Ce caută şeful „ocultei mondiale“ la Bucureşti?

Preşedintele grupului Bilderberg şi în acelaşi timp unul dintre cei mai influenţi oameni din lume se află astăzi la Bucureşti, la invitaţia Guvernatorului Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu. Grupul sau clubul Bilderberg este considerat a fi cea mai puternică structură informală din lume şi reuneşte oameni extrem de influenţi în special din Europa Occidentală şi SUA - politicieni, bancheri, industriaşi. Astăzi, oficial, Vicontele Etienne Davignon va ţine la sediul BNR o conferinţă cu titlul „Uniunea Europeană după criza datoriilor suverane“.

Membrii Clubului Bilderberg, afirmă COTIDIANUL, ţin anual întruniri cu uşile închise, la care accesul este permis doar pe bază de invitaţie specială şi unde se discută probleme de anvergură mondială, în particular cum să fie susţinute interesele Occidentului. Se spune că atunci când membrii Bilderberg ajung la consens în privinţa unei acţiuni, aceasta este îndeplinită prin angrenarea instrumentelor de care dispun multinanţionalele, băncile sau structurile politice ai căror exponenţi fac parte din Club. De pildă, anunţă LIBERTATEA, Vicontele Davignon susţine că grupul Bilderberg a ajutat la crearea monedei euro, a cărei soartă este pusă în discuţie de criza actuală.

Niciun român nu a luat vreodată parte la întrunirile Grupului Bilderberg, susţine ADEVĂRUL. Dar România are doi reprezentanţi în Comisia Trilaterală, o altă structură transnaţională considerată a avea strânse legături cu Grupul Bilderberg şi Clubul de la Roma. În componenţa acestei comisii au intrat directori de concerne, bancheri, politicieni (printre care şi foşti preşedinţi ai Statelor Unite), economişti, şefi de sindicate, preşedinţi de fundaţii – în general cei mai influenţi oameni din America de Nord, din Europa şi din Japonia. Reprezentanţii ţării noastre în Comisia Trilaterală sunt Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale, şi Mihai Tănăsescu, fost director executiv adjunct la Banca Mondială şi fost ministru al finanţelor în România.

Şi anul trecut, aminteşte NAŢIONAL, a fost un „moment unic“, când Comisia Trilaterală a poposit la Bucureşti, tot la invitaţia guvernatorului BNR. Atunci s-a discutat despre România, Rusia, Marea Neagră şi guvernanţa global. Din cauza discreţiei cu care se înconjoară Grupul Bilderberg este asociat cu cele mai oculte organizaţii. În general media nu are acces, lista participanţilor la întîlniri nu se publică în avans şi nu există comunicate de presă. Reuniunile Grupului Bilderberg au loc anual, începând din 1954, afirmă ROMÂNIA LIBERĂ, iar fondatorii grupului au fost magnaţii David Rockefeller şi familia de bancheri Rotschild.

Sursa: Ziare.ro  
Autor: Ziare.ro

Părintele Justin despre “revoluţia” din 15 oct. 2011: “Sub nicio formă să se nu iasă în stradă, pentru că este o capcană!”

 

Părinte un pericol social care se întrezăreşte la ora actuală îl reprezintă posibilitatea unor revolte generale, pe care nişte conducători din umbră le dirijează şi scot populația în stradă să protesteze faţă de criza în care ne aflăm. Chiar există nişte anunţuri de mobilizare generală programată anul acesta, oricum cât de curând. Ce sfătuiți oamenii să facă?

