Chestiunea evreiasca. Prefata lui Nae Ionescu la romanul lui Mihail Sebastian, "De doua mii de ani"

Evreii sunt poporul ales. Despre aceasta, conform credintei lor, nu trebuie sa depuna marturie doar evreii, ci si crestinii. Sunt poporul ales pentru ca au fost primii cu care Dumnezeu si-a luat un angajament fata de oameni, situatie de care evreii sunt perfect constienti. Ca popor ales, inseamna fara indoiala ca li s-a rezervat o anumita functie; cu alte cuvinte, evreii nu au fost alesi din cauza unui anumit lucru, ci in vederea unui anumit lucru, daca nu cumva pentru un scop bine determinat. Pe de alta parte, pentru a-si putea indeplini misiunea, evreii trebuie in mod necesar sa se mentina ca popor ales, lucru pe care l-au inteles foarte bine.

Asa se explica faptul ca, inca de la inceputul istoriei lor, se poate remarca usor tendinta lor deliberata de a evita orice contact cu cei de alta credinta. In tara lor si oriunde in lume au trait intotdeauna in comunitati inchise si izolate cu strictete. Constiinta superioritatii credintei lor si ideea pe care o aveau despre ei insisi ca popor ales le stimulau orgoliul imens care, chiar si in zilele noastre, dupa atatea nenorociri si suferinte, este la fel de intact ca in epocile maretiei evreiesti.

Desigur, evreii au fost mereu un corp strain printre popoarele in sanul carora au trait si, intrucat diferenta da nastere urii, ei bine, au fost serviti! Pe de alta parte, trebuie sa recunoastem cu totii ca acest proces de diferentiere, de singularizare si de izolare, impins astazi atat de departe incat nu mai e cu putinta nici o legatura durabila intre evrei si celelalte popoare, a fost intreprins de evreii insisi. Vechiul Testament este o lege pe care o recunoastem si noi, deci ar trebui sa avem ceva in comun cu evreii. Cu toate acestea, nu se intampla deloc astfel.

De fapt, fondul ethosului iudaic este constituit mai de graba de comentariul Vechiului Testament. Talmudul a inlocuit Tora, chiar daca acest fapt nu s-a petrecut dintr-o data, ci printr-un proces indelungat. Deci, descendentii fariseilor au avut de luptat pana in sec. al XIV-lea pentru a face sa prevaleze exclusivismul evreiesc, care postuleaza ca poporul ales trebuie sa evite orice contact cu celelalte popoare – fie ei persani sau romani, greci sau egipteni, arabi sau crestini. In acel moment, insa, succesul rabinilor era total si incontestabil, iar prapastia dintre evrei si celelalte popoare era absoluta.

Atunci cand cineva va indeparteaza cu dispretul sau, pentru ca va considera inferior si nedemn, nimic nu e mai normal ca al considera, la randul vostru, ca dusman sau, in orice caz, ca posesor al unei naturi complet diferite. Asa se face ca separarea indusa de evrei a fost apoi marita de celelalte popoare, cu atat mai mult cu cat un caz concret pusese gaz pe foc. Cu siguranta, evreii sunt mistici, dar sunt in aceeasi masura –dupa cum o dovedeste Kabbala– adepti ai rationalismului. Cu toate acestea, se dovedeste ca talmudistul si zaraful care cantareste aurul si da bani cu imprumut nu sunt decat una si aceeasi persoana.

