Cum a primit Părintele Justin Pârvu titlul de CETĂŢEAN DE ONOARE şi la Piatra Neamţ. Referat şi VIDEO

Directorul executiv al Bibliotecii judeţene „G.T. Kirileanu” Piatra Neamţ, scriitorul Adrian Alui Gheorghe, a propus primarului şi consilierilor locali ai municipiului Piatra Neamţ ca Părintele Iustin Pârvu să devină Cetăţean de onoare post-mortem al oraşului de la poalele Ceahlăului, ceea ce s-a şi întâmplat, în Şedinţa festivă a Consiliului Local dedicată Zilelor oraşului Piatra Neamţ din 27 iunie a.c., transmite Mănăstirea Petru Vodă.

ActiveNews publică referatul scriitorului nemţean Adrian Alui Gheorghe:

“Către Primăria Piatra Neamţ;
Către Consiliul Local al Municipiului Piatra Neamţ;
Domnule Primar, domnilor consilieri,

Vă rugăm să analizaţi şi să luaţi în discuţie propunerea noastră de a-i fi conferit titlul de Cetăţean de Onoare post-mortem Părintelui Arhimandrit Iustin Pârvu, personalitate marcantă a Bisericii Ortodoxe Române, a vieţii publice din România, model de sacrificiu în folosul semenilor şi a societăţii.

Între meritele deosebite ale personalităţii Părintelui Arhimandrit Iustin Pârvu trebuie reţinute: realizarea unui aşezământ monahal, unul dintre cele mai cunoscute din România; realizarea unui centru social-medical în localitatea Petru Vodă din comuna Poiana Teiului, unde sunt îngrijite persoane aflate în dificultate, bătrâni şi copii; calitatea de martor a unei perioade dramatice a istoriei noastre despre care a mărturisit fără patimă, dar cu demnitate şi înţelepciune. Legătura cu Municipiul Piatra Neamţ a Părintelui Iustin Pârvu este una temeinică şi se întinde pe o perioadă îndelungată.

Ca monah la Mănăstirea Bistriţa, Părintele Iustin Pârvu a acordat asistenţă religioasă, a asigurat susţinere morală unui număr impresionant de cetăţeni ai municipiului în perioada 1970-1989. După anul 1990, Părintele Iustin Pârvu a fost prezent la numeroase evenimente din Piatra Neamţ, a îndrumat şi susţinut pe foarte mulţi dintre pietrenii care i s-au adresat.

În acţiunea iniţiată de Televiziunea Română întitulată „Mari români”, numele Părintelui Iustin a fost trecut pe o listă impresionantă, alături de personalităţi din toate timpurile.

Într-o preconizată „Casă a oamenilor de seamă” din municipiul Piatra Neamţ şi judeţ, personalitatea Părintelui Iustin Pârvu va fi bine reprezentată. Considerăm că revine Municipiului Piatra Neamţ cinstea, în calitate de reşedinţă de judeţ, de a conferi acest titlu de Cetăţean de Onoare post-mortem, îmbogăţind patrimoniul spiritual al zonei cu încă un reper important.

Interpretările tendenţioase care l-au situat pe părintele arhimandrit Iustin Pârvu în mijlocul mai multor discuţii în viaţa publică din socieatea românească, în ultimii ani, nu îşi au nici o acoperire, numele său a fost folosit de către persoane care fie au fost rău intenţionate, fie nu au realizat situaţia la care îl expun pe cel care a fost considerat unul din „stâlpii ortodoxiei” româneşti şi europene.

Sfinţia Sa a militat în tot ce a făcut pentru respectarea valorilor creştine şi morale, pentru promovarea valorilor tradiţionale, pentru propăşirea neamului românesc, în acord cu principiile moralei creştine. Dialogurile din volumul „Părintele Iustin Pârvu, o misiune creştină şi românească”, apărut la Editura Doxologia, sub autoritatea Mitropoliei Modovei, explică personalitatea Sfinţiei Sale, fără rugozităţile istoriei, fără patimile revanşarde care i se atribuie.

Considerăm că prin acordarea titlului de cetăţean de onoare post-mortem Părintelui Arhimandrit Iustin Pârvu în municipiul Piatra Neamţ, aici unde amintirea Sfinţiei Sale este prezentă în mintea şi inima majorităţii cetăţenilor, Primăria şi Consiliul Local aduc ele însele onoare comunităţii nemţene.

Anexăm o prezentare generală a personalităţii şi operei creştine şi sociale a Părintelui Arhimandrit Iustin Pârvu, realizată de preotul profesor Vasile Păvăleanu (vedeti si video mai jos).

Dr. Adrian Alui Gheorghe, Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, Director-Manager al Bibliotecii Judeţene „G. T. Kirileanu” Neamţ”.

În ciuda contestaţiilor Institutului “Elie Wiesel”, Părintele Justin Pârvu, cunoscut şi ca “Duhovnicul Neamului”, trecut la cele sfinte în urmă cu un an, la 16 iunie, a mai primit titlul de Cetătean de Onoare post mortem al orașului Aiud la data de 18.12.2013, pentru demnitatea si onoarea cu care a suferit în închisoarea de la Aiud, titlul de Cetăţean de Onoare al oraşului Baia Sprie la 22 august 2013, titlul de cetăţean de onoare al Comunei Belceşti, judeţul Iaşi în august 2013, pentru contribuţia adusă la creşterea prestigiului comunei cât şi al Comunei Poiana Teiului, încă din timpul vieţii.

Foto: ParinteleJustinParvu.ro
Sursa: ActiveNews 

Pr. Vasile Pavaleanu - amintiri despre... de medialert

Cuviosul Paisie Aghioritul despre datoria marturisirii: Daca nu incep unii sa loveasca raul se va face mai mult rau

Există o mare zăpăceală. Lumea a ajuns ca o moară. Oamenii sunt ameţiţi… Nu vă spun acestea ca să vă înfricoşaţi, ci să ştiţi unde ne aflăm, să fiţi cu Hristos, să trăiţi potrivit cu poruncile Lui şi să vă rugaţi, ca să aveţi puteri dumnezeieşti şi să puteţi înfrunta greutăţile. Lăsaţi patimile, ca să vină harul dumnezeiesc. Ceea ce va ajuta foarte mult este să intre înlăuntrul vostru neliniştea cea bună: unde ne aflăm, ce ne va aştepta, ca să luăm măsurile necesare şi să ne pregătim.

Fiecare dintre noi va da socoteală pentru ceea ce a făcut în aceşti ani grei, prin rugăciune, prin bunătate… Cel care împinge la rău pe altul, va da şi el socoteală la Dumnezeu pentru asta, dar şi cel de alături va da socoteală, pentru că a văzut pe acela că face rău aproapelui său şi nu a reacţionat… Lucrul cel mai înfricoşător este atunci când diavolul luptă împreună cu un om pervers… În continuare, Doamne fereşte, aceştia vor pricinui greutăţi, vor strâmba pe oameni, mănăstiri. Bisericii şi monahismului le vor face rău, deoarece îi vor împiedică în planurile lor. Situaţia de azi poate fi înfruntată numai duhovniceşte, iar nu lumeşte.