Sub nicio formă să nu iasă în stradă, pentru că este o capcană mai mare decât își pot vreodată închipui. Sunt manevre politice, în care românul nostru a picat de multe ori. Aşa cum ne-au ameţit şi ruşii şi americanii; după ’44 toţi săreau în sus că vin americanii şi vin americanii! Românii noştri peste tot aşteptau americanii. Şi securitatea înregistra toate persoanele care propovăduiau acest americanism. Americanii nu au mai venit, bineînţeles, au umplut însă puşcăriile de români, condamnări – 15-20 de ani de puşcărie. De aceea eu atenţionez şi acum, pentru că niciodată nu poţi şti ce e pus la cale şi care sunt înţelegerile şi dedesubturile dintre ei. Cetăţeanul, înainte de a ieşi la o manifestaţie sau revoltă, trebuie să îşi pună mai întâi întrebarea: Cine pune la cale această revoltă? Cine o conduce? Că spontană e o naivitate să crezi că e. Dacă se va informa va vedea că în spatele acestor mişcări sunt oameni ai sistemului, nişte criminali care se folosesc de mulţime spre a-şi câştiga ei autoritate şi putere. Împotriva cui te revolţi? Se ştie măcar cine e de vină pentru această criză? Nu e limpede că ea este provocată tocmai de bancherii şi oamenii sistemului în scopuri murdare? Aşadar cine se va face părtaş la astfel de revoluţie își va periclita şi libertatea pe care o mai are şi răspunde şi pentru întreaga omenire care se va afunda într-o dictatură nemaiîntâlnită până acum. Nu vă încredeţi în manipulările mass-mediei. Şi chiar de ar avea un scop bun o revoluţie, cine să mai dirijeze o societate în zilele noastre? Toţi stăpânii netrebnici s-au făcut, nu mai este niciun drept care să poată dori binele omenirii. Numai Dumnezeu ne poate scăpa de urgia care vine. De abia aici este justificată cuminţenia. Deci să avem cuminţenia cea bună şi să nu cădem în laţurile unei politici nefaste.

extras din interviul ce va apărea în ATITUDINI, nr. 19,

preluat de pe siteul revistei Atitudini.com

MINUNI ALE SFINTEI PARASCHEVA

Aceste minuni sunt însemnate de către o păcătoasă creştină - Blondina -, după porunca Sfintei Parascheva, care i-a spus în vis să scrie toate minunile făcute de ea, pe care le ştia această ucenică a Sfintei Paraschiva. Multe minuni face Sfânta Cuvioasă Paraschiva cu tinerii şi cu toţi care se roagă ei cu credinţă.
 
[ DESCARCA FISIER WORD: minuni-Sfanta-Parascheva.doc ]

1. O studentă dentistă, făcând practică într-o clinică, şi-a lăsat pe masă, în cabinetul de lucru, poşeta în care avea bani mulţi şi un ceas de mână, de mare valoare. Când să plece acasă, a observat că lipsesc banii şi ceasul. Ea, fiind foarte credincioasă, imediat a venit la Sfânta Paraschiva şi i-a spus durerea sa, dar pentru pomelnic n-avea bani. După trei zile vine un om în vârstă la cabinetul medical şi îi aduce ceasul şi banii, cerând mii de scuze pentru feciorul său, care era un golan şi - fiind chiar clientul ei - a profitat când ea a ieşit din cabinet şi i le-a furat. Tatăl băiatului i le-a găsit ascunse, l-a bătut până i-a spus de unde le-a luat, apoi a venit de i le-a adus înapoi.
2. O femeie tânără de 33 de ani dintr-un sat de lângă Iaşi, a intrat într-o zi în Sfânta Mitropolie. Părea abătută, nervoasă şi chiar nebună. S-a închinat la multe icoane şi a venit la moaştele Sfintei Paraschiva. S-a închinat, însă când a vrut să sărute sfânta raclă, o putere a izbit-o şi ea a căzut la pamant . A inceput sa strige: "draci, diavoli..". Oricine venea către dansa, ea ii împingea, şi la un moment dat a venit paraclisierul Sfintei Mitropolii - un diacon cu viaţă frumoasă călugărească -, a apucat-o de mână şi a întrebat-o: "Spune, ce păcat ai făcut?" Ea a spus că a umblat cu farmece, că a auzit că soţul ei o înşeală.
A întrebat-o de unde este şi cum o cheamă? Nu ştia, ci se văieta de cei trei copilaşi ai săi. Atunci părintele diacon a întrebat-o dacă ştie să citească. Ea a spus că ştie; el i-a dat acatistul Sfintei Paraschiva ca să-1 citească. Ea s-a aşezat în genunchi la picioarele sfintei şi a citit tot acatistul. Apoi preotul duhovnic a chemat-o la el, a vorbit şi a văzut că ea s-a limpezit la minte.
A mărturisit-o şi, fiindcă ea a spus că de trei zile n-a luat în gură nici un strop de apă, a împărtăşit-o. Femeia a plecat acasă sănătoasă.
3. Într-o zi o femeie de 40 de ani a intrat în Sfânta Mitropolie, alergând prin biserică şi plângând în hohote. Am întrebat-o ce are. Mi-a spus că lucrează ca femeie de serviciu la tribunal, a făcut sinuzită, dar, neavând timp să se trateze, a neglijat şi s-a pomenit cu dureri grozave de cap şi apoi i s-a umflat tot capul. Era fără soţ, cu trei copii. S-a dus la doctor, care i-a spus că tot creierul este acoperit cu puroi şi că trebuie să-i facă operaţie foarte grea, dar că ea nu va rezista la această operaţie, şi de aceea să aştepte moartea.
Am întrebat-o dacă crede în Dumnezeu, a spus că da, dar la biserică vine rar, având serviciu, copii şi sărăcie mare. Atunci am dus-o la Sfânta Paraschiva, ea s-a închinat, i-am făcut pomelnic, dar ea avea numai cinci lei, a lăsat pomelnicul şi a plecat. Peste trei luni am intalnit-o pe strada, sănătoasă, voioasă. Am întrebat-o cum se simte, îmi spune: "Bine! Dar să vedeţi cum s-a întâmplat. La vreo trei săptămâni după ce am dat pomelnicul, a început să-mi curgă puroi din nas şi a curs mult timp. S-a scurs toată infecţia de pe creier şi m-am făcut sănătoasă".

