Crăciunul în închisorile comuniste

de Gheorghe Constantin Nistoroiu  

„Eram în Dumnezeu şi Dumnezeu în noi“.
(Athanasie Berzescu)

Naşterea Sfântului Prunc înfăşat în dantelăria colindelor, aduse şi scrobite de Îngeri, a fost şi este slăvită şi vestită de toate vârstele, în toate locurile: de la zarva uliţei la entuziasmul sălilor de concert, de la coliba săracului la conacul bogatului, de la chilia umilă a călugărului la somptuoasa catedrală a ierarhului, de la schimnicul pustiei la atenee sau alte edificii culturale, de la reşedinţele regale la încremenitele deportări, de la sânul familiei la sinistrele celule ale fioroaselor temniţe atee. Deţinuţii politici ascundeau în ei sufletul copilăriei aninat de stele când la răspântiile albe se întâlnau cetele de juni şi prichindei chiuind cu urături şi strigături.
În gerul încremenit al penitenciarelor, scânteile sufletelor celor închişi se aprindeau în miezul lor tainic de lumină, lăcrimând mireasma de colind a Crăciunului.

A venit şi-aici Crăciunul,
Să ne mângâie surghiunul;
cade albă nea
peste viaţa mea,
peste suflet ninge.
Cade albă nea
peste viaţa mea
care-aici se stinge.
Tremură albastre stele
peste dorurile mele;
Dumnezeu de sus
în inimi ne-a pus
pâlpâiri de stele.
Dumnezeu de sus
în inimi ne-a pus
numai lacrimi grele.
Maica Domnului curată
Adă veste minunată!
Zâmbetul tău drag,
înflorească-n prag
ca o zi cu soare!
Zâmbetul tău drag
îl aşteaptă-n prag
cei din închisoare.
Peste fericiri apuse,
tinde-ţi mila Ta, Iisuse.
Cei din închisori
Te aşteaptă-n zori,
pieptul lor suspină,
de sfânta-Ţi Lumină.
Cei din închisori
Te aşteaptă-n zori.

(Radu Gyr - A venit şi-aici Crăciunul)

Deţinuţii politici, îngheţaţi, flămânzi, zdrenţăroşi şi bătuţi, păreau nişte stafii îngrozite ce bântuiau lumea închisorilor. Complet izolaţi de lume tremurau în celulele mici, care striveau puterile lor sufleteşti şi trupeşti. Cu atât mai gravă era povara când în temniţă sălăşluia un suflet de crin, de copil. Avem o astfel de mărturie a Dr. Flor Strejnicu din Cisnădie-Sibiu. „Crăciunul anului 1941, când abia împlinisem 15 ani, l-am petrecut în închisoarea Sibiu, pe atunci loc de detenţie pentru minori. Ocupam noi, minorii, două celule mari, cu paturi suprapuse, în care eram înghesuiţi aproximativ 40 de Fraţi de Cruce. «Vorbitorul» era o dată pe săptămână, Duminica. Aveam voie să scriem o dată pe lună acasă. Îmi aduc aminte şi acum de una dintre scrisorile trimise mamei mele în preajma Crăciunului.
Mamă dragă,
Dintre gratii, printre lacrimi şi suspine,
Sărutând nebun, zăbrele, cred că te sărut pe tine;
Dar de-odată fierul rece-l simt pe buze: vai! ce grea
Este soarta ce desparte pe copil de mama sa.

Acel Crăciun la 15 ani mi-a marcat toate aducerile aminte“. (Flor Strejnicu, Creşinismul Mişcării Legionare. Ed. Imago, Sibiu, 2001, p. 133).

Se deschidea fereastra dimineaţa pentru a pătrunde printre gratiile îngheţate toată asprimea gerului. Când se închidea, deţinuţii îşi puneau doar cămaşa, permisă, iar peste ea zeghea, ce era atât de rară că semăna cu gratiile de la fereastră. Totuşi în ajunul Crăciunului, creştinii simţeau căldura Naşterii Domnului, ca şi cum ar fi fost încălziţi de cele nouă cojoace ale Dochiei.

