Parintele Arsenie Boca: Poruncile si libertatea

„Prin Botez scǎpǎm de jugul robiei, devenim liberi de silnicia pǎcatului. Poruncile Noului Testament sunt porunci ale libertǎţii, porunci ale Harului, nu ale legii. Dar dacǎ nu le împlinim ne pierdem iarǎşi libertatea. Poruncile Noului Testament ne asigurǎ libertatea spiritului, precum neîmplinirea lor ne întoarce iarǎşi sub tirania pǎcatului. Deci iatǎ cǎ iarǎşi şi de la cumpǎna minţii atârnǎ reuşita sau nereuşita strǎdaniei lui Dumnezeu cu desǎvârşirea noastrǎ. Sfântul Botez este desǎvârşit, dar nu desǎvârşeşte pe cel ce nu împlineşte poruncile, zice Sf. Marcu Ascetul. Credinţa stǎ nu numai în a fi botezat în Hristos, ci şi a împlini poruncile Lui (Sf. Marcu Ascetul, Despre Botez, în Filocalia ed.I, vol. 1, p. 279 şi ed. II, p. 275).

Cât de mare e darul libertǎţii la care-l vrea Dumnezeu pe om, rezultǎ şi din cuvintele Sf. Marcu Ascetul: Nici Botezul, nici Dumnezeu, nici Satana nu sileşte voia omului (Idem, p. 280; şi p. 276). Deci curǎţirea deplinǎ a firii întâmpinatǎ prin Botez, aşteaptǎ şi vremea mintii, când curǎţirea e aflatǎ efectiv prin porunci (Ibidem). Mântuirea noastrǎ nu e numai un dar de la Dumnezeu, ci şi o faptǎ a libertǎţii noastre. Desigur, dupǎ cum omul pǎtimea de silǎ sub robia Stǎpâniilor (rele), Dumnezeu putea sǎ ne slobozeascǎ şi sǎ ne facǎ neschimbǎtori tot cu sila. Dar nu a făcut aşa, ci prin Botez, ne-a scos cu sila din robie, desfiinţând pǎcatul prin cruce, şi ne-a dat poruncile libertǎţii, dar a urma sau nu poruncilor, a lǎsat la voia noastrǎ liberǎ. Drept aceea, împlinind poruncile ne arǎtǎm dragostea faţǎ de Cel ce ne-a slobozit; iar nepurtând grijǎ de ele, sau neîmplinindu-le, ne dovedim împǎtimiţi de plǎceri (Idem, p. 290; şi p. 286).”

Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006.

Via: Fundaţia Creştină Arsenie Boca

Decaderea mass-mediei romanesti. Cititi stenogramele discutiilor lui S.O. Vantu cu ziaristii de moravuri grele. In ce hal a ajuns presa din Romania!

Una dintre stenograme se referă la o discuţie din seara de 24 noiembrie 2009, când Sorin Ovidiu Vîntu este contactat de Bogdan Chirieac.

“CHIRIEAC BOGDAN : – Aşa e. Absolut ! Tot mă aşteptam, domnule, totuşi o mişcare… A avut pe parcursul a cinci ani, hai să spunem pe parcursul a patru ani, cu excepţia erorii grave pe care a făcut-o când a fost suspendat şi care apoi a întors-o în favoarea lui, putem să-i spunem lui Florin adevărul, nu ?
S.O.VÂNTU – Da, evident.
CHIRIEAC : – Adică dintr-un c… imens în care se afla, de era luat cu pietre, l-ai adus din nou la 75%, de necrezut, dându-i un balon de oxigen la mijlocul mandatului, ce n-a avut nimeni.
S.O.VÂNTU: – Măi şi ca să spunem până la capăt, suspendarea a fost făcută ca urmare a alianţelor pe care le-am construit eu pentru suspendare pentru că mi-a deschis dosarul cu Banca Agricolă.
CHIRIEAC : Da.
S.O.VÂNTU: – Şi am vrut să-i dau o lecţie, dar nu până la capăt.
ICHIRIEAC : – Da, ştiu şi acest aspect.
S.O.VÂNTU: – Da, bătrânelule”.

O altă discuţie din 30 noiembrie 2009 este cu preşedintele Grupului Realitatea-Caţavencu, Sergiu Toader, pe tema casetei în care preşedintele Traian Băsescu apare lovind un copil.

