Profetii cutremuratoare ale Parintelui Iosif Vatopedinul. "Va fi mare sacrificiu pe teritoriul fostului Imperiu Bizantin. Vor pieri 600 de milioane de oameni"

Parintele Iosif Vatopedinul (1921-2009)

Parintele Iosif Vatopedinul a fost un monah cu viata sfanta si un mare isihast (practicant al Rugaciunii lui Iisus) care a trait in Sf Munte Athos la Manastirea Vatoped. Anul trecut, pe 1 iulie, cand ar fi trebuit sa implineasca varsta de 88 de ani, Parintele Iosif s-a mutat in vesnicie de unde ne zambeste.

Interviu din 26.10.2001

Parintele Iosif: Ne bucuram sa va primim.Aveti respectul nostru profund si cele mai bune urari din partea noastra.

Un pelerin: Multumim parinte, ca ne-ati primit. Vremurile in Rusia, acum, sunt pe de o parte teribile si pe de alta parte, complexe.

Parintele Iosif: Noi ne rugam ca poporul rus sa se intoarca la starea sa naturala, care a existat inaintea distrugerii, pentru ca avem radacini comune si punem la inima situatia in care se afla poporul rus.

Un pelerin: Exista multe suferinte, desigur. Dependenta de droguri este agresiva. Exista o stare de degenerare a natiunii noastre.

Parintele Iosif: Lucrurile sunt acum intr-o stare de deteriorare - conditie care in momentul de fata este comuna pentru lumea intreaga. Si ca urmare a acestei conditii va incepe mania lui Dumnezeu. Am atins limita. Si acum se va intampla ceea ce Dumnezeu, in mila Sa, a indurat. El acum va pedepsi aspru, datorita dreptatii Sale, pentru ca a venit timpul pentru aceasta. Va fi un razboi, si mai multe razboaie, si vom trece prin mari dificultati. Puterea lumii a fost preluata acum de evrei, iar scopul lor este de a anihila Crestinismul. Mania lui Dumnezeu va face astfel incat toti dusmanii secreti care au condus la aceasta stare, sa se autodistruga. Mai ales de aceea este trimisa mania lui Dumnezeu peste noi: pentru a-i distruge, intr-un fel sau altul. Dar acest lucru nu trebuie deloc sa ne inspaimante, pentru ca trebuie sa avem mereu nadejde in Dumnezeu. pentru ca mii si milioane de martiri, inclusiv Noii Martiri, au suferit exact in acelasi mod, si trebuie sa fim pregatiti pentru aceasta si sa nu ne inspaimantam. Trebuie sa existe rabdare, rugaciune si nadejde in pronia Divina, din partea noastra. Sa ne rugam pentru renasterea Crestinismului dupa acest razboi, dupa tot ce ne asteapta, pentru ca Domnul sa ne dea cu adevarat puterea sa restauram toate acestea. Dar acest rau (razboiul) trebuie indurat.

Un pelerin: Si cat de repede va renaste Rusia dupa aceasta?

Parintele Iosif: Totul a inceput acum, acum va fi o mare explozie. Dupa aceasta va urma renasterea.

Un pelerin: Acum multe icoane izvorasc mir. Noi avem o icoana a mantuitorului din care curge sange.

Parintele Iosif: Si aici in Grecia, de asemenea, multe izvorasc mir. Aceasta simbolizeaza ca Mantuitorul plange, si Maica Domnului plange, si icoanele plang.

Un pelerin: Au dus o icoana pe hartie cu o urma de sange pe ea sa fie analizata si s-a descoperit ca era plasma.

Parintele Iosif: Acesta este inceputul acestor evenimente, evenimente tulburatoare, evenimente militare. Cei care pun in miscare acest rau sunt evreii. Ei sunt indemnati de catre diavol sa faca aceasta, pentru a distruge samanta ortodoxiei in Grecia si in Rusia. Acesta va fi principalul lor obstacol in dominarea lumii. Si fara indoiala ei ii vor obliga pe turci sa vina aici, in Grecia pentru a-si incepe lucrarea lor; iar Grecia, desi are teoretic un guvern, nu are un guvern adevarat. Ii lipseste puterea, iar turcii vor veni aici. Acesta va fi momentul cand Rusia de asemenea isi va pune in miscare fortele sale pentru a se impotrivi turcilor. Evenimentele se vor desfasura astfel: cand Rusia vine in ajutorul Greciei, americanii si NATO vor incerca sa previna aceasta, pentru a nu se forma nicio alianta intre doua tari ortodoxe. De asemenea ei vor provoca la lupta alte puteri, cum ar fi Japonia si altele. Va fi mare sacrificiu pe teritoriul fostului Imperiu Bizantin. Vor pieri 600 de milioane de oameni. Vaticanul de asemenea se va implica mult, pentru a impiedica rolul crescand al ortodoxiei si pentru a preveni o alianta intre tarile ortodoxe. Astfel se va implini pronia Divina.