Strig şi eu, netrebnicul, de atâţia ani ! Situaţia este înfricoşătoare, ciudată. Nerozia a întrecut limitele. A venit lepădarea şi rămâne ca acum să vină fiul pierzării (antihrist). Totul va deveni un spital de nebuni… Numai că evenimentele se vor derula cu repeziciune. Ecumenism, piaţă comună, un (n.n. singur) stat mare, o religie după măsurile lor. Acesta este planul diavolilor. Sioniştii (jidanii, masonii, Uniunea Europeană şi America) pregătesc pe cineva să fie Mesia…Va fi într-un fel ca un diavol întrupat, care se va prezenta poporului israelian ca Mesia şi va înşela lumea. Vin ani grei. Vom avea încercări mari. Creştinii vor avea mare prigoană. Şi uită-te, oamenii nici nu înţeleg că trăim vremuri apocaliptice, că pecetluirea înaintează (prin actele cu cip sau cu cod de bare, prin implantul cu cip sau însemnarea codului de bare la om). Trăiesc că şi cum nu s-ar întâmplă nimic. De aceea spune Scriptura că “va căuta să înşele, de este cu putinţă, şi pe cei aleşi.” (Matei 24,24). Cei care nu vor avea intenţie bună, care nu vor fi luminaţi se vor înşela în anii apostaziei.

A se interesa cineva acum şi a se nelinişti de situaţia în care se află naţiunea noastră este o mărturisire. Pentru că statul s-a pus rău cu legea dumnezeiască. Votează legi care sunt împotriva legii lui Dumnezeu.

Am auzit pe unii duhovnici: ”Voi să nu vă preocupaţi cu acestea!”. Dacă unii ca aceştia ar fi avut sfinţenie mare şi ar fi ajuns cu rugăciunea într-o astfel de stare încât să nu-i intereseze nimic, le-aş fi sărutat şi picioarele. Dar acum stau nepăsători pentru că vor să se pună bine cu toţi şi vor să se petreacă bine.

Acum suntem în război, război duhovnicesc. Trebuie să fiu în prima linie. Ce marxişti există, ce francmasoni, ce satanişti şi atâţia alţii… Iar acum, iată, cum mă lupt. Şi vezi că celălalt nu vorbeşte. Oare prin aceasta nu arată că merge să distrugă Biserica? ”Nu-i nimic”, spune el. Merge şi cu unul şi cu altul, numai să se aranjeze. Dar cum să se aranjeze? Dar pe unul ca acesta îl aranjează în cele din urmă, diavolul.

Nu-i interesează nimic! Nu au nimic înlăuntrul lor … nepăsare! Există un duh căldicel, deloc bărbătesc. Ne-am stricat cu desăvârşire! Cum ne mai rabdă Dumnezeu!

- Părinte, trebuie ca întodeauna să ne mărturisim “crezul” nostru ?

- Sunt momente când nu trebuie să vorbim şi momente când trebuie să mărturisim cu îndrăzneală „crezul” nostru, că altfel vom fi răspunzători. În aceşti ani grei, fiecare dintre noi, trebuie să facă tot ce este omeneşte posibil. Astfel vom avea conştiinţa liniştită că am făcut tot ce s-a putut. Dacă nu vom reacţiona, se vor scula strămoşii noştri din morminte. Aceia au suferit atâtea pentru patrie, iar noi ce facem pentru ea ? … Iar noi să nu vorbim ? Este înfricoşător ! Am spus cuiva : „ De ce nu vorbiţi? Ce înseamnă lucrurile pe care le face cutare?”. „Ce să mai discutăm?”, îmi spune. „Miroase urât.” „Daca miroase, de ce nu vorbiţi ? Loviţi-l !”. Dar nu fac nimic şi-l lasă aşa. Pe un politician l-am scuipat : „ Să spui : «Nu sunt de acord cu aceasta !»”, îi zic. „Vreau ca lucrurile să fie cinstite. Vrei ca pentru folosul tău să le distrugi pe toate?”.

Dacă creştinii nu mărturisesc şi nu se împotrivesc, aceştia (mai marii noştri) vor face mai rău. Dar dacă se împotrivesc, aceia se vor mai gândi. Dar nici creştinii de azi nu sunt luptători. Primii creştini erau nuci tari. Schimbau toată lumea…. Dacă biserica nu vorbeşte ca să nu intre în conflict cu statul, dacă mitropoliţii nu vorbesc ca să fie bine cu toţi, căci îi ajută la Fundaţii etc., aghioritii (călugării) iarăşi nu vorbesc (de frică, din laşitate), ca să nu le taie veniturile, atunci cine să vorbească ? Cineva poate ajuta mai mult cu rugăciunea, dar tăcerea lui o vor exploata ceilalţi şi vor spune :”Cutare şi cutare, nu au protestat, prin urmare sunt de partea noastră, sunt de acord cu noi”. Dacă nu încep unii să lovească răul, adică să mustre pe cei care smintesc pe credincioşi, se va face mai mult rău… Biserica nu este corabia lor cu care să facă plimbări, ci este corabia lui Hristos! Aceştia sunt de blamat. Singurul lucru care îi interesează este să aibă salariul mare, maşini de lux, să alerge la distracţii.

Am întrebat pe un duhovnic cu lucrare socială, cu o grămadă de fii duhovniceşti etc. :”Ce ştiţi de acel film hulitor” (este vorba de filmul Ultima ispită care a pricinuit mari proteste din partea credincioşilor şi a Bisericii Greciei, la care Cuviosul Paisie a ieşit din Sfântul Munte împreună cu alţi călugări şi a participat la mitingul de la Salonic). „Nu ştiu nimic”, mi-a răspuns. Nu ştia nimic şi se afla într-un oraş mare ! Unii ca aceştia adorm lumea! O lasă aşa, ca nu cumva să se întristeze, ci să se distreze. Nu cumva să spui că va fi război sau că se va face a Doua Venire, pentru care şi trebuie să ne pregătim, ca să nu se mâhnească oamenii… Astfel simt o bucurie falsă. Aceştia nu sunt creştini. Aţi înţeles ? Aceasta este nepăsare, este bucurie lumească. Omul duhovnicesc este în întregime durere. Îl doare pentru o situaţie, pentru oameni, dar este răsplătit cu mângâiere dumnezeiască pentru durerea aceasta… Scopul este să trăim ortodox, nu numai să vorbim sau să scriem ortodox. A gândi ortodox este uşor, însă a trăi ortodox cere osteneală.

Un om duhovnicesc, când este mişcat de mânie ca să se apere pe sine într-o problemă personală, suferă de pur egoism, este sub lucrarea diavolului… Nu se potriveşte să te cerţi pentru tine. Altceva e să reactionezi ca să aperi subiecte duhovniceşti seriose, subiecte legate de credinţa noastră, de Ortodoxie. Aceasta este datoria ta!

Din păcate unii „cunoscatori” înfaşă pe fiii lor duhovniceşti ca pe nişte prunci, chipurile, ca să nu-i mâhnească : „Aceasta nu vatăma. Nu-i nimic. E suficient să credeţi lăuntric.” Sau spun : „Nu vorbiţi despre subiectul acesta – despre buletine şi pecetluire – ca să nu se mâhnească oamenii.”… Mă mir cum de nu-şi fac probleme de conştiinţă, după toate aceste evenimente ce se întâmplă. De ce nu-şi pun măcar un semn de întrebare la tâlcuirile minţii lor ? Şi dacă-l ajută pe antihrist în pecetluire, cum de atrag şi alte suflete la pierzanie? (…)

Hula împotriva Duhului Sfânt este dispreţuirea celor sfinte. Acest dispreţ este hulă. (Unii ca aceştia) denaturează sau calcă, de pildă, un adevăr evenghelic…Nu respectă realitatea, adevărul, ci îl mototolesc întru cunoştiinţă, calcă în picioare un lucru sfânt. Şi lucrul aceste devine încet-încet o stare de fapt, o situaţie. Apoi se depărtează harul lui Dumnezeu şi omul primeşte înrâuriri demonice. Iar dacă nu se pocăieşte, în ce va spori, ferească Dumnezeu !

