Aniversarea Mitropolitului Visarion Puiu, apărătorul românităţii răsăritene, condamnat la moarte la ordinul lui Stalin. EVOCARE de Pr. Dr. Aurel Florin Tuscanu pentru Basarabia-Bucovina.Info

Zilele “Visarion Puiu” au ajuns la Editia a XVII-a, ne informeaza Protoieria Roman. Portalul Basarabia-Bucovina.Info este incantat sa publice in memoria marelui roman aparator al romanitatii rasaritene, la implinirea a 134 de ani de la nasterea sa, o lucrare biografica si, in acelasi timp, o calda evocare, scrisa pentru aceasta ocazie de  Pr. Dr. Aurel Florin Tuscanu, Protopop de Roman, caruia ii multumim in mod deosebit. Felicitari organizatorilor evenimentului aniversar! Sa nu-l uitam pe Parintele Visarion Puiu! Doamne, ajuta!
Vedeti si Ce-a făcut Mitropolitul Visarion Puiu cu 760 kg aur. Fotografii din Fototeca Ortodoxiei Romanesti

Un  ierarh erudit si un misionar iscusit

Mitropolitul Visarion Puiu

( 27 februarie 1879 – 10 august 1964 )

Pr. Dr. Aurel Florin Tuscanu

Protopop de Roman

Preliminarii

Pana in anul 1989,  numele mitropolitului Visarion Puiu a fost pomenit foarte rar. Chiar in manualul de Istorie a Bisericii Ortodoxe Romane, e ditat in mai multe editii de distinsul academician  Pr. Mircea Pacurariu, i s-au alocat doar cateva randuri.

Dupa patru decenii,  la 25 septembrie 1990,  Sf.Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a anulat hotararea nedreapta  din 28 februarie 1950,  prin care acesta era caterisit,  reabilitandu-l.

Incepand cu anul 1990,  apar sporadic, in special in marile orase Moldave, articole care vizau redescoperirea marelui ierarh peste care s-a asternut nedreapta uitare.

Un moment important il constituie anul 1996, cand la Pascani, orasul sau natal, s-a constituit un comitet format din intelectuali ai urbei ,  ce si-a propus organizarea unor actiuni de popularizare  a personalitatii ierarhului.Initiativa a fost benefica si incepand cu anul urmator (1997) s-au desfasurat anual diverse activitati cultural religioase denumite generic: „Zilele Mitropolit Visarion Puiu”, avand in program si expozitii documentare, sesiuni de comunicari, lansari de carte, slujbe de pomenire, concursuri scolare tematice, s.a.Printre cei care au asezat temeliile Asociatiei Visarion Puiu si care astazi nu mai sunt printre noi, trecand la cele vesnice, amintim pa parintele profesor Ioan Ivan de la Mrea Neamt, academicianul Constantin Ciopraga,  Pr. Mihai Mocanu, fost protopop la Pascani sicolectionarul pascanean Vasile Nita .
Tuturor acestora ganduri de pioasa amintire.

Cel care a reusit intr-adevar sa coaguleze  intr-o „familie„ pe toti iubitorii lui Visarion Puiu a fost istoricul militar col.(r) Dumitru Stavarache din Bucuresti, cel ce a calatorit mult pe urmele mitropolitului si a publicat nenumarate studii si volume de documente legate de viata si activitatea acestui ierarh,  fiind si presedinte de onoare al Asociatiei Mitropolit Visarion Puiu.

Integral la Basarabia-Bucovina.info

Foto: Fototeca Ortodoxiei Romenesti
Sursa: Basarabia-Bucovina.Info

Vizionati aici Albumele de Fotografii Basarabia-Bucovina.Info

Dati un “Like” Paginii de Facebook Basarabia-Bucovina.Info

- See more at:

VIDEO. Secrete ingropate in malurile Canalului-Dunare-Marea Neagra si in lagarele de exterminare comuniste. Despre experimentul Romania si Manastirea de la Poarta Alba, inchinata sfintilor inchisorilor

Prof. Radu Baltasiu: Geopolitica luxului. "Ce fel de aliat strategic este România dacă tu îi ataci sanctuarul moral, ţăranul român şi formula sacră de viaţă, familia?"

