Sfântul Arsenie Boca: "Când omul trăieşte în adevărata lui valoare, e subiect de istorie, pe când dacă renunţă la dimensiunile sale divine, ajunge obiect de istorie, în rând cu oricare dintre obiecte; nu mai poartă un nume, ci poartă un număr"

 

“Faptul că din partea Sa Dumnezeu a făcut totul pentru om, până şi jertfa Sa pe cruce, dovedeşte că omul are un preţ imens, necrezut de mare. Omul are dimensiunile intenţiei divine; centrul şi sinteza creaţiunii Sale: lumea văzută îmbinată cu lumea nevăzută.
Iată de ce suntem datori a vieţui potrivit acestei intenţii divine; adică să trăim deodată şi ca persoane văzute, şi ca persoane nevăzute. Omul are valoarea arătată de jertfa de pe cruce. Când omul trăieşte în adevărata lui valoare, e subiect de istorie, pe când dacă renunţă la dimensiunile sale divine, ajunge obiect de istorie, în rând cu oricare dintre obiecte; nu mai poartă un nume, ci poartă un număr."

Prof. Ilie Bădescu: Conducătorii disonanţi distrug capitalul economic și capitalul intelectual al popoarelor

A fi conducător echivalează cu a spori ori a diminua substanța lumii (capitalul ei economic și spiritual). Conducătorii sunt apusul sau răsăritul popoarelor. Studiile recente ale celei de-a treia generaţii de specialişti[1] în studiul activităţilor de conducere („lidershipului”), în frunte cu Richard Boyatzis, au arătat fără putinţă de tăgadă că profilul conducătorilor influențează actualizarea puterilor (latenţelor) sufleteşti ale popoarelor, adică, a ceea ce, prin extensie, am putea denumi „valoarea de întrebuințare” a capitalului uman (spiritual). Altfel spus, conducătorii buni generează o stare de bine în „sufletul popoarelor”, iar cei răi, o stare de rău. „Stările noastre emoționale inconștiente generează emoții în cei cu care interacționăm înainte chiar ca ei sau noi s-o știm. Și procesul se extinde dinspre aceștia spre alții” (ibidem), conchid Boyatzis și colaboratorii săi în studiile lor. Cercetările respective ne oferă dovada că elitele disprețului (lidershipul disonant) și actele conducătorilor rupți de spiritualitatea și nevoile unui popor, ale guvernanților egoiști (lideri disonanți, cu termenul lui Boyatzis) și insensibili (spre „nesimțirea cea împietrită”, cum o califică Sf. Ioan Gură de Aur), sunt inhibitorii şi distructive, induc un declin al puterilor sufletești și de inteligenţă socială la scara acelui popor. Conducătorii rupți de popoare induc un efect sigur: le sărăcesc spiritual. Studiile experimentale ale lui Boyatzis și ale colaboratorilor săi ne arată că atunci când popoarele (grupurile umane, în genere) sunt guvernate de lideri disonanți apare acest fenomen ciudat: în câmpul de relații cu asemenea „conducători” sunt dezactivate 11 regiuni cerebrale şi centre de interes din creier. Puterea spirituală a societăţii (şi deci a popoarelor) sporeşte, însă, atunci când conducătorii sunt receptivi și sensibili față de spiritualitatea și de nevoile oamenilor (în acest caz sunt activate 14 regiuni cerebrale la cei ce relaţionează cu asemenea conducători, ne spun Boyatzis și colaboratorii). Sistemele neurale activate la membrii societăţii prin efectele relațiilor cu liderii resonanţi (conducătorii devotați, slujitori) sunt cele care „stimulează atenţia (i.e., anterior cingulate cortex), stimulează reţelele sociale (i.e. right inferior frontal gyrus), sistemul de oglindire (mirror system i.e., the right inferior parietal lobe), şi alte regiuni asociate cu abordarea relaţională (i.e., the right putamen and bilateral insula)” (ibidem). Aceste capacități și altele de acest tip sunt expresia a ceea ce putem denumi partea actualizată a capitalului uman al popoarelor (patrimoniului sufletesc). Gradul folosinței acestor capacități latente (daruri) reprezintă măsura efectivă a valorii de întrebuințare a avuției spirituale a popoarelor (a capitalului lor sufletesc și intelectual). Acest grad de folosință, această capacitate de utilizare a capitalului uman (patrimoniului sufletesc) sunt diminuate de actele liderilor disonanți, a conducătorilor rupți de grupurile peste care doar superfetează. „Liderii disonanţi dezactivează: sistemele implicate în reţelele sociale ori în cele deficitare (i.e., the posterior cingulate cortex), sistemele de oglindire (i.e., the left inferior frontal gyrus), şi activează acele regiuni asociate cu îngustarea atenţiei (i.e., bilateral anterior cingulate cortex), şi a celor asociate cu mai puţină compasiune (i.e., left posterior cingulate cortex), cu emoţii negative (i.e. posterior inferior frontal gyrus)”[2]. Prin urmare, elitele și conducătorii care-și disprețuiesc poporul peste care superfetează, afișând egoism, viclenie spre cinism, minciună, dispreț și ignoranță față de spiritualitatea (cultura) acelui popor etc., induc, iată, un efect tragic: dezactivarea a 60% din totalul regiunilor cerebrale care sunt active la popoarele prețuite de elitele și de guvernanții lor (ibidem). Un asemenea declin este similar cu declinul ratei natalităţii în raport cu potențialul de fertilitate la scara unui popor (în cazul poporului român, femeile fertile nu aduc pe lume decât 1,3 copii per femeie, ceea ce arată că actualizarea potențialului de fertilitate la scara „corpului demografic” (V. Trebici) românesc, a înregistrat un declin de circa 50% față de rata unei reproduceri demografice simple, care ar trebui să fie de circa 2,3 - 2,6 copii per femee fertilă). În România s-a produs acest triplu declin: al fertilității, al capitalului sufletesc și al capitalului economic la scara poporului român. Cauza: modul de guvernare.