Un pelerin: Desigur. Toate premizele pentru aceste evenimente sunt create. Dar trebuie luat in considerare si faptul ca exista o opozitie in mass-media. Cat timp va mentine presedintele Rusiei calea pe care merge acum/ Este buna calea pe care merge?

Parintele Iosif: Dumnezeu va permite distrugerea tuturor celor care seamana aceste tentatii, pornografia si dependenta de droguri. Iar Domnul le va intuneca mintile astfel incat sa se distruga unii pe altii fara nicio satisfactie. Domnul va permite aceasta special pentru a putea aduce o mare "epurare". In ceea ce-l priveste pe Putin, nu va fi mult la putere, si apoi va urma un razboi, iar el nu va rezista mult. Dar dupa aceasta "epurare" va urma o mare renastere a ortodoxiei, nu numai in Rusia, ci peste tot in lume. Dumnezeu isi va arata binecuvantarea Sa, ca si in primele secole de crestinism. Atunci oamenii se duceau la Dumnezeu cu inima deschisa. Aceasta va dura pentru 3-4 decade (decenii), apoi dictatura lui Antihrist va incepe brusc. Acestea sunt evenimentele teribile pe care trebuie sa le induram, sa nu le permitem sa ne sperie, pentru ca Dumnezeu ne va adaposti. Da, cu siguranta vom trece prin dificultati, foame, si chiar persecutii, si multe altele, dar Dumnezeu nu ne va abandona. Iar cei care sunt la putere ar trebui sa-i indemne pe subordonatii lor sa fie cu Dumnezeu, sa respecte rugaciunea, iar Dumnezeu ne va adaposti. Starea care va urma "epurarii" va fi una de mare renastere. Noi, pastorii, trebuie, atat cat ne sta in putinta, sa-i facem pe oameni sa renunte la pacatele lor, pentru ca gratia Divina sa nu se indeparteze de la noi. pentru a fi cat mai aproape posibil de Dumnezeu, in rugaciune. Atunci Dumnezeu va fi intotdeauna cu noi, indiferent de cat de grele vor fi circumstantele. Dumnezeu nu ne va abandona.

sursa: vestitorul ortodox, via lupta pentru ortodoxie

Parintele Sofronie - despre caderea in misticismul oriental

La zidirea sa, Adam se afla in comuniune cu Dumnezeu prin mintea sa cea luminata. Mintea ii era deschisa catre lumea lui Dumnezeu si catre lumea in-gereasca, insa prin neascultarea de porunca lui Dumnezeu mintea i s-a intunecat. s-a identificat cu ratiunea si cu mediul din jur, s-a ingemanat cu inchipuirea. Apostolul Pavel, referindu-se la caderea lui Adam si, in general, a omului, scrie: Fiindca toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu (Romani 3, 23). Pacatul stramosesc si fiecare pacat se leaga de lipsirea slavei lui Dumnezeu, de neputinta participarii la lucrarile indumnezeitoare ale lui Dumnezeu, asa incat mintea omului se intuneca, se innegreste.

Urmarea acestei intunecari este ca omul L-a parasit pe Dumnezeul adevarat si a slujit idolilor. Apostolul Pavel scrie: Pentru ca, cunoscand pe Dumnezeu, nu L-au slavit ca pe Dumnezeu, nici nu I-au multumit, ci s-au ratacit in gandurile lor si inima lor cea nesocotita s-a intunecat. Zicand ca sunt intelepti, au ajuns nebuni. Si au schimbat slava lui Dumnezeu Celui nestricacios cu asemanarea chipului omului celui stricacios si al pasarilor si al celor cu patru picioare, si al ziditoarelor (Romani 1, 21-23). Sfantul Grigorie Palama observa: „Mintea s-a departat de Dumnezeu si ceea ce este zidit devine demonic si limitele departarii firii fac ca sa se nasca dorinta celor necuviincioase, dorinta de castig, de imbogatire, dorintele trupesti intense, si nu se mai pune masura placerii.". Este caracteristic cuvantul Domnului Hristos: Deci, daca lumina care este in tine este intuneric, dar intunericul cu cat mai mult! (Matei 6, 23). In invatatura Parintilor se vorbeste despre innegrirea chipului lui Dumnezeu din om.

