7.11.13

Gropi comune pentru creştinii din Siria


„Gropile comune ale acestor martiri creştini nu au fost găsite în acelaşi timp. În imediata apropiere a satului a fost găsit primul loc, un mormânt pentru zece persoane. În opinia criminaliştilor, primii cinci oameni au fost ucişi sâmbătă, iar următorii cinci – duminică. Al doilea mormânt comun, similar cu primul, conţinea 20 de trupuri, bărbaţi, femei, copii ucişi de către militanţi în noaptea de luni, 28 octombrie”.

Satul Sadad este una dintre cele mai vechi aşezări din Siria, fiind menţionat chiar şi în Sfânta Scriptură (Numeri 34,8; Ezechiel 47,15). Aici a existat o puternică comunitate creştină, care a rezistat cuceririi musulmane, până astăzi localitatea fiind majoritar creştină.
Cotidianul creştin Christian Post, dar şi canalul media Pravoslavie.ru descriu situaţia tragică a acestui loc, care a fost ocupat de rebelii Jabhat al-Nusra, timp de aproape o lună. După eliberarea zonei de către forţele armate, aici au fost filmate imagini desprinse, parcă, din cel de-al doilea Război Mondial. Au fost găsite 30 de trupuri de copii, bărbaţi şi femei, toate în două gropi comune. Oameni ucişi de către jihadiştii extremişti în zilele de 26-28 octombrie ale acestui an.
Martorii evenimentului au declarat că aşezarea, cu o populaţie de 15.000 de creştini, a fost distrusă în întregime şi jefuită. Agenţia de ştiri Fides citează ca sursă principală pe Arhiepiscopul Selwanos Boutros Alnemeh, Mitropolitul siro-iacobit din Homs şi Hama. Acesta mărturiseşte cum, în dimineaţa zilei de 21 octombrie, militanţii islamişti au încercuit satul: „Timp de o săptămână, 1.500 de familii au fost ţinute ostatice, fiind adevărate scuturi umane. Printre aceştia, copii, persoane în vârstă, tineri, bărbaţi şi femei. Unii dintre ei au fugit pe jos opt kilometri, într-o altă localitate, la Al-Hafer, pentru a găsi refugiu. Aproximativ 2.500 de familii au fugit din Sadad. Şi astăzi, ei sunt refugiaţi împrăştiaţi în Damasc, Homs, Fayrouza, Zaydal, Maskane şi Al-Fhayle. 45 de civili nevinovaţi au fost martirizaţi pentru niciun motiv şi, printre ei se află femei şi copii. Alţi civili au fost ameninţaţi şi terorizaţi. 30 au fost răniţi şi zece persoane sunt încă date dispărute”.
După eliberarea zonei, reprezentanţii armatei guvernamentale şi numeroşi voluntari au descoperit două gropi comune, în care erau îngropate 30 de trupuri. Acelaşi arhiepiscop relatează: „Gropile comune ale acestor martiri creştini nu au fost găsite în acelaşi timp. În imediata apropiere a satului a fost găsit primul loc, un mormânt pentru zece persoane. În opinia criminaliştilor, primii cinci oameni au fost ucişi sâmbătă, iar următorii cinci – duminică. Între aceste trupuri a fost identificat inginerul-colonel Sarkis Koriakos Sarkis, un cunoscut militant pentru libertatea creştinilor din Siria. Al doilea mormânt comun, similar cu primul, conţinea 20 de trupuri, bărbaţi, femei, copii ucişi de către militanţi în noaptea de luni, 28 octombrie”.
Situaţia este dezastroasă în întreaga localitate: „Bisericile sunt deteriorate şi profanate, lipsite de cărţile vechi şi mobilierul preţios. Şcolile, clădirile guvernamentale şi clădirile municipale au fost distruse, împreună cu oficiul poştal, spitalul şi clinica”, a adăugat păstorul comunităţii creştine.
La final, acesta a cerut tuturor ca, împreună, să ne rugăm pentru pacea Bisericii din Siria: „Am strigat după ajutor, dar nimeni nu a ascultat şi nu a răspuns. Unde este conştiinţa creştină? Unde este conştiinţa umană? Unde sunt fraţii mei şi ai celor care suferă astăzi în doliu şi întristare? Rugaţi-vă pentru noi! Amin”.

Nicolae Pintilie
Sursa: Doxologia
 

6.11.13

Părintele Stăniloae despre rugăciunea pentru celălalt

Rugăciunea deplină pentru celălalt este cea însoţită de durerea ta pentru el sau jertfa ta prin darul faptei tale.

