Europa moare. Viitorul demografic al Romaniei si al întregii Europe este sumbru. Avertisment Pro Vita – Cultura Vietii

“Europa moare. The Washington Post, printre alte publicaţii, raportează că, într-o sută de ani, va fi greu de găsit germani în Germania sau italieni în Italia. Anumiţi demografi cred că este deja prea târziu să corectăm plonjonul pe care Europa îl face înspre extincţie. “Căderea populaţiei nu mai poate fi stopată,” spune Walter Rademacher, oficial al Biroului Federal German de Statistică.

Rata de înlocuire a populaţiei este de 2,1 copii per femeie, pentru ţările dezvoltate. Nici măcar o singură naţiune europeană nu are o astfel de rată a fertilităţii, iar cele mai multe se situează sub 1,6. La acest nivel, fiecare generaţie reprezintă abia jumătate din numărul celei anterioare. Populaţia activă se va reduce cu 30% în doar 20 de ani, având un impact devastator asupra economiei. Azi, experţii UE şi ONU sunt destul de alarmaţi, din moment ce convoacă consilii pe tema crizei populaţiei. Ironia? Criza e chiar opera lor.” – Mary Jo Anderson

Aşa este. Şi facem o paranteză pentru a menţiona, a câta oară?, situaţia României. Rata de fertilitate în ţara noastră este la un catastrofal nivel de 1,35. Nu putem să nu remarcăm ipocrizia, spre exemplu, a Fondului Naţiunilor Unite pentru Populaţie (United Nations Population Fund, UNFPA), promotor major al avortului liber şi al contracepţiei universale (doi dintre “stâlpii” controlului populaţiei) care a organizat, în 2007, la Sibiu, conferinţa “Populaţia României încotro?”. Situaţia este mai mult decât îngrijorătoare, adevărat, dar ei nu sunt vinovaţi cu nimic că s-a ajuns aici?

La conferinţă a participat şi prof. dr. Vasile Gheţău, conducătorul Centrului de Cercetări Demografice al Academiei Române şi cel mai important demografist român al momentului, care a spus exact ceea ce spune de ani încoace: anume, că în condiţiile date, viitorul demografic al întregii Europe este sumbru.

Din păcate, dl. prof. Gheţău este vocea celui care strigă în pustie, peste subteranele mai mult sau mai puţin oculte ale controlului populaţiei suprapunându-se o clasă politică iresponsabilă, care nu ia nici acum, în al 11-lea ceas, vreo măsură concretă. De fiecare dată când s-a pus problema demografică, altceva era mai important şi mai urgent. Acum spre exemplu, ne împiedicăm de mult-clamata criză. Dacă credeţi că acum este criză, staţi să vedeţi în 25 de ani, când nu va mai fi cine să muncească, cine să susţină sistemul de sănătate şi cel de pensii de stat, de pe acum grav tarate.

La inceputul anilor '50, Parintele Arsenie Boca profetea caderea comunismului in cateva zeci de ani si preluarea puterii de catre naimiti (vanduti)

Părintele Arsenie: Vasile, americanii pe care ştiu că-i aştepţi, nu vor veni! Pe noi, singuri, ne aşteaptă o luptă grea şi lungă. Cei buni şi drepţi vor da jertfă mare de viaţă şi sânge, cei slabi, nimicnici şi făţarnici vor îngroşa rândurile duşmanilor noştri atât de mult încât vor crede că sunt numai ei, atotputernici şi atoateştiitori.

Asta va fi burta lor moale şi-i va duce la pierzare când va veni din Răsărit un om cu stea în frunte.
Dar va fi peste mulţi ani, peste foarte mulţi ani şi nouă Dumnezeu nu ne va hărăzi să vedem acele vremi. Tu nu vei putea vedea americanii care atunci vor veni! Mie nu-mi va fi dat să văd, după sărbătoarea deşartă a victoriei , câţi dintre cei drepţi au mai rămas! Căci , vezi tu, Vasile, după această victorie deşartă, puţini dintre cei drepţi vor mai fi în picioare şi la sărbătoare. Peste tot vor fi năimiţii [vânduţi duşmanului] şi abia atunci va începe o nouă luptă, poate mai uşoară, căci fără jertfă de sânge, dar la fel de lungă ca şi cea pe care am început-o noi acum!

