31.1.13

Doi ani de la trecerea la cele vesnice a Parintelui Anania. Cuvant despre „miracolul” comunist si despre „miracolul” economico-tehnologic al UE. Toate formele de sincretism religios care ni se propun astazi sunt forme si manifestari ale coruptiei spirituale. Aviz succesorului sau, care-l "omagiaza" intr-un mod nepotrivit!

Ce oare a facut comunismul, decat sa preia oferta facuta de diavol si sa o treaca pe seama lui, sa confiste painea pe seama statului si, prin aceasta, sa-i rapeasca omului libertatea? Va amintiti cum Stalin a supus Ucraina prin infometare? Acelasi lucru pe care, la un moment dat, ni-l promitea noua Ana Pauker. Pe de alta parte, i-a oferit omului „miracolul“ transformarii prin socialism: electricitatea, agricultura, belsugul, „raiul pe pamant“ (si aici Mircea Eliade are dreptate cand spune ca, pana la urma, comunismul face parte din marile mituri; orice sistem politic din lumea aceasta nu se pretinde perfect, in afara de comunism, care se credea perfect, ca el, adica, reprezinta treapta ultima in evolutia politica a omenirii). Pe de alta parte, acumularea de averi iti confera putere, iar puterea iti confera autoritatea. Ce a insemnat autoritatea comunismului, o stim cu totii pe propria noastra piele. Dar n’as vrea sa raman aici. Am meditat mai adanc, gandindu-ma la vremurile noastre, daca nu cumva procesul se prelungeste, daca nu cumva viziunea dostoievskiana a mers dincolo de comunism. Dumnezeu ne-a ajutat si am scapat de povara comunismului, prin jertfele din Decembrie ’89, intrand intr’o alta era. Iata insa ca avem o alta perspectiva: daca ne-am confruntat cu Rasaritul bolsevic, de data aceasta ne indreptam cu fata catre Occidentul european (care se autodefineste drept Europa insasi si ne invita sa intram in ea, ca si cum noi n’am fi fost niciodata europeni!). Or, pentru noi, Europa este sinteza gandirii elene, a spiritualitatii crestine si a civilizatiei romane. Este singura Europa pe care o recunoastem, dar si singura Europa care ni se refuza. Ni se propune, in schimb, o Europa construita eminamente pe economie si politica; nici cea mai mica adiere de cultura, ca de religie nici nu mai vorbim.

Ce ni se propune?: Economicul – painea. De aici, un atentat la libertate, prin pretentiile aberante care ni se pun in fata, pentru a fi „acceptati“ in aceasta Europa: homosexualitate, viciu, avort, desfrau, sexualitate, pornografie, adica tot ceea ce poate fi mai rau in viata unei societati; niste rele pe care noi, ca popor, in frunte cu Biserica si, din fericire, in frunte cu tineretul nostru crestin ortodox, le respingem cu toata fermitatea; pentru ca nu vrem ca, cu pretul „intrarii“ noastre in Europa, sa ne pierdem sanatatea noastra morala si, prin aceasta, identitatea nationala.

In al doilea rand: miracolul! Nici vorba de vreun miracol in numele lui Dumnezeu, asa cum incerca, cel putin, Marele Inchizitor. Nu, ci miracolul zborului cosmic, al calculatorului, al ingineriei genetice; un miracol perpetuu, pe care, fascinati, va trebui sa-l acceptam in locul minunilor lui Dumnezeu.

Si, in al treilea rand, tot prin economic: puterea; si, prin putere, autoritatea: aceea a asa-ziselor „Mari Puteri“, indrituite sa hotarasca pentru popoarele mici. E de trebuinta, insa, o precizare: Pronuntandu-ne impotriva unor racile ale Occidentului, nu inseamna catusi de putin ca am fi anti-occidentali, dupa cum rezervele unui catolic fata de inchizitie nu fac din el un anti-catolic... Dar sa mergem mai departe.

Verbul „a corupe“, in acceptia termenului grecesc, inseamna a altera nu numai prin descompunere, ci si prin amestec. Toate formele de sincretism religios care ni se propun astazi, incepand cu New Age si terminand cu tot felul de combinatii intre diferite secte neoprotestante, care alcatuiesc federatii evanghelice si evanghelizatoare si care cauta sa ne ameteasca prin oferte comode, deseori seducatoare, toate acestea sunt forme si manifestari ale coruptiei spirituale. Cu toate acestea, ni se recomanda – ni se impune – sa fim toleranti. Ca noi, romanii, prin fire suntem toleranti, o stie toata lumea. Eu, insa, as pune o intrebare: Daca pentru formele de coruptie prevazute de Codul Penal nu se recomanda toleranta, de ce ni se impune ea, cand e vorba de formele coruptiei spirituale?... Pentru acestea din urma nu vrem un cod penal, dar putem apela la un cod moral: Daca cineva isi revendica libertatea si dreptul de a agresa, e normal ca agresatul sa aiba libertatea si dreptul de a se apara. Ei bine, aceasta libertate si acest drept nu inseamna intoleranta. In fata abuzului, toleranta inceteaza. Unii spun ca aceasta s’ar numi fundamentalism; e un termen care nu are ce cauta in profilul Bisericii Ortodoxe si al poporului roman. Dar daca, de dragul demonstratiei, l-am adopta, ne vom aminti ca Domnul Hristos Insusi a fost primul mare fundamentalist: „Inapoia Mea, Satano!“.

