28.5.11

Predica a Parintelui Ilie Cleopa la Duminica Orbului (Despre orbirea sufleteasca)


Spre judecată am venit în lumea aceasta, ca cei care nu văd să vadă, iar cei ce văd să fie orbi (Ioan 9, 39)

Hristos a înviat!

Iubiţi credincioşi,

Multe învăţături de tot felul putem scoate din Sfînta Evanghelie de azi, de vom cerceta textul ei cu luare aminte. Una dintre aceste învăţături este cea despre orbirea duhovnicească a omului robit de păcate.
Cîtă orbire spirituală era în mintea cărturarilor şi fariseilor, care, nu numai că nu credeau în minunile mai presus de fire făcute de Hristos Domnul, ci şi hulă mare aduceau asupra Lui, zicînd că, cu Beelzebut, domnul demonilor scoate pe demoni (Marcu 3, 22). Atîta orbire era în mintea lor, încît ochi avînd, nu vedeau şi urechi avînd, nu auzeau. De aceea Domnul îi numeşte "farisei orbi" (Matei 23, 26).
Despre această orbire spirituală a cărturarilor şi fariseilor, a arhiereilor şi legiuitorilor iudei şi despre pedeapsa ce-i aşteaptă pentru aceasta zice proorocul David prin Duhul Sfînt: Să se întunece ochii lor ca să nu vadă şi spinarea lor pururea o gîrboveşte (Psalm 68, 27). Şi marele prooroc Isaia a proorocit despre orbirea spirituală a poporului lui Israel, zicînd: Dumnezeu le-a dat duh de împietrire, ochi ca să nu vadă şi urechi ca să nu audă pînă în ziua de azi (Isaia 56, 10). Şi iarăşi: Că s-a învîrtoşat inima poporului acestuia şi cu urechile sale greu a auzit şi ochii săi i-a închis, ca nu cumva să vadă cu ochii şi cu urechile să audă şi cu inima să înţelagă şi să se întoarcă la Mine şi să-I vindec (Isaia 6, 10).
Dar din ce se naşte orbirea sufletească în mintea omului? Aceasta vine asupra omului din mai multe pricini. Mai întîi ca urmare a faptelor rele. Acest lucru îl arată Mîntuitorul cînd zice: Lumina a venit în lume, dar oamenii au iubit întunericul mai mult decît Lumina, căci faptele lor erau rele. Că oricine face cele rele urăşte Lumina, pentru ca faptele lui să nu se vădească (Ioan 3, 19-20). Orbirea spirituală vine de la diavol.
Orbirea spirituală vine din necredinţă şi din împotrivirea faţă de Dumnezeu. Acest lucru îl spune proorocul Isaia, zicînd: Toată ziua întindeam mîinile mele către un popor neascultător şi împotrivă grăitor (Isaia 65, 2). De aceea Dumnezeu le-a dat duh de împietrire ca să nu vadă cu ochii şi cu urechile lor să nu audă pînă în ziua de azi (Deuteronom 29, 4). Orbirea spirituală vine şi din necredinţă şi învîrtoşarea inimii, cum arată Sfînta Scriptură, zicînd: Du-te şi spune poporului acestuia: Cu auzul veţi auzi şi nu veţi înţelege şi uitîndu-vă vă veţi uita, dar nu veţi vedea. Că inima poporului acestuia s-a învîrtoşat şi cu urechile sale greu a auzit şi ochii săi i-a închis, ca nu cumva să vadă cu ochii şi să audă cu urechile şi cu inima să înţeleagă şi să se întoarcă la Mine şi să-l vindec (Isaia 6, 9-10).

Ungurii vor sa dea jos placuta de pe statuia lui Matei Corvin din Cluj-Napoca





Scandalul iscat prin amplasarea, luni, a unei plăcuţe cu un citat din Nicolae Iorga, la baza statuii lui Matia Corvin continuă. Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania a depus, ieri, o plângere penală împotriva persoanelor care au amplasat, fără autorizaţie, plăcuţa cu un citat din Nicolae Iorga pe statuia lui Matia Corvin din Cluj-Napoca.


