Cuvant exceptional despre Iov al Sfantului Ioan Gura de Aur. Din Omilia XXXIII la Matei

Ce-am merita, oare, noi, care avem nişte pilde ca acestea, care traim în vremuri de pace şi totuşi ne moleşim şi cădem? Nu duce nimeni război împotriva noastră, şi sîntem junghiaţi; nu ne persecută nimeni, şi sîntem istoviţi. Ne bucurăm de pace. Domnul ne-a poruncit să ne mîntuim, dar nici aceasta n-o putem. Apostolii, cînd toată lumea ardea şi flăcările cuprinseseră întregul pămînt, au intrat în foc şi au

smuls din mijlocul flăcărilor pe cei cuprinşi de foc; tu, însă, nici pe tine nu te poţi salva. Ce îndrăznire mai putem avea, ce iertare? Nu ne mai ameninţă nici bicele, nici temniţele, nici conducătorii, nici sinagogile iudaice, nici altceva din unele ca acestea, ci cu totul dimpotrivă, noi creştinii conducem şi stăpînim. Impăraţii sînt binecredincioşi; multe dregătorii şi posturi de frunte sînt ocupate de creştini; creştinii se bac ură de slavă si de linişte; si nici asa nu biruim. Aceia - si dascăli si

ucenici - erau azvîrliţi în fiecare zi în temniţe, trupul lor era plin de răni si de cicatrice, dar se bucurau mai mult decît cei din paradis. Noi nici în vis nu suferim aşa ceva, dar sîntem mai moi decît ceara.

- Dar aceia, mi s-ar putea spune, făceau minuni!

- Pentru asta, dar, nu erau biciuiţi? Pentru asta nu erau prigoniţi? Acesta-i lucru ciudat că adeseori erau chinuiţi si munciţi tocmai de cei carora le făcuseră bine; şi. nici aşa nu se tulburau, deşi li se răsplătea binele cu rău; dar tu, dacă faci cuiva vreun bine cit de mic, iar mai apoi acela îţi face vreun necaz, te superi, te tulburi şi-ţi pare rău de binele facut

De s-ar întîmpla să se pornească război şi prigoană împotriva bise­ricilor — să dea Dumnezeu să nu se întîmple asta vreodată! — , gîndeşte-te cît de mare ar fi rîsul, cît de mare ocara! Şi pe bună dreptate! Cand nimeni nu se exercitează în casa sa, cum va fi strălucitor în timpul lup­telor? Care atlet, care n-a făcut exerciţii cu un maestru de lupte, va putea să învingă pe adversarul său la jocurile olimpice? N-ar trebui, oare, ca şi noi creştinii să facem în fiecare zi exerciţii de luptă, de bătaie cu pumnii şi de alergare⁷ Nu vedeţi că aşa numiţii pentatleti, cînd n-au pe nimeni cu care să faca exerciţii, umplu un sac cu nisip, îl atîrna si aşa îşi exercitează forţa lor? Nu vedeţi că atleţii mai tineri fac cu colegii de aceeaşi vîrstă exerciţii în vederea luptelor cu adversarii lor? Pe aceş­tia imită-i şi tu şi exercitează-te în luptele filozofiei!