Rugăciunea deplină pentru celălalt este cea însoţită de durerea ta pentru el sau jertfa ta prin darul faptei tale. Căci numai în această stare de jertfă intru la Dumnezeu împreună cu Hristos, de la Care am primit puterea jertfei Lui. Trebuie să mă topesc de iubirea şi mila pentru celălalt în Dumnezeu şi în celălalt, pentru a mă împărtăşi de Dumnezeu Care e milă şi iubire.
Numai prin sensibilitatea jertfei şi a milei pentru celălalt pătrund ca o mireasmă în spaţiul divin care este şi el o mireasmă pătrunzătoare de iubire şi milostivire.
În Ortodoxie se practică o formă de rugăciune permanentă, rugăciunea inimii sau a minţii pe altarul inimii ori a sensibilităţii pline de iubire şi de milă în care se află Hristos cu iubirea şi mila Sa.

(Pr. Dumitru Stăniloae, Rugăciunea lui Iisus şi experienţa Duhului Sfânt, Ed. Deisis, Sibiu, 1995, p. 25)

Sursa: Doxologia.ro

5.11.13

Invitatie la neuitare prin fotografie – Lansare, miercuri, ora 19.00, la Libraria Sophia. Despre chipul sufletului Parintelui Justin Marturisitorul in fotografiile Cristinei Nichitus Roncea si sensului acestui Album dupa Prof. Ilie Badescu




Vă invităm
miercuri, 6 noiembrie 2013, ora 19.00
de Sfntul Pavel Marturisitorul
să ne amintim de Părintele Justin Marturisitorul, împreună cu:
prof. Radu Ciuceanu, fost deţinut politic, membru AFIAP
actorul Vasile Muraru,
d-na Aspazia Oţel Petrescu, fost deţinut politic (video)
monahul Filotheu Bălan, mănăstirea Petru Vodă
şi
Cristina Nichituş Roncea – ochiul din spatele obiectivului.
Albumul de fotografii prezentat în această seară conţine imagini inedite cu părintele Justin Pârvu surprinse de d-na Cristina Nichituş Roncea si presarate cu vorbe de duh ale Duhovnicului Neamului

Str. Bibescu Voda 19
Extrase din Album la


Din umbrarul trupului în lumina icoanei

Gânduri de admirare la albumul Cristinei Nichituș Roncea

Prof. Ilie Badescu

 „Dar acesta este ceasul vostru și stăpânirea întunericului” (Luca, 22 : 53)

Nu există alt limbaj mai potrivit decât limbajul imaginii pentru a surprinde momentul cel mai tulburător din istoria spirituală a unui popor, momentul în care sfințitorii acelui neam se retrag insesizabil în icoane. Chipul lor ni se arată în rama icoanei mult mai târziu. Arta înfiorată de harul „inimii încălzite” străvede, însă, minunea miraculoasei „în-cununări” prearătând-o. Este adeverită astfel funcția profetică a artei. Pr Iustin Pârvu a fost unul dintre sfințitorii „vremurilor smintite”, i-a mângâiat pe mulți, le-a poruncit cu proorocirea vederii tuturor acelora pe care vremurile smintite i-au orbit, dar pe care i-a scos din valea de amar a întunericului acestui veac porunca cea către orbul din Ierihon (”Vezi! Credința ta te-a mântuit”. Luca 18: 42). A coborât cu profeție duhovnicească împreună cu atâția dintre cei ce călătoreau pe un altfel de Drum spre Emaus, a tâlcuit întâmplări și a vindecat de sminteli, a povățuit, a dăruit învățătura care „încălzește inimile” împietrite de gerul veacului. Cristina Nichituș Roncea a reușit în chip minunat, cu arta fotografiilor ei fără seamăn, să ni-l descopere pe marele duhovnic în toate felurile acestor arătări ale sale. Fotografiile sale fixează într-un umbrar tainic chipul din luminie al acestui mare și preablând duhovnic. Cristina fixează clipa în care chipul duhovnicesc se preschimbă în lumină, clipa cea repede și plină de mister în care se odihnește lumina cea neînserată și fără de hotar, așa cum în grăuntele de muștar ni se tâlcuiește taina Împărăției lui Dumnezeu. Chipurile din luminie ale Părintelui Iustin se văd în imaginile pe care le-a surprins talentul harismatic al acestei extraordinare artiste a fotografiei. Această artă divină surprinde chipul Părintelui în lumina liturghiei de la Petru Vodă ori în acele instantanee care-au surprins clipa când lumina chipului se îngemănează minunat și lămuritor cu memoria cuvântului ca în această mărturie a Părintelui despre smintitele vremuri: „În 1954, mărturisește Părintele, noi am sărbătorit Învierea lui Hristos la 800 de metri sub pământ într-o mină de sare. (…) Noi preoții, am cântat tot ceea ce știam tare, profund, cu tot riscul. Eram cumva în afara noastră. Nimeni nu se temea de pericol – era atunci sau niciodată. Când am intra în ascensor am intrat cântând Hristos a Înviat! Apoi am auzit pe cei ce coborau de la suprafață în mină în locul nostru, am putut auzi cântecul lor în adâncime, în mină”. Ce imagine cutremurătoare! Oare nu repetau ei coborârea spre iad a lui Hristos și urcarea către lumina Învierii Sale?!
În minele acelea în care a răsunat liturghia Învierii a fost lumină și lumina aceea se luptă și azi cu un altfel de întuneric, cu întunericul celor ce se fac purtătorii contraînvățăturii aceluiași veac al minților răvășite. Astăzi când suferința Părintelui Iustin își caută odihna în memoria noastră alți smintiți se vor gardieni de memorie. Unii care nu vor să ne amintim de Părintele Iustin Pârvu. Care ne ceartă și ne amenință cu un fel de a doua arestare. După ce l-au aruncat pe Părinte la 800 de metri sub pământ ar dori să-i îngroape astăzi și memoria. Unora ca aceștia, albumul Cristinei Nichituș Roncea le spune: puteți să arestați trupurile noastre, dar sufletele nu puteți, căci nu vă aparțin. Sufletele ne-au fost dăruite de Dumnezeu și se întorc la Dumnezeu. Ne spune profetic, de 2000 de ani, memoria noastră cea după Duh. Despre chipul sufletului acestui Părinte de la Petru Vodă dau mărturie fotografiile Cristinei Nichituș Roncea. Fotografiile ei se fac armă inefabilă și fără de glonț în lupta cu omorâtorii de memorie. Fotografiile ei tocmai fixează o profeție: grație lor putem privi în zarea altui veac chipul Părintelui Iustin trecând ușor din umbrarul trupului în lumina cea neînserată a icoanei. De ce să ne fie frică, de cine să ne temem?!