Vasile Şerbu:Dumnezeu să mă ierte, părinte, dar eu nu mai înţeleg nimic. După ce-om răzbi peste zeci de ani, câştigul să fie tot al năimiţilor?Păi atunci pentru ce mai luptăm noi azi?

Părintele Arsenie: Păi vezi, asta-i Vasile, voi cei drepţi şi buni trebuie să luptaţi pentru ca nepoţii, strănepoţii şi copii voştri să fie Oameni, cu capul sus printre drepţi, atunci când ne vom întreba câţi sunt dintre ai noştri şi câţi dintre năimiţi, la victoria de care ţi-am vorbit.

Vasile Şerbu (Arpaşul de jos)
(Monitorul de Făgăraş, 13-19 feb.2008)

Deutsche Welle despre introducerea actelor de identitate biometrice, amprentare şi animalizarea progresivă a omului.

Guvernul de la Bucureşti intenţionează să sprijine autorităţile franceze în efortul lor de a construi o bază de date cu amprentele digitale ale romilor migranţi.

Dar în aceeaşi perioadă de timp, la Bucureşti ministrul de Interne, Vasile Blaga, a făcut un anunţ care vine francezilor ca o mănuşă. El a declarat că pregăteşte introducerea cărţilor de identitate biometrice de la 1 ianaurie 2011. Asta înseamnă că toţi cetăţenii României vor fi amprentaţi. Fie că a premeditat acest lucru, fie că nu, (noile documente biometrice au fost anunţate încă de anul trecut) Guvernul de la Bucureşti îi ajută acum pe francezi să obţină uşor şi fără eforturi proprii o bază de date cu toate amprentele digitale ale cetăţenilor săi inclusiv de etnie roma. Fişierul Oskar anunţat recent la Paris se va completa practic de la sine. Avantajul major pentru Franţa ar fi că ar evita criticile venite de la Strasbourg şi care frânaseră o acţiune asemănătoare iniţiată de guvernul italian.

APADOR-CH şi mănăstirile ortodoxe

În România protestele au fost mai puţin sonore ca anul trecut când au fost introduse paşapoartele biometrice impuse practic de Statele Unite. Totuşi creştinii ortodocşi tradiţionalişti au lansat şi de data aceasta un apel la rezistenţă avetizând că punerea în aplicare a acestei măsuri ar însemna încetul cu încetul instituirea unei supravegherii generalizate.

Organizaţiile laice ale societăţii civile au protestat însă la rândul lor cerând Guvernului să nu trasnforme într-un imperativ o simplă recomandare. Cea mai calificată organizaţie pentru apărarea drepturilor omului din România, APADOR-CH, a cerut Guvernului să păstrese dreptul de opţiune al cetăţeanului între o carte de identitate obişnuită şi una electronică, arătînd că tehnologia folosită (RFID - identificare prin radio-frecvenţă) nu poate oferi garanţii pentru protecţia vieţii private.

În mod deosebit însă Asociaţia şi-a manifestat „opoziţia faţă de reglementările din proiect care prevăd includerea amprentelor persoanei în datele conţinute de cardul electronic de identitate/rezidenţă“, argumentând că acest fapt vine în contradicţie cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg.

