Profesorul Th. Codreanu il pune la punct pe Nicolae Manolescu: Istoria critica a literaturii romane este contaminata cu ideologia internationalismului

„Deconstrucţia" canonului. Cea mai trainică sechelă moştenită de Nicolae Manolescu din anii îndoctrinării comuniste este reacţia de respingere a specificului naţional. Aparent, aflat sub armura „esteticului", criticul dă impresia că a eliminat din discursul său orice ingerinţă ideologică. Reacţiile din presă arată că aşa este şi perceput de cvasimajoritatea comentatorilor, chiar şi atunci când i se fac reproşuri. Însă dincolo de platoşa pe care şi-a confecţionat-o cu multă grijă şi pricepere, Istoria critică a literaturii române este involuntar contaminată cu ideologia internaţionalismului, nu atât fiindcă autorul nostru ar aparţine, structural, neomarxismului şi neotroţkismului, insinuate pe tărâmurile postmoderne ale politicii corecte de pe filiera Noii Stângi americane, ci fiindcă a urmat „norocul" de a beneficia de sprijinul celor mai influente cercuri ideologice de după al doilea război mondial, cu impact nu doar în centrul cultural european al Parisului. Se ştie că intelighenţia franceză (dar nu numai) a fost tradiţional marxistă şi prosovietică mai bine de jumătate de secol. În condiţiile în care întreg anticomunismul românesc tradiţional s-a prăbuşit prin ocuparea ţării de către imperiul sovietic, intelectualii români nu puteau să se realizeze în ţară decât îmbrăţişând integral sau parţial filosofia marxist-leninistă. „Canonul" proletcultist (care a însemnat o distrugere programată a canonului occidental în varianta lui naţională) a avut o influenţă nefastă asupra structurilor antropologice ale imaginarului, ca să folosesc binecunoscuta sintagmă a lui Gilbert Durand. Mai exact spus, a produs conştiinţe sfâşiate, după experimentul spiritual asemuit aici cu cel al mâinilor care se agresează reciproc în experienţa lui Penfield. In tinereţe, nici Nicolae Manolescu nu s-a putut sustrage viziunii materialist dialectice şi istorice în scrierea primei sale istorii literare în colaborare cu Dumitru Micu: Literatura română de azi. 1944 - 1964 (1965), ceea ce nu este numaidecât un reproş de felul acelora care abundă după 1989. Înzestrat cu talent şi cu intuiţie critică remarcabilă, el s-a bucurat de sprijinul unuia dintre cei mai prestigioşi critici marxişti ai vremii, George Ivaşcu, cel care l-a şi propulsat în cultura de performanţă, încredinţându-i rubrica de cronică literară la Contemporanul, în 1962, apoi la România literară, din 1972. Cum Nicolae Manolescu provenea dintr-o familie „incorectă politic", el a fost dat afară din facultate, în 1958, pentru un an de zile, fiind reprimit în 1959. Asemenea evenimente lasă urme adânci în spiritul şi în cariera unui om. Ne imaginăm ce efect a avut asupra lui mâna întinsă de „omul providenţial" care a fost George Ivaşcu. Personalitatea de excepţie a lui Nicolae Manolescu a atras atenţia şi marxiştilor proletcultişti de felul lui Z. Ornea, Paul Georgescu, Ov. S. Crohmălniceanu, S. Damian, Paul Cornea, inşi cu o imensă influenţă ideologică şi culturală, care s-au mulat rapid şi cu inteligenţă pe evoluţia României odată cu schimbarea de direcţie a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej din 1964, continuată de Nicolae Ceauşescu. Sub aparenţa „schimbării", ei au ştiut să întreţină aprinsă flacăra ideologiei transnaţionale protejându-se sub eticheta „esteticului", categorie culturală complexă, care, într-adevăr, deschidea posibilitatea ocultării ideologiei oficiale pentru marii scriitori. Tolerarea esteticului de către politica oficială îngăduia însă şi continuarea liniei antinaţionale sub pretextul că esteticul este incompatibil cu specificul naţional, considerat o „ideologie" de tip „fascist". Iată o „armură" neaşteptată sub care a putut fi indus în eroare şi Nicolae Manolescu. Nu întâmplător la cârma valorificării moştenirii culturale s-au postat critici ideologi de felul celor menţionaţi, apăraţi acum şi de „prestigiul" că au abandonat teoria „realismului socialist" devenind, peste noapte, „esteţi", adică „profesionişti" ai specificului literar. Un talent de felul lui Nicolae Manolescu era de uriaş folos pentru a da credit, în continuare, atmosferei resentimentare faţă de canonul naţional, chit că tânărul, apoi maturul critic venea dintr-o altă plămadă spirituală (tatăl său, Petru Apolzan, profesor de filosofie, desigur, nemarxistă, făcuse politică alături de naţional-liberali). Şi s-a văzut imediat când Nicolae Manolescu s-a apucat, în 1968, să publice antologia Poezia română modernă. De la G. Bacovia la Emil Botta (2 voi.). Criticul a avut nechibzuinţa să introducă în antologie şi poeme de Radu Gyr. Desigur, sub normalul argument al... esteticului. Dacă Nicolae Manolescu ar fi făcut investigaţii privitor la cine a determinat darea la topit a antologiei sale, ar fi putut afla cu mare surprindere că tocmai profitorii de pe urma talentului său de critic au sancţionat îndrăzneala-i... estetică! Şi asta se-ntâmpla în 1968, considerat anul maximei „liberalizări" din regimul Ceauşescu! Am temeiuri să cred că experienţa antologiei a fost una dintre cele decisive, alături de altele mai vechi, în a face din eminentul critic un scriptor sfâşiat, învăţând să scrie „la două mâini" antinomice încă de pe atunci. Poate că nu întâmplător teza lui de doctorat se va numi Contradicţia lui Maiorescu şi va întâmpina opoziţii la încercarea de susţinere în 1970. „Contradicţia lui Maiorescu" va deveni, în realitate, Contradicţia lui Manolescu, expresia ei narcisiacă ultimă fiind Istoria critică a literaturii române. După opinia mea, Nicolae Manolescu este una dintre personalităţile tragice ale culturii româneşti, aşa cum a fost, în felul său, şi Titu Maiorescu în raporturile sale cu centrul iradiant al canonului naţional, Mihai Eminescu.

