Parintele Cleopa. Predica la Duminica intai a Sfantului si Marelui Post ( a Ortodoxiei ) - Despre cinstirea Sfintelor Icoane

Şi vei face doi heruvimi de aur turnat şi îi vei pune pe ei de amîndouă laturile acoperămîntului împăcării.

Mă voi face cunoscut ţie de acolo şi îţi voi grăi între cei doi heruvimi (Ieşire 25, 18-22)

Iubiţi credincioşi,
Biserica lui Hristos dreptmăritoare prăznuieşte astăzi un mare aşezămînt apostolesc şi sobornicesc, anume cultul sfintelor icoane. Acesta s-a aşezat prin hotărîrea Sfîntului şi marelui Sinod Ecumenic al şaptelea de la Niceea din anul 787, la care au luat parte trei sute şaizeci şi şapte de Sfinţi Părinţi şi o sută treizeci şi şase de arhimandriţi şi stareţi de mănăstiri. Sinodul a fost condus din partea Bisericii Ortodoxe de Răsărit de Sfîntul Tarasie patriarhul Constantinopolului. Din partea Bisericii de Apus a fost Petru, arhiepiscopul Romei, însoţit de Petru, prezbiter şi egumen al mănăstirii Sfîntul Sava din Roma, din partea papei Adrian.

Toţi aceşti Sfinţi Părinţi au hotărît cinstirea Sfintelor Icoane şi au dat anatema pe toţi ereticii luptători de icoane, de la care mulţi sfinţi au suferit mari prigoane şi moarte timp de aproape două secole, de la Leon Isaurul, primul luptător împotriva sfintelor icoane şi pînă la Teofil cel de pe urmă. După moartea lui Teofil, prin rîvna împărătesei Teodora şi a Sfinţilor Părinţi s-a stabilit din nou dreapta credinţă şi cinstirea Sfintelor Icoane, cum a fost şi pe vremea Mîntuitorului şi a Sfinţilor Apostoli, căci Iisus Hristos prin minune nefăcută de mîini, a zugrăvit chipul feţei Sale pe maramă şi l-a trimis lui Avgar, regele Edesei (Combaterea sectelor, Chişinău, 1929, p. 510-532). După tradiţia apostolică, Sfîntul Apostol şi Evanghelist Luca, fiind mare pictor, a zugrăvit chipul Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în braţe pe cînd era ea în viaţă.

Acest mare adevăr îl adevereşte şi Sfîntul Sinod al 7-lea ecumenic, zicînd: “Noi păstrăm predaniile Bisericii, întăririle înscris sau în nescris. Una din ele porunceşte a face noi închipuiri de icoane pictate, fiindcă aceasta în unirea cu istoria Evangheliei slujeşte spre adeverirea că Dumnezeu Cuvîntul adevărat, şi nu după nălucire, s-a făcut om, şi este spre folosul nostru. Pe temeiul acesta, noi, mergînd pe calea împărătească şi urmînd învăţătura dumnezeieştilor Sfinţilor Părinţilor noştri şi predaniile Bisericii Ecumenice, căci ştim că în ea locuieşte Duhul Sfînt, cu toată stăruinţa şi luarea aminte hotărîm ca Sfintele Icoane să se pună înainte la fel cu închipuirea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, fie ele făcute din vopsele sau cu mozaic sau din oricare material. Numai să fie făcute în chip cuviincios” (Ibidem, p. 532-533).

Editorial Roncea: O vidanja pentru Oprea si Tismaneanu.

Rafuiala celor doi veleitari ai tuturor regimurilor, Marius Oprea si Vladimir Tismaneanu, ar putea face epoca. Ambii se tin cu dintii de ciolanul afacerii anticomunismului si trag de zgarciul intans la maximum al asa zisului Institut de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc, dupa cum a fost rebotezat agramat si abramburitic recent (dupa un comentator al ziarului „Curentul”, acesta ar putea sa poarte mai degraba numele de „Institutul de Deshumare a Victimelor Comunismului”).