Conducătorii poartă, iată, răspunderea în istorie pentru stocul funcţional de puteri (latenţe) sufleteşti în şi prin care individul şi marea colectivitate pot să-şi înmulţească avuţia spirituală şi să-şi domine soarta. Fenomenul acesta se petrece la scara popoarelor când acestea fac amara experienţă a unor conducători/lideri disonanţi. Asemenea elite şi astfel de conducătorii poartă, aşadar, răspunderea nu numai pentru distrugerea proprietăţilor economice ale popoarelor (avuţia naţională), ci şi pentru distrugerea capitalului lor intelectual şi social, deci inclusiv pentru efectul deosebit de grav al distrugerii stocului funcţional de inteligenţă şi de sensibilitate naţională. Evident, este vorba numai despre stocul funcțional de inteligență, adică despre capacitatea indivizilor de a-și actualiza inteligența în felurite împrejurări și situații de viață, nu despre inteligența potențială ea însăși. Aceasta nu poate fi afectată de nimeni și de nimic fiindcă este latență proniatoare, este energie necreată și deci absolut intangibilă. Însă gradul accesării ei în actele noastre poate fi grav afectat astfel că și inteligenții par proști în fața elitelor false. Dictatorii, demagogii, viclenii, insensibilii (liderii mediocrii moral, adică lipsiţi de iubire faţă de popor şi de ţară) contribuie la distrugerea propriilor popoare, adică a stocurilor lor de avuţie spirituală, de inteligenţa activă, de sensibilitate şi receptivitate, a capacităţii de concentrare şi deopotrivă de deschidere, de acces la idei noi şi deci la comportamente inovatoare etc. Am văzut care sunt centrele de interes şi deci stocurile de inteligenţă şi de latenţe sufleteşti activate de conducătorii slujitori sau, cu termenul lui Boyatzis, resonanţi (care-şi iubesc ţara şi poporul, se mobilizează pentru căutarea soluţiilor la crize, sunt sinceri în faţa poporului, deţin competenţe reale de conducere etc.). Ori de câte ori ajung în fruntea popoarelor elite mediocre moral, fără de caractere, viclene şi egoiste, înclinate spre nesinceritate și cinism efectul spiritual (noologic) asupra acelor popoare este unul dezastruos. Ele sunt împiedicate de la „înmulţirea talanților”, a puterii lor spirituale, de la sporirea singurei avuţii care poate schimba cu adevărat soarta unui popor şi, finalemente, sunt deviate, la scara generațiilor active, chiar de la drumul lor spre mântuire. Un popor se poate afirma dacă elitele sale îi stimulează ori chiar îi augmentează capacitatea folosirii puterilor sufleteşti, a darurilor spirituale cu care l-a înzestrat Dumnezeu. Însă darurile acestea nu rodesc  decât în cadre spirituale adecvate. Darul credinței, de pildă, nu se poate manifesta (activa) decât în cadre spirituale specifice: rugăciunea, ritualurile practicării credinței etc. Dacă aceste cadre spirituale ale religiozității ar fi interzise ori abandonate, religiozitatea sau credincioșia unui popor s-ar diminua, ar coborâ spre pragul zero (n-ar dispărea ci ar redevni latente, s-ar virtualiza). Scoate un popor din Biserica lui și l-ai dezarmat. Aceasta este numai una dintre fațetele despiritualizării popoarelor, adică a deposedării lor de propria avuție spirituală. Dacă-i blochezi unui popor accesul la formele sale spirituale de viață poți considera că l-ai înfrânt pentru o vreme. Avuția spirituală a unui popor, adică suma puterilor sale sufletești, este actualizabilă numai în cadre spirituale specifice (și deopotrivă universale), de la religiozitate și taina căsătoriei (a familiei procreatoare), la sărbătorile neamului, la cultul sfinţilor şi al eroilor, la iubirea de ţară și  de neam și până la cărţile, simbolurile sale reprezentative etc. Dacă rupi un popor de aceste cadre, avuția lui spirituală se va diminua alarmant. Rezultatul va fi un popor pauperizat spiritual, adică schilodit sufletește.

