Pelerinaj la Mănăstirea Prislop! 12.000 de oameni s-au rugat la mormântul sfântului Ardealului

În gerul iernii, rugăciunile s-au înălţat fierbinţi astăzi, la Mănăstirea Prislop. Sunt 24 de ani de la trecerea la cele veşnice a celui care-a fost stareţ în acest lăcaş, cel numit de toţi credincioşii "Sfântul Ardealului" - Părintele Arsenie Boca.
La mormântul lui, încă de aseară s-au strâns, în tăcere, peste 1000 de pelerini. Astăzi, până acum, au depăşit 12 mii.
Pelerinii veniţi astăzi s-au unit cu cei de-aseară, cuprinşi de-aceeaşi dragoste pentru Părinte. Trecut de orele prânzului, erau aproape 12 mii. Foarte mulţi, sosiţi de departe.
Cu autocare sau cu maşini personale, au răbdat, însă, drumul lung. Ştiau că îi aşteaptă un frig crunt, dar şi că aici îşi vor mai pierde din griji.
Cimitirul unde este îngropat Sfântul Ardealului a fost neîncăpător. Cu toate astea, nu au fost incidente. Cei aproape o sută de jandarmi şi poliţişti nu au intervenit în niciun fel.
Pelerinii au aşteptat la rând în tăcere, cu flori şi lumânări, să-şi spună fiecare rugăciunea şi să atingă Crucea de la căpătâi.
Până la apusul zilei, se estimează că numărul pelerinilor va ajunge la 15 mii.

Sursa:

Observator

 

28 noiembrie - 24 de ani de la nasterea in ceruri a Cuviosului Parinte Arsenie Boca. VIDEO. Doamna Aspazia Oţel Petrescu: Părintele Arsenie Boca era numai lumină.

Toată viaţa mea am să fiu profund recunoscătoare Maicii Teodosia (n.r. – cu numele de Zorica Laţcu până la intrarea în monahism) că m-a dus la Părintele Arsenie Boca, acest mare stâlp al credinţei ortodoxe române. Pentru că, în aceeaşi măsură în care era un strălucit creştin, Părintele Arsenie Boca era şi un foarte bun român. Ce să vă spun? În perioada în care l-am cunoscut era în plină glorie. Se putea numi, pe drept cuvânt, duhovnicul întregului Ardeal şi, prin extrapolare, al întregii Românii. Acolo la Sâmbăta l-am întâlnit şi pe Părintele Stăniloae, care avea să devină apoi unul dintre cei mai mari dogmaticieni ai timpului, şi pe Părintele Mladin. Ei mergeau la Sâmbăta cu regularitate.Părintele Arsenie Boca era numai lumină. Când cădeau privirile Părintelui Arsenie Boca pe tine simţeai, ştiai, nu ştiu de unde ştiai, nu ştiu cum simţeai, dar erai sigur că te priveşte lumina. Avea atâta lumină şi căldură în ochi, şi avea o asemenea privire încât aveai impresia că întregul cer, o infinitate albastră mă priveşte. Infinitul mă privea cu doi ochi albaştri de om. Asta era impresia pe care a dat-o celor mai mulţi Părintele Arsenie Boca: că te priveşte lumina. Tot sufletul plin de înţelepciune, plin de credinţă, plin de dragostea pentru om, toate astea erau în “flash”-ul privirii lui.E foarte greu să exprim lucruri care, de fapt, sunt de neexprimat. Sunt lucruri pe care numai le vezi, le simţi, ştii că sunt aşa, neavând nicio explicaţie logică pentru ele. E o trăire. Prezenţa Părintelui Arsenie Boca pentru cei care-l aveau alături era trăire. Te lua în iubire, te lua în lumină, erai în aura sufletului lui, care era lumină şi iubire. Să nu credeţi că era ceva foarte dulceag. Era foarte aspru. Dar asprimea lui era dulce. Te şi certa, cum a fost un moment în scurta mea trăire acolo la Sâmbăta. A fost un moment când mi-a dat un canon, când m-a pedepsit, când m-a certat, dar eram nespus de fericită. Cine a trecut prin ceva similar poate să înţeleagă cum este să fii fericit când te ceartă un om sfânt.

