Cuvânt de foc al preotului paradisului etnic românesc, pr. prof. Ilie Moldovan (+9 februarie), despre gravitatea sodomiei şi a homosexualităţii. "Activitatea activiştilor homosexuali din şcoală se conjugă cu a educatorilor de sex. Au planul de a-i porni pe elevi la ură împotriva părinţilor, de a-i face să vadă în ei nişte părinţi bigoţi, retrograzi, homofobi, precum şi nişte terorişti de dreapta"

Gravitatea sodomiei ca păcat de moarte. 

Am amintit, tinere, nu de puţine ori în convorbirile noastre, că păcatul desfrânării, sub toate manifestările lui, e o abatere gravă de la planurile Creatorului. Un amestec nepermis şi revoltător. Cine comite acest păcat, calcă legile firii şi acest lucru nu poate rămâne nepedepsit. Căci legea aceasta a fost dată pentru binele firii, iar cine o calcă se pedepseşte pe sine însuşi. Sub această perspectivă se cuvine să privim şi păcatul homosexualităţii, împotrivirea faţă de legile firii, de data aceasta fiind maximă. Mi-e chiar ruşine să-ţi descriu nelegiuirea acestui păcat, bărbatul preferând bărbat, iar nu femeie. Actul homosexual trebuie văzut drept o parodiere blesfemiatoare a liturghiei, o slujbă neagră malefică ce înmulţeşte răul în lume. Prin orice alt păcat de desfrânare, diavolul lucrează prin om ca printr-un instrument al său. Prin homosexualitate, mai mult, acţionează ca printr-o slugă credincioasă. Căci această nelegiuire neagă până şi realitatea bărbatului şi a femeii, contestând astfel ordinea firească a lumii şi, în acelaşi timp, ordinea ei spirituală. Mai presus de orice, acest păcat neagă adevărata iubire dintre bărbat şi femeie, fenomenul divin care purifică natura umană şi o ridică prin actul căsătoriei până la înălţimea unei taine sfinte. Cu alte cuvinte, tăgăduieşte iubirea divină trăită într-o iubire umană. Iată cum diavolul încearcă să fure divinitatea lumii acesteia. Homosexualul, omul desfrânat care şi-a trădat iubirea, este un individualist prin excelenţă, care nu urmăreşte decât satisfacerea unor plăceri impudice, ca şi a unui egoism exacerbat, păcatul împotriva firii devenind, pentru el, unicul sens al existenţei sale. Se poate considera un om liber, cum adesea se pretinde? Liber de sub legile Creatorului, dar rob înlănţuit al unei patimi care îl torturează profund, îl nelinişteşte şi îl asupreşte. Dacă ar fi sincer, ar recunoaşte loial că atâta vreme cât îşi caută fericirea pe aceste căi cu totul nepermise, fără să vrea soarbe cu nebunie amărăciunile infernului. De aceea, nu poate călca atât de grav o lege a firii, fără să i se atragă atenţia.

Sodomizarea, urmare a desfrâului generalizat din vremea noastră. 

 Vorbind despre homosexualitate, ne referim la un păcat care, potrivit Sfintei Scripturi, cere o anumită pedeapsă, o sancţiune încă din viaţa aceasta. Şi încă una groaznică. Să zicem că statul nu vine să pedepsească acest viciu, dar natura este mai severă aici ca orice alt judecător pământean. Din cauza desfrâului a nimicit potopul viaţa pe pământ şi din cauza homosexualităţii, în special, a nimicit focul de pucioasă pe locuitorii Sodomei şi Gomorei (de unde şi denumirea păcatului, „sodomie"); iar în zilele noastre o pedeapsă şi mai groaznică decât a apei şi a focului, este pierderea conştiinţei păcatului în noua lume ce se profilează în viitor şi pierderea sănătăţii trupeşti prin îmbolnăvire cu virusul HIV. În ce priveşte prima pierdere, este de remarcat faptul că homosexualul de astăzi a alungat din conştientul forului său lăuntric ideea nefirescului vieţii sale, în întunericul inconştientului, unde stăpânesc monştri. De aici şi năzuinţa lui de a impune şi altora stilul său de a fi, crearea unor structuri sociale proprii, constituite sub forma unor asociaţii ce organizează manifestări, congrese, asociaţii de tip satanist sau rock, cu scopul de a perpetua răul în societatea umană. Nedumerit poate de acest trist spectacol ce ţi se deschide în faţa ochilor, ai avea iarăşi dreptul să te întrebi, cum a devenit posibilă apariţia acestui fenomen de masă în sânul civilizaţiei contemporane? Nu în alt fel, decât drept urmare a desfrâului generalizat în zilele noastre, păcat nespovedit şi nepocăit. Unde sunt în vremea noastră canoanele Sfinţilor Părinţi? Cât despre pedeapsa îmbolnăvirii cu virusul HIV, ţi-am vorbit, cred, suficient într-o convorbire a noastră anterioară. Niciuna dintre pedepsele ce survin în urma săvârşirii păcatului nu au evidenţa aceea pe care o are SIDA. De aceea, te-aş îndemna să reţii aceste cuvinte, pe care chiar aş voi să ţi le fixez cu litere de foc în cugetul tău: O răzbunare groaznică îl poate lovi pe acela care cu viaţa sa nelegiută pângăreşte frumuseţea firii omeneşti! Sodomia poate să-ţi ruineze conştiinţa, să-ţi distrugă sănătatea şi să te ducă în mormânt încă din fragedă vârstă. Deci, atenţie!