Revenind la situaţia din România, suntem nevoiţi să sesizăm, de pildă, că atâta vreme cât, în spaţiul comunicării şi al politicilor culturii, partidele sunt folosite ca vehicule pentru ascensiunea unor lideri de opinie disonanţi în raport cu valorile de bază ale poporului român se menţine riscul dezactivării populare faţă de partidele care se vor lăsa astfel folosite. Deocamdată suntem aduşi să constatăm că folosirea partidelor ca vehicule pentru asemenea operaţiuni disonante continuă chiar dacă nu are amploare şi nici regularitate. Aproape toate partidele au fost și sunt folosite ca adăpost pentru operațiunea perversă de administrare a injecţiilor emoţionalităţii agresive contra spiritualității poporului român sau contra Bisericii Ortodoxe, în genere, contra bisericilor lui Hristos. Iar lucrul acesta se va comensura prin căderea voturilor care susţin alianţele politice aflate la guvernare. Orice întârziere în privința anulării alianţelor nenaturale dintre clasa politică şi grupurile intelectuale care compun pseudo-elita disonantă va conduce la escaladarea confuziei, a anarhizării și chiar a dezastrului politic al ţării şi va perpetua fenomenul distrugerii de capital spiritual românesc. Un asemenea fenomen va induce și declinul stocului de inteligenţă funcţională la nivelul tuturor categoriilor de populaţie, dar mai ales la nivelul tinerilor. Prelungirea inerţială a înclinaţiei spre asemenea alianţe cu lideri de opinie rupți de spiritualitatea și nevoile reale ale poporului român va agrava şi fenomenul „idiotizării induse” în diferite categorii de populaţie.

Aşadar, nu Mioriţa este vinovată pentru inapetenţa românilor faţă de schimbări şi de înnoiri, ci această alianţă, explozia grupurilor intelectuale disonante şi graba clasei politice de a se alia cu aceşti „intelectuali” care se fac răspunzători de promovarea emoţiilor identitare negative, cu efectul dezactivării a 60% din numărul regiunilor cerebrale active la membrii popoarelor prețuite de liderii lor (guvernate de conducători slujitori sau „rezonanţi”, cu termenul lui Boyatzis). Un asemenea fenomen bizar şi persistenţa sa pot fi explicate prin combinarea unei anumite filosofii sociale asupra modernizării cu elite și guvernări rupte de popor.

Una dintre prejudecăţile falsificatoare ale teoriei modernizării a fost derivată din credinţa, falsă, evident, că succesul unei societăţi ar depinde de înlăturarea „obstacolelor spirituale” din calea modernizării, adică a valorilor tradiţionale, a religiei ortodoxe (orientale, în genere), a valorilor specificului naţional etc.  O asemenea concepţie a fost generată de ideea că modernitatea este pozitivă istoriceşte şi tradiţionalismul este negativ. În realitate, aşa cum ne dovedesc experimental noile cercetări dedicate „guvernării”, liderismului, în genere şi efectelor acestora asupra sistemelor neuronale, o modernizare acompaniată cu distrugerea valorilor bazale ale unui popor aduce după sine distrugerea stocului de inteligenţă funcţională a acelui popor şi compromite astfel baza decolării capitaliste a societăţii respective. Fenomenul a fost de timpuriu deconspirat de inteligenţa ofensivă a elitei intelectuale românești la startul modernităţii, prin teoria formelor fără fond. Cel care a dus la vârf cercetarea fenomenului a  fost C Rădulescu Motru prin celebra lucrare, pe deplin actuală, “Cultura română şi politicianismul”, apărută în 1904. Credem că această lucrarea pote fi socotită totodată şi volumul de debut al unui tratat de patologie politică răsăriteană.

Autor: Prof. univ. dr. Ilie Bădescu
Sursa: revista Clipa 

---

[1] Neuroscience and Leadership: The Promise of Insights in Ivey Business Journal, by Richard Boyatzis (2011)  http://www.iveybusinessjournal.com/topics/leadership/neuroscience-and-leadership-the-promise-of-nsights#.Ugn3 UXbfoqQ)

[2] Ibidem

Vlad Părău către generaţia sa: Oare nu cumva o altă idee ne confiscă ideile şi o altă viaţă ne trăieşte vieţile? Iar dacă da, atunci de ce alegem să purtăm aceste MĂŞTI?