Stânga intelectuală occidentală

Dezbaterile din România reeditează astăzi, în notă locală, o dezbatere care a avut loc cu ani în urmă în Occidentul european şi în SUA, acolo unde se manifestă multe grupuri libertariene de toate nuanţele. În momentul în care SUA cereau amprentarea tuturor străinilor care s-ar prezenta la frontieră, în Europa Occidentală s-au auzit proteste din partea celor mai subţiri intelectuali ai stângii ca Giorgio Agamben bunăoară. Filosoful italian scria în 2005 că „tatuajul biopolitic pe care ni-l impune acum Statele Unite pentru a intra pe teritoriul lor ar putea fi semnul prevestitor a ceea ce ni se va cere mâine să acceptăm ca fiind înscrierea firească a identităţii bunului cetăţean în mecanismele şi angrenajele statului. Şi de aceea trebuie să ne opunem.“ Giorgio Agamben, care îşi anulase toate călătoriile în SUA, subliniase că nu este preocupat de o simplă reacţie epidermică faţă de nişte proceduri impuse până recent doar infractorilor, ci de „însuşi statutul politico-juridic al cetăţeanului în statele democratice“.

În România însă protestele s-au auzit mai mult din mediile populare. Un puternic centru de iradiere al acestora au fost mănăstirile ortodoxe care au respins actele biometrice cu argumente eschatologice. „Poate pentru mulţi dintre dumneavoastră, scria într-un apel monahul Iustin Pârvu, care se bucură de o mare consideraţie în mediile ortodoxe româneşti, acest cip pare un lucru nesemnificativ, dar în spatele acestui sistem de însemnare a oamenilor, de codare şi stocare a datelor de identificare se ascunde o întreagã dictatură, un întreg plan demonic, prin care de bunã voie îţi vinzi sufletul diavolului. Însemnarea oamenilor, ca pe vite, este primul pas al unor alte măsuri luate pentru controlul absolut al fiinţei umane“.

Există vreo asemănare între Iustin Pârvu „biet monah, ascuns într-un vârf de munte”, după cum singur se caracterizează şi filosoful italian Giorgio Agamben, specialist în Walter Benjamin şi Heidegger şi profesor la cocheta „European Graduate School“ din munţii Elveţiei?

În ciuda diferenţelor de perspectivă şi ton remarcăm însă că şi unul şi altul condamnă procedeul amprentării nu atât prin el însuşi, cât ca indiciu al unei deveniri negative, ca semn prevestitor al unei decăderi a libertăţilor şi a unei ascensiuni patologice a puterii de stat. Preluând o formulă a lui Michel Foucault, Agamben numea extinderea controlului de stat de-a lungul anilor prin carţile de credit şi telefoanele mobile „o animalizare progresivă a omului realizată cu ajutorul tehnicilor celor mai sofisticate."

Iată cum de la dreapta tradiţionalistă a grupurilor religioase la noua stângă filosofică şi la organizaţiile pentru apărarea drepturilor omului, se manifestă o puternică îngrijorare faţă de limitarea tot mai drastică a libertăţilor individuale.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Laurenţiu Diaconu-Colintineanu

Cel mai influent geopolitician rus, Alexandr Dughin: “ Rusia si Moldova Mare”.

Ce vrem de la Moldova? Este momentul sa formulam in sfarsit cu claritate raspunsul la aceasta intrebare. Politica noastra din spatiul CSI este prea vaga. Demonstram doua extreme de comportament – de la indiferenta absoluta pana la indignare maxima. Dar de fapt, in esenta, ce vrem de la ei?

Pozitia tarii explica multe din istoria si destinul tinutului. Teritoriul Moldovei actuale se afla in sud-vestul Campiei Europei de Est si ocupa cea mai mare parte a regiunii cuprinse intre Nistru si Prut. Din punct de vedere geopolitic, aceasta este o zona limitrofa situata intre padure in nord-vest si stepa, si arealul regiunii Marii Negre. Pe teritoriul Moldovei se intersecteaza energiile sedentare si cele nomade, dialectica carora se afla la baza structurii geopolitice a statalitatii rusesti, unde padurea cu succes schimbator concureaza cu stepa, atingand intr-un final unitatea in siteza eurasiatica.