Deşi Sfântul Ioan Evanghelistul vorbeşte clar în Apocalipsă despre pecetluire, unii nu înţeleg. Ce să le spui? Din păcate auzi o grămadă de neghiobii ale minţii unor “cunoscători” contemporani. Unul spune :”Eu voi primi buletinul cu 666 şi voi pune şi o cruce”. Altul: “Eu voi primi pecetea pe frunte şi îmi voi face şi o cruce pe ea”. Şi o grămadă de asemenea prostii. Ei cred ca se vor sfinţi în felul acesta, dar toate acestea sunt înşelări… Apa curata primeşte harul şi se face agheasmă, dar urină nu se face agheasmă. Piatra se face pâine prin minune. Necurăţia, însă, nu primeşte sfinţire. Prin urmare, diavolul, antihristul, atunci când este în buletinul nostru de identitate, pe mână sau pe fruntea noastră cu simbolul lui, nu se sfinţeşte, chiar dacă am pune şi o cruce.

Astăzi trăim în anii Apocalipsei. Nu este nevoie ca cineva să fie prooroc pentru ca să înţeleagă aceasta. Încet-încet lucrurile înaintează. Toată această situaţie ce s-a înstăpânit ne arată aceasta. De aceea cu atât mai mult acum trebuie să ne sprijinim mai mult pe rugăciune şi să luptăm împotriva răului prin rugăciune. Singura soluţie aceasta este: Să-L rugăm pe Dumnezeu să-I fie milă de făptura Sa, deşi nu suntem vrednici de milă.

fragmente extrase din volumul II: „Trezire duhovnicească”, seria Cuviosul Paisie Aghioritul – „Cuvinte duhovnicesti”.

12 iulie - 20 de ani de la nasterea in Ceruri a Cuviosului Paisie Aghioritul. "Litera legii ne omoara… Cel ce are smerenie nu face niciodata pe dascalul".

Crestinul… nu trebuie sa fie fanatic, ci sa aiba dragoste fata de toti oamenii. Cel ce arunca cuvinte fara discernamant face rau, chiar daca are dreptate. Am cunoscut un scriitor care avea multa evlavie, dar vorbea mirenilor cu un limbaj plin de cruzime, care patrundea in profunzime si tulbura. Odata imi spunea: “La o intalnire am spus aceasta si aceasta unei doamne”. Dar modul in care i-a vorbit a terminat-o. A jignit-o inaintea tuturor. “Asculta”, ii spun, “tu arunci in ceilalti coronite de aur cu diamante, insa asa cum le arunci spargi capetele, si nu numai pe cele sensibile, ci chiar si pe cele tari“.

Sa nu aruncam cu pietre in oameni… in mod “crestinesc”… Cine mustra inaintea celorlalti pe cineva care a pacatuit sau vorbeste cu patima despre o oareceare persoana, unul ca acesta nu e miscat de Duhul lui Dumnezeu, ci de celalalt duh. Modul de a proceda al Bisericii este dragostea. El difera de cel al juristilor. Biserica le priveste pe toate cu indelunga-rabdare, si cauta sa ajute pe fiecare, orice ar fi facut, oricat de pacatos ar fi.

Vad la unii crestini un mod ciudat de logica. E buna evlavia lor, e buna si dispozitia pentru bine, dar e nevoie si de discernamant si largime duhovniceasca in care sa actionam cu discernamant duhovnicesc, pentru ca altfel ramanem la “litera legii” iar “litera legii omoara”. Cel ce are smerenie nu face niciodata pe dascalul. Asculta si, atunci cand i se cere parerea, vorbeste cu smerenie. Niciodata nu spune “eu” ci “gandul imi spune” sau “Sfintii Parinti au spus”. Adica vorbeste ca un ucenic. Cel care crede ca este destoinic sa indrepte pe altii are mult egoism.

Patru fotografii inedite cu Petre Ţuţea realizate de Emanuel Pârvu. FOTO

 

 


Foto: Emanuel Parvu

Sursa: MARTURISITORII

Vedeti: VIDEO: “Tutea – un geniu al vremurilor noastre”. Emil Cioran, Ioan Ianolide, Parintele Constantin Voicescu si Parintele Justin Parvu despre Petre Tutea

AUDIO/VIDEO. Inregistrari de la Radio cu Mircea Eliade, Mircea Vulcanescu, Petre Tutea, Constantin Noica, Lucian Blaga, Nicolae Steinhardt, Nicolae Iorga

INEDIT. Mircea Eliade despre “fenomenul spiritual Petre Tutea”: “omul cel mai adnotat din Romania”. Scrisoare olografa confiscata de Securitate si redata de Petru-Voda.Ro si Marturisitorii.Ro

CRIMINALII DIN UMBRA. Cine au fost sefii tortionarilor comunisti? Studiul fostului detinut politic Constantin Iulian demasca reteaua autorilor crimelor comuniste de la inchisoarea Pitesti, cei aflati in functiile de decizie.

Cu puţin timp înainte de a fi răpus de o necruţătoare boală galopantă, în mai 2012, de pe patul spitalului Fundeni, preşedintele Federaţiei Române a Foştilor Deţinuţi Politici, dr. Constantin Iulian, mi-a cerut să fac public studiul referitor la coordonatorii din umbră ai experimentului reeducării prin tortură din închisoarea Piteşti, lucrare pe care mi-o încredinţase cu puţin timp înainte.

(…) Intelectual rasat, om de o vastă cultură şi cadru universitar, dl Constantin Iulian a fost preocupat întotdeauna de găsirea principalilor autori ai genocidului la care au fost supuse elitele poporului Român după instaurarea dictaturii comuniste. Adică şefii direcţiilor de Securitate, cei care ordonau subalternilor lor să comită torturile şi crimele respective, ei fiind şi principalii beneficiari ai atrocităţilor.

Dl Iulian era urmărit de faptul că, în efervescenţa de care opinia publică va fi cuprinsă când se vor descoperi crimele comunismului şi executanţii lor mărunţi (aşa cum se întâmplă acum cu Vişinescu şi Fecioru), se va trece cu vederea tocmai anchetarea principalilor vinovaţi, adică cei ce au dat ordinele criminale.

În cazul de faţă, dl Iulian avea nu doar calitatea de cercetător, dar şi aceea de fost deţinut politic, unul din numeroşii studenţi supuşi între 1949 şi 1951 celor mai abjecte metode de tortură fizică şi psihică în cadrul experimentului secret de la Piteşti, calificat de Alexandr Soljeniţîn drept „cea mai mare barbarie a lumii moderne”. El a investigat cine au fost conducătorii Direcţiei a V-a de Securitate, care în acei ani de groază era principala beneficiară şi coordonator al crimelor de la Piteşti. (Florin Dobrescu - Departamentul Cercetare-Documentare al Federaţiei Române a Foştilor Deţinuţi Politici Luptători Anticomunişti)

Cercetând arhivele secrete ale Securităţii puse la dispoziţie de CNSAS, după Revoluţie, dar şi rezultatele unor cercetări orale efectuate în cadrul Federaţiei Române a Foştilor Deţinuţi Politici – Luptători Anticomunişti, am reuşit să identific parte din autorii din umbră ai crimelor de la Piteşti. Am mers pe drumul demascărilor, smulse prin tortură, care scrise au ajuns la cei din umbră.