HALOWEEN. Seara monştrilor. Pe promenada Nicolae Bălcescu vin în pâlcuri tineri ce nu par a avea mai mult de 16 ani, pictaţi pe faţă şi costumaţi în diferite personaje care se presupune că au murit de o moarte subită şi deloc încântătoare. Se îndreaptă înspre diverse baruri şi cluburi care, în imensa lor generozitate, organizează petreceri "cu tematică", spre a sărbători pretexte inexistente de a le lua banii la fraieri. Pentru fiecare membru al unei găşti de "putregaiuri vesele" este o reală mândrie să arate cât mai deplasat cu putinţă. În domeniul acesta, imaginaţia (dar şi prostul gust) nu are limită. Le arunc o remarcă persiflantă: "Arătaţi ca MOARTEA !", şi nu o spun la modul figurat, dat fiind că ideea acestui carnaval e să te deghizezi într-o FAŢĂ DE MORT. Mă amuză, totuşi, privirea stânjenită şi replicile bâlbâite pe care le primesc înapoi. Dacă a fi "original" indiferent de domeniu este astăzi o mândrie, nu înţeleg atunci ruşinea şi buimăceala pe care cei mai originali dintre originali o au în clipa în care le pui oglinda propriei imagini în faţă. Ne place să fim admiraţi, ne exhibăm aproape rugător "originalitatea", dar nu ne asumăm faptul de a fi contrazişi sau criticaţi. Deşi curajul şi îndrăzneala se presupune că înseamnă în primul rând să devii imun la reacţiile de împotrivire şi să îţi asumi deschis lupta cu prejudecăţile sau acţiunile denigratoare ale celorlalţi. Să fii sigur de ceea ce eşti şi plin de conţinut pe dinăuntru. Iar imaginea exterioară, originalitatea, să nu fie decât o consecinţă a unor acumulări lăuntrice pre-existente. Nu poţi fi viteaz fără luptă. Nu poţi fi artist fără migală. Dar, în mod ciudat, ne place să fim priviţi apreciativ pentru lucruri exterioare pe care le afişăm ostentativ, câtă vreme suntem foarte sensibili şi instabili în forul nostru interior, orice cuvânt venit din afară dându-ne semnalul de panică. De aici se pot deduce două lucruri :

1) Ca şi tânăr, cu cât eşti mai nesigur pe tine şi trăieşti în sinea ta drama propriei însingurări, cu atât vrei să compensezi în exterior adoptând cele mai bizare manifestări, pentru ca toate privirile să fie aţintite asupra ta şi să te simţi dintr-o dată iubit de toată lumea mai slabă decât tine. Nu doar prostia semnalizează, ci şi vulnerabilitatea şi carenţele. Un complex de inferioritate va fi întotdeauna compensat prin gesturi de superioritate. Dar problema cea mare e că "identităţile de împrumut" sunt întotdeauna foarte prost îmbrăcate de cei care le împrumută. E ca şi cum veveriţa s-ar îmbrăca în elefant. Ar deveni dintr-o dată cea mai penibilă făptură, deşi îi stătea extrem de bine câtă vreme arăta ca o veveriţă adevărată. Şi atunci te trezeşti că, dintr-un om nesigur şi mic, dar care se ştia doar el pe sine, devii un ciudat la fel de mic, dar pe care îl ştie toată lumea. Şi asta nu adaugă nimic mai grozav la statura ta de dinainte, decât în ochii acelora care nici ei nu se cunosc destul de bine pe sine şi se încred de bunăvoie în minciuni. Însă, un ochi format va fi capabil întotdeauna să recunoască penibilul de sub hainele celui mai "de gaşcă" super-erou. Câtă vreme, dacă ai fi rămas tu însuţi, deşi poate că nu erai mulţumit de propria-ţi imagine, ai fi putut începe să construieşti pornind de la ceea ce ai o imagine veridică a unui viitor OM FERICIT DE SINE ŞI AUTENTIC FAŢĂ DE CEILALŢI.