DIVORTUL EREDITAR – COPIII DIVORTATILOR

A trecut mai bine de un an de cind nu am mai dedicat o editie speciala divortului. Revenim astazi, fiind determinati sa o facem de aparitia in vara a unui bestseller, The Divorce Generation (“Generatia Divortului”), a lui Susan Gregory Thomas, fosta jurnalista la US News & World Report. Carti despre divort si efectul lui asupra copiilor apar des. Neobisnuit despre aceasta carte insa este autoarea si perspectiva din care scrie. Susan a fost ea insasi victima divortului parintilor ei cind era mica iar cind s-a casatorit a jurat ca nu va divorta nici o data. Si totusi a facut-o. Cartea ei e vocea copiilor celor divortati dar care la rindul lor au divortat si ei. Este o carte despre parintii victimizati in copilarie de divortul parintilor lor si care la rindul lor isi victimizeaza proprii copii tot prin divort. E vorba de divortul in lant, divortul ereditar cum il numesc sociologii, divortul care trece de la o generatie la alta la fel ca o boala ereditara. Despre aceasta categorie sociala scrie Thomas in Generatia Divortului, o generatie a divortului ereditar.

In mare parte, cartea descrie experientele de care a avut parte autoarea ca victima a divortului, apoi intemeierea unei familii proprii, copiii proveniti din casatorie, divortul pe care nu si l-a putut imagina nici o data, si impactul lui asupra propriilor ei copii. Cum de a ajuns Thomas, o victima a divortului, sa-si victimizeze proprii copii printr-un divort al ei?  

Thomas apartine Generatiei X, asa fiind numita de sociologi generatia nascuta intre 1965 si 1980 a carei parinti au divortat. Una din intrebarile inevitabile pentru cei nascuti in acea perioada e “cind au divortat parintii tai?”` Toti isi amintesc de parca ar fi fost ieri data exacta si circumstantele precise cind parintii le-au spus “divortam.” Iar efectul a fost acelasi pentru toti – devastant. Thomas este imaginea perfecta a consecintelor divortulului asupra Generatiei X. Tatal ei plecase de acasa cu secretara, lasindu-si in urma sotia, pe Susan si pe fratele ei. Asta a fost in 1981 cind ea avea doar 12 ani. In urmatorii ani, fara un tata in casa, Susan a luat-o razna si s-a aventurat in tot felul de stiluri de viata alternative in Philadelphia unde isi traise anii adolescentei. S-a apucat de fumat, apoi de droguri, a fost exmatriculata din scoala, a fost chiar si internata intr-un spital de boli mintale vreme de aproape un an. Fratele ei nu s-a lasat nici el mai prejos luind-o si el razna. 