Dar ce vrea „vanatorul de securisti” (din interior) Marius Oprea, cunoscut si pentru bataliile sale cu mortii datorita unui apel curajos din care citez: „pisa-ne-am pe mormantul lor” (o sa inceapa cu cel al tatalui lui?). O spune doct, dupa cum e reprodus de organul GDS (al carui membru e), revista de „intelectuali angajati” „22”: "Eu fac team building ducandu-mi colegii sa dezgroape morti. De asta suntem o echipa puternica (...) Nu mi-e frica nici de cacatii de comunisti, nici de cacatii astia de la putere". O mai buna auto-caracterizare nici ca se putea, tinand cont ca, pana mai ieri, in calitatea sa de secretar de stat si el, Marius Oprea, se afla „la putere”. Desigur, nu stiu cum ar trebui sa se numeasca nici cel care cerseste de la niste „cacati” prelungirea sinecurii, alaturi de adjuncta sa, fosta propagandista si secretara PCR din presa comunista Lucia Hossu Longin, metamorfozata si ea, peste noapte, in anticomunista de serviciu(i).

De cealalta parte a baricadei de excremente se iteste patronul anticomunsimului de parada, supranumit de un consangean de-al sau, Michel Shafir, „ayatollahul Tismaneanu”, si el membru al aceluiasi grup „elitist”, neokominternist, GDS. Ce vrea el? Ne spune colegul sau de grup de interese, momentan divergente: bani - „sa achizitioneze si sa distribuie circa 200 de exemplare din Raportul final”; si functii, pentru el si catelusii sai, daca se poate pe viata - “Presedinte al noului Consiliu Științific - Vladimir Tismaneanu, numirea in functia de secretar stiintific a lui Cristian Vasile, adaugarea a trei departamente noi in noua structura a IICCR: Cultura, propaganda, ideologie in timpul dictaturii comuniste (condusa de Vladimir Tismaneanu si Cristian Vasile), Economia nationala sub comunism (condusa de Dragos-Paul Aligica), Memoria si nostalgia comunismului (condusa Mihai Neamtu) – posibil Mirel Banica si Angelo Mitchievici.”Batalia pe ciolan a divizat „societatea civila” antiromaneasca. Alaturi de Oprea se afla Carmen Musat, nevasta fostului ofiter de Securitate George Musat, avocat al GDS si acum finantator al revistutei sotiei, „Observator cultural”, cu a sa casa de avocatura „Musat si Asociatii”. Lista sa de sustinatori e ridicola prin impostura: de la activista PCR Smaranda Enache si globetrottera regimului comunist Ana Blandiana la recent deconspiratii ca „surse” si informatori ai Securitatii Gabriela Adamesteanu si William Totok. Nici Tismaneanu nu se lasa mai prejos: o armata de „baieti de mingi” condusa cu umbreluta rosie infipta in fund de UTC-situl intarziat Ioan T Morar, face valuri electronice, mai ales cand se deschide, pe langa mai vechii colaboratori ai Securitatii din carca lui Tismaneanu, Mihnea Berindei si Sorin Antohi.

Nu vreau sa va plictisesc cu detalii. Pestilentialul e la locul lui, in gura intelectualilor de loja, dupa cum v-am citat mai sus: atat in „Observatorul” damelor culturale cat si in „22”-ul baiateilor cu posetuta.

Goana dupa gologani luati de la gura saracilor acestei tari si pentru ocuparea spatiului public cu picamarul i-a scos din minti pe „anticomunistii” de opereta.

Big Brother online: Franta vrea sa impuna cenzura pe Internet!

Camera inferioara a parlamentului francez a aprobat un proiect de lege care va permite statului un control fara precedent asupra Internetului. Desi guvernul se apara afirmand ca va imbunatati in acest fel securitatea cetatenilor de rand, militantii pentru drepturile civile,avertizeaza asupra unui 'nou jalon' al cenzurii si supravegherii, scrie Der Spiegel.

