Jurnalistul Victor Roncea: Batranul si steagul. 21 Decembrie 1989

„În lutul greu din care am plecat / Am frãmântat simţire. / Din urã am clãdit iubire. / Între seninul din Înalt / Şi jalnicul de jos / Mereu m-am întors / În lutul greu din care am plecat. / N-am fost învins, dar nici n-am câştigat. / Mi-e barba albã, încâlcitã, roasã. / Pãrinte, o sã vin curând acasã”. (21 Decembrie 1989)


Era acum 21 de ani, pe 21 decembrie. Luasem bataie deja, pe bulevardul Magheru, de la primii scutieri pe care-i vedeam pe viu in viata mea. Fugisem spre centru impreuna cu prietenii mei tonitzisti, ingramaditi vreo sapte intr-o Dacie, la risc. Lucram la un mozaic la Combinatul Fondului Plastic. Impropriu spus lucram. Ne invarteam in cerc, frematand in jurul unui aparat de radio din centrul unei hale imense. In momentul in care s-a intrerupt transmisia, am zbughit-o ca din pusca. L-am imbrancit pe portarul care, deja avizat, incerca sa ne impiedice si, cu artistul plastic care ne coordona la volan, am gonit-o pe strazile pustii, din zona Casei Scanteii, pana la prima baricada.

Pe drum, nici picior de militian. Normal, cu totii erau acum in fata noastra, intre Romana si Universitate. Ajunsi si noi in prima linie, ne-am bucurat sa ne regasim alti prieteni si colegi, inclusiv pe frate-miu cel mare, George, care-l tinea in spate, pentru a face poze mai bune, cand pe Pascal Ilie Virgil cand pe Titi Calistru, deveniti apoi fotografi la “Romania libera”. Era ca o intrunire de gasca, extinsa apoi la Universitate cu toate cunostintele mele din Bucuresti, toti artistii, nebunii si rebelii Capitalei, de la “Tonitza” si Institutul “Nicolae Grigorescu” pana la rockerii din “Lido” si “Cina”.

Pe moment ne blocasem pe Magheru, in dreptul terasei “Gradinita” – acum McDonald’s, pentru cei mai tineri – si cantam, din rarunchi si in genunchi, “Desteapta-te, romane!”. Din cand in cand incercam sa vorbim cu pustanii in uniforma din fata noastra, cu ochii de sub vizeta castii dilatati. Eram de-o varsta. In spatele lor, se vedeau barosanii din Militie, civili si, mai departe, restul trupelor, inarmate si sprijinite de mijloacele speciale de interventie. Armata, ca sa fie foarte clar. Noi, turbulentii linistii publice, incercam sa ne unim cu cei de la Universitate. Dupa un du-te–vino intre grupul de nebuni din mijlocul strazii – vreo 50-70 de oameni – si scutierii, care pareau mai inspaimantati ca noi, a urmat brusc, atacul.

Langa mine, chiar in primul rand, era un tatic cu un copilas de trei anisori pe umeri, care strigase incontinuu “Libertate te iubim, ori invingem ori murim!”. Fiul meu cel mare e generatia 1989; avea aproape un an in decembrie. Era acasa, dar, cand ma uitam la camaradul meu de revolta, parca il vedeam pe el, cam ingrozit la gandul a ce va urma. Dupa ce-am luat primele “bulane” in cap m-am repezit la copil si l-am prins inainte de a cadea si a se izbi si el, ca tatal lui, de asfaltul de-acum stropit cu sange. In timp ce taica-sau si prietenii mei erau cam calcati in picioare, eu, cu copilul la piept, am reusit sa fug pe straduta care duce spre Piata Amzei, acum “Take Ionescu”, si-am intrat, pe bajbaite, in primul magazin intalnit. Zdrang, s-a auzit zavorul dupa intrarea mea. Era un “Vanatorul si Pescarul” si vanzatoarele ma stiau, fiind cam amator de efecte militare. Mi-am lipit fata de geamul rece de la intrare in timp ce doamnele au inceput sa-l mangaie pe copilas. Ca printr-o minune a trecut si tatal, in goana. L-am tras in magazin, refugiindu-ne apoi cu totii, pe podea, dupa tejghea.