Nomazi 

Susan si fratele ei insa nu erau exceptia cartierului in care locuiau. Erau regula. O multime de copii de virsta lor traiau doar cu un singur parinte, fie mama sau tata, si se comportau la fel. Formau grupuri sa-si tina companie unii altora si se deplasau in grupuri pentru ca le lipsea confidenta de sine. Se incurajau unii pe altii la lucruri rele si isi aminteau unii altora despre ziua cind parintii le-au spus ca divorteaza si sentimentele care le simtisera cind au primit vestea. O zi care nu puteau s-o uite. Susan si copiii din cartierul ei erau mereu pe duca. O saptamina cu mama, una cu tata. O vacanta aici, alta la sute sau chiar mii de kilometri departare. Psihologic trebuiau sa se ajusteze si sa se reajusteze mereu. Sa se obisnuiasca cu tati sau mame noi, frati si surori noi, obiceiuri si reguli de familie noi, rudenii noi, prieteni noi. Constant formau sau se dezlipeau de ceea ce sociologii numesc “blended families”, adica familii amestecate. Traiau, spune Susan, o viata de “nomazi”. Un baiat pe care Susan il cunoscuse in cartierul ei a fost pus de parintii lui sa locuiasca, singur, intr-un apartament la mijlocul distantei dintre parintii lui divortati. Parintii veneau sa-l viziteze, nu invers, cind doreau ei sau cind le era lor convenient. Nu a rezistat mult. A devenit betiv, a falimentat moral, nu a ajuns sa se casatoreasca si a murit, invins de betie, fara sa ajunga varsta de 30 de ani. 

Casatoria 

La o virsta mai tirzie Susan s-a casatorit si ea. In cei 16 ani de casnicie a avut copii, insistind ca nu va divorta nici o data. Pe vremea aceea statistica divortului in America incepuse sa de-a semne incurajatoare. Dupa ce si-a atins apogeul in jurul anului 1980, rata divortului in America a inceput sa scada lent. In 1990 77% dintre casatoritii americani trecusera cu succes de primii 10 ani de casnicie – un palmares namaintilnit in America de zeci de ani. Statisticile astea o incurajau pe Susan si-i dadeau confidenta ca nimic nu s-ar fi putut intimpla in familia ei sa o faca sa divorteze si sa-si treaca copiii prin aceasi tortura a divortului prin care a trecut ea. Perspectiva ei insa inca apartinea anilor 60 cind jumatate din femeile americane inca afirmau ca divortul nu se poate justifica sub nici o forma, oricit de rau ar merge lucrurile intre soti. Pina in 1980, insa, optica s-a schimbat radical, doar 20% dintre ele mai impartasind opinia asta.

Primul semn dupa casatorie care i-a amintit lui Susan cit de traumatizata a fost de divortul parintilor ei s-a ivit la 32 de ani cind a nascut primul copil, o fetita. Dintr-o data a intrat intr-o depresie, fetita neaducindu-i bucurie ci reamintindu-i de trauma suferita dupa divortul parintilor ei. Dupa citeva sesiuni de terapie doctorul i-a pronuntat sentinta. “Tu,” a spus el, “esti un orfan de razboi.” Al razboiul dintre parinti. Un orfan cu ambii parinti inca in viata. Un orfan al sufletului. Crescind fara ambii parinti in familie, spune Susan, ne face sa investim tot ce avem in copiii proprii, dorind sa le oferim, cu orice pret, un camin stabil si linistit. Curios, insa, relatiile cu propriile mame se deterioreaza. Mamele care provin din familii divortate nu-si privesc propriile mame ca modele de crescut copiii, ci ca pe niste femei falimentare. Ce ai de invatat de la ele, intreaba Susan? 