Iată rezultatul acestor cercetări.

ŢURCANU EUGEN, deţinutul politic instruit de autorii din umbră, înmâna „demascările”, smulse prin tortură de la victime, direct ofiţerului politic al închisorii Piteşti şi care se numea MARINA ION, pe numele lui adevărat IŢICOVICI. Acesta, tot direct, le înmâna lui SEPEANU TUDOR (evreu comunist), care în 1948 era directorul Securităţii Bucureşti, iar în 1950 a fost numit şef Serviciu Inspecţii în Direcţia Generală a Penitenciarelor (D. G. P.), cu misiunea specială de a activa personal, pe teren, în obţinerea de informaţii utile Securităţii de la deţinuţii politici.

Sepeanu Tudor era ajutat în „munca” sa de CSELLER (ZELLER) LUDOVIC, aflat în funcţia de Director în DGP.

Din mâinile acestora, „demascările” scrise ajungeau la două persoane, pe numele lor SENATER MOISE şi SOLOMON AVRAM, ambii din Direcţia Securităţii Bucureşti, foşti subalterni a lui SEPEANU în perioada 1948-1950.

De la Direcţia Securităţii Bucureşti, documentele secrete ajungeau la Direcţia a V-a a Securităţii Poporului, a cărei şef era atunci DULBERGER MIŞA (DULGHERU MIHAI) ajutat de LEPĂDĂTESCU MIRCEA şi DIACĂ SIMION-TUDOR. De aici ele erau repartizate anchetatorilor din Direcţia V-a a Securităţii, care prelucrau aceste „demascări” şi le transmiteau Regionalelor de Securitate din ţară. Aceste Regionale, la rândul lor, operau arestări şi anchete, finalizând astfel rezultatele acţiunii Piteşti.

Persoanele care făceau aceste prelucrări în cadrul Direcţiei V de Securitate, identificate până în prezent (2011) sunt următoarele:

ANDREESCU MATUŞEI (MATHUSEVICI NATHAN), STETCOVICI GRIGORE, ARITONOVICI SAMUEL, SERGIU RĂZVAN, CEASLAVSKI (?), NEIDMAN GINGOL, SIMON JACQUES, DAVIDOVICI LEON, FRANCO SANDU (FRANKA), LEOBEL BARBU, MARCOVICI TEDY, MAHLER WILLIAM, TELEMAQUES FLAMBOLY, SEGAL LUIZA, HOSSU ESTERA, GHERSOHN CLARA, HERBERT ESTERA (HABER), WINCLER VICTORIA, MATEESCU ELLE, FISCHER SIMION, ZIGLER SIMION, ROŞCA (?), TURCHISCHER MARCEL, BUTIKA FRANCISC, SZABO EUGEN, BREBAN IOSIF.

Şefii Regionalelor de Securitate din ţară, de la acea vreme, care ştiau despre experimentul Piteşti, şi-l exploatau, erau:

Direcţia regională Braşov: col. IOSIF KALBUSEK şi mr. ADALBERT IZSAK;

Direcţia regională Cluj: col MIHAI PATRICIU (WEISS) şi lt. col. GH. CRĂCIUN;

Direcţia regională Constanţa: cpt. NICOLAE DOICARU şi lt. NĂSTASE REPI;

Direcţia regională Craiova: mr. EUGEN VISITIG şi mr. ION VASILESCU;

Direcţia regională Galaţi: col. MAURICIU STRUL şi mr. GHEORGHE BARBU;

Direcţia regională Iaşi: lt. NICOLAE PANDELEA şi mr. AUREL LEIA;

Direcţia regională Oradea: lt. LUDOVIC CZELLER (care a fost apoi transferat la Diercţia Generală a Penitenciarelor) şi cpt. TOMA ELEKIS;

Direcţia regională Piteşti: col. MIHAI NEDELCU şi mr. ION MARIN;

Direcţia regională Ploieşti: lt. col. CONSTANTIN CÂMPEANU şi mr. RACOVSCHI MĂNESCU;

Direcţia regională Sibiu: lt. col. CRĂCIUN GH. (venit de la Cluj) şi cpt. LUCIAN MOLDOR;

Direcţia regională Suceava: lt. col. IOAN POPIC;

Direcţia regională Timişoara: lt. col. COLOMAN AMBRUŞ şi AUREL MOIŞ;

Acesta a fost drumul „demascărilor” scrise. Informaţiile însă despre aceste „demascări” şi în general despre „acţiunea Piteşti” erau trimise mai departe de la Direcţia V către Secretariatul General al Securităţii şi anume la următoarele persoane: EINHORN WILHWLM, DONESCU DUMITRU, SCHMERER EMANOIL, MATEESCU NICOLAE, JURICĂ ALEXANDRU.

Aceste persoane, la rândul lor informau asupra mersului acţiunii Direcţia Generală a Securităţii Poporului: BODNARENCO PANTELEI (PANTIUŞA), NICOLSCHI ALEXANDRU (GRUNBERG BORIS), MAZURU VLADIMIR.

Direcţia Generală a Securităţii Poporului, informa ierarhic Ministerul de Interne şi anume: TEOHARI GEORGESCU (TESCOVICI BURĂH) care era ministru, ŞANDOR DEMETER – şef Direcţia Cadre şi JIANU MARIN – secretar general (care acţiona de altfel şi pe teren).

De aici informaţiile erau transmise direct lui GHEORGHIU-DEJ şi prin el Comitetului Central.

În cadrul acestei acţiuni, Directorul închisorii Piteşti, DUMITRESCU ALEXANDRU, primii gardieni: CIOBANU şi MÂNDRUŢ, ca şi cetele de gardieni dintre care s-a remarcat celebrul GEORGESCU, nu erau decât complici la torturi. Ei erau utilizaţi ca unelte criminale în contactul direct cu deţinuţii.

Tot din documentele CNSAS, cele care se referă la simulacrul de proces, în care au fost formal judecate şi condamnate unele persoane din Administraţia închisorii Piteşti, am aflat câteva informaţii utile pentru identificarea autorilor din umbră ai reeducărilor prin tortură. 

Iată aceste informaţii:

= Avocatul BACIU ION în apărarea lui SEPEANU TUDOR arată că acesta a sprijinit efectiv această actiune de tortură pentru smulgerea de informaţii de la deţinuţii politici în 1951, dar această acţiune a funcţionat înainte cu doi ani sub NEMEŞ Iosif şi „n-a făcut nimic din proprie iniţiativă ci din ordinul superiorilor săi, colonelul BIRTAŞ, colonelul BACIU, colonelul SĂILESCU care nu apar în proces”.

= Avocatul SABIN pentru inculpatul MARINA Ion artată că acesta a fost trimis la Piteşti să ia legătura cu ŢURCANU de către NEMEŞ care avea legături dinainte cu ŢURCANU şi care nu apare în proces.

