România vorbeşte! Răspuns la adesa unei infamii depre Tudor Gheorghe si tatal său, fostul deţinut politic Ilie Tudor

Jigodismul,lichelismul şi infamia sunt peste tot în societatea românească. Fie că vorbim de muncă, de politică, de administraţie sau viaţa de zi cu zi, aceste infecţii care distrug de ani buni România au devenit atât de pregnante, incat am ajuns să le luăm drept…”obisnuinţă”. Chiar la un concert Tudor Gheorghe.

Din păcate, această atitudine a noastră sau mai precis, lipsa ei, a permis apariţia unor adevăraţi monştri, niste personaje groteşti, certate cu bunul simt, legea şi cu spitalele de psihiatrie. Mai mult, aceste calamitaţi omeneşti nu numai că au apărut, dar au ajuns modele şi acum se găsesc să ne dea lecţii de civilizaţie, patriotism şi mai ales morală.

Astfel, cu stupoare am aflat că o doamnă de origine străină, a găsit de cuviinţă să-l înfiereze cu mânie proletară pe maestrul Tudor Gheorghe. Tudor Gheorghe, acest păstrător neobosit al tradiţiilor românesti, om de o cultură şi sensibilitate deosebită, a devenit tinta unui atac incalificabil al unei doamne rătăcite.Şi de ce? Pentru că tatăl maestrului, domnul Ilie Tudor, a fost legionar!

Folosind o limbă română cu mari carenţe de înţelegere şi cunoaştere a regulilor ei – poate din cauza gândului la legionari a pus virgula între subiect şi predicat – respectiva persoană s-a transformat într-un veritabil comisar al poporului de pe timpuri – credeam noi – demult apuse. A imputa unui om eventuale greşeli ale unor colegi de-ai lui, nu numai că încalcă orice principiu de bun simt, dar este o absurditate doar prin însăşi exprimarea acestei idei.

Ce-ar fi dacă poporul român ar considera vinovat fiecare cetăţean bulgar, pentru că o mulţime de oameni de această origine au făcut în trecut abuzuri la adresa noastră? Sau fiecare ungur? Cum ne-ar numi atunci cloaca de afacerişti numită pompos “comunitatea internaţională”?

Inocularea ideii de vină colectivă asupra unei generaţii, ţări sau clase sociale ne duce cu gândul perioada bolşevică, atunci când “burghejii” şi intelectualii erau urmăriţi pentru exterminare de către bolşevismul adus în România de Hannah Robinsonh, Erno Neulander, Boris Grünberg, Saul Bruckner şi alţi “comisari sovietici”.

Recunosc, am fost doborât. Nu mă mai surprind multe în ziua de azi, dar să aflu că un concert Tudor Gheorghe este intolerabil m-a băgat în reflecţie. Chiar nu se pot opri aceşti oameni? Chiar nu le ajunge groapa în care ne-au aruncat? Chiar atât să le fie frică de învierea noastră?

Mulţumesc celor de “Foaie Naţională” pentru că ne-au adus la cunoştinţă această bătaie de joc. Şi împotriva cui?

Ilie Tudor. Un om care petrecut 24 de ani din cei 88 ai vieţii în puşcăriile administrate de ciuma roşie. Şi nu a stat oricum, ci DEMN! Un om de o bunătate sufletească extraordinară, un om care şi-a iertat toţi călăii…Dacă nu mă credeţi, puteţi consulta youtube-ul, unde veţi găsi un documentar foarte bun despre Ilie Tudor din Podari.Să vă convingeţi singuri cine spune adevărul…

Inutil să mai specific că atât eu cât şi alţii, îl susţinem necondiţionat pe maestrul oltean, cât şi pe atât de încercatul, dar DEMNUL său părinte. Şi o vom face mereu, NECONDIŢIONAT.

