VIDEO. Doamna Aspazia Oţel Petrescu - Mărturii la aniversare. Omagiul Muşatinilor Romaşcani.

Sursa: http://sfantulardealului.blogspot.ro

Creatorul popular Nicolae Purcărea a primit titlul de „Tezaur uman viu“ la vârsta de 90 de ani

Cel mai vîrstnic dintre cei trei meşteri populari distinşi cu titlul de „Tezaur uman viu“ este Nicolae Purcărea, care se pricepe ca nimeni altul la crestături şi sculpturi în lemn. La 90 de ani, el şi-a primit titlul de „tezaur uman viu“, din partea Ministerului Culturii în noiembrie 2013, după ce Serviciul de Cultură din CJ a făcut această propunere. „Nicolae Purcarea este, el însuşi, o poveste de viaţă împresionantă. A deprins meşteşugul pe care acum în stăpîneşte cu atîta desăvîrşire, în perioada în care a fost închis în temniţele comuniste“, a spus Adrian Văluşescu, cel care propus Ministerului Culturii să îi acorde titlul meşterului braşovean. Despre arta populară pe care o stăpîneşte, Nicolae Purcărea spune că este, de fapt, „o artă a identităţii poporului român“.


„Arta populară este cea care de-a lungul vremii nu a făcut altceva decît să adune în jur toate tradiţiile. Este un drum lung parcurs de arta populară, care îmbină acum utilul cu frumosul“, spune Nicolae Purcărea, care a adunat o parte din creaţiile sale în casa de pe Tocile nr. 15. Acolo îi aşteaptă pe cei care vor să vadă care este specificul românesc al sculpturii în lemn. „Cuvintele mele au mai puţină valoare decît creaţiile mele“, îi asigură Nicolae Purcărea pe cei care decid să îi viziteze muzeul amenajat în casa din Şchei.

Sursa: Monitorul Expres

INEDIT MAICA TEODOSIA (ZORICA LAŢCU). NOAPTEA DE CRĂCIUN.

Persoanele:

Bunica

Janett – nepoata ei

Îngerul I

Îngerul II

O voce în culise

Scena reprezintă o cameră în casa bunicii

          ACTUL I

          Tabloul I

La ridicarea cortinei, bunica - îmbrăcată în capot lung, aranjează nişte pungi într-un coşuleţ.

La intrarea Janettei, bunica doseşte coşuleţul. Este îmbrăcată în palton, pe care îl dezbracă şi-l depune în garderobă. Rămâne în uniformă de şcolăriţă.

          Scena I

Janett:   Sărut-mâna, bunicuţo!…

Bunica: Bine ai venit drăguţo!

Janett:   Vai, că tare-i frig afară

           Şi-i senin în astă seară!  

Bunica: Dar la şcoală ce-ai făcut?

Janett:   Păi prea bine n-am ştiut:

            M-antrebat la Naturale

            De stamine şi petale.

Îşi rânduieşte cărţile pe masă şi îşi face lecţiile (pauză).

Bunica:

          Doamne, ce frumos era

          În copilăria mea

          De Sfintele Sărbători,

          Ne veneau colindători

          Şi cântau cu glas duios

          Despre Pruncul Luminos!

          Şi Părintele venea,

          Toată casa o sfinţea

          Şi umbla din casă-n casă

          Cu icoana prea frumoasă,

          Şi era o bucurie

          Care n-are să mai fie.

          Uite, tu nu poţi să ai

          Bucuria ca din Rai,

          Şi nu crezi că-n astă seară

          Sfântul Prunc se naşte iară.

Janett:

          Taci bunico, ce vorbeşti

          Astea toate sunt poveşti!

          Noi am învăţat curat

          Că Christos n-a existat,

          Astea toate-s născociri

          Aiureli şi năluciri

          Că pe-atunci bietul popor

          Era tot neştiutor,

          Iar boierii, uite-aşa

          Ca să-l poată exploata,

          Născocit-au pe Iisus.

          Dânsul cică le-ar fi spus

          Robilor nedreptăţiţi,

          Că o să fie răsplătiţi,

          Zacă, tac şi rabdă toate:

          Exploatare, nedreptate.

          Deci tot basmul despre Cer

          Născocit e de boier!

Bunica:

          Ştiu că azi aşa gândiţi,

          Tare vă mai rătăciţi

          Căci sunt mulţi ce cred aşa.

