Grupul farmaceutic elvetian Novartis, care produce unul dintre vaccinurile impotriva gripei pandemice H1N1, a lansat marti o avertizare la adresa guvernelor care isi anuleaza comenzile, precizand ca statele "fiabile" vor fi servite preferential, pe viitor, relateaza AFP.
"Aceleasi guverne care au exercitat multe presiuni asupra industriei farmaceutice pentru a furniza rapid vaccinurile spun acum ca nu mai doresc sa cumpere ce au comandat", a declarat presedintele Novartis, Daniel Vasella.
Seful gigantului farmaceutic a avertizat ca "data viitoare cand va mai fi o pandemie - si va mai fi o pandemie - guvernele care au fost parteneri fiabili vor fi tratate de o maniera preferentiala", a spus el.
Dupa slabul succes al campaniei de vaccinare si posibilitatea de a te vaccina cu o singura doza, in locul celor doua prevazute intial, mai multe guverne (Germania, Belgia, Norvegia si Spania, in special) au revizuit in scadere comenzile de vaccinuri.
"Avem contracte constrangatoare pentru ambele parti", a reamintit Vasella, care s-a declarat "inflexibile" asupra comenzilor deja onorate. "Ceea ce a fost livrat trebuie pastrat si trebuie platit", a insistat el.
Presedintele grupului elvetian a aratat insa ca trebuie sa existe flexibilitate asupra comenzilor in curs, Novartis fiind dispus sa propuna alte produse in locul dozelor de vaccin.
Gripa H1N1, in declin, a ucis cel putin 14.142 de persoane in intreaga lume.
Novartis, care a publicat rezultate anuale in crestere, a livrat anul trecut peste 100 de milioane de doze de vaccinuri, realizand in acest fel o cifra de afaceri de un miliard de dolari.
Aşa cum am anunţat, Adrian Streinu-Cercel, cel care conduce Institutul Naţional de Boli Infecţioase ”Profesor Doctor Matei Bals” din Capitală, a refuzat să acorde familiei lui Toni Tecuceanu copia dosarului medical complet al cârcotaşului invocând prevederile Legii nr. 46/2003 referitoare la dreputirle pacientului. Totuşi, în legea respectivă nu se face însă vreo referire clară asupra caracterului confidenţial al informaţiilor, în cazul în care pacientul a încetat din viaţă, iar datele sunt solicitate de familia acestuia. Acest lucru este susţinut chiar de preşedintele Colegiului Medicilor din România, Profesor Doctor Vasile Astărăstoae, care a declarat pentru Evenimentul Zilei: “După decesul unui pacient, toate drepturile, inclusiv în ceea ce priveşte dosarul medical, se transferă către succesorii acestuia”.
Mai mult, seful Colegiului Medicilor din România recomandă familiei Tecuceanu: “Rudele care nu au primit actele cerute pot da în judecată Institutul sau pot reclama situaţia la Direcţia de Sănătate Publică ori la Ministerul Sănătăţii”.
Vasile Astărăstoae s-a arătat împotriva decretării stării de pandemie în România din cauza virusului AH1N1. “Sunt câteva aspecte care ridică un semn de întrebare. În primul rând, că s-a declarat această pandemie într-o perioadă de criză economică. Ori, în această perioadă se punea problema, mai ales în ţările donatoare, a fondurilor pe care acestea le alocă diferitelor instituţii internaţionale. Şi, deodată, s-a declarat nivelul 6, un nivel foarte periculos – şi, atenţie!, sunt ţări, ca de exemplu Franţa, care nu l-au recunoscut. În plus, toată această escaladare a gradului de alertă s-a făcut fără consimţământul miniştrilor sănătăţii din ţările membre O.M.S. Să fim bine înţeleşi. Există un nou tip de virus gripal. Este un virus A, printre primele identificate, care are particularitatea de a fi un amestec, la nivelul genomului, între virusul de la porci, cu virusul de la păsări şi cu virusul de la oameni. El se poate transmite de la om la om. Cu toate acestea, însă, modalitatea în care s-au luat măsurile de prevenţie nu este corectă. Eu zic că măsurile ce trebuiau luate erau măsuri raţionale: informarea populaţiei, spălarea mâinilor, evitarea locurilor aglomerate. De fapt, sunt măsuri de bun simţ pentru orice boală cu transmitere respiratorie. Opinia mea este că în momentul de faţă nu avem un antiviral eficient, iar cele care există sunt foarte costisitoare”, afirmă nu de mult preşedintele Colegiului Medicilor din România.
