2.12.10
Mircea Platon revine in forta! La loc (tele)comanda! Extensiile Germaniei imperiale in România
La loc (tele)comanda!
- posmagi muieţi pentru leneşii de stânga şi de dreapta
1. La începutul anului 2003, Germania era în şoc: ministrul de finanţe social-democrat Hans Eichel dezvăluise că bugetul federal al Germaniei are o "gaură" de 15 miliarde de euro.1 Germania depăşise deja deficitul bugetar de 3% permis de acordurile care au stat în anii '90 la baza creării euro. Economia Germaniei, anunţau agenţiile de presă, era în "pragul recesiunii".2 Şomajul era în creştere, iar Cancelarul Gerhard Schroeder (la putere între 1998-2005) anunţa măsuri de reducere a ajutoarelor de şomaj şi a pensiilor. Sute de mii de oameni protestau în stradă. Atât patronatul cât şi sindicatele se arătau puţin dispuse să facă sacrificii reale pentru a accepta reformele lui Schroeder.3 În 2005, după adoptarea unui plan de măsuri dure de reducere a ajutoarelor de şomaj, Gerhard Schroeder a pierdut alegerile în favoarea Angelei Merkel.
2. În 2010, agenţiile de presă şi editorialiştii se entuziasmează de performanţele economiei germane.4 Prin contrast cu ceea ce presa engleză a numit "PIGS" (Portugalia, Italia, Grecia, Spania), dar şi cu Irlanda, Franţa, România sau chiar Marea Britanie, Germania apare ca un model de hărnicie şi cumpătare. Faptul că întreaga Europă are de ales între prăbuşirea totală şi pax germanica nu miră pe nimeni. Şi nici nu scandalizează. La urma urmelor, nemţii nu fac nimic altceva decât să vină şi să repare ce-au stricat alţii, să pună ordine cu eficienţă tipică în neorânduiala celtico-mediteraneano-balcanică a altora: "Nu vreau să critic Germania în nici un fel. Nu a fost ceva ce a căutat. Mai degrabă a fost ceva ce i s-a aruncat în braţe datorită propriei conştiinciozităţi, hărnicii şi constante aplicări a inteligenţei la economia reală mai degrabă decât la cea virtuală."5 Aşadar, în numai 5 ani, din 2005 şi până astăzi, nemţii au muncit atât de mult încât au ajuns să cumpere insulele grecilor la pachet cu jumătate din continent. Cum e cu putinţă acest lucru?
3. Martin Wolf e autorul manifestului neoliberal Why Globalization Works (Yale, 2004) şi principalul analist financiar al ziarului Financial Times. De pe aceste poziţii, Wolf scrie că principalul beneficiar al creării zonei euro e Germania.6 Datorită eurozonei, Germania are atât: 1. pieţe captive; 2. o rată de schimb competitivă. Două cincimi din exportul Germaniei, de nouă ori mai mult decât exporturile Germaniei în China, se duc în eurozonă, notează Wolf. În absenţa euro, acest lucru ar fi fost cu neputinţă, din cauza deprecierii monedelor locale ale periferiei U.E.. Germania, a cărei marcă ar fi explodat ca valoare, s-ar fi aflat în imposibilitatea de a exporta, în condiţiile în care economia Germaniei e o economie bazată pe export, nu pe consum intern. Mai mult încă, influxul de capital în aceste zone periferice s-a făcut mai ales în zona construcţiilor şi a consumului (malluri), adică în activităţi care nu produc nimic exportabil. Periferia a cheltuit banii pe lucruri care nu fac concurenţă economiei germane. După cum arată Wolf: "Eurozona a încurajat un influx de capital ieftin către economiile emergente. Când cheltuielile private au făcut implozie, deficitele fiscale au făcut explozie."7 A cere austeritate fiscală de la stat, atunci când o mare parte din vină o poartă firmele private, băncile ale căror credite iresponsabil de ieftine au alimentat consumul ţărilor de centură care a stat la baza prosperităţii economice a Germaniei, e o dovadă de ipocrizie şi de proastă politică economică.
4. The Wall Street Journal consideră şi el că Germania nu "salvează" ţările precum Irlanda sau Grecia (prima aflată în dificultate din cauza deficitului privat, a doua din cauza deficitului de stat) din generozitate, ci din interes. Germania a profitat şi profită de eurozona care a dat peste cap - făcându-le, de exemplu, mai puţin competitive la export - economiile acestor ţări. Iată ce spune "biblia capitalistă", neoliberală WSJ : "Berlin's readiness to compromise in order to get an agreement with France and other euro-zone countries reflects the still-strong belief of Germany's governing class that saving the common currency is a vital national interest. The euro has allowed Germany's export-dependent industries to sell their wares in their main European markets at stable prices, free from the currency appreciations that afflicted them in the days of the Deutsche mark. Most German business people agree that a revived mark would be too strong for comfort, jeopardizing Germany's booming trade with China and other emerging economies, and wiping out a decade of efforts to make German companies more competitive. In addition, an unraveling of the common currency would leave Germany's banking system holding hundreds of billions in distressed assets in countries that dropped out of the euro. That could force the German government to spend far more on propping up its banks than it must now lend to Greece, Ireland and possibly other governments."8
5. Putem fi aşadar îndreptăţiţi să afirmăm că, dacă economia germană a ieşit, în ultimii 5 ani, din dificultăţile de până în 2005, acest lucru s-a datorat mai ales eurozonei, care a permis Germaniei să exporte în ţări captive în zona euro, adică în ţări cu o economie mai slabă decât moneda. În aceste condiţii, apărarea euro devine prioritate strategică germană. După cum spune chiar ministrul de finanţe al Germaniei, Wolfang Schauble: "Ideea că s-ar putea să nu fim în stare să apărăm moneda comună europeană ar avea consecinţe economice, sociale şi bugetare incalculabile pentru Germania."9
6. În aceste condiţii, e normal ca Germania să se folosească de toate pârghiile politice şi intelectuale pe care le are la dispoziţie pentru a promova în ţările Uniunii Europene, şi mai ales în periferiile mai slab dezvoltate economic, şi deci mai susceptibile la influenţa germană, "meritele" unionismului european şi ale eurozonei.
