Parintele Arsenie Boca: Maica Domnului cu Iisus in Zeghe la Biserica Sf Elefterie cel Nou, azi. FOTO

Vezi si:Iisus in Zeghe – Mantuitorul lui Arsenie Boca. FOTO. Extraordinara poveste a unor icoane necunoscute, pictate de parintele Arsenie Boca, la Sf Elefterie cel Nou si Sf Anton din Bucuresti. 100 de ani de la nasterea Sfantului Ardealului

sursa: Roncea.ro

Politicienii maghiari interzic sarbatorirea Zilei Nationale a Romaniei la Budapesta, considerand ca pentru unguri 1 Decembrie este o zi neagra

De nenumărate ori, politicienii maghiari din România au acuzat politicile statului român de tente şovine, vociferând asiduu pe tema nerespectării drepturilor maghiarilor din ţara noastră. După ‘90, aproape de fiecare dată UDMR, cea mai puternică asociaţie culturală care reprezintă drepturile acestei etnii de pe teritoriul României, s-a aflat la guvernare indiferent de jocurile politice. Regulat, în fiecare an, cei mai puternici lideri politici de la Budapesta au participat în România la evenimentele acestei comunităţi, indiferent dacă lucrul acesta a constituit un afront la ideea de suveranitate a ţării noastre din prisma acţiunilor şi a declaraţiilor făcute aici. Nu de puţine ori, liderii veniţi din Ungaria în România la aceste evenimente, împreună cu politicienii maghiari din fruntea României, au făcut declaraţii scandaloase vizavi de „momentul Trianon“ şi de unitatea României. Dar, în ciuda eforturilor de legare a unor relaţii fireşti, Budapesta doreşte să mai dea o lovitură sub centură României şi în actuala guvernare, a premierului Viktor Orban. O petrecere programată cu ocazia zilei de 1 Decembrie, ziua naţională a României, s-a transformat într-un nou măr al discordiei în relaţiile bilaterale. Totul a început după ce oficialii diplomatici români din Ungaria au obţinut permisiunea directorului Teatrului Naţional din Budapesta pentru a sărbători Ziua Naţională a României în incinta acestei instituţii de cultură. Această permisiune a fost imediat retrasă de către directorul teatrului, în urma unor presiuni venite din partea unor politicieni extremişti ajunşi în Parlamentul de la Budapesta. Reacţia unor parlamentari în acest sens a venit după ce mai mulţi istorici cunoscuţi pentru poziţiile lor antiromâneşti au început să facă declaraţii în presa maghiară cum că evenimentul acesta este un afront la suveranitatea Ungariei. „Sărbătorirea Zilei Naţionale a României la Teatrul Naţional nu poate fi interpretată decât ca o provocare“, a declarat istoricul maghiar Raffay Erno pentru „Magyar Hirlap“, preluat de Hotnews.

Fidesz condamnă evenimentul

Nici principala forţă politică din Ungaria, partidul premierului Viktor Orban, nu a rămas fără reacţie, deşi vizitele acestuia în ultimul an au fost multiple, iar proiectele comune păreau să se desfăşoare pe un făgaş normal.

Istvan Palffy, politician al Alianţei FIDESZ - Partidul Popular Creştin-Democrat KDNP -, aflată la guvernare, a cerut executivului de la Budapesta o investigaţie în urma deciziei directorului Teatrului Naţional din Budapesta de a închiria spaţiul românilor şi a cerut demiterea lui Robert Alfoldi de la conducerea TNB. De asemenea, partidul de extremă-dreapta Jobbik l-a numit pe directorul TNB „trădător“. Mai mult, Fidesz a remis un comunicat în care califică afirmaţiile lui Alfoldi, potrivit cărora acesta nu a avut decât intenţia de a apropia culturile celor două state într-o manieră de respect reciproc, ca fiind unele „nefericite“. „Suntem siguri de bunele sale intenţii, dar trebuia să fie conştient de sensibilităţile poporului maghiar. Un director de teatru trebuie să fie conştient că pentru majoritatea maghiarilor pierderea Transilvaniei reprezintă o traumă şi că aceasta nu poate fi sărbătorită într-un loc simbolic cum este Teatrul Naţional“, se precizează în comunicatul Fidesz. Reamintim că, pentru unguri, data de 1 decembrie 1918, ziua unirii tuturor ţărilor române, reprezintă o zi neagră în istorie din cauza pierderii Transilvaniei, considerată de maghiari anexă teritorială a Budapestei.