“S.O.VÂNTU : – De ce crezi că e atât de disperat? E disperat că ştie că pierde.
SERGIU TOADER :- Măi, dar e fantastic cum… deci incredibil… Ăsta cu caseta a jucat un rol important şi chiar dacă 44 cred că e trucată, îşi păstrează opţiunea de vot, nu?
S.O.VÂNTU : Da tati, da. Adică pe români îi doar în p…, ei s-au presetat deja.
SERGIU TOADER. – Da, am înţeles.
S.O.VÂNTU – Da măi, e trucată şi du-te în p… mă-tii că tot nu te votez. Alegătorii lui: ” Da, măi, e adevărat, i-a dat o labă şi unde dă Băsescu, creşte”, vorba imbecilului ăla de Macovei (seful ANI – nota mea).
SERGIU TOADER. – Da, corect.
S.O.VÂNTU : – Asta e treaba. Adică eu cred că este… îţi arată toată treaba asta faptul că (înjură – n.n.) cu mogulul nu te joci.
SERGIU TOADER. – Mamă!
S.O.VÂNTU : – Cred că cea mai mare tâmpenie care a făcut-o imbecilul ăsta este că m-a ales pe mine ţintă, încă de acum un an de zile. Era băiat deştept, venea la supt p…, îmi sugea p… frumos, spunea sărut mâna pentru masă şi cu asta basta. Că loviturile mari, boul dracu’, nu cu presa i le-am dat ci cu capacitatea mea de combinaţii şi de joc.
SERGIU TOADER. – Naşpa! Acum trebuie să ne pregătim să-l omorâm pe Geoană (râde – n.n.).
S.O.VÂNTU – Dar este elementar, dragă Watson (râde – n.n.). Păi, presa trăieşte din sânge, f…, puroaie, de unde trăieşte presa?! Din fapte pozitive?! Ce dracu’! Da, dragă Sergiu”.

Un alt dialog consemnat în dosar este cel din 4 decembrie 2009 dintre Sorin Ovidiu Vîntu şi Stelian Tănase, in care cel din urma da raportul boss-ului.

“STELIAN TĂNASE: Am şi eu o întrebare la tine, delicată.
SORIN OVIDIU VÎNTU: Te rog.
STELIAN TĂNASE : M-a invitat Televiziunea Română să mă duc duminică, la ora 09.00, la ei, la anunţarea rezultatelor.
SORIN OVIDIU VÎNTU: Mi se pare normal.
STELIAN TĂNASE: TVR1. Nu, problema este să nu te superi tu sau Realitatea să-mi zică…, pentru că Realitatea nu ne-a făcut nicio invitaţie, să ştii.
SORIN OVIDIU VÎNTU: Nu, dar chiar dacă ţi-ar fi făcut şi probabil că urma să-ţi facă, televiziunea publică e o chestie de prestigiu.
STELIAN TĂNASE: OK. Deci, tu eşti în temă şi nu eşti în dezacord cu ideea asta.

SORIN OVIDIU VÎNTU: Mi se pare o chestie de mare prestigiu, tot pentru Realitatea lucrezi şi acolo.
STELIAN TĂNASE: Bine. Păi am să spun să scrie acolo Realizator Realitatea.
SORIN OVIDIU VÎNTU: Tot pentru Realitatea lucrezi şi acolo, că noi ne distribuim“.

Convorbire-testament cu Parintele Paisie Olaru, la 20 de ani de la nasterea sa in ceruri

Blandul Ieroschimonah Paisie Olaru este unui dintre duhovnicii cei mai cunoscuti si apreciati din manastirile noastre. De aproape 40 de ani, acest cuvios parinte vorbeste fara odihna cu Dumnezeu si cu oamenii, se jertfeste pe sine si isi pune in cumpana sufletul sau pentru mantuirea numerosilor sai fii duhovnicesti, calugari si mireni, pe care ii creste cu atata caldura si dragoste.