„1932 - Pe soclul statuii a fost inscripţionat un citat din  marele istoric Nicolae Iorga: «Biruitor în războaie, învins numai la Baia de propriul său neam, când încerca să învingă Moldova nebiruită». 2010 - La restaurarea grupului statuar s-a păstrat inscripţia amplasată de J. Fadrusz, pe lucrarea care a câştigat concursul din 1894, şi anume «Mathias Rex»". Aceste cuvinte, inscripţionate pe o plăcuţă care a apărut, luni dimineaţa, la baza grupului statuar Matia Corvin au stârnit revolta Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT), şi nu numai a lor. În timp ce reprezentanţi ai Ambasadei Ungariei şi ai Ministerului de Externe al României dezbat pe larg această problemă, iar consulul Ungariei la Cluj-Napoca cere autorităţilor locale îndepărtarea de urgenţă a plăcuţei, CNMT merge mai departe, aducând această problemă în atenţia procurorilor clujeni.

„Trăim într-un stat democratic, în care legile trebuie să fie respectate. Nu contestăm istoricul Nicolae Iorga, un mare om de ştiinţă. Spunem doar că nu suntem de acord cu amplasarea acestei plăcuţe la baza grupului statuar - lucru ilegal, de altfel - pentru că proiectul prevedea clar amplasarea unei singure plăci la bază, pe care să scrie «Statuia ecvestră a regelui Matia, opera sculptorului Fadrusz Janos, inaugurată la 12 octombrie 1902». Or, acum, la baza statuii sunt două plăcuţe", a explicat Gergely Balazs, vicepreşedintele CNMT. „Arătaţi-mi un singur monument din lume care să aibă o inscripţie care să denigreze personajul sculptat! Practic, prin inscripţia citatului din Iorga, Matia Corvin este prezentat ca un învins", a adăugat Gergely.
Plângere penală împotriva unor necunoscuţi
Ieri, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a fost înregistrată o plângere penală „împotriva unor făptuitori necunoscuţi, pentru săvârşirea infracţiunii de executare fără autorizaţie de construire a unor lucrări cu privire la grupul statuar Matei Corvin din Piaţa Unirii, monument clasat în grupa A, infracţiune prevăzută şi pedepsită de art. 24 alin. 1 lit. a din Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, coroborat cu dispoziţiile Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice", semnată de vicepreşedintele CNMT, Gergely Balazs. „Pentru amplasarea plăcii de bronz cu inscripţia citată nu există un proiect avizat de organele competente şi nu s-a eliberat autorizaţie de construire, apreciem că s-a săvârşit o gravă abatere de la dispoziţiile legale în vigoare, care îndeplineşte condiţiile infracţiunii de executare fără autorizaţie a unor lucrări la un monument istoric şi zona de protecţie a acestuia", se arată în plângerea penală.
Primăria „aruncă pisica moartă în curtea vecinului"
Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei, Oana Buzatu, cea de-a doua placă de bronz a fost amplasată de către constructor, firma Concefa. „Am emis şi un document oficial, care arată că placa a fost amplasată conform autorizaţiei de construire. Constructorul a amplasat plăcuţa", a spus Oana Buzatu. Reprezentanţii Concefa au refuzat să dea orice fel de lămuriri.
În replică, Gergely Balazs este de părere că „nici măcar constructorul nu face nimic fără acordul primăriei". „Noi nu ştim cine a montat placa de bronz. Este treaba procurorilor, noi cerem doar să respecte legea. Am fi putut cere imaginile înregistrate cu camerele de supraveghere, însă lăsăm asta în seama procurorilor", a mai spus Gergely.
Consulatul cere remedierea urgentă a problemei
Consului Ungariei la Cluj-Napoca, Szilagyi Matyas, s-a declarat şi el preocupat de situaţia tensionată creată prin amplasarea, în 23 mai, a plăcuţei cu un citat din Iorga la baza grupului statuar şi a cerut, ieri, într-o conferinţă de presă, înlăturarea de urgenţă a acesteia. „Amplasarea plăcuţei cu un citat din Iorga pe statuia lui Matia Corvin a necesitat o luare de poziţie maghiară, fiind vorba despre un proiect interguvernamental româno-maghiar care nu conţine nicio dispoziţie privind amplasarea unei astfel de plăcuţe după reabilitarea statuii", a spus consulul.



Consulul Ungariei la Cluj-Napoca, Szilagyi Matyas

Ministerul ungar de Externe consideră că plăcuţa cu un citat al lui Nicolae Iorga amplasată pe statuia lui Matia Corvin din Cluj generează tensiuni între comunităţile de maghiari şi români. Ambasadorul Ungariei la Bucureşti, Oszkar Fuzes, a exprimat oficial, vineri, preocuparea Ungariei faţă de cazul plăcuţei cu citatul aparţinând lui Iorga, sperând că problema va fi rezolvată curând.

