"DEMASCAREA". ADEVARUL DESPRE "EXPERIMENTUL PITESTI": Marturia d-lui Constantin Iulian, supravietuitor al reeducarii prin tortura de la Pitesti (1949-1951), cu ocazia prezentarii fimului "Demascarea". Cine sunt autorii experimentului satanic?

Martorii lui Iehova au pus mana pe arme. Sectantii din Romania se revolta impotriva “Turnului de Veghe” de la New York

 

Gâlceavă între “Martorii lui Iehova”: Iehovişti din România îi acuză pe ştabii din conducerea de la New York că sunt 50% acţionari la o fabrică de armament si traiesc in lux în timp ce membri de rând din Romania mor de foame iar altii înfunda puşcăriile, pentru că n-au voie sa puna mana pe arme si sa intre in Armata.

 

Pe un forum destinat adepţilor sectei religioase aceştia îi acuză pe conducătorii din SUA că trăiesc în lux exorbitant ori că sunt acţionari la o fabrică de armament, în timp ce credincioşii de rând înfundau puşcăriile, întrucât li se interzicea chiar şi satisfacerea serviciului militar în detaşamente de muncă. “Ce mă frapează e de ce se construieşte atât de mult dacă se aşteaptă sfârşitul lumii?” (Marinaru, membru in Corpul de guvernare). Contestatari vehemenţi ori constatatori neutri, mulţi au conchis asupra sectei, organizaţiei religioase “Martorii lui Iehova”, că ar constitui o enclavă închistată în propriile dogme, ale cărei aproape unice “dezertări” în concretul altora, dincolo de propria lume, se identifică numai cu ampla campanie de prozelitism, ce merge la predicarea din uşă în uşă a propriilor precepte, o chestie considerată drept “agresivă”, motiv pentru care respectiva mişcare este întâmpinată cu reticenţă ori chiar interzisă în multe ţări. Concret, “iehoviştilor” li se reproşează că recurg la mijloace de “înrobire psihică” a adepţilor, că mulţi dintre aceştia ar fi fost cotropiţi de grave probleme mentale ce s-ar fi soldat cu un val de sinucideri sau chiar că ar conspira contra ţărilor ce le oferă adăpost, fiind de oarecare notorietate că aceştia desfid instituţiile statului, nerecunoscând drapelul naţional, ignorând exercitarea votului ori satisfacerea stagiului militar. Multe au fost controversele iscate de amintita organizaţie – cea care de-a lungul propriei istorii a prorocit de cinci ori sfârşitul lumii – unele ajungând să fie mediate de importante organizaţii internaţionale, însă pentru prima oară adepţii de rând ai “Martorilor” încep să se revolte împotriva conducătorilor din SUA, oferind, surprinzător, opiniei publice multe din argumentele justificate în trecut pentru interzicerea lor. Concret, site-ul forum.martorii.ro lansează nişte acuze inimaginabile la adresa mahărilor din State, de la WTS. Interzişi din 1949, vânaţi, hăituiţi şi chiar schingiuiţi, mulţi dintre “martori” au avut o viaţă crâncenă în anii comunismului, vieţuind într-o stare de semiclandestinitate, fiind suspectaţi că prin obedienţa lor faţă de forul coordonator din New York, Watch Tower (WTS) şi de cele două publicaţii editate de aceasta, “Turnul de veghe” şi “Treziţi-vă” ar complota contra statului. Culmea e că în amintita perioadă “iehoviştii” din România erau scoşi de sub tutela exercitată de la sediul newyorkez, reorganizându-se ad-hoc, empiric, după modelul de dinainte război. Acum, după ’90, “după eliberare”, aceştia rememorează ca pe un apogeu al activităţii lor religioase acea perioadă, aducând acuze de o gravitate incredibilă ştabilor din Statele Unite de la WTS.

“Au nenorocit atâţia oameni”

 

Concret, aminiţii forumişti de pe site-ul “iehoviştilor” le reproşează celor din conducere că ar fi nişte parveniţi care trăiesc într-un lux strigător la cer ce contrastează normelor de austeritate impuse “fraţilor” de rând, că i-ar constrânge pe aceştia cea mai mare parte din agoniseală, din asta rezultând imense resurse financiare utilizate în scopuri total contare preceptelor amintitei organizaţii religioase. Ceea ce-i deranjează în primul rând pe “martorii” care s-au exprimat liber pe amintitul forum este faptul că li se solicită pe un ton din ce în ce mai imperios să doneze cât mai mulţi bani organzaţiei, sume ce nu s-ar justifica. Conform lui Valer, care are gradul de “slujitor auxiliar”, celor din Maramureş li s-a impus să strângă suma de 494.249 RON, pentru construirea sălii de congrese din Negreşti, spunându-li-se să vândă pământ sau produse agricole. “S-a dat şi un exemplu: 400 litri de ţuică egal 6.500 lei”. Acelaşi conchide amar: “Inainte de construirea sălii din Negreşti ni s-a cerut să contribuim cu bani şi muncă pantru a scăpa de plata chiriei pentru stadion, care era o dată pe an. In schimb acum trebuie să contribuim cu donaţii lunar, la care se adaugă şi transportul de sute de km care de asemenea costă şi pentru unii e o mare problemă”. Pe Valer îl mai intrigă faptul că li s-a cerut să redirecţioneze cei 2% din venit către fondurile organizaţiei, ba chiar că li s-a sugerat să orienteze către aceeaşi adresă şi bunurile lăsate prin testament. Ajunge să te uiţi la filmuleţele postate de Vio, să îţi dai seama în ce huzur trăiesc, şi propovăduiesc sărăcia. Au nenorocit atâţia oameni, care am trăit cu zeamă de morcov murat şi zeamă de varză murată cu mămăligă cu cocean mai rău decât porcii şi ei se destrăbaleaza in lux, ce nimenea nu işi poate permite. Noi suntem cu sănătatea ca vai de noi, aşa am trait de la eliberare, ne tratează statul şi ei ne-au nenorocit (…) suntem cu oasele îndoite de atâta mizerie şi frig. La Miercurea Ciuc în octombrie ne îngheţa apa în hârdaie. (Leontina, supraveghetor de circumscripţie).

“Dacă află ziariştii?”

Revolta lui Valter e împărtăşită cam de toţi ceilalţi “martori” participanţi la discuţia de pe forum, unii venind chiar cu dezvăluiri revoltătoare: “Ce s-ar întâmpla dacă un ziarist de investigaţii ar afla toate acestea şi ar fi conştientizat de ilegalitatea unor astfel de practici. Dacă autorităţile află toate acestea pot acuza organizaţia ca face colectă şi nu se finanţează prin donaţii. Colectele sunt asemenea taxelor, se impozitează!!”, afirmă Lamb, bătrân de guvernare.

Parintele Justin Parvu: Pe noi ne caracterizeaza acum frica si ateismul. Viata tehnica naste monstri. Important e sa nu cedezi si sa stii sa mori martir. Daca tu nu te gandesti doar pentru tine, atunci ajungi sa te confunzi cu nevoile si greutatile aproapelui.

Interviu cu Părintele Justin, realizat de monahia Fotini, 17 februarie 2011

Părinte, asistăm la o pasivitate generală şi la o paralizie a voinţei poporului român, încât aproape nu mai este nicio reacţie, nici atitudine faţă de toate aceste bombardamente anticreştine. Cum se explică acest fapt?


Asta şi pentru că sărmanul popor nu mai ştie ce să creadă, nu mai are încredere în niciun lider politic, în niciun formator de opinie, nici în Presă sau televiziune. De aceea este aşa de rece şi indiferent la tot ce apare. Această stare de lucru este de altfel şi indusă, programare la care s-a lucrat cu multă sârguinţă, astfel încât să desfiinţeze modelele şi elitele unui popor şi să strice reperele oamenilor. Acum are mai multă credibilitate în faţa omului de rând cel care ştie să ofere mai bine pâine şi circ. Se mai trezeşte câte unul din somnolenţa asta şi, supărat, caută să facă o mică revoluţie. Dar revoluţia asta ţine numai până la Dealul Patriarhiei sau de la Cotroceni şi de acolo se împrăştie, nu mai rămâne nimic din revolta lui; rămâne el singur revoluţionar. Păi ce era o grevă altădată? Înspăimânta tot poporul, prin seriozitatea şi hotărârea protestatarilor. Acum sunt atâtea diversiuni că nu mai ştii pentru cine şi ce protestezi de fapt; acum nu mai ai încredere nici în fratele de lângă tine.

Mă uitam că foarte puţini medici au protestat împotriva regimului inuman sanitar prin care Ministerul Sănătăţii desfiinţează sute de spitale, introducând în schimb cardul de sănătate cu cip electronic…


Este o realitate tristă – intelectualii noștri au fost şi rămân cei mai slabi în atitudine, fricoși, cedează uşor, să îşi menţină posturile. Am observat asta şi în închisoare – mult mai uşor mărturiseau oamenii simpli decât intelectualii; intelectuali erau câţiva, dar omul simplu pătrundea mai repede cu inima realitatea lucrurilor. Intelectualul nu are exerciţiul luptei, al greului, el s-a obișnuit cu un salariu, cu o stare bună materială şi s-a retras astfel din orice acţiune. Ei s-au aliniat partidelor politice în primul rând ca să-şi apere moşiile, averile.



Bine, dar salariile medicilor acum sunt foarte mici…


Ei, medicul acum e ca şi popa. Are el salariul mic, dar are şi salariul mare, pe care îl ia din buzunarele necăjitului, şi se îmbogăţeşte fără să aibă el salariul mare. Medicul nostru de azi nu mai are spiritul sacrificiului. Acum, pentru că au salariile mici, dau bir cu fugiţii în străinătate, unde să câştige mai mult, dar până la urmă şi statele occidentale vor ajunge la starea în care ne aflăm noi, nu va mai dura mult nici la ei, pentru că are grijă socialismul european de realizarea acestui plan. Sistemul a lucrat ca pe ţăran să îl tâmpească, iar pe intelectual să îl compromită. Păi capacitatea ruşilor de inteligenţă este foarte redusă, datorită alcoolului cu care au fost „hrăniţi” de către comunişti. Că dacă îi întrebai unde e Berlinul, îţi spuneau: „aici, după deal”. Copiii de beţivi ajung, sărmanii, majoritatea nişte analfabeţi, reduşi mintal.
Medicul a şi fost un factor prin care Sistemul şi-a realizat şi își realizează în continuare lucrarea satanică de decimare a populației prin vaccinuri şi alte otrăvuri chimicale.

Această calitate de toleranţă a avut-o românul dintotdeauna sau e recent dobândită?