Mişcarea sodomistă, provocatoare de revoltă împotriva tradiţiei familiale creştine. 

Nu aş vrea să omit a-ţi spune nici aceea că în străinătate activitatea activiştilor homosexuali din şcoală se conjugă cu a educatorilor de sex, despre care ţi-am vorbit mai mult. Pe lângă intenţia acestor activişti de a iniţia pe elevi în practicile sodomiste, în cazul că reuşesc, au planul de a-i porni la ură împotriva părinţilor, de a-i face să vadă în ei nişte părinţi bigoţi, retrograzi, homofobi, precum şi nişte terorişti de dreapta, exploatând din plin criza în care se găsesc adolescenţii la vârsta lor. Un elev câştigat de ei va contesta valorile şi chiar existenţa familiei sale. Rupându-se de propriul său cămin părintesc, chiar numai ca un homosexual în devenire, el nu va mai avea nici identitate personală şi nici una etnică, nu va ţine de o tradiţie şi nu se va simţi solidar cu nicio cultură. Activiştii despre care vorbim mai ştiu şi cât de aproape sunt practicile onaniste de cele sodomiste, prin care nu se urmăresc decât satisfacţiile plăcerilor senzuale. Un alt punct din acelaşi program priveşte crearea în sufletul elevului a unei revolte împotriva tradiţiei familiale şi a ordinii creştine a vieţii, care condamnă, amândouă, starea păcătoasă în care ajunge să se complacă cel în cauză. În vederea realizării acestui deziderat, una şi aceeaşi mişcare sodomistă caută să înregimenteze pe adolescent într-un curent de opinie care susţine că păcatul şi răul nu există ca atare şi că el nu rezidă decât în părerile oamenilor şi, prin urmare, oricând poate fi considerat o virtute sau chiar o stare de graţie a lumii. Iată ce vrea să însemne pentru sodomism un adolescent: un om cu o gândire desfrânată, corupt şi pervers, bun consumator de plăceri, uşor de condus, instabil din punct de vedere emoţional şi intelectual, într-un cuvânt lipsit de idealul şi de moralitatea ce i-o conferă viaţa de familie.

Extras din cartea "Adolescenţa - preludiu la poemul iubirii curate",
de Preot Prof. Ilie Moldovan 

Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2001

Părintele Ilie Cleopa – Predica la Duminica Vamesului si a Fariseului - Despre mândrie și smerenie

Voi sinteti cei ce va faceti pe voi drepti inaintea oamenilor, dar Dumnezeu cunoaste inimile voastre;
caci ceea ce la oameni este inalt, uriciune este inaintea lui Dumnezeu
(Luca 16, 15)

Iubiti credinciosi,

In multe locuri ale Sfintei Scripturi se arata cit de mare, cit de pagubitoare de suflet si cit de urita de Dumnezeu este patima mindriei, dar nu putin se poate cunoaste rautatea acestui pacat si din invatatura Sfintei Evanghelii de astazi. Eu, fiind prea mic si nepriceput a arata prin scris sau prin cuvint cite infatisari are si cit de felurita este aceasta rautate a pacatului mindriei, voi aduce in mijloc o invatatura preaminunata a Sfintului Ioan Scararul in aceasta privinta. Prin aceasta se va cunoaste cite capete are aceasta infricosata fiara a mindriei si prin care cei intelepti si iscusiti vor intelege cit de pestrit si primejdios este acest pacat.

Iata ce zice acest sfint parinte despre mindrie: “Mindria este lepadatoare de Dumnezeu, invatatura a diavolilor, defaimare a oamenilor, maica osindirii, stranepoata laudelor, semn al nerodirii, izgonirea ajutorului lui Dumnezeu, iesirea din minti, inaintemergatoare de caderi, pricina a epilepsiei, izvor al miniei, usa a fatarniciei, intarire a diavolilor, strajuitoare a pacatelor, pricinuitoare a nemilostivirii, nestiinta de indurare, amara luatoare de seama a greselilor altora, judecatoare fara de omenie, impotriva luptatoare a lui Dumnezeu” (Filocalia, IX, Cuvintul 25, Despre mindrie, Bucuresti, 1980).

Se cuvine mai intii sa aratam cit de vechi este acest pacat si prin cine a intrat in lumea de sus si in cea de jos. Vechimea acestui pacat numai singur Dumnezeu o cunoaste, fiindca numai El stie cind a cazut satana cu ingerii lui din cer. Noua nu ni s-a facut cunoscut cu cite mii de ani inainte de zidirea lumii vazute a fost caderea ingerilor in acest pacat. Dumnezeiasca Scriptura ne arata ca acest greu pacat a fost pricina caderii din cer a satanei si a ingerilor celor de un gind cu el. Iata ce zice Dumnezeu prin gura marelui prooroc Isaia in aceasta privinta: “Tu ai zis in cugetul tau: In cer ma voi sui, deasupra stelelor cerului voi pune scaunul meu. Sedea-voi pe muntele cel inalt peste muntii cei inalti care sint spre miazanoapte. Sui-ma-voi deasupra norilor, fi-voi asemenea Celui Preainalt (Isaia 14, 13-14).