Închei cu speranţa că momentul Învierii Neamului Românesc, al RE-trezirii noastre naţionale – care ştiu că zace în fiecare dintre voi, cei care citiţi acum – va coincide cu primele triluri dintr-un concert Tudor Gheorghe!

Maestre, suntem NEAM DE PIATRĂ!

Sursa: România vorbeşte

Acum 20 de ani, Doina si Ion Aldea Teodorovici au fost omorati pentru dragostea lor pentru Romania. Sa ascultam cantecul lor dedicat lui Eminescu

Sursa: Jos Comunismul!

Invatatoarea Cristina Anghel renunta la greva foamei, in urma unei discutii pe care a avut-o cu Episcopul Harghitei si Covasnei, PS Ioan Selejan

Învăţătoarea Cristina Anghel a declarat, sâmbătă, că va renunţa la greva foamei luni, când va împlini 70 de zile de protest, precizând că a luat această decizie în urma unei discuţii pe care a avut-o cu Episcopul Covasnei şi Harghitei, Preasfinţitul Ioan.

Învăţătoarea din Caracal a precizat că Preasfinţitul Ioan nu i-a cerut în mod expres să renunţe la greva foamei, însă din discuţia cu acesta a înţeles că trebuie să se gândească la starea ei de sănătate.

"Nu mi-a cerut explicit să renunţ la această formă de protest, dar din vorbele dumnealui am înţeles că ar trebui să mă gândesc la starea sănătăţii mele. Acum vreau să mă refac, am nevoie de o perioadă de refacere, dar nu voi ezita niciodată să o iau de la capăt sau să recurg la alte mijloace pentru a îndepta lucrurile", a spus Cristina Anghel.

Simpozionul international de batjocorit martirii romani. Azi, invitatul lui Puric de la Moscova, Dominic Rubin, despre “martirologia” iudeo-crestina

Ascultati mai jos si cititi de aici prelegerea sustinuta la Bucuresti de profesorul Rubin de la Scoala de Inalte Studii… Economice de la Moscova:

O operatiune ciudata, de continuare perversa a procesului diabolic al reeducarii din temnitele bolsevice, s-a derulat pe 11 octombrie la Hotelul Hilton din centrul Bucurestiului. Intitulata pompos si de asemenea ciudat “Simpozionul international de martirologie”, manifestarea, organizata de… Trupa de teatru a lui Dan Puric (nu e o gluma) si de Fundatia Sf. Irina (ce-o zice Sfanta?!), a adus pe podiumul ridicat deasupra fostilor detinuti politici niste invitati, ati ghicit, la fel de ciudati…

De exemplu, organizatorii, domnii Dan Puric si Pavel Chirila (Dumnezeu sa-l ajute!), s-au gandit sa-l invite si pe un profesor-doctor, Dominic Rubin, venit la Bucuresti din acelasi loc de unde a pornit urgia anticrestina care a dus la martirizarea generatiei fostilor detinuti politici de la 1948 la 1964: Moscova. Ce il recomanda?, ca sa il citez pe profesorul de actorie al lui Dan Puric, Dem Radulescu. O carte: Sfanta Rusie, Sacrul Israel si apartenenta la o centrala de studii academice in probleme evreiesti si slavice, Academic Studies Press.

Dar asta nu e tot. Domnul Rubin, care a studiat istoria, ebraica si lingvistica la Londra si se recomanda “expert in filosofie, politica, religie si… istoria intelectuala“, este profesor la Moscow Higher School of Economics, o clona moscovita a London School of Economics, cu care se afla in parteneriat. Celebra LSE este locul unde George Soros a fost “straluminat” de futurologul Karl Popper si de unde azi miliardarul veros isi recruteaza viitorii “lideri ai lumii”, printre altele stipendiind si o catedra de “studii balcanice”, cam cu un milion de dolari pe an. Aceasta este insa un mizilic pe langa banii pe care i-a bagat speculantul financiar in programele Retelei Soros din Rusia (pana cand Putin i-a dat un sut in dos) si… (poate ati ghicit) inclusiv in Moscow Higher School of Economics, creata chiar de catre mogulul mondial: 1 miliard de euro.