L-am reintalnit zilele si lunile urmatoare pe iubitorul de libertate, in CC, pe 22 decembrie, cu arma in mana, apoi prin structurile de conducere ale “Frontului”. Ajunsese mare. Mereu ma imbratisa si-mi multumea c-un evluviu de recunostinta pentru ca i-am protejat, atunci, copilasul. La cateva luni, ne-am intalnit intamplator pe strada. M-a tras deoparte si, rotindu-si ochii in toate partile, mi-a spus, soptit: “Victor, plec ‘afara’. Si nu ma mai intorc. E de rau. Am vazut prea multe…”. Si s-a dus. Sper c-o fi bine acum…
Dupa ce a trecut primul val de scutieri, ne-am refacut grupul de golani strangandu-ne de pe stradute – ca izvoarele care se varsa intr-un lac – in Piata Romana, unde, mi-aduc aminte, trona un cilindru mare de ciment, pe care Ceausescu vroia sa inalte un monument. Cu forte proaspete si nervi cu carul ne-am asmutit noi asupra pifanilor. De data asta au luat-o ei la fuga. Incet, incet, strigand, scandand si cantand, am castigat metru cu metru pana la “Scala” si, apoi, am “cucerit” si intersectia. Deja puteam sa ne-auzim fratii de la Universitate.
Dar pan-aici ne-a fost.

Dincolo de trupeti duduiau TAB-urile, se invarteau turelele cu mitraliere si straluceau baionetele pe deasupra castilor de razboi ale militarilor insirati de-a latul bulevardului. Mai multi oameni pe trotuare: curiosii si fricosii. In plina strada, aceeasi mana de nebuni de la Romana. In fruntea noastra, parca de nicaieri, aparuse un batran. Cu parul si barba alba. Avea o figura de dac liber. Ochii ii straluceau in seara care se lasa. Se vedea ca astepta momentul asta de vreo 45 de ani. Schiopata, sau cel putin asa imi aduc eu aminte. Intr-o mana avea un baston. In cealalta un steag: Tricolorul. Flutura deasupra noastra, curat, fara stema si fara gaura. Cand au inceput sa se indrepte spre noi militarii cu baionetele la arma si TAB-urile dupa ei, trei sferturi dintre noi am tulit-o automat inapoi, in pas grabit, chiar alergand.

Cand ne-am uitat in spate, intre noi si militari, in mijlocul drumului, acum pustiu de partea noastra, batranul. Singur. Nu se miscase nici un centimetru. Tinea steagul sus de tot, cu o singura mana, intinsa, si cu cealalta se sprijinea bine in baston, pregatit de infruntare, ce putea sa-i fie fatala. Unii dintre noi ne-am oprit, rusinati dar si speriati la ce putea sa i se intample batranului. Cativa ne-am intors si am fugit la batran. Cu forta, l-am tras deoparte, schiopatand si fugind apoi pe strazile adiacente pana ne-am regasit la Universitate. Cand a inceput sa se traga cu trasoarele, m-am retras, cu gandul la pustanul meu de acasa. Dar si la batran. Oare va reusi sa scape?, ma intrebam.

Zilele au trecut rapid, ca clipele: gloante si sange, flacari si intuneric. Apoi iar gloante si flacari si tot asa. Am intalnit alti nebuni frumosi, s-au legat prietenii de viata si de moarte. Traiam ca-ntr-un film in care totul se succede mult prea rapid, pe repede inainte. Pana cand am spus noi “stop”: atunci cand ne-am dat seama ca am fost pacaliti. Pe 28 decembrie am devenit, eu si prietenii mei, teroristi, conform “Frontului Salvarii” lui Iliescu si Televiziunii Romane ocupate. Pentru ca am organizat, dupa 21 decembrie, prima demonstratie anti-comunista, anti-FSN si anti-Iliescu. Era, deja, prea tarziu.

Din cand in cand imi revenea in minte imaginea batranului anonim, cu drapelul sau tricolor. Ma rugam sa nu fi murit, dupa cum il impingea spiritul lui de sacrificiu. Si asa a si fost. Ne-am reintalnit in Piata Universitatii, unde a stat aproape zi si noapte, printre zecile de mii de romani care au facut de garda pentru Romania in cele 53 de zile ale manifestatiei-maraton anti-comuniste. Apoi l-am revazut, din noi in fruntea demonstrantilor, la “marsul alb” al sutelor de mii de bucuresteni iesiti pe strazi pentru eliberarea studentilor inchisi in urma interventiei trupelor si minerilor lui Iliescu in 13-15 iunie. Batranul dac era neinfrant.

