În situaţiunea politica si în conditiunea civilă ce s-a croit familiei române prin noile legi se simte de toţi o stare de siluire şi o anomalie, cu toată organizaţiunea savantă a instituţiunilor, în toate raporturile sociale tradiţionale, încât am ajuns să nu credem în nimic stabil. Putem zice că nu este un singur om serios între noi, fie martor, fie autor, în revoluţiunile ce ne-au agitat şi ne agită de treizeci de ani, care să creadă în stabilitatea stării de lucruri în care ne aflăm; nu este om care să nu se întrebe când o să se sfârşească aceasta operă interminabilă de schimbări care divizează din ce în ce mai mult societatea noastră în tabere ostile.
Nu ne adresăm aci la oameni cari găsesc un motiv de optimism în satisfacerea apetitului lor şi ambiţiunilor lor personale. Această clasă de oameni nu este făcută nici să simtă, nici să înţeleagă condiţiunile superioare de existenţă şi de trai pentru o societate şi nici este în stare a da cel mai mic ajutor pentru consolidarea societăţii. Vorbim pentru oamenii cari sunt preocupaţi de condiţiunile de existenţă, de prosperitate a societăţii şi cari se îngrijesc de soarta ţării oricari ar fi credinţele lor, fie conservatori, fie, precum s-au numit, liberali. Ceea ce simţim noi în privinţa stării de lucruri de astăzi nu ni se pare să fie o impresiune personală şi trecătoare.
Mai multe simptome, între cari limbagiul provocator şi aspru al jurnalelor guvernamentale, ne fac să credem că situaţiunea noastră politica şi socială persistă a sta în stadiul revoluţionar . Spiritele sunt cuprinse de neîncredere şi nu se pot împăca cu ideea că lucrurile pot merge aşa precum merg astăzi. O reacţiune deja a început a se manifesta, deşi cam slaba, în contra mişcării repezi şi violente cu care s-a accentuat opoziţiunea coaliţiunii din 1876 şi, după cum credem noi, aceasta reacţiune are să urmeze în mod irezistibil, deşi treptat. Ca să poată fi însă eficace reacţiunea contra spiritului revoluţionar trebuie ca cu toţii să ne dăm seama de cauzele ce tulbură societatea, de elementele ce împiedecă redobândirea echilibrului pierdut şi să le combatem cu curaj şi stăruinţă.
Moravurile publice, spiritul public la noi au luat o direcţiune foarte periculoasă şi partidul care ne guverna de patru ani de zile a contribuit foarte mult a le altera. Dintr-un principiu tutelar, principiul egalităţii înaintea legii, s-a făcut o armă de război între clase; toate condiţiunile sociale s-au surpat şi s-au amestecat într-un fel de promiscuitate; tradiţiunile ţării s-au uitat cu totul; o clasă nouă guvernantă s-au ridicat, fără tradiţiuni şi fără autoritate, încât ţara cea mare, temeiul şi baza naţionalităţii noastre, nu-şi găseşte conştiinţa raporturilor politice cu cei ce o guverna; drepturile politice nu mai sunt răsplata unui şir de servicii pe datini, ci un instrument de ambiţiune, de îndestulare a intereselor particulare. În locul sentimentului public dezinteresat avem pasiuni politice, în loc de opiniuni avem rivalităţi de ambiţii. Toleranţa pentru toate interesele cele mai vulgare şi cele mai de jos este morala ce distinge astăzi lumea politică la noi. Este adevărat că nu cruţăm a invoca numele patriei şi numele libertăţii, dar aceasta ca o ipocrizie mai mult şi ca o înlesnire pentru îndestularea intereselor private.
Ca dovadă a acestei stări de lucruri, a acestei tendinţe morale, şi ca rezultat, avem distribuirea funcţiunilor publice, a oficiilor şi întreprinderilor de tot felul. Niciodată în ţara noastră nu s-a văzut clasă guvernantă mai prosperă, mai gras retribuită şi mai îngrăşată ca clasa guvernantă de astăzi, răsărită din pământ fără să ne putem da sama cum, pe când generalitatea oamenilor de muncă suferă de strâmtoare.