Aceasta este calitatea care le-a permis sa se strecoare in anturajul regilor si al conducatorilor popoarelor, carora le-au facut adesea servicii importante. Dar, in ciuda tuturor nenorocirilor care s-au abatut asupra lor, evreii nu au inteles niciodata, ca, de fapt, cea mai mare nenorocire este de a-i servi pe printii acestei lumi in schimbul unei recompense. Privilegii, intotdeauna mai multe privilegii, acesta este singurul lucru pe care il pot oferii printii in schimbul serviciilor primite. De fapt privilegiile evreilor pot ajunge de invidiat... Am vazut ce s-a intamplat la Alexandria in antichitate sau mai tarziu in Spania, unde privilegiile erau atat de insemnate, incat multi oameni au trecut la iudaism numai pentru a se bucura de avantajele imense. Mai devreme sau mai tarziu izbucneste criza, iar atunci se dezlantuie toate resentimentele impotriva acestor privilegiati lipsiti de rusine. Ori, daca uneori printii acorda privilegii, nu inseamna ca ii vor apara pe cei care devin obiectul urii publice. Evreii s-au bucurat de privilegii enorme peste tot, dar soarta a facut ca insasi aceste privilegii sa-i izoleze inca si mai mult. Revolta impotriva evreilor va fi amorsata de opinia publica, dar, de fapt, ea nu este decat o consecinta a sciziunii rabinice.

Fara indoiala, evreii sunt poporul ales. Dar ales cu ce scop? Daca ne-am lua dupa ei, au fost alesi pentru a deveni stapanii lumii, si astfel nu am mai putea purta nici o discutie. Atunci ar fi mai bine sa punem problema altfel, caci e dificil de definit in ce consta stapanirea lumii. Cand se va produce, potrivit evreilor insisi, constituirea Imperiului lor Mondial? Momentul acesta va fi marcat de aparitia lui Mesia. Astfel putem conchide ca evreii sunt poporul ales, intrucat Dumnezeu a hotarat ca Mesia sa provina din randurile lor. Aici suntem cu totii de acord, evrei si crestini deopotriva, dar tot de aici porneste si controversa.

De fapt, pentru crestini Mesia a venit deja, prin incarnarea Logos-ului in Iisus Christos. Evreii au fost cu adevarat poporul ales, anume ales pentru Incarnarea lui Dumnezeu. De indata ce acest fapt s-a produs, de indata ce si-au indeplinit misiunea, evreii au incetat sa mai fie poporul ales. Evreii pot ori sa recunoasca faptul ca Mesia a venit deja prin Incarnarea christica si deci din acel moment inceteaza sa se mai considere poporul ales, ori contesta autenticitatea lui Christos- Mesia si atunci isi refuza chiar conditia de popor ales, deci calitatea de instrument ales de Dumnzeu pentru salvarea lumii – caz in care nu ar pacatui numai fata de misiunea lor, ci si fata de Dumnzeu insusi. Evreii repeta fara incetare ca Iisus Christos, atat timp cat se pretinde Fiul lui Dumnzeu si al lui Mesia, nu este decat un impostor. Mesia nu a sosit inca, socotesc evreii, el va veni pe un cal alb, si in momentul acela se va constitui imperiul Israelului, care va stapani peste intreaga lume. Cele doua pozitii sunt ireductibile. Pozitia evreilor este limpede. Ei sunt poporul ales; in consecinta, atunci cand va veni Mesia, pamantul intreg va intra in posesia lor.

Numai ca unul dintre fii lui Israel s-a prezentat deja drept Mesia. Este adevarat, evreii l-au considerat intotdeauna un impostor, dar aceasta nu a impiedicat un mare numar de popoare sa-l recunoasca drept Fiul lui Dumnezeu. Acest Mesia, si nimeni altcineva, a creat pentru aceste popoare (in sanul carora traiesc si numerosi evrei) o noua conceptie asupra lumii si o noua structura spirituala, valori noi pe o scara noua a valorilor. Blestemat pentru Israel , Mesia a creat pentru aceste popoare ordinea crestina a lumii. De aici incepe dificultatea majora. Evreii traiesc in mijlocul lumii crestine, dar ce lege respecta ei? Oare se supun legilor lui Iisus Christos, respecta atmosfera si conditiile crestine? Daca ar fi asa, atunci ar fi renuntat la legile lor, ar fi incetat sa se considere poporul ales; mai mult, ar fi incetat sa fie evrei. Or, nimic de felul acesta nu s-a intamplat. Evreii continua sa fie evrei. Cu alte cuvinte, si-au stabilit o ordine particulara in sanul altor popoare, o ordine contrara, in special, ordinii crestine pe care o considera opera unui impostor. Rezulta de aici ca, respectandu-si legea iudaica, evreii trebuie in mod necesar sa saboteze ordinea si valorile crestine.