Mitropolitul Bartolomeu Anania despre civilizatia anormalului

Printre noi, cei ce beneficiem de civilizaţie, de cultură, de progres ştiinţific, de libertate, de bunurile pământului şi de harurile cerului, printre noi se instaurează, încetul cu încetul, un duh perfid care răstoarnă valorile şi perverteşte limbajul. Anormalul devine normal, viciul devine virtute, minciuna devine adevăr, furtul inteligent devine profesie onorabilă, sodomia se cheamă orientare comportamentală, cuvinte nobile precum prietenie, prieten, prietenă se degradează în conotaţii dubioase, pervertirea tineretului se întitulează program de sănătate antiSIDA, destrămarea familiei se numeşte planificare familială, crimele ingineriei genetice se fac în numele vindecărilor miraculoase, prostituţia se legitimează prin libertatea femeii de a face ce vrea cu propriul ei trup, proxenetismul se reclamă de meditaţia transcendentală, sărăcirea spiritului devine globalizare, invadarea unei ţări se cheamă război preventiv, terorismul îşi reclamă valenţe divine, înfeudarea economică se numeşte credit bancar, pomana politică devine act de caritate. Şi multe altele.
ÎPS Bartolomeu Anania

Apostolat în Țara Făgărașului nr. 52 - mai 2011

În bârlogul lui Ratko Mladici. "Cel căruia voi îi spuneţi măcelar şi criminal e un erou! Vă garantez că 99% din Serbia e alături de eroul nostru", spune un locuitor al oraşului din care a fost arestat generalul sârb





O echipă a „Adevărul de Seară“ Timişoara a stat ieri de vorbă cu oamenii  din localitatea sârbească Lazarevo, unde a locuit în ultimii ani fostul general. (...) De când a fost reţinut, Serbia e pe jar.


Reţinerea lui Ratko Mladici, care ar fi trebuit să-i bucure pe sârbi fiindcă îi aduce mai aproape de Uniunea Europeană, a reuşit să nască teamă şi supărare în rândurile lor. Vestea că cel cunoscut drept „măcelarul din Balcani" a fost reţinut de autorităţi a pus pe jar o ţară întreagă, de la cei tineri, până la cei bătrâni.

Micuţa localitate Lazarevo, aflată la 100 de kilometri de Timişoara, care numără în jur de 3.000 de locuitori, a fost locul uneia dintre cele mai importante desfăşurări de forţe ale elitei poliţiei sârbeşti. Până joi, locuitorii îşi vedeau de treburile agricole.

După anunţul preşedintelui sârb că Ratko Mladici a fost reţinut, localnicii sunt agresivi, îi privesc cu ochi răi pe străini şi cred că au asistat la cel mai rău lucru care se putea întâmpla în ţara lor.


„Kosovo e Serbia. Serbia e patria noastră. Ratko Mladici e Serbia, el e un model. Nu avem nevoie de Uniunea Europeană. Americanii ne‑au făcut mult rău şi ei sunt de vină pentru toate ororile. Ratko Mladici nu a făcut altceva decât să vadă interesele ţării. Pentru mine, pentru vecinii mei, pentru familia mea. Cel căruia voi îi spuneţi măcelar şi criminal e un erou! Vă garantez că 99% din Serbia e alături de eroul nostru. Serbia e Ratko Mladici", a spus Dragan Yukomici (57 de ani). El este unul dintre locuitorii care a ales să-şi petreacă noaptea de joi, dar şi toată dimineaţa zilei de vineri în faţa casei unde a locuit în secret Ratko Mladici.

(...)a ales să-şi ducă viaţa într-o casă modestă, care nu iese cu nimic în evidenţă faţă de celelalte locuinţe din aşezare. Jaluzelele mari îi ţin pe curioşi departe de interiorul casei, în timp ce în curte se află un tractor şi mai multe utilaje agricole. Puţinii oamenii din Lazarevo care l-au zărit pe stradă spun că Ratko Mladici a trăit din agricultură, el fiind găzduit de un apropiat. „Ratko Mladici e oricare dintre noi. A ştiut că va fi tras la răspun­dere pentru un bine făcut acestei ţări. Lumea civilizată uită că Serbia de astăzi îi este datoare celui mai mare comandant. Nu are rost să ne negăm trecutul.