Ilie Bădescu pentru ParinteleJustinParvu.Ro


4.11.13

Sfântul Arsenie Boca: "Când omul trăieşte în adevărata lui valoare, e subiect de istorie, pe când dacă renunţă la dimensiunile sale divine, ajunge obiect de istorie, în rând cu oricare dintre obiecte; nu mai poartă un nume, ci poartă un număr"


“Faptul că din partea Sa Dumnezeu a făcut totul pentru om, până şi jertfa Sa pe cruce, dovedeşte că omul are un preţ imens, necrezut de mare. Omul are dimensiunile intenţiei divine; centrul şi sinteza creaţiunii Sale: lumea văzută îmbinată cu lumea nevăzută.
Iată de ce suntem datori a vieţui potrivit acestei intenţii divine; adică să trăim deodată şi ca persoane văzute, şi ca persoane nevăzute. Omul are valoarea arătată de jertfa de pe cruce. Când omul trăieşte în adevărata lui valoare, e subiect de istorie, pe când dacă renunţă la dimensiunile sale divine, ajunge obiect de istorie, în rând cu oricare dintre obiecte; nu mai poartă un nume, ci poartă un număr."

Prof. Ilie Bădescu: Conducătorii disonanţi distrug capitalul economic și capitalul intelectual al popoarelor