          Pentru mine adevereşte

          Că, cuvântul se-mplineşte,

          Cele ce s-au proorocit

          Despre vremea ce-a sosit,

          Astăzi toate se-mplinesc

          Şi prea mult se-adeveresc.

          Tu nu vrei să crezi nimica,

          Dar Măicuţa Veronica

          Cea de Domnul Sfânt aleasă

          În Lume a fost trimeasă

          Ca să-L propovăduiască

          Şi ca să adeverească

          Mila Lui cea negrăită

          Spre făptura cea greşită!

          Eu am fost la Mănăstire

          Şi păstrez în amintire

          Toate sfintele cuvinte

          Ce s-au spus mai dinainte

          De duhul ce-l proorocesc

          Care astăzi se-mplinesc!

Janett:

          Păi matale te ţii scai

          Şi tot înainte-mi dai

          Cu sfintele proorociri;

          Astea toate sunt prostii.

Bunica:

          Vai, Janett, cât mă mâhneşti!

          Cum de tu nu te gândeşti

          Că azi e seara de Ajun

          Iar tăticul tău cel bun

          E lipsit de libertate,

          Să se bucure nu poate!

          Şi de marea Sărbătoare

          El, poate nici pâine n-are.

Janett:

          Ei, şi dacă mă gândesc

          Pot ceva să-i folosesc?

Bunica:

          Dac-ai vrea să te smereşti,

          Ai putea să-l foloseşti!

          Uite, hai să-ngenunchem

          Şi pe Domnul să-L rugăm

          Să ne dea o bucurie

          Şi tăticul tău să vie,

          Ca să prăznuim frumos

          De Naşterea lui Christos.

Janett:

Eu, bunico, zic aşa:

Ne putem noi tot ruga,

Dumnezeu e închipuire

N-are văz, nici auzire.

Ci te rog mult pe mata

Nu mă mai tot supăra,

Că am lecţii de făcut

Destul capul mi-am bătut.

          Bunica (cu blândeţe):

                   Draga bunicuţei, bine

                   Nu vrei să mă crezi pe mine

                   Dar eu nu sunt supărată,

                   Ai să înţelegi şi tu odată.

         

                    Tabloul II

          Janett învaţă; bunica scoate o Sf. Scriptură şi Ceaslovul şi se aşează în genunchi şi se roagă, face din când în când închinăciuni şi metanii aparte.

                   Scena a II-a

          Janett închide cartea şi o pune deoparte:

                   Ce problemă încâlcită

                   Tare mai sunt obosită!

                   Să mă culc, că e târziu

                   Mâine dimineaţă scriu.

                   Eu mă culc, bunico dragă

                   Mi-e un somn, de nu-i de şagă!

          Bunica:

                   Bine, culcă-te, dar vezi

                   Haina să nu o şifonezi.

                   Noapte bună, puişor!

                   Tabloul III

          Janett doarme în pat, bunica stinge slumina şi la candela aprinsă se roagă adâncită în rugăciune. Din când în când face metanii şi închinăciuni.

          Bunica:

                   O, Doamne, Tu, Cel fără de - nceput!

                   Cel Care în iesle astăzi Te-ai născut

                   Ascultă rugăciunea roabei Tale

                   Căci vin la Tine cu nespusă jale.

                   Tu ştii, Iisus al meu cât Te iubesc

                   Şi-aş vrea cu toţi ai mei să Îţi slujesc,

                   Dar astăzi Pruncule Dumnezeiesc

                   În casa asta singură-Ţi slujesc,

                   Căci fiul meu iubit e dus departe,

                   Janett cu-nvăţăturile deşarte

                   Cu înţelepciunea lumii cea drăcească

                   Nu poate Ţie, Doamne, să-Ţi slujească!

                   Ci Tu Iisuse, care-ai poruncit

                   Să ne iubim aşa cum ne-ai iubit,

                    Numai Tu singur poţi să înţelegi

                   Durerea mare a vieţii mele - ntregi.

                   Când văd că sânge din sângele meu

                   Astăzi hulesc Numele Tău mereu

                   Şi nu vor să-Ţi slujească Ţie

                   De Praznicul Tău sfânt nu vor să ştie.

                   Cu ale lumii gânduri se dezmierd

                   Şi astfel sufletele şi le pierd.

                   Şi eu Te rog cu sfântă îndrăzneală

                   Să curmi Tu blestemata învoială

                   Din sufletul copilei mele dragi,

                   Şi înspre Ceruri mintea să-i atragi!