27.5.11

O batrana din Tara Fagarasului: "Suntem mulţi, suntem răi şi suntem proşti ca noaptea! Altfel n-am mai trage căruţa asta, care-i timpul, în trap (numa pentru ca să-l depăşim pe vecinul)... Am merge la pas, în plimblare şi ne-am ruga la Dumnezău Drăguţu"





O lumanare aprisa aici, in Tara Fagarasului, lumineaza toata lumea de "dincolo"


Bătrâna are peste 90 de ani. Sprijinită în baston merge către cimitir. Vine din celălalt capăt de sat. Din când în când se opreşte pe câte o bancă întâlnită în cale, să-şi tragă sufletul... A ajuns după câteva ceasuri. Un drum pe care-l faci în 10 minute cu bicicleta... „ Bătrâneţea-i haine grele, tica maichi. Aşa de iute o trecut timpul. Parcă numa ieri aveam 10 ani şi alergam desculţă pe la voi pe uliţă. Noi suntem caii şi timpu-i căruţa! Merge cum tragem noi! Io, drept să-ţi spui, m-am cam grăbghit... Şi na, că aproape s-o gătat aţa. Mai e oţâră şi asta care mai e, îi cu noduri! Mă duc pănă la cimitir, că mi-o zis vecina că o căst poza la fata mea de pe cruce. I-am îngropat pe toţi maică, pe toţi. Acum aştept să mă duc şi io! Da nu ştiu cine o să mai vie la mine, la cimitir, când n-oi mai hi. Nu mai am pe nimeni... Să te duci să vezi câţi sunt în deal pe care nu-i mai ştie nimeni, la care nu mai merge nimeni! Şi să le mai aprinzi o lumânare. Că zice că dincolo-i tare întunerec şi, de fiecare dată când aprinde cineva o lumânare aici, în Ţara Făgăraşului, se luminează toată lumea ailaltă.. Eu îs nătântoacă tare, m-am ticăloşit şi abghia mai poci urca cele 82 de trepte din cimitir, către mormântul nost. Da toată viaţa am aprins mereu lumânări pe la mormintele părăsite... Asta-i viaţa maică. Suntem mulţi, suntem răi şi suntem proşti ca noaptea! Altfel n-am mai trage căruţa asta, care-i timpul, în trap (numa pentru ca să-l depăşim pe vecinul)... Am merge la pas, în plimblare şi ne-am ruga la Dumnezău Drăguţu să ne ajute să ne mântuim sufletele, să petrecem şi dincolo în lumină.  Da să te duci în deal, neapărat, să vezi câţi sunt pe care nu-i mai ştie şi nu-i mai caotă nimeni. Să te duci! Şi să le faci lumină” 
 
 

Sfantul Teofan Zavoratul: Trei cuvinte despre purtarea Crucii

[...] Crucea personală a fiecăruia, cînd se uneşte cu Crucea lui Hristos, atunci puterea şi lucrarea acesteia din urmă trece asupra noastră, devenind un fel de canal prin care, din Crucea lui Hristos, se revarsă asupra noastră orice binefacere şi orice dar desăvîrşit. Prin urmare, crucile personale ale fiecăruia sînt la fel de necesare în lucrarea mîntuirii pe cît este şi Crucea lui Hristos. Nu veţi întîlni nici un mîntuit care să nu fi fost purtător de cruce. De aceea, fiecare este înconjurat din toate părţile de cruci, ca să nu se ostenească căutîndu-şi crucea şi ca să fie aproape de puterea mîntuitoare a Crucii lui Hristos. Putem spune şi aşa: uită-te în jurul tău şi înlăuntrul tău, descoperă-ţi crucea, poart-o cum se cuvine, unită cu Crucea lui Hristos şi vei fi mîntuit. Cu toate că fiecare îşi poartă crucea şi fără să vrea şi, de cele mai multe ori, crucea nu este uşoară, ci anevoie de purtat, totuşi nu fiecare o priveşte în lumina Crucii lui Hristos; nu fiecare o pune în slujba lucrării mîntuirii sale; de aceea, crucea nu este mîntuitoare pentru fiecare. Să luăm la rînd toate crucile posibile şi să vedem cum trebuie să o purtăm pe fiecare dintre ele, pentru ca ea să capete putere mîntuitoare. Sînt multe cruci, dar felurile lor sînt trei: primele sînt crucile exterioare, alcătuite din suferinţe şi necazuri şi, în general, dintr-o nefericită soartă pămîntească; a doua categorie o reprezintă crucile interioare, născute din lupta cu patimile şi cu poftele; pentru a cîştiga virtuţile; a treia categorie o reprezintă crucile harice (de duh şi de har), care sînt primite prin totala predare în voia lui Dumnezeu.