De la bun inceput aceasta zona a fost populata de etnii diferite, printre care si ulicii si tiverii sedentari. Ei erau o parte a lumii slav-orientale, care a devenit baza vechii statalitati rusesti. Totodata de la inceputul timpurilor pe aceste pamanturi traiau urmasii triburilor tracice – dacii, getii, ajunsi sub stapanirea romanilor si care au preluat de la acestia limba si cultura (astazi se obisnuieste sa fie identificati ca romani anume aceasta parte latinizata a etniei). Insa identitatea moldovenilor s-a format in jurul credintei ortodoxe. Cu toate acestea moldovenii si romanii sunt o singura etnie, care a ajuns ca urmare a complicatiilor istorice in formatiuni statale diferite.

Candva teritoriul Moldovei intra in sfera de control a Rusiei Kievene si aceste pamanturi au devenit obiectul atentiei insistente a Knezatului Moscovei iesit de curand de sub jugul tataro-mongol. Toti tarii, fara nicio exceptie, incepand cu Ioan al III-lea, au tins sa restabileasca acolo controlul sau, inclusiv pana in secolul XIX. Destinul Moldovei ortodoxe se decidea in razboaie sangeroase cu

Imperiul Otoman si independenta sa a fost una dintre cele mai importante pretentii politice ale Imperiului Rus.

Teritoriul dintre Nistru si Prut era necesar Rusiei pentru asigurarea intereselor sale in zona Marii Negre si la frontierele Europei de Sud. Identitatea ortodoxa a moldovenilor era in aceste conditii cel mai important factor: nu era vorba despre colonizare, ci despre crearea unei zone strategice slavo-ortodoxe comune, in care intrau alaturi de alte popoare – bulgari, sarbi, macedoneni - si populatia ortodoxa a Valahiei, adica romanii.

Astfel, din punct de vedere istoric noi, rusii, ceream urmatoarele din partea Moldovei. In primul rand – independenta fata de formatiunile politico-strategice concurente (in primul rand fata de Imperiul Otoman) si in vest (fata de Austro-Ungaria). In al doilea rand – pastrarea si consolidarea identitatii ortodoxe ca garantie a relatilor de prietenie si ca aliat al Rusiei. Totodata Rusia nu avea nimic impotriva integrarii Moldovei, Valahiei si Bucovinei intr-o formatiune politica unica, si conducatorul rus al Moldovei Pavel Dmitrievici Kiselev la inceputul secolului XIX a facut multe pentru crearea Romaniei Mari.

Astazi, de fapt, nu s-a schimbat nimic. Rusia are in continuare nevoie de o Moldova independenta de formatiunile strategice externe. Rusia are nevoie de o Moldova, care nu are planuri de intrare in NATO, care isi pastreaza identitatea ortodoxa (eurasiatica), culturala si religioasa, ceea ce va fi suficient pentru stabilirea unor relatii geopolitice sigure. Oare nu la aceasta a tins pe parcursul intregii sale istorii poporul moldovenesc? Oare nu a fost cel mai mare vis al sau pastrarea identitatii sale? Oare nu pentru aceasta au luptat cei mai buni fii ai poporului moldovenesc, incepand cu conducatorii dacici Burebista si Decebal, care au contestat suprematia Romei? Reiese ca Rusia in principiu vrea de la Moldova acelasi lucru, ca si Moldova. Ce sta in calea realizarii acestui proiect? Divergentele in privinta unificarii Chisinaului cu Bucurestiul si problema transnistreana.

Acesti cei mai importanti doi factori sunt legati intre ei in cel mai strans mod. Transnistria este parte a Moldovei, care s-a opus cu vehementa integrarii planificate a Moldovei cu Romania si a facut acest lucru din considerente pur geopolitice. Toata problema consta in faptul ca Romania contemporana nu reprezinta un stat suveran in sensul deplin al cuvantului si nu are in prezent o identitate clar definita. Romania este un membru al Uniunii Europene, o formatiune statala care are un presedinte, totodata ea este membra a NATO, a blocului militar-strategic, in care rolul principal il joaca SUA.