Refuzul slavei lui Dumnezeu si inlocuirea adevaratului Dumnezeu cu zeii cei falsi, cei mincinosi, inchipuiti, cu ideile si sistemele omenesti dovedesc intunecarea mintii si reiterarea pacatului adamic. Aceasta cadere inseamna caderea din Rai, Rai ce constituie comuniunea cu Dumnezeu Cel viu, si este randuit de Biserica a fi cantata in troparele din duminica Lasatului sec de branza si in Marele Canon al Sfantului Andrei Criteanul, din care amintim un loc caracteristic: „Mintea s-a ranit, trupul s-a molesit, duhul boleste, cuvantul s-a subrezit, iar vestea cea buna intarzie..."

Aceasta cadere a fost traita si de parintele Sofronie si si-a amintit de ea intreaga lui viata. Este o experienta asemanatoare celei a Sfantului Apostol Petru (v. Matei 26, 69-75). In cartea parintelui Sofronie vedem cum descrie aceasta mare cadere a sa. Intr-un anume loc caracterizeaza intoarcerea catre misticismul oriental ca pe o cadere asemenea caderii lui Adam. Precum Adam a pierdut comuniunea lui cu adevaratul Dumnezeu, astfel si parintele simtea ca a pierdut experienta timpurie pe care a avut-o cu Dumnezeu Cel viu, experienta ce-i fusese daruita in copilarie. Scriind despre cadere, nu intelege intamplari care s-au petrecut in afara, la nivel moral sau social, ci inselarea mintii si a inimii lui in necuratie.

De regula intelege prin cadere faptul ca s-a preocupat 7-8 ani cu meditatia, deoarece considera ca aceasta conceptie mistica orientala, aceasta „fllosofie", era de-o mare grandoare si depasea trairile psihice, sentimentale, ale crestinilor din poruncile lui Dumnezeu: „Sa-L iubesti pe Dumnezeu si pe aproapele tau." In acea vreme, in constiinta lui cuvantul ipostas se identifica cu intelesul cuvantului individ.

Academia Română: "Statutul minorităţilor introduce autonomia politică a unei minorităţi”

Proiectul de lege prin care UDMR va ajunge să stăpânească de facto judeţele  Mureş, Harghita şi Covasna a intrat în dezbaterea Comisiei pentru drepturile omului, din Camera Deputaţilor. Statutul minorităţilor naţionale, proiect care zace de şase ani în Parlament pentru că nici un guvern de până acum nu a vrut să şi-l asume, este puternic contestat nu numai de Opozţiţie, ci şi de Academia Română, şi de reprezentanţi ai românilor din cele trei judeţe. Articolul 55 al proiectului arată că "autonomia culturală înseamnă dreptul unei comunităţi naţionale de a avea competenţe decizionale cu valoare normativă şi administrativă în probleme privind identitatea sa naţională, culturală, lingvistică şi religioasă, prin organe alese de către membrii săi”. Proiectul prevede, pe lângă folosirea limbii materne a minorităţilor naţionale în învăţământ, administraţie şi în instituţiile de cultură, lucru instituit déjà prin alte legi, şi posibilitatea unei minorităţi de a-şi înfinţa un Consiliului Naţional al Autonomiei Culturale.  Acesta este un fel de parlament al minorităţii respective, membrii acestuia fiind aleşi prin scrutin supravegheat de Autoritatea Electorală Permanentă şi finaţat de bugetul de stat. Prin această lege, nicio instituţie naţională nu va putea lua decizii legate de minoritatea respectivă fără aprobarea CNAC. Mai mult, numirile la şefia instituţiilor de învăţământ şi culturale din zonele unde locuieşte minoritatea respectivă nu vor putea fi făcute fără acordul Consiliului.

În plus, proiectul prevede că este interzisă modificarea limitelor uniăţilor administrative-teritoriale şi a circumscipţiilor electorale în defavoarea ponderii minorităţilor naţionale care locuiesc în acestea. Articolul este exact cheia disputei dintre UDMR şi PDL în legătură cu reîmpărţirea teritorială a României, cele trei judeţe în care maghiarii sunt majoritari urmând să fie  înglobate într-un judeţ mai mare în care românii devin majoritari.

Prevederile sunt considerate de specialiştii Academiei Române drept o dovadă că autonomia culturală este de fapt o veritabilă autonomie politică. La începutul şedinţei, reprezentanţii Centrului European de Studii în Probleme Etnice, institut aparţinând Academiei Române, au înaintat deputaţilor  rezultatele unor studii întreprinse de cercetători în judeţele Mureş, Covasna şi Harghita. Raportul Centrului arată că proiectul de lege este neconstituţional chiar prin interdicţia privind modificarea judeţelor. "Cum suveranitatea statului român nu poate fi limitată,  această teză este ireconciliabilă cu dispoziţiile Constituţiei”, se arată în raportul Academiei. În plus, în document se mai arată că "proiectul introduce autonomia politică sub forma autonomiei culturale”. "Făptul c organizaţii ale minorităţilor naţionale sunt îvestite cu autoritate publică are drept consecinţă dobândirea caracteristicilor esenţiale ale autorităţii politice”, se arată în documentul Academiei.