Aflu gratie lui Dan Badea (nu, nu comediantul, alalalt, de la Asociatia Investigatorilor Anonimi - AIA, care studiaza si acum daca HotNews e al lui Vintu sau al copiiilor copiiilor lui), ca a innebunit Tismaneanu. Cica ar fi scris pe blogul lui ca vrea sa taie toate pensiile membrilor GDS si parintilor lor. Sa nu-mi vina sa cred. Deschid si eu cu temere pentru societatea civila blogul stimabilului si ce gasesc? Adevarul-adevarat. Scris cu cerneala rosie, ca la pioneri: "Nu este niciodata prea tarziu pentru infaptuirea justitiei. A dreptatii morale ca si a celei reparatorii, menita sa rectifice cele mai socante si revoltatoare stari de fapt ce tin de mostenirile unui regim, declarat oficial, de presedintele Romaniei, drept ilegitim si criminal. Justitia post-dictatoriala include sanctiunile criminale, sanctiunile non-criminale si pe cele morale" (Sforaitor pana la boxeri! Desi cred ca, ajuns aici, Dan Badea era deja in pozitia regulamentara, in genunchi, cu gurita pe ecran, inghitind pe nerasufllate versetele Ayatollahului societatii in civil si budigai, ce chestie!, si el angajat al lui Vintu. Nota mea pentru mine: Sau al copiiilor lui? Sa-l intreb pe Badea. Dar ce, sunt vinovati copiii lui Vintu pentru ca traiesc bine de pe urma ticalosiilor tatalui? Sa-l intreb pe Tismaneanu.) "Petitia initiata de istoricii ieseni propune o forma de sanctiune non-criminala de o maxima urgenta morala. Este un pas extrem de important in procesul decomunizarii. Securitatea a fost o institutie criminala pe intreg parcursul existentei sale. Actiunile Securitatii au fost concepute de aparatul de partid. Cei mai multi dintre ofiterii de rang inalt ai Securitatii erau recrutati din rindurile activistilor PCR. Crimele impotriva umanitatii sunt imprescriptibie, iar cei care le-au comis trebuie sa plateasca pentru ele... (bla, bla, bla, ca la Partid, da' pe invers...). A sosit clipa ca acest stat care, prin cea mai autorizata voce a sa, a condamnat regimul comunist, sa spuna categoric si irevocabil: Ajunge! (Pe scurt, ca sunt sensibil la stomac: sa le taie pensiile!) Da, da, da! Pentru prima oara sunt de acord cu domnul Vladimir Tismaneanu, celebrul politolog de la revistuta domnului Sorin Ovidiu Vintu, Idei in Dialog, al carei singur (si ultim) abonat, inainte de falimentul total, este nu mai putin celebrul intelectualist Dan Badea de la nemaipomenita revista Atac la persoana! In fine, prea multe cuvinte pentru nimic. Ca sa fac povestea scurta, stiti vorba: a innebunit Tismaneanu! Pai ce-o sa zica colegii lui de la GDS cand o sa auda de traznaia asta: sa li se taie si lor si parintilor lor pensiile? Vreti sa va demonstrez ca asta s-ar intampla? Hai sa vedem:
La ceva timp dupa ce am lansat Operatiunea Voci Curate, care a dus, printre altele, la deconspirarea doctorului inchipuit Sorin Antohi, membru al GDS si al Comisiei Tismaneanu, Mariana Celac si Calin Anastasiu, la randul lor membri de vaza ai Grupului pentru Dialog Social si colaboratori de baza ai Revistei 22, au fost chemati la audieri la Colegiul CNSAS, ne-au declarat surse din cadrul institutiei. Conform acestora, Colegiul ar fi intrat în posesia unor probe vizând relaţia acestora cu Securitatea: „Amândoi au angajament. În ceea ce o priveşte pe Mariana Celac, avem şi o notă a ofiţerului care se ocupa de ea, în care se spune că era foarte apreciată”, a declarat ziarului Gandul o sursă din CNSAS. Rezultatele au ramas in coada de peste. Acum, in urma campaniei Civic Media, iata ca mi se comunica ca (alta) celebra "ghedesista" - vorba lui Brucan - scriitoarea Gabriela Adamesteanu, sefuta pe la 22, a fost sursa (adica ceva mai mult decat informatoare) la DIE, respectiv UM 0544. Informatiile de mai sus au fost tinute la rece de catre tovarasul celor trei, membrul Colegiului CNSAS Mircea Dinescu. Civic Media - care a introdus toti membri GDS pe lista "Voci Curate" - saluta totusi actul CNSAS - desi venit cu o intarziere de vreo trei ani - si isi exprima speranta ca si restul membrilor GDS vor fi chemati in curand la "raportul final". Civic Media a averizat atat CNSAS cat si opinia publica asupra faptului ca acest grup infiintat de Silviu Brucan si un alt informator al Securitatii, Mihnea Berindei, este intesat de colaboratori ai regimului comunist si urmasi ai nomenklaturistilor bolsevici proveniti din Komintern, Kominform si structurile NKVD. Mariana Celac, de exemplu, este sora lui Sergiu Celac - celebrul traducator al lui Ceausescu din caleasca Reginei Angliei si primul ministru de Externe plantat la "revolutie" de Guvernul FSN-KGB - si fiica lui Nicolae Celac (Cealik), instalat de trupele sovietice la prefectura Craiovei si ulteroir membru al Comitetului de Stat al Planificarii. Totodata, Celac Mariana este si fosta sotie a lui Mihai Botez, primul ambasador al Romaniei in SUA si la ONU, instalat - ati ghicit - tot de catre Iliescu-KGB. Dar despre Mihai Botez, dupa cum imi spune o pasarica, ar putea sa povesteasca muuuult mai muuuuulte, distinsa "sursa" Gabriela Adamesteanu. E drept, si Mariana Celac are ce povesti, dupa cum ne aminteste Stefan Andrei... Un alt informator al Securitatii si agent, dar al Securitatii Republicii Populare Ungare, este chiar Alin Teodorescu - primul presedinte al GDS si al Fundatiei Soros (simultant), fost sef al Cancelariei Primul Ministru PSD Adrian Nastase. De altfel, el a infiintat IMAS (acum al lui Vintu) impreuna cu cercetatul sociolog Călin Anastasiu. Acesta a intrat în viaţa publică imediat după 1990, ca membru marcant al GDS şi al Alianţei Civice (al cărei deputat este între 1992 şi 1996).Bun coleg de-al lor este Dorel Sandor, de-a dreptul fost ofiter de Securitate, bagator de seama pe la mai toate Guvernele. Altii, ca Vasile Secares si Dorel Abraham, sunt cadre de baza ale fostei pepiniere PCR "Stefan Gheorghiu", care astazi isi continua munca alaturi de "formatorii" GDS Dan Pavel, Cristian Pirvulescu, Mihaela Miroiu, etc, la noua pepiniera a Partidului din umbra, SNSPA. Iata cum prezinta GDS regretatul opozant anticomunist, jurnalist si scriitor Victor Frunza, in ultima sa editie a lucrarii "Istoria comunismului in Romania" (editia a IV-a ilustrata):