Daca ar fi vorba despre crearea Romaniei Mari (si mai bine a Moldovei Mari!) din doua state independente, care nu intra in nici un fel de blocuri strategice, Rusia ar saluta cu drag o astfel de uniune, deoarece ar obtine un partener politic puternic. Insa in conditiile actuale apropierea Chisinaului de Bucuresti reprezinta doar un punct de tranzit in calea spre Europa si NATO. Iar acest lucru inseamna ca asupra unui teritoriu strategic, lupta pentru care reprezinta o directie multiseculara stabila a geopoliticii rusesti, se va stabili un control din partea unui bloc concurent, ba mai mult a unui bloc politico-militar ostil, care vede in felul sau structura echilibrului fortelor (inclusiv al celor militare) in spatiul ex-sovietic.

In ultimii ani Rusia a inceput sa arate primele semne ca nu mai incearca sa infaptuiasca un suicid geopolitic si isi revine, ceea ce inseamna ca epoca furtului lejer si nepedepsit a teritoriului din spatiului rusesc s-a incheiat. De aceea Rusia se pronunta in mod categoric impotriva apropierii Moldovei de Romania, intrarii sale in Uniunea Europeana si NATO, este impotriva conducerii ei actuale, impotriva orientarii culturale spre societatea occidentala si valorile occidentale. Si de aceea Rusia ajuta si va ajuta prin toate mijloacele accesibile Transnistria, care reprezinta o insulita veritabila a adevaratei Moldove, care tinde spre independenta, libertate si pastrarea si renasterea specificului cultural.

Are Rusia instrumentele necesare pentru a pune in practica interesele sale cu privire la Moldova? Da, are, si ele sunt diverse – de la cele energetice, diplomatice, politice, economice pana la cele militare. Noi abia incepem sa ne insanatosim, de aceea nimeni inca nu a facut revizia reala a potentialului nostru.

Daca Chisinaul vrea sa fie cu Bucurestiul si Tiraspolul in acelasi stat, nu avem nimic impotriva si chiar sprijinim acest lucru. Insa trebuie sa se respecte conditia de baza – iesirea Romaniei din NATO. Dupa aceasta se pot analiza toate variantele. Este clar ca, iesirea din NATO nu este o gluma. Insa si Rusia nu este o gluma. In ultima vreme au inceput sa uite aceasta. Nu am dori sa aducem aminte...

Alexandr Dughin

16.08.2010

sursa: www.epen.ro

30 AUGUST- 70 de ani de la semnarea Dictatului de la Viena. APEL al Centrului de Studii Harghita-Covasna impotriva discursurilor revizioniste maghiare

Centrul European de Studii Covasna-Harghita

APEL

La împlinirea a 70 de ani de la Dictatul de la Viena solicităm clasei politice româneşti, mediului academic, reprezentanţilor societăţii civile şi ai mass-media să adopte o poziţie fermă faţă de prezenţa în spaţiul public românesc a unor discursuri nostalgice, revizioniste, autonomiste şi antiromâneşti

La împlinirea a 70 de ani de la Dictatul de la Viena, adoptat la 30 august 1940, în urma hotărârilor lui Hitler şi Musolini, prin care Transilvania de Nord-Est a fost smulsă din trupul ţării şi cedată Ungariei hortiste, Centrul European de Studii Covasna-Harghita (CESCH) va tipări „Studiul documentar asupra atrocităţilor comise de unguri faţă de populaţia română din Ardeal în perioada 1940 -1945”, document elaborat de Biroul Contrainformaţii din cadrul Marelui Stat Major al Armatei Române, aflat în arhiva Ministerului Apărării Naţionale şi alte documente inedite din fondurile arhivistice aflate în păstrarea Arhivelor Naţioanle. În paginile acestor documente, sunt redate o cantitate impresionantă de informaţii despre manifestările de maximă intoleranţă ale armatei şi populaţiei civile maghiare faţă de populaţia românească, instituţiile identitare – în primul rând bisericile ortodoxe şi greco-catolice şi şcolile în limba română – instituţiile şi asociaţiile culturale, presa în limba română, monumentele de for public şi tot ceea era românesc.