La începutul dezbaterilor a fost prezent şi un reprezentant al Forumului Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, Eugen Popescu, pe care însă deputaţii nu s-au obosit să îl asculte. Acesta a declarat că românii reprezintă 42% din populaţia celor trei judeţe, 400.000 de români rămânând astfel nereprezentaţi. "Proiectul în această formă duce la discriminarea celor 400.000 de români şi statuează controlul absolut al UDMR asupra unui teritoriu din România”, a declarat Popescu. "UDMR conduce aceste judeţe din 1990, sunt feuda UDMR, românii de acolo neavând nici un mijloc prin care să-şi păstreze identitatea”, a mai adăugat acesta. 

Autor: MONICA IORDACHE APOSTOL
Sursa: Jurnalul National

Povesti din Tara Fagarasului. O bucatica de autenticitate la tanti Orita lu Chima...

Daca e sa vorbim despre locuri din Mandra, in care poti duce pe cineva sa vada o bucatica de autenticitate, apoi musai sa treci pe la tanti Orita lu Chima, pe Calea Luncii! Femeia a alocat o aripă a casei din faţă, unei pasiuni destul de rare in zilele noastre... " Camera taraneasca" e sufletul ei! Si are o poveste fascinanta...

Eu nu sunt din Mandra. Am venit aici din Stupinii Prejmerului cand m am maritat cu Ionica a lu Chima, in 1975. Am lucrat ca cititor incasator la gaz si de prin 80 incoace m am apucat sa adun lucruri vechi, pe care oamenii nu le mai pretuiau, pe care le gaseam la gunoi ori prin poduri, pe motiv ca ""oricum nu mai tribe si nu mai place nimurui". Cand vedem ceva care sa mi placa il cicaleam pe om pana mi l dadea. Cu bani, de pomana, la schimb pe altceva, oricum. Si daca nu vroia luna asta, luna urmatoare il sacaiam iar si tot asa...

Ute, blidele astea le am de la nenea Mitrea. M am urcat cu el in pod de mi le o dat. Traista asta i de la soacra-mea li asta i de la matusa lu Bodogos. Icoana asta am gasit o tot in pod la Mitrea. Stergarul il am de la Mariuta Savinii si perinile de la Livia lu Sica. Patul l am cumparat de la Niculae a lu Simon. Palariile is ale lu unchiu Ion... Multe oale de bucatarie am de la Tanasoaia.... Laita i de la Didu lu Savinu. Fata asta de perina i din 63m de cand s o nascut barbatu mi o, Ionica. O fost a lui!

Stati sa va spui povestea la furca asta. I cea mai faina. Furca i o dat o popa Dadu lu Valerica lu Norel din Toderita, cand o petea. E inscriptionata cu initialele lui. Am vazut o acolo, mi o povestit de ea si mi o dat o de am adus o acasa, in Mandra, de unde o plecat...

Cand vin musafiri, mai ales batranii din sat, n ar mai pleca! Ii napadesc, asa, deodata toate amintirile. Fiecare oala, fiecare stergar, fiecare carte, fiecare lampa, perina, traista ori lepedeu, toate bine randuite, le aduce in minte tot cate o poveste...

Lita si Lisaveta lu Sercaianu...

Cornelia lu Grindei...

cantaretii de muzica populara din zona, care-si filmeaza videoclipurile la tanti Orita...

Cum ar împărţi România radicalii maghiari şi UDMR: Vezi proiectele! O reorganizare pe graniţele vechiului dictat de la 1940

12 macro-judeţe, unul format din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş constituie viziunea radicalilor maghiari din Partidului Civic Maghiar (PCM) asupra reformei administrative-teritoriale. Viitoarele superjudeţe ar trebui să respecte în mare parte limitele vechilor regiuni şi voievodate istorice precum Ţinutul Secuiesc, Partium sau Maramureş. Pragmatici, udemeriştii au venit încă din 2009 cu varianta a 16 judeţe, trei din ele pornind de la realitățile demografice ale comunităţii maghiare. Uniunea mai propune crearea a cinci macroregiuni de dezvoltarea suprapuse pe aceste judeţe. Cea de-a cincea, semăna ca două picături de apă cu teritoriul cedat Ungariei prin Dictatul de la Viena.