Mulţi îţi aţîţă mînia, îţi deşteaptă poftele, îţi aprind flacăra! Impo-triveşte-te patimilor, rabdă cu eroism durerile sufletului, ca să le poţi răbda şi pe cele ale trupului. Că şi fericitul Iov, de nu s-ar fi exercitat cum trebuie înainte de a fi venit peste el luptele, n-ar fi strălucit atîta în timpul luptelor; de nu s-ar fi exercitat să-şi izgonească din suflet orice mînie, ar fi rostit un cuvînt nesocotit atunci cînd i-au murit copiii. Aşa însă, a ieşit biruitor în toate luptele; şi cînd a pierdut banii, şi cînd i-a dispărut atîta avuţie, şi cînd i-au pierit copiii, şi cînd a pierdut dragostea soţiei, şi cînd i-a fost biciuit trupul, şi cînd l-au ţinut de rău prietenii, si cînd l-au ocărit slugile. Iar dacă vrei să vezi exerciţiile lui, ascultâ-1 pe el, că spune cum dispreţuia banii: „Dacă m-aş fi bucurat cînd mi se înmul­ţeau averile! Dacă aş fi îngropat aurul în pămînt! Dacă mi-aş fi pus nădejdea în pietrele preţioase!" De aceea nici nu s-a tulburat cînd averile i-au fost răpite, pentru că nu le dorea nici cînd le avea. Ascultă cum se îngrijea de creşterea copiilor lui! Nu-i răsfăţa peste măsură, aşa cum facem noi. Ci le cerea să aibă viaţă desăvîrşită. Dacă aducea jertfe pentru păcatele neştiute ale copiilor lui, gîndeşte-te ce judecător aspru era al faptelor lor ştiute! Iar dacă vrei să auzi şi luptele lui pentru curăţenia trupească şi sufletească, ascultă-1 pe el spunînd: „Lege pus-am ochilor mei, să nu ma uit la fecioară". De aceea nu 1-a înfrînt soţia lui; o iubea şi mai înainte, dar nu peste măsură, ci cum se cade să-ţi iubeşti soţia. De asta mă şi mir. Cum i-a trecut diavolului prin minte să pornescă război împotriva lui Iov, cînd cunoştea exerciţiile lui? Cum de i-a trecut prin minte? Vicleană fiară e diavolul şi niciodată nu-şi pierde nădejdea! Vina noastră cea mai mare este că noi deznădăjduim de mîntuirea noastră, pe cînd diavolul nu pierde niciodată nădejdea pieirii noastre. Dar uită-te că Iov se gîndea, cu mult înainte, la chinurile şi suferinţele trupeşti, care ar fi putut să vină peste el. Nu avusese niciodată vreo suferinţă, că trăise în bogăţie, desfătare şi lux, dar se gîndea în fiecare zi la suferin­ţele celorlalţi oameni. Aceasta arătîndu-o, spunea: „Frica de care m-am temut a venit asupra mea şi de ceea ce m-am speriat, aceea mi s-a întîmplat"; şi iarăşi: „Am plîns de orice neputincios şi am suspinat cînd am văzut om în nevoie". De aceea nu 1-a tulburat nici una din suferinţele acelea mari si cumplite care au căzut asupra lui. Dar nu mi te uita la pierderea averi­lor, nici la moartea copiilor, nici la bubele lui de nevindecat, nici la vor­bele rele ale soţiei sale, ci la celelalte suferinţe ale lui, cu mult mai cum­plite decît acestea!

- Dar ce suferinţe mai mari decît acestea a îndurat Iov? aş putea fi întrebat. Din istoria vieţii sale nu cunoaştem altele!

- Pentru că dormim, nu le cunoaştem! Cel care caută cu grijă şi cer­cetează bine mărgăritarul, va afla suferinţe cu mult mai mari decît aces­tea. Altele îi erau suferinţele, mai cumplite şi mai mari, în stare să-i zgu­duie şi mai mult sufletul lui Iov. In primul rînd că nu ştia nimic lămurit de împărăţia cerurilor şi de înviere; de aceea şi spunea cu lacrimi: „Că nu voi trăi în veac, ca să rabd!"; în al doilea rînd, că ştia că a făcut mult bine; în al treilea rînd, că ştia că n-a făcut nici un rău; şi în al patrulea rînd, că socotea că suferă acestea de la Dumnezeu - că dacă ar fi ştiut că le suferă şi de la diavolul, şi asta l-ar fi scandalizat din destul -, în al cin­cilea rînd, că auzea pe prietenii lui învinuindu-1 de păcat: „N-ai fost biciuit pe cît ai păcătuit!" ; în al şaselea rînd, că vedea că cei ce trăiesc în păcat sînt fericiţi şi-şi bat joc de el; în al şaptelea rînd, că n-a văzut vreo­dată pe un altul suferind atîta.