- fragment dintr-un interviu acordat de doamna Aspazia Oţel Petrescu revistei VEGHEA

Parintele Arsenie Boca despre zilele mai de pe urma

În zilele acestea mai de pe urmă, când şi nouă ni se pare «că de acum vremea s-a scurtat», cercetând firea durerilor, am aflat desfrânarea încleştându-i pe oameni şi lucrându-le de zor dărâmarea în întindere şi adâncime. Astfel, oamenii orbecăiesc în mulţimea neştiinţei şi a lipsei de sfat, care s-a întins ca o noapte de osândă peste bieţii oameni, în care dorm liniştiţi somnul de primejdie, de bună credinţă, precum că aceea nu-i păcat. Dar fiind rânduit să văd şi să ascult mereu durerile oamenilor – care vin de pe urma păcatelor şi a lipsei de sfat – şi ajungând adeseori una cu durerea lor, într-o zi slujind Sfânta Liturghie şi rugându-mă: «Pentru pacea a toată lumea şi pentru bunăstarea Sfintelor lui Dumnezeu biserici», aud deodată în urechea dinlăuntru înfruntarea aceasta:

- Nu te ruga de Mine să le dau pacea, roagă-te de oameni să-şi schimbe purtările, dacă vor să mai vadă pacea pe pământ.

Drept, aceea ascultător poruncii, trebuie să strig tare cuvântul Scripturii că «Dumnezeu vesteşte acum pe oameni, ca toţi de pretutindeni să se pocăiască» (Fapte 17,39). Adică să vie la viaţa curată şi la învăţătura drepmăritoare a Bisericii lui Hristos; iar când vremea o va cere să le mărturisească cu preţul vieţii, netemându-se de moarte.

- fragment extras din lucrarea Părintele Arsenie Boca– Despre durerile oamenilor, vol. 2

Sfaturile Părintelui Arsenie Boca pentru o călugăriţă

Ziceţi.

Mai pe scurt.

Eu nu mă răzbun.

Are Cine.

N-aş crede să vorbească ca ei.

Tu fă bine şi aşteaptă rău. Binele ţi-l va răsplăti Dumnezeu. Dacă oamenii – rudele ţi-ar face bine – ţie  ce cruce ţi-ar rămâne?

Tu eşti călugăriţă şi, ca atare, trebuie să te bucuri de necazuri, ca să-ţi câştigi plată de la Dumnezeu, pentru tot ce suferi – cu bună ştiinţă şi răbdare – de la fraţi.

Deci, roagă-te pentru cei ce te blastămă, fă bine celor ce-ţi fac rău; celui ce-ţi cere nedrept – dă-i tot ce-i trebuie lui, din lăcomie.

Cu alte cuvinte, nu te împotrivi răului când te asupreşte cu nedreptate, ca să nu calci legea iubirii de Dumnezeu şi de oameni, indiferent cum sunt ei.

Tu fii cum trebuie.

Tu să ai grijă să nu zici rău absolut nimănui, indiferent ce nedreptate ţi-ar face, - pentru că iertându-le toate, aşa urmezi lui Iisus, - aşa ţii (împotriva firii, sau mai bine zis mai presus de fire) legea lui Dumnezeu – a iubirii.

Că toţi sunt fiii lui Dumnezeu, chiar dacă ei tăgăduiesc asta, iar tu trebuie să ştii că şi ei au un suflet de mântuit.