GDS, un PCR in ilegalitate "In interesul puterii sale, PCR putea si poate sa imbrace orice haina, sa-si ia drept travesti orice chip, chiar si acela al advesarilor sai. Intre operatiile publice efectuate de Silviu Brucan in zilele Revolutiei din decembrie 1989 a fost infiintarea unei organizatii de intelectuali, simpatizanti ai miscarilor disidente din estul Europei, cu caracter antitotalitar (chiar si anticomunist), careia i s-a aflat si o denumire cat se poate de potrivita: Grupul de Dialog Social (GDS). Grupul, ai carui membri, persoane extrem de onorabile, capata prin mediile din presa si de televiziune un binemeritat prestigiu, se pare ca este conditionat de existenta unui cerc inchis de membri, dar mai ales de menirea de a influenta opinia publica intotdeauna intr-o directie pozitiva. Dupa ce, o scurta perioada, Silviu Brucan s-a convins personal de binefacerile pe care organizatia infiintata de el le aduce la progresul societatii romanesti, si de faptul ca ea isi face treaba asa cum a fost gandita, s-a retras discret. Dar a lasat in locul sau, pentru a monitoriza justetea liniei, un alt fost ilegalist PCR, un distins intelectual, pe nume Pavel Campeanu, de a carui si mai discreta prezenta si activitate in GDS, revista "22" (cu care Brucan a dotat organizatia) nu a fost prea darnica in informatii. Dezbaterile initiate de grup, ca si continutul de un bun nivel publicistic al revistei, sunt orientate spre a influenta publicul neconformist intelectual, mai ales segmentul anticomunist al societatii actuale, in directia dorita. Cand GDS-ul lui Brucan il sprijinea pe Iliescu Din cand in cand, "Grupul" - sau separat numai revista "22" - dadea si cate un test de eficienta. De pilda, se remarca momentul impresionant si caldura cu care s-a recomandat electoratului Romaniei sa fie votat Ion Iliescu pentru functia de presedinte, intr-un Apel pe care l-au semnat numerosi intelectuali de marca, admiratori ai GDS-ului. Revista este eficienta si prin ceea ce cenzureaza. De pilda, exista o seama de disidenti anticomunisti interzisi in paginile ei. Il avem in vedere, de pilda, pe Dorin Tudoran, cu care doamna redactor-sef de odinioara a avut o altercatie juridica. Din aceasta revista reproducem interviul entuziast pe care revista "22" l-a luat in momentul in care Traian Basescu l-a numit pe fiul activistului de la Komintern, Tismanitki, ulterior devenit Tismaneanu, sa patroneze Comisia prezidentiala pentru nominalizarea crimelor regimului comunist. Din fericire, ceea ce strica presa de scandal, dar libera, cum este ziarul ZIUA, drege presa legala. Ca la Cuza. Numai ca putin invers: unde scuipa opinia publica, pupa "22"!"
Aţi auzit de atâtea ori argumentele lor. „Homosexualii sunt o minoritate discriminată, aşa cum erau discriminaţi odată negrii sau femeile". „A le refuza homosexualilor nişte drepturi înseamnă a încălca drepturile omului.”
Întâlnim aceste argumente, în forme variate, în toate dezbaterile legate de drepturile homosexualilor. Luna trecută, consiliul municipal din Washington a legalizat căsătoriile între homosexuali. Susţinătorii căsătoriei adevărate au început să plătească afişarea unor anunţuri pe autobuzele din oraş. Anunţul era simplu: imaginea a două verighete peste care era suprapus textul „Lăsaţi-i pe oameni să voteze în privinţa căsătoriei”. Atât. Două verighete şi textul „Lăsaţi-i pe oameni să voteze în privinţa căsătoriei".
Homosexualii din Washington au sărit ca arşi. Pe internet şi în luări de poziţie, susţinătorii căsătoriilor între homosexuali au catalogat anunţul drept incitare la ură, iar unii au cerut chiar îndepărtarea lui.
De ce sunt atât de supăraţi?
Anunţul este discriminatoriu, pretind ei. Anunţul îndeamnă la negarea unui dreptul fundamentul al unei minorităţi discriminate. Din punctul lor de vedere, e ca şi cum le-ai nega negrilor sau femeilor dreptul la vot. Pretind că întreaga dezbatere e o chestiune de drepturi ale omului. Cei ce se opun căsătoriilor între homosexuali se aseamănă celor ce s-au opus abolirii sclaviei.
Însă, acest argument nu e numai incorect din punct de vedere intelectual, ci face parte şi din strategia lor pe termen lung de a face ca apucăturile homosexuale să fie acceptate ca normale.
Discriminare sau distincţie?
A pune toate formele de discriminare - rasism, sexism, heterosexism sau alte –isme în aceeaşi oală este o manipulare şi creează multe probleme. Discriminarea (însemnând, în sens clasic, a distinge şi a judeca) joacă un rol necesar şi central într-o societate. Apar însă probleme atunci când judecăţile se bazează pe distincţii eronate, incorecte sau inexistente. În cazul rasismului, discriminarea se baza pe distincţia inexistentă între oameni de culori diferite, majoritatea oamenilor acceptând astăzi că culoarea pielii e numai la nivelul... pielii.
A spune că homosexualitatea este echivalentă cu rasa e ca şi cum a-i spune că nu există nici o distincţie reală între heterosexuali şi homosexuali. Acest lucru este un fals grosolan. Aşa cum explica Shelby Steele de la Wall Street Journal, „există o diferenţă profundă între homosexualitate şi heterosexualitate. În cazul celei din urmă, dorinţa sexuală şi romantică este îndreptată către acelaşi sex, în cazul primeia, către sexul opus. Procrearea naturală este posibilă numai pentru heterosexuali, un lucru natural care le obligă sexualitatea să perpetueze specia noastră. Spre deosebire de diferenţa dintre rase, cele două orientări sexuale sunt profund diferite. Rasismul afirmă o falsă diferenţă în scopul exploatării ei. Homofobia este o prejudecată reactivă faţă de o diferenţă reală şi fermă care deja există.”
Afirmaţiile prin care se încearcă prezentarea „comunităţii homosexualilor” drept o mişcare pentru drepturile omului, aşa cum încearcă să se prezinte asociaţia lor din Romania Accept, nu ţin cont de această distincţie profundă şi necesară. Totuşi, discriminarea împotriva homosexualilor nu este greşită sau incorectă, ci se bazează pe o distincţie notabilă necesară pentru perpetuarea unei societăţi sănătoase.