de Mădălin Necşuţu

Scandal şovin la Budapesta pe tema unei petreceri de 1 Decembrie
Curentul - joi, 18 noiembrie 2010

© Curentul

S-au implinit 48 de ani de nasterea in ceruri a Parintelui Daniil Sandu Tudor. Biografie

de Camelia Suruianu (VEGHEA)

În ziua de 17 noiembrie 2010 s-au împlinit 48 de ani de la trecerea la cele veşnice a Părintelui Ieroschimonah Daniil Sandu Tudor.

Decesul a survenit în închisoarea Aiud, după ce părintele, ca şi alţi deţinuţi, a îndurat cu smerenie încă o bătaie greu de imaginat de către firea noastră omenească. Din fişa medicală ce se păstrează de altfel în dosarul Părintelui Ieroschimonah Daniil Sandu Tudor aflăm că trecerea sa la cele veşnice a survenit în urma unei „hemoragi cerebrale“.

Sandu Tudor este pseudonimul publicistic al celui care a fost Alexandru Teodorescu, născut în data de 22 decembrie 1896, la Bucureşti. Studiile liceale le face la Ploieşti, unde tatăl său, pe nume Alexandru Teodorescu, este numit preşedinte al Curţii de Apel. Încă din copilărie a primit o educaţie religioasă, supravegheată îndeosebi de mama sa Sofia. În ultimul an de liceu, mai exact în anul 1914, tânărul este mobilizat pe front, unde este avansat până la gradul de sublocotenent. După primul Război Mondial, Alexandru Teodorescu se înscrie la Academia de Arte Frumoase cu scopul de a studia pictura. Dar, la scurt timp o va abandona pentru a se îmbarca pe vasul Dobrogea, ocupând funcţia de ofiţer asistent. Astfel, între anii 1922-1924 tânărul Alexandru Teodorescu cunoaşte viaţa de marinar. Dar, în anul 1924 se întoarce în Bucureşti pentru a-şi termina studiile universitare. Aflat într-o situaţie financiară destul de precară este nevoit să accepte postul de profesor din comuna Pogoanele.

În anul 1925 Alexandru Teodorescu intră în publicistică şi semnează pentru prima dată cu pseudonimul Sandu Tudor. Primele sale articole apar în revista „Gândirea”. Redactor ­– şef al revistei era Nichifor Crainic. Această publicaţie revigorează şi reorientează talentele epocii. Axa „Dumnezeu- Neam – Ţară” reprezenta la acea vreme sursa proteică spre care se îndreptau scriitori precum: Mircea Eliade, Vasile Băncilă, Radu Gyr, Tudor Vianu, Vasile Voiculescu şi, nu în ultimul rând, Sandu Tudor.

„Gândirea”, în acea perioadă, cristalizând trecutul a dat sens prezentului. Pentru Nichifor Crainic, aserţiunile precum: „Tot ce există vine de la Dumnezeu şi se întoarce la Dumnezeu” sau „Ortodoxismul este tradiţia eternă a spiritului care, în ordine lumească, se suprapune tradiţiei autohtone”, erau viziuni trezitoare de atitudine din partea unui trezitor de conştiinţe. O altă axă valorică, promovată de redactorul – şef era formată din coeziunea „religie-religiozitate-neam” în care includea legătura dintre creştin şi pământul strămoşesc. Pentru a accentua această legătură, Nichifor Crainic în articolul „Sensul tradiţiei” îl citează la un moment dat pe Nicolae Berdiaev: „Cultura e legată de cultul strămoşilor şi de tradiţie. Ea e plină de un simbolism sacru.”