2) Evenimentele create incognito şi cărora li se dă o aură de atracţii absolute nu sunt în realitate decât industrii de scos bani de la oamenii mici dar plini de ifos. Tu crezi că te duci să te simţi erou în ochii prietenilor şi să petreci o seară de Haloween de neuitat în cele mai "populare" locuri din oraş. Dar iată ce cred organizatorii petrecerii: că îşi vor tripla veniturile creând un eveniment bazat pe consum sub pretextul unei sărbători artificial fabricate şi al cărui singur rost e de a umfla cu pompa imaginea de sine a unor grupuri de bizari frustraţi de viaţa de la şcoală şi de conflictele cu părinţii. Şi iată cum o seară în care ai crezut că scopul central era de a deveni un mare zeu adulat de mulţimi te transformă într-un sclav exploatat de cei puţini care în mod isteţ îşi rotunjesc averile vânzându-ţi ţie iluzii. Începi prin a te crede un ins fără pereche şi sfârşeşti transformat într-un target comercial lipsit de formă sau identitate, a cărui singură caracteristică este banul consumat. Totul pentru că nişte şmecheri naturali îmbătrâniţi în rele au folosit DORINŢA DE A IEŞI ÎN EVIDENŢĂ (de o intensitate vecină cu vânzarea de sine) şi SPIRITUL DE TURMĂ al unor copii aflaţi la vârsta impulsurilor şi a fanteziei PENTRU A PRODUCE BANI, la fel cum omul extrage din natură mişcarea, lumina şi exuberanţa pentru a produce energie.

Deceniile de comunism au încercat formarea cu forţa a omului încolonat, a sclavului înregimentat, într-o lume "nouă" unde toţi să fie la fel şi nimeni să nu iasă din rând. Ba mai mult, prin teroare şi spălare de creier, s-a urmărit ca toţi să FIE FERICIŢI şi să ÎŞI DOREASCĂ această imagine depersonalizată, comună şi uniformă. Dar, ceea ce nu au reuşit prin teroare arhitecţii vechiului regim, reuşesc prin seducţie antreprenorii "erei libertăţii". Ei au folosit dictoanele "fii diferit" şi "gândeşte liber", dar au creat în acelaşi timp câteva identităţi de-a gata, atractive la prima vedere şi facile ca nivel de asumare, în care oricine să se regăsească de bună-voie fără să îşi mai pună întrebări suplimentare sau să încerce singur să găsească modalităţi de expresie. Astfel, în numele originalităţii, se ajunge la o subtilă orientare a maselor către conformism şi uniformizare. Unde toţi să fie una şi nimeni să nu mai aibă păreri ieşite din comun. Eşti tânăr - trebuie să fii "cool". Eşti deprimat - trebuie să fii "rebel". Eşti în pielea goală - trebuie să fii "sexy". Eşti sărac lipit pământului - trebuie să fii "contestatar". Eşti sărac cu duhul - maneaua te va învăţa că nimeni nu e mai grozav ca tine. Eşti pasionat cumva de muzică - trebuie să asculţi singurele 5 "hit-uri" care se difuzează de dimineaţa până seara, cu o cenzură draconică, pe toate staţiile de radio sau pe televiziunile de videoclipuri. Aceasta este minunata lume nouă - câteva tipare făcute de-a gata şi impuse de o "popularitate" mai mult sugerată decât reală . Un tip nou de CONFORMISM care în mod bizar aduce sub PRETEXTUL DIVERSITĂŢII o UNIFORMIZARE neechivocă. Şi care, -atenţie!- ucide INIŢIATIVA PRIVATĂ. Tu nu mai ai dreptul să fii diferit de tiparele la modă. Cum îţi mai poţi dori să fii TU, când noi te învăţăm să fii COOL?

Şi acum, prietene drag, îţi voi adresa un ultim set de întrebări retorice.
Ca om şi ca tânăr, îmi place să mă bucur de viaţă la fel de mult ca şi tine.
Dar, dacă eşti cu adevărat un om vesel şi dacă sărbătoreşti cu prietenii ATUNCI CÂND SUFLETUL TĂU ŢI-O CERE, de ce a fost nevoie de o pretinsă sărbătoare a morţilor, a cărei semnificaţie cu siguranţă ne scapă multora dintre noi, şi de un cadru organizat de alţii pentru a îţi fura ţie identitatea, timpul şi banii, ca să ieşi în oraş şi să te costumezi în straie colorate?

Sau, mai pe scurt: de ce nu sărbătorim Carnavalul şi în zile din an în care nu ne programează alţii un show de Haloween?
Şi de ce nu facem din viaţa noastră un Festival decât atunci când o mână de afacerişti îmbracă stâlpii din oraş cu pancarte ".... - FEST" ?

Oare nu cumva o altă idee ne confiscă ideile şi o altă viaţă ne trăieşte vieţile?

Iar dacă da, atunci de ce alegem să purtăm aceste MĂŞTI?