Noi privim această stare de lucruri ca o degradare, ca o depravaţie a moravurilor publice care, deşi profită unor indivizi, nu poate profita nici chiar partidului politic ce se bucură de putere. Cu un contingent politic astfel educat ţara nu poate aştepta destinuri strălucite, nici poate spera un guvern tare şi solid, care să întemeieze instituţiunile şi prin ele să dea acţiunii noastre exterioare tăria de care avem nevoie. Alterarea moravurilor publice este o cauză de degradare a moravurilor private, şi consecinţa neapărată este că caracterul naţional se strică şi puterea statului slăbeşte. Un stat unde funcţiunile publice se exploatează de-o gloată de oameni cari nu produc nimic, ci numai consumă resursele bugetare, se condamnă singur a fi neputincios şi sterp.
Noi avem trebuinţă, mai mult decât altă dată şi decât oricare alt stat congener din Peninsula Balcanică, să stabilim un guvern naţional, serios şi tare, să ne punem în poziţiune de-a putea exercita o acţiune decisivă în politica orientală. Cu deprinderile însă de gonaci de posturi, cu dezordinea morală ce întreţin în societatea noastră credincioşii şi nepoftiţii partidului zis liberal, nu se poate aştepta nici solidaritate în guvern, nici pace şi linişte în societate, nici putere în relaţiunile noastre internaţionale.
A fost lesne pentru partidul zis liberal să dărâme, fiindcă a găsit ţăranul pregătit de chiar clasa guvernantă veche, care s-a muncit în curs de douăzeci de ani, la adăpostul instituţiunilor reprezentative ale Regulamentului Organic, să paralizeze şi să anuleze politica puterii suzerană şi protectice ce ne ţineau lanţ. Dar ceea ce este greu, ca în orice operă omenească, este de-a clădi şi întemeia instituţiuni solide, de-a forma caracterul naţional.
Nici caracterul naţional însă nu se întemeiază prin moravuri publice cari iau de principiu îndestularea apetiturilor, nici instituţiunile prin vorbe deşarte de egalitate şi libertate. Până acum partidul liberal n-a dat masei poporului decât vorbe deşarte ca instituţiuni şi spectacolul depravaţiunii moravurilor ca bold de caracter naţional, şi toată doctrina politică este să trateze poporul românesc ca pe un venetic, fără tradiţiuni şi fără istorie, proclamând că toate printr-nsul s-au făcut câte s-au făcut: pentru că dânsul este la putere, şi puterea sa este semnul şi simbolul sacru al naţionalităţii româneşti.
Este adevărat că guvernul în aceşti din urmă ani, mai mult decât în oricare altă epocă, a dobândit drepturi mai însemnate, o influenţă mai mare, prerogative mai considerabile: dar cu cât i-a crescut mai mult puterea cu atât a scăzut în proporţiune exerciţiul libertăţii, din cauza procedărilor sale administrative, din cauza amăgirilor la care a supus toate poftele şi toate pasiunile rele, contribuind astfel a slăbi coarda pasiunilor celor bune în toate inimile. Oamenii cu sentimente nobile şi dezinteresate cari au luat parte la mişcările de la 1848 şi 1859 sunt în drept astăzi, după câte văd, să întrebe pe corifeii partidului guvernamental de astăzi: Ce aţi făcut cu iluziunile şi cu speranţele ţării din acei ani? Nu este meşteşugire care să nu se fi întrebuinţat spre a preface drepturile puterii în instrumente de interes privat în folosul recruţilor partidului.
O asemenea politică nu poate ameliora moravurile publice, ca una ce se adresează la pasiunile rele, la slăbiciuni, la interesul şi la virtuţile celor chemaţi. Dacă nu se va opri în drum şi nu se va schimba, ea are să facă multe victime chiar în partid. Câte scandaluri n-a produs deja, pe cari presa independentă le-a semnalat? Şi n-ar fi nimic dacă efectele ei s-ar mărgini la câteva individualităţi fără greutate şi fără valoare.
