Scrisoare inedită adresată de Părintele Arsenie Boca unei femei, căreia îi apăruse în vis Maica Domnului. "Fugi chiar şi de lauda Maicii Domnului".

De curand, in SUA, am intrat in posesia unei scrisori trimisa de Parintele Arsenie Boca unei arpasene (n.n. – taranca din Arpasul de Sus) al carui nume il cunoastem dar pe care, deocamdata, il trecem sub tacere. Ca si parintele, ea e decedata si doar daca copiii ei - dupa ce vom publica scrisoarea - vor fi de acord, ii vom face public numele. Aceasta femeie a relatat Parintelui Arsenie un vis in care i s-ar fi aratat Fecioara Maria, care i-a vorbit si transmis unele indrumari. Iata prima parte a scrisorii trimise de Parintele Arsenie Boca:

Sora noastra,

Am citit cele comunicate de dincolo. Ti le trimit indreptate dupa gramatica si, pe unde era nevoie, si dupa continut. Iti pretuiesc darul ce ti-a dat Dumnezeu, insa grija trebuie sa avem amandoi. Din invatatura parintilor reiese ca trebuie sa ne ferim de fapte neobisnuite , precum sunt vedeniile, comunicarile si altele. De ce? Pentru ca in ele se pot strecura si inselaciuni. Diavolul ia un chip si zice ca-i Hristos si asa mai departe. Parintii stiu slabiciunea firii omenesti, usor de amagit.

Preotii au datoria de a cerceta duhurile. Si pe ce vom cunoaste? Pe roade. Deci, daca in sufletul tau sporeste smerenia, dragostea de Biserica, iubirea de oameni, ascultarea de preoti, nu esti in inselare, ci in adevar. Dacă însă încolţeste în sufletul tău o parere de sine, precum că esti sfântă, esti aleasă, de tine trebuie să asculte oamenii, darul tău a lunecat în inselăciune.

Asa mi se pare, din câte mi-au spus chiar preoţi, că ar fi alunecat si Petrache Lupu de la smerenie. Deci, sora noastră, vezi să fii cu grijă asupra cugetului inimii tale, că mulţi cu dar s-au pierdut iesind de sub povaţa cea după dreptate. Nu te bănuiesc de astea, dar faptul că Maica Domnului te laudă, te numeste că vei fi sfântă si sfânta sfintelor - chiar dacă acolo vei ajunge cum a ajuns si Maria Egipteanca -, totusi mă pune pe gânduri.

Lauda pe mulţi i-a facut să se afume la minte cu mândrie. Deci ori de câte ori vei mai auzi cuvântul de laudă, adă-ţi aminte de păcatele tale si te apără de primejdia părerii de sine.

Vad că ma pomenesc si eu laudat. Imi roseste obrazul de rusine, stiindu-mi căderile si dând din căderi in căderi. Dacă nu fac slujba, dupa cum vedeţi, e si de pe urma faptului că mi-am pierdut omenia înaintea lui Dumnezeu si a Maicii Domnului. Si cel puţin în faţa constiinţei sa nu mă făţărnicesc.

Cuvintele pe care mi le-ai trimis sunt o aspră dojană si pentru mine si de tare folos, tocmai prin faptul că mă laudă pe nedrept. Apără-te si tu asa.

Nu dau sfaturi si porunci Stăpânei, dar strig neputinţa noastră, a mea si a ta, si mărturisim că primejdia dă tarcoale si sfinţilor, de cum nouă păcătosilor.

Fugi chiar si de lauda Maicii Domnului. (Dacă îndreptarea asta, din părinteasca purtare de grijă, te bucură, e semn bun – dacă te inţeapă puţin, e părerea de sine – mândria – care se dă de gol).

Dorul si ţinta noastră e mântuirea, si nu vedenia. Sufletul e asa de înclinat după bucurii, incât se lipseste de bucuria vedeniei – chiar bună – si nu învaţă că liberarea e a nu dori nimic decât mila sau iertarea lui Dumnezeu.

Scrisoarea a fost publicata in revista "Foaia Arpaseana", condusa de distinsul doctor Gheorghe Serbu.