200 de ani de dezbinare şi intervenţii brutale ale ruşilor în treburile Bisericii Ortodoxe Române.

Sâmbătă şi duminică, Patriarhul Rusiei Chiril se va afla în Republica Moldova, pentru a marca cei 200 de ani de la înfiinţarea Eparhiei de Chişinău şi Hotin, de fapt două secole de prezenţă a Bisericii Ortodoxe Ruse în Basarabia. Cu această ocazie, s-au spus şi se vor spune multe despre cât de legaţi suntem de spaţiul pravoslavnicilor ruşi. „Adevărul“ le-a oferit tribuna specialiştilor. În cele patru pagini ale ediţiei de joi, 5 septembrie, veţi afla toată tragedia noastră, despre cum canoanele bisericeşti nu admit cuceririle teritoriale, aşa cum s-a întâmplat în 1812 şi 1940, despre ingerinţele ruşilor în organizarea Bisericii din Ţările Române încă de la 1792, dar şi despre un personaj controversat propus acum spre canonizare - Mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni. Acest ierarh a slujit Imperiul Rus cu trup şi suflet şi drept răsplată a obţinut toate ordinele şi distincţiile pe care şi le-a dorit. Unii specialişti susţin că tot el a avut merite pentru conservarea stării de fapt şi că nu a admis rusificarea noastră. Concluziile le faceţi dumneavoastră. Publicăm pentru început opinia academicianului Andrei Eşanu Limba română a fost scoasă din Biserică, fiind înlocuită cu rusa şi slavona După cele patru războaie ruso-otomane deosebit de îndelungate (patru-şase ani fiecare) din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea - începutul secolului al XIX-lea, care s-au desfăşurat în mare parte pe teritoriul Moldovei, ţara fusese adusă la o sărăcie cumplită. În aceeaşi situaţie se pomeni Mitropolia Ţării Moldovei cu toate structurile subordonate ei (episcopii, mănăstiri, schituri şi biserici). Atât populaţia, cât şi Biserica trebuia să asigure numeroasele armate ruseşti cu alimente, furaje, mijloace de transport, braţe de muncă pentru repararea cetăţilor, drumurilor şi podurilor, o parte considerabilă a veniturilor mănăstireşti, sume enorme de bani, erau trimise pe conturile unor patriarhii, mănăstiri din Orientul ortodox şi Muntele Athos, cărora erau închinate. În asemenea condiţii, ierarhii moldoveni din acea perioadă (Iacob Putneanul, Leon Gheucă, Iacob Stamati, Amfilohie Hotiniu, Veniamin Costache ş.a.) încercau cu mijloace modeste să controleze şi să redreseze situaţia în episcopii, mănăstiri, schituri şi biserici prin deschiderea şi întreţinerea unor şcoli pentru instruirea clerului, prin tipărirea cărţilor de cult şi de manuale şcolare, prin reglementarea vieţii religioase şi menţinerea unui climat moral duhovnicesc în condiţii deosebit de vitrege. Dar greutăţile care s-au abătut asupra Moldovei şi Bisericii ei s-au complicat şi mai mult prin ruperea din trupul ţării a ţinuturilor Cernăuţi, Suceava şi Câmpulung, cu cele mai vechi centre episcopale şi mănăstireşti, între care Episcopia Rădăuţi şi sfintele lăcaşe Putna, Voroneţ, Humor, Moldoviţa, Suceviţa ş.a. în total 23 de mănăstiri cu vastele lor domenii care au fost anexate la Imperiul Habsburgic. Ocupanţii ruşi l-au alungat pe mitropolitul moldovei În urma războiului ruso-otoman din 1806-1812 Moldova pierde spaţiul dintre Prut şi Nistru pe care erau situate vechile centre mănăstireşti Căpriana, Condriţa, Hâncu, Suruceni ş.a. precum şi alte 20 mănăstiri şi schituri, 900 de biserici de pe la oraşe, târguri şi sate, care odinioară erau subordonate Mitropoliei Moldovei şi Sucevei cu sediu la Iaşi. În urma anexării Basarabiei la Imperiul Ţarist şi a instalării graniţei nedrepte pe Prut, acestea au fost rupte după 1812 de episcopiile şi ierarhii lor de la Iaşi şi Huşi. Trebuie de asemenea de subliniat faptul