.... de a pierde un popor aliat.

"[Pentru SUA] nu mai există o altă ţară în Balcani, or, poate chiar mai mult, la Marea Neagră, cu mai mult potenţial [higher marginal value] pentru activitatea [proaspătului] secretar de stat [John] Kerry."* - afirmă Mark H. Gitenstein, fostul ambasador în România până în 2012 în Ambassador Perspectives (15 feb. 2013). Ambasadorul are dreptate: am mai spus şi în altă parte că în 2012 "rata copiilor cei mai dotaţi este de două mai mare [în România] decât în altă parte." (The Economist, 7 aug. 2012) Au trecut, însă, trei luni, şi SUA nu au încă un ambasador în România, "partener strategic". Ca să fiu cinic, în tonul de tip Wall-street dat de expresia "valoare marginală" din textul ambasadorului, aş spune că mă minunez că Gitenstein foloseşte cuvântul "ţară" (country), când ar putea să-i spună "zonă": "zona zis românească". Dar nu aceasta este problema.

Aproape 99% dintre români sunt credincioşi - conform unui studiu Soros din 2011  (citat de Antena 3, pe 11 oct. 2011). Se ştie că Fundaţia pentru o Societate Deschisă nu e filocreştină. Dintre aceşti 99%, arată studiul Soros,   82% sunt ortodocşi.  Românii sunt, de altfel,  cel mai mare popor european conservator (Eurobarometrul 2005, p.9). Tocmai această trăsătură este şi obiectul de lucru al unor astfel de fundaţii, ong-uri etc., "civile".

Unde este sursa credinţei? La ţară. Oraşul, întemeiat pe diviziunea funcţională a muncii, este prin excelenţă abstract. Relaţiile sociale dominante sunt de tipul "weak ties", legături slabe. Orăşeanul este confuz. Chiar şi relaţiile pe care le are sunt adeseori "condamnabile" (termenul de relaţii este util, dar oarecum imoral).
La ţară, ordinea derivă direct din creştinismul cosmic şi se pare că încă vascularizează salvator viaţa satului, chiar şi pentru cei care s-au întors de la muncă din Occident şi şi-au făcut case-colivii din beton şi sticlă. Pentru că la ţară esenţa relaţiei omeneşti nu este ce ştii să faci şi să te descurci ci, al cui ești, adică neamul. Neamul, în esența lui, trimite la un alt tip de existență, numit ființare, și care are trimiteri până la Geneză. Pentru că singurul om care trăieşte aproximând timpul primordial, prin calendar creştin, orientare spaţială, norme cotidiene, este ţăranul. Chiar în cavourile acestea moderne numite vile, răsărite în ultimii ani la ţară, mai degrabă obiecte de poziţionare în ierarhia locală decât de cadre de locuire propriu-zisă.

Ambasadorul Gitenstein remarcă încă un fapt, românii sunt în continuare printre cei mai pro-americani. Mai mult "în opinia mea, în lume nu este un popor mai prietenos, inteligent, plin de compasiune şi creativ. ... de la care avem multe de învăţat  - acesta este motivul pentru care limba română este a treia vorbită în [sediul] Microsft din Seattle."

Ce nu a înţeles însă ambasadorul Gitenstein este că românii nu prea mai au motive să fie pro-americani. Roosevelt, Truman şi Eisenhower au jucat la ruleta istoriei folosind destinele românilor, polonezilor, ungurilor, bulgarilor, sârbilor, balticilor, cehilor, slovacilor etc. Au fost aşteptaţi vreme de 45 de ani (1944-1989). Rareori o mare putere s-a bucurat de un capital moral atât de mare. Când americanii poposiră aici, după 1990, primul lucru de care s-au interesat au fost minorităţile, nu poporul român (vezi uriaşa manipulare făcută de congresmanul democrat Tom Lantos). Ca şi când comunismul ar fi digerat omul selectiv. Nici o altă țară nu a irosit un asemenea uriaş capital moral - mult mai mult decât simpatie. Simpatic este pudelul doamnei de vis-a-vis. Aşteptându-i pe americani, câteva mii de români au luptat în munţi vreme de peste 10 ani, iar ungurii au ieşit în stradă în 1956 (Historia, 2010).

