28.8.10

Rusia declanşează războiul politic şi spiritual împotriva Basarabiei. Ţinta, declarată de Patriarhul Rusiei: “păstrarea unităţii Sfintei Rusii"


O declaraţie politică a patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii, Kiril, a provocat reacţii la Chişinău. La o întâlnire cu arhiereii Mitropoliei Moldovei el a spus că se va ruga „pentru ca orientarea politică a Moldovei să ajute la păstrarea unităţii Sfintei Rusii”.

Analiştii politici de la Chişinău cred că la alegerile parlamentare din toamnă din Republica Moldova, Mitropolitul Moldovei, Vladimir, va fi cap de listă al Partidului Umanist preluat recent de fostul şef al securităţii, Valeriu Pasat.

Întâlnirea patriarhului Moscovei şi al Întregii Rusii, Kiril, cu mitropolitul Moldovei, Vladimir, şi cu arhiereii care îl slujesc pe acesta, a avut loc la mănăstirea Soloveţ, iar declaraţia buclucaşă a patriarhului a apărut într-un comunicat de presă al Patriarhiei.

În comunicat, patriarhul explică ce a avut în vedere când a spus că se va ruga „pentru ca orientarea politică a Moldovei să ajute la păstrarea unităţii Sfintei Rusii”. „Uneori sunt întrebat: „de ce pun Moldova în rândul Sfintei Rusii, ori se ştie că moldovenii vorbesc o altă limbă decât slavonă?”. Şi eu răspund: Sfânta Rusie nu este o noţiune etnică, politică sau lingvistică, ci este o noţiune spirituală. Când ne rugăm împreună cu fraţii şi surorile noastre din Moldova, nu simţim nici o diferenţă – suntem un singur popor în faţa lui Dumnezeu", a explicat şeful Bisericii Ortodoxe Ruse.

În replică, analistul politic Anatol Ţăranu, fost ambasador al Republicii Moldova l-a Moscova, a menţionat că Kremlinul foloseşte biserica pentru a diviza societatea moldovenească de data aceasta pe criterii spirituale:

„Kiril recunoaşte că noi nu suntem popor slav. Limba moldovenească, cum o numeşte el, nu este de origine slavă. Ce înseamnă că datorită Rusiei o parte din moldoveni sunt în spaţiul spiritual rusesc? Reiese că Rusia iarăşi scindează poporul nostru deja după criteriul spiritual... Acest popor al nostru atât de nenorocit şi blestemat iarăşi este folosit ca monedă de schimb. Da lăsaţi-ne în pace! Noi cumva o să ne clarificăm singuri cărei spiritualităţi aparţinem şi cine suntem!”.

La 14 iunie curent, Sinodul Bisericii Ortodoxe din Moldova a anunţat oficial că se implică în politică (http://mitropolia.md/main/show_article/2726) de partea fostului şef al Serviciului de Informaţii şi Securitate, Valeriu Pasat, care ulterior a preluat conducerea Partidului Umanist. El a anunţat că va candida la toamnă la funcţia de şef al statului. După ce a fost demis din funcţia de şef al securităţii, Pasat a plecat la Moscova unde a deţinut funcţia de consilier al preşedintelui gigantului energetic rus RAO „ES”, Anatolii Ciubais. Întors în Moldova, Pasat a pledat fără succes pentru introducerea obligatorie a disciplinei „Bazele Ortodoxiei” în şcoală, beneficiind în acest sens de tot sprijinul mitropolitului Moldovei, Vladimir. Ca să atragă preoţimea, Valeriu Pasat a procurat poliţe de asigurare medicală, în valoare de aproape 200 de dolari, fiecărui preot din cadrul Mitropoliei Moldovei.

Politicianul Oleg Cernei consideră că la întlnirea fruntaşilor Bisericii Ortodoxe din Moldova cu patriarhul Kiril, la mănăstirea Soloveţ, s-a trasat planul unei acţiuni de implicare a preoţilor Mitropoliei Moldovei în acţiuni electorale de partea lui Valeriu Pasat:

„Să nu credeţi că la acea întâlnire organizată cu preoţii de la Sfântul Sinod cu patriarhul nu s-a discutat şi despre implicarea preoţilor în „proiectul Pasat”. Am impresia că este o susţinere masivă a „proiectului Pasat” din partea Patriarhiei Ruse şi nu este exclus ca mitropolitul Moldovei, Vladimir, şi alte feţe bisericeşti să apară în viitoarea campanie electorală în lista Partidului Umanist".

Deputatul PL din Legislativul de la Chişinău, Gheorghe Brega, consideră că patriarhul Rusiei îl sprijină electoral pe Valeriu Pasat la indicaţia Kremlinului:

„Cum credeţi dumneavostră, patriarhul Kiril face ceea ce face chiar din proprie iniţiativă? Eu sunt convins că aceasta se face la indicaţia conducerii de vârf a Federaţiei Ruse. Ei au înţeles că pierd terenul”.

Pierd terenul şi au nevoie de o pistă prin care să influenţeze rapid schema politică din Republica Moldova. Conform ultimului sondaj IMAS, biserica se bucură de cea mai multă încredere din partea moldovenilor – 80 la sută. Politicienii şi societatea civilă i-au cerut în repetate rânduri mitropolitului Moldovei să nu implice biserica în politică pentru a nu o compromite. Înalt Prea Sfinţitul Vladimir a rămas, însă, surd la aceste apeluri.

Autor:Vitalie Călugăreanu

Redactor: Rodica Binder

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts with Thumbnails