Pelerinaj la Sfanta Manastire Cetatuia Negru Voda!

La sfarsitul saptamanii trecute am avut deosebita placere sa ajung intr-un loc de basm, la Sfanta Manastire Cetatuia Negru Voda, situata la o inaltime de peste 800 de metri , pe valea raului Dambovita.


Am plecat din Bucuresti cu gandul la campania pe care am derulat-o la inceputul acestui an alaturi de cativa prieteni si parteneri care ne-au dat o reala „mana de ajutor”, pentru a salva aceasta Sfanta Manastire din cumplita incercare prin care trecea la vremea respectiva.

Protosinghel Modest Marian Ghinea

Am avut parte de o zi calduta de toamna, cu un soare voios ce m-a insotit de-a lungul intregului urcus pe care orice pelerin il parcurge catre Sfantul Locas. Si am ajuns la timp, in momentul in care Protosinghelul Modest Marian Ghinea celebra Sfanta Liturghie la care luau parte un calugar si cele 2 maicute despre care va povesteam anterior.


Acestea mi-au lasat o impresie deosebit de placuta, la cei peste 80 de ani pe care ii au, ascultand in liniste, ingenuncheate si smerite Sfanta Liturghie ca un model ce vine din vremuri de mult apuse....un Adevarat Model de Omenie, de Bunatate, Smerenie si Frumos care mi-a ramas in minte si mi-a mers la Inima!


Dupa Sfanta Liturghie Parintele Modest Marian Ghinea a adresat cateva cuvinte pelerinilor care au pasit in Manastire la acele ore ale diminetii, cuvinte pline de speranta, de evlavie, si de inalta cunoastere bisericeasca care ne-au facut pe toti cei prezenti sa ne umplem sufletele de Pace si Bucurie si sa ne dam seama de persoana cu totul deosebita care este Parintele Modest Marian Ghinea!

Parte din Biserica Rupestra

La sfarsit am avut deosebita placere sa stau de vorba cu Parintele care m-a primit bucuros si nu a contenit sa imi multumeasca pentru ajutorul pe care i l-am dat, celor care am facut acest site si am imprastiat „Apelul de Suflet” prin tot Internetul, dar si celor care au contribuit cu gandurile lor bune, cu rugaciunile lor dar si cu ajutor material pentru schimbarea situatiei de la Manastirea Cetatuia Negru Voda!


Parintele mi-a marturisit ca nu isi ascundea uimirea, cum la inceputul acestui an, cand noi am demarat aceasta campanie pe Internet, incepusera sa curga bani catre Sfanta Manastire, intr-un tarziu a aflat si dansul de demersul nostru, pentru care ne multumeste inca o data, pentru ca a fost de Mare Ajutor!


Si ca dovada a puterii miraculoase a lui Dumnezeu ce lucreaza pe Pamant, pot sa va dau inca o veste buna. Cu aceasta ocazie am aflat ca Parintele Modest care suferea de cancer, la analizele din aceasta vara a rezultat ca este complet SANATOS, fara probleme mari de sanatate, gratie Bunului Dumnezeu precum si Moastelor FACATOARE DE MINUNI ale Sfantului Ioaniche care sunt expuse in Biserica Manastirii Cetatuia Negru Voda!
Iata, ca atunci cand avem Incredere si Credinta Adevarata, Totul devine posibil!


Si inca o veste buna, comunitatea de la Cetatuia numara in prezent 7 calugari alaturi de cele 2 maicute si este mult mai stabila si linistita fata de inceputul acestui An.