Măi, nici vorbă, nu era românul nostru aşa. Păi Ştefan cel Mare a avut luptători din aceștia? Toleranţa a pătruns prin secolul 18 când a început omul să se degradeze moral, prin influenţa masonilor care au pus ochii pe frumuseţea aceasta a ţării noastre şi care au făcut orice au putut să ne dezmoştenească de bogăția Ortodoxiei. Bunătatea ţăranului a dat greş aici, pentru că nu şi-au dat seama ce înseamnă să vină un străin în ţara ta. Iar tinerii care au încercat să orienteze poporul în perioada asta ’22 – ’44 , să îl pună pe un drum bun, au fost denigraţi, ucişi de marea familie masonică carolingiană (Carol al II-lea). Atât răsăritenii cât şi occidentalii au fost nişte persecutori puternici ai ideii româneşti, ai neamului nostru. Şi azi când aud occidentalii de poporul român, e ca şi cum auzi de un călugăr din Petru Vodă. Se duce un călugăr din Petru Vodă undeva şi îl întreabă de unde este – „Aaaa… de la Petru Vodă”? Îţi întoarce spatele şi pleacă. Poporul este bine prelucrat mai întâi în şcoală, apoi în armată, şedinţe şi conferinţe prin care îţi aplicau o educaţie de aşa manieră încât nu puteai să mai vezi altfel decât ca un membru de partid. Nu crezi în nimic decât în ce îţi spune Partidul. Partidul gândea, Partidul conducea, Partidul era totul în viaţa poporului român.
Acum intelectualii noştri au văzut că e bine să ai o casă frumoasă, să mergi la băi, în staţiuni, în străinătate… şi nu mai au ei timp să ia atitudini de apărarea a neamului şi astfel ajung şi ţăranul şi intelectualul unelte ale „burgheziei”, de pe urma cărora ei trăiesc.

Dar cum poate totuşi un intelectual, care vrea să își depăşească condiţia asta mizeră, să iasă din ea?


Nu poate ieşi decât dacă are o elită intelectuală conducătoare, dar cu aşa paraziţi de conducători paraziți ies şi subalternii, medici sau primari, sau învăţători. Mai ales că nu e uşor să conduci poporul român, pentru că el are o rădăcină ortodoxă şi o sensibilitate aparte; tipicul masoneriei nu se aplică la poporul român cu o cultură şi spiritualitate atât de complexe şi bogate. Ca şi altădată, omul e cumpărat, condus de simţul de slugărnicie. Faţă de alte popoare românul nostru are o figură de amărât, chircit; unde îl vezi – stă cu pălăria în mâna şi cu capul de supus se închină la d-l secretar, la d-l primar, cu plecăciune până la pământ. Dar această slugărnicie s-a imprimat şi în viaţa bisericească. Păi grecul stă cu mâinile la spate şi aşa se uită şi la preşedinte şi la mitropolit, nu se pleacă chiar ca o slugă. A fi slugarnic nu înseamnă că respecţi Biserica. Respecţi Biserica dar cu demnitate, nu înseamnă să devii o râmă să lingi toate cizmele. Când am mers cu câţiva români în Sfântul Munte să ne închinăm la icoane, păi făceam metanii mari la fiecare icoană, cu trei închinăciuni în mijlocul bisericii, apoi sărutam mâna la stareţ, aşa cum se face la noi – se uitau foarte miraţi grecii la noi. Ei se închinau mai degajaţi şi nici vorbă să se ducă la stareţ, să se întoarcă înapoi. Noi suntem aici sub influenţa asta slavonească ce a format un alt soi de om, care ne-a adus la starea asta de deformare cu „smerenia”. Această aşa-zisă smerenie a luat naştere în urma terorii. Pe noi ne caracterizează acum frica şi ateismul.

Părintele Iustin Pârvu - isvor al demnităţii româneşti

 

“Dar dacă adevărul nu ni se descoperă prin iubire el este mincinos” (Ilarion Felea - Religia şi cultura)

Cuvintele alese în motto nu sunt întâmplătoare, deoarece tema noastră încearcă să se construiască pe temelia adevărului şi cu toată iubirea pe care un român o poate avea pentru neamul său, pentru eroii din trecut şi de astăzi, pentru toţi românii, mai buni sau mai puţin buni, mai curajoşi sau mai laşi, mai demni sau mai puţin demni, mai cinstiţi sau mai puţin drepţi în judecata lor "Căci ale noastre-s toate şi umbrele şi hoţii/ Şi-n soarele dreptăţii/ Să ne iubim cu toţii", aşa cum spune poetul basarabean Dumitru Matcovschi.

În peregrinările prin Munţii Neamţului am avut prilejul să cunosc un român - Stareţul mânăstirii Petru Vodă, Părintele Iustin Pârvu. A-l întâlni pe acest om înseamnă a ne reconsidera destinul. Se nasc noi întrebări despre existenţa noastră în spaţiul carpatic. Avem nevoie de o cunoaştere corectă, în duhul adevărului, a ceea ce am fost şi a ceea ce suntem noi, românii.

Nu putem să începem a creiona un portret atât de curat fără, mai întâi, a face curat în sufletul nostru. Acum la ceasul de taină al coborârii printre noi a darului divin când totul se îmbracă în sărbătoare şi noi, prin graţie şi iubire, să încercăm să fim mai buni pentru a ne învrednici a primi darul luminii.

Lumina sufletului său este o oglindă magică în care ar trebui să ne oglindim pentru a ne vedea sufletul. El are puterea de a corecta priveliştile desfigurate ale interiorului nostru cu bunătate şi înţelegere izvorâte dintr-o mare dragoste de oameni limpede şi simplă ca adevărul însuşi. Părintele Iustin Pârvu este o Eminenţă a Neamului Românesc şi a credinţei în Dumnezeu. Lumina sa străjuieşte ocrotitor peste oameni şi locuri. Mărturia harică se revarsă peste noi dincolo de cuvânt. Lumina lui materializează gândurile, curăţă inimile şi corectează aspiraţiile. Adevărul curge lin, se separă în noi de părelniciile cu care ne înşelăm noi înşine. În faţa Părintelui nu ne mai putem minţi. Toată murdăria noastră iese la suprafaţă şi, mai mult, Sfinţia Sa o curăţă cu marea-i bunătate şi cu puterea harului ce sălăşluieşte în el.

Nu scriu aceste rânduri pentru a lăuda acest mare trăitor în Duhul lui Dumnezeu, deşi este un adevăr care ne onorează să-l spunem, ci cum exemplul acestui mare Patriarh al neamului insuflă în noi esenţa a ceea ce este dragoste de Neam şi de Dumnezeu, demnitatea, nobleţea şi nemărginita dăruire pentru oameni.

Părintele Iustin înlătură vălul de prefăcătorie şi emfatică "vitejie" în faţa propriei noastre conştiinţe. În această lumină nu ne putem uita unii la alţii. Apare în noi o smerenie binefăcătoare şi nu mai putem continua să hrănim conştiinţa noastră cu minciunile prefabricate de ignoranţa decretată ca "titlu de onoare" de un sistem de valori bolnav (care nu a fost niciodată al nostru ci al celor care au vrut să ne fure bogăţia, lumina şi demnitatea).

De ce existenţa Părintelui Iustin Pârvu ne pune în faţa unui proces de conştiinţă?

Pentru că destinul său se identifică cu cel al neamului nostru. Prigoana, năpasta, loviturile, foamea, frigul, arşiţa, obida i-au transfigurat în fiinţă Chipul lui Dumnezeu, toate acestea au stimulat iubirea de oameni, înţelegerea, iertarea şi nu au dat loc răzbunării, blestemului sau urii.

Pentru Părintele Iustin viaţa înseamnă sacrificiul părţii faţă de întreg, a singularului faţă de social şi ne duce cu gândul la rugăciunea: "Îţi mulţumesc Doamne, că mi-ai oferit onoarea să sufăr pentru Neamul meu" aşa cum spunea Petre Ţuţea (cu care a stat în închisorile politice). "Viaţa este un mijloc, un moment auxiliar. În clipa în care faptul ei ar fi absolutizat, în clipa în care viaţa ar deveni totul, ea ar sărăci până la desfiinţarea spirituală a subiectului trupesc şi moral pe care-l veşniceşte" (Max Scheller). Părintele Iustin revarsă peste noi înveşnicirea. "Sunt înfrângeri şi sunt sacrificii care trezesc un neam la viaţă după cum sunt biruinţe dintre acelea care-l adorm" (Nicolae Iorga).

Generaţiile actuale au crescut cu spectrul fricii - nu am avut MODELE. S-au cultivat în noi toate acele trăsături care compromit sentimentul de demnitate. Cinstea e do-vadă de slăbiciune. Adevărul este semn "al slabei minţi". Holocaustul asupra românilor a ucis mai mult decât oameni - a ucis dorinţa de a trăi frumos, a ucis lumina adevărului. Conştiinţa românească a suportat un proces de auto-surpare prin subminarea sistematică a logicii evolutive a valorii interioare omeneşti - a spune adevărul înseamnă o vină pentru care poţi plăti cu o pedeapsă aspră. Ameninţarea există şi persistă. Sintagma: "Ce foloseşti dacă spui adevărul?" îşi are şi acum o aplicabilitate dureroasă. Pentru că nu se poate conştientiza că ascunderea adevărului duce la involuţie, amplifică răul. Ne-am obturat încrederea în utilitatea angajării într-un concurs al valorilor.

Şi totuşi mai există în România oameni. Îi găsim în locuri modeste, nesemnificative, sătui să meargă împotriva curentului, cuminţiţi în entuziasmul lor de nenumăratele lovituri ale prostiei şi platitudinii mediocrităţii, sau ieşind din subsolurile închisorilor ca nişte spectre ale dreptăţii şi sfinţeniei.

Care este modelul de român pe care am vrea să-l venerăm, să fim mândri că există, acel om la care să ne întoarcem mereu pentru a găsi izvoarele binelui şi adevărului sublim, pentru a ne curăţi, lumina şi desăvârşi? Există. Trebuie doar să-i căutăm, să-i descoperim şi să primim marea bogăţie de spirit şi lumină pe care ei o revarsă spre noi - IATĂ OMUL!

Cine este Părintele Iustin PÂRVU?

"Sunt un om liber şi fac ce vreau. Nu mă tem de oameni." Această sintagmă rostită de Părintele Iustin în faţa anchetatorilor comunişti l-a costat 5 ani de puşcărie grea pe lângă cei 12 pe care îi făcuse deja. În acest context libertatea îşi contura definiţia ca "starea de libertate de păcat" cum spunea un alt mare stâlp al spiritualităţii şi demnităţii româneşti - Părintele Arsenie Boca şi singura teamă era cea de Dumnezeu pentru că este singura născută din iubire care nu perverteşte sufletul, cealaltă frică, (de oameni) este expresia deformării interioare a conştiinţei cu urmări distrugătoare.

Părintele Iustin, Stareţul Mânăstirii Petru Vodă, s-a născut în satul Petru Vodă la 10 februarie 1919 într-o familie de ţărani munteni şi a crescut împreună cu cinci fraţi şi două surori. La 17 ani a intrat în viaţa monahală la Schitul Durău mânat de o chemare sublimă spre cele sfinte. Plaiurile nemţene, încărcate de rugăciune şi fapte de vitejie ale strămoşilor noştri, au sculptat în sufletul său matricea valorilor fundamentale ale neamului neîngăduind, peste timp, a face vreo concesie sau a cădea din această formă pecetluită de Dumnezeu în sufletul său curat.

Un chip de o seninătate siderală te întâmpină cu o privire caldă şi în acelaşi timp pătrunzătoare. Trăsăturile fine, delicate, ţinuta sprintenă şi elegantă, fac din Părintele Iustin o prezenţă care încântă şi bucură de la prima vedere. Dar ce ne farmecă este imensa lumină cu care ne învăluie prezenţa sa. Este greu de tradus în cuvânt această trăire de bucurie şi teamă, de fericire şi rigoare severă, de putere autoritară şi duioşie tandră, de sobrietate pioasă şi zâmbet şugubăţ, împăciuitor, de simplitate şi imensă generozitate. Toate te cuprind şi rămâi cu o comoară în suflet pe care vei încerca mereu să o meriţi pentru că ţi-a fost dăruită fără vreo condiţie, fără preţ, nemărginită.