Cuvânt al Părintelui Arsenie Boca despre tânărul bogat

Bogatul auzise că este viaţă veşnică.
El o dorea din cauza bogăţiei sale, cu care dorea să fie veşnic. Aceasta se vede din tristeţea cu care a plecat de la Cel Veşnic.
Tanărul întreabă: ce are de făcut pentru a dobandi veşnicia ?
Iisus îi răspunde scurt: poruncile. Tanărul, vrand să atragă atenţia asupra sa, întreabă, care ? - şi apoi puţin îi pasă dacă la urmă minte: „Toate acestea le-am păzit din tinereţele mele !" Şi mai nădăjduia-şi o laudă, de aceea mai şi întreabă pe Iisus: „Ce dar îmi mai lipseşte ?" Dar, în loc să primească o laudă înaintea poporului, primeşte o demascare. Zici că ai împlinit toate poruncile, că iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi; iată ai prilejul să dovedeşti cu fapta, lucrul care-ţi mai lipseşte: „Vinde-ţi averile şi le dă săracilor apoi vino de-Mi urmează Mie !"
La această întorsătură a lucrurilor nu se aştepta tanărul fariseu.
Averile sale nu erau adunate din iubirea de-aproapelui, ci din averea de-aproapelui. Pe urmă averea, care nu era toată legitimă, cerea şi certificat moral, recunoaşterea cinstei şi corectitudinei şi toată slava deşartă, la care a trebuit să renunţe ruşinat.
Cu această lecţie „a plecat întristat".
Tristă bogăţie. Pe urma întristării tanărului, Iisus arată marea piedică a lipirii inimii de bogăţie, cu care nu se poate intra în împărăţie. Ucenicii auzind întreabă înspăimantaţi: „Atunci cine poate să se mantuiască ?" - că fiecare are cate ceva pe langă inima lui. Dar Iisus le răspunde: „Ceea ce este cu neputinţă la oameni, este cu putinţă la Dumnezeu". Şi Dumnezeu are multe posibilităţi de a dezlega inima bogaţilor de bogăţie. Vinovăţia bogăţiei e că ţine inima omului legată aici, şi deformează omul încat nu mai iubeşte pe oameni, ci se înarmează împotriva lor. Pentru „cinstitul" bogat, ceilalţi oameni sunt „hoţi". Bogăţia măreşte inegalitatea dintre oameni, care naşte ura.
Atitudinea sufletului faţă de bogăţie trebuie să fie ca a unui administrator al bunurilor altuia. Noi suntem iconomi. Cată vreme iconomi sim averile după legea iubirii de oameni, Stăpanul averii ne-o menţine; dar dacă uzurpăm dreptul lui Dumnezeu, o pierdem şi ne pierdem. Trebuie să fim cu avuţia ca şi cum n-am avea-o. „Cei ce se folosesc de lumea aceasta să fie ca şi cum nu s-ar folosi de ea" (I Corinteni 7,31). Lumea întreagă, condusă după legi împotriva lui Dumnezeu, tot la Dumnezeu ajunge, dar la Dumnezeu ca „sfarşit" al lumii.

Sursa: Tezaurul Ortodox

22 noiembrie - 6 ani de când călugărul luptător Ioanichie Bălan a plecat spre veşnicie. "Ori eşti creştin azi, ori păgân. Treziţi-vă, fraţi români, pâna nu-i prea târziu! Fericirea noastra este sa rămânem aici, unde ne-a născut Dumnezeu, cu Hristos în braţe şi în braţele lui Hristos"

“Numai un creştin foarte bine educat şi format păstrează locul cum l-a aflat, dacă nu-l curăţă. Iar dacă ajunge, vreodată, înalt creştin, acela sfinţeşte locul. Omul bun sfinţeşte locul, omul lumesc spurcă locul. În viaţă să fiţi tineri care să sfinţească un loc, o casă, o societate, o generaţie, un cartier şi locul de muncă unde veţi lucra. Prin comportament creştin, mai întâi. Că de teorii din astea masonice ne-am cam săturat. Ori esti creştin azi, ori eşti păgân, una din două. Şi creştin ortodox, căci România e ţară ortodoxă. Tineţi cont ce vă spune un călugăr bătrân şi rău: dacă nu vă ţineţi serios de biserică şi de ortodoxie, prăpăd e cu noi. Ne mănâncă vecinii şi străinii şi păgânii. Dacă vă ţineţi de Biserică, nici ruşii, nici tătarii, nici nemţii, nici alte ţări din Răsărit sau Apus nu vor putea să ne scoată din Carpaţi şi să ne dezlipească de Hristos.
 