Crescut si format in Schitul Cozancea - Botosani, pina in anul l947, apoi in Manastirea Sihastria, in preajma satelor si in mijlocul naturii, Parintele Paisie a fost inzestrat de Dumnezeu cu un suflet profund sensibil si deopotriva deschis pentru liniste si pentru oameni. Din tinerete iubeste natura, florile, izvoarele, campul inverzit si cerul instelat. Ii sunt dragi slujbele manastiresti, cantarile de miezul noptii, poezia si singuratatea. Dar mai presus de toate ii sunt dragi oamenii, calugarii nevoitori, taranii arsi de soare de la camp, mamele cu multi copii, tinerii nevinovati, batranii impovarati de ani si credinciosii iubitori de Hristos. Pe toti ii primeste cu dragoste, ii asculta, ii marturiseste, ii binecuvinteaza, ii sfatuieste si se roaga lui Dumnezeu pentru ei. Ca i Parintele Paisie este, deopotriva, duhovnic iscusit, atat pentru calugari, cat si pentru mireni.

In nevointa calugareasca, ieroschimonahul Paisie Olaru este tipul sihastrului consacrat, care nu poate renunta usor la liniste, la viata retrasa de schit, la chilia lui modesta de lemn, asezata in mijlocul naturii sau la margine de codru. In schimb, viata de obste din marile manastiri, cu calugari multi, cu program impus, cu zgomot si griji de tot felul, ii este mai greu accesibila.

In duhovnicie, sfintia sa are o mare experienta a vietii interioare. Evita multimea, unde mai greu poate da roade profunde si de durata. Individual insa, prin taina Spovedaniei lucreaza mult, cu ajutorul Duhului Sfant. Aici, ca in fata tronului ceresc de judecata, se roaga, intreaba, asculta, trezeste sufletul, desteapta constiinta omului, pune leac potrivit pe rana, da speranta si tamaduieste. Intai incepe de la rugaciune si spovedanie, apoi adauga untdelemnul cuvantului. Parintele Paisie este un duhovnic al inimii. El se adreseaza mai mult inimii decit mintii. Se smereste el cel dintai, si chiar lacrimeaza, ca sa convinga si pe fiii sai sufletesti sa se smereasca si sa-si planga pacatele.

Cu putine cuvinte, parintele Paisie reuseste sa ridice moralul oricarui suflet care bate in usa chiliei sale, il izbaveste de deznadejde si ii promite iertarea si raiul. Pentru marea sa dragoste si mila catre toti, sfintia sa nu infrunta niciodata, nu mustra cu asprime, nu ridica tonul cuvantului; ci il foloseste cu multa maiestrie, ca un medicament rar pe rana deschisa. Parintele Paisie este un duhovnic pretios pentru zilele noastre. El reuseste sa castige mai multe suflete pentru Hristos decit altii, pentru ca staruie mai mult, pentru ca lucreaza mai profund sufletul omului, pentru ca iubeste mai mult si se adreseaza direct inimii. El isi incepe deodata dialogul cu Dumnezeu si cu omul, prin rugaciune si cuvant, prin spovedanie, dezlegare, sfatuire si canon. Dialogul cu sfintia sa este un dialog emotional, al inimii, al bucuriei si al lacrimilor. Un dialog aproape harismatic, al increderii si sperantei de mantuire.

Parintele Paisie nu vorbeste aproape deloc despre iad. In schimb, despre rai si fercirea dreptilor vorbeste permanent ucenicilor sai, pentru ca este un parinte al dragostei si nadejdii. De aceea si salutul sau obisnuit catre fiii sai duhovnicesti este acesta : "Sa ne intilnim la usa raiului !".

VIDEO. Monahul Filotheu (Manastirea Petru Voda) despre marturisirea credintei in lumea de azi

Marturisirea credintei - M. Filotheu from sholarios on Vimeo.

Sf. Ignatie Briancianinov -Studierea cuvantului lui Dumnezeu este mai presus decat vedeniile