Viaţa Părintelui se prefigurează între realitate şi transcendent, între momente limpezi a căror asprime te cutremură neîndrăznind să te compari a fi într-o situaţie asemănătoare datorită grozăviei suferinţelor trăite, şi momente de sublim înălţător când însuşi Dumnezeu a pus mâna Sa Atotputernică peste cel aflat în grea cumpănă, ocrotindu-l împreună cu fraţii săi întru suferinţă şi martiriu. Oamenii din Munţii Neamţului ştiu multe despre Părintele Iustin. Este atât de iubit şi respectat încât la rostirea numelui său eşti imediat ajutat şi îndrumat. Se po-vesteşte că în anul cumplit al foametei - 1946, Părintele, care era diacon atunci, împreună cu preotul Pantelimon de la Schitul de la Viaduct, au pornit cu Icoana Sfintei Ana într-un pelerinaj peste pământurile arse de seceta prelungită. Slujbele lor întâmpinau disperarea şi jalea şi lăsau în urma lor ploaia şi bucuria. S-au strâns, din satele prin care au trecut, mii de oameni care i-au urmat într-o pioasă şi curată recunoştinţă. Acel convoi al speranţei şi credinţei a supărat autorităţile comuniste care l-au luat în vizor suspectându-l şi chiar acuzându-l pe Părintele Iustin de "agitaţie mistică".

Dar calvarul abia de acum începea. În târgul Romanu-lui unde urma cursurile seminarului, Părintele a fost arestat în anul 1948 pentru vina de a fi făcut parte din Mişcarea Legionară.

Înainte de toate trebuie clarificat, "sine ira et studio" (fără ură şi părtinire), ceea ce a însemnat, pentru tineretul de atunci, gruparea politică care nu a fost un partid, dar care a avut o doctrină şi a cucerit sufletele români-lor dornici de a-şi păstra ţara lor neîntinată de cancerul comunist. A defini această mişcare este o îndrăzneală. De ce? Pentru că ea a adus sublimul ceresc în inimile româneşti umplându-le de speranţă şi încredere în "Forma cea mai înaltă a geniului românesc." "Profunzimea ei este atât de mare încât ni-meni nu o poate pătrunde, raţional nu o încape" (Sunt cuvinte rostite cu evlavie şi har, cu lacrima sufletului ofrandă adevărului de Părintele Iustin Pârvu în 15 August 2000 la Mânăstirea Petru Vodă.). Este nevoie şi de suflet pentru a întregi cunoaşterea - şi acest suflet era sufletul românesc umilit, lovit, scuipat, schingiuit şi răstignit pentru adevăr. Câţi dintre noi pu-tem duce această cruce aşa cum au dus-o cei ce au crezut cu adevărat în acest ideal? Iată de ce este o îndrăzneală să rosteşti măcar aşa un crez! Mai întâi este necesar a o scoate din bălăcăreala în care a fost târâtă de o duşmănie diabolică străină fiinţei româneşti. Noi românii nu avem voie să ne trădăm trecutul ci, pentru a continua să existăm, trebuie să ni-l asumăm. "Dar nu trebuie să deznădăjduim, dacă nu suntem cum se cuvine să fim. Răul este că ai păcătuit, omule! Dar de ce nedreptăţeşti pe Dumnezeu şi-L socoteşti neputincios din neştiinţă?" (Filocalia, vol. V - Petru Damaschin, Învăţături Duhovniceşti, pag. 132.)

Părintele Iustin a început Golgota lui la închisoarea din Roman unde a fost anchetat împreună cu alţi 68 de oameni, timp de o lună, în podul securităţii cu "dulăii la gâtul nostru, întinşi cu faţa în jos". Iată ce spune părintele despre acele momente terifiante: "Prima parte a temniţei a fost cu mult zăduf, nu-ţi dădeai seama de ce eşti acolo; dar să-ţi dai seama că nu mai eşti nimic şi să te gândeşti ce vei face - ce ai de apărat!…" Părintele avea de apărat chiar fiinţa neamului nostru asemeni miilor de români care nu au cedat supliciului care desfiinţează substanţa primă a fiinţei - sufletul. Ei nu ne-au vândut sufletul, ci ni l-au ocrotit cu preţul vieţii. Ştim noi, oare, să ne păstrăm sufletul? Ajută-ne, Doamne, să nu ne vindem sufletul, asemeni lui Iuda, pe o pungă de galbeni!

A urmat momentul procesului la Suceava. Acesta s-a ţinut în interiorul închisorii numai în timpul nopţii. Lumina zilei nu ar fi suferit atâta josnicie a înscenării unor vinovăţii care erau de fapt cea mai legitimă şi firească atitudine de om şi de român. Dar atunci nimic nu mai era normal. Poate era "ruşinea" judecătorilor, care în zelul lor, au dat condamnări atât de mari încât s-a sesizat şi Gheorghiu Dej. Erau aceiaşi care-i condamnaseră pe comunişti în anii 1941-1945 şi sperau, în van, că aceştia vor uita comportamentul lor. În final, părintele a primit 12 ani şi a plecat într-un trist convoi care avea în ultimul vagon, ca deţinuţi, tocmai pe zeloşii judecători. Se îndreptau spre închisoarea Aiud. Undeva, spre Ilva Mică, se zărea un apus de soare pe care cei 80 de deţinuţi înghesuiţi în fie-care vagon, l-au privit pe rând. Peisajul acesta era, poate, o urmă de consolare în atmosfera înăbuşitoare din acele vagoane ale calvarului.

Privirea Părintelui Iustin se îndreaptă cu o uşoară nostalgie spre acele vremuri. O pace gravă se lasă peste chili-a modestă în care pădurea de brazi trimite o boare răcoroasă şi soarele care apune lasă să cadă peste noi o lacrimă de sânge care ne înfioară. Parcă am vrea ca părintele să nu îşi mai amintească din suferinţele trăite. Inimile noastre sunt cutremurate de imaginile groteşti ale închisorilor, ale celulelor îngheţate, ale schingiuirilor de neînchipuit care măcinau ca nişte mori ale iadului tinereţea, elanurile, iubirile, vieţile unei generaţii de români vinovaţi de a fi fost fii ai acestor pământuri ale Grădinii Maicii Domnului.

Ce noroc că începe slujba de seară. Rugăciunea călugărilor se revarsă peste poiana în care se ridica mândră Mânăstirea Sfinţilor Arhangheli şi o mângâiere nevăzută ne aduce din nou liniştea în suflete.

A doua zi păşim cu sfială, după o îndelungată aştepta-re, în chilia Stareţului. Părintele este "îngropat în popor", după spusele unui prieten apropiat, adică din zori şi până seara dar şi o bună bucată din noapte, Părintele ascultă necazurile oamenilor. Le alină durerile, le dăruieşte har şi sprijin; sfatul înţelept le arată calea dreaptă. Păsurile lor sunt înfăţişate în faţa lui Dumnezeu prin pomenire zilnică cu multă credinţă, în biserică, la Sfintele Slujbe. Dar nu numai atât, ci ei primesc şi un pat pentru a se odihni şi mâncare pe gratis. Niciodată părintele nu osteneşte să asculte păsul omului, vin cu miile la el, nu mai are timp nici pentru a gusta ceva din bucatele pregătite. Mai întâi de toate sunt oamenii şi necazurile lor. Şi mângâierea lui nu e puţin lucru.

Ne-am strecurat în chilia mică, îngenunchem cu smerenie în faţa Părintelui şi îl rugăm să ne mai povestească din odiseea infernului pe care a trăit-o. Ne pomenim la închisoarea Aiud împreună cu un fost ministru al transporturilor şi un general, fost ataşat militar la Paris. Portretele lor sunt jalnice, stăteau de 2 ani acolo şi deja urmele dezumanizării prin tratamentul aplicat acestor oameni îşi arătau spectrul: pielea căzută, feţele trase, foamea atroce făcea ca un cartof furat să fie o mare victorie. Toate acestea erau argumente grăitoare pentru regimul ce avea să-l înfrunte şi părintele timp de doi ani şi jumătate aici şi mulţi alţi ani în alte locuri la fel de terifiante.

Mare noroc a fost pentru Părintele că, la terminarea acestei perioade la Aiud, a scăpat de o iminentă trimitere la Piteşti, căruia i se dusese vestea şi în străinătate. Cercurile democratice ale lumii s-au sesizat făcând presiuni asupra autorităţilor comuniste să oprească nelegiuirile asupra deţinuţilor politici. Şi aşa a ajuns Părintele Iustin la minele de plumb de la Baia Sprie în urma unui ordin oficial care prevedea trimiterea acestor deţinuţi la munci (acele munci care să asigure totuşi acelaşi scop ca la Piteşti, exterminarea, desfiinţarea acelor români care, prin modul lor de a fi, prin credinţa în Dumnezeu şi în valorile fundamentale ale vieţii, prin exemplul lor deranjau procesul de dezumanizare şi mancurtizare a neamului românesc, adică anihilarea noastră ca popor).

A învăţat repede meseria de miner. Fostul ministru al minelor era şi el deţinut şi s-a putut organiza o muncă eficientă în ciuda tuturor încercărilor de a se face imposibilă supravieţuirea în acel loc. La început, civilii care lucrau la abataje îi priveau ca pe nişte criminali odioşi, instruiţi fiind să nu vorbească niciodată cu ei şi miliţienii aveau aceeaşi atitudine. Informatorii, dintre civili dar şi dintre deţinuţi (unul fusese "jandarm vechi al lui Antonescu"), creau o atmosferă de neîncredere şi mai mare.

Cu timpul au început să-şi mai schimbe atitudinea. Într-o dimineaţă deţinuţii au găsit un miliţian căzut între abataje lovit fiind de o roabă în faţa puţului. Era aproape mort. Deţinuţii i-au dat un prim ajutor salutar (ar fi putut să-l lase acolo şi ar fi murit imediat). Au anunţat paza şi a fost transportat la spital. În urmă au fost imediat acuzaţi că ei ar fi încercat să-l suprime. Mare a fost mirarea tuturor când, miliţianul revenindu-şi, a povestit că dacă nu ar fi fost scos de unde căzuse singur lovit de un bolovan, la prima mişcare a abatajului ar fi murit. De atunci atitudinea faţă de deţinuţi s-a schimbat simţitor.

După această întâmplare civilii au început să aducă, pe ascuns, cărţi şi ziare, vin şi câte o bucăţică de pâine (acestea au fost strânse cu mare grijă de preoţi (dintre deţinuţi) pentru sfânta împărtăşanie). Un informator a pârât şi civilii milostivi au dispărut - au fost şi ei condamnaţi.

La începutul şutului, noaptea, se făceau rugăciuni. Din cei 5-6 deţinuţi unul rămânea la intrare şi se ruga, fiecare lăsa câte o rugă pentru cei dragi de acasă, pentru copii, pentru părinţi, pentru soţii şi pentru ocrotirea lor în acel loc deosebit de periculos. Se spuneau acatiste, paraclise, psalmi. Părintele ne spune: "Rugăciunile în adâncuri erau cele mai puternice şi…trăitoare rugăciuni".