                   Fă Doamne o minune şi-i arată

                   Puterea Ta cu totul minunată

                   Ca ea să vadă Sfânta Ta Lumină

                   Şi să-Ţi slujească în dragoste deplină!

                   Măicuţa Domnului, Tu, care

Eşti proslăvită fără de asemănare

La Fiul Tău Cel Sfânt să mijloceşti

Şi cererea aceasta să-mi plineşti!

ACTUL II

E întuneric, candela arde, bunica şi Janett aud deodată din culise o voce cântând:

În astă noapte iarăşi vii

Prea Sfinte Copilaş,

Şi-acum în orele târzii

Îţi cauţi un sălaş.

Dar tot Pământul cufundat

În moarte şi în somn,

Nu simte că l-a cercetat

Al Îngerilor Domn!

Tu treci străin din loc în loc

Şi-n Lumea ce-ai zidit,

Nu ai nici vatră şi nici foc

Nici pat de odihnit.

Odinioară, cel puţin,

Păstorii Te-au primit,

Dar astăzi Pruncule Divin

De toţi Eşti prigonit.

Şi astăzi nici o iesle n-ai

Într-însa să Te culci,

Şi nici măcar un fir de pai

Nici boi cu ochii dulci.

Doar câte un creştin, arar

În sufletu-i smerit,

Ca unui scump mărgăritar

Locaş Ţi-a pregătit.

Acolo vii cu Cerul Tău

Şi-ntr-însul locuieşti,

Biserică lui Dumnezeu

Tu inima-i sfinţeşti.

Şi cei ce-n taină Te-au primit

Şi nu Te pot uita,

Cu suflet cald şi umilit

Îţi cântă Ţie aşa:

Tu, Cel Ce astăzi Te-ai născut

Din sânul Prea curat

Cuvinte fără de-nceput

În veci fii lăudat!

Rămâi în noi Iisuse blând,

Cu Cetele cereşti

Strigăm la Tine toţi, cerând:

Să nu ne părăseşti!

Scena a III-a

Intră Îngerul 1 cu ieslea în care este culcat Pruncul. Îngerul 2, cu bradul aprins.

Îngerul 1:

În noaptea asta clară şi geroasă

Cu Pruncul am umblat din casă-n casă

Dar vai, abia ici-colo în oraş

I S-a pregătit Pruncuţului sălaş,

Căci mai în toate casele, creştinii

Uitat-au azi de Praznicul Luminii

Şi-şi văd de treburile lor lumeşti

Şi grijă n-au de cele sufleteşti.

          Îngerul 2:

                   Dar vezi, bătrâna asta de colea

                   Cu sufletul şi părul ca de nea

                   Pe Pruncul Sfânt cu dor L-a aşteptat

                   Şi ca să-i vie-n casă s-a rugat!

          Îngerul 1:

                   Şi a venit Pruncuţul Cel Ceresc

                   Sfinţind cu Harul Lui Dumnezeiesc

                   Această casă şi pe cei din ea,

                   Pe veci cu binecuvântarea Sa.

          Îngerul 2:

                   Şi aşa precum bătrâna s-a rugat

                   Minunea îndoită s-antâmplat

                   Odată cu a Pruncului venire,

                   Un suflet s-a întors din rătăcire.

         

          Bunica (se ridică, stă o clipă uluită, şi zice):

                   O, Doamne, ce-mi văd ochii păcătoşi:

                   Aceştia sunt doi Îngeri prea frumoşi!

                   Şi oare ce-au adus cu ei? O, iată:

                   E Pruncul Sfânt în ieslea luminată!

                   Ci scoală-te, copilă, haide vezi

                   Cu ochii tăi minunea, ca să crezi!

          Janett (trezindu-se):

                   Ce-i, ce-i bunico?

                   Ce minunţie!

                   Oare ce ai spus matale, aşa să fie?

          Bunica se duce la colţul de icoane, ia tămâia şi aprinde, tămâiază pe Prunc, apoi îngenunche la iesle.

          Janett:

                   Şi eu vreau către Pruncul Sfânt să vin

                   Şi către El cu dor să mă închin!

                   O, iartă-mă copilule Iisus

                   De vorbele ce-aseară Ţi le-am spus,

                   Dar până azi eu nu Te cunoşteam

                   Şi în cuvântul sfânt eu nu credeam.

                   E drept, bunica multe mi-a mai spus

                   De Tine, Sfinte Pruncule Iisus,

                   Şi ştiu că Tu eşti blând şi iertător

                   Cu cei ce lasă drumul pierzător

                   Şi cei ce vin la Tine umiliţi,

                   Zicea bunica, că vom fi primiţi.