In aceste cuvinte ale Sfintei Scripturi se arata care a fost gindul satanei mai inainte de caderea lui. Iar despre caderea lui si a celorlalti ingeri de un gind cu el, Sfinta Scriptura ne arata, zicind: Cum a cazut din cer luceafarul cel ce rasare dimineata, zdrobitu-s-a de pamint cel ce trimitea la toate neamurile… Si iarasi: Acum in iad te vei pogori, in temeliile pamintului (Isaia 14, 15). Si iarasi zice Sfinta Scriptura de caderea satanei: Pogoritu-s-a in iad marirea ta si multa veselie a ta, sub tine voi asterne putrejune si ramasita ta vor fi viermii (Isaia 14, 11).

Daca ne vom intoarce acum cu mintea la rugaciunea fariseului din Evanghelia ce s-a citit astazi si daca vom cerca cu luare aminte intelesul cuvintelor lui, vom intelege mult din vicleniile pacatului mindriei care s-a strecurat in cuvintele cele pline de lauda ale fariseului. Dumnezeiescul Parinte Ioan Scararul zice ca mindria este “amara luatoare de seama si judecatoare fara de omenie a pacatelor altora”. Sfinta Evanghelie ne arata ca: Fariseul, stind in biserica, asa se ruga intru sine: Dumnezeule, multumesc Tie ca nu sint ca ceilalti oameni: rapitor, nedrept, preadesfrinat. Dar ce fel de multumire aducea el lui Dumnezeu in rugaciunea lui daca, plin de mindrie, osindea pe ceilalti oameni ca sint rapitori, nedrepti, preadesfrinati etc.? Dupa cum se cunoaste, radacina rugaciunii lui era mindria. Din aceasta blestemata radacina ieseau cuvintele lui pline de indreptatire de sine inaintea oamenilor. El a uitat cuvintul Sfintei Scripturi care zice: Cel ce nadajduieste in Dumnezeu cu inima indrazneata, unul ca acesta este nebun (Pilde 28, 26).

Fariseul multumea lui Dumnezeu cu gura sa, dar cu inima si cu mintea sa se mindrea foarte mult si din prisosinta inimii sale pline de mindrie scotea cuvinte de lauda defaimind pe ceilalti oameni ca sint rapitori, nedrepti, preadesfrinati si pacatosi.

Asociaţia Pro Democrația Piatra Neamț trage un serios semnal de alarmă: “Nu mai vrem prigoană și poliție politică”

