[...]
Cu adevărat va veni vremea să căutăm un ceas al vremii acesteia şi să
nu-l găsim. Oare cîţi doresc să asculte cuvîntul lui Dumnezeu şi nu se
învrednicesc? Iar noi auzind atîtea învăţături, nu le băgăm în seamă ca
să ne sîrguim. Dumnezeu ştie cît mă mir de nesimţirea sufletelor
noastre: că, putînd să ne mîntuim, noi nu voim. Putem să ne tăiem
patimile noastre cît sînt mici şi nu ne silim, ci le lăsăm de se
întemeiază şi se întăresc asupra noastră, poate pentru ca să ne ostenim
pe urmă foarte mult şi să nu putem să le tăiem. Că, precum v-am zis de
multe ori, alta este a dezrădăcina o buruiană mică, care lesne se smulge
şi alta este a dezrădăcina un copac mare întemeiat. [...]
Drept
aceea, să ne silim, fraţilor, ca să cîştigăm milă. Părinţii au zis că
trebuie să-şi curăţească cineva ştiinţa în tot ceasul, cercetîndu-se
seara cum a petrecut ziua, iar dimineaţa cum a petrecut noaptea şi să
arate pocăinţă către Dumnezeu pentru tot ce a greşit. Iar noi, cei ce
sîntem mai mult greşiţi, se cuvine a nu aştepta pînă seara, ci să ne
cercetăm şi la al şaselea ceas din zi cum am petrecut şi ce am greşit şi
să ne iscodim pe noi, nu cumva am zis vreun cuvînt spre sminteala
vecinului nostru? Oare nu am văzut pe fratele meu făcînd ceva şi l-am
osîndit sau m-am scîrbit de el sau l-am grăit de rău? [...] Dar să venim
iarăşi la cuvîntul ce vi-l grăiam ca să vă cercetaţi cum aţi trecut
ziua şi noaptea. Dacă aţi stat la biserică cu luare aminte şi cu gîndul
la rugăciune sau vi s-au robit cugetele voastre de rele; dacă aţi
ascultat citirile cu înţelegere sau, lăsînd slujba, aţi ieşit afară din
biserică şi v-aţi netrebnicit în zadar. Aşa, dacă se va cerceta cineva
pe sine în toate zilele şi dacă se va sîrgui să se întoarcă spre
pocăinţă din cele ce a greşit şi se va sili să se îndrepte, începe a-şi
împuţina răutatea de la nouă la opt. Astfel, cu ajutorul lui Dumnezeu,
sporind spre bine puţin cîte puţin, nu lasă patimile să se înrădăcineze;
că de nu se va sili cineva în acest chip să stîrpească o patimă înainte
de a se înrădăcina, ajunge la marea primejdie a obişnuinţei celei rele,
încît (precum v-am zis) de va vrea să se pocăiască, nu mai poate singur
să biruiască patima, de nu va avea de ajutor pe cineva dintre Sfinţi
[...] Credeţi-mă, fraţilor, că de va fi cineva cuprins numai de o patimă
obişnuită, fie cît de mică, aceea singură îl poate osîndi la munca cea
veşnică. Şi, de ar face cineva zece fapte bune şi numai o răutate
obişnuită să aibă, acea una care se face din obiceiul cel rău, biruieşte
pe cele zece bune. După cum un vultur, de va scăpa tot trupul lui din
cursă şi numai de o unghie va fi prins, din pricina acestei mici
părticele a trupului lui nu-i foloseşte cealaltă putere, ci, oricînd va
vrea, merge vînătorul şi-l prinde. Aşa este şi cu sufletul. Numai cu o
patimă de se va fi obişnuit, ori în ce ceas va vrea diavolul îl
biruieşte, căci prin acea patimă îl are în mîinile lui. De aceea vă zic
pururi: nu lăsaţi vreo patimă să se înrădăcineze în voi, ci vă nevoiţi,
rugîndu-vă lui Dumnezeu noaptea şi ziua să nu cădeţi în ispită. Chiar de
vom fi şi biruiţi vreodată, ca nişte oameni, şi vom cădea în vreo
greşeală, să ne sîrguim a ne pocăi îndată, să o părăsim şi să plîngem
înaintea lui Dumnezeu pentru ea şi să priveghem ca să nu mai cădem. Iar
Dumnezeu, văzînd cugetul nostru cel bun, smerenia şi pocăinţa noastră,
ne va da mînă de ajutor şi va face milă şi cu noi. [...]
- extras din lucrarea IEROMONAHULUI IOAN IAROSLAV - CUM SĂ NE MÂNTUIM? DUPĂ ÎNVĂŢĂTURA SFINŢILOR PĂRINŢI