În „Gândirea” Sandu Tudor semnează o serie de poezii, în care recunoaştem existenţa unor sintagme din vocabularul eclezial. În anul 1925 poetul publică volumul de versuri „Comornic”. Dar, scriitorul colaborează şi la alte reviste literare precum: „Convorbiri literare”, „Cuvântul artistic”, „Contimporanul”. Din anul 1927 scriitorul face parte din comiterul de conducere al revistei „Gândirea”.

Sandu Tudor surprinde cititorii revistei „Gândirea” cu o compoziţie destul de pretenţioasă, cunoscută în vocabularul creştinesc sub numele de Acatist. Mişcat de protectorul Bucureştilor, poetul îi dedică Sfântului Dimitrie cel Nou Basarabov un frumos Acatist. Această lucrare, în anul 1928, a obţinut binecuvântarea de publicarea din partea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. În felul acesta poezia, de rit bizantin, intră în sânul tradiţiei, înbunătăţindu-se cu valoarea de rugăciune. La scurt timp după acest eveniment, scriitorul este invitat la Chişinău de către decanul Gala Galaction care îl numeşte subdirector al Institutului de Teologie.

La sugestia Mitropolitului Basarabiei, Tit Simedrea, în anul 1929, pleacă opt luni la Muntele Athos. Acolo îl întâlneşte pe un mare duhovnic pe nume Elisie. Acest părinte îi schimbă mult obţinea de viaţă. Cuvintele sfinţiei sale au săpat adânc în inima novicelui şi, spre lauda lui Dumnezeu, au fost conspectate într-un jurnal de călătorie. Sfaturile părintelui Elisie („Lumea asta întreagă, dacă se mai ţine şi nu cade sub blesteme e fiindcă se sprijină pe rugăciunile Muntelui Sfânt. Pe când lumea stă la adâncul nopţii culcată în moliciunea patului, în dulceaţa somnului şi furii, răii şi tâlharii, blestemăţesc, iar desfrânaţii se îndulcesc stricat din pofte spurcate, Muntele stă treaz şi bate mătănii: cu oftări. (...) Nu uita că Biserica Ortodoxă este în mare luptă cu păcatele şi moartea. Dar de fiecare dată iese biruitoare şi cântă «Hristos a înviat»”) s-au dovedit ziditoare pentru viitorul monah, Daniil Sandu Tudor. Acest jurnal de călătorie a fost publicat în revista „Gândirea” şi, după 1989, într-o carte ce poartă titlul „Cartea Muntelui Sfânt, Marea noapte de aur a Maicii Domnului. 40 de zile la Sfânta Agură”.

Sfantul Ioan Gura de Aur despre minuni

Sf. Ioan Gura de Aur- Omilii la Matei, pag. 168

De obicei Dumnezeu face minuni totdeauna atunci când se întâmplă ceva nou şi neobişnuit şi când vrea să aducă un nou fel de vie­ţuire; minunile fiind nişte garanţii ale puterii Sale date celor ce aveau să-I primească legile. De pildă, când a fost să facă pe om, a creat mai întâi tot universul şi apoi i-a dat omului legea cea din paradis; când a fost să dea lui Noe o nouă lege, a făcut iarăşi mari minuni, prin care a înnoit întreaga creaţie şi a făcut ca apele acelea înfricoşătoare ale potopului să acopere un an întreg faţa pământului, din care a scăpat pe dreptul Noe, aflat într-o tulburare atâta de mare. Şi pe timpul lui Avraam a făcut iarăşi multe semne, de pildă: i-a dat biruinţă în război, 1-a lovit pe Faraon şi l-a scăpat pe Avraam dintr-o mulţime de primejdii. Cînd a voit să dea legi iudeilor, Dumnezeu a făcut acele mari minuni şi apoi a dat legea. Tot asa si acum, vrând să aducă în lume o înaltă vieţuire si să spună omenirii ce nu se mai auzise până atunci, întăreşte prin minuni cuvintele Sale. Şi pentru că împărăţia cerurilor pe care o propovăduia nu se vedea, Hristos o face văzută prin minunile săvârşite de El în văzul tuturora.