Membrii administratiei franceze spun ca proiectul este o piedica pentru criminalitatea din spatiul digital, in timp ce opozitia si organizatiile non-guvernamentale il vad ca pe un plan de cenzura care provoaca teama si dezgust, invocand chiar spectrul unui Big Brother si al statului gardian, potrivit Agerpres.

Parlamentul Frantei a aprobat marti in prima lectura proiectul de lege denumit 'Loppsi 2'. Daca si Senatul il va aproba, noua lege ar putea intra in vigoare chiar din vara aceasta si ar putea avea consecinte ample: Loppsi 2 contine reglementari care ar transforma Franta in tara europeana cu cele mai mari cenzuri, controale si supravegheri in mediul online.

Masoneria franceză prigoneşte religia în Uniunea Europeană

Sfera religioasa asfixiaza lucrarile Parlamentului European, considera aparatorii unei Europe laice, decisi sa blocheze actiunile celor ce doresc pastrarea convingerilor religioase in societatea de maine. si unii francmasoni sustin sa este vremea recastigarii "terenului pierdut".

Potrivit Eu Observer si publicatiei belgiene Le Soir, masoneria franceza estimeaza posibila deschiderea unui birou

in Bruxelles ca lobby impotriva cresterii influentei organizatiilor religioase in institutiile europene. Prima sarcina a acestuia va fi "promovarea ideii de cetatean in Europa". In 2008, Marcel Conradt, francmason declarat si asistent parlamentar al deputatei socialiste Veronique De Keyser, denunta "asaltul sectelor si al lobby-urilor religioase asupra Europei" si incita laicii sa apere constructia unei Europe care sa il lase pe Dumnezeu in afara politicii. Obiectivul lor ar fi influentarea muncii legislative a celor care detin puterea decizionala, in special a eurodeputatilor.

Parlamentul European ne îndeamnă la promiscuitate prin promovarea unor rapoarte pro-avort şi pro-homosexualitate. Recomandări ale Alianţei Familiilor.

Relatam citeva stiri recente si mai relevante din Parlamentul European privind valorile.

Raportul Tarabella

Pe 10 februarie PE a adoptat, cu un vot de 412 la 212, Raportul Tarabella privind “Egalitatea Intre Barbati si Femei in Uniunea Europeana.” Raportul prezinta citeva probleme pentru familie si valori. In primul rind, in Paragraful X din Preambul, afirma ca “recunoasterea unei autonomii fizice si sexuale depline a femeilor este o conditie necesara unei politici de sanatate sexuala si reproductiva.” (“… recognition of the full physical and sexual autonomy of women is a precondition for any successful sexual and reproductive health rights policy”). In al doilea rind, Paragraful 38 afirma ca “femeile trebuie sa aibe control asupra drepturilor lor sexuale si reproductive, in special prin acces facilitat la avort si masuri contraceptive” (“women must have control over their sexual and reproductive rights, notably through easy access to contraception and abortion”). In al treilea rind, se afirma ca femeile trebuie sa aibe acces in mod gratuit la consultatii privind avortul, iar barbatii trebuie sa fie sensitivizati in privinta responsabilitatilor proprii care le revin in domeniul reproductiv si sexual. Textul Raportului il aflati aici http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?type=REPORT&reference=A7-2010-0004&language=EN

Dupa cum e evident, Raportul promoveaza avortul si notiuni radicale, nefiresti si necrestine privind sexualitatea umana. Autonomia sexuala a fiintei umane e definita ca un drept. Este o notiune nu numai extrema si radicala dar mai ales una nefireasca, o norma de conduita anormala si periculoasa. Transforma sexualitatea umana intr-o comoditate. Denota prostitutie, ceva impotriva firii si a cugetului, ceva irational si imoral, infidelitate in casatorie, permisivitate, promiscuitate si iresponsabilitate. Care parinte ar promova “autonomia sexuala” ca principiu de viata si conduita pentru copiii lui?