Divortul 

Cum a ajuns Susan sa divorteze? Invatase si ea de la altii ca o casatorie are mai multe sanse de reusita daca viitorii soti traiesc laolalta inainte de a-si spune reciproc “Da!” Dupa acest model a trait si ea cu viitorul ei sot opt ani inainte de casatorie. Nu au ascultat de parintii lui, amindoi crestini, care i-au sfatuit sa nu traiasca impreuna inainte de casatorie. Pentru o vreme lucrurile au mers bine. Amindoi cistigau bine. Susan devenise un jurnalist proeminent la o publicatie proeminenta americana. Viitorii soti erau “cei mai buni prieteni” si se conformasera din plin noilor doctrine ale casatoriei in voga atunci  care priveau normele traditionale ale casniciei ca “invechite”. Cei doi devenisera “parteneri” de viata, asa cum fusesera invatati pe bancile universitatii la cursurile moderne de sociologie si antropologie. Erau “egali”, lipsiti de “prejudecati” si viata era minutata. Viitorul sot era “perfect” si facea pe linga casa si in bucatarie mai multa treaba decit generatia de barbati de dinaintea lui. Susan era fericita. Avea un “partener” de viata perfect. 

Ceva insa a intervenit – adulterul, un virus cu care nici familia nici casatoria “moderna” nu se pot obisnui. Cum de au ajuns aici? Susan pune punctul pe “I”. Barbatii moderni sunt crescuti si invatati ca dragostea in relatii e secundara relatiilor sexuale. De aceea sunt in cautare de satisfactie sexuala iar infidelitatea si adulterul sunt consecinta acestei cautari. Infidelitatea si respingerea monogamiei devin cauzele tot mai des citate pentru divort. In timp, sotul Susanei si-a pierdut interesul in ea si a cautat sa-si satisfaca viata intima in alta parte. La rindul ei Susan si-a abandonat instinctele casnice, lasind pe altii sa spele rufele sau vasele, ori sa faca cumparaturi. Vreme de doi ani nu au mai dormit in aceasi camera, si au incetat sa mai vorbeasca. Comunicau doar cind copiii erau la masa, si doar de dragul lor, nu de dragul unuia fata de altul. Asa, durerea prin care Susan a trecut cind parintii ei au divortat a dat-o mai departe celor doi copii carora le-a dat viata. Asemenea unei boli ereditare. Concluzia lui Susan e zdrobitoare. In cuvintele proprii “I have yet to meet the divorced mother or father who feels like a good parent, who professes to being happy with how their children are now being raised. Many of us have ended up inflicting pain on our children, which we did everything to avoid.” (“Inca nu am intilnit o mama sau un tata divortat care sa se simta ca fiind un parinte bun, sau sa spuna ca sunt multumiti de cresterea copiilor lor. Multi dintre noi am ajuns sa cauzam durere in copiii nostri, un lucru care ne-am spus ca nu-l vom face nici o data.”) 

Părintele Arsenie Boca: Dumnezeu se roagă

„Aşadar, ca să ne mântuim şi să moştenim cu Dumnezeu viaţa veşnică, trebuie să o cunoaştem şi să o trăim cu Dumnezeu, încă din viaţa aceasta vremelnică. Trebuie, adică, să fim străbătuţi şi locuiţi de Dumnezeu, ca să se arate în noi viaţa dumnezeiască. Iar, pe de altă parte, precum nu se află vrajbă în Dumnezeu, aşa să nu se afle nici între cei ce-L au pe El ca temelie a vieţii. Starea de pace cu toată făptura e o minune aşa de mare, încât uimeşte lumea şi o sileşte să recunoască într-aceasta fapta lui Dumnezeu. Împărăţia vieţii veşnice s-a propovăduit şi e deschisă; pe împărat îl cunoaştem şi iubirea I-o ştim; supuşii însă tare greu s-adună ca să fie una, de aceea trebuie răsunet de surle, după grosimea de ureche la care au ajuns supuşii Împărăţiei. N-ar trebui decât să-L recunoaştem toţi pe Dumnezeu ca Tată şi că noi toţi îi suntem fii şi, potrivit cu această cunoştinţă, să ne orânduim viaţa.”

 

Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006.