 

Un astfel de exemplu luminos am mai intalnit, apoi, la fratii nostri basarabeni, Alexandru Lesco, Tudor Popa si Andrei Ivantoc, care, la eliberarea din temnitele rusesti din Transnistria, dupa 12 si 15 ani de inchisoare nedreapta, pentru tara lor, au spus, cu o modestie supraomeneasca: “daca s-ar intoarce timpul inapoi, am face exact acelasi lucru”. La fel, veteranii anticomunisti si monahii soldati ai Romaniei, cu 10, 15 si 20 de ani de ocna sub regimul de ocupatie bolsevic, ca bunii si marii duhovnici ai Ortodoxiei Arsenie Papacioc si Justin Parvu. Daca-i intrebi iti spun fara sa pregete ca fiecare clipa de schingiuiala sau de chin, la munca de exterminare de la Canal sau din minele de plumb, a meritat: “iaca, am stat si noi acolo, pentru mantuirea neamului romanesc…” Acesti luptatori sunt caramizile vii ale Romaniei noastre, de pe pamant si din ceruri. Ei sunt cei ce fac sa dainuie aceasta natiune, dragostea de tara, patriotismul. Oricand va indoiti de puterile voastre, ganditi-va si voi la batranul ce tinea steagul sus, singur si darz, in fata unei Armate strambe, de bieti oameni sau chiar de neoameni. Atunci, in acea clipa lunga din 21 decembrie 1989, el era Romania.
Numele lui este Ernest Maftei. Badia. Badia era Romania si Romania era Badia.

Arhitect Nicolae Tulban: Despre o (im)posibilă tradiție a arhitecturii bisericești din Transilvania

O discuţie despre bisericile ortodoxe din Ardeal Şi despre cum au fost ele construite este binevenită. Chiar dacă nu poate fi decât un început, cu unică dorinţă de a lansa unele idei care pot fi roditoare, mă simt dator a face abordarea ei aici, din mai multe motive. Primul dintre ele este apartenenţa mea la spaţiul transilvan. Al doilea ar fi preocuparea mea pentru spaţiul liturgic ortodox. Ar mai fi şi al treilea, profesia... Din toate acestea se naşte şi această particularitate a problemei spaţiului liturgic, anume relaţia lui cu un anumit spaţiu, izolat geografic, în care viaţa liturgică a ortodocşilor a fost greu încercată.

Acesta este unul din firele pe care este începută această discuţie, şi anume în ce fel se poate ţese o tradiţie în  arhitectură acolo unde presiunile din cele mai variate direcţii în viaţa de zi cu zi sunt mari, pentru ca o formă de expresie atât de costisitoare ca arta construirii să fie grav afectată. Relaţia între românii ardeleni și Dumnezeu și relaţia dintre aceiași și Împăratul de la Viena au fost vreme de câteva sute de ani tensionate la maxim. Această tensiune a dus pe de o parte la acţiuni disperate ale împărăţiei, dacă e să ne gândim doar la armatele feldmareșalului von Buccow. Nu putem da de o parte faptul că în 1761, generalul armatei austriece imperiale, Adolf von Buccow și ai lui au distrus cu tunurile în Ardeal – trimiși fiind de împărăteasa Maria Tereza – peste 140 mănăstiri și biserici ortodoxe românești care refuzau sa se convertească la catolicism. Înaintea acestui eveniment, starea materială precară a românilor transilvani a avut și ea un cuvânt de spus și este vizibilă și în modul acestora de a-și construi bisericile. 

Din aceeași tensiune a rezultat ruptura de la 1700 și formarea confesiunii greco-catolice de limbă română – care de fapt poate fi definită ca mulţimea românilor care nu au mai rezistat presiunilor catolicismului. Iar acest lucru nu poate fi desprins nici el de reacţia împărătesei de a distruge bisericile românilor ortodocși, ea considerând că odată cu trecerea unei părţi dintre aceștia la uniatism, această opţiune confesională trebuie să rămână unica opţiune a ortodocșilor – iar bisericile celor care încă nu au făcut pasul spre uniatism să fie distruse.

Și aș putea aminti aici și o întreagă pleiadă de Sfinţi Mucenici care au luat cununa mărturisirii.

În aceste condiţii, orice dezvoltare a unui mod de expresie arhitecturală a credinţei ortodoxe a fost supus unor greutăţi care l-au determinat la simplitate și austeritate. Iar aceasta s-a manifestat atât la nivelul elementelor de compoziţie arhitecturale – conformarea planului, a volumului, a spaţialităţii interioare -, cât și la cel al materialului de construcţie utilizat sau al detaliilor puse în operă. 