- fragment din Istoria "canonică" a literaturii române, aparut in Bucovina literara, nr. 7

Imagini rare: razele de soare "dubleaza" Crucea de pe Caraiman.

Sursa: StirileProTV.ro

via www.uniristu.blogspot.com

Înapoi către Orwell

Lucrul în sine pare a nu avea cine ştie ce importanţă. Şi totuşi… Începînd de mîine, 1 septembrie, nu ne vom mai lumina serile şi nopţile ca pînă acum. Înţelepţii Uniunii Europene au semnat certificatul de moarte al becului cu incandescenţă – cel pe care Edison dacă nu l-a inventat, l-a adus în forma în care îl folosim încă.

Într-o lume în care orice dement poate spera să devină un sfînt terorist al noii religii ecologice, becul lui Edison e vinovat de lăcomie. În locul lui, vom fi obligaţi să folosim becurile economice – al căror preţ e mult mai ridicat, a căror bază emite unde cu efecte necunoscute asupra organismului şi care conţin mercur despre care nimeni nu ştie cum va fi reciclat. (Asta în condiţiile în care termometrele cu mercur, considerate periculoase pentru mediu, sînt retrase din comerţ!) Nu mai vorbesc de lumina repede pîlpîitoare a acestor instrumente de pseudo-luminat, care va distruge mulţi ochi.