Bun-bun, dar ce treaba are Soros sau Scoala de Inalte Studii Economice de la Moscova cu… Compania de teatru si martirologia? Pai cam aceeasi treaba pe care o au actorul Dan Puric si medicul Pavel Chirila cu… Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare (IPID) si Clubul de la Roma. Sau invers.

Dar, pana la urma nu asta conteaza; ci ce spune despre martirii romani expertul de la Moscova si Londra (ce coincidenta: doua orase atat de strans legate de revolutia bolsevica si “Manifestul” partidului comunist).

Dupa cum v-am spus, sus pe scena au stat actorii si invitatii de seama veniti din toate colturile lumii. Jos, in sala, fosti si actuali “prosti” gata sa moara pentru tara, martori vii ai martirajului colegilor lor de celule, de la Mircea Vulcanescu la Valeriu Gafencu. Printre acestia, sinceri luptatori anticomunisti de ieri si azi, prelati cu voie de la Patriarhie si preoti cu daruire sau foarte aprigi cu gura impotriva masoneriei alaturi de masoni si biete maici care nu mai vad invierea in icoane, profesori macinati de sfere prea inalte pentru a mai deslusi pe unde calca pe pamant, detinuti politici, unii deveniti navetisti ferventi in occident inca de pe vremea comunismului, capusati de sicofanti, tutari si bufoni intarziati, escroci si agenti ai neokominternului si serviciilor de informatii, ascunsi, dupa cum spunea batranul profesor Duiliu Sfintescu, sub atatea pseudonime de nu-si mai stiu nici ei numele. In ciuda sinceritatii sentimentelor unora dintre participanti, poate chiar a majoritatii lor, in ciuda prezentei in catalogul tiparit a tuturor alocutiunilor, inclusiv cea a domnului Rubin, in ciuda audierii prelegerii, in engleza sau, dupa caz, in romana, prin traducerea simultana facuta la casti, nici unul dintre bravii romani aflati de fata, unora carora le-au murit bunicii, tatii sau fratii si surorile in inchisori, nu s-a ridicat sa spuna un cuvintel despre procesul de reeducare la care asistau, ca niste aplaudaci la congresele PCR.

Acesta este inceputul sfarsitului sufletesc al barbatilor neamului romanesc, imi spune cu durere Parintele Justin Parvu, intr-o relatare video pe care o voi posta maine pe Roncea.ro. Pana atunci, haideti sa citim o recenzie la sange a Rubinului domnului Puric, pe care am primit-o de la o dreptcredinciosa cititoare a acestui blog. O femeie deci, nu vreunul dintre “adevaratii” “barbati in negru” prezenti la simpozionul de batjocorit martirii romani, carora nici crucile pe care si le fac in exces, de ochii lumii, nu-i mai pot scoate din vraja care-i poseda. Poate comentariul de mai jos va reusi, cu voia lui Dumnezeu!

Rezumat şi comentarii la cuvântarea

„Mucenicia: o perspectivă Iudeo-Creştină” – Dominic Rubin, Moscow

În general orice om care se botează se consideră întru ceea ce se botează, adică întru Hristos. Nu am auzit pe cineva să se numească greco-creştin sau ucraineano-creştin, pentru simplul fapt că ceea ce este mai mic este cuprins în ceea ce este mai mare. Biserica este Trupul lui Hristos-Dumnezeu pe când etnia sau naţionalitatea este simplu guvernată de un Înger, şi este necuviincios să pui numele îngerului înaintea Numelui lui Dumnezeu. În fapt, “iudeo-creştinismul” este o struţocămilă dogmatică: ori eşti încă în Vechiul şi nu ai cunoştinţă de Noul, ori eşti în Noul Testament care l-a împlinit pe Vechiul. Şi-şi, sau nici-nici, sau neti-neti, este un concept shi`it de inspiraţie mistică orientală, procedeu de plăsmuire a unui paradox care nu are a face cu Hristos ori l-am fi primit printre învăţăturile Lui. Auzind aşadar această formulare introductivă auditoriul ar fi trebuit să reacţioneze.