                   Şi eu acum la Tine vin, înfrântă

                   Şi cad la Tine în Noaptea asta Sfântă,

                   Primeşte-mă ca pe acel tâlhar

                   Şi-mi dăruieşte Doamne şi un dar:

                   Adu-mi acasă pe iubitul tată

                   În Noaptea asta binecuvântată!

          Îngerul 1:

                   Copilă, Pruncul Cel Dumnezeisc

                   Primeşte pe toţi cei ce se căiesc.

                   Şi iată, sunt trimis din Cerul Sfânt

                   Ca să-ţi aduc acest cuvânt:

                   Tăticul tău cel drag este pe drum

                   Şi va sosi acasă acum, acum.

                   Ca-n bucuria cea desăvârşită

                   Să simţi milostivirea cea negrăită

                   A Acelui Care-I fără de-nceput

                   Şi azi, ca acum, în iesle s-a născut!

                                             I

                   Cerul azi e-ntunecat

                   Şi Pământul s-a spurcat

                   O, Iisuse vin, Pruncule Divin!

                                   II

                   Vino Tu ca să sfinţeşti

                   Inimile româneşti

                   O, Iisuse vin, Pruncule Divin!

                  

                                  III

                   Tu cu Maica Ta Să vii

                   Şi n suflet Te-om primi

                   O, Iisuse vin, Pruncule Divin!

                  

                                 IV

                   Ca păstorii-n Betleem

                   Către Tine noi cădem

                   O, Iisuse vin, Pruncule Divin!

                  

                               V

                   În Lume nu ne lăsa

                   Du-ne colo-n casa Ta

                   O, Iisuse vin, Pruncule Divin!

                  

                                                SFÂRŞIT.

Parintele Nicolae Steinhardt: Jertfa, marturisirea si curajul crestinesc al Sfantului Arhidiacon Stefan. Hristos ne cere sa fim netematori, indrazneti, neinfricati si nestaviliti de necazuri, suferinte, ba si de moarte. De nu, vom fi inrobiti si batjocoriti in lumea aceasta, ne vom pierde libertatea pe pamant prin lasitatea noastra data pe fata si ne vom pierde si mantuirea.