= „N-a putut să-şi dea seama că ordinul este injust, că a raportat mereu despre cele ce se petrec în penitenciarul Piteşti, ajungând să telefoneze şi la cabinetul ministrului.

S-a ordonat o anchetă care nici până azi (16/04. 1957n. n.) nu se ştie ce s-a făcut cu ancheta făcută de colonelul BIRTAŞ, care venind la penitenciarul Piteşti a spus să se pună plasă la grilajul (?) dar nu s-a preocupat de cauzele pentru care s-au aruncat deţinuţii de la etaj, care au murit”

= DUMITRESCU ALEXANDRU, fostul director al penitenciarului Piteşti din anii 1949-1951, când a primit inspecţia colonelului NEMEŞ IOSIF (spre sfârşitul  lunii mai 1949), la întrebarea acestuia „cum se desfăşoară munca de informare declară: „până la venirea D-lui, timp în care m-am folosit de un deţinut venit de la penitenciarul Suceava cu numele de ŢURCANU EUGEN, care mi-a raportat pe la sfârşitul lunii aprilie 1949 că a lucrat cu dumnealui la penitenciarul Suceava. La auzul acestor cuvinte mi-a dat ordin să-l i-l aduc imediat jos. Am dat ordin şi a fost adus jos în biroul meu, unde se afla domnul inspector general NEMEŞ IOSIF, deţintul legionar ŢURCANU Eugen şi eu am primit ordin de la domnul inspector general NEMEŞ IOSIF să-i las singuri. După ce au discutat împreună circa una jumătate oră, am fost chemat în birou de domnul inspector general NEMEŞ IOSIF şi mi-a dat ordin să-l trimit sus pe deţinutul legionar ŢURCANU EUGEN.

După ce l-am trimis, am intrat în birou unde am fost întâmpinat de domnul inspector general NEMEŞ IOSIF cu următoarele cuvinte: „bine ai făcut, poţi să-l foloseşti mai departe că este băiat bun”.

(Dosar nr. 494/1956 – Trib. Militar al Reg.  II-a Militară.

Documentul a fost publicat şi în volumul „Experimentul Piteşti – PERT ’08” de către Aristide IONESCU).

Din declaraţia lui DUMITRESCU Alexandru rezultă clar că NEMEŞ IOSIF l-a „prelucrat” pe ŢURCANU încă pe când acesta se afla în penitenciaruL Suceava…

Fiindcă după Revoluţia din 1989 în cadrul foştilor securişti a apărut o ruptură între cei ce au activat sub Ceauşescu şi cei din timpul lui Dej, am îcercat să valorific această ruptură. Cei de pe timpul lui Ceauşescu au început să-i denunţe pe cei din perioada Dej ca autori ai marilor crime, deci şi ai Piteştiului. De la aceşti denunţători am aflat date interesante în legătură cu originea etnică a autorilor din umbră ai fenomenului Piteşti.

Iată aceste informaţii:

= Ministerul de Interne era condus atunci de TEOHARI GEORGESCU, evreu pe numele adevărat BURĂH TESCOVICI;

= Directorul General al Securităţii Poporului: general locotenent GHEORGHE PINTILIE, pe numele adevărat BODNARENCO PANTELEI zis „PANTIUŞA”, evreu cu cetăţenie sovietică;

= Subdirector, g-ral mr. ALEXANDRU NICOLSCHI, evreu, cu numele adevărat BORIS GRUNBERG;

= Subdirector,  g-ral mr. VLADIMIR MAZURU, evreu polonez;

= Director al Secretariatului: mr. WILHELM EINHORN, şi el evreu;

La Direcţia a V-a a Securităţii unde se prelucrau „demascările” de la Piteşti se aflau:

= Director: col. MIHAI DULGHERU, numele adevărat fiind MIŞA DULBERGER, evreu comunist care a emigrat în Israel;

= Şef de serviciu: cpt. MATUŞEI ANDRIESCU, numele adevărat fiind MATUSEVICI NATHAN – evreu, anchetator între 1946-1962;

= Director adjunct: ARITONOVICI SAMUEL (semna ANTONIU SAMI) – evreu, anchetator între 1948-1952, a emigrat în Israel;

= RĂZVAN SERGIU – evreu, anchetator între 1948-1952; a emigrat în Israel;

= NEIDMAN GINGOL – evreu, emigrat în SUA;

= SIMON JAQUES – evreu, emigrat în Israel;

= RUSU MIRCEA, anchetator între 1948-1956; a emigrat în SUA;

= DAVIDOVICI LEON (MUREŞAN) – anchetator între 1948-1956; a emigrat în SUA;

= FRANCO SANDU – evreu, anchetator între 1948-1956, a emigrat în Israel;

= LEON BARBU – evreu comunist, anchetator între 1948-1956;

= MARCOVICI TEDY (MICLE) – evreu, anchetator între 1948-1956; a emigrat în Israel;

= MAHLER WILLIAM – evreu, anchetator între 1952-1956; a emigrat în Israel.

Dintre femeile comuniste evreice, care au îndeplinit funcţia de anchetatoare, au fost identificate: TELEMAQUES FLAMBOLY, SEGAL LUIZA, HOSSU ESTERA, GERSOHN CLARA, HERBERT ESTERA, WINCLER VICTORIA, MATESCU ELLE (MATEESCU ELLE, figurează şi semnează şi ca secretară pe sentinţele de condamnări administrative,  preşedinte al comisiei fiind NICOLSCHI).

Toate aceste femei, după Piteşti, au emigrat.

Precizez că din unele documente care vizau persoanele încadrate în Direcţia V-a – Cercetări Penale, cunoscută şi sub indicativul UM 0638, în timpul „experimentului Piteşti”, pe cele 45 de posturi de ofiţeri figurau 31 evrei şi doar 8 români, restul fiind greci, sârbi şi alte naţionalităţi.

M-a intrigat în mod deosebit prezenţa pe care am constatat-o la începutul reeducării, pe parcursul ei, dar şi în finalul acţiunii de ştergere a urmelor, a unor evrei comunişti. Astfel, la Suceava, în 1948-1949, când s-a pregătit acţiunea de reeducare, nelipsit pe teren (în închisoare) a fost lt. col. IOAN POPIC, pe numele adevărat POPPIG IANOŞ-ADALBERT, evreu, Directorul Regionalei de Securitate Suceava.

La Piteşti, în timpul, torturilor pe teren s-a aflat lt. col. SEPEANU TUDOR-IANI, Directorul Securităţii Bucureşti în 1949, emigrat mai târziu în Israel şi care era ajutat la vremea respectivă de alţi doi evrei, mr. MOISE SENATER şi cpt. AVRAM SOLOMON.

În sfârşit, la execuţia lotului Ţurcanu, pe teren a fost prezent şi a semnat Procesul – Verbal de execuţie, evreul comunist dr. MOISE CAHANE.

Mulţimea de evrei comunişti care apare în analiza făcută, evrei securişti la care au ajuns „demascările” scrise la Piteşti, „demascări” pe care aceştia le-au prelucrat, dispunând, după cum am mai arătat noi arestări şi noi anchete, mi-au întărit convingerea că în experimentul Piteşti a existat pe lângă aplicarea dispoziţiei NKVD NK/003/47 şi o răzbunare a acestor cadre din Securitate. Aceasta şi prin faptul că în reeducare s-a pus accent şi pe batjocorirea simbolurilor şi tainelor creştine, iar Mişcarea Legionară a fost atacată şi denigrată continuu.