„Iisus a fost totuşi prezent în celule: în colindele murmurate, în strânsul mâinilor, în glasurile tremurânde care rosteau urarea: «La mulţi ani!». Pe la ceasul vecerniei din ziua întâi de Crăciun, când paznicii au întârziat ceva mai mult pe la căminele lor, a început să răsune, ca într-o catedrală pravoslavnică, întâi mai încet, apoi tot mai plin, Irmosul Naşterii:
«Îngerii cu păstorii măresc,/ iar magii cu steaua călătoresc».
Şi la întrebarea: «Cine-i? Cine-I»?
A venit răspunsul şoptit: «Părintele Imbrescu, de la Biserica Boteanu din Bucureşti»“. (Părintele Zosim Oancea - Închisorile unui preot ortodox. Ed. Christiana, Bucureşti, 2004, p. 95).
După momentele sublime de tăcere şi de încărcătură emoţională pe care s-a urcat ca pe o scară de mătase, gândul de mulţumire la ceruri, sclipirile Bradului temerar se aud cântate de aceeaşi voce serafică:
O, brad frumos, ce sfânt erai
În altă sărbătoare,
Mă văd copil cu păr bălai
Şi ochii de cicoare.
Revăd un alb şi sfânt cămin
Şi chipul mamei sfinte,
Imagini de Crăciun senin
Mi-apar şi azi-nainte.

Un brad cu daruri şi lumini
În amintiri s-arată.
Prin vis zâmbeşte ca un crin
Copilul de-altădată

Azi nu mai vine Moş Crăciun
Ca-n noaptea de cenuşă,
Ci doar durerile-mi s-adun’
Să-mi plângă după uşă.

Trosneşte lacătul de fier,
Se stige câte-o viaţă,
S-aude glas de temnicer
Pe lespedea de gheaţă.

Omătul spulberat de vânt
Se cerne prin zăbrele
Şi-mi pare temniţa mormânt
Al tinereţii mele.
(Radu Gyr - O, brad frumos, cit. de Părintele Zosim Oancea. Op. cit. p. 97).

VIDEO. Documentar despre Revoluția din 1989 de la Brașov - realizator: Maria Petraşcu

Vă prezentăm un documentar extrem de interesant despre desfasurarea Revolutiei Romane din Decembrie 1989 in orasul Brasov.
Contine opiniile revolutionarilor, comunistilor, securistilor si a altor actori implicati in evenimente.
Prezintă adevarul asupra multora din episoadele neclare ale Revolutiei din Brasov.
Documentar realizat de regretata jurnalistă Maria Petrașcu.
Dumnezeu s-o odihnească!

Sursa: NEWSBV.RO

Despre suflet

Dupa expunerea elementelor constitutive ale sufletului, vom trece la subiectul crearii sale. Fiind creat de Dumnezeu, sufletul este deci plamadit de El. Intemeiem aceasta afirmatie pe Revelatia primita de Moise:

„Atunci luand Domnul Dumnezeu tarana din pamant, a facut pe om, si a suflat in fata lui suflare de viata, si s-a facut omul fiinta vie" (Facerea 2, 7).

Cercetand aceste spuse ale profetului, Sfantul Ioan Gura de Aur afirma ca ele nu pot fi deslusite de mintea omeneasca decat cu „ochii credintei":

„Cuvintele Scripturii au nevoie de ochii credintei, cu toate ca sunt spuse cu mult pogoramant, pe masura slabiciunii noastre. Da, cuvintele acestea: «A facut Dumnezeu pe om si a suflat in fata lui suflare de viata» sunt nevrednice de Dumnezeu. Dar pentru noi, din pricina slabiciunii noastre, durnnezeiasca Scriptura ni le istoriseste asa, pogorandu-se pana la noi, pentru ca, invredniciti de acest pogoramant, sa ne putem urca la inaltimea aceea"^[1].