- cules de Dan Fagarasanu

Joi, 18 noiembrie, dezbatere publica privind cardul de sanatate cu cip

In baza prevederilor Legii nr. 52/2003 privind transparenta decizionala in administratia publica, Ministerul Sanatatii organizeaza, joi, 18 noiembrie 2010, orele 14.00, la sediul Institutului National de Sanatate Publica, sala Amfiteatru, str. dr. Leonte, nr.1-3, sector 5, Bucuresti, o dezbatere publica avand ca tema proiectul de Ordonanta de Urgenta a Guvernului pentru modificarea si completarea Legii nr.95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii.
Persoana de contact: dr. Mihaela Oancea – telefon: 021.3072.639.

Mentionam ca proiectul de act normativ poate fi vizualizat la adresa de web: ms.gov.ro, rubrica Legislatie – Transparenta decizionala.

107 ani de la nasterea pamanteasca a Parintelui Dumitru Staniloae (16 noiembrie). Un text fundamental al teologului roman: De ce suntem ortodocsi?

Ortodoxia ne-a menţinut ca un neam unitar şi deosebit, cu un rol important între popoarele din Orient şi Occident. Ea ne-a dat puterea să ne apărăm fiinţa faţă de îndelungata ofensivă otomană, constituind un zid de apărare şi pentru popoarele din Occident, deşi, pe de altă parte, ne-a ajutat să ne apărăm fiinţa şi faţă de unele din popoarele vecine din Occident. Am apărat prin ea poarta Occidentului în faţa avalanşei otomane, dar ne-a fost şi o poartă care ne-a apărat de pofta de stăpânire şi de nimicire a unor popoare din Occident. Ne-am apărat, prin Ortodoxie, fiinţa noastră din partea navalei prelungite a otomanilor, dar şi din partea unor popoare din Occident, ajutându-ne să avem şi un rol în apărarea Occidentului.

Fără Ortodoxie istoria noastră n-ar fi dobândit gloria din vremea lui Mircea cel Bătrân, a lui Mihai Viteazul, a lui Ştefan cel Mare şi a altor voievozi.

Dar Ortodoxia nu ne-a dat numai puterea să ne apărăm fiinţa naţională şi liniştea Occidentului, ci ne-a dat şi puterea să contribuim la menţinerea popoarelor (grecilor şi slavilor) din Balcani. Ţările noastre au adăpostit cultura acelor popoare şi le-au dat puterea să se dezvolte şi totodată să se menţină chiar ajunse sub jugul otoman. Am susţinut mănăstirile din Sfântul Munte, bisericile şi mănăstirile din acele ţări, inclusiv cele din Ţara.

Prin Ortodoxie poporul nostru a jucat, ca un fel de centru, un rol apărător pentru Orientul şi Occidentul european. Câtă vreme Europa a stăpânit, prin cruciade şi în alte forme, popoarele din Răsăritul ei, poporul nostru a avut un rol pozitiv şi pentru Apusul şi pentru Răsăritul european. Rolul acesta îl vom putea îndeplini şi în viitor. Ca popor latin ortodox, prin latinitate putem apela la popoarele din Occident să dezvolte relaţiile ecumenice cu creştinismul răsăritean, făcând posibilă o sinteză între spiritualitatea ortodoxă şi naţiunile occidentale, iar celor din Răsărit dându-le puterea să realizeze aceasta între Ortodoxia lor şi spiritul organizator al civilizaţiei occidentale.