Delictul de idei, prigoana și poliția politică ar putea reveni în actualitate – acesta este mesajul unui comunicat prin care Pro Democrația Piatra Neamț trage un apăsat semnal de alarmă cu privire la modificări legislative care ar urma să reașeze reglementări legale existente.
Astfel, Cristian Savin, președintele Pro Democrația consideră că ”Principalele încercări de modificare a OUG 31/2002 reprezintă un pericol real pentru democraţia şi pacea socială din România”
Reîntoarcerea la ”democrația tip Ana Pauker”
”În acest moment în care încrederea în întreaga clasă politică este la cel mai scăzut nivel datorită numeroaselor cazuri de corupţie, imixtiune a politicului în justiţie şi a justiţiei în politic, frauduloasa gestionare a banului public şi a fondurilor europene, inconsecvenţa si nesinceritatea în declaraţii şi promisiuni electorale, a veni în faţa naţiunii cu un proiect de lege în spiritul politicii de stat promovate şi aplicate în România de personaje precum Ana Pauker, Alexandru Nicolschi şi alţii asemenea lor, este de natură să aducă foarte grave prejudicii democraţiei din România şi implicit păcii sociale din această ţară”, spune Pro Democrația.
Președintele ONG-ului amintit punctează câteva riscuri majore strecurate în preconizatele modificări legislative: “Imposibilitatea cuantificării juridice a noţiunilor precum sau şi a altor noţiuni interpretabile şi pline de echivoc folosite în textul  proiectului de lege conform cărora anumite exprimări de credinţă creştin ortodoxă, chiar şi a altor confesiuni creştine, ar putea fi considerate incitări la ură interetnică şi/sau interreligioasă, în condiţiile în care într-o societate democratică normele penale trebuie să fie limpezi, neechivoce şi de strictă interpretare, lasă loc la declanşarea unor persecuţii de aceeaşi gravitate dacă nu chiar mai grave ca cele petrecute în România anilor 50 împotriva creştinilor şi a altor persoane indezirabile pentru regimul comunist. Spre exemplu conform pct. 3 si 5  din textul proiectului de lege,  orice exprimare a unei credinţe creştine din care reiese că evreii au contribuit nedrept la răstignirea Lui Hristos , că judecata Sinedriului a fost mişelească şi nedreaptă, că poporul evreu s-a blestemat pe sine însuşi pentru sângele Lui Iisus Hristos pe nedrept vărsat,  ar putea fi considerate infracţiuni, şi s-ar impune scoaterea ei din Sfânta Scriptură, Sfânta tradiţie şi din Cult, ceea ce ar anula dreptul democratic la libertatea religioasă recunoscut de Constituţie şi de tratatele internaţionale la care România este parte. Aşadar acest proiect de lege este cel puţin neconstituţional.
Interzicerea cinstirii memoriei martirilor
“Prin interzicerea cinstirii memoriei unor persoane care au suferit ca eroi ai neamului dintre care unii chiar consideraţi sfinţi, în închisorile comuniste sau a unor persoane care au luptat cu arma în mână în rezistenţa anticomunistă, proiectul de lege vine să consfintească hotărârile judecătoreşti de condamnare politică din perioada comunistă a României, a unor persoane pentru pretins legionarism,  fără a se ţine cont dacă în realitate respectivele persoane condamnate au avut sau nu legatură cu Mişcarea Legionară. Chiar şi în timpurile noastre, într-o Românie stat membru UE care pretinde că respectă drepturile democratice ale omului, este inacceptabil să fie bagaţi la puşcărie foşti deţinuţi politici, aflaţi la o vârsta respectabilă care nu s-au dezis şi nu se dezic de crezul lor”, spune Cristian Savin.
Lege bună pentru un aparat represiv
“Având în vedere neclaritatea care dă foarte mult loc de echivoc, a normelor de incriminare cuprinse în proiectul de lege în discuţie chiar şi în actualitate, o astfel de lege dă posibilitatea unor foarte mari abuzuri din partea autorităţilor publice chemate să o aplice în sensul persecutării prin anchete penale şi condamnării pe nedrept, a unor persoane indezirabile sistemului după modelul pus în aplicare în România anilor 50. Relevantă pentru iminenţa acestui pericol este şi confuzia voită sau nevoită indusă de către Primul Ministru Victor-Viorel Ponta şi de către fostul ministru al culturii Daniel Barbu în acuzaţii de legionarism împotriva unor mişcări care cel mult puteau fi considerate ecologiste adică de centru stânga în caz că ar fi avut încărcătură politică. Dacă la acest nivel înalt de stat se poate vorbi cu asemenea uşurinţă despre aceste lucruri, cu lejeritate ne putem închipui dacă aplicarea unei astfel de legi ar ajunge pe mâinile şi minţile unui aparat represiv şi mai puţin instruit decât guvernanţii menţionaţi mai sus. Considerăm ca prin promovarea şi contribuţia la acest  proiect de lege s-au slujit interese contrarii intereselor naţionale adica intereselor poporului român suveran , majoritar creştin orthodox”, punctează Pro Democrația.
Liderul ONG-ului arată și ce și cine se ascunde în spatele proiectului de modificare a legislației: “Atragem atenţia opiniei publice că astfel cum reiese din expunerea de motive, contribuţia esenţială în conceperea acestui proiect de lege a avut-o Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România institut declarat de utilitate publică, deci subventionat din bani publici romanesti prin HG în mandatul Guvernului Năstase. Director al acestui ONG este domnul Alexandru Florian fiul lui Radu Florian un fost ideolog comunist, fost profesor de socialism ştiintific şi un factor important de promovare şi implementare a comunismului de tip bolşevic în România, a cărui muncă a fost continuată de catre fiul său Alexandru Florian prin orientarea activităţii organizaţiei amintite mai sus, în acţiuni de poliţie politică şi procese calomnioase intentate unor importante persoane persecutate pe vremea comunistă. Iar celor care numai erau în această viaţă, organizaţia condusă de acest domn le-a cerut interzicerea cinstirii memoriei (a se vedea demersurile institutului „Elie Wiesel” pentru retragerea statutului de cetăţean de onoare al Mun. Tg Ocna, lui Valeriu Gafencu şi respectiv retragerea titlului de cetăţean de onoare acordat post-mortem de Consiliul Local al oraşului Baia Sprie, Maramureş, părintelui Iustin PÂRVU, ctitorul Mănăstirii Petru Vodă din Neamţ)”.
Apucăturile comunismului autoritar
Pro Democrația Piatra Neamț cere tuturor parlamentarilor să respingă la vot noul proiect de lege: “Au trecut 23 de ani de la revoluţia din 1989 şi iată că atunci când am crezut că nu vom mai auzi de prigoane şi poliţie politică, că libertatea de exprimare nu va fi îngrădită, ultimele evenimente care s-au petrecut în România (a se vedea cazurile Roşia Montană, Pungeşti, şi acest proiect de lege) ne demonstrează ca sistemul şi apucăturile de tipul comunismului autoritar nu au dispărut. Cerem pe această cale ca acest proiect de lege anticonstituţional şi antidemocratic să beneficieze de vot negativ din partea fiecărui parlamentar român reprezentant al poporului român suveran şi ne rezervăm dreptul de a monitoriza şi informa opinia publică referitor la atitudinea şi votul fiecărui parlamentar român, în raport cu acest proiect de lege anticonstituţional şi antidemocratic”.

Daniel VINCA

Ziarul Ceahlaul
Sustine: Ziaristi Online

Ziarul Ceahlaul

Ziarul Ceahlaul, via Ziaristi Online

Ziarul Ceahlaul
Sustine: Ziaristi Online

“Mergi înainte!” – câteva întâmplări minunate cu Părintele Justin Pârvu

Pașii făcuți în documentarea noastră referitoare la faptele Părintelui Iustin, ne-au purtat către Iași, unde personalitatea sa a lăsat urme adânci și unde am aflat câteva din faptele sale de ctitor și izvor de înțelepciune pentru cei aflați la ceas de cumpănă ori îndoială. Am stat de vorbă cu unul din cei pentru care prezența Părintelui a însemnat o cotitură în traseul lor de viață și-i poartă azi o imensă recunoștință, Radu Ungureanu, preot misionar de caritate de la Institutul Regional de Oncologie Iași.