Homosexualitatea nu este un drept al omului
Homosexualitatea, ca sumă de comportamente sexuale, nu poate reprezenta un drept al omului întrucât nu îndeplineşte criterii necesare pentru a-i identifica pe homosexuali ca grup protejat prin legislaţia drepturilor omului. Pentru a putea beneficia de această protecţie, trăsătura care identifică acel grup ca minoritate trebuie să fie moştenită, înnăscută sau fixă (să nu se poată schimba). Ştiinţa ne arată că homosexualii nu îndeplinesc nici unul dintre aceste criterii.
Voi prezenta mai jos o scurtă expunere a acestor cercetări. Pentru informaţii mai detaliate despre studiile ştiinţifice, puteţi accesa http://www.homosexualitate.ro.
Homosexualitatea nu este genetică
Nu există nici o dovadă convingătoare sau suficientă care să indice o cauză biologică, genetică sau hormonală absolută a homosexualităţii. Un mic procent din populaţie poate avea o predispoziţie către sentimente homosexuale, dar aceasta nu înseamnă că aceşti oameni se implică în comportamente homosexuale ca urmare a unei explicaţi genetice. Predispoziţia către un lucru nu înseamnă că acel lucru este inevitabil sau că acea predispoziţie nu poate fi sau nu trebuie să fie controlată sau depăşită.
Homosexualitatea nu este înnăscută
Ceea ce face o persoană (comportamentul) nu trebuie echivalat cu ce este acea persoană. Nici o fiinţă umană nu poate şi nu trebuie redusă la impulsurile ei sexuale. Impulsurile nu îi pot impune comportamente sau identităţi fără acceptul acelei persoane.
În plus, dovezile actuale sugerează că influenţele externe de mediu, familiale şi personale determină în mare măsură formarea tendinţelor homosexuale. Şaptezeci de ani de consiliere terapeutică şi studii de caz arată o uniformitate remarcabilă în identificarea impulsurilor homosexuale ca fiind cauzate de o identitate de gen nefinalizată, de căutarea propriului sex şi a împlinirii unor nevoi cărora nu li s-a răspuns în perioada copilăriei.
Homosexualitatea se poate schimba
Studii reputabile şi decenii de tratare cu succes arată că comportamentul homosexual se poate schimba. Miile de foşti homosexuali sunt o dovadă în acest sens. Conform asociaţiei Positive Alternatives to Homosexuality (PATH), o coaliţie de organizaţii dedicate ajutării celor ce vor să-şi schimbe atracţiile homosexuale, „în peste 50 de ani de cercetare, incluzând 48 de studii... există date şi materiale publicate care documentează peste 3.000 de cazuri de schimbare de la homosexualitate la heterosexualitate – în termeni de atracţii, identitate şi comportamente”. Puteţi vedea lista acestor studii aici.
Mulţi activişti homosexuali citează decizia Asociaţiei Americane de Psihiatrie (APA) de a scoate homosexualitatea din lista bolilor, în anul 1973, ca fiind o dovadă că homosexualitatea este naturală şi că nu se poate schimba. Totuşi, decizia de a scoate homosexualitatea din Manualul De Diagnostic şi Statistică (DSM) s-a luat numai după ce liderii şi membrii APA au făcut obiectul câtorva ani de presiuni politice şi acţiuni perturbatoare din partea grupurilor de homosexuali militanţi. Chiar şi psihiatrii pro-homosexualitate recunosc că decizia APA a fost una pur politică, nu una ştiinţifică.
Homosexualitatea este caracterizată prin comportamente distructive pentru individ şi societate
Homosexualitatea este caracterizată prin comportamente riscante, dovedite a fi distructive pentru individ şi societate. Cele mai grave consecinţe ale stilului de viaţă homosexual sunt expunerea la HIV/SIDA şi alte boli cu transmitere sexuală. Dovezile arată că 50% dintre homosexuali se vor infecta cu HIV sau cu o altă boală cu transmitere sexuală fatală.
De asemenea, cercetările arată că homosexualitatea este legată de creşterea semnificativă a consumului de droguri şi alcool şi de tulburări mintale şi emoţionale. Un studiu a constatat că bărbaţii care au parteneri de acelaşi sex au de 6,5 ori mai multe şanse decât bărbaţii heterosexuali să încerce să se sinucidă, iar un alt studiu a demonstrat că homosexuali au de trei ori mai multe şanse să sufere de depresii acute şi tulburări de anxietate generalizate.
Incidenţa violenţei casnice este mult mai mare în cuplurile de homosexuali, în special la perechile de lesbiene. Un studiu efectuat pe o mie de lesbiene a constatat că peste jumătate au declarat că sunt agresate verbal, emoţional, psihologic sau fizic de partenerele lor.
Cercetările arată că nu există nici o reducere a incidenţei suicidului, bolilor mintale, abuzului de substanţe, alcoolismului şi violenţei casnice în acele state în care homosexualitatea este acceptată social, ceea ce dovedeşte că incidenţa ridicată a problemelor emoţionale ale homosexualilor nu este generată de societate, ci este mai degrabă rezultatul comportamentului sexuale deviant care afectează sănătatea emoţională şi fizică. Aceeaşi listă de consecinţe negative aferentă oricărui alt comportament ar determina societatea să facă eforturi în sensul prevenirii şi descurajării acelui comportament.
Concluzie
Homosexualitatea nu este un drept al omului. Ştiinţele sociale sunt încă de partea familiei. Deşi corectitudinea politică şi o politică oficială de „nediscrimare” la adresa homosexualilor au un efect negativ asupra afirmării adevărului, afirma realitatea este atât în beneficiul celor ce se confruntă cu probleme de homosexualitate, cât şi în folosul societăţii, în sensul limitării şi gestionării responsabile a unor comportamente individuale care pot avea repercusiuni ce depăşesc nivelul individual.