Dacă poporul nostru s-ar rupe de Ortodoxie, ar înceta rolul lui de punte vie între Orient şi Occident, dar şi caracterul de sinteză unică a spiritualităţii lui între celelalte popoare, adică identitatea noastră cu totul deosebită, căci n-am format şi nu formăm numai o punte exterioară între popoarele din Occident şi cele din Orientul Europei, ci şi o sinteză spirituală originală între ceea ce le este propriu unora şi altora. Iar aceasta ne distinge nu numai de popoarele din Orient şi de cele din Occident, ci şi de popoarele ortodoxe din Orient.

Noi unim, în spiritualitatea noastră, luciditatea latină sau încrederea în înţelegerea raţională a realului, proprie Occidentului, cu sentimentul tainei nepătrunse a existenţei, propriu popoarelor din Răsăritul Europei. Dar noi, ca latini, aducem în taina lucrurilor şi a persoanelor totodată o lumină, mai accentuată decât popoarele slave, dar o lumină care nu mărgineşte, ci defineşte şi care este proprie popoarelor occidentale. In privinţa aceasta suntem mai aproape de spiritualitatea creştină primară, rămasă prezentă şi în spiritualitatea poporului grec, deşi cu o mai redusă trăire sentimentală a acestei lumini decât în spiritualitatea românească.

Sfantul Ioan Gura de Aur despre rugaciunile noastre catre preoti si ale acestora pentru fiii lor duhovnicesti

Omilii la II Tesaloniceni , pag.44

„In sfârşit, fraţilor, rugaţi-vă pentru noi, ca cuvântul Domnului să se răspândească şi să se preamărească, ca şi la voi" (II Tesaloniceni 3, 1). Apostolul s-a rugat pentru dânşii mai înainte, ca Dumnezeu să-i întărească, iar aici cere de la dânşii ca şi ei să se roage lui Dumnezeu pentru el, nu ca să nu se primejduiască în predica evangheliei, căci spre aceasta era pus, ci „ca cuvântul Domnului să se răspândească şi să se preamărească", zice „ca şi la voi", - ba încă cererea sa o însoţeşte de laude la adresa lor, căci zice: „ca şi la voi".

„Şi ca să ne izbăvim de oamenii cei nesocotiţi şi vicleni. Căci credinţa nu este a tuturor" (II Tesaloniceni 3,2). Aici arată şi primejdiile sale, însă mai cu seamă pe dânşii îi încurajează. „De oamenii cei nesocotiţi şi vicleni. Căci credinţa nu este a tuturor". Nu mi se pare, deci, că el face aluzie la primejdii, ci la acei ce-1 contraziceau şi-1 împiedicau in predica cuvântului, ca de pildă Alexandru făurarul, despre care spune: „Căci s-a împotrivit foarte mult cuvântărilor noastre" (II Timotei 4, 15). Adică, că sunt şi din aceia cărora nu le aparţine credinţa, ca şi cum vorbind cineva de moştenirea părintească, ar zice că nu fiecăruia dintre fiii împăratului este dat de a se urca pe tronul împărătesc. Tot aici Apostolul le înalţă cugetele şi inimile lor, căci atâta curaj aveau ei către Dumnezeu, încât puteau şi pe dascălul lor să-1 scape de primejdii, şi în acelaşi timp să-i înlesnească şi predica cuvântului.

Deci şi noi, iubiţilor, aceleaşi zicem. Nimeni dintre voi să nu mă judece de uşurinţă, şi nici dintr-o umilinţă nemăsurată să mă lipsească de un ajutor atât de mare. Şi nici nu o spunem aceasta cu acelaşi gând, cu care a spus Pavel, căci el voind a încuraja pe ucenici, le spunea ca să se roage pentru dânsul, pe când noi facem aceasta voind a ne folosi mult, şi a câştiga ceva mare şi bun prin rugăciunile voastre! Şi suntem deplini încredinţaţi, că dacă toţi voi într-un cuget, veţi întinde mâinile către Dumnezeu pentru smerenia noastră, veţi câştiga totul.