Poza in fata Bisericii Noi a Manastirii

Totusi are nevoie in continuare de Ajutorul nostru! Se necesita grabnice reparatii la Acoperisul Bisericii Rupestre deteriorat in urma iernii trecute, precum si la pictura Bisericii Noi a Manastirii.


Adresa la care se pot trimite bani, impreuna cu acatiste si polmelnice este urmatoarea: M-rea Cetatuia-Negru Voda; loc. Cetateni, jud. Arges; tel:0248/544.000 ; E-mail: cetatuiamuscel@yahoo.com

Sau direct in conturile deschise la BCR Campulung: Mânăstirea Cetăţuia Negru Vodă, Loc. Cetăţeni-Argeş-117240, IBAN-
RO98.RNCB.0023.0135.9944.0001-RON,
RO44.RNCB.0023.0135.9944.0003-Dolari SUA

Materialul ne-a fost semnalat de un prieten bun, care poarta aceasta manastire in sufletul si gandul lui.

Sursa: http://ajutor-manastire.blogspot.com/

Parintele Mihai-Andrei Aldea: Filonul de aur. Sfintii sunt cea mai mare avere a unui neam, si pecete si marturie a unirii dintre acel neam si Dumnezeu

„- De ce nu vrei să te supui Împărătesei şi să devii greco-catolic, lăsând Ortodoxia? [comisia imperială]
- Cojocul acesta, de pe mine, acum i-al meu. Dacă mi-l cere împărăteasa i-l dau, n-am ce face. Cu mâinile şi cu picioarele acestea, şi cu tot trupul meu, am lucrat zi şi noapte ca să plătesc dările. Dacă le vrea, ale ei sunt. Dar am numai un suflet, pe care îl păstrez pentru Dumnezeu din ceruri, şi nici o putere omenească nu-l va putea îndoi. [un ţăran român din Ardeal] "

Adevărata valoare a unui neam se măsoară prin felul în care ştie a se împărtăşi de Veşnicie. Fiecare popor poate aduna averi şi comori de tot felul. Dar valorează ele ceva? Orice armă poate fi distrusă, orice armată înfrântă. Chiar şi aurul rugineşte, şi orice lucru e supus stricăciunii. Clădirile se năruie, ceramica se sparge, dinastiile se sting, statele se prăbuşesc, gloria trece în uitare, comorile se cheltuiesc aiurea, culturile se nasc şi pier. Peste ruinele unor oraşe şi ţări ce au minunat lumea, vitele pasc ierburi într-o pace de început de lume. Ori se ridică alte oraşe şi ţări, tinere, obraznice şi – din pricina inconştienţei vârstei – sigure de puterea lor. Dar şi ele se sting, după ce le trece vremea, în ruină şi uitare. Şi iar trec peste urmele vechilor glorii noi popoare, la fel de trufaşe, la fel de sigure de puterea şi veşnicia lor ca şi cele moarte. O singură comoară este veşnică: sfinţenia. Şi sfinţii sunt cea mai mare avere a unui neam, şi pecete şi mărturie a unirii dintre acel neam şi Dumnezeu.

Sfinţenia înseamnă unire cu Dumnezeirea. Şi această unire este singura cale către nemurire. Doar în Ceruri se află cartea vieţii, în care sunt înscrise cele veşnice. Doar în Ceruri se află Ierusalimul ceresc, locul în care neamurile aduc, în eternitate, slava lor înaintea Împăratului Atotputernic.

Izvorâtă din minunata naştere a Neamului Românesc, unitatea dintre Biserică şi Români a adus roade sfinte din cele mai vechi timpuri ale istoriei creştine. S-au revărsat oameni ai Duhului, zămislind Neamul Românesc şi devenind totodată părţi sfinte ale lui, aşa cum sunt Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, Sfântul Apostol Andrei, Sfinţii Apostoli Luca, Filip, Timotei, Andronic, Tit şi Sila, întemeietori ai Neamului nostru. Din Duhul lor – Care nu era doar al lor, ci al întregii Biserici, dar era totuşi şi al lor – din acest Duh Dumnezeu li s-au născut şi zidit urmaşi. Aceştia au dat Bisericii şi Neamului roadele sfinte şi curate ale vieţii veşnice.