Practicile acestea care acum afectează şi au îmbolnăvit societatea şi tineretul, cum sunt yoga, practicile Baha'i, karatele, toate aceste practici teosofice, spiritiste, oculte, masonice, însamnă, vrând-nevrând despărţirea de Biserică, de Hristos, de preoţi, de duhovnici. Nu mai aveti acces la Sfânta Spovedanie, nu va mai faceti vreme de Sfânta Împartasanie, nu aveti bucuria vieţii cum o au cei care trăiesc întru Hristos. Veţi avea bucuria plăcerilor, a sexualităţii, a ispitelor şi patimilor trupeşti, dar nu bucuria întru Hristos. Bucurii trupeşti, orizontale, care se consumă într-o zi, şi nu bucurii veşnice, verticale, axate pe Hristos. Treziţi-vă! Sunteţi tineri şi nouă ne e milă de ce se va întâmpla cu ţara asta care se cheamă înca România, dacă foarte mulţi din tinerii de astăzi merg la şedinţe de Baha'i, de yoga, numai nu la Biserică. Am rămas la Biserică tot cu o bunicuţă, tot cu o ţărăncuţă cu 7-8 copii, tot acestea merg la Biserică. Gem cârciumile şi staţiunile de desfrâu, de păcate, de fărădelegi, iar tineretul şi intelectualitatea au alunecat pe panta prostituţiei, a decăderii morale, a înstrăinării de Hristos, a uitării de Dumnezeu, a ignorării Bisericii. Ce să ne mai lăudăm cu Ştefan cel Mare şi Sfânt şi cu atâţia sfinţi ce-a dat Ţara asta, când noi nici pe mama noastră n-o mai respectăm. Cunosc la Iaşi tineri studenţi care practică intensiv yoga şi au ajuns la Socola, la spitalul de nebuni. In ce istorii, în ce manuscrise româneşti găsim într-o ţară aşa de ortodoxă şi de frumoasă ca România asta din Carpaţi măcar un rând de budism? Un rând măcar să facă aluzii că românii pe vremuri apelau la filosofia lui Budha. De ce apelează acum toţi, mai cu seamă intelectualii? De ce nu merge şi ţăranul? Cine e bolnav la minte? Iertaţi-mă. Gândiţi şi hotărâţi. Vreţi să mai rămână România Românie? Întoarceţi-vă la ortodoxie, la Biserică, la ţinuta morală decentă, cinstită a românilor dintotdeauna, nu la aceste surse satanice, ateiste pe care le-au semănat acum tot occidentalii în locul comuniştilor de ieri. Ştiţi că comunismul vine din Apus? Şi-acum tot Apusul l-a dărâmat, c-a zis că nu mai dă randament. Şi-au zis: le dăm ceva şi mai rău, şi ne-au dat pornografie, prostituţie, casete video cu toate spurcăciunile, muzică rock, Michael Jackson, omul acela diavolizat care spurcă pământul pe unde trece. Totul e dirijat de Apus. N-au avut tezaurul ortodoxiei în veacul veacurilor. De ce s-a făcut experienţa comunismului, venită din Apus, tocmai într-o ţară cu experienţă ortodoxă ca Rusia? Acolo au pus bomba atomică. Să distrugă ce au făcut prin jertfă milioane de martiri, de oameni închişi şi omorâţi de vii. Nu i-au omorât ruşii. Duşmanii. Şi ştiţi cine.

Ştiţi cine a inventat comunismul, ştiţi care sunt filosofii. Vă rog să vă uitaţi la biografia lor. De ce origine au fost Marx, Engels, soţia lui Stalin, soţia lui Gorbaciov... şi veţi afla cine ne vrea binele şi cine răul. Şi de unde vin fericirea şi nefericirea.

Vreţi să avem binecuvântarea şi fericirea pe pământ şi în cer? Întoarceţi-vă la o trăire curată întru Hristos, la Biserică în fiecare Duminică, la duhovnici unde să vă spovediţi regulat. Vin Sfintele Posturi. Treziţi-vă, tinerilor! Luaţi aminte ce timpuri trăiţi. Se aproprie venirea lui Antihrist. Ce înseamnă venirea lui Antihrist? Când vine acesta? Când nu se vor mai iubi oamenii creştineşte între ei, când nu vor mai veni oamenii la Biserică, când nu vor mai merge Duminică la Sfintele Slujbe, când nu vor mai posti, când vor trăi în desfrâu de mititei, când copiii îşi vor bate părinţii sau părinţii-i vor lepăda pe copii şi va găsi lumea ca acuma: criminalitate, avorturi pe toate drumurile, divorţaţi pe toate străzile, oameni diavolizaţi, oameni bolnavi şi sufleteşte şi trupeşte. Asta-i societatea noastră, fraţilor! Treziţi-vă, fraţi români până nu-i prea târziu! Ori crestini buni, ori pierim. Luati aminte ce va spun: numai Dumnezeu din cer ne salveaza. Priviti în sus, fratilor, nici într-o parte, nici în alta!

Acei studenţi, acei tineri care nu ştiu ce e Duminica, care nu ştiu frumuseţea unei Sfinte Liturghii, care nu au un duhovnic sfânt, un om care să le spună ce e sufletul, să le mângâie inima, să le spună păcatele, să primească dezlegare şi binecuvântare, studenţii care nu primesc Sfânta Împărtăşanie (care sunt vrednici) înainte de Paşte, înainte de Crăciun, înainte de alte sărbători mari, ei nu sunt ortodocşi, ei nu sunt români decât după buletin, poate.