veteranul Ion Chiuchiur, partizan anticomunist în zona Nereju,
  arătând  o conservă păstrată de la americani,
le transmitea acestora peste  timp:
 "Ne-aţi lăsat prea mult pe mâna ruşilor."
(Evenimentul Zilei, 3 aprilie 2008)

Cum a irosit America acest capital? Fiind prinsă în jocurile KGB-ului şi practicând la nivelul Departamentului de stat confuzia dintre slăbirea statului român şi regimul comunist. Desigur, confuzia a fost, în bună măsură, indusă. Divizia anti-kgb a CIA a fost controlată de ruşi prin Aldrich Ames vreme de 10 ani, între 1985 şi 1994. Urmările nu putea fi decât unele: de pildă, şeful rezidenţei CIA din România, Harold Nicholson, a lucrat pentru KGB între 1994 şi 1997 (AP, 5 iunie 1997). Ambii au pe conştiinţă lichidarea fizică a câtorva zeci de colegi precum şi penetrarea sistemului de securitate american pe toate dimensiunile sale: politic, militar, cultural, economic. Nu este de mirare că în România, pe vector american, a poposit o echipă de destructurare a normalului social, în numele "democraţiei", "Europei", "integrării euro-atlantice", majoritatea fiii sau reprezentanţii uni agenturi sovietice veche de aproape jumătate de secol: Tismăneanu (tatăl, Leonte, agent NKVD), Brucan (agent NKVD, unul din întemeietorii grupării GDS), Patapievici (fiul unui cuplu informativ Gestapo preluat de NKVD). Câţiva dintre aceştia fuseseră frumos reciclaţi ca "profesori americani".

Dr Emilia Corbu: HOMOSEXUALITATEA ARUNCĂ ROMÂNIA CU DOUĂ MII DE ANI ÎNAPOI

Un oarecare Mircea Toma jelea deunăzi că scandalul de la MŢR aruncă România cu câţiva ani înapoi. Toma nu este bine informat. Ii spun eu  sigur că acceptarea homosexualităţii aruncă România cu 2000 de ani înapoi, în vremuri când nici acest stat şi nici acest popor nu existau. Vremuri sclavagiste şi nu doar sub aspectul mijloacelor de producţie, ci al relaţiilor interumane. Nu mi-ar fi plăcut să trăiesc atunci. Când femeia avea un statut inferior şi mulţi oameni erau sclavi, unelte de muncă, obiecte. Dacă ei judecă antichitatea după câteva statui, ruine şi scrieri filosofice păstrate până azi, au doar o imagine unilaterală şi incompletă. Antichitatea era o lume robită la propriu (dacă ne referim la formele statale antice) şi la figurat, dacă ne referim la potopul de vicii, boli şi neputinţe care apăsa bietele fiinţe umane. Tocmai de aceea a fost nevoie de intervenţia personală a lui Hristos, spre a ridica omul robit demonilor şi  viciilor de tot soiul. Şi, într-adevăr civilizaţia acelor timpuri, oraşele lor care nu erau mai mari decât nişte târguri din ziua de azi, acceptau homosexualitatea. Un împărat nevolnic ca Nero se mărita în faţa Senatului Roman. Unde este acel Imperiu acum? Niciodată Imperiul Roman de Apus nu şi-a mai revenit. A fost cotropit, barbarizat. In schimb, Imperiul Roman de Răsărit care a adoptat creştinismul a mai supravieţuit  încă  1000 de ani. Şi, nu oriunde, ci la răscrucea a trei continente, luptând uneori pe trei fronturi.