Rogu-te, dar, părinte, ca să-l trimiţi pre dânsul în casa tatălui meu, că am cinci fraţi: să le mărturisească lor, ca să nu vie si ei la acest loc de muncă. Această cerere dă în vileag lip­sa lui de cercare în viaţa de nevoinţă duhovnicească. Un lipsit de cercare cere pentru alţi lipsiţi de cercare cea mai mare dintre ispite: arătarea unei fiinţe din lu­mea duhurilor, care a fost închisă pentru noi de către Dumnezeu pentru a ne păzi de amăgirea duhurilor că­zute şi viclene, care iau chipul îngerilor de lumină pentru a-i înşela şi pierde mai uşor pe oameni. Patriarhul îi arată nefericitului calea dreaptă, calea cercetării legii lui Dumnezeu şi a urmării ei. Patriarhul îi împărtăşeşte celui căzut în iad o cunoştinţă care l-ar fi putut feri de iad de ar fi dobândit-o şi folosit-o la bună vreme. Au pre Moisi şi pre proroci, a zis Avraam, sa-i asculte pre dânşii. Cunoştinţele date de Cuvântul lui Dumnezeu sunt mai de nădejde decât cunoştinţele pe care le aduc vedeniile, chiar dacă sunt sfinte şi adevărate. Asta se vede limpede din a doua epistolă a Sfântului Apostol Petru. Pomenind de preaslăvita schimbare la faţă a Domnului de pe muntele Taborului, al cărei însuşi văzător a fost chiar Apostolul, el spune: Avem mai adevă­rat (mai vrednic de crezare) cuvântul prorocesc, la care bine faceţi luând aminte ca la o lumină ce străluceşte în loc întunecos, până ce ziua va lumina şi luceafărul va ră­sări în inimile voastre (2 Pt. 1, 19).

Adânca neştiinţă a întemniţatului din iad n-a price­put adâncul adevăr vestit lui. El se împotriveşte Patri­arhului, răspunde: Nu, părinte Avraame, ci de va merge cineva din morţi la dânşii, se vor pocăi. Dacă nu ascultă pre Moisi şi pre proroci, a fost răspunsul lui Avraam, mă­car de ar şi învia cineva din morţi, nu vor crede. Celor care nu vor să facă cunoştinţă cu legea lui Dumnezeu în chipul cuvenit, care îşi cheltuie viaţa pământească slujind păcatului şi lumii, celor ce cercetează legea lui Dumnezeu numai după slovă, nesocotind cercetarea ei lucrătoare, care o calcă în picioare prin purtarea lor, arătarea unui suflet fericit din sălaşurile raiului nu le va aduce nici un folos. Insăşi învierea din mormântul pecetluit, păzit de strajă, nu a trezit puterea de a crede ce a fost omorâtă prin viaţa păcătoasă şi prin voia viclea­nă. A înviat Domnul, iar arhiereii şi bătrânii iudeilor ce fac ? Ii cumpără pe ostaşii romani puşi la mormânt tot de către ei, care aduseseră vestea vrednică de crezare a învierii, ca aceştia să ascundă învierea Domnului şi sa mintă cu privire la ea. Ce fac ostaşii, ce se învrednicise­ră de vedenie mai presus de vrednicia lor văzând înge­rul purtător de lumină care s-a pogorât din cer, a pră­vălit piatra de la intrarea în mormântul unde era închis trupul Domnului, care i-a lovit cu groază, încât au că­zut cu faţa la pământ şi s-au făcut ca morţi ? Ei primesc bani şi, sub înrâurirea lor, în ciuda înfricoşatei minuni ai căror martori fuseseră, o acoperă cu întunericul min­ciunii (Mt. 29, 11-15). Nici cele mai uluitoare semne, nici vedeniile înspăimântătoare, nici vedeniile cele mai desfătătoare nu lasă o urmă binefăcătoare în inimă, nu-i aduc mântuire, dacă ea nu e îndreptată pe calea mân­tuirii prin legea lui Dumnezeu. Iar dacă ea este luminată de acest luminător, care e dat de sus spre îndrumarea tuturor celor care doresc să primească mântuirea în veş­nicie (Ps. 118, 105), ea va ajunge la această fericire fară ajutorul vedeniilor şi minunilor. Numeroase fapte din istoria nevoinţei creştine slujesc drept mărturie.

