






Ei bine, am fost la Petru Vodă, unde am rămas 4 zile.A fost un drum lung, dar foarte frumos, cu cântece, cu Gheorghe Zamfir, cu Tudor Gheorghe, cu Doina Aldea.
Am ajuns acolo.Nu am eu puterea să descriu ceea ce simţi şi ceea ce devii în momentul în care vezi cerul şi stele aproape de tine, de parcă le poţi chiar atinge, însă e o senzaţie minunată.
Am intrat la Părintele Iustin, într-o cămăruţă caldă în care încăpeau maxim 5 persoane.Deşi era foarte multă lume afară, iar Părintele nu se simţea tocmai bine, ne-a vorbit, încet ce-i drept, dar parcă mai mult îl auzeai cu inima decât cu urechile, şi un singur lucru ni l-a zis tare şi răspicat:"De când eram copil şi l-am citit pe Eminescu, mi-am zis:Un aşa geniu nu are cum să moară la 39 de ani."Ne-a asigurat că noi suntem viitorul şi ca trebuie să luptăm, ne-a îmbărbătat cu un pahar de vin roşu şi ne-a binecuvântat.
Un lucru vi-l spun sigur:La Petru Vodă e o altă lume!
Am trecut apoi în grabă şi pe la Sihăstria, iar drumul spre casă a fost la fel de frumos, dar parcă mai liniştit.
Şi pentru că a fost vară, nu puteam să nu văd şi marea.Mi-a plăcut şi nu mi-a plăcut.Cu părere de rău, nu cred că vara care vine am să mai am curajul să spun Costineşti, pentru că relaxare în mizerie nu se poate.Dar prietenii au acoperit gustul amar lăsat de peisaj, iar Rareş a avut grijă să mă îndulcească cu clatite uriaşe.
Am fost apoi în tabără la Hunedoara.Ne-a plăcut.Deşi organizatorii de la Costeşti nu prea s-au ţinut de cuvânt şi ne-au cam dat planurile peste cap, am reuşit să vedem cetăţile Blidaru, Costeşti, Sarmizegetusa Ulpia Traiana şi Regia.Ghizii noştri au fost cam rezervaţi în explicaţii, dându-ne exact răspunsurile de care ne temeam, la unele întrebări mai incomode:"Asta nu pot să vă zic eu", "Aici părerile sunt împărţite", etc.Oricum încercările acestea de eschivare, nu au făcut altceva decât să ne deschidă apetitul.
Am trecut pe la Prislop.Am fost la mormântul Părintelui Arsenie Boca, unde ne-a dat o lecţie de viaţă un copil de 10 ani şi unde am văzut cum arată puritatea pe figura unei fetiţe care se juca cu ceară(cea din fotografie).
Am văzut o defilare a dacilor şi a romanilor, am primit margarete, am făcut focuri de tabără, am cântat şi la plecare am uitat câte ceva.Ne-a părut rău că nu am ajuns la cei doi bătrâni despre care am auzit că locuiau undeva mai sus de cetatea Costeşti(care era şi ea destul de sus) , că nu coboară în sat decât de două ori pe an, şi că beau încă apă din nişte conducte construite de daci.
Am ajuns acasă obosiţi dar fericiţi.
Şi pentru că vacanţa aproape se termina, am mai simţit nevoia de încă o plecare.Am fost la Bucureşti la festival.Deşi dorinţa mea e să ajung odată şi-odată la Coachella, am zis că m-aş putea încălzi şi cu trei zile de festival la Bucureşti.A fost frumos şi aici, am împlinit un an, ne-am distrat pentru că suntem încă tineri şi am suferit la meciul României, pe o terasă din mijlocul Bucureştiului.Acolo aveau un mod ciudat de a ne ura bun venit: aruncau cu apă pe geam.Aveau şi de ce până la urmă.Ne-am dat seama de asta abia când nu ne mai auzeam unii pe alţii şi am înţeles că acolo nu se doarme noaptea.Ne-am întors cu gânduri bune şi cu chef de şcoală.
N-am reuşit să ajungem în prima zi de clasa a 12a pentru că am plecat la Aiud.Aceeaşi atmosferă cuprinzătoare ca şi anul trecut, aceeaşi lacrimă la auzul imnului legionarilor, dar parcă tot mai puţini au rămas.Ne-am oprit şi la mormântul lui Gavrilă Ogoranu.
Apoi am plecat din nou spre casă.
În rest, ne-am continuat orele de sculptură cu domul Nicolae Purcărea, am intrat serios în postura de majori, ne gândim temeinic la ce vom face după bac şi acum câteva zile ni s-a deschis o
Aşadar...ce ne rămâne de făcut?Să cultivăm în continuare seminţe bune pentru ca ceilalţi să le poată culege roadele.