“Această conferinţă are loc în România şi este dedicată temei martiriului. Desigur, pomenirea celor care au suferit pentru credinţa lor ortodoxă sub regimul comunist trebuie să fie de căpătâi în cugetul nostru”. Aceasta este singura frază care se referă la martirii ortodocşi, din întreg parcursul textului. Poate a considerat că simpla menţionare este suficientă pentru întreaga suferinţă a vieţii lor pământeşti şi întreaga slavă a vieţii lor cereşti.

Interviu ATITUDINI. Mărturia Părintelui Justin Pârvu – Trăim într-un veac al minciunii şi al înşelării

Să facem din ţara asta un Canaan de rugăciune

Părinte, spuneaţi că trăim într-un lagăr electronic, chiar dacă noi nu sesizăm şi încă avem impresia că suntem liberi, într-o societate democratică. Credeţi că este vreo diferenţă între acest lagăr şi cel comunist?

Dragii mei, nu este nicio diferenţă. Că este comunism sau neocomunism, că este sub Ceauşescu, sau sub Iliescu, sau sub oricare alt x-ulescu, prizonierul tot prizonier rămâne. De aici putem vedea noi arta şi dibăcia la care au ajuns aceşti stăpâni ai lumii, după cum au reuşit sa transpună în minţile noastre comunismul drept democraţie, cenzura drept libertate, încât au ajuns să desăvârşească această artă demonică, arta minciunii; trăim într-un veac al minciunii şi al înşelării, încât nimic nu mai e autentic, nici noi, ca persoane, nici plantele sau hrana pe care le consumăm, toate sunt modificate şi nefireşti. Se lucrează cu informarea şi dezinformarea în aşa grad, încât nici tu nu mai ştii care este partea reală a lucrurilor. Ca să distingi azi adevărul de minciună e greu şi pentru oamenii duhovniceşti şi cât de cât aşezaţi; este nevoie de o mare atenţie şi trezvie, să ne cunoaştem inamicul ce ne stă înainte. Este însuşi tatăl minciunii şi îşi adună în laboratorul minciunii toate uneltele acestea prin care lucrează şi pe care le compromite neîncetat. Ei folosesc astfel de tehnici pentru un scop foarte important – să inducă confuzia –, aceasta este o armă importantă a sionismului internaţional. Prin îndoială şi confuzie anulezi tot, chiar orice fundament care a stat la baza unei civilizaţii. Adică este o descompunere şi morală, şi spirituală a omului, încât el nu mai există ca fiinţă umană; este o depersonalizare a fiinţei umane. Acesta a fost de altfel şi scopul lor, de a aduce omenirea într-un stadiu de neîncredere. Diavolul, vrăjmaşul de moarte al omului, a reuşit să îl dezmoştenească pe om de toate calităţile cu care a fost înzestrat în rai.

Dar cum poate reuşi fără voia noastră?

Păi, desigur că prin voia noastră; prin neascultarea noastră de poruncile lui Dumnezeu, am lăsat portiţe deschise pentru tatăl minciunii. Cine mai ţine azi seama pentru ce înălţime duhovnicească am fost creaţi şi de ce bogăţie ne facem lipsiţi prin neascultarea noastră? Cine mai ascultă de sfaturile Părinţilor Bisericii? Dacă nu suntem într-un rost duhovnicesc, nu ne aflăm pe o axă bună. Degeaba avem noi raţiuni drepte şi logice, dacă nu îşi au rostul duhovnicesc, sunt fără valoare; nu eşti acoperit de har. Discernământul este sarea Harului dumnezeiesc. Ei amestecă lucrurile şi prezintă unele informaţii reale, unele false, astfel încât să ne slăbească puterea de a discerne. Acesta este, de altfel, scopul lor demonic.