Răul cel mare şi simţitor este că atinge inima ţării, moralitatea publică.
Mihai EMINESCU
Nu ne adresăm aci la oameni cari găsesc un motiv de optimism în satisfacerea apetitului lor şi ambiţiunilor lor personale. Această clasă de oameni nu este făcută nici să simtă, nici să înţeleagă condiţiunile superioare de existenţă şi de trai pentru o societate şi nici este în stare a da cel mai mic ajutor pentru consolidarea societăţii. Vorbim pentru oamenii cari sunt preocupaţi de condiţiunile de existenţă, de prosperitate a societăţii şi cari se îngrijesc de soarta ţării oricari ar fi credinţele lor, fie conservatori, fie, precum s-au numit, liberali. Ceea ce simţim noi în privinţa stării de lucruri de astăzi nu ni se pare să fie o impresiune personală şi trecătoare.
Mai multe simptome, între cari limbagiul provocator şi aspru al jurnalelor guvernamentale, ne fac să credem că situaţiunea noastră politica şi socială persistă a sta în stadiul revoluţionar . Spiritele sunt cuprinse de neîncredere şi nu se pot împăca cu ideea că lucrurile pot merge aşa precum merg astăzi. O reacţiune deja a început a se manifesta, deşi cam slaba, în contra mişcării repezi şi violente cu care s-a accentuat opoziţiunea coaliţiunii din 1876 şi, după cum credem noi, aceasta reacţiune are să urmeze în mod irezistibil, deşi treptat. Ca să poată fi însă eficace reacţiunea contra spiritului revoluţionar trebuie ca cu toţii să ne dăm seama de cauzele ce tulbură societatea, de elementele ce împiedecă redobândirea echilibrului pierdut şi să le combatem cu curaj şi stăruinţă.
Moravurile publice, spiritul public la noi au luat o direcţiune foarte periculoasă şi partidul care ne guverna de patru ani de zile a contribuit foarte mult a le altera. Dintr-un principiu tutelar, principiul egalităţii înaintea legii, s-a făcut o armă de război între clase; toate condiţiunile sociale s-au surpat şi s-au amestecat într-un fel de promiscuitate; tradiţiunile ţării s-au uitat cu totul; o clasă nouă guvernantă s-au ridicat, fără tradiţiuni şi fără autoritate, încât ţara cea mare, temeiul şi baza naţionalităţii noastre, nu-şi găseşte conştiinţa raporturilor politice cu cei ce o guverna; drepturile politice nu mai sunt răsplata unui şir de servicii pe datini, ci un instrument de ambiţiune, de îndestulare a intereselor particulare. În locul sentimentului public dezinteresat avem pasiuni politice, în loc de opiniuni avem rivalităţi de ambiţii. Toleranţa pentru toate interesele cele mai vulgare şi cele mai de jos este morala ce distinge astăzi lumea politică la noi. Este adevărat că nu cruţăm a invoca numele patriei şi numele libertăţii, dar aceasta ca o ipocrizie mai mult şi ca o înlesnire pentru îndestularea intereselor private.
Ca dovadă a acestei stări de lucruri, a acestei tendinţe morale, şi ca rezultat, avem distribuirea funcţiunilor publice, a oficiilor şi întreprinderilor de tot felul. Niciodată în ţara noastră nu s-a văzut clasă guvernantă mai prosperă, mai gras retribuită şi mai îngrăşată ca clasa guvernantă de astăzi, răsărită din pământ fără să ne putem da sama cum, pe când generalitatea oamenilor de muncă suferă de strâmtoare.