Pricina duhovnicească de temelie a fericirii duhovni­ceşti, veşnice, pentru om este cercetarea cu osârdie a legii lui Dumnezeu şi vieţuirea după legea lui Dumne­zeu. Pricina de temelie a nenorocirii sufleteşti, veşnice, stă în necunoaşterea legii lui Dumnezeu, în vieţuirea după insuflările şi părerile raţiunii cu nume mincinos, după imboldurile voinţei vătămate, stricate de către starea de cădere. Precum se vede, nefericitul bogat avea despre sine, despre legătura dintre el şi avuţie, şi omenire, într-un cuvânt - şi toate, concepţii strâmbe, mincinoase. El lucra pe temeiul acestor concepţii, şi a pierit. El n-a agonisit adevărata cunoştinţă de Dumne­zeu, nu ştia ce însemnătate are omul, care este scopul fiinţării lui nesfârşite, care este scopul petrecerii lui vre­melnice pe pământ, care sunt îndatoririle lui faţă de Dumnezeu, faţă de sine însuşi, faţă de aproapele, faţă de lumea cea văzută şi cea nevăzută.

- material cules si transmis de un colaborator

Predică a Părintelui Ilie Cleopa la Duminica a XXI-a după Rusalii ( Despre semănătorii cuvântului lui Dumnezeu )

Ieşit-a semănătorul să semene sămînţa Sa (Luca 8, 5)

Iubiţi credincioşi,

Semănătorul din pilda Evangheliei de astăzi este Însuşi Domnul Dumnezeul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos. El a ieşit din sînurile Tatălui, după cum Însuşi a zis: Eu de la Dumnezeu am ieşit (Ioan 17, 8), şi a venit pe pămînt să semene sămînţa cuvîntului Său. Iar ţarina în care a semănat sămînţa Sfintei Evanghelii este lumea aceasta pe care El a făcut-o, după cum în altă pildă a zis: Iar ţarina este lumea (Matei 13, 38).

Din această pildă vedem că numai a patra parte din ţarină, adică din lume, a fost pămînt bun, care, primind sămînţa cuvîntului lui Dumnezeu, a crescut şi a adus rod însutit (Matei 13, 23). Celelalte trei părţi din ţarină au fost drum călcat de oameni (Matei 13, 4), pietriş şi pămînt cu spini (Matei 13, 22), în care căzînd sămînţa cea bună a cuvîntului, nu a rodit, ci s-a pierdut.

Deşi Dumnezeu voieşte ca toţi oamenii să se mîntuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină (I Timotei 2, 4), a cui este vina că numai o pătrime din lume se va mîntui, primind sămînţa cuvîntului vieţii şi aducînd roadă însutită? Toată vina acestei nerodiri, nu este a lui Dumnezeu, ci a omului care, prin aşezarea rea a sufletului său, împiedică creşterea şi rodirea seminţei cuvîntului dumnezeiesc. Trebuie să ştim că Dumnezeu l-a făcut pe om cu voie liberă. El nu forţează uşa inimilor omeneşti, numai bate la uşa inimilor, precum scrie: Iată, stau la uşă şi bat. De va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra şi voi cina cu el şi el cu Mine (Apocalipsa 3, 20).

Dumnezeu este preadrept şi preasfînt şi nu voieşte a mîntui pe cineva cu sila, ci de bunăvoie. De la zidire El l-a încununat pe om cu voie liberă, după mărturia Sfintei Scripturi care zice: Doamne, căci cu arma bunei voiri ne-ai încununat pe noi (Psalm 5, 12); la fel Sfîntul Apostol Pavel spune că Dumnezeu l-a lăsat pe om în mîna sfatului său (Efeseni 1, 11), adică liber să aleagă. Şi dacă omul de bunăvoia sa lucrează faptele bune, atunci este iubit de Dumnezeu, după cum este scris: Pe dătătorul de bunăvoie îl iubeşte Dumnezeu (II Corinteni 9, 7). Altfel nu ar fi plată veşnică, nici muncă veşnică pentru păcate, dacă Dumnezeu ar sili voinţa omului spre bine, sau ar îngădui pe diavolul să ispitească pe om mai presus de puterea sa. Sfîntul Apostol Pavel ne-a arătat acest adevăr, zicînd: Credincios este Dumnezeu să nu vă lase pe voi să fiţi ispitiţi mai presus de puterile voastre, ci odată cu ispita vă trimite şi scăparea din ea (I Corinteni 10, 13).