Felul in care ne explica Sfanta Scriptura cum a pus Dumnezeu inceput fapturii, facand-o fiinta vie, este o pogorare la nivelul slabiciunii intelegerii noastre. Sfantul Ioan Damaschin scrie:

 „Asadar, toate afirmatiile antropomorfice legate de Dumnezeu sunt afirmatii simbolice si au un sens mai inalt, caci dumnezeirea este simpla si fara de forma".

Oferindu-ne o detaliata interpretare a expresiilor antropomorfice simbolice privitoare la Dumnezeu, Sfantul Ioan Damaschin remarca:

„Prin gura prin grai intelegem facultatea prin care isi exprima vointa Lui, de acolo ca noi facem cunoscute gandurile noastre intime prin gura si prin grai"^[2].

Desigur, „gura" si „suflare de viata" sunt doua lucruri diferite, dar am folosit aceste citate din scrierile Sfantului Ioan Damaschin pentru a puncta analogia dintre ele, intrucat noi, oamenii, „nu putem sa intelegem sau sa exprimam activitatile dumnezeiesti, sublime imateriale ale dumnezeirii decat numai daca intrebuintam imagini, tipuri si simboluri adecvate felului nostru de a gandi".

Intr-un cuvant, conchide Sfantul Ioan Damaschin, „toate expresiile antropomorfice cu privire la Dumnezeu, afara de cele care s-au spus despre venirea in trup a Cuvantului lui Dumnezeu, au un sens ascuns si ne invata din lucrurile proprii firii noastre cele ce sunt mai presus de noi"^[3].

Prin urrnare, atat sufletul cat si trupul „sunt fapturi ale lui Dumnezeu"^[4]. In interpretarea Sfantului Ioan Gura de Aur, aceasta suflare de viata a lui Dumnezeu nu este „numai dincolo de simturi, ci si de loc" - explicandu-ni-se astfel ca

ceea ce a suflat Dumnezeu cand 1-a facut pe Adam a fost suflet si ca sufletul a fost insuflat trupului din substanta dumnezeiasca. Daca este asa, atunci nu e posibil ca sufletul sa fie intelept in anumite laturi ale sale si natang sau nesimtit in altele, ori drept in unele si nedrept in altele:

 „Firea dumnezeiasca nu este impartita sau schimbata, ci este neschimbabila".

Suflarea divina este „energia Duhului Sfant".

Asa cum Mantuitorul a spus: „Luati Duh Sfant", tot astfel suflarea divina „care poate fi perceputa omeneste este preamaritul Duh Sfant".

Potrivit spuselor Sfantului Ioan Gura de Aur, sufletul nu e o parte din Dumnezeu, ci este energie a Duhului Sfant care l-a creat fara a deveni El Insusi suflet:

 „Acest Duh a lucrat creand sufletul, dar nu a devenit suflet; nu S-a preschimbat in suflet, ci l-a creat.; Duhul Sfant este datator de viata, fiind partas la crearea trupului si a sufletului. Caci Tatal si Fiul si Sfantul Duh prin puterea dumnezeiasca creeaza faptura"^[5].

Un alt element esential subliniat de Sfintii Parinti este acela ca nu exista trup fara suflet, dupa cum nu exista nici suflet fara trup; atunci cand Dumnezeu plasmuieste trupul, El plasmuieste si sufletul deopotriva. Sfantul Anastasie Sinaitul observa:

 „Nici trupul nu a existat inaintea sufletului, nici sufletul inaintea trupului"^[6].

Opunandu-se conceptiilor lui Origen, Sfantul Ioan Damaschin afirma:

„Trupul si sufletul au fost facute simultan si nu numai intai unul si apoi celalalt, dupa cum in chip prostesc afirma Origen"^[7].

VIDEO Tudor Gheorghe - Nu-s vinovat fata de tara mea (versuri Andrei Ciurunga)

VIDEO. Tudor Gheorghe - Cu Iisus în celulă

Masoneria e de „interes public“ în România. Un teren în suprafaţă de 2.500 metri pătraţi de pe Bulevardul Expoziţiei din Capitală a fost acordat de Guvern Marii Loje Naţionale spre folosinţă gratuită pentru 49 de ani, pentru construirea unei clădiri „de interes public". De ce nu protesteaza presa? Tinta lor e alta: Biserica!