Vă voi spune acum cîteva cuvinte, despre crucile exterioare. Acestea sînt cele mai complexe şi mai diverse cruci. Ele sînt răspîndite pe toate drumurile noastre şi se întîlnesc aproape la fiece pas. Aici putem include supărările, necazurile, nenorocirile, bolile, pierderea celor apropiaţi, necazurile de la serviciu, tot felul de privaţiuni şi de pagube, neplăcerile familiale, relaţiile nefavorabile cu lumea, jignirile, supărările, pierderile şi, în general, soarta pămîntească, mai mult sau mai puţin anevoioasă pentru fiecare. Cine nu are vreuna dintre aceste cruci? Nici nu se poate altfel. Nici celebritatea, nici bogăţia, nici slava, nici o mărire pămîntească nu ne scutesc de ele. Ele s-au împletit cu viaţa noastră pămîntească din clipa în care s-a închis Raiul pămîntesc şi nu se vor desprinde de ea, pînă cînd nu se va deschide Raiul ceresc.

De vrei ca aceste cruci să-ţi fie mîntuitoare, foloseşte-te de ele aşa cum le-a rînduit Dumnezeu pentru mîntuirea omului, în general, şi a ta, în particular. De ce a rînduit Domnul ca nimeni să nu se afle pe pămînt fără necazuri şi strîmtorări? Pentru ca omul să nu uite că este un exilat, ca să nu trăiască pe pămînt ca un băştinaş în patria sa, ci ca un călător şi ca un venetic într-o ţară străină şi să caute întoarcerea în adevărata sa patrie. Cînd omul a păcătuit, a fost imediat izgonit din Rai şi, în afara Raiului, a fost înconjurat de necazuri şi de lipsuri şi de tot felul de greutăţi, ca să ţină minte că nu se află la locul său, ci este pedepsit, şi ca să se îngrijească să caute miluire şi revenire la rangul său. Astfel, nu te mira văzînd necazuri, nenorociri şi lacrimi, ci rabdă fără să te necăjeşti. Nu îi şade bine criminalului şi neascultătorului deplina bunăstare şi fericire. Primeşte acest gînd în inimă şi poartă-ţi soarta cu seninătate.

Sogor Csaba: „Autonomia Tinutului Secuiesc va fi votata in Parlamentul de la Bucuresti..."

Vicepreşedintele Parlamentului European, Laszlo Tökes, va inaugura săptămâna viitoare reprezentanţa Ţinutului Secuiesc la Bruxelles. Acţiunea este sprijinită de ceilalţi doi eurodeputaţi UDMR. Unul dintre aceştia, Sogor Csaba, recunoaşte că, pe lângă lobby-ul economic, reprezentanţa va pleda şi pentru autonomie.
Inaugurarea „ambasadei" Ţinutului Secuiesc la Bruxelles va avea loc la data de 1 iunie, iar în cinstea evenimentului, Laszlo Tökes şi europarlamentarii UDMR vor organiza o recepţie la Parlamentul European. La eveniment au fost invitaţi şi colegii din grupul popularilor europeni, care au fost luaţi prin surprindere. Europarlamentarii români din PPE vor analiza luni cazul înfiinţării Reprezentanţei la Bruxelles a Ţinutului Secuiesc, a declarat pentru „Adevărul" Marian Jean Marinescu (PDL), lider al delegaţiei române din cadrul PPE. „Noi abia acum am aflat. Oricum, Tokes nu vine la reuniunile delegaţiei române din PPE, îşi trimite doar asistentul", a mai comentat Marian Jean Marinescu. Reprezentanţa va avea doi angajaţi şi va fi susţinută financiar din bugetele judeţelor Harghita şi Covasna şi din contribuţiile eurodeputaţilor UDMR.

Explicaţiile eurodeputaţilor UDMR

Întrebat dacă reprezentanţa va face lobby şi pentru autonomia Ţinutului Secuiesc, eurodeputatul UDMR Sogor Csaba a răspuns: „Bineînţeles, că va face... De ce să nu facă? E o practică europeană pe care noi nu trebuie să o aruncăm la gunoi. Dar să nu fie nimeni neliniştit, autonomia Ţinutului Secuiesc va fi votată tot în Parlamentul de la Bucureşti...".

Sursa: Adevarul
Related Posts with Thumbnails