Datele concrete despre toate aceste manifestări sunt prezentate cronologic, sub forma unor tabele grupate în următoarele capitole: pe timpul evacuării Ardealului de Nord (1940); pe timpul ocupaţie; pe timpul retragerii armatelor germano-maghiare din toamna anului 1944; după retragerea trupelor germano-maghiare, până în primăvara anului 1945. Tabelele cuprind următoarele rubrici: data şi locul unde s-a produs faptul; natura abuzurilor şi atrocităţilor comise; numele şi adresa celui care a suferit; indicaţiile asupra celor care au comis abuzuri şi atrocităţi; cine declară.

Mişcarea revizionistă maghiară, din perioada 1919 -1940, care a promovat ura faţă de români şi dorinţa de răzbunare faţă de pretinsa nedreptate istorică cauzată prin tratatul de la Trianon, şi-a arătat pe deplin roadele. Documentele consemnează atrocităţi de o cruzime inimaginabilă: jafuri, distrugeri, asasinate în masă şi individuale, schingiuiri, expulzări, deportări, persecuţii, maltratări, arestări ilegale, internări în lagăre şi închisori, trimiterea în detaşamente de lucru, iar bărbaţii între 18-60 de ani pe front, în linia întâi, profanări, jafuri şi distrugeri de biserici şi monumente istorice ş.a. Pe baza unor legi rasiale au fost efectuate confiscări, exproprieri, rechiziţii ale proprietăţilor româneşti şi ridicarea autorizaţiilor de funcţionare a firmelor româneşti.

Şcolile româneşti de toate categoriile au fost desfiinţate. Limba română s-a interzis cu desăvârşire în toate instituţiile şi nu era permisă nici în localurile publice sau pe stradă. Aproape toţi preoţii ortodocşi şi greco-catolici au fost expulzaţi, iar majoritatea credincioşilor români din localităţile etnic mixte, obligaţi să treacă la confesiunile de expresie maghiară. Majoritatea bisericilor româneşti au fost profanate, jefuite şi devastate, iar 23 de biserici ortodoxe şi greco-catolice din fostele judeţe Odorhei, Ciuc şi Treiscaune au fost dărmate samavolnic.

În concluzie – se menţionează în documentele cercetate – în perioada celor 4 ani de ocupaţie maghiară, s-a urmărit: „exterminarea românilor din Ardealul de Nord; sărăcirea completă şi înfometarea sistematică şi totală a elementului românesc; constrângerea prin diferite mijloace barbare şi sub diferite pretexte la părăsirea Ardealului de Nord; maghiarizarea românilor rămaşi.”

Vor fi de asemenea publicate materialele prezentate în cadrul simpozionului 70 de ani de la declanşarea Marelui Refugiu Românesc, oragnizat la Sf. Gheorghe în 25 iunie 2010.

Consiliul director al CESCH face un apel la clasa politică românească, mediul academic, reprezentanţii societăţii civile şi ai mass-mediei să adopte o poziţie fermă faţă de prezenţa în spaţiul public românesc a unor discursuri nostalgice, revizioniste, autonomiste şi antiromâneşti.

La împlinirea a 70 de ani de la începutul acestui calvar românesc, făcând o paralelă cu vremurile pe care le trăim, considerăm că asemenea mesaje prezente în principal în unele segmente ale mass-media de limbă maghiară, în ultimii 20 de ani, pot produce acumulări la nivelul mentalului colectiv maghiar care, formând o masă critică în rândul cetăţenilor, pot îndemna la violenţă, la conflicte cu urmări incalculabile pentru convieţuirea paşnică a românilor şi maghiarilor, din această parte de ţară, pentru multe generaţii viitoare.