Proiectul UDMR de reorganizare instituie, cel puțin simbolic, o macroregiune pe teritoriul fostului dictat de la Viena
Sursa: EVZ

1

Spre deosebire de UDMR care are o viziunea mult mai largă asupra reorganizării administrativ-teritoriale ce trimite la dictatul de tristă amintire, radicalii maghiari din partidul Civic Maghiar susţin o regionalizare asimetrică, considerată "foarte potrivită" pentru reorganizarea comunităţilor administrativ-teritoriale.

Radicalii, obiectiv limitat la Ţinutul Secuiesc. Resuscitare a "Partium Regni Hungariæ"?
Radicalii maghiari au propus miercuri constituirea a 12 judeţe sau regiuni: Banat, Bucureşti, Dobrogea, Maramureş, Oltenia, Partium, adică regiunea Crişurilor, Moldova de Sud, Moldova de nord sau Bucovina, Muntenia, Transilvania de Nord, Transilvania de Sud şi Ţinutul Secuiesc.

Dacă Maramureşul s-ar suprapune peste mai vechiul voievodat al lui Dragoş-Vodă, Partium denumirea comună tradiţională folosită în Ungaria pentru a desemna regiunea istorică format aproximativ din judeţele Arad, Bihor, Maramureş, Satu-Mare şi Sălaj, trimite cu gândul la vechiul Regat al Ungariei Mari. Numele provine din latinescul "Partium Regni Hungariæ", ea desemnând o porţiune din regatul Ungariei, conduse de Principatul Transilvaniei, dar care nu aparţineau oficial acestuia.

Potrivit preşedintelui PCM Covasna, Kulcsar Terza Jozsef, pentru reforma administrativ-teritorială ar fi necesare atât o serie de consultări politice şi cât şi cea a populaţiei, “eventual prin referendum", ţinându-se seama totodată de necesitatea respectării idenţităţilor istorice, culturale şi minoritare şi a politicii regionale a Uniunii Europene.

"Noua hartă administrativă a României nu trebuie făcută în spatele uşilor închise, în urma unor compromisuri politice sau electorale", a spus liderul PCM.


Viziunea UDMR: Criteriul demografic, la baza a trei mari judeţe transilvănene 
 
De cealaltă parte, udemeriştii susţin ideea reorganizării ţării pe 16 judeţe cu una din aceste unităţi administrative care să reflecte dominanta demografică a comunităţii maghiare existente în judeţele Cosvasna, Harghita şi Mureş. Ei mai propun ca respectivele judeţe să fie grupate în cinci marcroregiuni de dezvoltare, structuri fără caracter administrativ-teritorial şi fără personalitate juridică, o temă dragă de ani buni în special actualulului ministru al Mediului, Laszlo Borbely, promovată încă de acum patru-cinci ani şi care a căpătat forma unui proiect de lege depus în 2009 la Parlament.|

O scurtă trecere în revistă a eventualelor judeţe care ar intra în componenţa acestor macroregiuni dezvăluie însă faptul că viziunea de reorganizare a UDMR este încă tributară Dictatului de la Viena impus României la 30 august 1940, prin care ţara noastră a fost silită să cedeze aproape jumătate (43.492 km²) din teritoriul Transilvaniei în favoarea Ungariei.

"Coincidenţă". Macroregiune de dezvoltare întoarsă în timp până în ...1940
 
Urmărind traseul acestei macroregiuni pe hartă, se poate constata însă asemănarea sa cu teritoriul smuls României în august 1940 şi cedat Ungariei. Macroregiunea se suprapune în cea mai mare parte peste regiunea respectivă, mai puţin în zona sudică.


Macroregiunea V propusă de UDMR ar urma să fie alcătuită din 3 mari judeţe: primul compus din actualele unităţi administrative Covasna - Harghita – Mureş, al doilea din triada Bistriţa-Năsăud - Cluj – Maramureş, iar al treilea din Bihor - Sălaj - Satu-Mare, în fapt mai toate judeţele unde comunitatea maghiară este cel mai bine reprezentată demografic.

Conform ultimului referendum din 2002, aceste judeţe au cele mai importante cote de populaţie de etnie maghiară. Primul grup e format din Harghita – 84,61%, Covasna – 73,81% , Mureş -39,26%. Al doilea grup ca importanţă demografică pentru UDMR este alcătuit din Satu Mare – 35,22%, Bihor – 25,92% şi Sălaj – 23,07%. Şi al treilea judeţ care ar urma să compună macroregiunea V beneficiază de o reprezentare consistentă a comunităţii maghiare chiar dacă semnificativ mai mică în comparaţie cu celelalte două judeţe: Cluj – 17,37%, Maramureş- 9,06% şi Bistriţa Năsăud – 5,89%.