O a doua problemă, la fel de mare, pentru o expresie liturgică în arhitectură, este problema expresiei liturgice în viaţa de zi cu zi a oamenilor și a comunităţilor. Este bineștiut că nu ne putem pune problema înţelegerii unei perioade istorice dintr-o anumită zonă geografică fără a ne “scufunda” în înţelegerea modului în care oamenii vremii aceleia își duceau viaţa. Modul în care românii transilvani din ultimele secole își duceau viaţa este determinant pentru reușita încercărilor de a descrie modul lor de a-și construi lăcașele de cult. Înţelegerea vieţii lor zilnice – care și ea este o expresie a relaţiei lor cu Dumnezeu – este determinantă pentru înţelegerea arhitecturii bisericii pe care ei o construiau – care este una din expresiile relaţiei comunităţii cu Dumnezeu. Apropierea foarte mare chiar doar geografic vorbind între ei și confesiunile catolică și cele protestante de toate neamurile a făcut ca și modul în care au văzut arhitectura bisericilor să fie alterat de la cel pur ortodox, de care erau indiscutabil mai apropiaţi românii de peste munţi, sârbii sau grecii, chiar dacă erau sub presiunea ocupaţiei otomane – ocupaţie a cărei relaţie cu ortodoxia, în aceeași perioadă (sec. XVII-XIX, de exemplu) a fost mult mai puţin agresivă decât cea a catolicismului iezuit susţinut de Viena. 

A aparut Calendarul pe anul 2011 cu Parintele Justin Parvu!

Primul calendar este de perete, în format A3 (30 cm × 42 cm); cuprinde pe partea din faţă fotografii mari cu Părintele Justin, iar pe verso calendarul ortodox + imagini din viaţa de obşte a Mănăstirilor Paltin şi Petru Vodă. Conţine 13 pagini color, pe carton lucios de 200g. PREŢ: 15 RON.

Al doilea calendar este de birou, în format A6 (15 cm x 10,5 cm); cuprinde pe partea din faţă fotografii mari cu Părintele Justin, iar pe verso principalele sărbători din luna în curs + imagini din viaţa de obşte a Mănăstirii Paltin. Conţine 13 pagini color, pe carton lucios de 130g. PREŢ: 5 RON

Pentru comenzi utilizaţi formularul de aici.

Ziaristi Online: Timisoara, 20 decembrie 1989, primul oras liber de comunism. Marturia lui Sorin Bogdan

 

20 decembrie 1989

Sorin Bogdan: era o dimineata superba. perfect senin. soare stralucitor, cu acele raze blande si calde care-ti relaxeaza fata. dimineti din cele pe care inca le mai intalnesti iarna in timisoara. locuiam in soarelui, un cartier mai nou al timisoarei, cu blocuri comuniste gri si strambe, cu alei butucanose si pline de noroi. spre statia de tramvai mergeai pe o alee printre un stadion si gardul intreprinderii a.e.m., alee pe care am prins-o pe cand era doar o poteca de pamant, nascuta din urmele pasilor celor din schimbul intai. si care trecea, desigur, pe langa o mica mlastina cu stuf si broaste,
pe la 9:00, am plecat spre intersectia cea mare de pe calea buziasului. mi-au dat lacrimile: muncitorii de pe platforma industriala ieseau in strada. in ordine, incepand cu intreprinderile de la marginea orasului, carora li se alaturau ceilalti, in drumul catre centru. coloana de la i.o.r. s-a unit cu cea de la “electrotimis“, apoi a.e.m. si au luat-o in jos spre “spumotim“, “tehnometal“, “detergenti“… strigau “acum ori niciodata !” “romani veniti cu noi !” era o imagine coplesitoare. hotarati, cu drapele cu stema decupata si pancarte cu numele intreprinderii si “libertate !” sau “jos ceausescu !” pictate stangaci pe niste panze gasite in magazie.
am fugit repede la studioul lui liviu butoi de langa liceul “c.d.loga”. nu era acolo. cand am ajuns in piata operei, am auzit “libertate !” si “armata e cu noi !” dinspre parcul central. de la gara, veneau coloanele cu muncitorii de la “solventul” si “elba“. in fruntea lor, un autoblindat cu teava trecuta prin gaura din drapelul national, calarit de militari imbratisati de oameni simpli. au ocolit parcul si au ingenuncheat in fata catedralei, rostind intr-un cor monumental “tatal nostru !”