Într-un an, de Sfintele Sărbători ale Paştilor s-a organizat de către deţinuţi Slujba de Înviere. Era o mare îndrăzneală. Nimic nu supăra mai tare pe aceste personaje apocaliptice care întruchipau gardienii şi oficialii închisorii decât pomenirea lui Dumnezeu şi rugăciunile.

Părintele ne povesteşte cum au improvizat din 30 de sfredele - 30 de clopote şi, la semnal, s-au adunat vreo 30-40 de deţinuţi. S-a început Sfânta Slujbă de Înviere. În noaptea adâncurilor (la 40 de metri sub pământ) s-a înălţat mai sus ca oricând ruga de mare taină…"În zeghe, în şanţuri cu apă acidă, cu târnăcoapele în mâini au trăit cea mai frumoasă Înviere bine primită la Dumnezeu", şi… Lumina a venit. Ca o minune, până la terminarea Slujbei, nimeni nu a sunat pe securiştii de sus şi nimic nu a tulburat acel moment de graţie de la Dumnezeu. "Hristos a înviat!" a răsunat de la unii la alţii, pentru câteva clipe deţinuţi şi gardieni erau toţi unul, fără deosebire s-au salutat creştineşte. Uitând parcă de groteasca misiune de călăi, gardienii nu au putut opri harul să vină peste ei toţi - fraţi învrăjbiţi de forţele întunecate ale răului. Pentru o clipă acesta fusese îngenunchiat şi lumina iubirii le-a încălzit inimile tuturor… Afară au fost întâmpinaţi cu mitraliere şi paradoxal, au fost ţinuţi doar două zile "sub cheie".

În faţa duşmăniei şi urii românii au răspuns cu iubire. S-au rugat şi se roagă şi acum pentru călăii lor. Bine că neamul nostru mai are oameni. Ei sunt. Mai sunt izvoare prin care sfinţenia aduce mântuire pentru noi. Ei sunt de veghe şi ne ajută aici sau în ceruri. Harul lor ne dă putere şi demnitatea de a înfrunta răul din noi şi cel din afara noastră. Pe aceşti oameni îi putem numi: Ilie Cleopa, Arsenie Boca, Dumitru Stăniloaie, Constantin Galeriu, Teofil Părăian, Arsenie Papacioc, Iustin Pârvu şi mulţi alţii pe care îi putem întâlni la Petru Vodă, la Pângăraţi, la Sâmbăta de Sus, la Techirghiol sau oriunde în "Ţara de tămâie şi cer". "Dar noi nu suntem visători ci lucrători ai lui Dumnezeu. Ţara trebuie simţită şi sfinţită - prin noi oamenii care să fim mai buni, mai smeriţi, mai credincioşi, mai harnici şi să făurim Ţara visurilor noastre" (Părintele Teofil Părăian - fragment dintr-un discurs ţinut la TVR alături de o serie de politicieni, 22 August 2000).

Sunt fapte care ne obligă - atât cele din 1989, cât şi cele care se adună mergând mai înapoi în timp… Riscăm să ne risipim în neant. Merităm să fim aruncaţi la groapa de gu-noi a omenirii dacă vom continua să scuipăm în icoanele care ne veghează. Este important să învăţăm din lecţia istoriei - atât cea anterioară dictaturii comuniste, cât mai ales din "istoria noastră recentă."

În fiecare din noi există şi bine şi rău depinde pe ce poziţie te aşezi - iată pilda fiului risipitor - părintele s-a bucurat că s-a reîntors şi nu a mai luat seama la ceea ce făcuse bine sau rău (dar pe care nu-l mai avea). Este de ajuns să ne recunoaştem în noi răul şi el nu mai există - aşa ne învaţă marii înţelepţi. Dar nu putem fi mai buni dacă nu ne şi silim de a ne face mai buni - "bunătatea nu vine aşteptând-o ci vine realizând-o", spunea un mare duhovnic al nostru.

Există în fiecare român un dor de lumină, de libertate, de adevăr. Când omul este liber devine creativ. El transformă lumea prin idei noi care revoluţionează gândirea şi viaţa dând consistenţă timpului.

"Veniţi copii să vă binecuvântez!"

Ne despărţim de Părintele Iustin cu o mare tristeţe care este în acelaşi timp o mare fericire, fericirea de a fi stat în preajma sa, de a fi primit lumina sa dumnezeiască. Să ne trăiţi Părinte Iustin mulţi ani înainte! Să ne ajutaţi să ne regăsim pe noi înşine români şi creştini deopotrivă uniţi şi demni.

Camelia CORBAN

[apărut în lunarul Permaneţe, anul IV, nr.3, martie 2001]

LANSARE DE CARTE LA CLUJ: Vladimir Bukovsky “ARHIVA SOVIETICA, 64 de documente din perioada restructurarii (Perestroika)”

Cartea "Vladimir Bukovsky, ARHIVA SOVIETICĂ, 64 de documente din perioada restructurării (Perestroika)", reprezintă o selecţie de documente traduse şi comentarii însoţitoare, realizate de istoricul Elena Cojocaru. Apărută la Casa de Editură DOKIA lucrarea, potrivit istoricului Elena Cojocaru, i se dedică „generaţiilor acoperite”. Cine este Vladimir Bukovski şi de ce a fost necesară elaborarea unei astfel de lucrări? Oare, nu este depăşită perioada sovietică şi imaginarul Revoluţiei din Decembrie face destule victime şi călăi până-n prezent, unele chiar fiind nevinovate. Nu este timpul să facem o concesie dintre torţionarii de ieri, reprezentanţii instituţiilor care au promovat ideea de Schimbare, inclusiv în ţara noastră, chiar dacă avalanşa revoluţiilor de „catifea” a fost de inspiraţie străină?! Şi răspunul ni l-a dat chiar dezidentul sovietic-rus când a fost la începutul anilor 2000 la Braşov şi a alarmat societatea românească: Rusia deţine 60% din economia românească! Deci, pe „dezidentul” rus Vladimir Bukovski îl surprindem în ipostaza de fin cunoscător a realităţilor din fostul spaţiu postsocialist afliat Uniunii Sovietice. Asta în contextul în care există destule voci care califică, cu date istorice vorbind, că România comunistă a lui Nicolae Ceauşescu s-a prezentat ca adversară a Imperiului Sovietic. Fals! La 30 iunie 1970, printr-o scrisoare strict secretă nr. 14006418, Ion Stănescu, Preşedintele Consiliului Securităţii de Stat al Republicii Socialiste România, îl informa pe Preşedintele KGB al URSS Andropov, despre vizita cetăţeanului sovietic Usatiuc Alexandru la Bucureşti. Împreună cu scrisoarea, Stănescu îi trimite lui Andropov şi plicul cu documentele lăsate de Usatiuc-Bulgăr. La scurt timp au fost arestaţi Alexandru Usatiuc-Bulgăr, Gheorghe Ghimpu, Alexandru Şoltoianu şi Valeriu Graur. Aceştia îşi doreau unificarea Basarabiei la Ţara Mamă. Deci, invocatul „fir roşu” a existat dintotdeauna.
Se ştiu foarte putine lucruri despre perioada perestroikăi la nivelul probelor şi nu a fabulaţiilor sau imaginarului difuzat de douăzeci de ani încoace, după prăbuşirea regimului sovietic. Tacerea arhivelor de la Moscova nu a permis o reconstituire adecvată a evenimentelor din anii 80-90. Jonglăm cu semiadevăruri, frânturi de adevăruri care pot ilustra o falsă paradigmă a istoriei contemporane. Aceasta lipsă a documentelor şi studiilor permite noilor formatori de opinie să prezinte perioada dezgheţului sovietic ca pe una tendenţioasă.
Iată de ce actualitatea cărţii lui Vladimir Bukovski, alături de alte lucrări de factură factologică, revendică abordarea „faptului istoric” nu ca o extensie fabulatorie a realului, ci prezentată din zona referenţială a istoriei scrise. Selecţia documentelor, riguros realizată de cercetătoarea Elena Cojocaru, traducerea lor, prezentarea acestora ne stimulează să reconstituim perioada tulbure a marilor transformări şi să precizăm şi contextul evoluţiilor socio-politice care ne-a suprins şi pe noi, fie în calitate de periferie sau semiperiferie a Imperiului.
Recurgând la observaţie, la analiza documentelor (stenograme, documente, hotărâri, comunicate), la interviul consacrate ca metode interdisciplinare a cercetării istorice, Elena Cojocaru încearcă să ne furnizeze informaţii, din „fişierele lui Bukovsky”, capabile să completeze, să clarifice şi să ilustreze un tablou aferent perioadei imploziei URSS, pe care memoria colectivă o diseminează confuz şi tendenţios. Şi apariţia lucrării reprezintă şi o mostră de veridicitate a destinului „reacţionar” al lui Vladimir Bukovsky, care în iulie 1992 a fost invitat să participe la procesul „PCUS versus Elţân”, în calitate de expert al Curţii Constituţionale a Federaţiei Ruse. Documentele lucrării ARHIVA SOVIETICĂ, 64 de documente din perioada restructurării (Perestroika), Casa de Editură DOKIA, au la origine documentele de arhivă a disidentului rus adunate şi reverberate în propria carte „Procesul de la Moscova”.
A fost „grefat” „homo sovieticus” să-şi repudieze formaţia sa psihosomatică ca o necesitate realizată de laboratoarele controlului spaţiului mental al serviciilor secrete, a ideocraţilor care în eşecurile sau visele lor premonitorii au dezvolatat abandonarea „ideologiei comuniste”, singura care reclamă „violenţa ca neîngrădită prin lege”; dacă este să-l cităm pe artizanul instituirii comunismului în lume, Vladimir Ulyanov-Lenin.
Grefa transmite celui “contaminat” intoleranţă, inteligenţă dogmatică, încredere paranoică (neclintită) în procesele acelea de “gândire şi de voinţă” grefate în el prin mijlocirea procese şi dărâmarea sistemelor neactuale.
Vom descoperi, în materialele cărţii, cum, în fapt, RESTRUCTURAREA(PERESTROIKA) a fost iniţată încă în perioada primului secretar al PCUS Leonid Brejnev şi continuată de Yuri Andropov, iar Mihail Gorbaciov care era responsabil pe agricultură şi îi raporta insatisfăcător liderului PCUS că nu a reuşit să asigurarea cu carne pe polonezi. Criza „alimentară” din Polonia a fost un semnal care a dat de gândit sistemului sovietic că este unul distributiv şi nu productiv. Evident, în documentele KGB, MAI, PCUS, pe care le regăsim în carte, unele trecute la „strict secret”, se prezintă situaţia „războiului invizibil” al serviciilor secrete şi de spionaj, ecourile şi reacţiile la acţiunile lor, modul de operare şi de percutare a sistemelor informaţionale şi economice. Diseminăm subordonarea diverselor laboratoare-KGB, MAI (evident că au existat laboratoare destinate activităţii „diviziunilor telurice”, „diviziunilor neorosomatice” sau de alt tip), sub patronajul Marelui Laborator Sovietic. Însuşi Vladimir Bukovski a fost supus agresiunii unui dintre cele mai represive laboratoare- spitalul neuropsihiatric, deseori fiind internat, laboratorul având menirea să spele creierele umane.
Tot în carte vom descoperi cum s-a exercitat controlul mişcărilor democratice şi monitorizarea democratizării vieţii social politice din Rusia, dar şi fostele republici sovietice sau din ţările socialiste surori.
Indubitabil, autoarea lucrării, graţie identităţii sale naţionale, a stăruit să prindă pulsul eşecului realizării Unităţii României, din perspectiva desprinderii a Basarabiei (Republicii Moldova) de URSS şi eventuala oportunitate de reunificare la Patria Mamă-România. În interviul realizat cu posesorul documentelor, cu desidentul rus Vladimir Bukovsky, acesta afirmă că nu a existat voinţă politică la Bucureşti şi că preşedintele de atunci al României, Ion Iliescu, a evitat să-şi asume rolul REÎNTREGITORULUI, că acest rol lipsi şi astăzi clasei politce, considerând că Rusia nu ar descuraja o astfel de abordare. Şi aici, cred că Vladimir Bukovsky greşeşte şi chiar se contrazice, dacă este să ne pliem după documentele parvenite din servieta „arhievarului sovietic”, care arată că, inclusiv, în fostele republici sovietice au existat destui intelectuali care au colaborat cu vechile structuri sovietice, acestora impunându-se colaboararea, erau constrânşi, de-a lungul anilor fiind supravegheaţi, şi li se aplicau lecţii de anihilare a oricărui sentiment de românism şi de democraţie. Şi vom descoperi mulţi dintre cei care au aplicat astfel de practici ca noi „eroi” ai timpului prezent, eroi care au o viaţa confortanilă în contrast cu cei care au pătimit, au fost dezumanizaţi şi care, încă, nu au fost reabilitaţi. Şi „eroii” care au servit „sovietele”, au deposedat multe persoane de credinţă şi speranţă, discret conduc şi azi instituţii strategice şi propagă false modele. Şi ne întrebăm, deseori, cum există o acută criză de competenţe în actuala societate postcomunistă, posttotalitaristă?!