Prof. univ. dr. Ilie BădescuA fi conducător echivalează cu a spori ori a diminua substanța lumii (capitalul ei economic și spiritual). Conducătorii sunt apusul sau răsăritul popoarelor. Studiile recente ale celei de-a treia generaţii de specialişti[1] în studiul activităţilor de conducere („lidershipului”), în frunte cu Richard Boyatzis, au arătat fără putinţă de tăgadă că profilul conducătorilor influențează actualizarea puterilor (latenţelor) sufleteşti ale popoarelor, adică, a ceea ce, prin extensie, am putea denumi „valoarea de întrebuințare” a capitalului uman (spiritual). Altfel spus, conducătorii buni generează o stare de bine în „sufletul popoarelor”, iar cei răi, o stare de rău. „Stările noastre emoționale inconștiente generează emoții în cei cu care interacționăm înainte chiar ca ei sau noi s-o știm. Și procesul se extinde dinspre aceștia spre alții” (ibidem), conchid Boyatzis și colaboratorii săi în studiile lor. Cercetările respective ne oferă dovada că elitele disprețului (lidershipul disonant) și actele conducătorilor rupți de spiritualitatea și nevoile unui popor, ale guvernanților egoiști (lideri disonanți, cu termenul lui Boyatzis) și insensibili (spre „nesimțirea cea împietrită”, cum o califică Sf. Ioan Gură de Aur), sunt inhibitorii şi distructive, induc un declin al puterilor sufletești și de inteligenţă socială la scara acelui popor. Conducătorii rupți de popoare induc un efect sigur: le sărăcesc spiritual. Studiile experimentale ale lui Boyatzis și ale colaboratorilor săi ne arată că atunci când popoarele (grupurile umane, în genere) sunt guvernate de lideri disonanți apare acest fenomen ciudat: în câmpul de relații cu asemenea „conducători” sunt dezactivate 11 regiuni cerebrale şi centre de interes din creier. Puterea spirituală a societăţii (şi deci a popoarelor) sporeşte, însă, atunci când conducătorii sunt receptivi și sensibili față de spiritualitatea și de nevoile oamenilor (în acest caz sunt activate 14 regiuni cerebrale la cei ce relaţionează cu asemenea conducători, ne spun Boyatzis și colaboratorii). Sistemele neurale activate la membrii societăţii prin efectele relațiilor cu liderii resonanţi (conducătorii devotați, slujitori) sunt cele care „stimulează atenţia (i.e., anterior cingulate cortex), stimulează reţelele sociale (i.e. right inferior frontal gyrus), sistemul de oglindire (mirror system i.e., the right inferior parietal lobe), şi alte regiuni asociate cu abordarea relaţională (i.e., the right putamen and bilateral insula)” (ibidem). Aceste capacități și altele de acest tip sunt expresia a ceea ce putem denumi partea actualizată a capitalului uman al popoarelor (patrimoniului sufletesc). Gradul folosinței acestor capacități latente (daruri) reprezintă măsura efectivă a valorii de întrebuințare a avuției spirituale a popoarelor (a capitalului lor sufletesc și intelectual). Acest grad de folosință, această capacitate de utilizare a capitalului uman (patrimoniului sufletesc) sunt diminuate de actele liderilor disonanți, a conducătorilor rupți de grupurile peste care doar superfetează. „Liderii disonanţi dezactivează: sistemele implicate în reţelele sociale ori în cele deficitare (i.e., the posterior cingulate cortex), sistemele de oglindire (i.e., the left inferior frontal gyrus), şi activează acele regiuni asociate cu îngustarea atenţiei (i.e., bilateral anterior cingulate cortex), şi a celor asociate cu mai puţină compasiune (i.e., left posterior cingulate cortex), cu emoţii negative (i.e. posterior inferior frontal gyrus)”[2]. Prin urmare, elitele și conducătorii care-și disprețuiesc poporul peste care superfetează, afișând egoism, viclenie spre cinism, minciună, dispreț și ignoranță față de spiritualitatea (cultura) acelui popor etc., induc, iată, un efect tragic: dezactivarea a 60% din totalul regiunilor cerebrale care sunt active la popoarele prețuite de elitele și de guvernanții lor (ibidem). Un asemenea declin este similar cu declinul ratei natalităţii în raport cu potențialul de fertilitate la scara unui popor (în cazul poporului român, femeile fertile nu aduc pe lume decât 1,3 copii per femeie, ceea ce arată că actualizarea potențialului de fertilitate la scara „corpului demografic” (V. Trebici) românesc, a înregistrat un declin de circa 50% față de rata unei reproduceri demografice simple, care ar trebui să fie de circa 2,3 - 2,6 copii per femee fertilă). În România s-a produs acest triplu declin: al fertilității, al capitalului sufletesc și al capitalului economic la scara poporului român. Cauza: modul de guvernare.
Conducătorii poartă, iată, răspunderea în istorie pentru stocul funcţional de puteri (latenţe) sufleteşti în şi prin care individul şi marea colectivitate pot să-şi înmulţească avuţia spirituală şi să-şi domine soarta. Fenomenul acesta se petrece la scara popoarelor când acestea fac amara experienţă a unor conducători/lideri disonanţi. Asemenea elite şi astfel de conducătorii poartă, aşadar, răspunderea nu numai pentru distrugerea proprietăţilor economice ale popoarelor (avuţia naţională), ci şi pentru distrugerea capitalului lor intelectual şi social, deci inclusiv pentru efectul deosebit de grav al distrugerii stocului funcţional de inteligenţă şi de sensibilitate naţională. Evident, este vorba numai despre stocul funcțional de inteligență, adică despre capacitatea indivizilor de a-și actualiza inteligența în felurite împrejurări și situații de viață, nu despre inteligența potențială ea însăși. Aceasta nu poate fi afectată de nimeni și de nimic fiindcă este latență proniatoare, este energie necreată și deci absolut intangibilă. Însă gradul accesării ei în actele noastre poate fi grav afectat astfel că și inteligenții par proști în fața elitelor false. Dictatorii, demagogii, viclenii, insensibilii (liderii mediocrii moral, adică lipsiţi de iubire faţă de popor şi de ţară) contribuie la distrugerea propriilor popoare, adică a stocurilor lor de avuţie spirituală, de