Bogdan Mateciuc, director executiv Alianţa Familiilor din România
Aurul le-a luat minţile politicienilor. Un adevărat război se prefigurează pe tema Roşiei Montane, subiect re-încins după venirea la putere a PD-L, partid unde se află susţinători de top ai proiectului Roşia Montană. Nici alţi actori politici, de la alte partide, cum ar fi PNL-ul, nu sunt departe de ispitele aurului (ori şpăgii?). Chiar astăzi, europarlamentarul Adina Vălean, împreună cu Roşia Montană Gold Corporation, organizează în Parlamentul European un seminar cu titlul „A face din Europa un lider în exploatarea minieră sustenabilă şi responsabilă“. Asta după ce în 2007 politicianul liberal sponsoriza audierea cu numele „Pericolele tehnologice pe bază de cianuri în exploatarea minieră“. Pare de Divertis, dar nu e o glumă. Dimpotrivă, este o amară constatare a nivelului de interes (a se citi corupţie) generat de această controversată „afacere“.
Împotriva proiectului se pronunţă de ani de zile istorici, experţi de mediu şi o sumă întreagă de organizaţii neguvernamentale, iar ca instituţie de vårf a inteligenţei romåneşti şi for suprem de autoritate ştiinţifică Academia Romånă a emis, încă din 2004 şi, respectiv, din 2006, avize ştiinţifice negative. În 2009, academicieni s-au adresat direct candidaţilor la preşedinţie, într-o scrisoare deschisă publicată şi de „Curentul“, somåndu-i să-şi definească priorităţile ca viitori oameni de stat şi în raport cu problema de nivel naţional a Roşiei Montane.
„Academia Română cere din nou autorităţilor Statului Român să analizeze cu multă atenţie proiectul, sub toate aspectele sale, antrenând specialişti dezinteresaţi şi oneşti din ţară şi străinătate, inclusiv din organismele europene, înainte de a da cale liberă acestui proiect atât de controversat şi - după părerea noastră - extrem de periculos. Academia Română încearcă astfel să prevină un dezastru ecologic şi cultural, cu multiple consecinţe inacceptabile“ - se afirmă în comunicatul Academiei.
Otrava de la Roşia Montană
Săptămâna trecută, un număr de 70 de organizaţii au semnat o nouă scrisoare de protest, cerând autorităţilor să acţioneze responsabil în cazul proiectului otrăvit iniţiat de o corporaţie condusă de un fost infractor, Frank Timiş. Organizaţiile societăţii civile au reacţionat faţă de declaraţia emfatică a Ministrului Economiei: „Vreau pornirea proiectului Roşia Montană cât mai curând posibil!“ - care a fost acuzat că, prin declaraţia de susţinere a proiectului, s-a antepronunţat. „Declaraţia este foarte gravă şi e o antepronunţare care afectează tot procesul legal de autorizare de mediu a investiţiei. Treaba unei autorităţi este să ia în calcul toate opiniile, costurile de orice fel, şi atunci să se pronunţe într-un fel de admitere sau de respingere a acestei autorizaţii“, au afirmat reprezentanţii organizaţiilor ce contestă proiectul Roşia Montană.
Roşia Montană a fost şi a rămas o temă de top inclusiv la nivelul campaniei electorale prezidenţiale - asumarea politică fiind cerută de presiunea opiniei publice care este defavorabilă „proiectului Roşia Montană“ în pofida agresivelor campanii mincinoase ale Gold Corporation.
Încă de la începutul anului trecut, a fost demarată o campanie publicitară-mamut, realizată de mercenari lipsiţi de orice scrupule, specialişti ai PR-ului negru, sondaje, întâlniri cu presa (a se citi încercări de „captare a presei“), strângeri de semnături, şi undeva în fundal s-a înteţit efortul de „pozitivare a actorilor politici“.
Nu mai puţin de trei miniştri ai cabinetului Boc, Adriean Videanu, Laszlo Borbely si Kelemen Hunor, şi-au exprimat public poziţia faţă de proiectul minier de la Roşia Montană, în cadrul audierilor parlamentare care au avut loc luna tecută. În acest moment, procedurile de avizare ale proiectului minier de la Roşia Montană sunt îngheţate la Ministerul Mediului, după ce mai multe acte au fost contestate în instanţă de ONG-urile care se opun deschiderii minei de aur.
Iniţial, proiectul Roşia Montană a fost blocat de UDMR prin ministrul Attila Korodi, acum însă UDMR, în urma negocierilor cu PD-L, a primit din nou Ministerul Mediului împreună cu Ministerul Culturii. UDMR ar urma să aibă un rol în contrasemnarea unor avize favorabile şi la Ministerul Culturii şi la Mediu. Dacă Proiectul Roşia Montană va trece, PDL-ul iese cu basmaua curată şi în cârca UDMR va cădea dezastrul afacerii Roşia Montană.
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation, a făcut demersuri pentru obţinerea unui nou plan urbanistic zonal, fostul PUZ fiind anulat în instanţă, ceea ce a dus la stoparea procedurii de evaluare a proiectului de către guverul român, în 2007.
„Munţii noştri aur poartă/ Noi cerşim din poartă-n poartă“
Roşia Montană este considerată de UNESCO cel mai mare zăcământ de metale preţioase din Europa şi este estimată la peste 100 miliarde de euro. În spatele proiectului stau vulturi de pradă de talia unui George Soros, partener permanent al tentativelor de colosală prăduire a României care au loc sistmatic de 20 de ani încoace. După ce pentru prima oară în cariera sa George Soros şi-a rupt dinţii încercând să împingă România în faliment, în perioada recentă a marilor speculaţii financiare blocate de BNR, acum tentaculele sale se întind printre politicienii mult mai uşor de „convins“.
Miliardarul american de origine multiplă maghiaro-evreiască, George Soros, este acţionar indirect al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), el deţinând părţi sociale la compania Newmont, care este, la rândul ei, „partener junior“ al firmei care vrea să exploateze aurul din localitatea din Apuseni, compania romåno-canadiană Gabriel Resources, partenerul statului romån în Roşia Montană Gold Corporation (RMGC).