Continuarea la Ziaristi Online

Romania, intre cele 5 tari din Europa care permit culturile modificate genetic

Deşi, la cererea mai multor guverne europene, UE intenţionează să dea drept de veto fiecărei ţări în parte în privinţa transgenicelor, Spania, care deţine 80% din culturile din Europa, se opune. Doar cinci ţări UE autorizează deja culturile transgenice, printre care şi România.

Secretara de Stat pentru Schimbări Climatice a Ministerului Mediului spaniol, Teresa Ribera, a apărat "maxima rigoare" a controalelor ştiinţifice la care sunt supuse toate organismele modificate genetic (OGM) ce se vor introduce în UE şi a avertizat asupra riscului pentru piaţa internă dacă cei 27 membri ai UE vor opta pentru "renaţionalizarea" normelor asupra acestui tip de culturi, informează Europa Press.
Ribera nu a dorit, însă, să comenteze informaţiile Wikileaks, divulgate de "El Pais", care susţin că secretarul de Stat al Mediului Rural spaniol, Josep Puxeu, a cerut Statelor Unite ale Americii să "facă presiuni asupra Comisiei Europene în favoarea transgenicelor". Este vorba, în opinia lui Ribera, de "păreri personale" despre o conversaţie purtată de Puxeu, despre care "ar trebui întrebat dânsul".
Ribera a făcut aceste declaraţii la sosirea reuniunii de miniştrii ai Mediului din UE, de la Bruxelles, unde miniştrii au discutat despre propunerea Executivului comunitar pentru a da mai multă flexibilitate ţărilor care vor dori să aibă drept de veto asupra cultivării transgenicelor, deşi acestea sunt autorizate la nivel comunitar.
Austria, Ungaria şi Luxemburg, cei mai vehemenţi opozanţi ai culturilor modificate genetic
Acestei propuneri a UE i se opun ţări precum Spania şi Franţa, din diverse motive. Bruxelles-ul vrea să dea satisfacţie guvernelor Austriei, Ungariei şi Luxemburgului, care se opun din răsputeri culturilor transgenice, pentru că doresc protejarea şi încurajarea agriculturii ecologice şi tradiţionale. Alte ţări, precum Olanda, sunt partizane ale acestei biotehnologii.
În acest context, Ribera a insistat că Guvernul, prin "departamentele" de Mediu, Sănătate şi Consum şi Ştiinţă şi Inovaţie, a "militat pentru maximă rigoare ştiinţifică în deciziile care se vor lua".
"Totul trece printr-o comisie naţională de biosecuritate, care analizează orice substanţe şi organisme modificate genetic care se introduc în Europa, pentru ca acestea să treacă toate controalele cu maximă rigoare ştiinţifică", a mai spus secretara de Stat pentru Schimbări Climatice.
Ribera recunoaşte că există State membre "mai vehemente" împotriva prezenţei transgenicelor în Uniunea Europeană, dar consideră că "aspectul cel mai sensibil al dezbaterii este riscul pe care şi-l asumă privind posibilele diviziuni pe piaţa internă".

România, între cele cinci ţări care permit culturile transgenice

"Dacă ne întoarcem la un proces de naţionalizare a deciziilor în acest domeniu, riscăm să creăm un precedent care ar putea avea, totodată, consecinţe dure asupra mediului înconjurători", a continuat Ribera, avertizând că "întoarcerea la o schemă în care fiecare poate avea drept de veto sau de a analiza fără a avea încredere în ceilalţi, generăm un germen foarte periculos pentru unitatea acestui domeniu".
80% din totalul spaţiului cultivat cu transgenice, din Europa, este în Spania, care destinează 90.000 de hectare cultivării de porumb modificat genetic MON 810. Doar cinci ţări din UE (Spania, România, Portugalia, Cehia şi Slovacia) autorizează acest tip de culturi.

Parintele Arsenie Boca: Ratiunea. "Mulţi raman bucurosi la un surogat de religie, al unei religii in limitele ratiunii, pentru ca aceasta nu angajeaza viata omului in niciun risc"

„Raţiunea nu poate cunoaşte pe Dumnezeu prin puterile proprii oricâte piscuri de întrebări i-ar pune. Dumnezeul raţiunii e un Dumnezeu abstract, un postulat, deci nu putem ieşi pe această cale din ateismul conceptului. Absolutul metafizic nu e Dumnezeul personal care transformă haosul în cosmos,  re-creează pe om şi-l aduce iarăşi în starea paradisiacă din care a căzut.