Iar dacă vrei să afli cît de mari au fost suferinţele lui Iov, gîndeşte-te la cele ce se petrec acum. Cu toate că acum aşteptăm împărăţia cerurilor, că nădăjduim învierea şi bunătăţile cele nespuse, că ne ştim vinovaţi cu mii de păcate, că avem înaintea noastră pilde atît de mari, ca suntem părtaşi unei atît de înalte filozofii, totuşi dacă unii din noi pierdem o fărîmă de aur, şi aceea de cele mai multe ori furată, apoi socotim viata cu neputinţă de trăit; mai mult: nici femeia nu ne pisează la cap, nici copiii nu ne sînt ucişi, nici prietenii nu ne ocărăsc, nici batjocoresc, ci sînt chiar mulţi cei care ne mîngîie: unii cu cuvantul, altii cu fapta; gîndeşte-te acum de cîte cununi nu este vrednic Iov care vedea agonisita sa, cîştigată prin muncă cinstită, răpită fara rost si fara pricină, care vedea că suferinţele vin valuri-valuri peste el, el ramanad nemişcat în mijlocul tuturor acestor încercări şi înâlţand Stapanului cuvenita mulţumire pentru toate? Chiar dacă nimeni din ceilalti n-ar fi spus vreun cuvînt, numai cuvintele soţiei sale ar fi fost în stare sa zguduie şi o stîncă. Uită-te la viclenia ei! Nu-i aduce aminte de bani, nu-i aduce aminte de cămile, de turmele de oi şi de cirezile de vite -cunoaşte doar filozofia bărbatului ei faţă de acestea! -, ci de ceea ce-i mai împovărător decît toate, de copii adică; apoi îi mai şi mareste chinul si jalea, adăugand şi durerea şi necazurile ei. Dacă pe barbatii care au avut o viaţă fericită şi n-au avut nici o supărare de multe ori femeile i-au înduplecat să le facă pe voie, gîndeşte-te ce suflet tînăr a avut Iov, respingand-o, deşi tăbărîse asupra lui cu arme atît de puternice; a calcat in picioare două din cele mai tiranice simţăminte: pofta si mila. Multi au putut să-şi biruie pofta, dar au fost biruiţi de milă. Viteazul Iosif si-a stapanit cea mai tiranică patimă, respingînd pe egipteanca, femeia aceea barbară, care-i întinsese nenumărate curse, dar nu si-a putut stapani lacrimile cînd a văzut pe fraţii lui, deşi-i făcuseră rău; mila i-a rascolit tot sîngele; şi Iosif a aruncat jos masca şi s-a dat pe faţă. Dar cand alaturi stă soţia, care rosteşte cuvinte pline de jale şi-i mai vin in ajutor si faptele: rănile, bubele şi nenumăratele valuri de nenorociri , cum n-ai putea spune, pe bună dreptate, că sufletul lui Iov a fost mai tare ca diamantul, de vreme ce n-a fost doborît de o atît de mare furtuna ?

Ingăduiţi-mi să spun cu îndrăznire că acel fericit bărbat , daca n-a fost mai mare chiar decît apostolii, apoi nicidecum n-a fost mai mic. Apostolii aveau o mîngîiere în suferinţele lor, că le indurau pentru Hristos; şi leacul acesta era îndestulător să le inalte sufletele in fiecare zi, că aveau în orice împrejurare pe Stăpînul. Care le spunea : „ Pentru Mine!"şi: „Din pricina Mea„ si: „Dacă pe Mine, stâpinul casei , M-au numit Beelzebul"; Iov, însă, era lipsit de această mangaiere; si de mangaierea minunilor şi de mîngîierea harului. Că Iov nici nu avea o putere a Duhului. Şi grozăvia mare este că Iov a îndurat toate aceste suferinţe, după ce dusese o viaţă îmbelşugată şi desfătată, după ce se bucurase de atîta cinste; că n-a fost un pescar sau un vameş sau un om care a trăit cum a putut. Şi ceea ce părea împovărător pentru apostoli, aceea a suferit şi Iov: ura prietenilor, a casnicilor, a duşmanilor, a celor cărora le făcuse bine; dar el nu putea vedea ancora aceea sfîntă, portul acela neînvălurat, adică cele spuse de Domnul apostolilor: „Pentru Mine!"

Mă minunez si de cei trei tineri din Babilon, că au îndrăznit să înfrunte cuptorul, că s-au împotrivit tiranului. Dar ascultă ce spun ei: „Dumnezeilor tăi nu slujim, iar icoanei pe care ai ridicat-o nu ne închinăm!". Mare mîngîiere le era lor că ştiau bine că pentru Dumnezeu îndură toate acele suferinţe; dar Iov nu ştia că suferinţele lui erau o luptă. Dacă ar fi ştiut, nici n-ar fi simţit suferinţele, Gîndeste-te că atunci cînd a auzit pe Dumnezeu spunîndu-i: „Crezi, oare, că Eu ti-am răspuns pentru altă pricină, decît pentru că te arăţi drept?", îndată, numai la auzul acestor cuvinte, a răsuflat uşurat, s-a smerit pe sineşi şi a socotit suferinţele lui o nimica, grăind aşa: „Pentru ce să mai judec, cînd sînt sfătuit şi dăscălit de Domnul, auzind acestea, eu care nu sînt nimic?"; şi iarăşi: „Mai înainte, cu urechea Te-am auzit; iar acum ochiul meu Te-a văzut;pentru aceea m-am sme­rit şi m-am topit şi m-am socotit pămînt şi ţărînă".

Această vitejie, deci, această blîndeţe a celui care a trăit înainte de darea legii şi înainte de venirea harului să o rîvnim şi noi cei care trăim după ce s-a dat legea şi a venit harul, ca să putem să ne sălăşluim în cerurile cele veşnice, pe care facă Dumnezeu ca noi toţi să le dobîndim, cu harul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia slava şi puterea, în vecii vecilor, Amin.