Pe timpul când era stareţ la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus (1940 – 1949), fiind sub ascultarea canonică a mitropolitului Nicolae Bălan al Ardealului, părintele Arsenie făcea pastoraţie peripatetică (cu paşii) în satele Ardealului, dar şi cu trenul ori cu vreun automobil în oraşele Transilvaniei. Era invitat să ţină predici ori conferinţe, aşa cum după Revoluţie a fost invitat părintele Teofil, care şi el vieţuieşte la Mănăstirea Brâncoveanu.
Aşa a ajuns părintele Arsenie în municipiul
Sursa: http://www.fundatiaarsenieboca.ro/
"Vreau să vă atrag atenţia în legătură cu cât de departe putem merge cu tehnologia IT în viaţa privată a persoanelor. De exemplu în România, urmând recomandările Uniunii Europene, a fost adoptată o lege privind stocarea apelurilor telefonice. Legea a fost respinsă de Curtea Constituţională, iar în România a fost o dezbatere extrem de largă pe această temă. Probabil în ţările foste comuniste este mult mai dificil să le explici cetăţenilor de ce aceste date trebuie să fie stocate şi folosite de autorităţi în caz de necesitate", a apreciat şeful statului, referindu-se la Legea privind stocarea datelor telefonice.
Băsescu a arătat că din cauza modului în care s-a exercitat puterea de către fostul regim, românii, dar şi cetăţenii celorlalte state foste comuniste, au reacţii mai dure legat de supravegherea activităţilor lor private de către autorităţile statului. "Sentimentele populaţiei legate de supravegherea activităţilor private sunt mai dure decât în alte state democratice, unde încrederea cetăţeanului în stat este mai mare, este un obicei al vieţii de zi cu zi. În ţara noastră încrederea faţă de ceea ce statul ar putea face cu asemenea date este redusă, din cauza experienţelor din ultimii 50 de ani. Am făcut această paranteză pentru a vă da abordarea corectă asupra acestei regiuni a lumii", a spus Traian Băsescu.
MCSI (Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale) va analiza motivarea Curţii Constituţionale, care a declarat neconstituţionale dispoziţiile legii privind stocarea datelor telefonice, pentru a găsi soluţii în conformitate cu legile româneşti, dar şi cu directivele europene, în vederea evitării începerii procedurii de infringement.
"Ministrul comunicaţiilor şi societăţii informaţionale, Gabriel Sandu, a susţinut, încă de la preluarea mandatului, faptul că există posibilitatea ca Legea 298/2008, în forma actuală, să îngreuneze şi să blocheze activitatea furnizorilor de servicii şi reţele publice de comunicaţii electronice care ar putea să aibă dificultăţi în asigurarea într-un mod unitar gestionarea procesului de reţinere şi prelucrare a datelor. Totodată, Gabriel Sandu consideră că nu toţi operatorii sunt pregătiţi conform prevederilor legale pentru a respecta confidenţialitatea datelor solicitate, respectiv accesate", se precizeată într-un comunicat al Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, remis NewsIn pe 9 octombrie.
Pentru a se evita începerea procedurii de infringement pentru România, pentru nerespectarea directivelor europene, Ministerul Comunicaţiilor se va consulta cu serviciile Comisiei Europene pentru a analiza situaţia creată de declararea drept neconstituţională a legii care transpune directiva europeană privind reţinerea datelor, în vederea identificării posibilelor soluţii pentru ca legislaţia românească să fie conformă cu acquisul comunitar.
Conform Legii nr. 298/2008, operatorii de telefonie fixă şi mobilă sunt obligaţi să stocheze pentru şase luni anumite date despre apelurile din reţea şi să le pună la dispoziţia autorităţilor competente în activităţile de cercetare, de descoperire sau de urmărire a infracţiunilor grave.
Legea nr. 298/2008 transpune Directiva 2006/24/CE, care urmăreşte armonizarea la nivelul Uniunii Europene a legislaţiei referitoare la obligaţiile furnizorilor de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii cu privire la reţinerea anumitor date în scopul utilizării în cadrul activităţilor de cercetare, descoperire şi urmărire a infracţiunilor grave.
Curtea Constituţională (CCR) a declarat pe 8 octombrie neconstituţională Legea nr 298/2008, care implementează directiva europeană privind stocarea datelor telefonice şi de e-mail. CCR a luat în discuţie o excepţie invocată de Comisariatul pentru Societate Civilă în cadrul unui proces intentat companiei de telefonie mobilă
În excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Comisariatul arată că Legea 298 nu ar respecta dispoziţiile mai multor articole din Constituţie care reglementează drepturi fundamentale ale omului: articolul 28, privind secretul corespondenţei, articolul 26 privind viaţa intimă familială şi privată, articol 25 privind libera circulaţie şi articolul 30 privind libertatea de exprimare.