Profesorul Gheorghe Buzatu: Tentativa tovărăşeilor de la Institutul Elie Wiesel este o dovadă elocventă a faptului că ROMÂNIA SE AFLĂ SUB OCUPAŢIA urmaşilor acelora care au programat şi înfăptuit metodic împotriva POPORULUI ROMÂN blestematul HOLOCAUST ROŞU. VALERIU GAFENCU a fost şi rămâne UN SFÂNT AL NOSTRU

Tentativa tovarăşilor de la aşa-numitul Institut “Elie Wiesel”  este atinsă de nulitate din toate punctele de vedere şi reprezintă o  culme a absurdităţii şi obrăzniciei. Aceşti tovarăşi NU reprezintă pe  nimeni, iar, pentru ceea ce urmăresc acum, VINOVAT SE FACE NUMAI  GUVERNUL PONTA, care, trecându-i sub protecţie în 2012, i-a băgat  practic la putere. Cum pentru ce? Pentru ca, de acum înainte, să realizeze oficial nu numai FALSIFICAREA ABJECTĂ A ISTORIEI ROMÂNILOR, ci şi să pună în practică ceea ce nici NKVD/KGB şi slugile odioase ale  Kremlinului n-au reuşit după 1944, şi anume să impună … ALUNGAREA  SFINŢILOR DIN CALENDAR! Este uluitor: unde se mai întâmplă aşa ceva în  lume? Nu în Etiopia sau în Trinidad, ci ÎN ROMÂNIA. Unde, în plină domnie a HAOSULUI, totul a devenit posibil. Este o dovadă elocventă a  faptului că ROMÂNIA SE AFLĂ SUB OCUPAŢIA urmaşilor acelora care au  programat şi înfăptuit metodic împotriva POPORULUI ROMÂN blestematul  HOLOCAUST ROŞU, crima crimelor din ultimul mileniu! Tovarăşilor le  lipseşte bunul simţ elementar, impunându-se, tocmai de aceea, să li se  aplice imediat şi exemplar ORDONANŢA 31/2002!  Doar vorbim de HOLOCAUST, care NU A AVUT CULORI, aşa cum pledează Wiesel şi ai săi şi iau în  seamă numai ce şi cum le place, numai ceea ce le aduce profit. Tovarăşii TREBUIE să priceapă, imediat şi necondiţionat, că VALERIU GAFENCU a  fost şi rămâne UN SFÂNT AL NOSTRU, după cum RADU GYR, al cărui îndemn  redevine – se vede – actual: RIDICĂ-TE, GHEORGHE, RIDICĂ-TE, IOANE!

Institutul Elie Wiesel cere dez-onorarea post-mortem a Sfantului Inchisorilor Valeriu Gafencu. Motivul: a facut parte din “Fratiile de cruce”. Intrebare: Ce facem cu pionierii si utecistii, ii impuscam?

Valeriu Gafencu - Safntul Inchisorilor - si familia sa martirica - Ziaristi Online

Fundatia Ion Gavrila Ogoranu informeaza cu ingrijorare  opinia publica romanesca asupra faptului orwellian ca Institutul Elie Wiesel cere Primariei Targu Ocna retragerea calitatii de cetatean de onoare post-mortem pentru Valeriu Gafencu, supranumit de evreul Nicolae Steinhardt “Sfantul Inchisorilor”, cel care l-a salvat de la moarte prin jertfa sa pe detinutul evreu Richard Wurmbrand si care s-a savarsit din viata martiric chiar in temnita bolsevica de la Targu Ocna. Valeriu Gafencu a fost fiul lui Vasile Gafencu (foto sus), deputat în Sfatul Țării din partea Comitetului Executiv al Sfatului Ofițerilor și Ostașilor Moldoveni din Odesa. La 27 martie 1918 a votat Unirea Basarabiei cu România. Vasile Gafencu a fost agricultor, membru al partidului național din Odesa. A fost deportat în Siberia de forțele de ocupație sovietice în toamna lui 1940, informeaza Wikipedia citand reputatii istorici basarabeni Mihai Tasca si Gheorghe Cojocaru, presedintele Comisiei de investigare a crimelor comunismului din Republica Moldova.

