul Spiridon, care, văzînd nevoia ce venea asupra poporului şi milostivindu-se părinteşte spre cei ce piereau de foame, s-a rugat cu sîrguinţă către preabunul Dumnezeu, Care îndată a umplut cerul cu nori, adunîndu-i de la marginile pămîntului. Apoi a fost lucrul cel mai minunat, ca să nu socotească cineva că ploaia s-a făcut din stihii, în chip firesc, căci multă vreme norii n-au dat ploaie, pînă ce iarăşi sfîntul a mai făcut rugăciune cu fierbinţeală şi atunci s-a vărsat ploaie mare pe pămînt şi n-a încetat multe zile, pînă cînd iarăşi s-a rugat sfîntul şi s-a făcut senin. 

Pămîntul s-a adăpat cu îndestulare şi şi-a dat roadele sale, căci s-au îmbelşugat ţarinele, au rodit sadurile şi grădinile şi a fost după foametea aceea îndestulare multă prin rugăciunile plăcutului lui Dumnezeu, Spiridon. Peste cîţiva ani, prin voia lui Dumnezeu, pentru păcatele oamenilor, s-a făcut foamete în latura aceea şi se bucurau bogaţii vînzători de grîu, pentru acea scumpete, căci aveau grîu strîns de mulţi ani şi, deschizîndu-şi hambarele, au început a-l vinde scump. Atunci era în cetatea Trimitundei un vînzător de grîu, nesăţios de iubirea de argint şi plin de lăcomie. Acela, cîştigînd cu neguţătoria prin alte părţi mult grîu şi aducîndu-l cu corabia în cetate, nu voia să-l vîndă cu acel preţ, cu care se vindea în cetate, ci l-a pus în hambare, pînă cînd se va înmulţi foametea în cetate, pentru ca să-l vîndă mai scump şi să cîştige avere mai multă. 

Fiind foamete mare şi din zi în zi înmulţindu-se, bogatul acela a început a vinde grîul său foarte scump. Atunci a venit la dînsul un sărac, cerînd şi rugîndu-l cu lacrimi să-l miluiască şi să-i dea puţin grîu, pentru ca să nu moară de foame cu copiii şi femeia sa. El, fiind cuprins de nemilostivire şi de pofta aurului, n-a vrut să miluiască pe sărac, ci a zis către dînsul: "Să mergi ca să aduci preţul şi vei avea ceea ce vei cumpăra". Săracul, slăbind de foame, a venit la Sfîntul Spiridon cu plîngere spunîndu-i despre sărăcia lui şi despre nemilostivirea bogatului. Iar sfîntul a zis: "Nu plînge, ci mergi în casa ta, pentru că aşa grăieşte Duhul Sfînt, că dimineaţa se va umple casa ta de grîu; iar pe bogatul acela îl vei vedea rugîndu-se de tine şi dîndu-ţi grîu fără plată". 

Săracul, socotind că i-a zis sfîntul aceasta numai pentru mîngîierea necazului său, văzîndu-şi deşartă şi fără folos nădejdea sa, precum i se părea, s-a dus la casa sa suspinînd. Cum s-a făcut noapte, prin porunca lui Dumnezeu s-a vărsat ploaie mare pe pămînt, iar hambarele bogatului nemilostiv şi iubitor de argint au căzut şi apa a luat tot grîul. Nemilostivul vînzător de grîu, cu ai săi, a alergat prin toată cetatea, strigînd şi rugînd pe toţi ca să-i dea ajutor, spre a nu ajunge sărac. Dar oamenii, văzînd grîul risipit pe drumuri, au început a-l strînge şi a-l duce la casele lor. Asemenea şi săracul acela care ceruse ieri, şi-a adunat grîu din destul, pe care, văzîndu-l bogatul, a început a-l ruga să ia cît va voi. Aşa a pedepsit Dumnezeu nemilostivirea bogatului, iar sărăcia şi foametea săracului a mîngîiat-o, după proorocirea sfîntului.