Primii dintre ei au fost numeroşii martiri de la Dunăre şi sfinţii cei întocmai cu Apostolii Constantin şi maica sa Elena.

Dar la Dunăre s-a format o adevărat şcoală teologică, ce a luminat în secolele III-VI, începând de la episcopii sfinţi ai Tomisului şi până la cei din Timocul de astăzi şi de la Dunărea de Mijloc. Printre ei se numără marele Betranion, episcopul Tomisului, de al cărui curaj de a mărturisi credinţa lui Hristos în faţa unui împărat eretic se leagă şi prima mişcare naţională spontană din istoria noastră. Căci atunci când împăratul eretic a încercat a-l exila pe sfântul episcop, Românii dobrogeni s-au tulburat de îndată, punând mâna pe arme şi fiind dispuşi mai curând a muri în luptă sau a porni şi ei în exil decât să lase păstorul lor cel trimis de Păstorul ceresc. Şi împăratul, pentru a nu pierde Dicia (adică Dacia, vechiul nume al Dobrogei), a trebuit să se plece, aducând înapoi pe episcopul exilat. Tot din Dicia sau Dobrogea au ieşit şi Sfinţii Ioan Casian – cel care a întemeiat monahismul apusean –, Gherman, Dionisie cel Smerit – cel care a introdus măsurarea timpului de la anul Naşterii Domnului –, martirii Atalos, Filipos, Zoticos şi Camasis, ale căror moaşte au fost găsite la Niculiţel, în cel mai vechi martiricon (creştin) din lume, călugării „sciţi” care au impresionat întreaga lume creştină cu adânca lor teologie… şi mulţi, mulţi alţii. Şi tot „de la Dunăre” putem aminti lumini ca Sfântul Sava de la Buzău (Muzeos în acea vreme), ca Sfântul Niceta de Remesiana, cinstit chiar din timpul vieţii sale până în Asia Mică şi Italia, Sfântul Irineu de Sirmium, nenumăraţi martiri şi chiar Fericitul Ieronim, născut la graniţa dintre provinciile Panonia şi Iliria.

Iată că, înşirând la iuţeală doar câţiva dintre sfinţii noştri din vechime, deja avem un pomelnic impresionant. Iar şirul lor a continuat peste veacuri. Legaţi prin legături duhovniceşti peste vremuri şi locuri, se bucură în aceeaşi bucurie cerească Sfântul Constantin cel Mare, binecredinciosul Împărat Iustinian, Ştefan cel Mare şi Sfânt sau Domnitorul martir Constantin Brâncoveanul, cu fiii săi. Sfinţii martiri din primele vremuri creştine au fost doar începutul uriaşei oştiri de martiri şi mucenici pe care a dat-o lui Dumnezeu Neamul Românesc. În Pind sau în Iliria, în Crişana, Basarabia ori Crimeea, în Câmpia Dunării sau în văile şi culmile Carpaţilor ori Hemului ori Rodopilor, Românii au avut de mărturisit cu vorba ori cu fapta Credinţa lui Hristos. În faţa păgânilor şi ereticilor romani, greci, avari, goţi, slavi, unguri, tătari, germani, turci sau de orice alt neam, Românii au avut mereu stâlpi care au ştiut a păstra demnitatea creştină a Neamului Românesc, trecând cu desăvârşit curaj hotarele vieţii şi ale morţii în necuprinsul Dumnezeirii.