inteligenţa activă, de sensibilitate şi receptivitate, a capacităţii de concentrare şi deopotrivă de deschidere, de acces la idei noi şi deci la comportamente inovatoare etc. Am văzut care sunt centrele de interes şi deci stocurile de inteligenţă şi de latenţe sufleteşti activate de conducătorii slujitori sau, cu termenul lui Boyatzis, resonanţi (care-şi iubesc ţara şi poporul, se mobilizează pentru căutarea soluţiilor la crize, sunt sinceri în faţa poporului, deţin competenţe reale de conducere etc.). Ori de câte ori ajung în fruntea popoarelor elite mediocre moral, fără de caractere, viclene şi egoiste, înclinate spre nesinceritate și cinism efectul spiritual (noologic) asupra acelor popoare este unul dezastruos. Ele sunt împiedicate de la „înmulţirea talanților”, a puterii lor spirituale, de la sporirea singurei avuţii care poate schimba cu adevărat soarta unui popor şi, finalemente, sunt deviate, la scara generațiilor active, chiar de la drumul lor spre mântuire. Un popor se poate afirma dacă elitele sale îi stimulează ori chiar îi augmentează capacitatea folosirii puterilor sufleteşti, a darurilor spirituale cu care l-a înzestrat Dumnezeu. Însă darurile acestea nu rodesc  decât în cadre spirituale adecvate. Darul credinței, de pildă, nu se poate manifesta (activa) decât în cadre spirituale specifice: rugăciunea, ritualurile practicării credinței etc. Dacă aceste cadre spirituale ale religiozității ar fi interzise ori abandonate, religiozitatea sau credincioșia unui popor s-ar diminua, ar coborâ spre pragul zero (n-ar dispărea ci ar redevni latente, s-ar virtualiza). Scoate un popor din Biserica lui și l-ai dezarmat. Aceasta este numai una dintre fațetele despiritualizării popoarelor, adică a deposedării lor de propria avuție spirituală. Dacă-i blochezi unui popor accesul la formele sale spirituale de viață poți considera că l-ai înfrânt pentru o vreme. Avuția spirituală a unui popor, adică suma puterilor sale sufletești, este actualizabilă numai în cadre spirituale specifice (și deopotrivă universale), de la religiozitate și taina căsătoriei (a familiei procreatoare), la sărbătorile neamului, la cultul sfinţilor şi al eroilor, la iubirea de ţară și  de neam și până la cărţile, simbolurile sale reprezentative etc. Dacă rupi un popor de aceste cadre, avuția lui spirituală se va diminua alarmant. Rezultatul va fi un popor pauperizat spiritual, adică schilodit sufletește.
Revenind la situaţia din România, suntem nevoiţi să sesizăm, de pildă, că atâta vreme cât, în spaţiul comunicării şi al politicilor culturii, partidele sunt folosite ca vehicule pentru ascensiunea unor lideri de opinie disonanţi în raport cu valorile de bază ale poporului român se menţine riscul dezactivării populare faţă de partidele care se vor lăsa astfel folosite. Deocamdată suntem aduşi să constatăm că folosirea partidelor ca vehicule pentru asemenea operaţiuni disonante continuă chiar dacă nu are amploare şi nici regularitate. Aproape toate partidele au fost și sunt folosite ca adăpost pentru operațiunea perversă de administrare a injecţiilor emoţionalităţii agresive contra spiritualității poporului român sau contra Bisericii Ortodoxe, în genere, contra bisericilor lui Hristos. Iar lucrul acesta se va comensura prin căderea voturilor care susţin alianţele politice aflate la guvernare. Orice întârziere în privința anulării alianţelor nenaturale dintre clasa politică şi grupurile intelectuale care compun pseudo-elita disonantă va conduce la escaladarea confuziei, a anarhizării și chiar a dezastrului politic al ţării şi va perpetua fenomenul distrugerii de capital spiritual românesc. Un asemenea fenomen va induce și declinul stocului de inteligenţă funcţională la nivelul tuturor categoriilor de populaţie, dar mai ales la nivelul tinerilor. Prelungirea inerţială a înclinaţiei spre asemenea alianţe cu lideri de opinie rupți de spiritualitatea și nevoile reale ale poporului român va agrava şi fenomenul „idiotizării induse” în diferite categorii de populaţie.
Aşadar, nu Mioriţa este vinovată pentru inapetenţa românilor faţă de schimbări şi de înnoiri, ci această alianţă, explozia grupurilor intelectuale disonante şi graba clasei politice de a se alia cu aceşti „intelectuali” care se fac răspunzători de promovarea emoţiilor identitare negative, cu efectul dezactivării a 60% din numărul regiunilor cerebrale active la membrii popoarelor prețuite de liderii lor (guvernate de conducători slujitori sau „rezonanţi”, cu termenul lui Boyatzis). Un asemenea fenomen bizar şi persistenţa sa pot fi explicate prin combinarea unei anumite filosofii sociale asupra modernizării cu elite și guvernări rupte de popor.
Una dintre prejudecăţile falsificatoare ale teoriei modernizării a fost derivată din credinţa, falsă, evident, că succesul unei societăţi ar depinde de înlăturarea „obstacolelor spirituale” din calea modernizării, adică a valorilor tradiţionale, a religiei ortodoxe (orientale, în genere), a valorilor specificului naţional etc.  O asemenea concepţie a fost generată de ideea că modernitatea este pozitivă istoriceşte şi tradiţionalismul este negativ. În realitate, aşa cum ne dovedesc experimental noile cercetări dedicate „guvernării”, liderismului, în genere şi efectelor acestora asupra sistemelor neuronale, o modernizare acompaniată cu distrugerea valorilor bazale ale unui popor aduce după sine distrugerea stocului de inteligenţă funcţională a acelui popor şi compromite astfel baza decolării capitaliste a societăţii respective. Fenomenul a fost de timpuriu deconspirat de inteligenţa ofensivă a elitei intelectuale românești la startul modernităţii, prin teoria formelor fără fond. Cel care a dus la vârf cercetarea fenomenului a  fost C Rădulescu Motru prin celebra lucrare, pe deplin actuală, “Cultura română şi politicianismul”, apărută în 1904. Credem că această lucrarea pote fi socotită totodată şi volumul de debut al unui tratat de patologie politică răsăriteană.