Muntenia şi Oltenia, rupte în două

UDMR mai propune o altă macroregiune cu trei mari judeţe pentru restul Transilvaniei, formată pe structura a şapte judeţe actuale. Macroregiunea IV ar urma să fie compusă Arad - Caraş-Severin – Timişoara, Alba – Hunedoara şi Sibiu-Braşov.

Parintele Prof Univ Dr Ovidiu Moceanu: CREDINTA LUI EMINESCU

Cine citeşte critică şi istorie literară eminesciană rămâne surprins de cel puţin două tendinţe, explicabile, la urma urmei, fiecare în felul ei, ori prin neînţelegerea locului special pe care îl are preocuparea pentru cele ale credinţei în opera lui Eminescu, ori prin supralicitarea unor aspecte în dauna altora. Este totuşi o distanţă prea mare între a-l crede pe Eminescu ateu şi a-l propune pentru... trecerea în rândul sfinţilor (este şi o asemenea opinie, să nu-i zicem altcumva). Tudor Vianu (Poezia lui Eminescu, 1930, cap. Luceafărul), ponderat sau poate doar prudent (în epocă se înregistrează o carte care îl contrazice categoric), afirmă: „Poate că dacă elanul către Dumnezeu ar fi devenit disciplina fiinţei sale, o ultimă căldură binefăcătoare ar fi transformat pesimismul său în speranţă şi gândul către imobilitatea lumii în năzuinţa către perfecţiunea ei”, însă, aşa cum stau lucrurile, „sub valurile sensibilităţii sale, uneori vulcanice, alteori molcome şi dulci, simţim adâncul uneimari răceli”. Criticul vorbise despre „structura tripartită a lumii”, vizibilă în Luceafărul (om, stea, Dumnezeu), dar, în loc să adâncească ideea pe linia unei apropieri de viziunea creştină asupra existenţei, rămâne la moda vremii de a explica totul prin filosofia lui Schopenhauer. Obnubilând ceea ce ar fi izvor creştin la Eminescu, Vianu creionează un portret interior al poetului din care elimină tocmai substanţa care deschide orizonturile metafizice. Pentru Pompiliu Constantinescu, altfel un critic sagace, M. Eminescu este, nici mai mult nici mai puţin, „poet păgân” (V. Conferinţa la Radio Bucureşti Eminescu – poet păgân, din 14 oct. 1945, reluată apoi în diferite volume), dar „un poet al pământului nostru, legat de matca tradiţiei prin atâtea fire”; nu este un poet creştin, ortodox, „totuşi este al nostru, este cel mai cuprinzător geniu individual de geniu colectiv, fără să fie mistic creştin sau ortodox tematic”; ba, mai mult, „nu poate fi creştin, ci păgân, fiindcă nu cunoaşte nici un păcat, care este o frână în scrutarea Existenţei” (!)