Dr. IOAN LĂCĂTUŞU
Sf. Gheorghe, 25.08.2010

Sfântul Alexandru din Svir (1448-1533) – sfântul care s-a învrednicit să vadă Sfânta Treime

„Iar noi, minunându-ne de această preaminunată arătare a Treimii în chip îngeresc, ţie îţi cântăm: Bucură-te, slujitor tainic al Preasfintei şi Celei de o fiinţă Treimi; Bucură-te, părtaş al strălucirii treimice, celei în chipul focului; Bucură-te, închinător al Dumnezeirii Celei în Trei străluciri!”
(Icosul 7 din Acatistul sfântului Alexandru din Svir)

Ţelul duhovnicesc spre care se îndreaptă orice creştin este vederea lui Dumnezeu, aşa cum Hristos adevereşte prin cuvintele «Fericiţi sunt cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu». În aghiografia rusă există sfinţi care s-au învrednicit să o vadă pe Maica Domnului – Sfântul Serafim din Sarov, pe Hristos – Sfântul Siluan Atonitul şi pe Sfânta Treime – Sfântul Alexandru din Svir. În Biserica Rusă credinţa în Sfânta Treime a fost exprimată diferit de către sfinţi: Sfântul Serghie de Radonej este numit “teologul Sfintei Treimi”, Sfântul Andrei Rubliov este iconograful Sfintei Treimi, Sfântul Pavel Florenski este numit mărturisitorul Sfintei Treimi prin mucenicie, iar Sfântul Alexandru din Svir este cel care s-a învrednicit să vadă Sfânta Treime, asemenea lui Avraam, prin arătarea a trei bărbaţi.

Începutul sfinţeniei – localitatea Mander din ţinutul Marele Novgorod. Părinţii după trup ai sfântului Alexandru se numeau Ştefan şi Vassa. Vieţuiau în apropiere de regiunea Marele Novgorod, care în prezent se numeşte ţinutul Oloveţ. Nu erau bogaţi material, dar erau foarte credincioşi şi aveau mulţi copii. După ce a trecut vreme îndelungată, părinţii erau mâhniţi că nu li se mai născuse niciun copil. După ce s-au rugat şi au postit, au avut o vedenie prin care erau înştiinţaţi că vor avea un fiu. Acesta s-a născut în 15 iunie 1449 şi i-au pus numele Amos. Părinţii au fost încredinţaţi că acea vedenie a fost una adevărată şi drept mulţumire au hotărât de comun acord să ducă o viaţă curată până la moarte, fără legături trupeşti.
În vremea când era copil, Sfântul Alexandru nu reuşea să înveţe la şcoală. De aceea, s-a rugat Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu să îl ajute şi a primit darul înţelepciunii şi al priceperii, încât a reuşit să ajungă un bun cunoscător al Sfintei Scripturi. Încă din copilărie se ostenea foarte mult, postea, priveghea, citea din Sfânta Scriptură, cultivând în sufletul lui vocaţia spre sfinţenie, „căci în trup fiind, cu viaţa s-a asemănat celor fără de trup”. Chiar dacă nu vieţuia în mănăstire, el trăia ca un monah, dovedind prin asceză slujirea ce o va împlini mai târziu.

Mănăstirea Valaam. Nemaiputând vieţui în această lume, a hotărât să plece la Mănăstirea Valaam. A luat blagoslovenie de la părinţi, dar nu le-a spus unde pleacă. În drum spre mănăstire a făcut un popas chiar în locul situat pe râul Svir, unde peste câţiva ani va construi mănăstirea închinată Sfintei Treimi. În timp ce se ruga, locul s-a umplut de lumină şi a auzit un glas care îi spunea că va deveni monah la Mănăstirea Valaam şi că se va reîntoarce în acest loc, unde va ridica mănăstirea. La Valaam, Sfântul Alexandru a petrecut mulţi ani în ascultare neclintită faţă de stareţ şi în rugăciune neîncetată către Sfânta Treime. Între timp, după căutări îndelungate, tatăl sfântului l-a aflat şi după ce s-au întâlnit, la îndemnul fiului, a luat hotărârea de a vinde toată averea, de a o împărţi săracilor şi de a se călugări. Ambii părinţi au luat calea monahismului; tatăl Sfântului Alexandru a primit numele de Serghie, iar mama lui s-a retras la o mănăstire de monahii, primind numele de Varvara.