Legătura cauzală ce se poate face în această direcţie este că Mişcarea Legionară, de la înfiinţarea ei, s-a declarat adversară a comunismului vehiculat în România prin mulţi evrei.

Trebuie să precizez că nu toţi evreii pot fi învinuiţi de aceste crime, ci numai acei care efectiv au acţionat în Securitate.

Sunt convins că aceste cercetări pentru scoaterea la lumină a criminalilor din umbră care au organizat şi exploatat experimentul Piteşti vor continua, pentru ca toţi vinovaţii să fie cunoscuţi şi condamnaţi de istorie.

Dr. Constantin IULIAN

Studiul integral poate fi citit aici.

Scriitorul Andrew Solomon, despre ţara din care au fugit bunicii săi: „Gay, evreu, bolnav mintal şi susţinător al romilor în România”. Imaginea pe care homosexualii o creeaza Romaniei in SUA

Scriitorul american Andrew Solomon, autorul bestsellerului „Demonul amiezii. O anatomie a depresiei“, a scris în revista „New Yorker“ un editorial despre România, inspirat de recenta vizită făcută în ţara noastră, în luna iunie. La acel moment, scriitorul a scris pe pagina sa oficială de Facebook că i-ar fi fost anulată o conferinţă pe care trebuia să o susţină la Bucureşti, din cauza temei pe care dorea să o abordeze, respectiv identitatea gay.

Andrew Solomon dezvăluie în textul publicat de revista americană „New Yorker“ că bunicii săi, evrei, proveneau din România, această mărturisire personală fiind punctul de plecare pentru a creiona imaginea unei ţări intolerante faţă de minorităţi. Solomon îşi începe editorialul “Gay, evreu, bolnav mintal şi susţinător al romilor în România” amintindu-şi de cuvintele spuse de mătuşa sa despre România, pe când era doar un adolescent, la insistenţele sale de a afla mai multe despre locul exact din care venea familia sa: „Era un loc oribil şi am fost norocoşi că am plecat de acolo. Nu exisă niciun motiv pentru care cineva şi-ar dori să se întoarcă“, l-ar fi avertizat ruda fără să-i ofere mai multe detalii. “O verişoară de gradul doi pe care am întâlnit-o pe Facebook mi-a spus că, din câte ştie, suntem din Dorohoi, un orăşel la circa 250 de mile de Bucureşti”, povesteşte Solomon. În urma unor cercetări făcute de o amică pasionată de genealogie, scriitorul a descoperit că bunicul său împreună cu cei doi fraţi au plecat din ţară în 1900, iar patru ani mai târziu au reuşit să aducă şi restul familiei din România. Curiozitatea legată de locul de unde i se trage familia a devenit cu atât mai intensă în momentul în care prietena sa, Leslie Hawke, mama actorului Ethan Hawke, stabilită în România de 15 ani, a fondat ONG-ul OviduRo, prin intermediul căruia încearcă să ajute copiii proveniţi din familiile sărace de rromi. „M-am alăturat demersului său, într-o anumită măsură, pentru că am făcut o paralelă între opresiunea asupra strămoşilor mei evrei şi cea exercitată asupra romilor“, scrie Solomon. A urmat invitaţia de a face un turneu de promovare a cărţii „Demonul amiezii. O anatomie a depresiei“, anul acesta, când românii l-au impresionat cu interesul arătat faţă de munca sa, după cum precizează autorul. Însă impresia plăcută i-a fost umbrită de anularea conferinţei pe care ar fi trebuit să o susţină la Biblioteca Centrală Universitară din Bucureşti, în urma unui aranjament intermediat de Florin Buhuceanu, preşedintele ACCEPT, organizaţie care luptă pentru drepturile persoanelor gay din România. „Umbra homofobă a lui Putin se întinde asupra Europei de Est“, concluzionează amar Andrew Solomon, urmare a întâmplării de la Bucureşti. În editorial se precizează că directorul BCU i-ar fi reproşat telefonic unei prietene a lui Leslie Hawke că ar fi minţit în legătură cu tema conferinţei, adăugând că BCU nu va găzdui niciodată un eveniment la care se va discuta indentitatea gay. Totuşi, conferinţa cu tema "Despre iubire, cu orice preţ: sexualităţi şi identităţi în secolul 21" a avut loc în cele din urmă, dar într-o altă locaţie, respectiv în sala de cinema de la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică "Ion Luca Caragiale" din Bucureşti (UNATC). Pe urmele strămoşilor, la Dorohoi În timpul vizitei din România, Solomon a mers să vadă oraşul Dorohoi, însoţit de Leslie Hawke. Ajuns la faţa locului, scriitorului nu i s-a părut că se schimbaseră prea multe de la plecarea bunicilor săi: „Am mers la cimitirul evreiesc din Dorohoi, pe un drum lung şi noroios. (…) Cimitirul era într-o stare de degradare profundă, dar la fel este tot ceea ce se află în apropiere de Dorohoi. (…) Leslie a descoperit unul dintre mormintele familiei Solomon. Curând am început să aflăm mai multe, informaţii venite din partea oamenilor născuţi după emigrarea bunicului meu. (…) Am pus pietre pe unele morminte (tradiţia evreiască este să pui pietre pe morminte în loc de flori) şi m-am gândit la oamenii care ar fi putut să plece de aici, dar nu au făcut-o“. povesteşte autorul american. „O inscripţie de pe unul din mormintele din cimitir amintea de Solomonii care muriseră de mâna lui Hitler (…) Un memorial din centrul cimitirului comemora cei 5.000 de evrei care au fost luaţi din aceste locuri şi nu s-au mai întors niciodată. Parcă am auzit vocea mătuşii Rose spunând, «Am fost norocoşi că am plecat de acolo»“, mai scrie Solomon. La plecarea din oraş, am privit ţăranii din partea locului şi m-am gândit că dacă înaintaşii lor nu le-ar fi ars casele strămoşilor mei, poate că familia mea nu ar fi plecat. M-am gândit apoi la ce s-a întâmplat cu familia mea în timpul a două generaţii şi la ce nu li s-a întâmplat lor timp de două sau trei generaţii; şi în loc să mă simt ultragiat de trecutul lor violent, m-am simţit privilegiat. Oprimarea se dovedeşte uneori mai profitabilă pentru victime decât pentru opresori. În vreme ce aceia care fac ravagii în vieţile vecinilor lor îşi consumă energia cu distrugerea, cei ale căror vieţi sunt zdruncinate trebuie să-şi concentreze tăria rămasă pentru a găsi soluţii – unele dintre ele dovedindu-se extraordinare. Ura mi-a alungat familia în Statele Unite, unde s-a bucurat de libertăţi până atunci de neimaginat, meditează Andrew Solomon. În continuare, scriitorul descrie condiţiile mizere în care trăiesc ţiganii din România, comparativ cu ceea ce văzuse în Dorohoi: „Taberele unde m-a dus Leslie au făcut ca Dorohoi să pară East Hampton (cartier de lux din New York - n.r.). Dacă ţăranii din nordul României mâncau prost, ţiganii din colonii erau înfometaţi, în timp ce ţăranii trăiesc puţin, ţiganii prezentau semne evidente de boală. Ţăranii poate că nu aveau instalaţii sanitare eficiente, dar ţiganii nu aveau deloc. Îşi făceau nevoile în apropiere şi locul duhnea.“ Andrew Solomon relatează inclusiv modul în care a fost redat în mass-media incidentul cu BCU, când nu i s-ar fi permis să susţină conferinţa despre identitatea gay. Este pomenită şi întâlnirea publică pe care a avut-o la acel moment cu scriitorul Mircea Cărtărescu, la Colegiul Noua Europă, prilej cu care autorul român a simţit nevoia să-şi ceară scuze pentru incidentul cu Biblioteca Centrală Universitară. Pe finalul editorialului din New Yorker, Andrew Solomon punctează:„ Societăţile în tranziţie sunt întotdeauna modele de contradicţie. Cum se raportează România la evrei, la persoanele cu afecţiuni psihice, la persoanele gay, la ţigani?”, se întreabă retoric scriitorul. Acesta precizează că tot ceea ce reprezintă el, prin faptul că este evreu şi gay, pare că nu îi conturează o imagine favorabilă printre români. Susţinătorii liberalizării sociale într-o ţară săracă, religioasă şi conservatoare nu reprezintă majoritatea. Femeile din Dorohoi sigur nu sprijină căsătoria gay, probabil că nu le plac evreii sau ţiganii. Dar, româna este o limbă latină, iar românii sunt un amestec de căldură specifică italienilor şi de spirit combativ caracteristic slavilor. Mai mulţi români mi-au spus că, fiindcă bunicul meu s-a născut aici, aş putea primi paşaport românesc. Mă gâdesc serios la acest lucru. Este un loc oribil şi am fost norocoşi să plecăm de acolo, dar este şi un loc minunat şi mă simt norocos că m-am întors, îşi încheie acesta pledoaria.