Octavian Sergentu

Volumul reprezinta prima traducere a documentelor din ARHIVA SOVIETICA intr-o alta limba decat cea rusa – nota EPEN.ro

sursa: 

www.epen.ro

Folosul Parastaselor – Sfantul Ioan Damaschin

“Apostolii graitori de Dumnezeu si Parintii nostri jertfitori si purtatori de Duh [....] prin gura lor a grait Dumnezeu, a rânduit Liturghiile, cântarile, rugaciunile de fiecare an, în amintitrea celor plecati” (Sfântul Atanasie Cel Mare).

Prolog

Conform marturiei patristice uniforme, care confirma neîncetat traditia neîntrerupta de veacuri, rugaciunile speciale pentru morti au fost rânduite de catre Sfintii Apostoli(1). Aceasta rânduiala are doua fundamente dogmatice:

a) Consensul Bisericii, ca si comuniune a Sfintilor, care este alcatuita nu doar din cei vii, ci si din crestinii adormiti.
b) Credinta în viata de dupa moarte, învierea mortilor si judecata cea din urma.

Mai mult, învatatura si practica îndelungata a Bisericii ne îndeamna sa ne aratam grija pentru adormirea unui suflet, nu doar prin rugaciuni, ci si prin fapte de iubire. Astfel, poruncile apostolice rânduiesc sa se ofere saracilor anumite bunuri ale mortului, spre pomenirea lui. Si Sfântul Ioan Gura de Aur, tâlcuind Evanghelia dupa Sfântul Ioan, ne sfatuieste sa facem asemenea fapte bune “încât daca mortul este pacatos, sa se izbaveasca de pacatele lui, iar daca este drept, sa primeasca plata si recompensa mai mare”. Rugaciunile pentru morti, pe de alta parte, înseamna atât pomenirea numelor la Sfintele Liturghii, cât si savârsirea unor slujbe speciale, parastasele. Deja în Constitutiile Apostolice, întâlnim amintite parastasele, la trei, noua, patruzeci de zile, si un an, potrivit timpului savârsirii lor, din ziua mortii. Multe simboluri ale parastaselor din zilele noastre sunt amintite de catre Parinti. Cele mai importante sunt urmatoarele: parastasul de trei zile simbolizeaza învierea Domnului, dupa ramânerea timp de trei zile în mormânt, si se savârseste cu nadejdea ca si mortul va învia în împaratia cereasca(2). Parastasele de noua zile se savârsesc pentru cele noua cete îngeresti, cu speranta ca sufletul celui mort sa va afla alaturi de ele. Parastasul de patruzeci de zile este pus în legatura cu înaltarea Domnului, care a avut loc la patruzeci de zile dupa Înviere, prin care ne rugam ca si mortul sa se înalte, ca sa-L întâlneasca pe Hristos în ceruri, si sa vietuiasca pentru totdeauna împreuna cu El. Parastasul de un an, se savârseste la împlinirea unui an de la ziua mortii, în amintirea zilei de nastere a mortului, caci pentru crestinii credinciosi, ziua nasterii celei adevarate este ziua mortii trupesti si a mutarii la viata vesnica.

Parastase, în legatura cu simbolismul celor de mai sus, se mai savârsesc si în luna a treia, a sasea si a noua, de la ziua mortii. Cel mai mare folos îl aduce mortilor slujba Sfintei Euharistii, savârsita în amintirea lor, pentru ca alunei prin particelele de pe Sfântul Disc “mortii se unesc în chip nevazut cu Dumnezeu si comunica cu El, si sunt mângâiate, mântuite, si se desfata în Hristos” (Sfântul Simeon al Tesalonicului). In afara de parastasele speciale pentru fiecare mort, Biserica are slujbe zilnice, cu rugaciuni generale pentru cei adormiti, asa cum avem de pilda, o parte din rânduiala miezonopticii, si referirile din Ecteniile Vecerniei, Utreniei si Dumnezeiestii Liturghii. De asemenea, Biserica a consacrat si zile speciale de parastase. Aproape toate sâmbetele anului bisericesc, si în special cele de dinaintea Duminicilor lasatului sec de carne, si a Rusaliilor, simt consacrate pomenirii mortilor. Trebuie sa se consemneze, desi este de la sine înteles, ca Biserica savârseste parastase, doar pentru crestinii care au adormit în sânurile ei.

Parintele Eftimie Mitra (Schitul Huta): Vedeti pe parintele Ilie Lacatusu, a fost legionar si are sfinte moaste, mergeti la Aiud si veti vedea moaste ale acestor "razvratiti".

- Cum vedeti aparitia unei emisiuni la televiziune in care parintele Iustin Parvu este acuzat ca a fost legionar.

- Nu stiu despre ce e vorba ca nu ma uit la televizor. E normal sa il acuze de acest lucru deoarece nici comunistii si nici capitalistii nu au aprobat existenta unei miscari nationaliste in Romania. Tocmai din acest motiv in manualele scolare, atat cele din perioada comunista cat si cele de azi, din capitalism, legionarii sunt prezentati ca si niste raufacatori. Aceasta este politica. Probabil ca daca nationalistii ar fi la guvernarea Romaniei ar scrie in manualele scolare acelasi lucru despre comunisti sau capitalisti. Televiziunea sau massmedia in general se conformeaza curentelor de la putere, altfel nu ar fi capabile sa existe si sa reziste mult timp dupa infiintare.

- Cum vedeti existenta legionarilor in Romania?

- Nicicum pentru ca ei nu mai exista. Sunt doar acei batrani care mai supravietuiesc si de la care aflam o alta istorie decat ceea ce ne ofera sistemul. Marturiile supravietuitorilor se bat cap in cap cu ceea ce suntem invatati in scoli. Aceasta e un capitol de istorie pe care il gasim in literatura bisericeasca atunci cand citim despre jertfele celor inchisi atat de capitalisti inainte de 1948 cat si de comunisti dupa venirea lor la putere cum e si cazul lui Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide si altii despre care se pot gasi in carti.

Poate ca nu ar strica sa reinvie acest spirit, dar nu-i cine. In acesti batrani vad chipul adevaratilor legionari, oameni care au suferit si s-au jertfit pentru neam si Biserica. Astia, tineri de azi, multi sunt doar niste galagiosi. Cel putin asa ii vad din punctul meu de vedere.

- Legionarii sunt prezentati niste razvratiti…

- Probabil ca asa si este… dar impotriva cui sunt razvratiti? Impotriva lui Hristos? Nu, in nici un caz. Mai degraba s-au razvratit impotriva unor sisteme si curente politice si ideologice care l-au eliminat pe Hristos din gandirea si simtamintele omenirii, din vata individului dar si a societatii. Se pare ca acesti razvratiti au sfinte moaste si nu cei ce ii calomniaza. Vedeti pe parintele Ilie Lacatusu, a fost legionar si are sfinte moaste, mergeti la Aiud si veti vedea moaste ale acestor razvratiti sau cum io mai fi numind ei.

- Care ei?

- Puternicii zilei. Astia care conduc lumea dupa principiile lor.Cu siguranta nu veti vedea niciodata sfinte moaste a celor din televiziune care vorbesc rau despre acesti marturisitori, si nici a politicienilor sau a celor ce slujesc acestor curente.

- Dar ati vazut ce spune patriarhia si Mitropolia Iasilor?

- Nu, n-am vazut.

- Spun ca ei nu aproba nici o vrasmasie rasiala, etnica sau religioasa. Si clericii sa se rezume strict la invatatura Evangheliei.

- Si ce legatura are asta cu cantecele maicilor, poate ca se referea la altceva. In cantecele acelea au discriminat pe cineva?

- Probabil ca se refera la doctrina legionara.

- Nu stiu prea multe despre doctrina legionara dar, din cate am vorbit cu cativa batrani ce au facut parte din aceasta miscare, stiu ca legionarii nu erau de acord ca evreii si masonii sa puna stapanire pe bunurile materiale ale Romaniei, sa conduca administrativ si financiar multe din afacerile economice interne si externe ale romanilor. Probabil ca asta sa ii fi deranjat, ca in ideile lor, legionarii, nu erau de acord cu cei ce azi detin monopolul economic si financiar al lumii. Daca e vorba de evrei atunci da, ii inteleg pe cei cu functii in administratia Bisericii. La fel si in cazul cipurilor sau a pedepsirii celor doi ierarhi de la Oradea si Timisoara, care au slujit cu catolicii, nu au luat decizii dupa invatatura Bisericii, se tem si ei. Nu prea le place sa fie criticati, se straduiesc mult sa tina imaginea nederanjata in fata opiniei publice si pe langa asta tin mult si de acele functii. Ce sa le faci? Sunt si ei oameni. Nu trebuie sa ii judecam, fiecare avem putinte si neputinte.