...Ce deducem? Ce concluzie tragem din relatarea de la Fapte? Una si neindoielnica: Hristos iubeste curajul, El care de atatea ori a spus: nu te teme, nu va temeti, nu va inspaimantati, nu fiti fricosi, pentru ce sunteti fricosi, indrazneste, indrazniti, indrazniti, Eu am biruit lumea. In vreme ce la Apocalipsa dezvaluita Sfantului Evanghelist Ioan, fricosii sunt cei dintai mentionati (cap. 21, v. 8) printre cei sortiti iezerului de foc.
Sfantul Stefan aceasta chiar este: pilda de curaj crestinesc: el crede, isi marturiseste credinta, nu se leapada ori rusineaza de Hristos si primeste sa moara pentru El.
Textele evanghelice fundamentale fata de care martirul Stefan si-a dovedit prin moarte devotamentul, sunt patru la numar si suna cum nu se poate mai limpede, aratand deslusit ce asteapta Hristos de la aceia care cuteaza a spune ca-i sunt ucenici. Sa le citim in intregime, cu toate ca tuspatru exprima aceeasi idee: Matei 10, 32-33: "Oricine va marturisi pentru Mine inaintea oamenilor, marturisi-voi si Eu pentru el inaintea Tatalui Meu, Care este in ceruri. Iar cel ce se va lepada de Mine inaintea oamenilor si Eu ma voi lepada de el inaintea Tatalui Meu, Care este in ceruri."
Marcu 8, 38: "Caci de cel ce se va rusina de Mine si de cuvintele Mele in neamul acesta desfranat si pacatos, si Fiul Omului se va rusina de el, cand va veni intru slava Tatalui Sau cu sfintii ingeri."
Luca 9, 26: "Caci de cel ce se va rusina de Mine si de cuvintele Mele, de acesta si Fiul Omului se va rusina, cand va veni intru slava Sa si a Tatalui si a sfintilor ingeri."
Luca 12, 8-9: "Oricine va marturisi pentru Mine inaintea oamenilor, si Fiul Omului va marturisi pentru el inaintea ingerilor lui Dumnezeu. Iar cel ce se va lepada de Mine inaintea oamenilor, lepadat va fi inaintea ingerilor lui Dumnezeu."
Textelor acestora le-a dat ascultare deplina Sfantul Stefan, care nu s-a rusinat, nu s-a lepadat, si-a infruntat acuzatorii si a ramas neclintit in credinta sa pana la moarte.
Un alt text fundamental pentru problema curajului si a lepadarii de Hristos, il gasim in Epistola catre romani, capitolul 10, versetul 10: "Caci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se marturiseste spre mantuire."
Textul acesta pare a-i fi fost calauza celui pe care-l praznuim astazi si gandesc ca trebuie sa ne fie si noua indreptar permanent.
Sfantul Apostol Pavel ne invata ca nu ajunge credinta launtrica, oricat ar fi ea de sincera, de calda, de adanca. Nu ajunge. Mai este negresit nevoie, de vrem sa ne mantuim, de marturisirea ei cu gura ori de cate ori suntem pusi in situatia de a vadi cine suntem, ce credem si ce hram purtam. Despre aceasta indatorire a crestinilor am mai avut prilejul sa vorbim. Nu strica totusi deloc sa repetam: daca nu-l marturisim pe Hristos cu gura, adica public, cu glas puternic si nesovaitor, oricare ar fi riscurile implicate de aceasta profesiune de credinta a noastra, in zadar ni se pare ca-L iubim pe Hristos si ne amagim cu iluzia ca suntem crestini. Ori poate ca-L si iubim, in parte, nevolnic, temporar, subred, necinstit. Sfantul Stefan ne arata cum se cade sa ne purtam si in ce fel va sa ne dovedim, la nevoie, crestinatatea.
Textul de la Romani 10, 10, va invit, frati crestini, sa-l luati foarte in serios si-n intelesu-i cel mai categoric. Nu va imbatati cu apa rece rostind in sinea voastra: Il iubesc pe Domnul in taina, nu indraznesc a-L marturisi cu glas tare, de va fi nevoie ma voi si lepada de forma de El, Il voi lepada pentru ca sa nu mi se intample necazuri ori sa intampin greutati. "De forma" nu exista, e o iluzie, un siretlic pe care vi-l pune la indemana diavolul, o minciuna a sa. Daca - in orice fel - Il tagaduim pe Hristos in fata oamenilor, a semenilor nostri, daca le dam acestora impresia ca nu suntem tari in credinta noastra, ca ne jucam cu ea de-a v-ati ascunselea, ca o schimbam ca pe o haina, l-am si lepadat pe Hristos fara a mai fi nevoie sa aducem jertfe idolilor. A lua, bunaoara parte la adunari ateiste, a sustine o doctrina ateista (ori a si achiesa la formularea ei), a ne feri sa facem acele gesturi ori a rosti acele cuvinte care ne vadesc a fi ceea ce suntem, inseamna a ne rusina de Hristos si prin urmare a ne meni sa fim lepadati de El in ziua Judecatii. (...)

Parintele Nicolae Steinhardt

Meditaţie de Crăciun a mucenicului Mircea Vulcănescu. Pentru cine S-a născut Hristos?

… Ţie, aşadar, căruia ţi-a murit ce ţi-a fost drag, ţie, căruia ţi s-a stricat jucăria, ţie, celuia care te vezi păcătos, bicisnic, ţie, celuia care ai ucis atâtea lucruri sfinte, ţie, pe care viaţa te-a zdrobit şi pe care te paşte deznădejdea, iată că ţi s-a născut prunc. Ţie. Acesta a venit, anume pentru tine, ca să îţi zică să nu fii întristat, să vindece rănile tale, să şteargă lacrimile tale, să-ţi spună că, la El, nimic din tot ce avu preţ nu are moarte; că strădania ta nu va fi zadarnică; că ruga ta s-a auzit la cer; că El a venit să mântuie tocmai ceea ce era pierdut.

La El ai să recapeţi curăţia, ai să redobândeşti gustul de viaţă, ai să te afli iar întreg, pe tine însuţi strălucitor, împlinit până la statul fiinţei tale adevărate, cu tot ce ai încercat, tot ce n-ai izbutit şi ai să vezi că la El nu e pentru nimic moarte, ci numai Înviere, Bucurie, Strălucire şi Viaţă fără de sfârşit.

O, dacă ar putea, numai, ochii tăi, ochii mei, să vadă Bucuria îndurării Sale. Poate că am orbi, de bucurie“.