Dacă ajungi să fii prizonierul unei reeducări a minţii, cum reuşeşti să mai evadezi?

Cea mai comună metodă de reeducare, folosită atât de comunişti, cât şi de stăpânitorii de azi, de altfel aceiaşi securişti doar cu altă pălărie, este metoda şedinţelor. Înainte erau şedinţele de partid, acum sunt şedinţe culturale sau simpozioane. În momentul în care a intrat în presa aceasta a şedinţelor şi a strângerilor de mâini, omul începe deja să aibă îndoieli şi să renunţe la crezul său de o viaţă şi astfel să îmbrăţişeze doctrina partidului. Nu deodată. Azi, mâine, poimâine, încet-încet, începe să îşi facă loc în suflet schimbarea concepţiilor pe care le aveai şi aşa toată ciocăneala asta a lor are până la urmă un rezultat pozitiv pentru ei, chiar dacă la început pare o tactică banală.

Ei conduc lumea din umbră, cu un nucleu de oameni, o elită a întunericului şi a răutăţii. Şi noi, dacă am crea o elită duhovnicească am mai putea realiza ceva şi să le stăm împotrivă.

Mai e posibil aşa ceva, când frâiele naţiunii noastre sunt în mâinile altora?

România la ora actuală nu mai este condusă de români, ci de străini, în special evrei şi unguri, care au găsit în ţara noastră o gazdă plăcută din toate punctele de vedere; din punct de vedere economic, dar şi din punct de vedere al laşităţii românului. Îţi dă şi papucul din picioare, numai să îl laşi în pace acolo să trăiască liniştit în noroiul şi în greutatea lui. Şi în special aici în Moldova, mai aproape de Răsărit, este o invazie de evrei, ca astfel să poată avea ei un atu în privinţa succesului lor iudaic, să poată avea trecere din zona Occidentului spre Răsărit. Pentru că toate mişcările politice şi teritoriale nu sunt altceva decât un interes viu pentru viitorul lor, nu un viitor de 10-15 ani, ci un viitor cu o perspectivă şi de peste 50 de ani, viitor pe care să-l aibă la îndemână şi să îl pună la dispoziţia neamului lor, spre realizarea unui guvern unic mondial.

Citeam într-o carte câteva metode de manipulare evreieşti. Primul secret sionist este să deruteze cu zvonul opinia publică. Al doilea secret: a înmulţi aşa de tare defectele poporului, obişnuinţele, pasiunile, relaţiile vieţii în comun încât să nu se mai înţeleagă unii cu alţii. Iată rostul minciunii evreieşti.

Şi care credeţi că ar fi rolul ungurilor la noi în ţară de ocupă funcţii atât de importante în fiecare guvernare?

La noi în ţară au condus şi vor conduce minorităţile. Dar nu numai la noi în ţară, toate conducerile mari ale lumii sunt dirijate tot de minorităţi. Ruşii, de pildă, sunt conduşi în cea mai mare parte de evrei. Americanii, tot de evrei. Pentru că aceste două imperii mari pe care se bazează sunt forţa lor militară. Mafia masonică ţine Rusia şi America aşa, faţă în faţă – când prieteni, când duşmani, când binevoitori, când răuvoitori, când în cântece frăţeşti, când în cântece duşmăneşti. Dacă ai să găseşti nişte români puşi în guvern, aceia sunt la ministerele cele mai neînsemnate, la ape, în agricultură, pe la aviaţie. Ungurii niciodată nu ne-au putut avea în sufletul lor şi nici nu ne vor avea, pentru că e ura acestei rase mongole împotriva rasei latine. Dacă am avea nişte oameni de jertfă, poate am avea şi altă soartă, dar bineînţeles că aceşti oameni sunt repede lichidaţi sau intimidaţi. Şi cei care ar mai putea face ceva sunt de altfel oameni foarte obosiţi, fiind suprasolicitaţi. Asta face parte tot din planul lor, să obosească naţia în aşa fel încât să nu mai poată gândi limpede şi să doarmă în momentele cele mai importante. În parlament, de pildă, vorbeşte unul, ceilalţi sforăie. Şi apoi se întreabă oare când o fi trecut legea cutare? Şi ajung să banalizeze lucrurile de vârf.