Problema evreilor e foarte sensibila in lume, daca zici ceva de ei esti rasist, antisemit sau cum si cum mai stiu ei sa iti zica, sa te acuze. Daca zice cineva rau de romani nu e nici o problema, nimeni nu te acuza ca esti antiroman. Azi fereasca-te Dumnezeu sa zici ceva rau de catolici, evrei, maghiari sau tigani ca iti sare in cap un sistem intreg. Acest sistem e antinationalist, bineinteles. Ca sa fi pe placul lor trebuie sa renunti la tot ce e romanesc, sa il condamni pe Stefan cel Mare, pe Mihai Viteazul sau pe Mihai Eminescu si sa fi ecumenist. Cand vi sa sustii valorile tale nationale zice ca esti fanatic. Asta e, ce sa ii faci. Datoria noastra e sa mergem inainte, cat putem, si sa nu ne lasam afectati de aceste denigrari. E si asta o metoda psihologica prin care sa te faca sa te opresti din drumul tau. Sa te retragi de dragul sa nu fi criticat si astfel sa stai cuminte in banca ta. Ei vedeti acesti razvratiti din inchisori nu aveau sfinte moaste daca stateau cuminti in banca lor dupa cum voiau conducatorii sistemului. Daca e sa ne luam dupa Evanghelie am putea spune ca si Hristos a fost antisemit ca i-a mustrat pe liderii evreilor spunandu-le ca sunt pui de vipera si morminte varuite. Ei asta e vedeti… Trebuie sa ascunzi ca evreii nu prea ii iubesc pe crestini. Asta-i sistemul. Au format o comisie compusa si din catolici in care s-au decis ca, in timp, sa scoata din Biblie pasajele unde scrie ca evreii l-au rastignit pe Hristos si l-au batjocorit. Deocamdata hotararile acelei comisii nu sunt puse in practica dar arata modul de a proceda. Ei prin comisii, si simpozioane decid mersul lumii fara a tine seama de ceea ce invata Sfintii Parinti.

- Dar in Evanghelie nu spune sa fim supusi stapaniilor?

- Ba da, asa spune, dar asta pana la pacat. Gasim exemple in cartea Faptele Apostolilor cum Sfantul Apostol Pavel indemna sa se asculte de Dumnezeu mai mult decat de oameni, asta doar in cazul in care ti se interzice sa marturisesti crezul tau. Aici e vorba de crez nu de chestiuni administrative. In cele administrative trebuie sa ascultam si sa ne supunem dar cand e vorba de credinta trebuie sa urmam pe sfinti. Cititi vietile sfintilor si veti vedea ca multi ierarhi au fost exilati deoarece s-au impotrivit pacatelor savarsite de imparati si i-au mustrat. Au renuntat la functiile lor, si la avantajele lumesti de pe urma acestor ranguri, pentru a marturisi pe Hristos, nu s-au spalat pe maini cu niste comunicate date la comanda.

- Daca legionarii ar fi trait in timpurile noastre ati fi facut parte din aceasta miscare?

- Nu, pentru ca nu simt nevoia sa fac parte din vreo anume organizatie sau partid. Dar in ce priveste convingerile lor i-as fi sustinut acolo unde gandirea mea e la fel cu a lor. Daca parintele Iustin a avut aceasta simpatie e dreptul lui. Se pare ca democratia functioneaza doar pana acolo unde n-ai voie sa superi pe stapanii vremii, convingerile lor si modul lor de viata.

Andrei Man

Publicat de ASTRADROM

Ion Cristoiu intervine in “scandalul” Sfanta Batranete Legionara. Imbecilitatea jurnalistului-pompier

 

Imbecilitatea jurnalistului-pompier

Iată faptele: Stareţul mănăstirii Petru Vodă Justin Pârvu a împlinit 92 de ani.Venerabilul duhovnic a fost în tinereţea sa legionar, pentru care, de altfel, sub regimul comunist, a stat 17 ani la puşcărie. Măicuţele s-au gîndit să-i facă bătrînului bolnav un cadou: În chilia spital de la mănăstire i-au cîntat, printre altele, şi Sfîntă tinereţe legionară.

Pe youtube a apărut, la puţin timp, un filmuleţ despre întreg momentul aniversării, cuprinzînd, printre altele, şi secvenţa în care măicuţele îi cîntă stareţului Imnul Legiunii.De precizat că filmuleţul n-a fost postat de măicuţe, ci de un nătîng de mirean, unul dintre acei moldo- vlahi care filmează cu scula numită telefon mobil tot ce întîlnesc în cale.

Orice om normal din ţara asta, altfel spus, orice om care nu e de tablă şi, în consecinţă, e înzestrat cu suflet şi înţelegere a vieţii, şi-a dat seama că momentul de la mănăstirea Petru Vodă e unul strict omenesc. Ştiind ce-a fost în tinereţe stareţul Justin Pârvu şi, mai ales, pentru ce a făcut 17 ani de puşcărie, ele au introdus între cîntecele pe post de cadou aniversar şi surpriza numită: Sfîntă tinereţe legionară!

Îţi trebuie nu numai o gîngăveală intelectuală acută, dar şi o imensă pustiire sufletească pentru a crede şi afirma că a fost vorba de o manifestare legionară:

1) Momentul a avut loc într-un spaţiu ce poate fi considerat privat.
2) Sfîntă tinereţe legionară a fost unul dintre cîntecele despre care măicuţele ştiau că-i plac duhovnicului.
3) Nici măicuţele şi nici stareţul n-au ieşit pe poarta mănăstirii într-un marş cu uniforme, însemne şi slogane anti-democratice.
4) Întreaga tărăşenie dovedeşte că măicuţele n-au cîntat Sfîntă tinereţe legionară, pentru că au devenit peste noapte gardiste, ci pur şi simplu, deoarece ştiau că imnul îi va aduce aminte unui bătrîn de 92 de ani de tinereţea sa de cîndva.

În ţara asta nu sunt însă numai oameni normali.

Sunt şi jurnaliştii-pompieri. Cei mai în vîrstă, ca mine, îşi amintesc, poate, că pe vremuri, în tăcerea unei săli de cinema de provincie, tocmai cînd spectatorii erau mai încordaţi ca niciodată, curioşi să vadă dacă eroul pozitiv moare s-au se face, răsuna un strigăt imbecil: – Stinge ţigara!

Autorul strigătului era pompierul de serviciu. Nu fuma nimeni, ba chiar nimeni n-avea de gînd să fumeze. El însă zbiera aşa, deoarece era convins că planeta depinde de vigilenţa lui pompieristică. Asemănător imbecilului din sala de cinema, jurnalistul- pompier vede peste tot pericole. Uneori le născoceşte, pentru a avea de ce să zbiere. Alteori le exagerează.

Jurnalistul-pompier şi-a spus cuvîntul şi în cazul de la mănăstirea Petru Vodă. Un fapt omenesc, fără nici o altă conotaţie decît cea sufletească, s-a transformat într-o manifestare legionară. Pompierii de serviciu de la Hotnews, România liberă, Gândul, Adevărul, Evenimentul zilei s-au simţit brusc apărători ai democraţiei şi au început să zbiere că ţara e ameninţată de pericolul legionar. La auzul strigătului Stinge ţigara! unii fumători îşi aminteau că n-au mai fumat demult. Drept pentru care îşi aprindeau o ţigară.

Tărăboiul prostesc făurit de jurnaliştii-pompieri în jurul aşa-zisei manifestări de la mănăstirea Petru Vodă a făcut ca mulţi tineri să caute pe Internet Imnul legionarilor şi să-l asculte.
Unora chiar le-a plăcut.

Sursa: Foișorul lui Ion Cristoiu / Reporter Virtual, via Ziaristi Online
Foto: Reporter Virtual

Maicutele de la Petru Voda ii canta Parintelui Justin Parvu
Încărcat de ZiaristiOnlineTV. - Music videos, artist interviews, concerts and more.

Divizia de soc feminin-ateista Corlatan-Fati continua razboiul impotriva Bisericii. De unde atata ura?

Tirul împotriva Bisericii continuă în presa de pe malurile Dâmboviţei. Primadone sunt două jurnaliste: Mirela Corlăţan (Evenimentul zilei) şi Sabina Fati (România liberă). Sunt cunoscute în mediile jurnalistice ca trompetele lui Michael Shafir (vigilentul care nu mai poate dormi de când a descoperit pe Youtube cântecul legionar intonat de măicuţele de la Petru Vodă Părintelui Justin Pârvu), Maximilian Katz (agitatorul care a iscat o furtună într-un pahar cu apă) şi Vladimir Tismăneanu (întinătorul memoriei studenţilor trecuţi prin închisoarea Piteşti, altfel mascat, din calitatea de director al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoriei Exilului Românesc, ca partener al lansării filmului Demascarea).  Atacul lor este unul tipic ideologiei corectitudinii politice. Un istoric francez spunea că aplicarea acestei ideologii în istorie este o prostie. În domeniul teologiei, este o erezie.

Cele două jurnaliste au antecedente în lupta împotriva Bisericii şi a personalităţilor acesteia. Să ne aducem aminte numai de atacul executat de acestea împotriva Mitropolitului Bartolomeu Anania. Una îi făcea o disecţie pe viu (Corlăţan), folosind tot felul de supoziţii nedemonstrate la adresa colaborării Părintelui Bartolomeu Anania cu Securitatea, iar alta (Sabina Fati) îşi dovedea necrofagia, imediat după trecerea la Domnul a ierarhului ortodox, aşezându-l în antiteză cu mitropolitul ecumenist Nicolae Corneanu, şi acuzându-l de toate “relele”: aventurier al istoriei noastre recente, legionar, antigreco-catolic (s-a opus restituirii bisericilor ortodoxe greco-catolicilor), naţionalist, antieuropean (fiindcă a declarat că „Europa ne propune să acceptăm homosexualitate, electronică, droguri, avorturi, inginerie genetică"), şi, oroarea ororilor, “prefera ortodoxismul (corect ar fi fost ortodoxia – nota mea) ecumenismului”. Un text de o violenţă rară, la adresa memoriei unui om care nu se mai putea apăra.

De curând, găsind pretextul cântecului măicuţelor de la Petru Vodă, femeile Komisar, cu alură de Ana Pauker, fac noi presiuni asupra Bisericii Ortodoxe Române (“lipsa de reacţie a Patriarhiei ridică semne de întrebare”, “nimeni din rândurile Bisericii Ortodoxe Române nu este deranjat de gesturile, nostalgiile, artefactele legionaroide”, “lucrurile se întâmplă sub cupola generoasă a înaltului cler al Bisericii Ortodoxe”). Adresarea necuviincioasă la adresa părinţilor Bisericii, în mod special a Părintelui cu viaţă sfântă Justin Pârvu, dar şi a Patriarhului Daniel, sau declararea Mişcării Legionare ca mişcare fascistoidă, împotriva adevărului istoric (Petre Ţuţea a arătat că diferenţa între legionari şi fascişti constă în aspectul fundamental religios al Mişcarii Legionare, religios creştin, ceea ce nu era cazul nici la fascişti şi nici la naţional-socialişti) sunt numai câteva aspecte care demonstrează mentalitatea comunistă a jurnalistelor. Aparent, sunt revoltate de colaboraţionismul Bisericii cu regimul comunist. Preocuparea lor e falsă, atât timp cât îl oferă ca model pe mitropolitul Nicolae Corneanu, ecumenist şi filogreco-catolic, dar şi vajnic colaborator al Securităţii comuniste, instituţie cu care a colaborat zeci de ani, dar îi atacă pe foştii deţinuţi politic, părinţii Bartolomeu Anania şi Justin Pârvu. Astfel de părinţi, alături de părinţii Dumitru Stăniloae, Arsenie Boca, Ilarion Felea, Arsenie Papacioc, Andrei Făgeţeanu şi atâţia alţii, au salvat onoarea neamului românesc, înfruntând temniţele comuniste, iar, la ieşirea din închisoare, au devenit învăţătorii poporului dreptcredincios. Ţintă predilectă a revărsării de ură din această ticăloasă campanie mediatică, Părintele Justin Pârvu petrece până la 17 ore pe zi pe scaunul de spovedanie, din dragoste pentru poporul lui. O ştiu foarte bine sutele de credincioşi care îi trec pragul zilnic.   