MIZA LUPTEI

Creştinii nu sunt habotnici, ci foarte practici. Hristos-Dumnezeu  S-a făcut om pentru a îndumnezei omul. Dar porunca este clară.  Nici un pătimaş, un om stăpânit de vicii, nu poate intra în Impărăţia Cerurilor. Şi nu din pricina lui Dumnezeu, ci a lor. Pentru că nu au voinţa necesară acestui act, voinţa privită ca putere a sufletului. Şi nu au voinţă pentru că viciile o macină, o blochează. Iar un om fără voinţă este o unealtă. Nici robii nu aveau voinţă. Deci între vicii şi mântuire este o legătură directă. Viciile macină voinţa de care are nevoie mântuirea. Este ca un furt de energie, de materie primă.

Predică a Părintelui Ilie Cleopa la Duminica Vameşului şi a Fariseului. Despre mîndrie şi smerenie

Voi sînteţi cei ce vă faceţi pe voi drepţi înaintea oamenilor, dar Dumnezeu cunoaşte inimile voastre; căci ceea ce la oameni este înalt, urîciune este înaintea lui Dumnezeu
(Luca 16, 15)

Iubiţi credincioşi,

În multe locuri ale Sfintei Scripturi se arată cît de mare, cît de păgubitoare de suflet şi cît de urîtă de Dumnezeu este patima mîndriei, dar nu puţin se poate cunoaşte răutatea acestui păcat şi din învăţătura Sfintei Evanghelii de astăzi. Eu, fiind prea mic şi nepriceput a arăta prin scris sau prin cuvînt cîte înfăţişări are şi cît de felurită este această răutate a păcatului mîndriei, voi aduce în mijloc o învăţătură preaminunată a Sfîntului Ioan Scărarul în această privinţă. Prin aceasta se va cunoaşte cîte capete are această înfricoşată fiară a mîndriei şi prin care cei înţelepţi şi iscusiţi vor înţelege cît de pestriţ şi primejdios este acest păcat.

Iată ce zice acest sfînt părinte despre mîndrie: "Mîndria este lepădătoare de Dumnezeu, învăţătură a diavolilor, defăimare a oamenilor, maica osîndirii, strănepoata laudelor, semn al nerodirii, izgonirea ajutorului lui Dumnezeu, ieşirea din minţi, înaintemergătoare de căderi, pricină a epilepsiei, izvor al mîniei, uşă a făţărniciei, întărire a diavolilor, străjuitoare a păcatelor, pricinuitoare a nemilostivirii, neştiinţă de îndurare, amară luătoare de seamă a greşelilor altora, judecătoare fără de omenie, împotrivă luptătoare a lui Dumnezeu" (Filocalia, IX, Cuvîntul 25, Despre mîndrie, Bucureşti, 1980).
Se cuvine mai întîi să arătăm cît de vechi este acest păcat şi prin cine a intrat în lumea de sus şi în cea de jos. Vechimea acestui păcat numai singur Dumnezeu o cunoaşte, fiindcă numai El ştie cînd a căzut satana cu îngerii lui din cer. Nouă nu ni s-a făcut cunoscut cu cîte mii de ani înainte de zidirea lumii văzute a fost căderea îngerilor în acest păcat. Dumnezeiasca Scriptură ne arată că acest greu păcat a fost pricina căderii din cer a satanei şi a îngerilor celor de un gînd cu el. Iată ce zice Dumnezeu prin gura marelui prooroc Isaia în această privinţă: "Tu ai zis în cugetul tău: În cer mă voi sui, deasupra stelelor cerului voi pune scaunul meu. Şedea-voi pe muntele cel înalt peste munţii cei înalţi care sînt spre miazănoapte. Sui-mă-voi deasupra norilor, fi-voi asemenea Celui Preaînalt (Isaia 14, 13-14).

În aceste cuvinte ale Sfintei Scripturi se arată care a fost gîndul satanei mai înainte de căderea lui. Iar despre căderea lui şi a celorlalţi îngeri de un gînd cu el, Sfînta Scriptură ne arată, zicînd: Cum a căzut din cer luceafărul cel ce răsare dimineaţa, zdrobitu-s-a de pămînt cel ce trimitea la toate neamurile... Şi iarăşi: Acum în iad te vei pogorî, în temeliile pămîntului (Isaia 14, 15). Şi iarăşi zice Sfînta Scriptură de căderea satanei: Pogorîtu-s-a în iad mărirea ta şi multa veselie a ta, sub tine voi aşterne putrejune şi rămăşiţa ta vor fi viermii (Isaia 14, 11).