că în timpul războaielor arătate mai sus, autorităţile ruse au căutat să treacă sub controlul lor nu numai structurile laice (fiscale, administrative ş.a.), dar şi cele bisericeşti prin înlăturarea ierarhilor moldoveni şi întronarea în locul lor a unor ierarhi ruşi. De exemplu, în 1808 Mitropolitul Moldovei Veniamin Costache a fost scos din scaun şi în locul lui a fost instalat ierarhul Sfântului Sinod al Bisericii Ruse Gavriil Bănulescu-Bodoni, care după încheierea păcii de la Bucureşti (28 mai 1812) s-a retras în teritoriul proaspăt anexat de Rusia ţaristă, numit ulterior Basarabia. Aceluiaşi ierarh ţarismul i-a încredinţat formarea în noua provincie a unei noi mitropolii cu sediu la Chişinău, eveniment care s-a produs în 1813. Fiind român de obârşie, Bănulescu-Bodoni înţelegea prea bine că provincia ruptă din trupul Moldovei era populată de români. Realizând că pe Prut a fost instalată o graniţă impenetrabilă, deşi îndeplinea poruncile venite de la Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, ierarhul a încercat să păstreze vechile tradiţii ale bisericii strămoşeşti pe care înţelegea să le perpetueze prin carte şi învăţământ în limba română, prin reglementarea vieţii monahale şi religioase în general, prin trecerea celei mai bogate mănăstiri din Basarabia – Căpriana din subordonarea mănăstirii Zografu de la Athos în cea a Casei Eparhiale din Chişinău, ş.a. Dacă la început acţiunile întreprinse de primul mitropolit al Basarabiei a avut un anumit efect pozitiv, treptat, după moartea sa (1821), scaunul mitropolitan este coborât la unul episcopal şi va fi ocupat până în 1917 exclusiv de ierarhi de etnie rusă. Aceştia au depus permanent eforturi pentru substituirea cărţii, învăţământului şi serviciului divin în limba română cu cel în limba slavonă şi de comunicare în limba rusă în mediul mănăstiresc şi bisericesc. După moartea Mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni (1821), scaunul mitropolitan va fi ocupat până în 1917 exclusiv de ierarhi de etnie rusă. Andrei Eşanu, academician Cerere de preoţi şi monahi ruşi Atât de la Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, cât şi din partea ierarhilor ruşi de la Chişinău mereu erau înaintate cerinţe de a spori numărul preoţilor care să propovăduiască în limba rusă şi pe la mănăstiri să fie aduşi cât mai mulţi monahi ruşi, iar în capul comunităţilor mănăstireşti să fie instalaţi stareţi veniţi din guberniile ruseşti. La hotarul anului 1917-1918, în Basarabia aproape că lipseau preoţi şi monahi cu studii teologice superioare, puţini erau şi cu studii seminariale. Or, la începutul secolului al XX-lea în Basarabia limba română mai rămânea încorsetată în grafia chirilică medievală. În asemenea condiţii timp de un secol şi ceva băştinaşii din Basarabia au fost ţinuţi departe de lumina cărţii şi a conştiinţei de neam. Astfel, aflarea îndelungată a Basarabiei în subordonarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a avut urmări dintre cele mai grele pentru cultura şi spiritualitatea marii majorităţi a populaţiei. Aceste consecinţe, amplificate de regimul sovietic ateist, se resimt din plin până astăzi. Revenirea la vechea matrice a spiritualităţii şi unităţii româneşti rămâne un deziderat al mişcării noastre spre lumină, credinţă şi dreptate. Andrei Eşanu, academician Biserica Ortodoxă Rusă şi-a extins jurisdicţia sa asupra Basarabiei contrar canoanelor bisericeşti Doctorul în Teologie Ortodoxă Romeo Cemîrtan susţine că Patriarhia românilor din Basarabia e la Bucureşti, nu la Moscova, acest lucru fiind stipulat în canoane, care condamnă extinderea şi menţinerea unei biserici naţionale asupra altei etnii. 