Asistăm acum la o demascare a masonilor şi a societăţilor masonice şi ei înşişi încep să îşi facă lucrările cunoscute. Cum se explică aceasta?

Păi, la ce să mai stea ascunşi, dacă şi-au atins ţelul? Acum conduc lumea şi mai trebuie şi să ni le închinăm. Acum nu mai au niciun secret.

Sfântul Ioan Maximovici: Pentru ce a fost miluit tâlharul cel înţelept

“Iar unul dintre făcătorii de rele răstigniţi, îl hulea zicând: Nu eşti Tu Hristosul? Mântuieşte-Te pe Tine însuţi şi pe noi. Şi celălalt, răspunzând, îl certa, zicând: Nu te temi tu de Dumnezeu, că eşti în aceeaşi osândă? Şi noi pe drept, căci noi primim cele cuvenite după faptele noastre; Acesta însă n-a făcut nici un rău. Şi zicea lui Iisus: Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni în împărăţia Ta. Şi Iisus i-a zis: Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai” (Luca 23, 39-43).

Astfel povesteşte Sfântul evanghelist Luca despre profund pilduitorul şi înduioşătorul eveniment, despre convertirea şi miluirea de către Hristos a tâlharului spânzurat alături de El, pe crucea de pe Golgota.

Prin ce s-a învrednicit tâlharul de aşa o milostivire? Ce anume i-a provocat Domnului un răspuns atât de prompt şi de hotărât? În iad încă se aflau toţi drepţii Vechiului Testament, incluzându-l şi pe Ioan Botezătorul, însuşi Domnul se pregătea să Se coboare la iad, e adevărat, nu ca să sufere acolo, ci ca să-i scoată de acolo pe cei întemniţaţi.

Nimănui nu-i mai făgăduise Domnul să-l ducă în împărăţia Cerească, chiar şi apostolilor le-a făgăduit să-i ducă în lăcaşurile Sale abia după ce le va pregăti. De ce atunci tâlharul s-a învrednicit primul de milostivirea Domnului, de ce lui i se deschid atât de repede uşile raiului? Să pătrundem în starea sufletească a tâlharului şi să privim situaţia din jurul lui.

Toată viaţa el şi-a petrecut-o în tâlhării şi în crime. Dar se vede că nu pierise conştiinţa în el şi că, în adâncul sufletului, îi mai rămăsese ceva bun. Predania spune chiar că ar fi fost tocmai tâlharul care, în timpul fugii lui Hristos în Egipt, s-a îndurat de Pruncul cel minunat şi nu le-a îngăduit tovarăşilor săi să-L ucidă, împreună cu care năvălise asupra Sfintei Familii fugare spre Egipt. Oare nu şi-a amintit acum de chipul acelui Prunc când a privit cu atenţie la chipul Celui spânzurat pe cruce, alături de el?