Constiinta si bunul simt ne indeamna la responsabilitate si cumpatate, iar Parlamentul European la promiscuitate. La o politica negindita si lipsita de intelepciune. Autonomia sexuala este o contravaloare evidenta. O aberatie de la normele naturii si firii. O aberatie de la modul in care Dumnezeu ne-a conceput ca fiinte umane dependente unele fata de altele, mai ales in cel mai intim aspect al vietii noastre, adica sexualitatea. Acest aspect, mai mult ca oricare altul, ne defineste identitatea, si ne asigura o viata intima sanatoasa. Generatiile trecute ne-au invatat, iar noi la rindul nostru invatam pe copiii nostri ca ceia ce Dumnezeu a unit, omul sa nu desparta. Autonomia sexuala desparte aceasta uniune pe care Dumnzeu a numit-o desavirsita. Sotul si sotia formeaza un singur trup, pe cind autonomia sexuala submineaza aceasta solidaritatea in familie si casnicie, transformindu-le in relatii de convenienta intre parti asa zise autonome.

Raportul insa denota si un iz totalitar. Nu e de competenta Parlamentului European sa ne reglementeze viata sexuala si intima, mai ales in directii care sunt impotriva firii. Nici sa ne indoctrineze in notiuni corecte din punct de vedere politic, la moda in metropolele depravate ale Europei, concepute si promovate de academicieni si intelectuali carora le lipseste sensul moralitatii, dar care contravin invatarura si practica crestina. Raportul Trarabella reflecta tocmai aceasta cotituta radicala in gindirea intelectuala europeana privind sexualitatea. De aceia trebuia respins.

Sfinţii închisorilor. Bădia Traian Trifan a deschis calea spre sfinţenie. O evocare a mentorului generaţiei 1948 (Nicolae Purcărea)

Este scris în Sfânta Biblie: Iată îţi pun în faţă Viaţa şi binele, Moartea şi răul: Alege! Iată cele două voinţe, care într-un permanent conflict îşi dispută stăpânirea asupra omului. Omul caută viaţa şi binele, dar sfârşeşte de multe ori în moarte şi rău. Omul luptă, înfruntă ispita şi moartea. Omul – Dumnezeu S-a dat pe sine Pildă şi Model, pentru cei ce vor să se elibereze din robia păcatului şi teama de moarte implorând binecuvântarea cerească, căci „toată darea cea bună şi darul desăvârşit de Sus este”. Şi Mărturisesc: Sunt robul 1036.

Acestea sunt cuvintele Bădiei Trifan, cum îi plăcea să i se spună şi ne îngăduia nouă, celor mai mici să-i spunem. Era doctor în drept, ofiţer în Armată, fost prefect al Judeţului Braşov în perioada 1940-1941, care, pentru credinţa lui în Dumnezeu şi dragostea de Ţară, a fost condamnat 16 ani închisoare şi a executat 22 de ani.

Îl pomenim astăzi pentru a şterge rugina uitării, pentru a ne ruga pentru sufletul lui, pentru a mărturisi şi noi, cei care l-am cunoscut c-a fost un erou al cinstei şi demnităţii, exemplu de viaţă, ce „mergea numai pe căile indicate de onoare” şi pentru că el a fost un „Îndreptar” de viaţă spirituală, în bătălia cu forţele întunericului şi pentru că el este cel care a spus puterii comuniste: Sunt rob şi robul n-are voinţă.

Şi-l mai pomenim pentru faptul că el este întemeietorul acelei şcoli care a deschis calea spre sfinţenie: Valeriu Gafencu, Ion Ianolide, Anghel Papacioc, Marin Naidin, Nicu Mazăre, Virgil Maxim, şi câţi încă, toţi sunt ucenicii ce-au luat lumina de la Bădia Trifan.

Fiu de ţăran din Lancrăm, urmează şcoala la Sebeş Alba, apoi la Blaj, Sibiu, Braşov. Urmează şcolile la ştiinţe juridice, iar apoi pleacă în război (primul război mondial) sub Austro-Ungari iar după război se stabileşte la Braşov. Fiind prieten cu Ionel Moţa, intră în Mişcarea Legionară şi se dăruieşte cu toată fiinţa lui, alături de generaţia de la 1922, luptei pentru afirmare identităţii naţionale, a adevărului şi dreptăţii.