Absolvent al studiilor teologice la Iași, tânărul preot ajunge să slujească inițial la capela Spitalului de Urgență din dealul Copoului, spital care, cu cele câteva secții din perimetru, încerca să facă față cu succes, cazurilor de forță majoră din regiunea Iașului și nu numai. În 2006, la acest spital, în secția de ortopedie, ajunge Părintele Iustin, cu o afecțiune ce impunea o intervenție chirurgicală, ce putea fi rezolvată cu succes aici. Aflat în exercițiul funcțiunii în acea vreme, preotul Ungureanu ajunge să-l cunoască personal pe Părintele Iustin. Dacă misiunea lui era să binecuvânteze pe cei în suferință, de data asta el a fost cel ce a beneficiat de binecuvântarea și harul cuiva aflat pe un pat de suferință. Dialogul lor s-a supus unei legi nescrise, pomenite mie cândva de un distins dascăl, care zicea că e bine că ne-am cunoscut, pentru că sigur nu o să ne uităm. Așa și aici. Părintele, în ciuda faptului că era în preajma unei intervenții chirurgicale, s-a interesat despre ceea ce face tânărul preot și mai cu seamă despre ceea ce ar vrea să facă.

”În calitatea mea de preot misionar de caritate, eram deseori încercat de sentimente de neîmplinire, deoarece mă priveam ca fiind inferior celorlalți confrați aflați la parohiile lor. Ceva la modul că ei păstoreau un segment de public bine delimitat, pe când eu eram pe un teren foarte dinamic, unde oamenii vin, se tratează și apoi pleacă. Nu aveam sentimentul că aparțin unui spațiu clar, conturat și delimitat. Dialogul cu Părintele a schimbat situația și percepția precedentă. Părintele a lăudat prestația mea și m-a îndemnat să-mi duc misia până la capăt. Mi-a arătat adevărata valoare a misiunii de preot de caritate, pentru că eu eram mult mai aproape de cei ce cred în Dumnezeu și cuvântul meu era de o importanță covârșitoare pentru cei aflați în suferință. Mi-a explicat ce trebuie făcut, cum trebuie făcut și m-a îndemnat la ceea ce se denumește a fi credința lucrătoare, adică încrederea în puterea de a face și a crede”.

În legătură cu șederea Părintelui la Spitalul de Urgență din Iași, am auzit din alte surse faptul că, în urma intervenției chirurgicale, echipa medicală a rămas surprinsă de faptul că evoluția postoperatorie a Părintelui era similară cu a unui tânăr de douăzeci de ani și nicidecum similară cu a unui om de optzeci. Din nefericire, din echipa de atunci nu mai este nimeni care să evoce acele momente, dar preotul Ungureanu a confirmat că așa a fost, el cunoscându-i pe medicii care, între timp, au plecat din unitate.

L-am întrebat pe preotul Ungureanu cum l-a perceput pe Părinte. ”Obișnuit cu oameni aflați în suferință, știam, și știu, că ei au un anume fel de a te privi. Întrevederea cu Sfinția Sa a fost altfel. Emana bunătate, liniște sufletească. Dacă la început îl priveam ca fiind undeva foarte sus, pe măsură ce dialogul s-a înfiripat, am realizat că este special. Faptul că s-a interesat de ceea ce am de făcut și de ceea ce am început să fac, pentru mine a însemnat enorm. Imaginează-ți că omul acesta a dăruit mereu. Cuvinele sale aveau o mare încărcătură și pe unde a mers a dăruit ceea ce rar întâlnim: liniște, încredere. Dacă nu era el, poate că azi nici nu aș fi fost aici. Șții ce mi-a zis în legătură cu ceea ce fac? Să am răbdare și să continui să fiu aproape de cei de aici, pentru că aici e locul mântuirii mele. Să nu cred că ce fac azi o să fie neînsemnat ori meteoric.”

În vremea aceea, șantierul a ceea ce se dorea fi noul spital de urgență, actualmente Institutul Regional de Oncologie, era în faza finală. Proiectul prevedea amenajarea în interiorul clădirii a unui spațiu spiritual, o capelă, în care să se desfășoare servicii religioase și în care cei aflați acolo să primească o alinare sufletească, date fiind încercările la care erau supuși. ”Mă aflam ca la o răscruce. Ce să fac? Atunci gândul m-a dus la Părintele Iustin, care știa misia mea de acolo și care m-a încurajat, și mi-a arătat pașii pe care trebuia să-i parcurg, ca o contiuare a primului dialog avut lângă patul de spital. Dialogul cu Părintele Iustin la Petru Vodă a fost unul plin de conținut. Sfinția Sa mi-a arătat exemple ce trebuiesc urmate și mi-a relevat ce înseamnă de fapt credința lucrătoare. Știa ce trebuie făcut, dar, mai ales, cum trebuie făcut. Și, pentru că deseori invoca faptul ca vorbele să nu rămână fără acoperirea faptelor, a acceptat să săvârșească Sfântul Maslu chiar în spațiul din spital și să sprijine edificarea capelei în care slujesc azi”.