Faceţi un comitet, mergeţi duminica pe la spitale, la casele de batrâni, ajutaţi cu cuvântul, mângâiaţi, sfătuiţi, combateţi casele de desfrâu. Mergeţi la mănăstiri, la preoţi bătrâni care să vă lumineze, să vă binecuvinteze, să vă călăuzească. Ortodoxia activă e o misiune. Misionarismul se face de la om la om. Dar pentru asta trebuie să vă curăţiţi de păcatele tinereţii, să citiţi cât mai multe cărţi teologice. Să ştiţi voi întâi câte ceva din frumuseţea Ortodoxiei, din trăirea întru Hristos, ca să puteţi trage şi pe altii spre Hristos, să puteţi fi o luminiţă aprinsă acolo unde veţi trăi. Trebuie să faceţi ceva. Eu sunt un om mai de baricade. Ori facem ceva, ori ne ducem la plimbare.

Sfânta Evanghelie spune ca la sfârşitul lumii vor fi chemate toate neamurile. Deci naţia rămâne pâna la sfârşitul lumii. Ba mai mult, fiecare neam şi tară are îngerul său păzitor.

Neamurile creştine trebuie să rămână. Iar creştinii trebuie să fie la locul lor, echilibraţi, serioşi şi să nu se dezlipească pentru nimic în lume de pământul străbun în care i-a născut Dumnezeu. De ce există tentaţia de a pleca în altă ţară? Credeţi că, afară de Dumnezeu, ne vrea cineva din lume? Cine îşi pune nădejdea în Răsărit şi Apus se înşeală amarnic. Numai în Dumnezeu, în smerenia, răbdarea şi deviza părinţilor noştri, a românilor dintotdeauna, ne putem pune speranţa. Nu ne-au scos de aici nici turcii, nici tătarii, nici ruşii, nici nemţii, nici austro-ungarii, şi nici de-acum înainte nu ne va scoate nimeni. Doar Dumnezeu, daca ne vom îndeparta de El. Asa că, treziţi-vă, luaţi aminte şi, cot la cot cu preoţii, cu călugării, treceţi la post, la rugăciune, la spovedanie. Aşa trebuie să fie o ţară creştină care poarta Crucea de două mii de ani.

Treziţi-vă, fraţi români, pâna nu-i prea târziu! Fericirea noastra este sa rămânem aici, unde ne-a născut Dumnezeu, cu Hristos în braţe şi în braţele lui Hristos“.

a consemnat Crina Palas

VEGHEA, Publicatie a Generaţiei Neaşteptate

7 ani de la naşterea în ceruri a Părintelui Gheorghe Calciu. Cuvantul Parintelui Justin Parvu la inmormantarea fratelui sau de suferinta si slujire intru Hristos

Cuvant la inmormantarea Parintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa

Arhimandrit Justin Parvu

Parinte Gheorghe Calciu,

Bine ati revenit la Manastirea Petru Voda!

Cu doua luni in urma ati fost aici la noi, ati admirat muntii, dealurile, padurile si celelalte lucruri minunate ale lui

Dumnezeu si v-ati exprimat dorinta ca trupul cel ostenit de suferinte si pribegie sa se odihneasca in Gradina Maicii Domnului, in pamantul sfant al tarii noastre si mai exact la Manastirea Petru Voda, inchinata tuturor Martirilor jertfiti in temnitele comuniste si impreuna sa asteptam aici sunetul trambitei celei de apoi a Arhanghelului pentru invierea cea de obste si sa iesim „intru intampinarea Domnului in vazduh”(1 Tes. 4:16).

Bine ai venit iubite frate intru credinta si intru suferinta deoarece „binecuvantat este cel ce vine intru numele Domnului”!

Intristati frati si surori!

Biserica si neamul nostru romanesc pierd azi pe una dintre cele mai puternice constiinte ale demnitatii noastre crestin-ortodoxe si romanesti, iar pe de alta parte castiga un rugator in ceruri pentru acest popor incercat si aici pe pamant, o

icoana de-a pururi vie a unui Apostol ce inalta Crucea astfel incat „vestirea lui ajunge pana la marginile lumii” dar va strabate ca un ecou sfant peste veacuri generatiilor ce vor veni zicand asemenea Sfantului Pavel: „Fiti mie urmatori, precum si eu sunt lui Hristos”(1 Cor. 1:1).