Explicatia cererii Institutului Elie Wiesel, semnata de un oarecare Alexandru Florian, este de-a dreptul ridicola si ar fi de ras daca subiectul nu ar fi atat de grav. Concret, Institutul numit solicita dez-onorarea lui Valeriu Gafencu pe motivul ca ar fi initiat o greva a elevilor din Iasi la inceputul anului 1941, fapta pentru care a si fost condamnat si amendat de… dictatura antonesciana, chestiune socotita de Institutul care altfel condamna abitir regimul Antonescu drept una dintre “dovezile” pentru care Valeriu Gafencu trebuie re-condamnat post-mortem. Va dati seama ce crima a faptuit: o greva a elevilor!? A doua “dovada” a Institutului in cauza este ca Valeriu Gafencu a mai fost condamnat inca o data, in decembrie 1941, de catre un Tribunal Militar al aceleasi dictaturi militare instituita prin regimul Antonescu, regim numit adeseori in Rapoartele Institutului drept “regim fascist”.

In Plangerea catre Primaria Targu Ocna, “regimul fascist” al dictatorului Antonescu devine “statul roman”, in schimb studentul de numai 20 de ani devine membru al unei “organizatii fasciste” (?!). Adica un “regim fascist” condamna o “organizatie fascista”? Fara indoiala cineva trebuie sa faca un dus rece in Institutul ce poarta numele unui controversat evreu, acuzat de frauda si despre care se afirma ca si-a insusit identitatea unui detinut de la Buchenwald, motiv pentru care exista un proces pe rol la Budapesta – dovada la http://www.eliewieseltattoo.com/. Adica: ori regimul era fascist si atunci condamanarea unui tanar de 20 de ani pentru o banala greva a liceenilor este un act samavolnic si revoltator, tipic unei dictaturi fasciste sau comuniste, ori regimul reprezentat de Maresalul Ion Antonescu era bland si pasnic cu toti cetatenii sai si tanarul basarabean Valeriu Gafencu reprezenta un real pericol pentru bietul “stat roman” drept pentru care trebuie re-condamnat chiar si in ciuda faptului ca a patimit sub doua dictaturi si a murit inchis in temnitele bolsevice. De fapt, problema este un singura: Valeriu Gafencu a facut parte din “Fratiile de cruce”, organizatia de tineret a Miscarii Legionare. Conform logicii Institutului ar trebui condamnati atunci si toti fostii pionieri din Romania, ca sa nu mai vorbim de utecisti!

Pare simptomatic ca aceasta solicitare vine dupa precedentul creat de presedintele Traian Basescu prin dez-martirizarea eroilor din Grupul Trosca ucisi salbatic si decapitati de agentii KGB-GRU in timpul evenimentelor din decembrie 1989, act intregit de o gafa jenanta aparuta public sub semnatura Elenei Udrea prin care martirul crestin Nichifor Crainic, un geniu al Romaniei care a suferit 15 ani de inchisoare,  era socotit de nepomenit si chiar mai mult, de eliminat, exact ca in perioada regimului comunist care a ocupat Romania cu tancurile Armatei Rosii a URSS. Cititi Elena Udrea si frica de stampile baga teologii cu capul in nisip. In apararea lui Nichifor Crainic. Insa nici Elena Udrea nici Institutul Elie Wiesel nu par sa ne lamureasca ce trebuie sa facem cu marii ganditori ai acestei lumi, legionari sau simpatizanti ai Miscarii Legionare, prima organizatie anticomunista din lume, cum ar fi Mircea Eliade, Constantin Noica, Nae Ionescu, Sextil Puscariu, Petre Tutea, Emil Cioran, Lucian Blaga, Radu Gyr, Aron Cotrus, Vasile Voiculescu, Traian Trifan, Ioan Ianolide, Mircea Vulcanescu, mari duhvnici si marturisitori ai Ortodoxiei romane care au infrant iadul temnitelor bolsevice si enorm de multi altii. Ii ardem, dragi tovarasi?

Nu cu mult timp in urma, un alt institut dubios solicita condamnarea – poate si biciuirea publica? – a marelui duhovnic nonagenar Parintele Justin Parvu de la Petru Voda pentru ca in propria-i chilie i s-a cantat de ziua lui un cantecel din tinerete. Ceausescu pare mic copil pe langa urmasii bolsevicilor care au invadat Romania si ne spun azi ce sa facem si mai ales ce sa nu facem in tara noastra.

Redactia Ziaristi Online isi exprima solidaritatea totala cu initiatorii Apelului catre Primaria Targu Ocna si solicita autoritatilor romanesti responsabile sa apere memoria unui martir anticomunist al Ortodoxiei haituit post-mortem de persoane puse sub o umbrela a imposturii si relei-credinte. Nu in ultimul rand amintim intentia anuntata de o Biserica ortodoxa de a-l canoniza pe Valeriu Gafencu, “Sfantul Inchisorilor”. Asta chiar ar fi culmea: un sfant din calendar contestat de un institut panglicar!


Related Posts with Thumbnails