Astfel atacăm noi pe vrăjmaşi: cu rugăciunile şi cu binecuvântările. Dacă cei vechi atacau astfel pe duşmanii lor înarmaţi, apoi cu atât mai mult noi trebuie de a război pe duşmanii noştri fără arme, adică numai cu rugăciunile şi binecuvântările. Astfel a pus pe fugă Iezechia pe Asirian, astfel Moise pe Amalic, astfel Samuel pe Ascaloniţi, astfel Iisus al lui Navi pe cei treizeci şi doi de împăraţi. Deci, dacă acolo unde era nevoie de arme şi de luptă, lăsau armele la o parte şi se apărau prin rugăciuni, dar încă unde urmează de a săvârşi toate lucrurile numai prin rugăciuni, cu cât mai mult încă trebuie de a alerga la ajutorul lor? «Dar acolo, zici tu, cei mai mari, adică povăţuitorii poporului, se rugau pentru popor, pe când tu ceri ca poporul să se roage pentru cel mai mare, adică pentru povăţuitorul şi conducătorul său». Ştiu şi eu, iubitule, că atunci mulţi dintre cei stăpâniţi erau nesupuşi, fară rânduială şi oameni de nimic, şi de aceea de multe ori se mântuiau numai prin curajul şi destoinicia conducătorului lor, - dar astăzi când prin harul lui Dumnezeu ni s-a dat de a găsi mulţi, şi poate pe cei mai mulţi, cu mult mai buni şi mai superiori conducătorului, astăzi, zic, s-au schimbat lucrurile. Deci, nu ne lipsiţi de ajutorul acesta, ci ridicaţi sus mâinile noastre, ca nu cumva să se moleşească, deschideţi gura noastră, ca nu cumva să se închidă cu totul, rugaţi pe Dumnezeu pentru aceasta, şi rugaţi-L cu căldură. Rugăciunile voastre sunt îndreptate lui Dumnezeu pentru noi, însă răsplata vi se dă cu totul vouă, căci noi stăm aici spre binele vostru, şi ne îngrijim de ale voastre. Aşadar rugaţi pe Dumnezeu fiecare din voi, şi în particular, şi în public. Priveşte ce spune Pavel: „aşa încât darul acesta făcut nouă, prin rugăciunea multora, să ne fie prilej de mulţumire adusă de către mulţi, pentru noi" (II Corinteni 1, 11), adică ca harul să se dea multora. Dacă publicul reuşeşte de multe ori de a scăpă pe cei condamnaţi şi târâţi la moarte, căci împăratul milostivindu-se de rugăciunile mulţimii îşi schimbă părerea, şi iartă pe cel condamnat la moarte, cu atât mai mult se va milostivi Dumnezeu la rugăciunile voastre, nu atât la mulţimea, pe cât la virtutea voastră.

Avem, iubiţilor, un potrivnic înfricoşat! Voi vă îngrijiţi fiecare de ale sale, pe când noi ne îngrijim de toate ale voastre şi ale noastre la un loc! Am dat la o parte durerile pricinuite de război, însă diavolul se înarmează mai grozav contra noastră, căci chiar şi în războaie duşmanul se încearcă mai înainte de orice ca să doboare pe general. De aceea toţi ostaşii aleargă spre parte aceea, de aceea este vuiet mult, căci fiecare se sileşte să-1 scape, şi toţi îl îngrădesc din toate părţile cu scuturile şi armele lor, căci voiesc a apără capul lui. Ascultaţi ce spune lui David tot poporul – si nu zic aceasta ca să mă compar cu David, căci nu sunt atatde smintit, ci voiesc numai a arăta îngrijirea poporului pentru stăpânul si conducătorul său: „Să nu ieşi cu noi la război, zice ca sa nu se stingă lumina lui Israil" (II. Regi. 21, 17). Acum tu priveşti cat de mult cruţau ei pe bătrân.