Un teren în suprafaţă de 2.500 metri pătraţi de pe Bulevardul Expoziţiei din Capitală, din vecinătatea complexului Romexpo, a fost acordat de Guvern Marii Loje Naţionale spre folosinţă gratuită pentru 49 de ani, pentru construirea unei clădiri „de interes public“, scrie Mediafax.

Terenul, administrat de către Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), a fost cedat pentru Asociaţia „Marea Lojă Naţională din România“, printr-o hotărâre aprobată în ultima şedinţă de guvern.

Terenul are o valoare de inventar de peste 2,1 milioane lei.

Potrivit propriului site, Radu Bălănescu este Marele Maestru al Marii Loji Naţionale din România. După un prim mandat de trei ani la conducerea organiza'iei, Radu Bălănescu a fost reales pentru un nou mandat, de cinci ani, de către peste 97 la sută dintre delegaţii de la Conventul M.L.N.R. din 2 noiembrie 2013.

Sursa: Adevarul 

Părintele Sofian: „Cum aşteptăm noi Crăciunul?”

„Vino, Doamne lisuse, Mântuitorule!”

Ştim că Pruncul Sfânt, a Cărui naştere o vom prăznui peste câteva zile, este Fiul lui Dumnezeu şi Dumnezeu adevărat, aşa cum ne-au învăţat Proorocii şi Apostolii. Dar ce folos avem noi din această ştiinţă despre Iisus? Mă întreb şi vă întreb pe fiecare în parte: câtă credinţă curată şi câtă dragoste sinceră purtăm în inimi Bunului nostru Mântuitor, Care ne-a lăsat cuvânt de nădejde şi de putere în clipa când Se înălţa Ia cer: „Iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28, 20)?

Cum aşteptăm noi Crăciunul? Ce pregătiri facem noi pentru ziua aceasta mare din istoria mântuirii? Cum aşteptăm noi pe Stăpânul Lumii, pe Stăpânul stăpânilor, pe Mântuitorul neamurilor? Va găsi Pruncul Iisus Hristos cu Sfânta lui Maică un colţişor curat şi odihnitor în ieslea din Betleemul inimii noastre, sau aceasta este mânjită şi surpată şi pustiită de păcate şi El nu va putea găsi în noi locaşul cuviincios ca să-Şi plece capul? Şi dacă nu va găsi acest locşor curat ca aurul şi înmiresmat cu smirna şi tămâia smereniei şi a rugăciunii, El nu va veni şi nu Se va sălăşlui în noi şi atunci cu adevărat nu vom avea nici un folos de naşterea Lui. EI va merge Ia alţii, la aceia care îl aşteaptă şi îl doresc cu adevărat.

Betleem sau Efrata înseamnă „casa pâinii”. Şi nu întâmplător are această tâlcuire. Cel ce vrea în aceste zile să găsească pe Hristos, să meargă la Betleemul cel tainic, să se apropie de altar, unde este casa Pâinii vieţii. Cel care vrea să prăznuiască după vrednicie Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos să se mărturisească şi să se împărtăşească.

Acesta este rostul Postului de patruzeci de zile, rânduit de Sfânta noastră Biserică, acela de a ne pregăti pentru Sfânta Mărturisire şi Sfânta împărtăşanie. Aşa ne vom face şi noi părtaşi la bucuria şi pacea cântată de corurile îngereşti deasupra staulului din Betleem.

Să-L aşteptăm cu inima deschisă şi bună şi să-L chemăm cu dor: „Vino, Doamne lisuse, Mântuitorule, şi goneşte de la noi pe tot vrăjmaşul şi potrivnicul. Împacă viaţa noastră, Doamne, miluieşte-ne pe noi şi lumea Ta şi mântuieşte sufletele noastre ca un bun şi iubitor de oameni”. Amin.

(Arhimandritul Sofian Boghiu, Buchet de cuvântări. Predici și meditații, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2006, pp. 170-175)

Sursa: Doxologia