Din 2007 și până în 2010, Părintele Iustin vine de șapte ori la Iași pentru a săvârși procesiunea amintită, prilej cu care sute de oameni iau cu asalt capela mică pentru a-l asculta și vedea. De fiecare dată, avea loc și câte o discuție separată, în care Părintele asculta păsurile tânărului preot misionar și în care se făcea un fel de analiză de etapă în derularea amenajării capelei. ”Tânăr fiind, eram animat de o dorință acută de a vedea cât mai repede totul gata. Eram tulburat și nerăbdător într-o atmosferă desul de încordată. Părintele m-a ascultat și m-a îndemnat mereu la răbdare. Faci așa și așa, și stai liniștit că o să fie bine. Mai mult, de fiecare dată, lăsa tot ceea ce primea de la credincioși. Știut fiind faptul că la Sfântul Maslu oamenii pun pomelnice și o mică sumă de bani pentru cel ce le pomenește, Părintele a donat toți acești bani pentru amenajarea capelei. Erau sacoșe. A dăruit toți acești bani fără nicio tăgadă. Și alături de binecuvântarea sa aceștia au însemnat foarte mult, în condițiile în care știm vremurile pe care le trecem.”

Preotul Ungureanu l-a adus de câteva ori pe Părintele Iustin la Iași cu mașina personală, astfel că l-am întrebat cum era Părintele în spațiul informal. ”În preajma lui te simțeai altfel decât în mod obișnuit. Era ceea ce înseamnă un părinte. Cald, bun, deschis la ce nu merge și trebuie rezolvat. A fost și un episod mai interesant să zicem. Veneam de la Neamț, cu Părintele în dreapta, și, deoarece timpul ne presa, am apăsat accelerația ceva mai cu nădejde. La Moțca, nu am observat echipajul de Poliție și am trecut prin dreptul lor cam cu multișor peste limita de viteză din zona respectivă. În spate erau alți doi preoți, care se luptau cu somnul, în dreapta Părintele Iustin stătea cu ochii închiși, dar nu dormea. Și spun că sigur acum o să primesc acasă amenda pentru depășirea grosolană a vitezei în localitate, la care Părintele, fără să deschidă ochii, mi-a zis: Mergi înainte, că n-o să primești nimic. Și nu am primit!”

În interiorul capelei ”Sf. Cuv. Ioan Iacob Hozevitul de la Neamț” din perimetrul IRO Iași, cu hramul pe 5 august, am remarcat o icoană a Maicii Domnului și a mai multora care au suferit în temnița de la Aiud. ”A fost dorința Părintelui să punem pe unul din pereți această icoană. Îi vezi aici pe Sfinția sa, pe Părintele Calciu, pe Valeriu Gafencu – sfântul închisorilor, pomenit astfel de Părintele Stăniloae, prezent și el în compoziție, pe Nicolae Steinhardt, pe Arsenie Boca.”

Am admis amandoi că este un semn al trecerii pe aici a Părintelui Iustin Pârvu.

La Iași, Părintele Iustin Pârvu a fost primit cu multă dragoste și încredere, pe măsura a ce dăruia el de fiecare dată. A fost așteptat și la sfințirea capelei, însă, între timp, Părintele a plecat la cele veșnice, dar cei ce au săvârșit acest act l-au pomenit alături de ctitorii acestui lăcaș. Periplul documentării acestui serial ne va duce la alți oameni care poartă amprenta harului Sfinției Sale și care ne conturează pe zi ce trece dimensiunea uluitoare a sfințeniei acestui om, pe care a revărsat-o și contemporanilor lui. Permanentul său îndemn la răbdare, smerenie și credință nu au fost simple vorbe. Exemplul personal și trăinicia ctitoriilor sale sunt repere de necontestat în judecățile care se pot face.

Într-un final, l-am întrebat pe preotul Ungureanu dacă el simte ceva ca fiind o minune în relația cu Părintele Iustin: ”Faptul că și-a îndreptat atenția către mine, un necunoscut slujitor al Domnului, a fost o minune, cum de altfel pot afirma și despre întreaga experiență trăită cu Părintele Iustin.”

Părintele Iustin a acceptat invitația de a-mi binecuvânta locuința, prilej cu care am remarcat o anume predilecție când e vorba de dialog. Pe scurt, am un fecior care, aflat la vârsta pubertății, prezenta o serie de comportamente neadecvate, cu efecte destul de supărătoare. Părintele Iustin, după ce a sfințit locuința, s-a aplecat asupra copiilor, le-a oferit mici daruri și s-a așezat lângă ei, încercând să păstreze aceeași linie de comunicare vizuală. A dialogat cu ei, nu ca o entitate superioară, ci foarte cald și apropiat, astfel încât după această vizită problemele au încetat și lucrurile au intrat pe un făgaș normal și chiar mai mult.

Relatare de George PĂTRĂUCEAN pentru Mesagerul de Neamţ, via manastirea.petru-voda.ro: Minunea de a crede (2)

O fotografie inedita cu Parintele Arsenie Boca

Daca fotografiile de Dosar sunt oarecum cunoscute, fotografia pe care am primit-o azi cu Parintele Arsenie Boca la momentul arestarii nu o cunoastem asa ca o oferim cu bucurie drept-credinciosilor, multumind cercetatorilor CNSAS pentru efortul lor. Mentionam ca semnatura si inscrisul olograf al Parintelui le-am adaugat noi.
Doamne ajuta!