Azi, deja, într-o serie de mari magazine pariziene, becurile clasice dispăruseră. Lumea, care se adaptează la rău cu o uimitoare uşurinţă, a început să facă stocuri! Cum să nu-mi amintesc de Ceausescu şi de stupida idee pe care a emis-o prin 1975: becurile arse trebuiau predate la magazine pentru recuperarea wolframului carbonizat al filamentelor – un lucru care, tehnic, era imposibil. Apoi, becurile s-au rărit, iar puterea lor a scăzut treptat. La fel gîndeşte acum şi Uniunea Europeană.

Sigur, se vor face economii de electricitate (spre binele nostru, ni se spune, după cum Ceauşescu, tot spre binele nostru, retrăgea alimentele din magazine). Dar la lumina gălbejită a becurilor cu consum scăzut, serile vor fi mai triste. De asta, însă, imbecililor de la Bruxelles nu le pasă.

P.S. Uitam să spun – dar ce mai contează? – că presa a anunţat în mod foarte discret, acum două luni, intrarea în vigoare a noii măsuri.

Sursa: http://portocala.wordpress.com/

Plan de re-românizare a românilor maghiarizaţi din Secuime, în atenţia preşedintelui Băsescu

Centrul European de Studii Covasna - Harghita a formulat un document in zece puncte pe care il va trimite Administratiei Prezidentiale, Guvernului, parlamentarilor si europarlamentarilor romani, in care propune, printre altele, "reromanizarea" romanilor maghiarizati din Harghita, Covasna si Mures, transmite miercuri NewsIn. Documentul, semnat de directorul Centrului si vicepresedinte al Forumului Romanilor din Harghita si Covasna, dr. Ioan Lacatusu, arata ca orice forma de autonomie teritoriala pe criterii etnice va conduce inevitabil la discriminarea si marginalizarea romanilor din judetele Covasna, Harghita si, partial, Mures, si propune reprezentantilor societatii civile, mediului academic si fortelor politice romanesti sa reactualizeze si implementeze proiectul interbelic de "readucere la matca", respectiv de "reromanizare", a romanilor maghiarizati din cele trei judete, dupa modelul folosit de Ungaria si liderii maghiari din Romania pentru "salvarea de la asimilare a ceangailor" din Moldova, noteaza NewsIn. De asemenea, in acelasi document se solicita o descentralizare dupa reguli precise.
"Avand in vedere fizionomia etnica a judetelor Covasna, Harghita si partial Mures, precum si existenta unor partide constituite pe criterii etnice, solicitam autoritatilor abilitate ca descentralizarea sa se realizeze dupa reguli precise, deoarece altfel acest proces, necesar si benefic pentru intreaga tara, va conduce inevitabil la autonomia teritoriala in aceste judete", a spus Lacatusu. Directorul Centrului de Studii face referire si la folosirea "obsesiva" de catre liderii maghiari a termenului de "Pamant secuiesc", desi, spune Lacatusu, din datele privind structura etnica si confesionala a populatiei din cele trei judete rezulta ca zona este un creuzet in care mai multe etnii au fost asimilate de catre cea maghiara. "Daca liderii maghiari nu agreeaza sintagma "asa-zisul tinut Secuiesc", propunem reactualizarea formulei folosita in perioada interbelica de "tinuturi secuizate", concept bazat pe faptul ca o buna parte din populatia actuala de etnie maghiara a celor trei judete provine, in principal, din romani maghiarizati", mai spune Lacatusu. Sursa citata arata ca, din datele recensamantului din anul 2002, reiese ca 36% din totalul populatiei celor trei judete este de nationalitate romana, 4% roma, in timp ce etnia maghiara se regaseste in proportie de 59,18%, iar secui s-au declarat numai 285. De asemenea, Lacatusu face o situatie a localitatilor din Covasna si Harghita luand in considerare numarul populatiei de nationalitate romana sau maghiara si spune ca cei aproape 100.000 de romani din cele doua judete au nevoie de un cadru legislativ, institutional si logistic care sa le asigure prezervarea si afirmarea identitatii nationale, si nu concetatenii maghiari, care dispun de toate conditiile pentru prezervarea si afirmarea identitatii specifice. Potrivit acestuia, membrii familiilor etnic-mixte - peste 10.000 in cele trei judete - sunt direct afectati de consecintele separatismului pe criterii etnice, iar o alta categorie insemnata de cetateni care, in mod obiectiv, nu poate accepta separatismul etnic, o reprezinta persoanele cu dubla ascendenta identitara - peste 14.000 de cetateni potrivit recensamantului din 2002. Vorbind despre reliefarea "puritatii etnice a tinutului Secuiesc", Ioan Lacatusu spune ca din dezbaterile publice lipsesc informatiile reale referitoare la comunitatile de rromi din cele doua judete, in conditiile in care studiile efectuate pe aceasta tema arata ca in unele asezari din zona rromii reprezinta o pondere insemnata, intre 20 si 50%, din populatia totala a unor localitati. Documentarul conceput de Centrul de Studii Covasna Harghita a fost prezentat, marti seara, in cadrul unei intalniri a Forumului Civic al Romanilor din Covasna si Harghita si a Simpozionului prilejuit de implinirea a 65 de ani de la eliberarea orasului Sfantu-Gheorghe. Materialul va fi tradus si in limba engleza pentru a putea fi folosit ca baza de date pentru orice persoana interesata si va fi transmis administratiei prezidentiale, guvernantilor, parlamentarilor si europarlamentarilor romani.