Mulţi rămân bucuroşi la un surogat de religie, al unei religii în limitele raţiunii, pentru că aceasta nu angajează viaţa omului în nici un risc; ba dimpotrivă, ajung să creadă că religia e un gen mitic de cunoaştere, moştenit din pruncia omului pe pămînt - cu alte cuvinte omul e creatorul lui Dumnezeu sau, şi mai precis, Dumnezeu devine conştient de sine din om, deci omul e Dumnezeu.

Aci duce,la acest gen de deducţii, orgoliul luciferic al raţiunii autonome. Dar duce şi la însăşi desfiinţarea raţiunii, întrucât aceeaşi raţiune poate dovedi, cu aceeaşi stringenţă logică, şi teza şi antiteza.

Când competiţia dintre raţiune şi instinctele declanşate se soldează cu schilodirea raţiunii, care pierde oarecum criteriul responsabilităţii, - i se întunecă zarea metafizică, în folosul datelor imediate ale simţurilor, care, ele, confiscă tot omul şi-l reduc, până la urmă, la un număr. Sofismul şi vicierea instinctelor au compromise raţiunea ca unealtă capabilă de cunoaşterea lui Dumnezeu. Când compromiterea raţiunii şi decăderea omului în animalitate au ajuns la paroxism, a venit vremea Revelaţiei.

Abia Revelaţia reabiliteză raţiunea,luminînd-o prin har, şi sfinţeşte natura, purificăndu-o, prin virtute. În atare împrejurare credinţa nu mai e un risc al raţiunii, ci o certitudine pentru care bucuros riscăm viaţa. Sigur Împărăţia lui Dumnezeu e un risc şi o catastrofă pentru toate împărăţiile lumii, pentru toate instituţiile ei.”

 

Sursa: Ieromonah Arsenie Boca/P.S. Daniil Stoenescu, Părintele Arsenie Boca: Omul îmbrăcat în haină de in şi Îngerul cu cădelniţă de Aur, Editura Charisma, Deva, 2008.

Comisia Europeana recomanda Romaniei sa permita oricarui strain, de oriunde ar fi el, sa poata cumpara padurile si pamantul romanesc!

Comisia Europeană recomandă României şi Bulgariei să permită cetăţenilor din UE care nu sunt stabiliţi în cele două ţări să cumpere terenuri agricole, înainte să expire perioada de tranziţie prevăzută în Tratatul de aderare, respectiv 2014, dar nu consideră că termenele de tranziţie trebuie reduse.

 Tratatul stabileşte o perioadă de tranziţe de şapte ani de la aderare (până în 2014), care permite acestor state membre să menţină restricţiile existente în privinţa achiziţiei de terenuri agricole şi forestiere de către persoane fizice şi juridice din alte ţări din Uniunea Europeană/Spaţiul Economic European. 

Măsurile tranzitorii sunt reexaminate de către CE, potrivit tratatului, în cel de-al treilea an de la data aderării.
Comisia a reexaminat restricţiile temporare şi efectele acestora, pentru a stabili dacă există posibilitatea scurtării sau încetării perioadei de tranziţie înainte de data stabilită în Tratatul de aderare, prin intermediul unui studiu comandat în 2009. 

CE consideră că în România şi Bulgaria nu este necesară o reducere a termenelor limită pentru aplicarea măsurilor restrictive tranzitorii privind achiziţionarea de terenuri agricole, prevăzute în Tratatul de aderare din 2005. 

Comisia subliniază că este important ca cele două state membre să valorifice perioada de tranziţie rămasă pentru a stimula dezvoltarea sectorului agricol.

Promovarea competitivităţii în sectorul de profil poate fi stimulată înaintea expirării perioadei de tranziţie prin intermediul unor măsuri moderate de deschidere a pieţei agricole către investiţiile străine.

Astfel, CE recomandă permiterea achiziţiei libere a unei anumite suprafeţe din terenul agricol al ţării către cetăţenii străini din UE care nu sunt stabiliţi în România şi Bulgaria.

O altă măsură ar fi permiterea achiziţiei libere, de către cetăţeni străini din UE care nu sunt stabiliţi în cele două ţări, a unor terenuri agricole, până la o anumită suprafaţă maximă per tranzacţie, eventual împreună cu o cerinţă de a realiza anumite investiţii în inovare tehnologică.

O a treia măsură ar fi permiterea achiziţiei libere, de către cetăţenii străini din UE care nu sunt stabiliţi în România şi Bulgaria, dar care închiriază proprietăţi agricole în aceste ţări, a construcţiilor agricole şi a terenurilor pe care acestea sunt construite.