În perioada 1940-1941 avea să fie numit prefect al Judeţului Braşov. După rebeliunea făcută de Antonescu este condamnat la 16 ani temniţă grea şi trimis la Aiud.

Problema ce se punea la ora aceea a supravieţuirii, căci cei 10, 15, 20 de ani condamnare trebuiau executaţi. Pentru legionari, nu exista reeducare sau graţiere. Ideea Bădiei Trifan a fost: Drumul Crucii, Drumul jertfei lui Hristos. Calea spre Dumnezeu este singura care ne va scoate la liman. Şi astfel s-a format grupul sufletiştilor sau al Bibliştilor, cum li se spunea. El, Bădia Trifan, prin dăruire totală, prin jertfă totală, prin propriul exemplu – mediaţie, post, rugăciune – a format la Aiud „cohorta de sfinţi”. Eu „sunt calea, adevărul şi viaţa”, suferinţele n-au mai contat. Crucea trebuia dusă şi Golgota suferinţelor a fost dusă, căci tot bădia Trifan i-a spus lui Ion Gavrilă Ogoranu: „Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc”.

Începuse războiul în 1942. Cei condamnaţi eram trimişi pe front, pentru reabilitare. Bădia Trifan a spus răspicat: “Pe front merg, dar nu am ce reabilita”. Faţă de neam nu am greşit cu nimic. Un exemplu de mare demnitate. Aici apare figura lui impunătoare, cum spunea cineva: dârz, aspru, părea figura unui Dac coborât de pe Columna lui Traian. De altfel era plăcut la vorbă, ca şi la suflet. Mereu cu sufletul pe faţă, mereu cu vorbă bună, prezenţa lui aducea pace şi înţelegere. Când era vorba însă de a lua o atitudine devenea aspru, dârz ca o stâncă şi nu făcea rabat de la nici un principiu. Apăra adevărul, cinstea, onoarea şi credinţa în Dumnezeu.

Pus în lanţuri, a mers mai departe pe Drumul Golgotei. Cine îi putea înţelege zbuciumul, cine îi putea pătrunde sufletul? Gândurile lui sunt adevăruri care te conving că a fi creştin este în primul rând a te supune poruncilor lui Dumnezeu. Prin aceasta îţi găseşti libertatea. Robul 1036 devine liber, îşi găseşte mântuirea.

Nicolae PURCĂREA

Sursa: Veghea

Mircea Platon: Lichidarea Romaniei.

Am aflat recent ca, “potrivit proiectului initiat de actuala conducere a Muzeului Taranului Roman din luna mai 2010 se va trece la strangerea expunerii Horia Bernea”. Pentru “renovari”. Inainte de a fi impachetata, expunerea Bernea va fi “fotografiata, filmata si expusa in mediul virtual, pe internet”. Expunerea Bernea ilustreaza modul in care crestinismul se regasea in structura vietii cotidiene a taranului roman. Dupa cum observa pictorul Sorin Dumitrescu: “Cine se atinge de nucleul expunerii Bernea atenteaza la identitatea muzeului, caci nu ne putem imagina un taran roman ateu. Asistam practic la o noua moarte a creatorului Muzeului”. Si asta pentru ca, inspirat de opera etnografica si antropologica a tatalui sau, Ernest Bernea, pictorul Horia Bernea a gandit Muzeul Taranului Roman nu ca pe un loc unde sa expuna in vitrine pitorescul local, ci ca pe un centru de iradiere a Romaniei profunde. Parcurgand salile concepute de Horia Bernea intelegeai de ce, intrebat de un etnograf despre cat cere pe fereastra casei sale, un taran roman a raspuns: “Nu pot s-o vand, domnule, ca prin ea am vazut toata viata mea cerul.”