Noi privim această stare de lucruri ca o degradare, ca o depravaţie a moravurilor publice care, deşi profită unor indivizi, nu poate profita nici chiar partidului politic ce se bucură de putere. Cu un contingent politic astfel educat ţara nu poate aştepta destinuri strălucite, nici poate spera un guvern tare şi solid, care să întemeieze instituţiunile şi prin ele să dea acţiunii noastre exterioare tăria de care avem nevoie. Alterarea moravurilor publice este o cauză de degradare a moravurilor private, şi consecinţa neapărată este că caracterul naţional se strică şi puterea statului slăbeşte. Un stat unde funcţiunile publice se exploatează de-o gloată de oameni cari nu produc nimic, ci numai consumă resursele bugetare, se condamnă singur a fi neputincios şi sterp.
Noi avem trebuinţă, mai mult decât altă dată şi decât oricare alt stat congener din Peninsula Balcanică, să stabilim un guvern naţional, serios şi tare, să ne punem în poziţiune de-a putea exercita o acţiune decisivă în politica orientală. Cu deprinderile însă de gonaci de posturi, cu dezordinea morală ce întreţin în societatea noastră credincioşii şi nepoftiţii partidului zis liberal, nu se poate aştepta nici solidaritate în guvern, nici pace şi linişte în societate, nici putere în relaţiunile noastre internaţionale.
A fost lesne pentru partidul zis liberal să dărâme, fiindcă a găsit ţăranul pregătit de chiar clasa guvernantă veche, care s-a muncit în curs de douăzeci de ani, la adăpostul instituţiunilor reprezentative ale Regulamentului Organic, să paralizeze şi să anuleze politica puterii suzerană şi protectice ce ne ţineau lanţ. Dar ceea ce este greu, ca în orice operă omenească, este de-a clădi şi întemeia instituţiuni solide, de-a forma caracterul naţional.
Nici caracterul naţional însă nu se întemeiază prin moravuri publice cari iau de principiu îndestularea apetiturilor, nici instituţiunile prin vorbe deşarte de egalitate şi libertate. Până acum partidul liberal n-a dat masei poporului decât vorbe deşarte ca instituţiuni şi spectacolul depravaţiunii moravurilor ca bold de caracter naţional, şi toată doctrina politică este să trateze poporul românesc ca pe un venetic, fără tradiţiuni şi fără istorie, proclamând că toate printr-nsul s-au făcut câte s-au făcut: pentru că dânsul este la putere, şi puterea sa este semnul şi simbolul sacru al naţionalităţii româneşti.
Este adevărat că guvernul în aceşti din urmă ani, mai mult decât în oricare altă epocă, a dobândit drepturi mai însemnate, o influenţă mai mare, prerogative mai considerabile: dar cu cât i-a crescut mai mult puterea cu atât a scăzut în proporţiune exerciţiul libertăţii, din cauza procedărilor sale administrative, din cauza amăgirilor la care a supus toate poftele şi toate pasiunile rele, contribuind astfel a slăbi coarda pasiunilor celor bune în toate inimile. Oamenii cu sentimente nobile şi dezinteresate cari au luat parte la mişcările de la 1848 şi 1859 sunt în drept astăzi, după câte văd, să întrebe pe corifeii partidului guvernamental de astăzi: Ce aţi făcut cu iluziunile şi cu speranţele ţării din acei ani? Nu este meşteşugire care să nu se fi întrebuinţat spre a preface drepturile puterii în instrumente de interes privat în folosul recruţilor partidului.
O asemenea politică nu poate ameliora moravurile publice, ca una ce se adresează la pasiunile rele, la slăbiciuni, la interesul şi la virtuţile celor chemaţi. Dacă nu se va opri în drum şi nu se va schimba, ea are să facă multe victime chiar în partid. Câte scandaluri n-a produs deja, pe cari presa independentă le-a semnalat? Şi n-ar fi nimic dacă efectele ei s-ar mărgini la câteva individualităţi fără greutate şi fără valoare.
Răul cel mare şi simţitor este că atinge inima ţării, moralitatea publică.
Mihai EMINESCU