Dacă ne vom întoarce acum cu mintea la rugăciunea fariseului din Evanghelia ce s-a citit astăzi şi dacă vom cerca cu luare aminte înţelesul cuvintelor lui, vom înţelege mult din vicleniile păcatului mîndriei care s-a strecurat în cuvintele cele pline de laudă ale fariseului. Dumnezeiescul Părinte Ioan Scărarul zice că mîndria este "amară luătoare de seamă şi judecătoare fără de omenie a păcatelor altora". Sfînta Evanghelie ne arată că: Fariseul, stînd în biserică, aşa se ruga întru sine: Dumnezeule, mulţumesc Ţie că nu sînt ca ceilalţi oameni: răpitor, nedrept, preadesfrînat. Dar ce fel de mulţumire aducea el lui Dumnezeu în rugăciunea lui dacă, plin de mîndrie, osîndea pe ceilalţi oameni că sînt răpitori, nedrepţi, preadesfrînaţi etc.? După cum se cunoaşte, rădăcina rugăciunii lui era mîndria. Din această blestemată rădăcină ieşeau cuvintele lui pline de îndreptăţire de sine înaintea oamenilor. El a uitat cuvîntul Sfintei Scripturi care zice: Cel ce nădăjduieşte în Dumnezeu cu inimă îndrăzneaţă, unul ca acesta este nebun (Pilde 28, 26).

Fariseul mulţumea lui Dumnezeu cu gura sa, dar cu inima şi cu mintea sa se mîndrea foarte mult şi din prisosinţa inimii sale pline de mîndrie scotea cuvinte de laudă defăimînd pe ceilalţi oameni că sînt răpitori, nedrepţi, preadesfrînaţi şi păcătoşi.

Dumnezeiasca Scriptură ne arată că: Necurat este înaintea Domnului cel înalt cu inima (Pilde 16, 6), şi că Înaintea ochilor lui Dumnezeu sînt căile omului şi toate urmele lui le cunoaşte (Pilde 5, 21). După învăţătura Sfinţilor Părinţi trebuie să avem convingerea că nu este clipă în care să nu greşim înaintea lui Dumnezeu. De aceea, în fiecare clipă sîntem datori să ne smerim şi să ne pocăim, măcar printr-un suspin al inimii noastre. Dar în rugăciunea cea plină de laudă a fariseului în loc de smerenie şi cunoştinţa neputinţelor sale, el osîndeşte cu mîndrie pe aproapele său căci din prisosinţa inimii sale vorbea gura lui (Matei 12, 34; 15, 18). Însă dumnezeieştii Părinţi ne învaţă, zicînd: "Taci tu, să vorbească faptele tale" (Filocalia, X, Bucureşti, 1981).

La fariseul mîndru vedem lucrurile cu totul întoarse. El se laudă şi trîmbiţează înaintea oamenilor faptele sale cele bune şi defaimă, osîndind pe ceilalţi oameni. Dar cine a pus pe fariseu să judece, să arate păcatele oamenilor şi să scoată la iveală faptele sale cele bune? Oare nu mîndria, iubirea de arătare şi lauda cea plină de îngîmfare? Oare nu trebuie ca să avem înaintea noastră păcatele noastre, după mărturia Sfintei Scripturi care zice: Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea (Psalmul 50). Oare nu ne învaţă şi Sfîntul Efrem Sirul, în rugăciunea sa din postul mare, zicînd: "Aşa, Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd păcatele mele şi să nu osîndesc pe fratele meu...?". Fariseul însă scoate la iveală isprăvile lui şi osîndeşte păcatele altora prin rugăciunea sa plină de mîndrie.