Ziua Online

Fostele deţinute politic de la Mislea: Noi n-am murit! Cuvântul Doamnei Aspazia Otel Petrescu rostit la hramul Paraclisului de la fosta închisoare

Glasul clopotului din incinta vechii mănăstiri mislene înviată în duh în paraclisul nostru ne-a adunat din nou să aducem cucernica noastră închinăciune Maicii noastre din Ceruri, a cărei naştere pământeană o prăznuim. Din ce în ce mai puţini şi din ce în ce mai săraci ne vom pleca genunchii (atâţi câţi au mai putut veni) în faţa Sfintei Treimi, încredinţaţi fiind că în rând cu noi sunt şi cei care au trecut dincolo. Şi astfel, cu fruntea plecată şi cu rândurile strânse, vom mulţumi Veşnicului Părinte că ne mai îngăduie această venerare şi că ne-a îngăduit-o, iată, 15 ani, căci atâţia s-au scurs de când, „cu vrerea Tatălui, cu puterea Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh s-a realizat amenajarea şi sfinţirea Paraclisului din fostul penitenciar Mislea cu hramul Naşterea Maicii Domnului în anul mântuirii 1994, luna noiembrie, ziua 12... S-a ales acest hram ca mulţumire pentru ajutorul oferit deţinutelor din penitenciarul Mislea şi din celelalte penitenciare comuniste. Binecuvintează, Doamne, pe cei ce iubesc podoaba casei Tale!”.
Multe s-au aşezat de atunci altfel de cum am fi dorit şi de cum ne-am fi imaginat în ceasul acela. Pentru toate însă, fără cârtire, aducem laudă Domnului, cerând cu insistenţă iertare pentru alegerile noastre vinovate.