Desfiintand ce a mai ramas din Muzeul Taranului Roman asa cum a fost el conceput de Horia Bernea, actuala conducere “dilematica” a muzeului sterge ultimele urme muzeografice ale unui om, Horia Bernea, si ale unei traditii intelectuale interesate de cum vedea taranul roman cerul. E, intr-un fel, normal ca acest lucru sa se intample astazi. De douazeci de ani elitele noastre, oligarhii politici, mogulii economici si minigarhii intelectuali, nu fac decat sa evacueze ultimele ramasite ale Romaniei vechi. Pretextul e ca, oricum, romanii au fost dintotdeauna niste violatori, betivi, lenesi si nespalati a caror istorie nu valoreaza nici cat o varza de Bruxelles. Comunistii au ucis Romania veche. Elitele neoliberale o evacueaza in virtual. O filmeaza, o catalogheaza si o stocheaza intr-un fisier, criogenata pentru generatiile – de extraterestri probabil - viitoare.

Dupa epoca masacrelor sistematice (’44-’64), dupa deceniile complicitatilor si pervertirii calculate (’65-‘89), poporul roman a cunoscut, dupa 1989, epoca evacuarii in virtual. Totul, de la istorie la literatura, si de la religie la familie, a fost “rescris” astfel incat sa nu ne mai ramana nimic solid, niciun punct de rezistenta, nicio icoana, niciun criteriu. Sub pretextul diverselor “procese” istorice prin care ar trebui sa trecem, de la cel de “restructurare” la cel de “integrare”, si de la cel de “privatizare” la “procesul comunismului”, conducatorii nostri ne-au rescris ca simpla fictiune politica pe baza careia pot accesa fonduri UE/FMI.

Daca “renovarea” Muzeului Taranului Roman e un bun pretext pentru a scapa de “crucea lui Bernea”, care depune marturie pentru o Romanie a taranilor crestini, “privatizarea” a fost doar un pretext pentru a rescrie infrastructura economica a Romaniei, pentru a transfera in buzunarele catorva intreaga economie nationala. Lipsiti de putere economica datorita unei legislatii care penalizeaza micul intreprinzator onest sau taranul harnic, romanii au trait democratia ca pe o noua modalitate de a fi tinuti sub control. In contextul unei vieti economice si culturale dominate de oligopoluri, democratia romaneasca a ultimilor doua decenii nu a fost decat un mod de a ne evacua in virtual, in zona optiunilor lipsite de miza, libertatea.

In contextul unui regim al carui rol e acela de a rescrie democratia intr-un cod (de bare) autoritar, “procesul comunismului” a devenit, in mod deloc suprinzator, vehicul pentru practici comuniste, pentru trafic de influenta, pentru sinecuristi si pentru santaje. In loc de a fi parte a unei campanii pentru restabilirea adevarului istoric si a criteriilor de judecata care ne-ar permite sa fim liberi, “procesul comunismului” a devenit, sub obladuire prezidentiala, parte a algoritmului politic care intretine minciuna si coruptia in Romania. Lichidarea fizica a luptatorilor anticomunisti din anii '50 e desavarsita, astazi, de lichidarea discursiva a adevarului pentru care au luptat martirii anticomunisti. Ambele operatiuni s-au facut prin "decret" de sus si cu ajutorul politrucilor vremii, gata oricand sa elimine in virtual crucea din miezul lucrurilor.

Se pare ca, printre intentiile celor care si-au facut trambulina academica din oasele detinutilor politici, se numara si infiintarea unui “departament” pentru “memoria si nostalgia comunismului”. Nu stiu cum poate un institut public sa “cerceteze” nostalgiile cuiva. Nu stiu ce politruc orwellian s-ar putea dedica unei asemenea activitati. Si nici in ce scop. Dar stiu ca, atat timp cat va exista in Romania un astfel de “minister al nostalgiei”, e semn clar ca cineva, acolo sus, ne vinde.

Nascut in 1974 la Iasi, poet, eseist, traducator, Mircea Platon este in prezent doctorand in istorie la Ohio State University. Autor, printre altele, al lucrarilor Ortodoxia pe litere (2006) si Cine ne scrie istoria (2007), Mircea Platon este unul dintre cei mai profunzi si originali ganditori conservatori ai momentului.

Articol preluat de pe ziuaveche.ro.