Vlad PĂRĂU

Predica a Parintelui Ilie Cleopa - Duminica bogatului nemilostiv si a saracului Lazar

Şi în iad, ridicîndu-şi ochii săi, fiind în munci,
el a văzut pe Avraam de departe şi pe Lazăr în sînul lui (Luca 16, 23)

Iubiţi credincioşi,

Sfînta Evanghelie de azi ne îndeamnă să vorbim despre iad. Astfel, vom arăta ce este iadul, care sînt mărturiile Sfintei Scripturi şi ale Sfinţilor Părinţi despre iad şi cîte sînt nesuferitele sale munci.
Mai întîi trebuie să ştim că iadul este loc de chin rînduit diavolilor şi celor ce le urmează lor (Matei 25, 41). Apoi să ştim că în iad suferă şi trupul şi sufletul (Matei 5, 29; 18, 9; Marcu 9, 43). "Iadul este ţara morţii, împărăţia diavolilor, a cărui poartă este deznădăjduirea, curte sînt legăturile; ferestre, întunericul; masă, reaua împuţiciune şi miros greu; mîncarea, foamea; băutura, setea; ceasornic, plînsul; aşternut, văpaia" (Uşa pocăinţei, Braşov, 1812, p. 183).
Despre iad, în Sfînta şi dumnezeiasca Scriptură au vorbit din cele mai vechi timpuri sfinţii patriarhi şi prooroci. Aşa auzim pe proorocul Isaia, zicînd despre iad: Care din noi poate să îndure focul cel mistuitor, care din noi poate să stea pe jarul de veci? (Isaia 33, 14) Marele prooroc şi împărat David zicea despre iad: Să vină moartea peste ei şi să se coboare în iad de vii (Psalm 54, 16; 30, 17). Despre întunericul iadului zice proorocul Isaia: Întuneric şi pipăire a fost deasupra peşterilor în veci. Dumnezeiescul Iov, cel mult răbdător, a proorocit despre iad, zicînd: Mă voi duce şi mă voi întoarce în pămîntul întunericului şi al umbrelor morţii, ţara de întuneric şi neorînduială, unde lumina e tot una cu bezna (Iov 10, 21-22).
Înţeleptul Solomon, arătînd că întunericul pipăit ce a venit pe vremea lui Moise peste egipteni (Ieşirea 10, 22) a fost din iad, zicea aşa: Noapte cu adevărat neputincioasă, care din fundurile neputinciosului iad a venit asupra a tot Egiptul. Iar Isaia proorocul zice despre întunericul iadului: Pipăi-vor ca orbii peretele şi ca unii ce sînt fără de ochi vor pipăi; cădea-vor întru amiazăzi ca întru miezul nopţii (Isaia 59, 10). Despre mirosul cel mare care este în iad, a zis proorocul Isaia: Ieşi-va rău miros din morţii lor (Isaia 34, 3). Şi va fi în loc de miresme, putreziciune (Isaia 3, 24).
Despre foamea cea mare care este în iad, a arătat mai înainte David, proorocul, zicînd: Şi vor flămînzi ca un cîine (Psalmi 58, 17). Şi va fi poporul ca cel ce este cu totul ars de foc, şi omului de fratele său nu-i va fi milă şi nu se va sătura omul mîncînd cărnurile braţului său (Isaia 9, 11). Despre viermele cel neadormit al iadului a zis: Osînda celui necredincios este focul şi viermele (Isus Sirah 7, 18). Despre focul şi mirosul greu de iad, a zis Sfînta Scriptură: Mînia Domnului este ca o vale de pucioasă ce arde. Despre veşnicia muncilor iadului zice proorocul Ieremia: Întru pierzare în veci vei fi (Ieremia 15, 6). Despre adîncul nemăsurat al iadului, zice proorocul David: Să nu mă înghită adîncul, nici să-şi închidă peste mine adîncul uşa lui (Psalm 68, 18).

Parintele Dumitru Staniloae: Sambata, ziua mortilor - Duminica, Ziua Invierii si a vietii fara de sfarsit.

Vechiul Testament nu traieste sub lumina Invierii. Pentru el, invierea e doar o speranta nelamurita (Iez. XXXVII), nu e un fapt implinit in Hristos ca un temei sigur al invierii tuturor. De aceea el traieste in cadrul creatiei cu o viata supusa mortii, sau descompunerii tuturor trupurilor individuale. Moartea e sfarsitul fiecarui trup omenesc si a tuturor formelor ce apar in lume. Vechiul Testament nu cunoaste decat ziua Sambetei, care reprezinta sfarsitul oricarei forme individuale materiale a creatiei.

E drept ca moartea, sau descompunerea trupurilor a intrat in creatiune prin pacat. Ea n-ar fi intrat insa in lume daca lumea n-ar fi fost facuta capabila sa primeasca si ea moartea. Dar aceasta ar fi insemnat ca Dumnezeu sa lucreze continuu in lume, pentru a tinea formele ei materiale individuale coplesite de Duhul Lui, deplin spiritualizate.