Să auzim mai departe laudele fariseului care zice: Postesc de două ori pe săptămînă. Care erau zilele săptămînii în care posteau iudeii? Erau joia şi lunea, căci după datina bătrînilor, nu după poruncă, socoteau că Moise s-a suit pe Muntele Sinai joi şi după patruzeci de zile s-a pogorît luni. Dacă fariseul postea aceste două zile, ce l-a silit să arate, înaintea oamenilor, fapta lui, dacă nu mîndria încuibată adînc în inima lui? Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, în privinţa postirii, ne învaţă dimpotrivă: Tu, însă cînd posteşti să nu te arăţi oamenilor că posteşti (Matei 6, 17-18). Fariseul nu numai că nu ascunde fapta cea bună a postului, ci şi cu mare glas o vestea înaintea oamenilor, zicînd: Postesc de două ori pe săptămînă (Luca 18, 12).

Să urmărim şi celelalte laude ale fariseului. Căci după ce s-a lăudat cu postirea, acelaşi lucru îl face şi cu milostenia: Dau zeciuială din toate cîte cîştig (Luca 18, 12). Mîntuitorul însă ne învaţă: Cînd faci milostenie, să nu ştie stînga ta ce face dreapta ta, ca milostenia să fie întru ascuns şi Tatăl tău care vede întru ascuns, îţi va răsplăti ţie (Matei 6, 3-4).

Prof. Univ. Dr. Ilie Bădescu: Homosexualitatea ca minoritate socială şi ca stigmat. Acolo unde populaţia respinge homosexualitatea, în proporţie de 90%, legea n-o poate face acceptată.

Homosexualitatea este o minoritate (având în vedere ponderea ei foarte mică). Care sunt caracteristicile acestei minorităţi? Ea este o „minoritate exclusivă” şi „stigmatizată" (poartă un stigmat, de care nu poate scăpa, căci acesta cade automat asupra ei din „stampila publică” pe care o aplică societatea însăşi, nu o instituţie sau un ins).

Din acest punct de vedere, această stigmatizare nu poate fi anulată de lege, tocmai pentru că este un fenomen social. Apărătorii homosexualităţii speră că acest stigmat ar putea fi eradicat prin intermediul scolii, al armatei şi al Bisericii. De aceea, ei cer ca homosexualitatea să fie admisă în scoli, în armată şi să fie admisă de Biserică. Şi într-adevăr, homosexualitatea ar putea să iasă de sub stigmatul public, dacă nivelurile cele mai înalte ale „moralităţii publice", respectiv ale „conştiinţei comune", adică Educaţia, spiritul militar şi Biserica (instituţia cea mai înaltă) ar admite-o şi ar defini-o ca un „fenomen natural" (conform cu natura) şi „obişnuit" (necontradictoriu cu norma şi cu tradiţia, cu moravurile şi cu obiceiurile ei etc.). Deci, dacă legea ar sancţiona pozitiv homosexualitatea, ea n-ar putea, prin aceasta, să eradicheze stigmatul public al acesteia, tocmai pentru că legea juridică nu are eficacitate dacă este contrară moravurilor şi religiei, respectiv spiritului comunitar. Acolo unde populaţia respinge, în proporţie de 90% homosexualitatea, legea n-o poate face acceptată şi, ca atare, homosexualitatea va rămâne o „minoritate stigmatizată".

În universităţile americane se încearcă contracararea acestui fenomen de stigmatizare, promovându-se „teoria” că homosexualitatea este un „stil de viaţă alternativ”, care ar putea fi încercat oricând şi de oricine. Mai mult chiar, se dezvoltă propaganda în favoarea „stilului alternativ de viaţă”, iar libertatea opţiunii pentru acest „stil” este prezentată ca expresie a unui maximum de libertate în acea societate şi a unei „democraţii perfecte”. La această poziţie, Biserica şi corpul Comunităţilor (în faţă cu familia) ripostează, considerând că democraţia trebuie să reproducă în fundamentele sale „spiritul comunităţilor omeneşti”.