Vedeţi aici un material despre aspectul canonic

Citeste mai mult: adev.ro/msn1mh

Autor: Valentina Basiu 
Sursa: Adevarul

Institutul Elie Wiesel sau cum se regizeaza condamnarea unui popor. Ultima etapa dintr-un amplu proces de des-fiintare: atacul la sfinti (Valeriu Gafencu si Parintele Justin Parvu)

“O să se bată cu noi şi morţi, iar noi o să fim alături de voi ca să ne apăraţi. Şi morţi vom izbândi” 

Pr. Gheorghe Calciu

          Triste sunt aceste zile în care asistăm, consternați, la fapte ce frizează nu doar absurdul, ci chiar bunul simţ: un „institut naţional” (e vorba de Institutul Elie Wiesel, condus de Alexandru Florian, fiul politrucului Radu Florian), aflat sub egida Guvernului României, îşi exprimă „profunda indignare” pentru acordarea titlului de cetăţean de onoare post-mortem părintelui Justin Pârvu de către Consiliul local din Baia-Sprie. Părintele Justin a pătimit aproape cinci ani în minele de plumb din localitatea care îl onorează pe cel care a sfinţit-o prin suferinţa sa. Vedem că nu doar istoria ne este răstălmăcită, mistificată și manipulată împotriva celor care au înfăptuit-o cu jertfă de sânge, ci și prezentul e supus acelorași tratamente. Nu doar că nu mai avem voie să ne cinstim eroii, dar eroii noștri sunt uciși, în mod simbolic, din nou. Criminalul este același, doar cu altă mască: este același dușman al lui Hristos și al neamului românesc. Etichetele sunt aceleaşi, lipite de urmaşii kominternistilor, asigurând continuitatea urii. Sunt unii evrei care parcă şi-au pierdut raţiunea, stârnind, prin lipsa măsurii, antisemitismul (brusc, corifeii culturii naţionale şi marii duhovnici ai ortodoxiei româneşti sunt condamnaţi ca antisemiţi, eroii rezistenţei armate anticomuniste sunt fascişti, într-un noian de acuzaţii care seamănă izbitor cu cele din anii ’50). Sau poate asta se urmăreşte, reinventarea antisemitismului alimentând buzunarele unor neica-nimeni. Marota legionară este scoasă iar la înaintare. Luptătorul anticomunist Traian Golea, un bun cunoscător al reţelelor des-fiinţării naţionale, descifra mecanismele acestei maşinării ticăloase, aducându-ne aminte de modul în care, în anul 1990, a fost instrumentată o uriaşă minciună. Atunci, primul-ministru Petre Roman, odrasla bolşevicului Valter Roman, declara că „manifeste ale Gărzii de Fier şi a organizaţiei patronale (sic!) Legiunea Arhanghelului Mihail au fost apariţii comune în ultimele luni în acestă regiune”. În remarcabilul său studiu, Traian Golea spune: „Conflictul etnic de la Târgu-Mureş a servit doar ca pretext ca dl Roman să poată face marea revelaţie, a pretinsei reapariţii a Gărzii de Fier, care la acea dată nu exista decât în imaginaţia sa. Apoi a venit dl Iliescu, cu mineriada sa din 13-15 iunie 1990, motivată cu pretinsa acuzaţie că legionarii ar vrea să dea o lovitură de stat” (Traian Golea – Cum se regizează condamnarea unui popor. Romanian Historical Studies, 1996). Scopul: să se poată demonstra că în România „are loc o recrudescenţă a legionarismului şi în consecinţă şi a anti-semitismului”. Teza a fost puternic amplificată de rabinul colaboraţionist Moses Rosen, iar în mass-media a fost vânturată în mod special de revista “22”. Preluând afirmaţiile tandemului comunist Iliescu-Roman (ultimul este azi vajnic liberal şi creştin la pătrat, căci s-a botezat şi la ortodocşi şi la catolici, după spusele sale!), Elie Wiesel începea, prin intermediul revistei New York Times, presiunile asupra României, culminând cu obţinerea unei Rezoluţii din partea Senatului American, care condamna „resurecţia anti-semitismului şi a intoleranţei etnice în România”, “întrucât laureatul Premiului Nobel şi scriitorul umanist Elie Wiesel recent a vizitat România, ţara sa de naştere, pentru a vedea şi a mărturisi asupra acestor tendinţe anti-semite” (extras din textul Rezoluţiei).

De atunci şi până astăzi, procesul de condamnare a poporului român a fost unul fără întrerupere. Roadele otrăvite sunt vizibile. Şi noi ce facem? Privim neputincioși la răstignire, ajutăm la punerea în mormânt? Poate mai plângem câteodată lângă piatra ce pecetluiește mormântul. Și, din păcate, ne oprim aici. Să vedem învierea nu avem voie. Este interzis. Este ilegal. Și ne e frică. În marea Sa iubire de oameni, Dumnezeu îi pune, însă, să lucreze pe sfinții săi. Ne dăruiesc mir și bună mireasmă. Și fac minuni, multe și mari. Va veni o zi în care vom fi părtași și la Înviere. Chiar dacă aceea va fi cea din urmă zi. Și atunci, ei, cei mulți, sfinții, martirii noștri vor fi cei care ne vor întâmpina la intrarea în Împărăția lui Dumnezeu. Și le vom da socoteală pentru ce am făcut și pentru ce nu am făcut, pentru cuvintele și pentru tăcerile noastre. Şi pentru lacrimile sau împietrirea noastră. Oare cum ne va privi Valeriu Gafencu atunci? Dar blândul Părinte Justin? Ei, chipuri de lumină, născuţi spre a ne călăuzi către ieslea cea sfântă, în care, în chip minunat, s-a născut mântuirea noastră. Părintele Justin ne-a întins aripa sa de serafim spre a ne ridica din bezna păcatului și și-a deschis peste noi ochiul de heruvim spre a ne arăta Calea, aşa cum ne îndrumă, într-un poem, Valeriu Gafencu: Veniţi, creştini, luaţi Lumină,/Cu sufletul senin, purificat! /Veniţi, flămânzi, gustaţi din Cină,/E Nunta Fiului de Împărat! Din bezna de tuci a temnițelor comuniste, Valeriu Gafencu și Radu Gyr și Traian Trifan și Ioan Ianolide și Virgil Maxim și atâția alții ne cheamă la Nuntă. Fi-vom noi vrednici să fim nuntași? Ar trebui să putem răspunde acum. Nădăjduim că o vom face...(Florin Palas)

Titlul de Cetatean de Onoare acordat Parintelui Justin Parvu pentru martiriul sau din minele de la Baia Sprie va ramane indiferent de vociferarile unor urmasi ai comisarilor bolsevici cocotati in varful Institutului cu numele lui Elie Wiesel, un impostor al holocaustului. DOCUMENTE