Citind asemenea afirmaţii, e greu să credem, de nu i-am cunoaşte activitatea, că autorul nu se joacă de-a critica, punând de-a valma supoziţii şi sentinţe, concluzii pripite şi afirmaţii care se bat cap în cap, când nu sunt de-a dreptul aberante. Ioana Em. Petrescu, unul din cei mai prestigioşi eminescologi din ultimele decenii ale secolului trecut (Eminescu - poet tragic, 1994), vede în Eminescu un ateu şi, comentând, între altele, postuma Demonism, crede că poetul prezintă „o lume în care umanitatea, jucărie a răutăţii divine (s.n. - O. M.), oferă zeului plictisit spectacolul comic al ambiţiilor ei neputincioase”, fiinţele demonice ar fi „corespondentul uman al răutăţii divine (...) care au înţeles că puterea e condiţionată de nedreptate şi că pârghia e răul...” Îl recunoaştem cu greu pe Eminescu „al nostru” în aceste oglinzi de lectură. Este de necrezut că poetul care scrie Rugăciune, Colinde, colinde, Răsai asupra mea... ş.a. poate fi ateu, păgân, rece faţă de Dumnezeu. „Este Eminescu un necredincios?”, se întreabă Nichifor Crainic (Mihai Eminescu, în Spiritualitatea poeziei româneşti, Muzeul Literaturii Române, Buc., 1998, p. 60). Şi răspunsul vine de îndată: „Dacă zig-zagurile sale filozofice şi etice ne-ar îmbia să admitem această grozăvie, priveliştea sufletului său absorbit în cea mai fierbinte rugăciune ne umple de un sfânt fior şi ne determină să-i recunoaştem înălţimea spirituală. Cine se roagă să fie credincios nu poate fi un necredincios (trimitere la poezia Răsai asupra mea..., n.n. - O.M.) Cine şi-a pierdut credinţa şi speranţa, dar le cerşeşte înapoi ca daruri de la Dumnezeu, nu poate fi necredincios. Când Eminescu se spovedeşte în rugăciune spunând: Eu nu mai cred nimic şi n-am tărie, e ca şi cum ar repeta în alţi termeni cuvântul din Evanghelie: Cred, Doamne, ajută necredinţei mele...” Dar în faţa unor construcţii critice mai mult sau mai puţin subtile, mai mult sau mai puţin convingătoare, rămâne m ărturia peremptorie a operei, în oricare latură am deschide-o, fie poezie, fie proză, fie jurnalistică. Iată un răspuns celor care, în vremurile de acum, contestă credinţa noastră şi formele prin care ea se manifestă: „... cine nu ne lasă să fim ceea ce suntem a rupt-o cu conştiinţa noastră naţională şi cu simpatiile noastre intime, oricât de bune ar fi relaţiile lui internaţionale cu statul nostru...” (Mihai Eminescu – Ortodoxia, 2003, p. 124); Biserica noastră este „păstrătoarea elementului latin de lângă Dunăre”, aşadar „Cine-o combate pe ea şi ritualele ei poate fi cosmopolit, socialist, nihilist, republican universal şi orice i-o veni în minte, dar numai român (s. a. – M. E. ) nu e” ; „Noi, popor latin de confesie ortodoxă, suntem în realitate elementul menit a încheia lanţul dintre Apus şi Răsărit...” Credinţa lui Eminescu nu trebuie căutată numai în opera poetică. Chiar şi acolo, a trage concluzii dintr-un detaliu sau altul înseamnă a extrapola nepermis, în dauna imaginii de ansamblu. Pompiliu Constantinescu, pentru care, după cum am văzut, Eminescu e un „poet pă gân”, pleacă de la câteva referinţe culturale, într-adevăr identificabile în opera poetului, pentru a conchide că viziunea lui asupra lumii „e turnată în budism, platonism, demonism – fără elemente creştine” şi că „nicăieri Eminescu nu mângâie cu mila, cu iluzia vieţii de-apoi, cu învierea, cu idila lui D-zeu” (Eminescu – poet păgân, în O catedră Eminescu, Junimea, Iaşi, 1987, p. 233 – reproducerea conferinţei din 1945). Criticul extinde concluziile şi asupra publicisticii eminesciene, deşi numeroase texte, aşa cum vom vedea, îl contrazic: „Doctrinarul politic n-are nici el un substrat creştin, ortodox (...). Nici de aici măcar, unde ar fi fost cu putinţă, nu se pot scote elemente cât de sumare, care să-i configureze o fizionomie creştină...” (ibidem, p. 231). Nu este de mirare că în anii 50 autorii de manuale vor crea imaginea unui Eminescu „al nostru”, autor al poemului Împărat şi proletar, al cărui geniu a „intuit” că „religia (este) o frază inventată de dânşii”... De-ar fi să-i căutăm şi pe înaintaşii iconoclaştilor şi raţionaliştilor de azi, i-am găsi uşor în publicistica din aceeaşi perioadă a anilor ’45-’50, fiindcă şi atunci şi acum, se observă aceeaşi brutală imixtiune a politicului şi culturalului în viaţa de credinţă. Pregătită sau nu de intervenţii sub nume de prestigiu, cum era acela al lui Pompiliu Constantinescu, campania de schimbare a imaginii lui Eminescu seamănă izbitor cu aceea de denigrare a lui Eminescu din ultimii ani (v. „Dilema”, 27 febr.-5 martie, 1998, sub directoratul lui Andrei Ple şu, ş.a.). Iată ce i se contestă lui M.Eminescu: Ortodoxia. Detractorii moderni nu mai aduc în discuţie subiectul, poate şi pentru că sunt indiferenţi la EL, nu-i cunosc coordonatele sau pur şi simplu nu-l cred important, lucru explicabil întrucâtva pentru mentalitatea lor. Pompiliu Constantinescu îi nega lui Eminescu orice legătură cu Ortodoxia, nu numai cu creştinismul, deşi „este un poet al pământului nostru”. „În tot cazul, zice criticul, nu este un poet creştin, fiindcă elementele budiste, platonice, schopenhaueriene, romanticii germani (demonismul) nu configurează deloc imaginea unui poet creştin şi mai ales ortodox” (ibid., p. 230 şi urm.). Oare cum se împacă această imagine cu afirmaţiile lui Eminescu despre Ortodoxie, Biserică, sărbătorile noastre, înviere, toleranţa românilor ş. a.? Încă din 1870, când Eminescu abia publicase trei poeme importante în „Convorbiri literare”, se angajează în organizarea Serbării de la Putna, în care vede o triplă manifestare: a credinţei ortodoxe a românilor, a marcării unui eveniment şi a elogierii figurii lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. „ Crist a învins cu litera de aur a adevărului şi a iubirei, spune Eminescu, care semnează aceste rânduri în calitate de secretar al comitetului de organizare a serbării, Ştefan cu spada cea de flăcă ri a dreptului. Unul a fost libertatea, celălalt apărătorul evanghelului ei. Vom depune deci o urnă de argint pe mormântul lui Ştefan, pe mormântul creştinului pios, al românului mare”. Poate mulţi, când aud cuvintele unui preot în vreo predică despre afirmaţia lui Eminescu că „Biserica este mama neamului românesc” (şi, bineînţeles, Biserica Ortodoxă, nu alta!), cred că părintele exagerează ca să-i izbutească o figură retorică. „Biserica Lui Mateiu Basarab şi a lui Varlaam, maica spirituală a neamului românesc (s.n. – O.M.), care a născut unitatea limbei şi unitatea etnică a poporului, ea care domneşte puternică dincolo de graniţele noastre şi e azilul de mântuire naţională în ţări unde românul nu are stat, ce va deveni ea în mâna tagmei patriotice?” se întreabă Eminescu, apărând Biserica, cum trebuie să o facă orice bun creştin, de imixtiuni de toate felurile, care ţinteau, de cele mai multe ori, strângerea de capital politic. Numai cine nu vrea nu simte patosul din cuvintele poetului, căldura, energia pledoariei, autentic creştine. 