Sociologia, căutând o cale adecvată de a tălmăci fenomenul, consemnează o a doua caracteristică a acestei minorităţi, pornind de la distincţia între „minorităţile inclusive” şi „minorităţile exclusive”. „Minorităţile inclusive” sunt acele minorităţi care sunt comparabile cu toate comunităţile umane (de la familie la comunitatea de credincioşi, adică la Biserică). „Minorităţile exclusive sunt acele minorităţi ale căror manifestări nu sunt compatibile cu una sau mai multe dintre comunităţile omeneşti (Familia, Biserica, Naţiunea etc.). În acest fel, afirmarea acelei minorităţi aduce, implicit, daune afirmării comunităţii respective. Ele se află în raport de excludere. Minoritatea homosexualilor se află în raport de excludere totală cu Familia monogamă europeană şi cu Biserica creştină.

Acad. Dr. Prof. Univ. Sorin Dumitrescu, Fundaţia Anastasia: Muzeul Ţăranului Român, profanat de homosexuali! Profanarea unui cimitir creştin, evreiesc sau islamic, ca mizerabil viol al unui loc de veci, este totuşi benignă, faţă de violarea, în plină civilizaţie, a modelului dăinuirii unui întreg popor.

Muzeul Ţăranului Român profanat de homosexuali! Care este motivul pentru care M.Ţ.R e ţinta mişcării gay ? Nimeni nu-şi  aduce aminte ca M.Ţ.R să fi organizat o segregaţie sexuală, să fi interzis vreunuia din membrii declaraţi ai orientării gay să-i viziteze sălile şi să-i asculte discursul muzeal . Nu există şi n-a existat vreodată o interdicţie marcată oficial printr-o plăcuţă sau afiş public, care să fi blocat vreunui gay intrarea în spaţiul muzeal.
N-a existat nici o măsură a conducerilor instituţiei M.Ţ.R, care să oblige vreun homosexual minoritar să se legitimeze, să prezinte documente care să-i dee în vileag orientarea sau să cumpere biletul de intrare mai scump!
Pe suprafaţa, interioară sau exterioară, a zidurilor M.Ţ.R n-au existat şi nici nu vor exista vreodată ziceri ancestrale ale Ţăranului Român care, în numele Tradiţiei, să fi înfierat această desfrânare / orientare iar instituţia M.Ţ.R n-a avut niciodată printre preocupări să opună public persoana duhovnicească a Ţăranului Român, persoanelor a căror ,,trup s-a abătut de la calea sa pe pământ’’. (Facerea / 6,12). Şi atunci, de ce a ţinut morţiş acest grup de băştinaşi şi băştinaşe gay să vină tocmai aici, într-un loc incompatibil cu orientarea lor, să violeze arhetipul ancestral al unui întreg popor, propagând mediatic o derivă ontologică care ne-a costat Potopul!
De ce tac şi de ce apără acest viol fără precedent, noile organe ale statului, ale USL-ului, pentru a căror biruinţă am înfruntat gerul zile în şir ? ! De ce nu stopează urgent sacrilegiul?! De ce harnicele Antene ale patriei fac politica struţului, în acest timp smintit, când unii pregătesc să ne arunce în uitare ca pe etrusci ? ! Profanarea unui cimitir creştin, evreiesc sau islamic, ca mizerabil viol al unui loc de veci, este totuşi benignă, faţă de violarea, în plină civilizaţie, a modelului dăinuirii unui întreg popor.
Români, fără tradiţia Tăranului Român dispărem ca etruscii ! După 30 de ani şi mai bine, schimbat-au buldozerele cu gay !
Creştini, treziţi-vă şi apăraţi definiţia României în ochii lui Dumnezeu ! Popor român, lasă Piaţa Universităţii unde e şi apără-ţi grabnic dăinuirea şi Modelul umanităţii tale specifice ! Ia seama, acum sublima Piaţă s-a mutat la M.Ţ.R.
În numele Cuvântului lui Dumnezeu, români, veniţi toţi la Piaţa Universităţii de la Muzeul Ţăranului Român ! Apăraţi-vă Tradiţia ! Nişte smintiţi au hotărât să fim etruscii lor !
Cerem statului român anchetarea rapidă a autorilor profanării, începând cu a directorului  general al M.Ţ.R, cu a ministrului M.A.I  şi a trupelor poliţiei şi jandarmeriei care, în seara de 20/ 02 /2013,  au garantat succesul profanării….