Alexandru Florian, urmasul unui comisar ideologic bolsevic si o persoana cu evidente probleme mintale – cand, oare, vor fi testati psihiatric toti cei numiti in sinecuri de stat? -, a sarit, din nou, ca prostul din baie (vorba romaneasca), pentru a contesta onorarea post-mortem a unui martir al inchisorilor comuniste. Dupa agitatia bolsevica si lucratura de tip stalinist savarsita impotriva “Sfantului Inchisorilor”, Valeriu Gafencu, la Targu Ocna, de data aceasta personajul cocotat in fruntea unui institutii ce poarta numele unui impostor al holocaustului, Elie Wiesel, contestat radical de mai multi evrei la nivel international si in instantele de la Budapesta, il ataca chiar pe bunul Parinte Justin Parvu, numit de catre popor “Sfantul de la Petru Voda”si “Duhovnicul Neamului”. Plecat la Domnul si fratii sai, martirii temnitelor comuniste, pe 16 iunie, in urma unei suferinte crunte indurate cu mucenicie, Parintele Justin Parvu tocmai a primit titlul de Cetatean de Onoare post-mortem al orasului Baia Sprie, localitate unde a fost chinuit la munca fortata in minele de sare si plumb, in perioada detentiei sale de 16 ani. Distinctia i-a fost oferita in memoriam pe 23 august, cu votul in unanimitate al intregului Consiliu Local, la initiativa Gazetei de Maramures, sustinuta de sute de simpli romani dar si mari personalitati ale Romaniei si organizati neguvernamentele, inclusiv IPS Justinian Chira, Arhiepiscopul Maramuresului si Asociatia Fostilor Detinuti Politic din Romania (vedeti toate detalii mai jos). Ce ar fi de spus, deocamdata: ca Titlul de Cetatean de Onoare acordat Parintelui Justin Parvu pentru martiriul sau din minele de la Baia Sprie va ramane indiferent de vociferarile unor neo-comisari bolsevici. De data asta, isi vor inghiti “‘indignarea”. Daca nu, le va ramane-n gat! Voi reveni. Doamne ajuta! 



Gasiti aici nerozia pigmeului de la Institutul in cauza, conform unei stiri Hotnews, cat si toate datele despre conferirea distinctiei post-mortem dar si un documentar despre Parintele Justin – “S-a nascut un Sfant” -, recomandat tuturor, si celor buni si celor rai:
“Directorul general al Institutului Elie Wiesel, Alexandru Florian, isi exprima “indignarea” fata de o decizie a Consiliului Local Baia Sprie, care i-a acordat parintelui Iustin Parvu titlul de cetatean de onoare post-mortem al orasului. Institutul arata intr-o scrisoare deschisa ca Iustin Parvu a fost un negationist al Holocaustului. Bla, bla, bla, bla, bla…”
Vedeti de la Sfintii-Inchisorilor.Info: In Memoriam Parintele Justin Parvu (10 Februarie 1918 – 16 Iunie 2013)

Continuare la: Roncea.ro

Cuviosul Seraphim Rose: Viata din zilele noastre este anormala

Oricine priveste viata contemporana din perspectiva vietii normale pe care o duceau oamenii in vremurile de mai inainte – sa zicem Rusia, sau America, sau orice alta tara din Apusul Europei din secolul al XIX-lea nu poate sa nu-si dea seama de cât de anormala a devenit viata de acum. Intregul concept de autoritate si ascultare, de decenta si politete, de comportament public si particular – toate s-au schimbat radical, au fost rasturnate cu exceptia câtorva comunitati – de opinii crestine de un anumit tip – care incearca sa pastreze asa numita conceptie de viata – de moda veche.

Viata de azi poate fi caracterizata drept autonoma si rasfatata. Inca din frageda vârsta copilul de azi este tratat, ca regula generala, ca o mica zeitate in familie: capriciile ii sunt alimentate, dorintele indeplinite; este inconjurat de jucarii, distractii, confort; nu este pregatit si educat dupa principiile stricte ale comportamentului crestin, ci este lasat sa se dezvolte pe orice cale ar vrea el sa o apuce. In general este de ajuns sa spuna Vreau! sau Nu vreau sa fac! pentru ca indulgentii parinti sa se incline in fata lui si sa-l lase sa faca ce doreste. Probabil aceste lucruri nu se intâmpla intotdeauna in fiecare familie, dar se intâmpla destul de des pentru a fi considerata regula de comportament in cresterea copiilor si chiar si cei mai bine intentionati parinti nu scapa in intregime de sub influenta ei. Chiar daca parintii incearca sa-l creasca pe copil intr-un mod strict, vecinii incearca sa faca altceva. Parintii trebuie sa ia in consideratie si aceste lucruri când isi educa copilul.

Când un astfel de copil ajunge adult, el, in mod firesc, se inconjoara cu aceleasi tipuri de lucruri cu care era obisnuit in copilarie: confort, distractii si jucarii pentru adulti. Viata devine astfel o goana dupa distractie. Acest cuvânt nu se afla in nici un vocabular. In Rusia secolului XIX sau in orice alta tara serioasa civilizata, unde nimeni nu ar fi deslusit intelesul acestui cuvânt.