Actuala campanie de presă a demarat acum o săptămână, printr-un articol al Mirelei Corlăţan. Sub titlul “Călăul îşi îmbrăţişează victima”, în Evenimentul zilei a apărut o fotografie în care Părintele Teodor Stănescu se îmbrăţişează cu Tache Rodas. Ambii au trecut prin cumplitul experiment Piteşti, iar la un moment dat, cedând presiunilor, Părintele Teodor (pe atunci, deţinutul Tudor Stănescu) l-a bătut pe Tache Rodas. Îmbrăţişarea celor doi este un gest înălţător, care-i apropie pe amândoi de Dumnezeu. Nu pot folosi termenii pe care-i foloseşte Mirela Corlăţan, respectiv călău şi victimă. Cei doi au fost luptători, în primul rând, şi după aceea au devenit victime ale regimului sovieto-comunist. La Piteşti s-a aplicat un experiment satanic, prin care s-a încercat transformarea victimei în torţionar. Nu din voia lor o parte a deţinuţilor a trecut de partea cealaltă, ci în urma schingiuirilor şi a unor presiuni psihice nemaintâlnite. A fost mai rău ca-n iad, spune Nicolae Purcărea, unul dintre deţinutii care au trecut nepătaţi prin experimentul Piteşti. Dar asta numai din voia Domnului, nu din vreun merit personal, mai adaugă acesta. Din pacate, ziarista-justiţiară s-a obişnuit să caute vinovaţi acolo unde nu sunt. Nu Drăghici, Nicolski şi tovarăşii lor bolşevici, veniţi pe tancurile ruseşti, sunt vinovaţi, ci Mitropolitul Bartolomeu Anania şi călugarul Tudor Stănescu sunt călăii, în viziune sa. Vinovăţiile reale sunt ocultate în continuare.

Cealaltă acuzatoare, Sabina Fati, merge în delirul său antiortodox până acolo încât susţine că Biserica Ortodoxă Română este o instituţie opusă modernizării şi occidentalizării ţării. Acuzele sunt neîntemeiate, ortodoxia fiind principalul liant al unităţii româneşti, pe care jurnalista ar dori să o frângă, sugerând că enoriaşii părăsesc Biserica Ortodoxă, maica neamului românesc (Eminescu), îndreptându-se “spre alte culte, mai apropiate de realitatea secolului 21”. Noi nu ne schimbăm după cum bate vântul, nu ne lasă sfinţii morţi în credinţa ortodoxă. Statornicia noastră nu e întemeiată pe ceva vetust. Părintele Stăniloae ne spune că nimic nu e mai modern decât Hristos. "Hristos este Alfa si Omega, adicã începutul fãrã început si sfârsitul fãrã sfârsit. În El poti sã înaintezi la nesfârsit. Niciodatã nu vom ajunge sã realizãm chipul de Om al Lui Hristos… Cât avem de mers înainte!", ne-a transmis marele teolog român. Tot el ne-a învăţat că, din punct de vedere spiritual, avem şi noi de dat ceva Europei – creştinismul neschimbat. Sunetul românesc nu trebuie să lipsească din concertul european. A renunţa la identitatea noastră spirituală ar fi o sărăcire a noastră, dar şi a bătrânei Europe.

Citind articolele celor două tinere jurnaliste, te întrebi: De unde atâta ură? Mai ales că e vorba de nişte doamne. Dar nu e prima oară când văd că unele femei îndeamnă la violenţă. Mi-aduc aminte că, în 1990, când minerii căsăpeau studenţii şi bărboşii din Bucureşti, un grup de femei îi încurajau în barbaria lor. Pentru cei care avem imaginea sensibilităţii şi delicateţei feminine, rămâne un mister metamorfozarea unor femei în opusul firescului lor. Stranie este şi preocuparea jurnalistelor cu pricina pentru ortodoxia românească, domniţele arătându-se străine de învăţătura noastră de credinţă, de duhul Evangheliei şi de tradiţia ortodoxă. Ne întrebăm: de când şi până când eterodocşii impun norme Bisericii Ortodoxe? Astfel de ingerinţe politice, amintind de terorismul ideologic al anilor ’50, sunt de neacceptat în viaţa Bisericii.

Florin PALAS

COMUNISM SI GLOBALIZARE

Sunt douăzeci de ani de cînd ne-am liberat de „comunism” şi am început să ne „globalizăm”. Şi începem să înţelegem că nu am făcut decît să schimbăm o înşelare cu alta, fără a desluşi însă prea lămurit scopul acestora. Ei bine, vechiul „comunism” şi noua „globalizare” sînt cele două căi prin care omenirea răzvrătită împotriva Ziditorului ei (şi povăţuită de Iudeii cei ucigaşi de Dumnezeu) încearcă a se uni iarăşi împreună, precum la zidirea acelui turn din Babilon, întru un gînd, şi întru un duh, şi întru o cuvîntare şi întru o lucrare de obşte. (Iar ce este cu adevărat această lucrare, vom spune ceva mai jos.)

Despre „globalizare” se vorbeşte şi se scrie necurmat de la o vreme şi orice om cu oarecare minte vede limpede că prin aceasta nu se urmăreşte decît înrobirea desăvîrşită a toată lumea şi a fiecăruia dintre „cetăţenii” sferei pămînteşti, a „globului” (proastă vorbă!), sub o singură stăpînire a răului. Ceea ce se ia în seamă mai puţin, tocmai pentru că e la vedere, sînt mijloacele prin care se săvîrşeşte lucrarea. Iar acestea sînt industrializarea şi tehnologia. Căci, pentru a înrobi în chip desăvîrşit şi deodată nenumăraţi oameni nu e de ajuns să ai o armată de zbiri, precum Egiptenii în vremea robiei de patru sute de ani a Evreilor. Dovadă că aceştia din urmă s-au înmulţit şi s-au întărit mai mult decît stăpînii lor, încît Faraon a încercat să-i stîrpească ucigînd pe cei întîi-născuţi ai lor de parte bărbătească (vezi la Ieşirea 1:9-16). Nu, nici o putere armată nu poate ţine cu sila în robie milioane de oameni, ca să nu zic miliarde, precum se întîmplă acum. Pentru aceasta e nevoie de altceva, şi diavolul cel mare împreună cu ajutoarele lui omeneşti a găsit mijlocul: banda de asamblare şi cartela de pontaj, prin care a nimicit meşteşugurile, schimbîndu-l pe om într-o maşinărie între alte maşinării, într-un robot între roboţi. (Iar ceea ce se întîmplă în fabrici se petrece şi în birouri şi în ceea ce numim „servicii”.) Iar maşinile nu se răzvrătesc, ba încă roboţii omeneşti se luptă pentru a munci tot mai mult şi se mînie cînd li se cere mai puţin.

Să ne gîndim însă şi la altceva: pentru a ţine împreună neamuri deosebite e nevoie să le aduci la un gînd, iar pentru asta e foarte bună tot industializarea şi tehnologia: căci toţi roboţii omeneşti din lume fabrică aceleaşi lucruri pe care le folosesc miliarde. Să ne gîndim doar la hrană, la îmbrăcăminte şi la ce numim „cultură” (care se produce tot industrial): de unde, pînă nu demult, acestea erau „naţionale”, acum sînt – vezi bine! - „internaţionale”. Apoi, tehnologia face cu putinţă mutarea a întregi noroade la mari depărtări, ceea ce se vrea a duce la amestecarea lor trupească, la topirea lor într-o singură rasă, care să nu mai fie nici albă, nici neagră, nici galbenă, nici roşie, ci de un greţos cenuşiu. Însă lucrul cel mai însemnat care adună acum la un loc neamurile este aceea că vorbesc iarăşi o aceeaşi limbă (care nu e cea engleză, cum se crede, ci noua limbă babilonică pe temelia limbii engleze), iar aceasta nu ar fi fost cu putinţă nicidecum fără tehnologia şi industria imaginii şi a sunetului.

Visul zgîrie-cerului

Dar de prisos e să adaug mai multe despre aceasta, căci au făcut-o alţii de ajuns. Ce vreau să arăt aici e că industializarea s-a întemeiat mai întîi în rîndul noroadelor sălbatice şi prădătoare, aşadar nestatornice, care s-au străduit să ocolească blestemul dumnezeiesc, anume acela: Ca să trăieşti, vei lucra pămîntul întru sudoarea frunţii tale! Acesta a fost însă nu doar un blestem, ci şi o poruncă a cărei urmare duce la cea mai mare binefacere: la smerenie şi la pocăinţă. Trăind de pe urma pămîntului din care a fost zidit trupeşte, cu privirea plecată în jos, omul îşi poate înţelege uşor nimicnicia şi totodată poate fi mulţumitor Celui care îl hrăneşte prin roadele pămîntului. Din aceasta, trebuie să înţelegem bine că Ziditorul nostru şi al lumii nu ne-a povăţuit nicidecum să născocim de la noi înşine mijloace pentru o vieţuire pămîntească odihnitoare şi... veşnică, precum vrea omul răzvrătit. Nu, ci ne-a zis aşa: Am făcut pămîntul să rodească pentru voi din belşug, dar v-am şi pedepsit să-l lucraţi cu osteneală, ca să nu uitaţi binele negrăit cel din Rai şi astfel să vă pocăiţi pentru răzvrătirea voastră şi să vă doriţi a vă întoarce acolo, măcar că acum nu pricepeţi cum se va face aceasta (adică prin iconomia întrupării Dumnezeu-Cuvîntului). Aşa că nu are rost – zice Domnul - să vă osteniţi a născoci şi a zidi nimic, fiindcă oricum această lume se va înnoi, pentru ale voastre păcate, mai întîi prin apă şi apoi prin foc!

Iar oamenii ce au făcut? Tocmai dimpotrivă, precum era de aşteptat, de vreme ce greşiseră dintru început, de la părintele Adam. Şi aşa, s-au folosit mai departe în chip greşit de cuvîntarea (raţiunea) dată lor de Dumnezeu, şi au început să lase lucrarea pămîntului. E drept că şi asta s-a întîmplat dintr-o slăbire a minţii lor pricinuită de acel înfricoşător păcat al lui Cain. Şi tot atunci, după uciderea de frate a lui Cain, Dumnezeul tuturor (iar mai bine zis păcatul uciderii) i-a împărţit pe oameni în două neamuri: în Aveliţi (drepţi) şi Cainiţi (spurcaţi, blestemaţi), urmînd ca cei dintîi să nu se amestece cu cei din urmă. Iar răii Cainiţi s-au desprins de lucrarea firească a pămîntului şi de creşterea animalelor şi s-au apucat să întemeieze „cultura şi civilizaţia” cea netrebuitoare, ci stricătoare de suflet (Cain a zidit întîia cetate; iar Tubalcain, strănepotul lui, a fost făurar de unelte de aramă şi de fier). Iar apoi, Cainiţii i-au tras la răutatea lor şi pe Aveliţi, care nu s-au păzit şi s-au însoţit cu fetele acelora, căci „erau frumoase”. Iar din aceasta, răul păcatului a crescut într-atît încît Dumnezeul tuturor S-a deznădăjduit (aşa zicînd) că omul mai poate fi mîntuit, văzînd că acesta a ales desăvîrşit să-şi urmeze libertatea lui cea rea, şi S-a hotărît să piardă cu totul firea omenească. Dar, fiindcă mai trăia un om drept, acesta fiind Noe, a ales mai bine să nimicească întreaga omenire prin apă şi să o înnoiască apoi prin urmaşii acestuia, Noe putînd fi socotit astfel un al doilea Adam.