Sursa: Adevarul

PPCD ȘI FUNDĂTURA EURASIATICĂ. De la hommo sovieticus la hommo eurasiaticus.

”Noi construim un Imperiu!”

Alexandr Dughin, Emisiunea ”Discurs”, O producție Russia.ru 2013

”În mare, Federația Rusă are o singură problemă în Republica Moldova: prezența militară ilegală pe teritoriul nostru național. (…) Cine dintre autoritățile noastre s-a gândit cum poate fi folosită în avantajul Republicii Moldova această prezență militară, ce avantaje de ordin comercial, energetic, politic am putea să scoatem noi din prezența militară a Federației Ruse? (…) Prin urmare, aici ar fi cheia: ce obținem în schimb? În schimbul acestei prezențe militare ruse neplăcute, indezirabile, dar inevitabile pentru noi, un obstacol pe care nu-l putem depăși și pe care îl putem transforma într-un avantaj.”

Iurie Roșca, conferința de presă din 19 martie 2014

Fără să mă fi așteptat, am avut în ziua de 4 iulie 2014 o discuție pe alocuri tensionată, pe alocuri liniștită cu secretarul general al PPCD, Dinu Țurcanu, în prezența președintelui PPCD, Victor Ciobanu, pe terasa unui local din Chișinău. Motivul care a determinat întâlnirea cu secretarul general al PPCD nu a avut tangență cu politicul, cu toate că, pe parcurs, discuția a ajuns la politica desfășurată în ultimii ani de PPCD. Chiar dacă a decurs în contradictoriu, aflându-ne în vădită divergență de păreri și de idei, aceasta a fost o discuție necesară, cred, de natură să limpezească lucrurile. Luând act de atitudinea mea critică și chiar foarte negativă față de cursul promovat de conducerea PPCD, secretarul general Dinu Țurcanu m-a îndemnat în mod repetat să-mi formulez public, în scris, poziția atât în acest subiect, cât și față de alinierea fruntașilor de azi ai PPCD la ideologia promovată de un pretins ”filosof” de la Moscova, Alexandr Dughin, supranumit de unii drept cardinal din umbră, dar și ideolog al Kremlinului. O fac acum cu plăcere.

Am scris și cu alte ocazii că, în opinia mea, PPCD este supus unui proces de destructurare dirijată, în paralel cu unul de izolare internațională, prin scoaterea sa din familia Partidului Popular European și deturnarea geopolitică spre o orbită răsăriteană, eurasiatică. Obiectivele irevocabile au fost revocate. Consecvența a lăsat loc inconsecvenței și oportunismului geopolitic. Altădată un organism de esență antiimperială, PPCD se autoreneagă și este astăzi laolaltă cu apologeții și ideologii imperialismului moscovit, fiind transformat într-un grupuscul de adepți ai școlii dughiniste a eurasianismului. Antieuropenismul, antinatoismul, antiamericanismul, iar pe alocuri și antiromânismul, pe de o parte, și promoscovismul și eurasianismul, dar pe alocuri și proseparatismul disimulat, pe de altă parte, sunt linii de gândire confirmate tot mai des în discursul sau de comportamentul public al acestui grupuscul, convertit la ideologia eurasianistă opusă obiectivelor strategice ale formațiunii. Acest fapt este la vedere, pe înțelesul oricărui observator obiectiv.

Din păcate, fruntașii de astăzi ai PPCD, de care atât eu, cât și multă altă lume ne-am legat inițial multe speranțe, au derapat grav și flagrant de la obiectivele strategice și idealurile programatice ale formațiunii, așa cum sunt formulate acestea în Statutul și Programul politic în vigoare, adoptate de Congresul partidului. Secretarul general Dinu Țurcanu a precizat că ar urma să fie convocat un Congres care să rebuteze Statutul și Programul politic în vigoare, înlocuindu-le cu altele, conforme noului curs care i s-a trasat formațiunii. Adică, după ce PPCD este izolat pe plan european și mânat către fundătura eurasiatică, stindardul de luptă națională și antisovietică, pe care l-am ridicat și ținut sus mai bine de două decenii și care acum este călcat în picioare, va fi înlocuit cu un alt drapel, eurasiatic. Schimbarea de vector geopolitic și cantonarea partidului în mlaștina eurasianismului putinisto-dughinist abia urmează a fi legitimată formal.

Ce principii și idealuri sunt călcate în picioare?

Este necesar să readucem în atenție obiectivele strategice ale PPCD pe plan geopolitic.

Potrivit articolului 8 din Capitolul II al Statutului actual al formațiunii, ”Obiectivele strategice ale PPCD sunt: (…) integrarea într-o Europă a națiunilor și înfăptuirea unității naționale, în acord cu voința poporului și în spiritul tratatelor internaționale, printr-un proces firesc de apropiere a celor două state românești, susținut de programe realiste și acțiuni pragmatice de ordin economic, social, spiritual și diplomatic”.

La fel, este potrivit să cităm câteva articole din Programul actual al partidului:

”PPCD își reafirmă atașamentul față de principiul constituțional privind caracterul unitar și indivizibil al statului. Noi considerăm că restabilirea legalității și ordinii pe întreg teritoriul Republicii Moldova trebuie realizată prin metode politice, cu sprijinul și participarea organismelor internaționale, excluzând orice șantaj din afară sau condiții ultimative din partea secesioniștilor transnistreni” (articolul 39. Unitate teritorială).