Să cinstim curat memoria jertfiţilor

Să ne rugăm, fraţilor, aşa cum ne-am rugat întotdeauna, însoţind imnele ce se înalţă în acest smerit lăcaş cu lacrimi izvorâte din adâncul insondabil al inimilor noastre, şi să cinstim curat memoria jertfiţilor din cea mai devastatoare tiranie, după străvechea noastră datină creştinească şi românească.
Şi pentru că în acest răstimp au tot plecat să dăinuiască pe celălat plan al existenţei chiar şi dintre cei ce au fost mai strâns legaţi de acest sfânt lăcaş, să rostim un scurt, cald şi duios pomelnic pentru părintele Constantin Voicescu, pentru fratele Romulus Teodoru şi pentru jumătate din cele 12 foste deţinute politic care s-au angajat întru înălţarea unei bisericuţe pe acest meleag deopotrivă îmbibat cu sfinţenie şi suferinţă: Georgeta Iancu Gheorghiu, coordonatoarea lucrărilor, Sofia Cristescu Dinescu, Natalia Nicolicescu Vasilcovschi, Victoria Holtean, Elena Ioan Bota şi Elena Ionescu. Cele două Elene ne-au părăsit în acest an şi lor le vom închina îndeosebi un gând pios, amintindu-ne cât de mult au însemnat ele pentru acest lăcaş, dar şi pentru noi, celelalte, căci au fost exemple vii de dăruire şi devotament în împlinirea acestor îndatoriri sfinte de a organiza hram de proslăvire pentru sfânta noastră Maică, Milostiva Fecioară Maria, grabnica noastră ajutătoare, şi pentru Blândul nostru Păstor Iisus, tăria şi salvarea noastră, şi în acelaşi timp să înalţe parastase pentru toţi cei ce s-au jertfit pentru Cruce, Neam şi Ţară.

Gânduri pioase pentru Lica şi Nuţi

Elena Bota – Lica – a fost vrednica urmaşă a Getei Gheorghiu, aceeaşi prezenţă carismatică, aceeaşi dăruire neprecupeţită, aceeaşi râvnă neobosită, aceeaşi evlavie cucernică şi drept cumpănitoare în toate cele ale Martei.
Elena Ionescu – Nuţi – a secondat-o, fiind mai ales duhul tainic, sfânt şi sfinţitor pentru toate ce se înfăptuiau aici. Nuţi a fost pentru noi exemplul viu a ceea ce trebuie să fie o roabă a Domnului. A primit în timpul celor mai frumoşi ani ai tinereţii o cruce cutremurătoare şi de neînlăturat, pe care a purtat-o cu o cucernicie demnă, cu toată asumarea, fără nici cea mai mică urmă de cârtire, fără niciun murmur de răzvrătire, cu seninătatea bunei conştiinţe. „Dacă această durere trebuia să vină, bine este că a venit la mine şi nu la altcineva!”. Ce sublimă iubire de aproape transpare din aceste cuvinte rostite de Nuţi cu cel mai firesc ton. Era izvor de lumină pentru toţi cei din jur.
Am spus la sfinţirea sfântului nostru paraclis următoarele cuvinte: „Să ne rugăm cu cuvinte vechi, din rugăciunile mereu murmurate, să ne rugăm cu cuvinte albite de îndelungate rostiri şi să ne dăruiască Bunul Dumnezeu o inimă curată, simplă şi transparentă, magnifică în dăruire, tandră în compasiune, o inimă mare şi nesubjugată pe care nicio trădare să n-o închidă şi nicio indiferenţă să n-o obosească, o inimă lipsită de ranchiună şi duşmănie, o inimă bună şi nobilă, suferindă pentru gloria lui Dumnezeu, capabilă să se topească de iubire în orice altă inimă de român, o inimă jertfelnică pentru biruinţa şi învierea neamului românesc”.
Ei bine, Nuţi a fost toate acestea la un loc. La lumina reflectată de sufletul ei mare, nobil şi sfânt ne-am luminat şi noi pe cât ne-au ajutat limitele noastre, limite pe care ea nu le-a avut. Deşi va fi mai întuneric fără dânsa, nu vom cârti că ne-a luat-o Domnul, ci, încredinţate că ne va fi de folos, îi vom spune: „Elena, bucură-te!”.