Dar nici aceasta nu a folosit, căci (la doar vreo cinci sute de ani de la acel potop de apă) omenirea cea nouă s-a înrăit iarăşi şi s-a ridicat făţiş împotriva Atotputernicului şi Atotbunului Stăpîn (precum mai demult Lucifer-Satana), şi anume atunci cînd s-au apucat de zidit acel vestit turn Babel. Iar dacă nu ar fi fost legămîntul dintre Dumnezeu şi pămînteni, putem crede că Ziditorul a toată lumea ar fi prăpădit cu desăvîrşire neamul omenesc. Pentru a-şi ţine însă făgăduinţa, ce a făcut Dumnezeu? A despărţit omenirea prin despărţirea graiurilor, precum ştim. Oamenii s-au dezbinat fiindcă nu au mai putut să se înţeleagă prin cuvînt. Şi aşa s-au ivit neamurile.

Marius Ghilezan: Procuratura urmeaza sa descinda la Manastirea Petru Voda

Cine poate judeca tinereţea legionară a părintelui Justin Pârvu?
 
Aud că în viesparul cotidian, Hotnews, Adevărul şi o necunoscută asociaţie de combatere a antisemitismului  au sărit ca picurate cu ceară în urma postării pe youtube a corului măicuţelor de la Mănăstirea Petru Vodă, care şi-a permis, fără ucaz de la “preacuvioasele” instituţii, să-i cânte neobositului părinte Justin Pârvu: “Sfântă tinereţe legionară”, la împlinirea venerabilei vârste de 92 de ani. Ceea ce nu e interzis e permis, nu? Ştiţi vreo lege care să aresteze internetul, în vreo ţară democratică?, scrie Marius Ghilezan pe Bookiseala. Si adauga pe blogul sau:

Într-un scenariu demn de Sven Hassel, procurorii români, sesizaţi de un ONG Neica Nimeni, s-au conformat şi au deschis dosar penal Măicuţelor care au cântat venerabilului Justin Pârvu, la 90 de ani, “Sfântă tinereţe legionară…”, pe versurile martirului Radu Gyr. Cică “Legea 107/2006 interzice răspândirea, deţinerea în vederea răspândirii sau utilizarea în public a simbolurilor fasciste, rasiste sau xenofobe, fapte pentru care este prevăzută o pedeapsă cuprinsă între 3 luni şi 3 ani de închisoare şi interzicerea unor drepturi.
Potrivit aceleiaşi legi, prin simboluri fasciste, rasiste sau xenofobe se înţeleg nu doar drapelele, emblemele, insignele, ci şi “sloganurile, formulele de salut, precum şi orice alte asemenea însemne, care promovează ideile, concepţiile sau doctrinele fasciste”.

Aşadar urmează zile de coşmar. Televiziunile vor fi pregătite să ia, alături de magistraţi, cu asalt cuibul legionar din munţi. Vor fi scoase elicopterele din dotare, tunurile de apă, cavaleria de jandarmi, armele grele pentru a le duce pe maici în robia legii.
De tot râsul.

Procurorul care instrumentează dosarul Mănăstirea Petru Vodă trebuie să găsească argumente juridice care să probeze în faţa instanţei că Radu Gyr a scris sloganuri fasciste şi că Mişcarea lui Zelea Codreanu a fost o mişcare fascistă.

Procesul de la Nurnberg nu a dat nicio rezoluţie de condamnare a acestui partid şi nici reprezentanţii săi nu au fost urmăriţi pentru crime împotriva umanităţii. Atunci cine este în măsură să dea verdicte? Ce instanţă a stabilit criminalitatea unui partid care nici nu mai exista la începutul celui de-al doilea război mondial?

Cunoscutul sionist Lowenthal a afirmat despre Garda de Fier, la procesul Eichman, în 1961 : „Antisemitismul Gărzii de Fier nu era de natură rasistă ca la nazişti, ci de invidie faţă de starea economică a populaţiei evreieşti din România”.

Marius Ghilezan

Sursa: Ziaristi Online

Conferinta ASCOR Iasi: "Marturisirea crestina in temnitele comuniste - poezii de dupa gratii". Invitat: Ilie Tudor, supravietuitor al temnitei de la Aiud

Cititorii Evenimentului zilei sunt mai destepti decat Mirela Corlatan (slujbasa lui Tismaneanu si a lui Shafir), cea care nu stie gramatica, dar il ataca pe Parintele Justin. Vezi comentarii la articolul jurnalistei care denigreaza Biserica din cauza faptului ca n-a fost angajata la un ziar al Patriarhiei

      elisav

      0 răspunsuri, 0 voturi

      23 februarie, 19:09. elisav

      Stimata doamna,

      Dupa articolul despre "Fenomenul Pitesti" ma pregateam sa va transmit cateva ganduri crezand ca as fi scris unei peroane de buna credinta si poate doar cu oarecari lipsuri la capitolul informatii privitoare la aceasta chestiune.

      Dupa "articolul", de-l putem numi asa, de astazi trebuie sa-mi cer scuze pentru confuzia facuta. Nu sunteti nici de buna credinta si sunteti departe de adevar privind subiectele atacate: Biserica Ortodoxa Romana si Miscarea Legionara.

      Fara a dori sa va jignesc in vreun fel, cred ca identificarea dumneavoastra cu o paranteza, pe care o puteti gasi mai jos, este ceea ce ati reusit sa probati.

      Sa auzim doar de bine.

Puscasu Vlad Irimie

      Dear Viviane Reding,

      As results of Romania Coruption in Justice (result of comunism ocupation),and abuses of power,but also the inexistent Human rights issues and freedom of speech,the most important spritual father, and nuns from Petru Voda Monastery,Romania,were illegal interogated by the justice,for a tradition of Romania song.

      Please note this for European Comission of Culture,and justice,but also for C.E.D.O. to stop this abuse of Justice in Romania.

      Romanian mass-media manipulated,and desinformed all the people.

      We belive that Ortodox Church must be free,and we refuse to belive that for a romanian song, a monk and nuns from Petru Voda can be arrested.

      Best regards,

      Puscasu Vlad Irimie,Cluj Napoca Romania

         

*

      d.c.branici

      cum este posibil ca autoritatile statului nu se autoseziseaza uzaand de dreptul celui care subventioneaza biserica ?

      cei ce vor sa-si exprme crezurile impotriva reglementarilor statului Roman trebuio s-a faca cu forte proprii si sa renunte la subventia de stat.

o

            Mihaela

            Care crezuri, branici?Ale tale? Sau ale poporului roman?

            Ce misel!

o

            VyckTube

            "Au indemnat la moarte si au ucis ceea ce este absolut anticrestin"

            Acuma depinde ce parte a paharului vrei sa vezi, au atras si intreaga intelectualitate interbelica de partea lor ( Eliade, Noica, Cioran, Acterieni, Ioan Barbu, Radu Gir, Nichifor Crainic ...) au fost si printre singuri care s-au retras cu arma in mana si au luptat cu impotriva comunismului.

            Au suferit in inchisori, fara sa renute la religia ortodoxa sau sa colaboreze cu securitatea!

*

      alex

      Legionarismul (national - crestinismul) nu poate fi acuzat ca a facut "rau" acestei tari, dupa cum este de parere unul dintre cetatenii ce a comentat mai jos, sau cel putin nu cu efecte negative resimtite pe scara larga sau de lunga durata.Pur si simplu, cat au fost la putere nu au avut timp de a face ori rau ori bine. Iar de crime impotriva umanitatii nici nu incape discutia (vezi procesele de la Nuerneberg sau arhivele statului, sau orice alta scriere istorica fara interese politice)

      O intrebare pentru doamna ziarista, ca nu imi dau seama prea bine. EVZ este o publicatie jurnalistica in care evenimentele sunt puse in echilibru si relatate obiectiv, sau almanah in care toti isi dau cu parerea din susoteli auzite in Poiana lui Iocan?

            

VyckTube

23 februarie, 18:51. VyckTube

                  "Nurnberg"

                  In procesul de la Nurnberg s-a discutat atat legionarismul cat si organizatile nationaliste ukrainene, nu doar ca legiunea nu a fost condamnata, dar legionari au putut sa se manifeste liber in America, Spania, Si chiar in Germania incepand cu primi ani de dupa eliberare ( vezi cazul "guvernului de la viena") Guvernul Statelor Unite si nato au colaborat cu miscarea, prin parasutarea unor legionari in sprijinul rezistentei din munti.

o

            Lagardere

            0 răspunsuri, 1 vot

            23 februarie, 17:24. Lagardere

            Cine anume a condamnat aceasta doctrina? Puteti fi mai precis? Comunistii? Cand si cu ce prilej a fost inmormantata doctrina aceasta? Cumva cand au venit comunistii la putere? Va recomand cu caldura forumurile ziarelor din RP Chineza, RPD Coreeana sau Cuba. Poate acolo veti avea succes cu prezentarea istoriei staliniste...Inca mai tine pe acolo...Pe aici, lumea a cam pus mana pe carte si a cam inceput sa citeasca istoria adevarata...Dar de comunism, care a facut CEL MAI RAU acestei tari, de ce nu spuneti nimic? Ati auzit cumva de lagare de exterminare legionare? Nu??? Dar de lagare d exterminare comuniste ati auzit? Pai da...

*

      Lucian

      23 februarie, 17:01. Lucian

      Domnisoara ziarista de unde ai atata venin in tine? Ai supt de la coministii evrei si atei care ne-au inrobit bolsevicilor? Citeste istoria adevarata nu cea scrisa de comunisti. Dumnezeu sa te lumineze!

*

      Pandele

      0 răspunsuri, 10 voturi

      23 februarie, 15:51. Pandele

      Chiar ma miram sa piarda d-na Corlatan ocazia de a mai lovi o data in ortodoxia autentica. N-avea cum sa rateze subiectul "Petru Voda". Interesant ca in ultimul paragraf divulga fara sa vrea motivul ferventei sale atitudini anti-ortodoxe: "BOR a condamnat masoneria". Nici nu trebuia sa fie mai explicita ca sa ne dam seama de pe ce pozitii ataca Biserica.

o

            Lagardere

            23 februarie, 15:59. Lagardere

            Apropo, carcotasule, stii cumva ce spuneau securistii prin anii 50 cand au arestat pe membrii grupului Rugul Aprins de la Antim? Erau asa de cretini incat spuneau ca " aprins" inseamna ca " aia vor sa dea foc la oranduirea noastra socialista"...Deh, se pare ca fiecare epoca isi are papagalii ei. Acum, dupa 60 de ani, vin altii, carcotasi din fire si spun ca " mersul la biserica nu te face mai crestin". Nu...Nici mersul la frizerie nu te face un inotator excelent, nu-i asa? Si de fapt ce inseamna sa " postezi" in crestin? Opreste-te, te rog, ma faci sa rad in hohote si nu este cazul, aici discutam de lucruri serioase...