Aşadar, fraţii mei, toată vina nerodirii cuvîntului lui Dumnezeu în inima omului, care de bună voia sa, din cauza necredinţei sale, se face cale călcată de oameni, pietriş sau pămînt cu spini. Omul, de bunăvoia sa, îşi alege viaţa sau moartea, iadul sau raiul. Cuvîntul lui Dumnezeu se închipuie cu sămînţa; pentru că precum sămînţa este aruncată în pămînt ca să rodească, tot aşa şi cuvîntul lui Dumnezeu este semănat în inimile oamenilor, spre a aduce roadă. Şi precum din sămînţă, crescînd, se face roadă pentru hrana trupească, cum ar fi grîul, orzul, porumbul şi alte plante şi arbori, tot aşa şi sămînţa cuvîntului lui Dumnezeu, semănîndu-se în pămînt bun, rodeşte hrana cea sufletească şi nepieritoare. Şi precum sămînţa nu rodeşte în orice loc s-ar semăna, ci numai în cel bun, la fel şi cuvîntul lui Dumnezeu nu rodeşte în inima fiecărui om, ci numai a celui ce este pămînt bun, adică acel ce primeşte cu credinţă cuvîntul vieţii şi îl lucrează, cum zice şi marele Apostol Pavel: credinţa este lucrătoare prin dragoste (Galateni 5, 6).

Numai această ţarină duhovnicească poate aduce lui Dumnezeu rod însutit.

Cuvant exceptional despre Iov al Sfantului Ioan Gura de Aur. Din Omilia XXXIII la Matei

Ce-am merita, oare, noi, care avem nişte pilde ca acestea, care traim în vremuri de pace şi totuşi ne moleşim şi cădem? Nu duce nimeni război împotriva noastră, şi sîntem junghiaţi; nu ne persecută nimeni, şi sîntem istoviţi. Ne bucurăm de pace. Domnul ne-a poruncit să ne mîntuim, dar nici aceasta n-o putem. Apostolii, cînd toată lumea ardea şi flăcările cuprinseseră întregul pămînt, au intrat în foc şi au

smuls din mijlocul flăcărilor pe cei cuprinşi de foc; tu, însă, nici pe tine nu te poţi salva. Ce îndrăznire mai putem avea, ce iertare? Nu ne mai ameninţă nici bicele, nici temniţele, nici conducătorii, nici sinagogile iudaice, nici altceva din unele ca acestea, ci cu totul dimpotrivă, noi creştinii conducem şi stăpînim. Impăraţii sînt binecredincioşi; multe dregătorii şi posturi de frunte sînt ocupate de creştini; creştinii se bac ură de slavă si de linişte; si nici asa nu biruim. Aceia - si dascăli si

ucenici - erau azvîrliţi în fiecare zi în temniţe, trupul lor era plin de răni si de cicatrice, dar se bucurau mai mult decît cei din paradis. Noi nici în vis nu suferim aşa ceva, dar sîntem mai moi decît ceara.

- Dar aceia, mi s-ar putea spune, făceau minuni!

- Pentru asta, dar, nu erau biciuiţi? Pentru asta nu erau prigoniţi? Acesta-i lucru ciudat că adeseori erau chinuiţi si munciţi tocmai de cei carora le făcuseră bine; şi. nici aşa nu se tulburau, deşi li se răsplătea binele cu rău; dar tu, dacă faci cuiva vreun bine cit de mic, iar mai apoi acela îţi face vreun necaz, te superi, te tulburi şi-ţi pare rău de binele facut

De s-ar întîmpla să se pornească război şi prigoană împotriva bise­ricilor — să dea Dumnezeu să nu se întîmple asta vreodată! — , gîndeşte-te cît de mare ar fi rîsul, cît de mare ocara! Şi pe bună dreptate! Cand nimeni nu se exercitează în casa sa, cum va fi strălucitor în timpul lup­telor? Care atlet, care n-a făcut exerciţii cu un maestru de lupte, va putea să învingă pe adversarul său la jocurile olimpice? N-ar trebui, oare, ca şi noi creştinii să facem în fiecare zi exerciţii de luptă, de bătaie cu pumnii şi de alergare⁷ Nu vedeţi că aşa numiţii pentatleti, cînd n-au pe nimeni cu care să faca exerciţii, umplu un sac cu nisip, îl atîrna si aşa îşi exercitează forţa lor? Nu vedeţi că atleţii mai tineri fac cu colegii de aceeaşi vîrstă exerciţii în vederea luptelor cu adversarii lor? Pe aceş­tia imită-i şi tu şi exercitează-te în luptele filozofiei!