"Lumină lină" nesfârşită trebuie să cânte românimea

Îmi amintesc că la primul hram închinat paraclisului nostru inima mi s-a umplut de lacrimi şi o nesfârşită jale pusese stăpânire pe toată fiinţa mea. Mă întrebam câtă „lumină lină” trebuie să cânte românimea pentru ca Dumnezeu să ne apere de capcanele şi de prigonirea celui rău.
Azi răspunsul îmi este mai clar ca atunci: la nesfârşit! Pentru că bietul om este sub vremuri şi pentru că trăim vremuri teribile, când niciun imn, oricât de răsunător, de puternic şi de clocotitor, nu este suficient de clar ca să acopere strigătul prea întârziat al celor ce mor înăbuşiţi de miasmele iadului. Atât de mult şi-au lărgit hotarele dezmăţul şi apostazia, că niciun vechi clarvăzător şi veghetor nu poate lumina ochiul celui ce nu vrea să vadă, şi niciun foc de credinţă şi rugător noapte şi zi nu poate desfunda urechea celui ce nu vrea să audă.
Speranţa mea este în vechile mănăstiri, aşa cum afirmase mai demult un mare martir al neamului. În străvechile, smeritele noastre bisericuţe, în bârnele cărora cântă toţi brazii munţilor, sub cupolele ce pătrund săgetător cerul, acolo încape toată omenirea neamului nostru, a toate veacurile, în frunte cu voevozii, eroii şi martirii mărturisitori, sub binecuvântarea unor preasfinţiţi prelaţi.

Sub trufaşele ziduri străine se va auzi plânsul înăbuşit al pietrelor de temelie

Sub trufaşele ziduri străine de duhul neamului creştin şi român se va auzi plânsul înăbuşit al pietrelor de temelie, căci le va fi dor de bunăcuviinţa şi smerenia bisericilor noastre străbune, unde se proslăvea Domnul veşnic simplu şi cucernic, fără dezbateri şi fără filosofii de pripas. Le va fi dor de dangătul de clopot răsunând în depărtări peste voevodale plaiuri mioritice.
Fraţilor, mă rog şi plâng de mila celor ce pun cununi de spini pe frunţile ce se închină unor valuri trecute din neam în neam, din strămoşi în moşi până în veacul de apoi. Unora ca aceştia doresc să le fac cunoscută atenţionarea maicii noastre Teodosia.

Noi nu suntem morţi!

Noi suntem undeva. În iarba moale,
În spicul copt, în ţarina fierbinte,
În munţii cu mândrele poieni la poale,
Noi n-am murit de tot, luaţi aminte!

Noi stăm şi astăzi strajă-ndelungată,
Sus, sus, la ale veşnicilei porţi
Să aducem iarăşi jertfă neîntinată,
Luaţi aminte, noi nu suntem morţi!

Când treceţi albele drumuri prăfuite
Care strălucesc în soare, luaţi aminte,
Păşiţi încet, cu rugi în gând rostite!
Căci nu călcaţi decât pe oseminte.

În smalţul florilor când străluceşte
Cu boabe mari de rouă sau de ploi,
Sclipirea lui, de noi vă aminteşte,
De câte ori am plâns acolo noi.

Priviţi cu teamă sfânta cruce mică,
Pierdută undeva în ţintirim,
Fără de cea mai mică floricică,
Veţi înţelege-atunci că noi trăim.

Sus, sus, deasupra ţării undeva,
E cerul numai aur şi mătăsuri,
Cu nori strălucitori de catifea,
Şi-ntinderea lui nu mai poţi s-o măsuri.

Acolo-i veşnic zvon de rugăciuni
Şi zvon de aripi mari de heruvim.
Învăluiţi în dragoste trăim,
Cu capetele-ncinse de cununi.

Cum stăm noi jertfă lângă Dumnezeu,
Din noi se-nalţă flacara cea vie,
Prin care-n ceruri amintim mereu
Că este pe pământ o Românie.