Parintele Arsenie Boca: Poruncile si libertatea

„Prin Botez scǎpǎm de jugul robiei, devenim liberi de silnicia pǎcatului. Poruncile Noului Testament sunt porunci ale libertǎţii, porunci ale Harului, nu ale legii. Dar dacǎ nu le împlinim ne pierdem iarǎşi libertatea. Poruncile Noului Testament ne asigurǎ libertatea spiritului, precum neîmplinirea lor ne întoarce iarǎşi sub tirania pǎcatului. Deci iatǎ cǎ iarǎşi şi de la cumpǎna minţii atârnǎ reuşita sau nereuşita strǎdaniei lui Dumnezeu cu desǎvârşirea noastrǎ. Sfântul Botez este desǎvârşit, dar nu desǎvârşeşte pe cel ce nu împlineşte poruncile, zice Sf. Marcu Ascetul. Credinţa stǎ nu numai în a fi botezat în Hristos, ci şi a împlini poruncile Lui (Sf. Marcu Ascetul, Despre Botez, în Filocalia ed.I, vol. 1, p. 279 şi ed. II, p. 275).

Cât de mare e darul libertǎţii la care-l vrea Dumnezeu pe om, rezultǎ şi din cuvintele Sf. Marcu Ascetul: Nici Botezul, nici Dumnezeu, nici Satana nu sileşte voia omului (Idem, p. 280; şi p. 276). Deci curǎţirea deplinǎ a firii întâmpinatǎ prin Botez, aşteaptǎ şi vremea mintii, când curǎţirea e aflatǎ efectiv prin porunci (Ibidem). Mântuirea noastrǎ nu e numai un dar de la Dumnezeu, ci şi o faptǎ a libertǎţii noastre. Desigur, dupǎ cum omul pǎtimea de silǎ sub robia Stǎpâniilor (rele), Dumnezeu putea sǎ ne slobozeascǎ şi sǎ ne facǎ neschimbǎtori tot cu sila. Dar nu a făcut aşa, ci prin Botez, ne-a scos cu sila din robie, desfiinţând pǎcatul prin cruce, şi ne-a dat poruncile libertǎţii, dar a urma sau nu poruncilor, a lǎsat la voia noastrǎ liberǎ. Drept aceea, împlinind poruncile ne arǎtǎm dragostea faţǎ de Cel ce ne-a slobozit; iar nepurtând grijǎ de ele, sau neîmplinindu-le, ne dovedim împǎtimiţi de plǎceri (Idem, p. 290; şi p. 286).”

Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006.

Via: Fundaţia Creştină Arsenie Boca

Decaderea mass-mediei romanesti. Cititi stenogramele discutiilor lui S.O. Vantu cu ziaristii de moravuri grele. In ce hal a ajuns presa din Romania!

Una dintre stenograme se referă la o discuţie din seara de 24 noiembrie 2009, când Sorin Ovidiu Vîntu este contactat de Bogdan Chirieac.

“CHIRIEAC BOGDAN : – Aşa e. Absolut ! Tot mă aşteptam, domnule, totuşi o mişcare… A avut pe parcursul a cinci ani, hai să spunem pe parcursul a patru ani, cu excepţia erorii grave pe care a făcut-o când a fost suspendat şi care apoi a întors-o în favoarea lui, putem să-i spunem lui Florin adevărul, nu ?
S.O.VÂNTU – Da, evident.
CHIRIEAC : – Adică dintr-un c… imens în care se afla, de era luat cu pietre, l-ai adus din nou la 75%, de necrezut, dându-i un balon de oxigen la mijlocul mandatului, ce n-a avut nimeni.
S.O.VÂNTU: – Măi şi ca să spunem până la capăt, suspendarea a fost făcută ca urmare a alianţelor pe care le-am construit eu pentru suspendare pentru că mi-a deschis dosarul cu Banca Agricolă.
CHIRIEAC : Da.
S.O.VÂNTU: – Şi am vrut să-i dau o lecţie, dar nu până la capăt.
ICHIRIEAC : – Da, ştiu şi acest aspect.
S.O.VÂNTU: – Da, bătrânelule”.