Autor: Prof. univ. dr. Ilie Bădescu
Sursa: revista Clipa 

[1] Neuroscience and Leadership: The Promise of Insights in Ivey Business Journal, by Richard Boyatzis (2011)  http://www.iveybusinessjournal.com/topics/leadership/neuroscience-and-leadership-the-promise-of-nsights#.Ugn3 UXbfoqQ)
[2] Ibidem

3.11.13

Vlad Părău către generaţia sa: Oare nu cumva o altă idee ne confiscă ideile şi o altă viaţă ne trăieşte vieţile? Iar dacă da, atunci de ce alegem să purtăm aceste MĂŞTI?


HALOWEEN. Seara monştrilor. Pe promenada Nicolae Bălcescu vin în pâlcuri tineri ce nu par a avea mai mult de 16 ani, pictaţi pe faţă şi costumaţi în diferite personaje care se presupune că au murit de o moarte subită şi deloc încântătoare. Se îndreaptă înspre diverse baruri şi cluburi care, în imensa lor generozitate, organizează petreceri "cu tematică", spre a sărbători pretexte inexistente de a le lua banii la fraieri. Pentru fiecare membru al unei găşti de "putregaiuri vesele" este o reală mândrie să arate cât mai deplasat cu putinţă. În domeniul acesta, imaginaţia (dar şi prostul gust) nu are limită. Le arunc o remarcă persiflantă: "Arătaţi ca MOARTEA !", şi nu o spun la modul figurat, dat fiind că ideea acestui carnaval e să te deghizezi într-o FAŢĂ DE MORT. Mă amuză, totuşi, privirea stânjenită şi replicile bâlbâite pe care le primesc înapoi. Dacă a fi "original" indiferent de domeniu este astăzi o mândrie, nu înţeleg atunci ruşinea şi buimăceala pe care cei mai originali dintre originali o au în clipa în care le pui oglinda propriei imagini în faţă. Ne place să fim admiraţi, ne exhibăm aproape rugător "originalitatea", dar nu ne asumăm faptul de a fi contrazişi sau criticaţi. Deşi curajul şi îndrăzneala se presupune că înseamnă în primul rând să devii imun la reacţiile de împotrivire şi să îţi asumi deschis lupta cu prejudecăţile sau acţiunile denigratoare ale celorlalţi. Să fii sigur de ceea ce eşti şi plin de conţinut pe dinăuntru. Iar imaginea exterioară, originalitatea, să nu fie decât o consecinţă a unor acumulări lăuntrice pre-existente. Nu poţi fi viteaz fără luptă. Nu poţi fi artist fără migală. Dar, în mod ciudat, ne place să fim priviţi apreciativ pentru lucruri exterioare pe care le afişăm ostentativ, câtă vreme suntem foarte sensibili şi instabili în forul nostru interior, orice cuvânt venit din afară dându-ne semnalul de panică. De aici se pot deduce două lucruri :

1) Ca şi tânăr, cu cât eşti mai nesigur pe tine şi trăieşti în sinea ta drama propriei însingurări, cu atât vrei să compensezi în exterior adoptând cele mai bizare manifestări, pentru ca toate privirile să fie aţintite asupra ta şi să te simţi dintr-o dată iubit de toată lumea mai slabă decât tine. Nu doar prostia semnalizează, ci şi vulnerabilitatea şi carenţele. Un complex de inferioritate va fi întotdeauna compensat prin gesturi de superioritate. Dar problema cea mare e că "identităţile de împrumut" sunt întotdeauna foarte prost îmbrăcate de cei care le împrumută. E ca şi cum veveriţa s-ar îmbrăca în elefant. Ar deveni dintr-o dată cea mai penibilă făptură, deşi îi stătea extrem de bine câtă vreme arăta ca o veveriţă adevărată. Şi atunci te trezeşti că, dintr-un om nesigur şi mic, dar care se ştia doar el pe sine, devii un ciudat la fel de mic, dar pe care îl ştie toată lumea. Şi asta nu adaugă nimic mai grozav la statura ta de dinainte, decât în ochii acelora care nici ei nu se cunosc destul de bine pe sine şi se încred de bunăvoie în minciuni. Însă, un ochi format va fi capabil întotdeauna să recunoască penibilul de sub hainele celui mai "de gaşcă" super-erou. Câtă vreme, dacă ai fi rămas tu însuţi, deşi poate că nu erai mulţumit de propria-ţi imagine, ai fi putut începe să construieşti pornind de la ceea ce ai o imagine veridică a unui viitor OM FERICIT DE SINE ŞI AUTENTIC FAŢĂ DE CEILALŢI.