-

- fotografie primita de Marturisitorii.Ro din Arhivele CNSAS

Părintele Iustin – Minunea de a crede

Memoria afectivă a creștinilor de la noi posedă imaginea bunătății și a harului Părintelui Iustin Pârvu, care și-a dedicat întreaga viață credinței în Dumnezeu și care a îndurat prigoana regimurilor pentru crezul și convingerile sale. Ani de-a rândul, cuvântul Sfinției Sale a adus binele celor ce l-au ascultat, înțelepciunea sa a fost izvor pentru trezirea la conștiință a celor rătăciți, rugăciunea sa a vindecat suflete și trupuri. Ctitor de lăcaș sfânt, prin verticalitatea discursului său, Părintele Iustin Pârvu a făcut să rodească muguri de credință în suflete dominate de raționalism, dar a și emis în permanență semnale pertinente privind starea de degradare morală a societății contemporane, cât și analize pe înțelesul tuturor privind starea nației române și calea pe care a început să pășească după decembrie 1989. Am în minte scrisoarea sa pentru poporul român, în care se găsește poate cel mai fierbinte îndemn pentru trezirea din amorțeala consumatorismului și redobândirea mândriei de a fi român, îndemn care își are rădăcina în ani grei de suferință, care nu au reușit să-i umbrească crezul și vocația. Acum Părintele Iustin Pârvu, duhovnicul neamului românesc, este plecat și veghează asupra noastră din ceruri, însă faptele sale și amprenta pe care și-a pus-o pe destinele multora din cei ce au venit la chilia sa, au rămas aici și vor rămâne vii în mintea tuturor celor care l-au cunoscut în realitate sau i-au citit scrieri cu și despre dânsul.

 Povestea

… pe care dorim să v-o aducem spre atenție începe în urmă cu ani buni, în care un tânăr cu o dizabilitate la unul din membrele inferioare s-a bucurat de atenția, îndemnurile, dragostea Părintelui. Asemeni multor oameni aflați în suferință sau cu sufletul încărcat de nevoi, Dan și-a îndreptat pașii spre mănăstirea Petru Vodă, unde a avut posibilitatea să-și pună în valoare priceperea și să pună umărul la rânduielile obștii de acolo, la modul necondiționat, nelăsând ca povara nevoilor să-i îndoaie umerii sau să-i întunece mintea.

 Atent observator…

al omului, Părintele și-a îndreptat atenția asupra sa, îndemnându-l la simplitate și smerenie și o eventuală intrare în viața monahală. Simțindu-se nepregătit pentru a urma o astfel de cale, Dan declină îndemnul, dar continuă să vină la Petru Vodă, unde a găsit mereu căldura cuvântului bun al Părintelui Iustin, care l-a înțeles și a continuat să-l prețuiască pentru sinceritatea și simplitatea sa. Discuțiile lor, relatate mie, mi-au arătat că acest om nu a mers numai să ceară, ci a și oferit. Sigur că percepția generală a celui ce merge la mănăstire este circumscrisă sintagmei ”Dă, Doamne!”, dar situația a fost un pic diferită. Dincolo de taina spovedaniei, Dan a avut prilejul de a-și arăta dorințele, de a scoate din el râvna pentru a depăși uriașul complex de nevoi, care, pentru anii 2007- 2009, era covărșitor și ca volum și ca intensitate. Să rămâi fără acoperiș deasupra capului, să fii târât într-un proces costisitor pe cale să se încheie dezastruos pentru familia din care provine, nu este ușor nici pentru un om în plină putere, darămite pentru Dan, care își câștigă traiul de zi cu zi, cu forțele pe care i le permite starea sa. Normalul de a avea o casă, o familie, un trai liniștit se poziționa în acele momente destul de departe, dar dorința de a duce în fapt acest normal a depășit granițele strâmte ale trupului.

 Într-o vineri din Mai 2009,

Dan îl vizitează pe Părinte și-i împărtășește, într-un târziu, dorința sa de a-și face o casă. Părintele îl ascultă, asemenea unui om care stă alături de alt om, și, după ce l-a binecuvântat, i-a zis: ”Mergi cu bine, și de mâine începi să faci casa”. Povestește Dan: ”Aveam în buzunar 100 de lei. Cum, Doamne, iartă-mă, să mă apuc de casă cu un milion de lei vechi?! Sigur părintele a glumit. Vă dați seama? O sută de lei! Nici mai mult, nici mai puțin! Cu care să începi o casă…”
Măcinat cu aceste gânduri, dar cu sufletul împăcat consecutiv dialogului cu Părintele, Dan pornește spre ceea ce-i era adăpost sieși și restului familiei, un edificiu care cu greu se putea denumi casă de locuit. La nici câțiva pași de drum, o mașină, apărută ca de nicăieri, oprește și îl duce în bună regulă acasă. ”Pe drum, mă sună un frate de al meu, aflat la muncă în străinătate, și mă anunță că mâine trimite ce-i nevoie ca să se înceapă lucru la casă. Asta fără să fi vorbit ceva cu el înainte.”

 Începând cu a doua zi,

viața lui Dan a luat o turnură pe care vă las să o interpretați singuri. Au început să curgă resurse de peste tot. Frați, cunoștințe, prieteni, șeful direct, animați de nu se știe ce, încep să-și îndrepte atenția către Dan și totul se derula ireal de spornic. Rețineți și faptul că subiectul poveștii noastre este bucătar și trăiește numai din salariul câștigat astfel.
”Ceea ce bătrânii povestesc de sporul casei, eu trăiam cu ochii mei. Totul se ridica, totul creștea parcă ceva sau cineva făcea să se împlinească faptele. Un exemplu: avem grădină, nu mare, dar suficientă pentru familia noastră. Ca să ai oameni la muncă, trebe să le dai și de mâncare, așa că unde să caut? Porc, nu. Vite, nu. Grădina era singura sursă. Știind să fac mâncare, în fiecare zi mergeam culegeam și găteam pentru oameni. A doua zi, la fel. Și a treia, și a patra, și așa mai departe. Credeți-mă că, de fiecare dată, când mergeam să culeg, era crescut la loc. Nu am avut grija asta până am terminat casa și au plecat meșterii”.