Viata aceasta, care este o fuga constanta dupa distractii si este lipsita de orice inteles serios, l-ar face pe un vizitator dintr-o tara de secol XIX, care s-ar uita la programele noastre cele mai populare de televiziune, care ar vedea parcurile de distractii, reclamele, filmele, muzica, sa creada ca a nimerit intr-o tara a imbecililor care au pierdut orice contact cu realitatea. De obicei, nu luam aceasta perspectiva in consideratie, pentru ca traim in aceasta societate si o luam de buna.

Câtiva analisti ai vietii contemporane au numit tineretul de azi cu sintagma de generatia eu, iar vremurile noastre epoca narcisismului, caracterizate printr-o slujire si fascinatie a sinelui care impiedica o dezvoltare normala a fiintei umane. Altii vorbesc de universul de plastic sau de lumea fanteziei in care multi oameni traiesc acum, neputând sa infrunte sau sa inteleaga realitatea lumii inconjuratoare sau a propriilor probleme.

Mesajul acestei ispite universale care il ataca pe omul de azi – destul de evident in formele seculare, dar de obicei mai ascuns in formele religioase – este: traieste pentru prezent, simte-te bine, relaxeaza-te, fii comod! In spatele acestui mesaj se afla altul, mult mai sinistru, camuflat, care este dat pe fata numai in tarile oficial atee, care se afla cu un pas inaintea lumii libere din acest punct de vedere. De fapt ar trebui sa intelegem ca ceea ce se intâmpla in lume azi este foarte asemanator de la un loc la altul, indiferent ca are loc in spatele Cortinei de Fier sau in lumea libera.

Alexandru Costache (membru al Fundatiei Ion Gavrila Ogoranu), unul dintre organizatorii protestului brasovenilor impotriva proiectului companiei Gold Corporation de la Rosia Montana, avertizeaza: Nu-i lasati pe sorosisti sa monopolizeze manifestarile din Piata Universitatii. Cui slujim? Nu putem fi solidari cu organizatiile care militeaza pentru distrugerea familiei, fie prin anti-crestinism, fie prin manipularea homosexualilor, doar pentru ca mimeaza compasiune pentru mediu. Nu te poti face frate cu satana, fiindca nu stii daca mai ajungi la capatul podului, experienta lor de manifestare o intrece pe a noastra.

Nu-i lăsați pe soroșiști să monopolizeze manifestările din Piața Universității, ei urmăresc un cod diversionist al protestelor internaționale, nu acționează spontan. Luați cu voi însemne identitare românești. Nu-i lăsați să provoace violențe. S-a intonat imul național? S-a făcut măcar vreo cruce? În numele a ce protestăm? Cui slujim? Nu putem fi solidari cu organizațiile care militează pentru distrugerea familiei, fie prin anti-creștinism, fie prin manipularea homosexualilor, doar pentru că mimează compasiune pentru mediu. Nu te poți face frate cu satana, fiindcă nu știi dacă mai ajungi la capatul podului, experiența lor de manifestare o întrece pe a noastră. De la Roșia Montană nu poate începe nicio revoluție, fiindcă, momentan, nu există nicio alternativă politică. O revoluție ar aduce doar anarhism și cine știe ce altceva. La Roșia Montană trebuie sa continue rezistența în coordonatele identității naționale, care nu aparțin niciunei idelogii, nu sunt împurmuturi sufletești, sunt respirația noastră zilnică. Vin modelele stângiște internaționale să ne învețe cum să rezistăm, când noi facem asta de 2000 de ani? Protestați cu toată energia împotriva proiectului de lege, dar nu fiți masă de manevră.

Un comentariu la postarea lui Alexandru Costache:

La Roșia Montană trebuie sa continue rezistența în coordonatele identității naționale! Am incercat aseara sa zicem impreuna,spre sfarsit,o rugaciune(Tatal Nostru) si nu s-a vrut,tocmai de acesti baieti de stanga,anarhisti si atei.

Alt mesaj al lui Alexandru Costache (din 28 august): Pentru că dezavuăm deturnările și agenții manipulatori. Pentru ca nu vom fi instrumentele naive ale unor cauze antinaționale.

Vom duce lupta pentru salvarea Roșiei Montane în cadrul tiparelor românești de rezistență, sincer și necondiționat, doar sub brațele crucii, doar sub faldurile drapelului tricolor, fără ecologism gregar și susceptibil de mesaj neomarxist, fără deturnări partinice, fără anarhism și promiscuitate, fără dupliciate și patetism oratoric.

La Roșia Montană nu începe revoluția, la Roșia Montană continuă rezistența națională!