Băsescu: Într-un stat totalitar, progresele IT pot deveni instrumente de opresiune
Preşedintele Băsescu a declarat, la Forumul Global IT&C, că două teme sunt importante când se vorbeşte despre informatizare- debirocratizarea şi reducerea costurilor cu ajutorul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor şi siguranţa datelor personale în contextul utilizării serviciilor electronice.
Preşedintele Traian Băsescu a vorbit, la Forumul IT&C, despre modul în care trebuie abordate evoluţiile tehnologiei, apreciind că statele, mai ales cele care nu au avut experienţa comunismului, trebuie să reflecteze asupra importanţei unui sistem de valori care să orienteze modul în care sunt utilizate posibilităţile uriaşe oferite de ştiinţa şi tehnologia în relaţiile cetăţeanului cu autorităţile.
El a arătat că statele care au avut experienţa comunismului ştiu mai bine să aprecieze libertatea politică, dar sunt conştiente şi că
excesul de putere în mâna statului înseamnă tiranie, corupţie, ineficienţă. "Ştim că aflate la dispoziţia unui guvern totalitar, progresele ştiinţei şi cele ale industriei IT pot deveni instrumente de opresiune", a subliniat preşedintele.
"Nu dorim, deci, pentru viitor, o lume în care informatizarea să permită birocraţilor guvernamentali să privească discreţionar în viaţa noastră, în fişa noastră medicală, în situaţia noastră financiară, în alimentaţia noastră sau în modul în care ne creştem copiii.
În cadrul unei societăţi libere, tehnologia informaţiei trebuie să fie un mijloc deosebit de important pentru libertatea de exprimare, pentru asigurarea accesului public la informaţii şi pentru asigurarea unui mediu concurenţial, care să stimuleze creativitatea", a pledat şeful statului.
Băsescu a oferit exemple în care utilizarea aplicaţiilor ITC este benefică, arătând că în sectorul financiar bancar în special, în privinţa sistemelor de plăţi prin mijloace electronice, se poate genera direct sau indirect o economie importantă, care ar putea depăşi chiar 4% din PIB-ul României. Pe de altă parte, a arătat Băsescu, sistemul de plată electronică implică un proces transparent, care face dificilă neraportarea veniturilor, iar astfel se poate reduce economia subterană. "Spre exemplu, pentru România, sistemele electronice de plată pot reduce cu 10-15% economia subterană, echivalentul a câtorva miliarde de euro", a spus preşedintele.
Informatizarea are un rol important şi în modernizarea, eficientizarea şi descentralizarea administraţiei publice din România, a arătat Băsescu, precizând că până în septembrie, peste 9.554 de instituţii publice au fost incluse în sistemul electronic naţional, în comparaţie cu doar 800 de instituţii, la începutul anului 2009.
"De asemenea, numărul de licitaţii în sistem electronic de achiziţii publice a crescut de la sub 2% la peste 12 % în anul 2009", a mai arătat Băsescu, precizând însă că, pe de altă parte, aceste progrese tehnologice la nivel global pot fi sursa unor noi riscuri, extrem de grave.
"Este suficient să menţionăm că acum şi terorismul dispune de un potenţial tehnologic ameninţător pentru noi toţi. Pentru apărarea suveranităţii naţionale, a ordinii de drept şi a asigurării libertăţii cetăţenilor este legitim ca guvernele democratice să se folosească de cele mai avansate mijloace tehnologice de care pot dispune, pentru a contracara aceste ameninţări, dar asta nu trebuie să însemne monitorizarea tuturor cetăţenilor de către autorităţi, ci presupune numai a acţiona conform legii împotriva celor implicaţi în activităţi de terorism, spionaj, crimă organizată", a susţinut preşedintele, arătând că o astfel de atitudine nu presupune o încălcare a libertărilor individuale, ci un mod de apărare.
Preşedintele a vorbit şi despre evoluţiile României în ce priveşte sectorul ITC, arătând că
De asemenea, Băsescu a amintit că România a devenit una din cele mai importante pieţe pentru producţia software din lume, companii precum IBM, Microsoft, Ericson, Intel, Hewlett Packard fiind ancorate puternic pe piaţa românească. "Acesta este pentru un mine un semn extrem de important că România se modernizează într-un ritm rapid, chiar dacă acest nu este încă recunoscut de toată lumea, mai ales la noi acasă", a spus Băsescu.