Atacul la Roşia Montană ar urma să fie probabil, valoric, cel mai tare jaf realizat după 1990, iar reţeaua care patronează „combinaţia“ testează acum reacţiile oamenilor sperând să împingă „afacerea“ înainte.
Problema Roşiei Montane nu (mai) este una „locală“, deoarece pe lângă RMGC (compania care vrea să exploateze la Roşia Montană) mai există alte două companii siameze, Carpathian Gold şi European Goldfields, de asemenea canadiene, cu aceiaşi acţionari, dar cu cote de participaţii diferite, care au concesionat perimetrul minier al întregilor Munţi Apuseni şi până în Nord, în Maramureş, la Rovina şi Baia Sprie, astfel că situaţia de la Roşia Montană se poate multiplica în toată zona Apusenilor.
Statul român - perdant al afacerii aurului
Problema banilor care ar reveni statului romån din această afacere a mai fost analizată în „Curentul“. Teoretic, dacă luăm în seamă afirmaţiile propagandistice ale suporterilor „afacerii“, am câştiga cică 4 miliarde de dolari dintre care 1.8 miliarde din dividende, redevenţe, taxe şi impozite, restul de 2.2 miliarde reprezentând cheltuielile pe care RMGC le va face în România. Însă acele 2.2 miliarde de dolari reprezintă cheltuieli de exploatare (salarii muncitori, energie electrica, transport, construcţii, reactivi etc) - pe care dacă le scădem din cele $10 miliarde cât ar putea fi încasate din vånzarea aurului şi a argintului, ar rămåne un profit net de vreo 6 miliarde de dolari (fără impozitul pe profit şi investiţiile realizate înainte de începerea proiectului).
Din acest profit net, practic doar 1.2 miliarde vor reveni statului romån (19.3%), iar RMGC va lua grosul, adică în jur de cel puţin $4.5-5 miliarde.
Comparativ, de la aderarea la UE, România a pierdut deja fonduri nerambursabile pentru dezvoltare în valoare de două ori mai mari - aprox. 6 miliarde de euro - decât ar „câştiga“ în 14 ani de la Roşia Montană. Cele 200 de milioane/ an în medie de la Roşia Montană sunt praf în ochi ca şi promisiunile pe care Roşia Montană Gold Corporation le tot face prin documentaţiile elaborate.
Exploatarea de fapt contravine conceptului de dezvoltare durabilă, concept implementat de politica de dezvoltare europeană. Companiile de exploatare a aurului se bazează pe prostia, corupţia, lăcomia şi incompetenţa guvernanţilor. Din acest motiv, marile exploatări auro-argentifere le întâlnim în Peru, Bolivia, Chile sau în ţări africane. Pentru aceste companii nu contează istoria pământului răscolit, vestigiile culturale, mediul, viaţa şi sănătatea oamenilor. Totul este doar spre profitul lor. „Profitul“ României va fi, ca şi până acum, din „cerşitul din poartă în poartă“...
Ion Iliescu, 22.01.2010: "Revolutia din 1989 a fost nu o revolutie antisocialista, nu de dreapta, dreapta n-a fost prezenta. Cine a fost factorul motor in Revolutie? Pai comunistii! Membrii de partid au fost majoritatea celor prezenti in acest proces." (Nota mea: se refera desigur la profitorii revolutiei, "emanatii" FSN)
Teologia revoluţiei din decembrie
de Prof Dr Ilie BĂDESCU
Revoluţia română se distinge de celelalte două revoluţii europene - cea franceză din 1789 şi cea rusă din 1917 - prin dualismul său. Cele două revoluţii sunt opera integrală a nihilismului modern: ele au fost săvârşite contra lui Dumnezeu, printr-un asalt asupra cerului, care ne aminteşte de trufia apostatică a ziditorilor Turnului Babel şi de idolatria Babilonului. Nu era nici urmă de sfinţenie în deflagraţia nihilistă a celor două revoluţii. Aportul lor la criminalitatea mondială a fost, de aceea, uriaş.
Epistemologia celor două revoluţii a fost sintetizată în teza lui Gustav le Bon, care aşază în centrul revoluţiilor „mulţimea criminală“. Tocqueville consideră că revoluţia are un model religios, dar el nu face distincţie între mesianismul transcendent al religiei Dumnezeului adevărat şi mesianismul imanentist al idolatriei ideologiei revoluţionare, care predică eliberarea, dar nu prin Dumnezeu, ci prin proletariatul de fabrică sau de baricadă, nu în numele lui Dumnezeu, ci împotriva Sa. Revoluţia română din 1989 se distinge de acestea două prin caracterul ei dualist. În aceeaşi mişcare de mulţimi, care captaseră oraşul Bucureştiului şi toate celelalte oraşe, citim uşor două linii distincte şi opuse: o linie jertfelnică în numele lui Dumnezeu şi spre triumful lui Dumnezeu, pentru eliberarea şi dreptul Bisericii, pentru revenirea sfinţilor în mediul vieţii, de la mediul familiei până la mediul şcolii, în numele poporului creştin, pentru triumful dreptăţii lui Dumnezeu milostiv cu poporul Său etc. şi o a doua linie, în care triumfa impulsul întunecat al furiei barbare spre crimă, în numele dreptului la distrugere şi la jaf, într-o dogoritoare deflagraţie de orgoliu revoluţionar, spre dobândirea libertăţii, ca să fie folosită pentru îmbogăţire fără muncă şi fără de merite, formulă atestată de uşurinţa că atâţia „revoluţionari“ autoproclamaţi s-au precipitat să primească pensii, pământuri, posturi, odată cu dreptul de a zbiera în numele revoluţiei, deşi majoritatea au ieşit din revoluţie fără ca măcar să-i fi atins pe ei ori pe vreun membru al familiei vreo schijă dintre cele care plouau atunci peste mulţimile insurecte.