Actiune penala impotriva demolatorilor fostei reşedinţe a prinţului Zizi Cantacuzino-Grănicerul, din str. Gutenberg nr. 3

Comunicat de presă

Asociaţia pentru Memorie Identitară „Carpaţii” salută decizia Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, de începere a urmăririi penale împotriva demolatorului fostei reşedinţe a prinţului Zizi Cantacuzino-Grănicerul, din str. Gutenberg nr. 3, acesta fiind primul caz de urmărire penală pentru demolarea unei clădiri de patrimoniu de care avem cunoştinţă.
La interpelarea făcută de Asociaţia Salvaţi Bucureştiul, Poliţia a adus la cunoştinţa acestui ONG demararea acţiunii penale ca urmare a reclamaţiilor depuse de acest ONG, împreună cu Asociaţia pentru Memorie Identitară Carpaţii.
Reamintim că, în vara anului 2010, în câteva sfârşituri de săptămână, după îndelungi hărţuieli de stradă cu militanţii Asociaţiei pentru Memorie Identitară „Carpaţii” şi după mai multe intervenţii ale Poliţiei, o echipă condusă de numitul Marin Paul, reprezentant al firmei SC Dublu N Don Antonio Impex SRL, a demolat clădirea din str. Gutenberg nr. 3, aflată într-o zonă protejată şi în zona de protecţie a unui monument istoric de valoare naţională, în condiţiile în care Inspectoratul de Stat în Construcţii dispusese oprirea lucrărilor.
În ciuda numeroaselor solicitări ale Asociaţiilor Pro Do Mo, Carpaţii şi Salvaţi Bucureştiul, nici Poliţia, nici Ministerul Culturii şi nici Inspectoratul de Stat în Construcţii, nu au intervenit eficient pentru stoparea fizică a demolărilor, mărginindu-se să dispună în abstract oprirea lucrărilor. Fiecare din instituţii a profitat de vidul legislativ în aceasta chestiune, constituind un  lanţ al complicităţilor care a favorizat mafia imobiliară interesată de demolarea clădirii.
Asociaţia Carpaţii îşi exprimă speranţa că ancheta în cazul Gutenberg 3 nu se va opri doar la aceşti demolatori, care au fost doar o rotiţă în angrenajul mai amplu al complicităţilor ce au dus la distrugerea clădirii istorice.
Este necesară extinderea anchetelor şi sancţiunilor la nivelul tuturor factorilor responsabili din instituţiile statului.
Un exemplu este Ministerul Culturii, care nici până azi nu a oferit un răspuns solicitării noastre de demitere şi sancţionare a Directorului Nicolae Stan, de la Direcţia de Cultură Bucureşti, responsabil pentru blocarea procedurii de clasare a imobilului, precum şi pentru imixtiunea la acest nivel a unor factori politico-ideologici, care au justificat refuzul acordării statutului de monument prin faptul că acea clădire funcţionase un timp ca sediu al Mişcării Legionare, al cărui adept fusese prinţul Cantacuzino. Aceste imixtiuni inacceptabile au constituit motivul declarat al demisiei din Comisia Zonală a Monumentelor Istorice Bucureşti, a  reputatului specialist Adrian Crăciunescu, autorul studiului istorico-arhitectural necesar clasării imobilului.
De asemenea, vor trebui investigate inconsecvenţele Inspectoratului de Stat în Construcţii, care prin inspectoarea Carmen Ionescu, a avizat reînceperea lucrărilor de demolare, pentru ca, în 24 de ore, la presiunea ONG-urilor, să revină asupra acestei nefaste decizii ce a dat timp demolatorilor să avanseze în opera lor distructivă.