INEDIT. Varianta originala a poeziei lui Eminescu, “Criticilor mei”, cenzurata de Maiorescu: “Si c’o singur-creatoare/ Trasatura de condei/ Unor sa le dai viata/ Altor viata sa li iei”

 

La 122 de ani de la moartea controversata a lui Mihai Eminescu, inca nu stim totul despre opera sa. Noroc ca exista insa, pe langa niste Manolescu si Plesu sau Patapievici si Cartarescu, si oameni care studiaza in continuare tot ceea ce a scris ganditorul Eminescu, la virgula. Astfel, eminescologul Nae Georgescu, caruia i-am publicat cartea sa despre Boala si moartea si lui Eminescu pe site-ul Mihai-Eminescu.ro, creat de noi la 120 de ani de la uciderea poetului si jurnalistului national, a descoperit ca versiunea arhi-cunoscuta a poeziei “Criticilor mei”, asa cum apare in volumele editate pana acum, nu este cea reala, integrala. Doua strofe, cu un continut care poate avea o simbolistica aparte, au fost pur si simplu cenzurate de Titu Maiorescu la publicarea poeziei. Descoperirea profesorului Nae Georgescu va fi cuprinsa intr-o lucrare de referinta pentru eminescologie, aflata inca in lucru, in care sunt prezentate, inclusiv in facsimil, versiunile originale ale unor poeme comparativ cu cele cunoscute noua. In premiera, cred, nationala, va prezint astazi, de 15 iunie 2011, varianta originala a poeziei “Criticilor mei”, publicata cenzurat in decembrie 1983, la sase luni dupa arestarea si incarcerarea lui Eminescu, inceputul mortii civile a jurnalistului si luptatorului pentru romanism, in data fatidica de 28 iunie a acelui an, sub acuzatia de… nebunie si “terorism”.

Cu rosu sunt redate versurile cenzurate

CRITICILOR MEI

Multe flori sunt, dar putine
Rod în lume o sa poarte,
Toate bat la poarta vietii,
Dar se scutur multe moarte.

E usor a scrie versuri
Când nimic nu ai a spune,
Insirând cuvinte goale
Ce din coada au sa sune.

Dar când inima-ti framânta
Doruri vii si patimi multe,
S-a lor glasuri a ta minte
Sta pe toate sa le-asculte,

Ca si flori în poarta vietii
Bat la portile gândirii,
Toate cer intrare-n lume,
Cer vestmintele vorbirii.

De-unde iei privire clara,
Care’n liniste alege,
La gandiri menite vietii
Viata’n floare sa le-o lege.

Si c’o singur-creatoare
Trasatura de condei
Unor sa le dai viata
Altor viata sa li iei.

Pentru-a tale proprii patimi,
Pentru propria-ti viata,
Unde ai judecatorii,
Nenduratii ochi de gheata?

Ah! atuncea ti se pare
Ca pe cap îti cade cerul:
Unde vei gasi cuvâtul
Ce exprima adevarul?

Critici voi, cu flori desarte,
Care roade n-ati adus
E usor a scrie versuri
Când nimic nu ai de spus.

Mihai Eminescu

decembrie 1983

(ea este citata si anterior de Eminescu, intr-o scrisoare catre Slavici)

Sursa: Roncea.ro