Printr-una dintre liniile revoluţiei a triumfat Dumnezeu, au triumfat sfinţii cei alungaţi din şcoli, a triumfat manualul de religie din programa şcolară, a triumfat dreptul întreprinzătorului cinstit de a-şi iniţia mica sau marea lui afacere în serviciul său, dar şi al muncitorilor săi, dreptul istoricilor de a consemna adevărul netrunchiat al istoriei neamului lor, dreptul pelerinilor la sfintele moaşte, la Mormântul Sfânt, ori spre Grădina Maicii Domnului din Muntele Atos etc. Prin cealaltă a triumfat capitalismul de suprastructură a celor care se îmbogăţesc fără de nici o compensaţie de muncă, fără de vreun merit ori de vreun titlu de capital, constituindu-se peste noapte într-o superfetaţie, plutind ca grăsimea peste poporul umilit, furat de roadele muncii sale, cele acumulate violent spre a se constitui în marea avuţie naţională acumulată violent prin uriaşul val de exploatare bolşevică pe durata unei jumătăţi de veac.
O cultură de tip creştin şi o contracultură, resurecţionară
Din averea spoliată în numele reformei, al capitalismului, al privatizărilor, s-au nutrit fără de merite miliardarii iviţi în noaptea combinaţiilor cinice, nihiliste, funeste, prin lucrăturile obscure ale oligarhiilor eliberate şi ele de revoluţie, spre jaful protejat de legile pe care şi le-au întocmit în numele reformei. Totul s-a petrecut sub justificarea transformării capitaliste, a privatizării, a integrărilor în noile spaţii mari care aduc popoarelor aceeaşi condiţie de păpuşi ale istoriei celor mari şi puternici. Cele două revoluţii au indus, aşadar, două capitalisme, două clase politice, două formule de guvernare, două Românii, chiar două culturi - o cultură de tip organic, european, creştin, de propagare a valorilor creştine, a adevărului în chipul său divin, a unei dreptăţi şi omenii româneşti, a valorii caracterelor, a meritelor morale, a vocaţiei muncii corecte din care se pot naşte marile şi micile capitaluri etc. - şi o contracultură, resurecţionară în ultimii ani, care a cerut în chip agresiv scoaterea sfinţilor din şcoli, dreptul la pruncucidere din pântece, la prostituţie în numele aşa-zisului drept al femeii de a-şi folosi liberă trupul, a promovat agresarea credinţei creştine, blasfemia împotriva lui Hristos euharistic şi tainic, profanarea însemnelor şi veşmintelor bisericeşti, dreptul de a folosi minciuna în războiul contra Bisericii, aşa cum reiese din ultimul raport despre comunism, unde Biserica Ortodoxă este acuzată de colaboraţionism cu regimul comunist. Se atinge, iată, o culminaţie a războiului contra Hristosului euharistic şi tainic, fiindcă, în realitate, serviciul divin n-a fost întrerupt de Biserică niciodată, pe toată durata regimului antihristic, astfel că şi Botezul creştin, şi împărtăşirea euharistică, şi hirotonia, şi miruirea, şi maslul, şi cununia la altar, şi sfinţirea apei s-au săvârşit fără de întrerupere în toate bisericile României, încât nu poate fi raportat vreun caz măcar de absenteism bisericesc de la vreun botez, vreo înmormântare ori de la vreo cununie. Şi atunci unde s-a „întâlnit“ Biserica Ortodoxă cu sistemul antihristic al regimului comunist!? Este ca şi cum ai spune că victima colaborează cu călăul ei în chip manifest, grăbit etc., etc.
Minunea sfântului veşmânt
Cum ar fi putut Biserica lui Hristos să contribuie la triumful sistemului comunist, a acelui sistem care o voia suprimată, scoasă din istorie, din lume, iar pe preoţi îi voia în temniţe ori la marginea societăţii, izolaţi, alungaţi, coborâţi din drepturi pentru copiii lor, refuzaţi din principiu în licee, în universităţi etc. Ar trebui să nu fii creştin ca să-ţi închipui că la demolarea vreunei biserici, preotul ar fi consimţit să lase antimisul sub dărâmături. Fiindcă şi de-ar fi să poată cineva dovedi vreodată că un preot n-ar fi reacţionat când i s-a dărâmat biserica, nu va putea proba că acesta ar fi lăsat antimisul în calea buldozerului satanist. Biserica invizibilă s-a îngrijit de poporul oprimat prin mijloacele ei şi prin lucrarea neîntreruptă a tainelor sale.
Cunosc cazul preotului Constantin Voicescu, luminată fie-i memoria, de la Biserica Sapienţei, fostul meu duhovnic din anii ’90, care, în temniţă fiind, un gardian i-a aruncat o bucată de cârpă să spele podelele celulei. Părintele, pe atunci doar fostul student de la geografie, a luat cârpa şi, nu mică i-a fost uimirea când a constatat că acea cârpă era o bucată dintr-un epitrahil. A luat-o, a înlocuit-o, a spălat-o şi mai apoi şi-a cusut-o pe partea interioară a cămăşii purtând-o pe toată durata anilor de temniţă ca pe singura mângâiere sub povara întunericului carceral. Mai apoi, după ce s-a eliberat, a făcut tot ce i-a stat în putinţă şi s-a preoţit. Aceasta a fost minunea sfântului veşmânt. Aşa a lucrat pentru el taina preoţiei. Aşa a lucrat, mai apoi, în plină revoluţie, taina rugăciunii şi a vocaţiei duhovniceşti prin „întâmplări“ (curioasă etimologia acestui cuvânt, întâmplare: in-templum) ca şi aceea în miezul căreia s-a aflat părintele Galeriu (duhovnicul atâtor rătăciţi întorşi în Biserică), în piaţa revoluţiei, când de la balconul Universităţii a rostit rugăciunea Tatăl nostru şi când, spontan, zecile de mii de tineri au îngenuncheat acolo pe caldarâm. Cunosc povestea vieţii unuia dintre tinerii prezenţi acolo, care mi-a mărturisit că atunci a rostit prima dată în viaţa lui rugăciunea Tatăl nostru şi din clipa aceea viaţa lui s-a transformat cu totul. Studentul de la fizică de atunci a devenit unul dintre marii tâlcuitori şi liturghisitori ai României de azi şi de mâine. Din linia acestei insurecţii creştine, triumfătoare şi ea pe valul Revoluţiei din decembrie, au ieşit virtuţi precum răbdarea incredibilă a pelerinilor la sfintele moaşte, care aşteaptă şi 20 de ore ca să ajungă să se închine. Această linie nu lasă pe nimeni să asimileze Revoluţia din 1989 şi urmările ei la epistemologia „mulţimii anticreştine“, la cultura nihilismului antiteist, iconoclast, la multele feţe ale apostaziei, la insurgenţa fără de Dumnezeu a celor care zbiară contra Bisericii Ortodoxe, contra sfinţilor din icoane, contra pelerinajelor sfinţitoare, contra ierarhilor, contra preoţilor, contra Crucii lui Iisus Hristos, contra Tainelor celor şapte ale Bisericii Sale, contra religiei în şcoli, în numele „libertăţii“, al cuceririlor „Revoluţiei“. Incredibil! Care libertate şi care revoluţie? Libertatea de a lucra contra lui Dumnezeu şi a voii Sale, contra celeilalte linii, care a triumfat atunci, în revoluţia cea reală, prin jertfa luminoasă a copiilor, recapitulând parcă o altă cruciadă a copiilor dintr-o vreme în care ameninţate erau locurile sfinte şi pământul sfânt pe care a păşit Dumnezeu.