Dar Dumnezeu n-a voit ca lumea sa fie ferita de moarte printr-un act de atotputernicie a Lui. A voit ca ea sa se ridice la starea de nestricaciune si printr-un efort al fiintelor rationale din cadrul ei. Omul insa nu s-a angajat in acest efort, deci nici Dumnezeu n-a avut prilejul sa incoroneze acest efort cu ridicarea creatiei la planul superior al vietii fara de sfarsit, deplin spiritualizate, egala in fapt cu viata ce va veni creatiei prin inviere. Aceasta noua treapta a creatiei, sau desavarsirea ei, va veni prin Iisus Hristos, in care atat Dumnezeu cat si omul implinesc partea lor.

Deocamdata, dupa ce Dumnezeu aduce lumea la existenta, se opreste din lucrarea prin care ar fi ridicat-o la starea de inviere, de imposibilitate a descompunerii sau stricaciunii. Desigur, crearea lumii a fost un lucru pozitiv (de toate spune Dumnezeu ca erau "bune foarte"), si incheierea acestei lucrari a lui Dumnezeu a meritat sa fie sarbatorita de oameni, sau sa-i indemne sa laude pe Dumnezeu. Pana la venirea darului cel mare, Dumnezeu trebuie laudat si pentru cel mai mic. Caci se ghiceste ca acest dar mai mic e dat pentru a fi incoronat prin cel desavarsit.

Dar din vina stramosilor darul mai mic care putea fi, trebuia sa fie temelia pe care sa se aseze darul mai mare, n-a putut servi ca o astfel de temelie, ci s-a supus mortii formelor materiale individuale, dar nu si pieirii totale, sau mortii speciilor si a regnurilor insesi si a sufletelor omenesti. Acest lucru cu inteles indoit, pozitiv, dar numai pana la un loc, e implicat in cuvantul Genezei II, 3 : "Si a binecuvantat Dumnezeu ziua a saptea si o a sfintit pe ea ; ca intru aceea s-a odihnit de toate lucrurile Sale, care a inceput Dumnezeu a face".

In primul rand aceste cuvinte arata ca a pus un hotar lumii create; Dumnezeu nu merge la infinit cu creatiunea, sau cu aducerea la existenta a lucrurilor care nu sunt din veci, ci au fost incepute sa fie facute. Iar daca lumea e finita si are un inceput, nu poate avea in ea nemurirea formelor ei individuale, adica sursa infinita de viata. In al doilea rand, tot prin aceste cuvinte se arata ca Dumnezeu nu continua sa lucreze in lumea aceasta, care nu e nemuritoare prin ea insasi, ca in planul vietii nemuritoare, ci numai prin lucrarea Lui. Ci El s-a odihnit de lucrarea lui referitoarea la creatiune.

Desigur ca aceasta "odihna" a lui Dumnezeu nu e o odihna in toate privintele. Dumnezeu continua sa fie viu, iar aceasta nu inseamna numai o lucrare in planul necreat, in relatiile iubitoare intertreimice, ci si o lucrare prin energiile Sale necreate asupra creatiunii. El implineste lucrarea de conducere a lumii, de ajutorare a tuturor celor ce fac voia Lui, de purtare deosebita de grija a poporului Israil, de pregatirea prin el si prin proorocii ridicati din sanul lui, a venirii Fiului Sau, a primirii Lui de catre oameni, a invierii Lui ca temelie a ridicarii intregii creatiuni la invierea si viata de veci.

Dar insasi invierea Fiului Sau ca om nu o savarseste Dumnezeu de la inceput, caci nici trimiterea Lui ca sa se intrupeze ca om nu o implineste de la inceput. El se retine inca de la fapta aceasta. El "se odihneste" si in privinta aceasta lumea traieste de aceea inca in orizontul mortii, in care intra dupa caderea in pacat, sau dupa desfacerea de Dumnezeu. "Odihna" lui Dumnezeu are si ea atat un semn negativ, cat si unul pozitiv. Sensul negativ consta in retinerea lui Dumnezeu de la ridicarea imediata a creatiei la starea invierii,- sensul pozitiv sta in pacea launtrica a iubirii intreolalta a celor trei Persoane dumnezeiesti.

“Parintele Justin Marturisitorul”, de Cristina Nichitus Roncea, lansare la Libraria Sophia de Sfantul Pavel Marturisitorul, miercuri, 6 noiembrie 2013, ora 19.00, cu prof. Radu Ciuceanu, actorul Vasile Muraru si parintele Filotheu Balan

Vă invităm
miercuri, 6 noiembrie 2013, ora 19.00
de Sfantul Pavel Marturisitorul
să ne amintim de Părintele Justin Marturisitorul, împreună cu:
prof. Radu Ciuceanu, fost deţinut politic, membru AFIAP
actorul Vasile Muraru,
d-na Aspazia Oţel Petrescu, fost deţinut politic (video)
monahul Filotheu Bălan, mănăstirea Petru Vodă
şi
Cristina Nichituş Roncea – ochiul din spatele obiectivului.