O altă discuţie din 30 noiembrie 2009 este cu preşedintele Grupului Realitatea-Caţavencu, Sergiu Toader, pe tema casetei în care preşedintele Traian Băsescu apare lovind un copil.

“S.O.VÂNTU : – De ce crezi că e atât de disperat? E disperat că ştie că pierde.
SERGIU TOADER :- Măi, dar e fantastic cum… deci incredibil… Ăsta cu caseta a jucat un rol important şi chiar dacă 44 cred că e trucată, îşi păstrează opţiunea de vot, nu?
S.O.VÂNTU : Da tati, da. Adică pe români îi doar în p…, ei s-au presetat deja.
SERGIU TOADER. – Da, am înţeles.
S.O.VÂNTU – Da măi, e trucată şi du-te în p… mă-tii că tot nu te votez. Alegătorii lui: ” Da, măi, e adevărat, i-a dat o labă şi unde dă Băsescu, creşte”, vorba imbecilului ăla de Macovei (seful ANI – nota mea).
SERGIU TOADER. – Da, corect.
S.O.VÂNTU : – Asta e treaba. Adică eu cred că este… îţi arată toată treaba asta faptul că (înjură – n.n.) cu mogulul nu te joci.
SERGIU TOADER. – Mamă!
S.O.VÂNTU : – Cred că cea mai mare tâmpenie care a făcut-o imbecilul ăsta este că m-a ales pe mine ţintă, încă de acum un an de zile. Era băiat deştept, venea la supt p…, îmi sugea p… frumos, spunea sărut mâna pentru masă şi cu asta basta. Că loviturile mari, boul dracu’, nu cu presa i le-am dat ci cu capacitatea mea de combinaţii şi de joc.
SERGIU TOADER. – Naşpa! Acum trebuie să ne pregătim să-l omorâm pe Geoană (râde – n.n.).
S.O.VÂNTU – Dar este elementar, dragă Watson (râde – n.n.). Păi, presa trăieşte din sânge, f…, puroaie, de unde trăieşte presa?! Din fapte pozitive?! Ce dracu’! Da, dragă Sergiu”.

Un alt dialog consemnat în dosar este cel din 4 decembrie 2009 dintre Sorin Ovidiu Vîntu şi Stelian Tănase, in care cel din urma da raportul boss-ului.

“STELIAN TĂNASE: Am şi eu o întrebare la tine, delicată.
SORIN OVIDIU VÎNTU: Te rog.
STELIAN TĂNASE : M-a invitat Televiziunea Română să mă duc duminică, la ora 09.00, la ei, la anunţarea rezultatelor.
SORIN OVIDIU VÎNTU: Mi se pare normal.
STELIAN TĂNASE: TVR1. Nu, problema este să nu te superi tu sau Realitatea să-mi zică…, pentru că Realitatea nu ne-a făcut nicio invitaţie, să ştii.
SORIN OVIDIU VÎNTU: Nu, dar chiar dacă ţi-ar fi făcut şi probabil că urma să-ţi facă, televiziunea publică e o chestie de prestigiu.
STELIAN TĂNASE: OK. Deci, tu eşti în temă şi nu eşti în dezacord cu ideea asta.

SORIN OVIDIU VÎNTU: Mi se pare o chestie de mare prestigiu, tot pentru Realitatea lucrezi şi acolo.
STELIAN TĂNASE: Bine. Păi am să spun să scrie acolo Realizator Realitatea.
SORIN OVIDIU VÎNTU: Tot pentru Realitatea lucrezi şi acolo, că noi ne distribuim“.

Convorbire-testament cu Parintele Paisie Olaru, la 20 de ani de la nasterea sa in ceruri

Blandul Ieroschimonah Paisie Olaru este unui dintre duhovnicii cei mai cunoscuti si apreciati din manastirile noastre. De aproape 40 de ani, acest cuvios parinte vorbeste fara odihna cu Dumnezeu si cu oamenii, se jertfeste pe sine si isi pune in cumpana sufletul sau pentru mantuirea numerosilor sai fii duhovnicesti, calugari si mireni, pe care ii creste cu atata caldura si dragoste.