2) Evenimentele create incognito şi cărora li se dă o aură de atracţii absolute nu sunt în realitate decât industrii de scos bani de la oamenii mici dar plini de ifos. Tu crezi că te duci să te simţi erou în ochii prietenilor şi să petreci o seară de Haloween de neuitat în cele mai "populare" locuri din oraş. Dar iată ce cred organizatorii petrecerii: că îşi vor tripla veniturile creând un eveniment bazat pe consum sub pretextul unei sărbători artificial fabricate şi al cărui singur rost e de a umfla cu pompa imaginea de sine a unor grupuri de bizari frustraţi de viaţa de la şcoală şi de conflictele cu părinţii. Şi iată cum o seară în care ai crezut că scopul central era de a deveni un mare zeu adulat de mulţimi te transformă într-un sclav exploatat de cei puţini care în mod isteţ îşi rotunjesc averile vânzându-ţi ţie iluzii. Începi prin a te crede un ins fără pereche şi sfârşeşti transformat într-un target comercial lipsit de formă sau identitate, a cărui singură caracteristică este banul consumat. Totul pentru că nişte şmecheri naturali îmbătrâniţi în rele au folosit DORINŢA DE A IEŞI ÎN EVIDENŢĂ (de o intensitate vecină cu vânzarea de sine) şi SPIRITUL DE TURMĂ al unor copii aflaţi la vârsta impulsurilor şi a fanteziei PENTRU A PRODUCE BANI, la fel cum omul extrage din natură mişcarea, lumina şi exuberanţa pentru a produce energie.

Deceniile de comunism au încercat formarea cu forţa a omului încolonat, a sclavului înregimentat, într-o lume "nouă" unde toţi să fie la fel şi nimeni să nu iasă din rând. Ba mai mult, prin teroare şi spălare de creier, s-a urmărit ca toţi să FIE FERICIŢI şi să ÎŞI DOREASCĂ această imagine depersonalizată, comună şi uniformă. Dar, ceea ce nu au reuşit prin teroare arhitecţii vechiului regim, reuşesc prin seducţie antreprenorii "erei libertăţii". Ei au folosit dictoanele "fii diferit" şi "gândeşte liber", dar au creat în acelaşi timp câteva identităţi de-a gata, atractive la prima vedere şi facile ca nivel de asumare, în care oricine să se regăsească de bună-voie fără să îşi mai pună întrebări suplimentare sau să încerce singur să găsească modalităţi de expresie. Astfel, în numele originalităţii, se ajunge la o subtilă orientare a maselor către conformism şi uniformizare. Unde toţi să fie una şi nimeni să nu mai aibă păreri ieşite din comun. Eşti tânăr - trebuie să fii "cool". Eşti deprimat - trebuie să fii "rebel". Eşti în pielea goală - trebuie să fii "sexy". Eşti sărac lipit pământului - trebuie să fii "contestatar". Eşti sărac cu duhul - maneaua te va învăţa că nimeni nu e mai grozav ca tine. Eşti pasionat cumva de muzică - trebuie să asculţi singurele 5 "hit-uri" care se difuzează de dimineaţa până seara, cu o cenzură draconică, pe toate staţiile de radio sau pe televiziunile de videoclipuri. Aceasta este minunata lume nouă - câteva tipare făcute de-a gata şi impuse de o "popularitate" mai mult sugerată decât reală . Un tip nou de CONFORMISM care în mod bizar aduce sub PRETEXTUL DIVERSITĂŢII o UNIFORMIZARE neechivocă. Şi care, -atenţie!- ucide INIŢIATIVA PRIVATĂ. Tu nu mai ai dreptul să fii diferit de tiparele la modă. Cum îţi mai poţi dori să fii TU, când noi te învăţăm să fii COOL?