Un plugar oarecare cunoscut sfîntului, în acea vreme de foamete, a mers la acelaşi nemilostiv bogat, care încă mai avea alte hambare pline de grîu, cerînd pentru hrană grîu pe datorie, făgăduind că-i va da cu dobîndă în vremea secerişului. Acela, neînvăţîndu-se minte cu pierderea grîului celui dintîi, neschimbîndu-se din zgîrcenia sa şi neîndreptîndu-se, şi-a închis inima cu nemilostivire şi înaintea acestui sărac, încît nu voia să audă de rugămintea lui, cea cu sîrguinţă şi a zis către dînsul: "Nu vei lua de la mine fără aur nici un bob de grîu". Auzind săracul acestea, lucrător de pămînt fiind, a mers plîngînd la arhiereul lui Hristos, Spiridon, spunîndu-i necazul său. Arhiereul, mîngîindu-l cu cuvintele sale, i-a dat drumul acasă. Apoi a doua zi a mers singur la plugarul acela, ducîndu-i un bulgăre mare de aur. De unde a luat aurul acela mai pe urmă se va vedea. Deci, punînd aurul acela în mîinile plugarului, a zis: "Du-te, frate, la bogatul vînzător de grîu şi dă-i acest bulgăr de aur ca zălog, ca să-ţi dea pe datorie grîu, cît va fi spre trebuinţa ta. Şi cînd va veni secerişul şi te vei îndestula cu pîine, atunci, răscumpărînd zălogul acesta, iarăşi îl vei aduce la mine". 

Luînd săracul aurul din mîinile arhiereului, s-a dus cu sîrguinţă la acel bogat. Acela, cum a văzut aurul, s-a bucurat, fiind iubitor de aur şi îndată a dat pe datorie grîu săracului cît îi trebuia. După aceasta, trecînd vremea foametei, apoi fiind îmbelşugare şi sosind secerişul, plugarul a dat cu dobîndă grîul bogatului şi răscumpărînd zălogul, l-a dus cu mulţumire Sfîntului Spiridon. Sfîntul, luînd aurul, s-a dus în grădina sa şi l-a luat cu sine şi pe plugar, zicînd: "Vino cu mine, frate, ca să dăm acesta împreună Celui ce cu bună îndurare ni l-a dat nouă cu împrumut". Deci, intrînd în grădină împreună cu plugarul şi punînd aurul lîngă gard şi-a ridicat ochii în sus, zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, Care numai cu singură voia Ta, toate le faci şi le prefaci; Cela ce odinioară în faţa împăratului Egiptului, toiagul lui Moisi l-ai prefăcut în şarpe, Însuţi şi aurul acesta, precum atunci l-ai prefăcut într-acest chip, aşa şi acum porunceşte să se întoarcă la chipul său cel dintîi, pentru ca şi acest om să cunoască, cîtă purtare de grijă ai Tu pentru noi şi cu fapta să se înveţe ceea ce este scris în dumnezeiasca Scriptură: Că toate oricîte voieşte Dumnezeu, le face.

Astfel, rugîndu-se el, îndată aurul acela luînd puterea de fiinţă, a început a se mişca şi se vedea întorcîndu-se şi tîrîndu-se ca un şarpe. Şi aşa, şarpele care mai înainte se făcuse aur prin atingerea mîinilor sfîntului, prin minune iarăşi s-a prefăcut şarpe, din aur. Plugarul, văzînd acea minune, tremura de frică şi căzînd la pămînt, se socotea pe sine nevrednic de o facere de bine ca aceea. Deci, şarpele acela a intrat în vizuina sa, iar plugarul s-a întors la casa sa cu mulţumire, înspăimîntîndu-se de mărimea minunilor lui Dumnezeu, care s-au făcut prin rugăciunile sfîntului.