Florin Dobrescu

Preşedintele Asociaţiei pentru Memorie Identitară „Carpaţii”

Clanurile ţigăneşti – tumoarea neoperată a României

Teoriile ONG-iste despre bieţii ţigani discriminaţi şi lipsiţi de şanse, obligaţi să comită infracţiuni de majoritatea haină la suflet, tocmai au primit o lovitură cruntă (a câta oare?) la contactul cu realitatea: baschetbalistul american Chauncey Hardy, care evolua pentru echipa CSS Giurgiu, a fost asasinat de un membru al clanului ţigănesc “Butoane”.  Crima, parcă trasă la indigo după cazul handbalistului român Marian Cozma, s-a produs într-un club din Giurgiu şi a adus în prim plan situaşia explozivă din oraşul de pe Dunăre, unde câteva clanuri ţigăneşti terorizează de ani buni localitatea.  Se vor găsi desigur destui tembeli care să spună că o crimă dintr-un bar n-ar trebui să capete conotaţii etnice, că asasinul George Ionuţ Tănăsoaia, pe care până şi maică-sa îl ştie nu ca George ci ca Gypsy Gypsanu, probabil că doar l-a împins niţel pe baschetbalistul american.  Realitatea giurgiuveană este însă că de ani buni nu mai poţi ţine în oraş un magazin fără să plăteşti taxă de protecţie către unul dintre clanurile ţigăneşti care şi-au împărţit oraşul, că în martie 2010 clanurile “Butoane” şi “File” au purtat lupte de stradă pentru împărţirea zonelor de influenţă şi că asasinatul din clubul Emotione (unicul din oraş) este rezultatul direct al acestui climat.
  Suntem doar la un pas de transformarea întregii Românii într-un imens Giurgiu, în care poţi plăti cu viaţa dorinţa de a sărbători cu coechipierii o victorie, dacă unui ţigan nenorocit i se pune pata pe tine. Şi asta numai din cauza complicităţii autorităţilor cu mafia ţigănească, a imbecilităţii politicienilor români şi a crasei indolenţe a majorităţii populaţiei. Clanurile ţigăneşti pot transforma viaţa oricui într-un coşmar, nimeni nu se poate lua individual de piept cu ele. Avem de-a face cu un cancer care, dacă nu este operat cât mai urgent, va duce întreaga ţară într-o metastază de care nu vom mai putea scăpa decât prin emigrare.
 Iar operaţia trebuie făcută nu haotic, cu furci, topoare şi sticle cu benzină de către populaţia indignată, ca în Bulgaria, ci metodic, cu precizie chirurgicală, de către serviciile secrete, poliţie şi jandarmerie. În primul rând pentru că singurul rezultat care se obţine prin izbucnirile populare este că nişte baragladine interlope ajung să se victimizeze în faţa întregii Europe, să urle “pogrom mânca-ţi-aş” şi să zbiere cât de persecutate sunt în faţa camerelor de luat vederi, deşi locul lor ar fi la ocnă. În al doilea rând, pentru că nu suntem animale, nu putem nici ucide şi nici închide în lagăre o întreagă populaţie, iar soluţia trebuie să fie în concordanţă cu legile ţării.
 Problema este că, în momentul de faţă, legile nu se mai aplică în nici un fel când vine vorba despre clanurile ţigăneşti. Aici trebuie să intervină populaţia, punând presiune pe clasa politică şi alegând acei conducători capabili să extirpe tumoarea acestor clanuri din trupul României.  Lucrurile nu sunt simple, pentru că în 21 de ani de proxenetism, trafic de droguri, furturi şi tâlhării, aceste clanuri au acumulat averi colosale, pe care le folosesc, la nevoie, pentru a plăti avocaţi buni, a mitui judecători şi procurori şi a ieşi basma curată din orice situaţie.  Pe de altă parte însă, o mare parte a activităţii infracţionale a acestor clanuri este atât de primitivă şi de violentă, încât ar fi extrem de uşor ca majoritatea membrilor lor să înfunde puşcăria, dacă autorităţile şi-ar face corect şi eficient datoria.
 Nu ne trebuie decât voinţa politică de a face curăţenie. Şi e clar că aceasta n-o să vină de la fratele naşului infractorului ţigan Bercea Mondial. Rămâne de văzut daca o putem găsi de cealaltă partea baricadei, sau dacă, nu cumva, ne trebuie o alternativă de dreapta la acutalul binom PDL-USL. Şi cred că ar trebui să ne dumirim repede, până nu e prea târziu…

Sursa: Adrian Niculae – 100% jurnalism