De-a fost aşa sau de nu, în orice caz, când tâlharul L-a privit pe Hristos, în el s-a trezit conştiinţa. Acum atârna spânzurat împreună cu Cel Drept, alături de Cel împodobit cu frumuseţea mai mult decât fiii oamenilor (Ps. 44, 3), al Cărui chip era pe atunci fără cinste, dispreţuit mai mult decât toţi fiii oamenilor, Care „nu avea nici chip, nici frumuseţe” (vezi Isaia 53, 2-3). Privindu-L, tâlharul parcă se trezi dintr-un somn adânc. I se dezvălui clar deosebirea dintre Acela şi el însuşi. Acela era drept, fără putinţă de tăgadă, Care îi ierta chiar şi pe chinuitorii Săi şi Se ruga lui Dumnezeu pentru ei – Dumnezeu pe Care îl numea Tatăl Său. Pe când el era ucigaşul multor victime, vărsător de sânge al unor oameni care nu-i făcuseră nici un rău. Privind la Cel spânzurat pe Cruce, el şi-a văzut parcă în oglindă propria decădere morală. Tot ce se ascundea mai bun în sufletul său se trezi şi căuta să răzbată afară. Şi-a cunoscut păcatele, a înţeles că din propria sa vină a ajuns la acest trist deznodământ şi că nu avea pe cine să învinovăţească. De aceea, atitudinea duşmănoasă faţă de împlinitorii torturii – atitudine de care era cuprins tâlharul spânzurat de cealaltă parte a lui Hristos şi, la început, chiar şi el însuşi (Matei 27, 44) – s-a preschimbat într-un sentiment de smerenie şi de zdrobire de sine. El a simţit frică faţă de judecata lui Dumnezeu, care îl aştepta. Păcatul deveni pentru el groaznic şi respingător. În sufletul său, el nu mai era criminal. Dragostea de oameni şi milostivirea se treziră în el. În el se împleteau acum frica pentru soarta sufletului său şi dezgustul faţă de batjocorirea nevinovatului Patimilor. Cu siguranţă că auzise şi înainte de marele învăţător şi Făcător de minuni din Nazaret. Cele petrecute în Iudeea şi în Galileea erau obiectul multor discuţii şi comentarii în întreaga ţară. Mai înainte, ceea ce auzea despre El îi trecea pe lângă urechi. Acum, aflându-se împreună cu El şi în aceeaşi situaţie cu El, tâlharul începea să înţeleagă măreţia morală a Persoanei Sale.

Lipsa de răutate, a-toate-iertarea şi rugăciunea lui Hristos îl zguduiră pe tâlhar. El a înţeles cu inima că alături nu se afla un om obişnuit. Să Se adreseze astfel lui Dumnezeu, în clipa morţii, ca Tatălui Său, nu putea decât Acela Care Se ştia pe Sine cu adevărat Fiul lui Dumnezeu. Să nu Se clatine în învăţătura Sa despre iubire şi atoateiertare, îndurând toată josnicia clevetirilor omeneşti şi răutatea celor cărora le făcuse bine, nu putea decât Cel aflat în cea mai strânsă părtăşie cu Izvorul iubirii, sau Cel Care era El însuşi Acel Izvor.

A apărut Atitudini nr. 13

DIN SUMAR:

Viaţa Sfântului Ierarh Ioan Maximovici
Portret
Istoria Bisericii Ortodoxe Ruse în Străinătate (ROCA )
de Sfântul Ioan Maximovici
Despre Sfârşitul Lumii
de Sfântul Ioan Maximovici
Veacul minciunii
Interviu cu Părintele Justin Pârvu
Din Scrisorile maicii Gavrilia Papayannis
Despre frică
Întrebări şi răspunsuri despre ecumenism
de Ioan Vlăducă
Biserica Greciei luptă cu politicianismul şi sionismul
de IPS. Seraphim de Pireu
Scrisoarea Mitropolitului Cosma de Etolia către Sinod despre „Carta Cetăţeanului”
Protest faţă de obligativitatea buletinelor biometrice
Memoriu
Noua paradigmă: către o religie a numărului
de rasofora Neonila
Ultima revoluţie: NOUA ORDINE MONDIALĂ reală împotriva falsei „Noi Ordini Mondiale”
de Saccsiv
Să vindecăm cancerul dinspre interior spre exterior
de Monahia Teofana (continuare din nr. 12)
Pericolul otrăvirii cu aluminiu
de Ioan Vlăducă
Maica Domnului, Comoara pământească şi Mamă adevărată
de Michel Quenot