 La o vorbă cu sinele,

Dan realizează că momentul respectiv, din mai 2009, a fost cotitura din traseul vieții sale: ”De atunci, sporul s-a revărsat peste familia mea. Îmi ajunge din ce câștig, ne-am cumpărat animale, muncim cu spor și văd efectiv cum, din te miri ce, crește. Nu mai suntem îngrijorați de ziua de mâine, nu mai trebe să îndurăm frig, pot spune că avem tot ce ne trebuie”.
Nu-i un lux, e necesarul normal pentru o familie de creștini, este punerea în faptă a unei dorințe fierbinți de a trăi ca oamenii. Consecutiv derulării acestor fapte, a încercat mereu să-i mulțumească Părintelui pentru suportul său, dar mereu a primit același răspuns: ”Nu-mi mulțumi mie, ci Celui de Sus”. Poate sună abrupt, dar refuzul Părintelui în cazul de față este de fapt un îndemn.

 Minunea,

denumită astfel de Dan, nu s-a oprit atunci. ”Și azi, dacă vreau să fac ceva important pentru mine, trag o fugă până la mormântul Părintelui, mă reculeg acolo și-i împărtășesc dorința mea, ca și cum ar fi lângă mine. După ce mă întorc, toate se îndeplinesc”.
O judecată simplistă ar duce povestea în sfera norocului similar unui câștig la loterie sau ceva semănător, dar în cazul de față este altceva. În câteva luni, un om dobândește ceea ce altora le trebuie o viață să ducă la bun sfârșit. Pentru Dan este o minune. O minune trăită și simțită chiar și acum. Părintele a trezit în el forța de a face, a mobilizat tot ce se putea mobiliza în jurul lui Dan, pentru ca un vis să devină real. Cum a făcut asta, nimeni nu știe. Taina se află în ceruri acum.

 E posibil

ca Părintele să fi dat un nou sens verbului ”a crede”, pentru că una e să crezi că așa trebuie și alta să crezi cu toată ființa. Reușea, prin harul său, să translateze crezul de la suprafață la interior, de unde să se adape cu toată energia găzduită acolo. Științific, am putea spune că reușea reorganizarea regiștrilor psihici și reorganizarea managementului energiei interioare. De obicei, asta este o chestiune care se rezolvă la nivel de for intim, dar în cazul de față și în altele, asta s-a produs cu un aport exterior.
Faptul că și azi, după trecerea în neființă, se simte harul Părintelui denotă și altceva. A reușit ca în fiecare din cei ce i-au cerut sprijinul să răsădească sămânța de a crede. Dincolo de credința în Dumnezeu, i-a atribuit dimensiuni pe care mulți dintre noi nu le mai avem: credința în sine, în puterea forțelor proprii, încrederea în cei apropiați și în drumul ales.

 Am încheiat dialogul

cu Dan încercând să ne oferim o explicație cât de cât rațională pentru tot ce se petrece. Singurele lucruri palpabile sunt vizitele la Părintele Iustin, cuvintele sale și faptele. Restul ne îndreaptă cu gândul că mai este ceva. Un ceva ce este prezent și dăinuie. Poate fi sămânța încrederii semănată de Sfinția Sa, poate fi harul său ce depășește barierele timpului, spațiului și a formelor. Sau este ceea ce Dan o spune mereu: o minune!

George PĂTRĂUCEAN

Sursa: Mesagerul de Neamt

Detinutul profet Ioan Ianolide despre era tehnologica si vitelul de aur

Deţinutul simte că într-un viitor previzibil puterea comunistă va fi anihilată. Şi totuşi el e trist şi îngrijorat. Trist este pentru că vede că aceia care au avut puterea comunizării ţării se profilează ca stăpâni şi ai lumii ce va veni.
 

Este îngrijorat pentru că înţelege că se deschid perspectivele unei tiranii mondiale fără oponenţi şi fără precedent. Viţelul de aur, zeul străvechi se arată azi ca o uzină atotputernică în spiritul omenirii. Lumea se închină maşinii. E o pseudo-religie a dogmelor materiale, a sensului material şi a finalităţii neantice. Statul care va avea monopolul armelor sofisticate, al ingineriei genetice şi al tehnicii de determinare a conştiinţelor va fi atotputernic şi va nimici omenirea. Nimeni nu garantează libertatea oamenilor în această civilizaţie, nimeni nu poate guverna forţele tehnologice în această civilizaţie.

De aceea omenirea trăieşte pe culmile disperării. Toate problemele lumii se află în Crucea lui Hristos şi a creştinilor, câte ori vom rătăci drumul, ori vom lenevi pe cale, să ne înapoiem la Evanghelie şi la Duhul Sfânt. Suferinţele ce ni se pricinuiesc au menirea biciuiască lenea noastră şi să ne lumineze minţile.

Ioan Ianolide, 1985

- fragment din volumul lui Ioan Ianolide - "Detinutul profet", ingrijit la Manastirea Diaconesti, Editura Bonifaciu, 2009