Crescut si format in Schitul Cozancea - Botosani, pina in anul l947, apoi in Manastirea Sihastria, in preajma satelor si in mijlocul naturii, Parintele Paisie a fost inzestrat de Dumnezeu cu un suflet profund sensibil si deopotriva deschis pentru liniste si pentru oameni. Din tinerete iubeste natura, florile, izvoarele, campul inverzit si cerul instelat. Ii sunt dragi slujbele manastiresti, cantarile de miezul noptii, poezia si singuratatea. Dar mai presus de toate ii sunt dragi oamenii, calugarii nevoitori, taranii arsi de soare de la camp, mamele cu multi copii, tinerii nevinovati, batranii impovarati de ani si credinciosii iubitori de Hristos. Pe toti ii primeste cu dragoste, ii asculta, ii marturiseste, ii binecuvinteaza, ii sfatuieste si se roaga lui Dumnezeu pentru ei. Ca i Parintele Paisie este, deopotriva, duhovnic iscusit, atat pentru calugari, cat si pentru mireni.

In nevointa calugareasca, ieroschimonahul Paisie Olaru este tipul sihastrului consacrat, care nu poate renunta usor la liniste, la viata retrasa de schit, la chilia lui modesta de lemn, asezata in mijlocul naturii sau la margine de codru. In schimb, viata de obste din marile manastiri, cu calugari multi, cu program impus, cu zgomot si griji de tot felul, ii este mai greu accesibila.

In duhovnicie, sfintia sa are o mare experienta a vietii interioare. Evita multimea, unde mai greu poate da roade profunde si de durata. Individual insa, prin taina Spovedaniei lucreaza mult, cu ajutorul Duhului Sfant. Aici, ca in fata tronului ceresc de judecata, se roaga, intreaba, asculta, trezeste sufletul, desteapta constiinta omului, pune leac potrivit pe rana, da speranta si tamaduieste. Intai incepe de la rugaciune si spovedanie, apoi adauga untdelemnul cuvantului. Parintele Paisie este un duhovnic al inimii. El se adreseaza mai mult inimii decit mintii. Se smereste el cel dintai, si chiar lacrimeaza, ca sa convinga si pe fiii sai sufletesti sa se smereasca si sa-si planga pacatele.

Cu putine cuvinte, parintele Paisie reuseste sa ridice moralul oricarui suflet care bate in usa chiliei sale, il izbaveste de deznadejde si ii promite iertarea si raiul. Pentru marea sa dragoste si mila catre toti, sfintia sa nu infrunta niciodata, nu mustra cu asprime, nu ridica tonul cuvantului; ci il foloseste cu multa maiestrie, ca un medicament rar pe rana deschisa. Parintele Paisie este un duhovnic pretios pentru zilele noastre. El reuseste sa castige mai multe suflete pentru Hristos decit altii, pentru ca staruie mai mult, pentru ca lucreaza mai profund sufletul omului, pentru ca iubeste mai mult si se adreseaza direct inimii. El isi incepe deodata dialogul cu Dumnezeu si cu omul, prin rugaciune si cuvant, prin spovedanie, dezlegare, sfatuire si canon. Dialogul cu sfintia sa este un dialog emotional, al inimii, al bucuriei si al lacrimilor. Un dialog aproape harismatic, al increderii si sperantei de mantuire.

Parintele Paisie nu vorbeste aproape deloc despre iad. In schimb, despre rai si fercirea dreptilor vorbeste permanent ucenicilor sai, pentru ca este un parinte al dragostei si nadejdii. De aceea si salutul sau obisnuit catre fiii sai duhovnicesti este acesta : "Sa ne intilnim la usa raiului !".

VIDEO. Monahul Filotheu (Manastirea Petru Voda) despre marturisirea credintei in lumea de azi

Marturisirea credintei - M. Filotheu from sholarios on Vimeo.