Vieţuirea pustnicească în ţinutul Svirului. În anul 1484, în timp ce se ruga Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, a auzit un glas care i-a spus să plece din Mănăstirea Valaam şi să meargă „în locul care ţi-a fost arătat mai înainte, căci în el te poţi mântui”. A luat blagoslovenie de la stareţ şi a plecat în pustia din apropierea râului Svir. Aici a vieţuit şapte ani fără să vadă niciun chip de om, s-a hrănit doar cu ierburi şi nu a mâncat deloc pâine. Prin rânduială dumnezeiască, a fost descoperit de nobilul Andrei Zavalişin, care l-a făcut cunoscut în tot ţinutul. Din acel moment, sfinţenia şi petrecerea duhovnicească a cuviosului Alexandru au fost făcute cunoscute pravoslavnicilor ruşi. Unii dintre aceştia au venit să vieţuiască împreună cu el în sihăstria Svirului.
Sfântul Alexandru s-a învrednicit de revelarea Sfintei Treimi în timp ce se ruga în chilia lui, în anul 1507. La început a văzut o lumină mai puternică decât soarele, iar în lumină a văzut trei bărbaţi îmbrăcaţi în veşminte albe, luminoase, fiecare ţinând în mână un toiag. Aceştia i-au poruncit să adune obşte, să zidească biserica şi să întemeieze mănăstirea în numele lui Dumnezeu, adică în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Mănăstirea s-a întemeiat, s-a zidit şi biserică din piatră, dar Sfântul Alexandru, chiar dacă a primit darul preoţiei, a rămas să facă ascultări la fel ca şi ceilalţi vieţuitori, cu smerenie şi cu dragoste faţă de toţi. După ce a dus o viaţă de răbdare şi înfrânare, de război împotriva slăbiciunii trupului (pielea ajunsese să-i fie atât de aspră încât dacă era lovit cu pietre nu simţea nicio durere), la 30 august (12 septembrie) 1533, sfântul Alexandru a plecat în împărăţia Sfintei Treimi, pe care a cinstit-o şi a iubit-o cu întreaga fiinţă. Atât în vremea în care a trăit, cât şi după adormire, trupul şi moaştele lui au fost şi sunt făcătoare de minuni.

Prima aflare a cinstitelor moaşte s-a petrecut în anul 1641 (17/30 aprilie), în săptămâna Floriilor, când un fulger a căzut pe pământ, în apropierea mormântului său. Pe acel loc se desfăşurau lucrări de construcţie a unei noi biserici şi muncitorii au descoperit mormântul, care adăpostea trupul întreg şi neatins de trecerea vremii. Moaştele, care izvorau bună mireasmă, au rămas în mănăstire până în 1918, când bolşevicii comunişti i-au împuşcat pe monahi şi au profanat mănăstirea. De atunci, nu s-a mai ştiut ce s-a întâmplat cu moaştele sfântului, iar mănăstirea a fost transformată în spital de psihiatrie.

A doua aflare a sfintelor moaşte. Abia în anul 1997 Mănăstirea Sfântului Alexandru a fost redeschisă oficial. După un an de căutări, cinstitele moaşte au fost găsite în depozitul Muzeului Academiei Militare de Medicină. În prezent, ele se găsesc în mănăstirea pe care Sfântul Alexandru a zidit-o, sunt venerate cu dragoste şi evlavie pentru darurile şi facerea de minuni pe care le revarsă asupra pelerinilor ortodocşi din Rusia pravoslavnică şi din toată lumea creştin-ortodoxă.

Eufemia Toma
“Apostolat în Ţara Făgăraşului”
/apostolatintarafagarasului.blogspot.com/

Conferinta duhovniceasca a Parintelui Serafim Badila. Despre mantuirea sufletului