Albumul de fotografii prezentat în această seară conţine imagini inedite cu părintele Justin Pârvu surprinse de d-na Cristina Nichituş Roncea si presarate cu vorbe de duh ale Duhovnicului Neamului

Libraria Sophia

Str. Bibescu Voda 19

Extrase din Album la

ParinteleJustinParvu.Ro

Vă rugăm, nu ne mai deghizați în demoni!

Dragi părinţi, stimaţi profesori, vă scriu eu, copilul anului 2013, dintr-o Românie de import, cu sărbători de import, legi de import, programe TV de import, suflete de import. În fiecare an, pe data de 31 octombrie, se schimbă ceva în viaţa mea. Celebrez moartea. Întunericul. Groaza. Sub tutela voastră, încep pregătirile intense pentru Halloween, un fel de “sărbătoare”, de fiecare data parcă mai înspăimântătoare. 

 

În preajma acestei zile, vă văd pe voi, cei mari, comportându-vă ciudat, de parcă    n-aţi mai fi voi înşivă. Cheltuiţi bani pentru a pregăti hainele de gală ale morţii, iar pe noi, cei mici, ne invitaţi să luăm parte, alături de voi, la acest carnaval terifiant.

Pe rând, noi devenim: draci, vampiri, monştri, vârcolaci şi vrăjitoare, întrecându-ne în sadism, răutate, cruzime şi cinism. Cum de nu înţelegeţi, dragi educatori şi părinţi, că noi ne îmbrăcăm aidoma şi sufletele? Colegii noştri de clasa a IV-a din SUA au mărturisit, după o petrecere de Halloween, că simt nevoia acută să ucidă pe cineva. De fiecare dată, după Halloween, se înmulţesc crimele şi violurile, creşte consumul de droguri şi alcool, se petrec accidente grave. Ce vreţi să faceţi voi din noi?

De ce nu serbăm viaţa, iubirea şi frumuseţea? De ce avem nevoie de surogate, când Dragobetele, o sărbătoare a iubirii populare de pe meleaguri autohtone, îmbină atât de frumos tradiţiile şi cultura poporului român? Nimeni nu ne poate impune ce să iubim şi ce să urâm! Dacă am ajuns să iubim întunericul şi moartea atât de mult, încât să le celebrăm cu fast în şcoli şi grădiniţe, înseamnă că suntem un popor mort. Aidoma sărbătorii de Halloween, care nu reprezintă decât o invocare a forţelor răului şi a întunericului.

Am vrea şi noi, copiii din România, să ne îmbrăcăm o dată pe an în îngeri luminoşi. Sau în zâne bune. Sau în personajele din basmele noastre româneşti. Vrem o sărbătoare a poveştilor. Nu vrem să ne mai trezim noapte plângând, fiindcă voi ne-aţi fabricat coşmaruri, în industria numită Halloween. Vrem să învăţăm să iubim, nu să urâm. Să ocrotim viaţa, nu să ne ucidem semenii. Să Îl iubim pe Dumnezeu, nu să invocăm puterile iadului.

An de an, suntem instruiţi, încă de la grădiniţă, cum să ne confecţionăm garderoba de Halloween, alcătuită din pelerine, coarne de draci, coifuri de vrăjitoare, măşti groteşti, costume cu capete de fiare, mumii, schelete. Educatoarele ne învaţă să ne pictăm feţele cât mai odios, mulţi dintre noi purtând pe frunte cruci răsturnate. Ni se spune că totul este o glumă, dar să fie oare aşa?!

Cu sufletele noastre nu-i de glumit, dragi părinţi! Opriţi acest joc periculos de-a moartea, stimaţi educatori! Vă rugăm, nu ne mai deghizaţi în demoni!

Domnilor inspectori şcolari, domnilor profesori! Nu transformaţi şcoala în platou de filmare pentru producţii horror! Sunteţi creştini, urmaşi ai unor oameni care s-au jertfit pentru ţară! Nu le întinaţi memoria, nu pătaţi obrazul ţării, implicând cele mai curate şi mai nevinovate fiinţe în manifestări care nu au nimic de-a face cu tradiţiile şi credinţa neamului nostru şi nici cu procesul instructiv-educativ. Menirea dumneavoastră este aceea de a forma caractere, nu de a le deforma, schilodind sufletele copiilor după măsura unui pat al lui Procust, impus de puteri străine. Căci pentru fiecare suflet distrus în acest fel, veţi avea cu toţii de dat un răspuns.

Irina Nastasiu

Sursa:

Doxologia