7. Începând din anii 1960, Germania a dezvoltat, după model anglo-american, o reţea de fundaţii "private" care să funcţioneze ca promotoare ale interesului Germaniei în lume. După cum apreciază expertul american Ann L. Philips,10 aceste fundaţii sunt angajate în promovarea politicii guvernului german în interiorul şi în exteriorul ţării. Motivul proliferării lor după 1945 e legat de restricţiile la care a fost supus guvernul Germaniei Federale în epoca post-hitleristă. Incapabil şi ferindu-se de a se mai lansa deschis în crearea de "zone de influenţă", guvernul de la Bonn a acţionat în exterior prin aceste reţele de influenţă pe care le-a moştenit şi Germania reunificată după 1989. Aceste fundaţii au legătură cu partidele germane dar sunt finanţate aproape în exclusivitate (97-98%) din bani publici (de la stat). Acest lucru face ca, prin lege, fundaţiilor să le fie interzis să lucreze împotriva politicii externe a guvernului federal. Toate proiectele externe sunt supervizate de Ministerul de Externe german. De asemenea, şefii fundaţiilor se întâlnesc lunar cu ambasadorii Germaniei pentru a discuta cum anume îşi pot armoniza acţiunile. Fundaţiilor le e interzis să intre în competiţie, ele trebuind să acţioneze conform conceptului "pluralism fără competiţie". Principala misiune a fundaţiilor e "educaţia civică" în spiritul democraţiei, al drepturilor omului şi al economiei de piaţă, aşa cum sunt ele definite în Germania. Reprezentanţii fundaţiilor acţionează cu o libertate care le-ar fi imposibilă reprezentanţilor oficiali ai statului german. De aceea, Ann Philips spune că au posibilitatea de a acţiona în afara canalelor oficiale, în zone "sensibile" ale ţărilor gazdă. Aceste acţiuni, contacte şi discuţii nu sunt menţionate în rapoartele publice anuale ale fundaţiilor. Fundaţia Konrad Adenauer e legată ombilical de Creştin-Democraţii Angelei Merkel, la putere, iar Fundaţia Hans Seidel aparţine Uniunii Social Creştine, aflată în coaliţia de guvernare.
8. În România, fundaţiile Hans Seidel şi Konrad Adenauer sunt implicate masiv în susţinerea Institutului de Studii Populare al PDL şi a Fundaţiei Creştin Democrate (PDL) al cărei preşedinte este actualul ministru de externe al României, dl Teodor Baconsky. Pe 13 octombrie 2010, la lansarea Fundaţiei Creştin Democrate, la Ateneul Român, dl Bernhard Vogel, preşedintele de onoare al Fundaţiei Konrad Adenauer, a declarat: "Ţelurile noastre vizează o Europă unită, a cărei construcţie trebuie să reuşească în folosul generaţiilor viitoare. Vrem să ne ajutăm reciproc."11
9. În condiţiile creionate mai sus, e legitim să ne întrebăm: ce înseamnă "să ne ajutăm reciproc"? Dacă România are al optulea deficit comercial, ca mărime, din U.E.,12 iar creşterea economică a Germaniei a fost alimentată, după cum arată economiştii citaţi mai sus, tocmai de aceste deficite, să fie oare Fundaţia-Creştin Democrată doar un tentacul al intereselor germane în România? Parcă nu-mi vine a crede. Doar e condusă de un ministru de externe al României. Şi afirmă că susţine, fără greş şi fără să clipească, următoarele lucruri: "Fundaţia Creştin-Democrată promovează valorile fundamentale care au construit Europa: demnitatea şi libertatea persoanei; binele comun; educaţia şi familia; patriotismul constituţional; responsabilitatea civică; asumarea tradiţiei creştine; ecologia şi protejarea patrimoniului naţional; o cultură politică a respectului faţă de diversitatea valorilor şi credinţelor; afirmarea meritocraţiei în mediul politic, academic si corporatist."
10. Pe de altă parte, după cum ne spun experţii citaţi mai sus, fundaţiile finanţate de guvernul german nu acţionează împtriva intereselor guvernului german. Şi interesul guvernului german e să ţină toată Europa captivă în eurozonă. În aceste condiţii, judecând după starea economiei româneşti, intenţia guvernului României, din care face parte şi dl Baconsky, de a intra în zona euro între 2012-2014, pare de-a dreptul sinucigaşă. Ştim însă că nemţii s-au îmbogăţit preferând acumulările pe termen lung tunurilor imediate. Să fie oare Fundaţia Creştin Democrată un nou exemplu de tun imediat al oligarhiei noastre şi de înţeleaptă investiţie tactică germană? Baconsky câştigă acum şi Germania câştigă pe termen lung?
11. Dacă mai iau în calcul şi declaraţiile din ultimii doi ani ale dlui Baconsky, cum că dl ministru visează la o "elită amorală" şi susţine că UE are dreptul să maşineze pe la spatele naţiunilor suverane în scopul integrării europene13, mai că-mi vine să cred că suntem "kaputt".