Politia din Elvetia si Franta a descins la unul dintre actionarii de la Rosia Montana Gold Corporation

Senatorul PNL Sorin Roșca Stănescu a trimis ieri presei un articol de informare pe tema Roșia Montană. Mai exact, articolul trimis de demnitarul liberal  face referire la unul dintre acționarii RMGC, Beny Steinmetz, care este în vizorul poliției din Franța și Elveția, la cererea Departamentului de Justiție din SUA. Polițiștii din Elveția si din Franța au declanșat, aproape simultan, descinderi la mai multe proprietăți, in general birouri, care aparțin sau au o legătură directă cu principalul artizan al afacerii Roșia Montana, potrivit corectnews.com. Miliardarul Steinmetz este unul dintre cei mai bogați oameni din lume, iar astăzi este investigat la nivel mondial in cazul sesizărilor de corupție din jurul, așa sună comunicatele oficiale, “ unei afaceri miniere de miliarde de dolari”. Prestigioasa publicație The Guardian precum si Reuters, una dintre cele mai mari agenții de informații din lume, relatează în aceste zile pe larg ce se întâmplă.
Ofițerii de la Geneva au percheziționat birourile unei firme care oferea servicii de management pentru BSGR, o companie controlata de miliardarul israelian Beny Steinmetz, in timp ce, in Franța, politia a percheziționat casa unui director al firmei de servicii de management. Raiduri au fost solicitate de către Departamentul de Justiție al SUA, după o perioada de sase luni de investigații a unor concesiuni miniere profitabile în fosta colonie franceză Guineea.
Politie a percheziționat birourile din Onix Financial Advisors si a luat o serie de documente. Steinmetz a obținut dreptul de a extrage jumătate din minereu de la Simandou, după ce a investit 165 milioane dolari in explorare.
A fost o afacere care a provocat furia pe scara larga si resentimente, într-o tara în care milioane de oameni trăiesc in sărăcie disperată, fără apă curenta, electricitate sau fără o   infrastructura, si care, de fapt, era așezată pe unele dintre cele mai bogate depozite de minerale din lume.
La scurt timp după ce agenții FBI au început sa investigheze circumstanțele afacerii Simandou, pentru a stabili dacă a existat o încălcare a   legii privind practicile corupte si combaterea spălării de bani, un asociat al lui Steinmetz a fost arestat în Florida.
FBI-ul a înregistrat o serie de întâlniri in care, asociatul lui   Steinmetz ar fi încercat sa obțină distrugerea de documente care detaliază modul in care a fost achiziționat, prin concesiune, minereu de fier. El a fost acuzat ca a încercat sa obstrucționeze justiția, însă neaga orice ilegalitate.
In urma raidurilor din Elveția si Franța, un purtător de cuvânt al firmei Onyx, a declarat: "Onyx nu are absolut nimic de ascuns, cooperând pe deplin cu autoritățile. Nu sunt in măsură sa comentez mai mult in acest moment."
Directorul executiv al companiei, Dag Cramer, a adaugat ca firma "a furnizat autorităților elvețiene toate informațiile necesare".
Steinmetz si BSGR neaga orice ilegalitate privind afacerea Simandou si spun ca sunt victime ale unei campanii de defăimare, condusa de actualul președinte al Guineei, Alpha Condé, într-o încercare de a distrage atenția de la problemele sale politice interne. Condé, care neaga acest lucru, efectuează o ancheta paralela cu cea efectuata de către FBI.
Luna trecuta, The Guardian a raportat ca Steinmetz a fost anchetat de FBI pentru infracțiunea de corupție.
La începutul acestei luni, Powerscourt – o firma de PR din Londra, a încercat, de asemenea, sa minimalizeze conexiuni dintre firma lui Steinmetz BSGR si Onyx, spunând ca "sunt separate si complet independente" una de cealaltă. Onyx a fost asociat cu BSG Management Services, cele doua firme au avut in comun directori, precum si birouri in Mayfair din Londra.
BSGR si Steinmetz nu au comentat descinderile efectuate in Elveția si Franța. 
Precizam faptul ca, marți, in ședința de Guvern a fost adoptat proiectul de lege privind unele masuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roșia Montana, el urmând să fie transmis Parlamentului.
Potrivit Axa.info.ro, care citează Wall Street, in spatele firmei canadiene Gabriel Resources, care deține peste 80% din acțiunile Rosia Montana Gold Corporation, se regăsesc nume mari din business-ul mondial, precum John Paulson, Beny Steinmetz si Thomas Kaplan, care au investit sute de milioane de dolari in proiectul minier din Apuseni, scrie Mediafax.
Gabriel Resources anunta la sfarsitul anului 2009 ca Paulson & Co. si Electrum Strategic Holdings detin cate 18% din actiuni, urmate de Newmont Mining Corp (SUA), unul dintre cei mai mari producatori de aur din lume, si BSG Capital Markets, parte a Beny Steinmetz Group (BSG), cu 9% din tilturi.
Compania canadiana detine 80,23% din actiunile Rosia Montana Gold Corporation, restul capitalului fiind in proprietatea statului roman.
Zacamantul de la Rosia Montana are rezerve de peste 300 de tone de aur si 1.600 tone de argint
Corectnews.com

Mihaela Dobrescu

Sursa: Curentul
 

MARTURISIRI: Despre Părintele IUSTIN PARVU, cu Ieromonahul Siluan Antoci, de la Manastirea Agafton. "Prin viata lui, prin trairea lui, Parintele Iustin a aratat ce inseamnă sa fii roman adevarat: iertand, iubind, miluind, rugandu-te…".