Şi acum, prietene drag, îţi voi adresa un ultim set de întrebări retorice.
Ca om şi ca tânăr, îmi place să mă bucur de viaţă la fel de mult ca şi tine.
Dar, dacă eşti cu adevărat un om vesel şi dacă sărbătoreşti cu prietenii ATUNCI CÂND SUFLETUL TĂU ŢI-O CERE, de ce a fost nevoie de o pretinsă sărbătoare a morţilor, a cărei semnificaţie cu siguranţă ne scapă multora dintre noi, şi de un cadru organizat de alţii pentru a îţi fura ţie identitatea, timpul şi banii, ca să ieşi în oraş şi să te costumezi în straie colorate?

Sau, mai pe scurt: de ce nu sărbătorim Carnavalul şi în zile din an în care nu ne programează alţii un show de Haloween?
Şi de ce nu facem din viaţa noastră un Festival decât atunci când o mână de afacerişti îmbracă stâlpii din oraş cu pancarte ".... - FEST" ?

Oare nu cumva o altă idee ne confiscă ideile şi o altă viaţă ne trăieşte vieţile?

Iar dacă da, atunci de ce alegem să purtăm aceste MĂŞTI?


Vlad PĂRĂU

Predica a Parintelui Ilie Cleopa - Duminica bogatului nemilostiv si a saracului Lazar


Şi în iad, ridicîndu-şi ochii săi, fiind în munci,
el a văzut pe Avraam de departe şi pe Lazăr în sînul lui
(Luca 16, 23)


Iubiţi credincioşi,


Sfînta Evanghelie de azi ne îndeamnă să vorbim despre iad. Astfel, vom arăta ce este iadul, care sînt mărturiile Sfintei Scripturi şi ale Sfinţilor Părinţi despre iad şi cîte sînt nesuferitele sale munci.
Mai întîi trebuie să ştim că iadul este loc de chin rînduit diavolilor şi celor ce le urmează lor (Matei 25, 41). Apoi să ştim că în iad suferă şi trupul şi sufletul (Matei 5, 29; 18, 9; Marcu 9, 43). "Iadul este ţara morţii, împărăţia diavolilor, a cărui poartă este deznădăjduirea, curte sînt legăturile; ferestre, întunericul; masă, reaua împuţiciune şi miros greu; mîncarea, foamea; băutura, setea; ceasornic, plînsul; aşternut, văpaia" (Uşa pocăinţei, Braşov, 1812, p. 183).
Despre iad, în Sfînta şi dumnezeiasca Scriptură au vorbit din cele mai vechi timpuri sfinţii patriarhi şi prooroci. Aşa auzim pe proorocul Isaia, zicînd despre iad: Care din noi poate să îndure focul cel mistuitor, care din noi poate să stea pe jarul de veci? (Isaia 33, 14) Marele prooroc şi împărat David zicea despre iad: Să vină moartea peste ei şi să se coboare în iad de vii (Psalm 54, 16; 30, 17). Despre întunericul iadului zice proorocul Isaia: Întuneric şi pipăire a fost deasupra peşterilor în veci. Dumnezeiescul Iov, cel mult răbdător, a proorocit despre iad, zicînd: Mă voi duce şi mă voi întoarce în pămîntul întunericului şi al umbrelor morţii, ţara de întuneric şi neorînduială, unde lumina e tot una cu bezna (Iov 10, 21-22).
Înţeleptul Solomon, arătînd că întunericul pipăit ce a venit pe vremea lui Moise peste egipteni (Ieşirea 10, 22) a fost din iad, zicea aşa: Noapte cu adevărat neputincioasă, care din fundurile neputinciosului iad a venit asupra a tot Egiptul. Iar Isaia proorocul zice despre întunericul iadului: Pipăi-vor ca orbii peretele şi ca unii ce sînt fără de ochi vor pipăi; cădea-vor întru amiazăzi ca întru miezul nopţii (Isaia 59, 10). Despre mirosul cel mare care este în iad, a zis proorocul Isaia: Ieşi-va rău miros din morţii lor (Isaia 34, 3). Şi va fi în loc de miresme, putreziciune (Isaia 3, 24).
Despre foamea cea mare care este în iad, a arătat mai înainte David, proorocul, zicînd: Şi vor flămînzi ca un cîine (Psalmi 58, 17). Şi va fi poporul ca cel ce este cu totul ars de foc, şi omului de fratele său nu-i va fi milă şi nu se va sătura omul mîncînd cărnurile braţului său (Isaia 9, 11). Despre viermele cel neadormit al iadului a zis: Osînda celui necredincios este focul şi viermele (Isus Sirah 7, 18). Despre focul şi mirosul greu de iad, a zis Sfînta Scriptură: Mînia Domnului este ca o vale de pucioasă ce arde. Despre veşnicia muncilor iadului zice proorocul Ieremia: Întru pierzare în veci vei fi (Ieremia 15, 6). Despre adîncul nemăsurat al iadului, zice proorocul David: Să nu mă înghită adîncul, nici să-şi închidă peste mine adîncul uşa lui (Psalm 68, 18).

Related Posts with Thumbnails