”PPCD rămâne atașat ideii de unitate națională, care trebuie acceptată ca un dat și ca o condiție primordială a păcii în regiune. Ideea de unitate națională trebuie să fie luminată de morala creștină, care înseamnă dragoste față de aproapele tău, față de familia ta, față de națiunea ta, față de națiunile din jurul tău, față de umanitate. Nimeni nu poate să se integreze prin iubire în umanitate dacă nu-și iubește națiunea. Morala creștină ne protejează de excesul de a face din dragostea față de propria națiune un motiv de ură sau de respingere a celorlalte națiuni” (articolul 41. Unitate națională).

”Globalizarea și crearea unor entități interstatale optime din punct de vedere politic, economic, social, militar etc. constituie tendințe ale lumii contemporane. Transparența frontierelor și promovarea valorilor comune sunt în interesul statelor. Aderarea Republicii Moldova într-un viitor previzibil la Uniunea Europeană constituie pentru noi un obiectiv strategic major. Până la atingerea acestui obiectiv raporturile Republicii Moldova cu Uniunea Europeană trebuie să se dezvolte în cadrul Acordului de Parteneriat și Cooperare din 1994. De asemenea, relațiile cu Consiliul Europei trebuie să fie axate în continuare pe cele trei dimensiuni: cooperare interparlamentară, interguvernamentală și în domeniul democrației locale” (articolul 42. Integrare europeană).

”Pentru noi este de o importanță cu totul deosebită buna vecinătate cu cele două țări limitrofe: la est cu Ucraina, care este unul dintre partenerii cei mai importanți ai Republicii Moldova pe plan economic, și la vest cu România, de care ne leagă relații speciale determinate de comunitatea istorică și identitatea noastră lingvistică, etnică și culturală. Considerăm benefică sub toate aspectele constituirea Trilateralei România-Moldova-Ucraina, precum și a celor două euroregiuni: a Dunării de Jos și a Prutului Superior” (articolul 43. Cooperare regională și transfrontalieră).

”Având în vedere situația geopolitică a Republicii Moldova, PPCD apreciază drept inadecvat principiul neutralității fixat în Constituție. Opțiunea strategică irevocabilă a PPCD de integrare a Republicii Moldova în Alianța nord-atlantică (NATO) constituie singura soluție viabilă pentru apărarea independenței, suveranități și integrității statului” (articolul 44. Securitatea noastră militară).

Trebuie să amintim că respectarea acestor obiective programatice a fost pusă sub jurământ public, iar orice încălcare sau nesocotire a lor face dovada sperjurului.

”Jur în faţa lui Dumnezeu şi a fraţilor mei de familie politică să fiu un bun apărător şi promotor al intereselor naţionale ale Republicii Moldova, să îmi iubesc Patria până la jertfire de sine, să slujesc principiile democratice şi idealurile naţionale din toată inima mea şi din tot cugetul meu, să îmi dăruiesc toată priceperea şi străduinţa pentru realizarea obiectivelor programatice ale PPCD, (…) să respect acest legământ cu onoare şi demnitate până la sfârşitul vieţii mele” (din Jurământul membrului PPCD).

Ideile de bază din aceste documente nu cadrează cu noua linie politică trasată de către Moscova pentru cei pe care Dughin îi numește deschis ”coloana noastră a cincea”.

De la hommo sovieticus la hommo eurasiaticus

Părerea mea, formată în baza observațiilor atente din ultimii ani, este că un număr redus totuși de persoane din Republica Moldova, inclusiv unii dintre actualii fruntași ai PPCD, s-au pus benevol, dar deloc dezinteresat, în serviciul ideologiei eurasianiste, conectându-se, cu toate consecințele, la spațiul și pârghiile de putere ale Rusiei. Nu doar eu, ci și oricine s-a putut convinge că aceste persoane au aderat la platforma ideologică formulată de prolificul ”filosof” și geopolitician Alexandr Dughin, autor al unui întreg șir de idei otrăvite cu ținte precise. Această platformă constituie o nouă expresie manifestă și radicală a tradiționalului expansionism moscovit. Ea coincide cu optica oficială a Kremlinului.

La o analiză atentă, curentul eurasianist ni se înfățișează ca unul lipsit de onestitate și moderație intelectuală, ca și de capacitatea de a evita radicalismele și extremismul. Cauza acestui fapt stă în caracterul său nerealist, precum și în eclectismul conceptelor din care eurasianismul își trage rădăcinile.

Pentru cei interesați de analiza fenomenului vom preciza că eurasianismul geopolitic predicat astăzi de Dughin sau Putin și orientat către exterior nu trebuie confundat cu doctrina eurasianismului formulat în anii ’20-’30 ai secolului XX de către profesorul Nikolai Trubețkoi, o doctrină care se sprijinea pe asumarea moștenirii istorice și culturale tătaro-mongole, fiind orientată către interior.

Eurasianismul lui Putin și Dughin reprezintă o colecție impresionant de largă și foarte eclectică de falsuri, sofisme și prejudecăți, clișee dogmatice și etichete politice, speculații și visuri grandomane, toate servite într-un sos propagandistic condimentat cu elemente preluate din arsenalul țarismului, kominternismului, național-bolșevismului, panslavismului, misticismului politic sau panortodoxismului rus.

Scopul adepților platformei eurasianiste, când ne referim concret la Republica Moldova, este readucerea ei în matca imperială rusă, iar mai exact în prizonieratul geopolitic al Moscovei sub pretextul unor sofisme pe teme de morală, alimentate de o frică irațională față de restul lumii, mai cu seamă față de un Occident ”decadent”, ”putred” și ”muribund”, dar și de un soi de dragoste subită față de o Rusie ”puternică”, ”apărătoare și promotoare a valorilor creștine”, ”aflată în plin avânt”. Eurasianiștii visează o ”Rusie Mare din Carpați până la Oceanul Pacific, de la Marea Baltică până în Kamceatka, din Karelia până în Munții Pamir”, dar nu-și ascund nici visul de construire a unui imperiu rus global și de ”cotropire și anexare a Uniunii Europene”, care să fie pusă sub sceptrul unui țar rus pe care Dughin, prin recurs la conceptul medieval ”Moscova – a treia Romă”, îl numește ”наш русский римский царь” (țarul nostru roman rus). Am putea vorbi aici doar despre o mitologie geopolitică sau despre fantasme, dacă adepții acestei ideologii neoimperiale nu ar insista asupra punerii programului lor în practică.

Un alt scop al eurasianiștilor este înlocuirea mentalității culturale și politice eurocentrice cu una kremlinocentrică. Consider că un asemenea efort este sortit eșecului. Și pentru că nu este la mijloc o simplă inconștiență, efortul relativ proaspeților eurasianiști de la Chișinău trădează o vinovată complicitate cu interesele Moscovei.

Scopurile pe care și le-a fixat eurasianismul putinisto-dughinist sunt irealizabile în lumea de astăzi, cu care Moscova a intrat într-un conflict deschis.

Această situație ne demonstrează că eurasianiștii de la noi, inclusiv grupusculul din fruntea PPCD, nu aderă sincer și plenar la cauza noastră națională, făcând cauză comună cu o Moscovă tot mai deșănțată și mai depășită de realități, complexată, frustrată, agresivă, violentă și sustrasă dinamicii europene și internaționale.

Vom mai reține că eurasianiștii susțin separatismul provocat și alimentat de Moscova în spațiul post-sovietic, opunându-se consolidării și afirmării depline a noilor state scăpate de sub tutela Rusiei.

Continuare la Vlad Cubreacov