"Acum, după ce a plecat la cele veșnice, tot el să se roage, tot el să facă?! Și noi așteptăm… Ce așteptăm? Trebuie să punem în practică ce ne-a învățat. Cei care l-am cunoscut avem mare răspundere, în fața lui Dumnezeu în primul rând. Toți cei care l-am cunoscut trebuie să împlinim milimetru ce ne-a învățat Părintele! Adică TOT. Altfel nu ne putem numi nici ucenici, nici fii duhovnicești, nu ne putem numi nici măcar români! Prin viața lui, prin trăirea lui, Părintele Iustin a arătat ce înseamnă să fii român adevărat: iertând, iubind, miluind, rugându-te…". (Ieromonah Siluan Antoci, Mănăstirea Agafton)

Milostenie pentru Maica Domnului!

Înainte de 1990, pe când era la Mănăstirea Bistrița, la ușa chiliei Părintelui Iustin Pârvu a bătut o femeie sărmană. Venise la Părintele să ceară milostenie și bătrânul călugăr, în bunătatea sa, a milostivit-o pe femeie. "Povestea Părintele Iustin că, imediat ce i-a dat milostenie femeii, l-a cuprins o bucurie nemaisimțită până atunci, o pace și o liniște totală", mărturisește astăzi Ierom. Siluan Antoci, de la Mănăstirea Agafton. Părintele Iustin a înțeles, în acea clipă, că femeia care îi intrase în chilie era chiar Maica Domnului. Dar femeia se făcuse nevăzută. A povestit Părintele apoi că i-a căutat îndelung urma, în chilii, în mănăstire, chiar și pe cărările din apropiere. Femeia nu a fost de găsit... Iată cum Părintele Iustin i-a dat milostenie Maicii Domnului, care probabil a vrut să îl încerce pe bunul nostru călugăr....


-Care este prima imagine pe care o aveți cu Părintele Iustin Pârvu? Ce impact a avut prezența acestui mare om asupra Sfinției Voastre?

-Ieromonah Siluan Antoci: Cu mare bucurie vorbim despre Părintele Iustin și gândul la el ne face să ne smerim, privind la el ca la un stejar, privind la el ca la un munte, privind la el ca la un mare Avvă pe care l-a avut Moldova noastră. Despre Părintele Iustin am auzit de la o vârstă fragedă - aveam 15 ani - de la un bătrân din satul Sulița, de la noi din Botoșani, moșul Toader Crețu. El mi-a spus: "Măi copile, în Neamț sunt mari părinți, sunt și din Botoșani, Părintele Cleopa… Dar la Petru Vodă este un părinte căruia călugării din obște îi spun Bătrânul. A făcut mulți ani de pușcărie". Și am rămas cu gândul la Bătrânul, cum mi-a spus moșul Toader…

-În ce an se întâmpla asta?

-În anul 1995.

- Părintele Iustin era deja la Petru Vodă, era înființată mănăstirea…

- Era înființată mănăstirea… Era acolo, cu câțiva părinți. După ce am ajuns la Mănăstirea Pângărați, bineînțeles că am vrut să îl văd și eu pe Bătrânul de la Petru Vodă. Și imaginea despre Părintele Iustin este imaginea aceea despre Marele Bătrân luminos, dar în același timp privea la noi, copiii care eram de 15-16 ani, cu mult drag. Cred că privea la noi și se vedea pe Sfinția Sa. Pentru că și el a început călugăria foarte de tânăr, cum ne-a spus el, și o mare bucurie a avut când ne-a văzut în hainele călugărești. Nouă nu prea ne stăteau hainele călugărești bine, eram micuți, dar nu pot să uit chipul Părintelui plin de bucurie și de dragoste. Începând din acea toamnă - pentru că într-o toamnă am fost prima dată la Părintele Iustin, împreună cu părintele nostru stareț, Părintele Teofil, care era fiu duhovnicesc al Părintelui Iustin - din acea toamnă am început să merg mereu la Părintele, fiind și la Seminar mergeam de câte ori aveam ocazia. Și întotdeauna, Părintele fiind atunci și mai tânăr, am descoperit și am văzut la el pe Marele Bătrân și pe copilul fără de răutate. Asta este prima imagine. Au urmat multe discuții folositoare, multe întâlniri duhovnicești. Multe lucruri am învățat de la Părintele, în primul rând aplecarea spre jertfă și dragostea de om. Atâta răbdare întruchipată, atâta iubire, atâta îngăduință… Puteam să stăm la el o oră, două, trei… și nu se ridica să spună "Părinților, gata!". Se bucura ca un copil, ne lua la trapeză, ne binecuvânta, ne mai făcea câte o rugăciune… Și toată starea de prezență a Părintelui Iustin ne făcea să fim ca în Grădina Raiului! Uitai de tine, uitai de timp, uitai de toate. Aproape uitai de ce ai venit. Numai ascultându-l, numai uitându-te la el, numai gândindu-te că undeva în Neamț, în munți, trăiește un Mare Bătrân care are deschisă ușa pentru tot omul! Care are bucuria jertfei... Pentru că bucuria jertfei pentru aproapele este o mare Taină a lui Dumnezeu. Părintele avea această bucurie. Și spunea un părinte odată: "Nu știu cum se face, că de câte ori mă apropii de Părintele Iustin Rugaciunea minții începe să curgă în inima mea! Numai cât mă apropii!". Atunci nu mi-am dat seama, dar mai târziu am înțeles că Părintele avea această rugăciune pe care o rostea tot timpul și pe care, bineînțeles, a învățat-o în marea Academie a suferințelor – temnițele comuniste…


  "Măăăi, aici e ca în sânul lui Avraam!  Și căței, și purcei, și curcani, și copii, și bătrâni, și tineri, toți vin la Părintele Iustin!" 