Şi dacă neamul plânge în nevoi,
Noi stăm de veghe sus necontenit
Şi cerem izbăvire pentru voi,
Căci numai pentru asta ne-am jertfit.

De-aceea capul sus vi-l ridicaţi,
Tu frate, soră, mamă şi părinte,
Aveţi mijlocitori pe fii şi fraţi.
Nu! Noi nu suntem morţi, luaţi aminte!

(cuvânt rostit de doamna Aspazia Oţel Petrescu în numele fostelor deţinute politic, la Hramul Paraclisului “Naşterea Maicii Domnului” de la Mislea)

Obama vrea controlul total asupra internetului, si nu numai...

Administratia de la Washington pregateste in culise, departe de ochii opozitiei , o lege foarte controversata care i-ar da presedintelui Statelor Unite dreptul de a opri internetul atunci cand situatii de "urgenta" o cer. Initiativa legislativa a democratului de Virgina , Jay Rockefeller este pregatita in semiobscuritate la adapost de ochii ageri ai critcilor. Companiile de internet si telecomunicatii, alaturi de grupurile civice au intrat in alarma de gradul zero in aceasta primavara , cand legea propusa senatorului Rockefeller , o masura de "securitate nationala" include masuri de securizare a comunicatiilor , la ordinul comandantului suprem, presedintele Statelor Unite , inclusiv intreruperea conectiilor de internet , atunci cand intervin situatii de urgenta .Aceasta lege aberanta da posibilitatea Casei Albe sa deconecteze printr-un simplu telefon, toata reteaua privata de internet, cu exceptia zonei guvernamentale.( 55-page draft of S.773 (excerpt), which still appears to permit the president to seize temporary control of private-sector networks during a so-called cybersecurity emergency).

Legea este compusa din foarte multe aliniate confuze care lasa loc interpretarilor si evident, abuzurilor de orice natura , a declarat Larry Clinton , presedintele Internet Security Alliance
Semnale ingrijoratoare dinspre Washington DC care odata cu schimbarea promisa , incearca sa vanda la pachet , masuri mai mult sau mai putin "ortodoxe" sau, folosind dialectul stangii democrat-liberale, "politically correctness" , care curpinde reprezentanti ai celor mai mari companii de telecomunicatii din Statele Unite. Purtatorul de cuvant al ISA a afirmat ca in opinia specialistiloor din telecomunicatii, legea propus de Sen Rockefeller cuprinde foarte multe ambiguitati si ca atare ea nu poate fi analizata de specialsitii in domeniu , cu atat mai mult , nu se poate discuta de trecerea ei pe ordionea de zi al senatului .Drudgereport
O alta initiativa promovata chiar din ultimile zile ale campaniei electorale din toamna lui 2008 de catre candidatul stangii, este infiintarea unor garzi patriotice de securitate, la dispozitia expresa a Casei Albe, a caror interventie este decisa de presedinte , atunci cand situatia interna o cere. Scandalul recent in care Procurorul General intentioneaza sa puna la rotisorul personal CIA-ul pentru operatiunile "ilegale" pe care agentii sub acoperire le-ar fi comis in lupta antitero, a ridicat tensiunea oficialilor serviciilor secrete , Leon Panetta , directorul in functiune al CIA , democrat cu acte in regula, a amenintat administratia Obama cu demisia sa daca se va continua tavalireaonoarei ofiterilor CIA, prin noroaiele politicilor murdare . Ieri Glenn Beck a comentat in prime time pe Fox News Channel intentiile presedintelui si a majoritatii (inca) democrate din Congres incheindu-si emisiunea cu replica: "America Wake Up ".
America freamata si procesul de fierbere la foc mic s-a pus in miscare. In 12 septembrie , incepand cu Washington DC , vor avea loc demonstratii masive de protest , impotriva masurilor pe care administratia americane le are in program pentru a realiza "marea schimbare" de care , nu-i asa, America avea atata nevoie...

Sursa: www.mariusmina.blogspot.com