S-a nascut in anul 1925 odata cu Patriarhia Romana pe data de 23 noiembrie. S-a nascut la gurile Dunarii cel ce se va odihni aici intre crestele Carpatilor deoarece printre vitregiile veacului martiric XX si-a croit crezul ca un fluviu de nestavilit si a devenit un munte de neclintit.

Si-a trait copilaria si tineretea in valtoarea evenimentelor interbelice si a inteles ca majoritatea celor din generatia lui pericolele Ciumei Rosii ateiste de la Rasarit care sufla amenintare asupra Romaniei si a altor state crestine din zona, dar si pericolul nazist din apus cu aceleasi efecte distructive pentru credinta si neam. In acest context, fiind student la medicina, cu mult curaj a incercat alaturi de alti tineri sa traga semnalul de alarma, luand parte la diferite manifestari cu caracter anticomunist si antiateu ale studentilor si drept urmare este intemnitat in anul 1948. In urma condamnarii cunoaste calvarul inchisorii comuniste de reeducare a studentilor de la Pitesti, iar chinurile groaznice si diabolice de acolo la care erau supusi detinutii sunt asemanatoare cu ale mucenicilor din vechime. Metodele de tortura folosite in aceste temnite urmareau distrugerea fizica si spirituala, semanau ura si dezbinarea si nu in ultimul rand se dorea pierderea nadejdii si a credintei in Bunul Dumnezeu. In aceste conditii deosebit de grele multi „au pierit ca niste miei dusi spre junghiere” si ramasitele lor pamantesti au fost aruncate in gropi comune, iar sangele lor a ingrasat brazdele pamantului de unde striga precum sangele lui Abel catre fratele Cain cel ucigas.

Aceasta perioada de 17 ani de puscarie a fost pentru Parintele Gheorghe Calciu o adevarata universitate in care se deprinde virtutea, rabdarea, credinta, dragostea, solidaritatea, pacea interioara, toate acestea fiind roade ale Duhului Sfant dupa cum spune Sfantul Pavel si el la randu-i intemnitat pentru Hristos(Gal. 5:22).

In urma decretului de amnistie din 1964, Parintele Calciu iese calit ca aurul din topitoare. Cu toate piedicile ce i se pun de regimul materialist si ateu urmeaza filologia dar credinta in Dumnezeu intarita in temnita il cheama sa devina pescar de oameni, adica preot in Biserica lui Hristos care nu poate fi biruita de portile iadului (Mt. 16:18).

Drept aceea urmeaza Cursurile Facultatii de Teologie din Bucuresti dupa care este hirotonit preot si este numit profesor de Franceza si Noul Testament la Seminarul Teologic Radu Voda din Bucuresti, fiind foarte iubit si apreciat de elevi, multi dintre ei atasandu-se duhovniceste de dascalul lor.

In 1977 cutremurul din 4 martie n-a daramat Biserici, dar cutremurul comunist are curajul sa loveasca altarele Dumnezeului celui viu, sau cum spune psalmistul, ca in codru cu topoare sa distruga locurile cele sfinte. Atunci cand Biserica Enei, ctitoria lui Mihai Viteazul a fost stearsa de pe fata pamantului si pangarit locul cu un salas al pacatului, glasul Parintelui Gheorghe Calciu a rasunat ca un tunet, cu mult curaj si fara nici o frica impotriva daramatorilor de biserici pentru ca era nefiresc pentru urmasii voievozilor „mari ctitori de locasuri sfinte”, sa savarseasca sacrilegiul acesta. Parintele isi asuma rolul de a striga cu glas mare in pustiul nepasarii si al compromisului, cu atat mai mult cu cat consecintele acum puteau fi mai grave, deoarece suferinta nu ar fi fost una individuala, ci si a familiei, a sotiei si a baiatului, insa Parintele stia ca nimeni si nimic nu trebuie sa desparta pe adevaratul crestin de dragostea lui Hristos. Astfel Parintele a tinut cele sapte cuvinte catre tineri in sapte saptamani, miercurea, la Seminarul Radu Voda, cuvinte care au insemnat atunci o adevarata Proclamatie spirituala, o chemare la redesteptarea cea intru credinta, un reper concret de orientare in intunericul veacului acestuia, deoarece toti „umblam in latura si in umbra mortii” (Is. 9:1).