-Era ca picătura aceea din ocean – care era în Părintele - și care se împrăștia, se manifesta în tot ce era în jurul lui?

-Adevărat. Nu uit un cuvânt al Părintelui Ioanichie Bălan... (Am avut fericita ocazie să merg la Părintele Iustin cu Părintele Ioanichie Bălan, cu Părintele Teofil, starețul Mănăstirii Pângărați, cu Părintele Vichentie de la Manastirea Secu, mai mergea Părintele Antim, care astăzi este la Bistrița…). Și la un moment dat, când am coborât din mașină, zice Părintele Ioanichie: "Măăăi, aici e ca în sânul lui Avraam!  Și căței, și purcei, și curcani, și copii, și bătrâni, și tineri, toți vin la Părintele Iustin". Și cu adevărat, rugăciunea Părintelui Iustin însuflețea totul, împrietenea totul. Părintele Iustin era ca patriarhul Avraam… Un călugăr dacă era scos din mănăstire, știa că la dânsul găsește o bucată de pâine, găsește o chiliuță, găsește un cuvânt de întărire. Și îi dă nădejde. Mare lucru cineva să îți dea nădejde! O măicuță, un om bolnav, o femeie cu copii… Toți! Părintele Iustin, și cu dreapta și cu stânga împărțea. Un om al milosteniei extraordinar! Nu se uita când dădea. Zeci de cazuri am văzut când Părintele punea mâna în buzunar și cât scotea atât dădea. Nu se uita, scotea și punea în mâna ta. Eram la seminar și nu duceam lipsă, dar el tot timpul ne dădea un bănuț. Faptul că el avea dragostea asta pentru noi, de a fi ca noi. Deși îl priveam ca un munte, el era ca un frate, era printre noi, trăia tinerețea noastră, trăia începutul monahismului. Și vedeți că în jurul lui s-au dunat atâția părinți și atâtea măicuțe, pentru că Părintele s-a pus în viața fiecăruia. Și fiecare dintre părinți, dintre maici și chiar dintre credincioși l-a simțit pe Părintele prezent în necazul lui, prin rugăciune, l-a simțit pe Părintele Iustin prezent în nevoința fiecărui călugăr. Pentru că viața monahală este o viață care îl slujește pe Dumnezeu, și o viață frumoasă, și gândindu-te la Părintele Iustin mergeai mai departe. Chiar dacă mai scăpai Sfânta Cruce jos, o luai din nou numai gândindu-te la Părintele care atâția ani de zile a dus cu sine Crucea atâtor greutăți și atâtor nevoințe fără să cârtească. Părintele a fost acel stejar la umbra căruia am crescut cu toții și ne-am bucurat de umbra lui, de măreția lui, de trăinicia lui. Părintele era omul pe care l-aș putea numi un erou. Pentru că avea un eroism continuu al nevoințelor, al iubirii de neam, al iubirii de Hristos…

-Un eroism care ar trebui să fie starea noastră firească, a tuturor… 

-Lumea are nevoie de eroi! Trebuie să fim eroi în lupta cu păcatul, în lupta cu forțele întunericului, în lupta cu trupul, cu lumea aceasta care caută să-L scoată pe Hristos din viața noastră. Ori Părintele era acela care Îl aducea pe Hristos. La dânsul dacă cineva dorea să se căsătorească și nu putea sau nu avea bani, Părintele îi oferea totul: Biserica, sala de mese să facă nunta… De dragul lor, sau să nu trăiască în păcat, Părintele îi căsătorea… Astfel el aducea pe Hristos în viața fiecăruia… Alunga păcatul, pe tineri îi încuraja să rămână în țară. Se gândea și la viitorul țării. Încuraja nașterile de prunci. Ajuta. Omul acesta nu dădea numai sfaturi, el ajuta pe fiecare în parte și pe toți laolaltă. Azilul pe care l-a făcut, copiii pe care i-a crescut… A arătat tuturor că Biserica nu este numai cea care cere de la oameni, ci și aceea care dăruiește oamenilor. Și el a dăruit destul, și Dumnezeu i-a dăruit mari haruri. S-a dăruit în primul rând pe sine, și din ce Dumnezeu i-a dat mereu a dăruit. A ajutat pe mulți credincioși. Cuvântul Părintelui Iustin a fost un cuvânt ascultat, un cuvânt plin de har. Te rușinai ascultând sfaturile Părintelui Iustin, te smereai numai privind la nevoința sa…