Modelul de unificare a celor două linii ale Revoluţiei române
Paşii pelerinului de astăzi nu se vor potrivi niciodată cu paşii acestor profesionişti ai „libertăţii“, care vor să ne elibereze din nou de Iisus Hristos, de tainele Lui şi de Biserica Sa. Cel care în Piaţa Universităţii se închina la crucea pe care o purta prin mulţime poetul creştin genial, de vrednică pomenire, Ioan Alexandru, acela nu se va împăca, nu se va aduna niciodată cu cel care tot atunci Îl înjura pe Dumnezeu în numele revoluţiei, când tocmai se năpustea asupra unuia suspectat de a fi terorist, voind să-l împuşte pe loc pe cel vădit mai apoi a fi fost un ins oarecare. Între blasfemiatorul acela, un adevărat exponent al culturii morţii şi copilul care strigase „vom muri şi vom fi liberi“ nu există nici o legătură de unire. Ei sunt şi rămân despărţiţi ca „răsăriturile de la apusuri“, sunt departe unul de altul ca „cerul de pământ“. Ei nu se vor întâlni unul cu altul într-alt chip decât s-au întâlnit tâlharul de pe cruce cu Dumnezeul crucificat, El Însuşi ca să Se mărească şi să ne mântuiască. Acesta este modelul unic de unificare a celor două linii ale revoluţiei române, încrucişate ele însele ca să devină crucea pe care o va mai purta poporul întreg pentru păcatele noastre cele multe. Revoluţia dualistă este prima ruptură majoră, populară şi cultă a culturii europene şi a Europei însăşi de moştenirea revoluţiilor anticreştine cu care a debutat modernitatea Europei. A voit Dumnezeu ca primul moment al acestei despărţiri să se petreacă în România cu poporul român, prin suferinţele lui şi prin crucea sa. Îi mulţumim lui Dumnezeu că ne-a ales pe noi cu o clipă mai devreme şi aducem slavă pentru aceasta pe ecoul rugăciunii părintelui Galeriu din Piaţa Universităţii: „Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-Se numele Tău! Vină împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ…“ Amin!
Misterul în cazul morţii actorului Toni Tecuceanu se adânceşte. După ce medicii de la anatomie patologică din cadrul Spitalul Colentina din Capitala au întocmit în grabă și necorespunzător certificatul constatator al decesului cârcotaşului, profesorul Adrian Streinu-Cercel nu se lasă mai prejos. În urmă cu câteva zile, seful Institutului Naţional de Boli Infecţioase Profesor Doctor “Matei Balş” din Bucureşti i-a răspuns printr-o scrisoare lui Paul Tecuceanu, fratele lui Toni, care solicitatese copia dosarului medical complet al actorului. Contrar aşteptărilor familiei Tecuceanu, profesorul Streinu-Cercel a refuzat să acorde copia respectivă! “Urmare a adresei dumneavoastră, înregistrată la sediul Institutului, sub nr. 335/18.01.2010, vă comunicam că nu putem înainta actele medicale solicitate, întrucât acestea reprezintă documente medico-legale și în conformitate cu dispozitiile Legii nr. 46/2003 privind drepturile pacientului, publicata în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 51 din data de 29.01.2003, acestea nu pot fie eliberate decât la solicitarea expresă a organelor abilitate.”, și-a argumentat Streinu-Cercel decizia luată.
“Nu pot sa cred că am primit un astfel de răspuns din partea domnului profesor Adrian Streinu-Cercel! Este incredibil! În scrisoarea respectiva, seful de la “Matei Balş” invocă drepturile pacientului! Totuşi, în acest caz, pacientul respectiv a decedat! Fratele meu este mort de trei săptămâni, iar nouă, familiei, ni se interzice să intram în posesia unei copii a dosarului medical. Nu înţeleg de ce profesorul Streinu-Cercel procedează astfel! Oare are ceva de ascuns? Nu am cerut dosarul în original, ci pur și simplu o copie! De ce atâta mister?”, a declarat, în exclusivitate pentru România Vorbeşte, Paul Tecuceanu.
Fratele lui Toni Tecuceanu a adăugat: “În afara copiei dosarului medical complet, în cerea respectivă am mai solicitat să mi se comunice dacă Institutul “Matei Balş” a fost în carantină în perioada în care fratele meu a fost internat acolo, la secţia Terapie Intensivă. Nu am primit nici un răspuns! În această săptămână aștept să primesc rezultatele oficiale ale necropsiei”.
Grupul farmaceutic elvetian Novartis, care produce unul dintre vaccinurile impotriva gripei pandemice H1N1, a lansat marti o avertizare la adresa guvernelor care isi anuleaza comenzile, precizand ca statele "fiabile" vor fi servite preferential, pe viitor, relateaza AFP.