In urma acestei atitudini este anchetat, izolat, amenintat si in 1979 este condamnat la inca 10 ani inchisoare. In urma protestelor marilor personalitati din diaspora romaneasca si a presiunii unor oameni politici este eliberat dupa cinci ani, in 1984, si fortat sa paraseasca tara in anul urmator.

Dupa 21 de ani de puscarie urmeaza exilul in SUA de 22 de ani, o perioada in care Parintele cu un dinamism tineresc desfasoara un apostolat jertfelnic pentru romanii de peste ocean fiind liantul si vocea cea mai autorizata pentru nazuintele celor de acolo, dar si propovaduitorul credintei ortodoxe si a valorilor nationale pentru pastrarea identitatii religioase si de neam. Dorul de tara l-a urmarit mereu asa cum i-a urmarit pe evrei in robia babilonica, care plangeau la raul Babilonului aducandu-si aminte de Sion (Ps. 136).

Simtindu-si sfarsitul aproape a dorit sa vada pentru ultima data locurile dragi ca aceste amintiri sa le poarte in sufletul sau in planul vietii de dincolo. Asa cum Iosif a lasat testament ca atunci cand ai sai se vor intoarce in pamantul fagaduintei sa-i ia si osemintele lui si acest testament a fost implinit intocmai de Moise, asa si Parintele Calciu a lasat testament ca trupul sau sa fie adus si inmormantat aici la Manastirea Petru Voda. Dupa o viata intreaga traita in zbucium si neodihna, in marturisire si jertfa, rastignit intre Dumnezeu si neamul sau dupa expresia lui Petre Tutea, sub zodia martiriului si a smereniei si moartea Parintelui este tot in aceiasi zodie a neodihnei si a furtunilor ingaduite de Dumnezeu pentru a primi cununa mai stralucitoare in imparatia cerurilor.

De sarbatorea Intrarii in Biserica a Maicii Domnului, 21 noiembrie, Parintele Calciu intra in acea Sfanta a Sfintelor nefacuta de mana, in ceruri (Evr. 9:12), unde este Marele Arhiereu Iisus Hristos, pentru a mijloci in veci pentru acest neam pe care L-a iubit atat de mult.

De Sarbatoarea Sfantului Andrei, Apostolul Romanilor, Parintele Calciu, Noul Apostol al Romanilor de pretutindeni este adus in tara intr-o procesiune sfanta si depus in Manastirea Radu Voda pentru a fi prohodit dupa randuiala de Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist al Bisericii Ortodoxe Romane.

Acum la implinirea unui an de la sfintirea Manastirii acesteia inchinate Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil, dar si tuturor Martirilor cazuti in lupta impotriva celor fara de Dumnezeu, iata se seamana aici in cimitir un simbol al demnitatii ortodoxe, un martir al neamului, un spirit ce va cuvanta tainic tuturor ca „cinstita este inaintea Domnului moartea cuviosilor lui”.

In ziua in care s-au implinit 8 ani de la moartea parintelui Cleopa, Parintele Gheorghe Calciu este intampinat in Manastirea noastra si deja gusta din bucuria zilei a opta, adica ,,s-a impartasit cu adevarat cu Dumnezeu in ziua cea neinserata a imparatiei Sale”.

Acum, in preajma sarbatorii Sfantului si Bunului Parinte Nicolae, prin moartea Parintelui Calciu avem in ceruri un Parinte al nostru, mangaietor in necazuri si nevoi, rugator pentru neamul nostru romanesc si luminator al drumului catre Hristos.

Din vremelnicie Parintele Calciu trece in vesnicie si trage dupa el un neam intreg, deoarece acel popor va dainui in istorie si in vecii nesfarsiti care-l va avea intr-o masura cat mai mare pe Dumnezeu. El este rascumparatorul vremurilor noi care spala rusinea fricii si a lipsei de cutezanta si care sterge vina sangelui curs pe nedrept asa cu m spune Mantuitorul „de la sangele lui Abel pana la sangele lui Zaharia fiul lui Varahia cel ucis intre templu si altar” si ca acest blestem sa nu apese pe umerii nimanui.

Hristos sa te odihneasca in latura celor vii si usile raiului sa-ti deschida, mostenitor imparatiei Sale sa te arate si mijlocitor pentru Biserica si neamul nostru sa te randuiasca, pe tine Parinte Gheorghe Calciu marturisitor neinfricat al credintei!

articol preluat din nr.6 al revistei ATITUDINI