5.3.09

Istoricul Florin Constantiniu: Istoria naţională este lichidată cu bună-ştiinţă

"Trăim o perioadă în care istoria naţională este lichidată cu bună ştiinţă", a declarat joi istoricul Florin Constantiniu, în cadrul unei manifestări dedicate mareşalului Averescu, care a avut loc la Biblioteca Naţionala din Capitală.
În opinia istoricului citat, în manualele de liceu, istoria, ca factor identitar de definire a conştiinţei naţionale, este eliminată practic din programa şcolară, transmite Agerpres.
Florin Constantiniu consideră că Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovaţiei este "responsabil şi vinovat" pentru faptul că manualele de Istorie sunt "lipsite de semnificaţie din punct de vedere al cultivării sentimentului naţional şi mândriei naţionale".
"Eu consider că Istoria nu trebuie să fie un simplu obiect de învăţat. Spre deosebire de celelalte obiecte de studiu, istoria este şi o îndrumătoare de conştiinţă a elevului", a spus Constantiniu.
Academicianul a ţinut să remarce că în manualul de Istorie modernă şi contemporană de clasa a VII-a, "Al Doilea Război Mondial este o lecţie facultativă, în timp ce manualul include un studiu de caz consacrat muzicii tinere".
"Nu înteleg de ce trebuie să învăţăm despre muzica la istorie şi să treci prin liceu şi să nu ştii ce înseamnă conflictul din 1939-1945", a subliniat el, citat de Agerpres.
Z.O.
Ştire preluată din cotidianul Ziua, 6 martie 2009

Monahul Filotheu - Obiectivul Bisericii este să depăşim 500 000 de semnături contra cipurilor



Preluat de pe blogul lui Victor Roncea.

Marele post, surghiunul nostru - Ieromonah Serafim Rose

„Marele Post, surghiunul nostru”
„La râurile Vavilónului,
acolo am şezut şi am plâns,
când ne-am adus aminte de Sión.”


În aceste cuvinte ale psalmului Postului, noi, creştinii ortodocşi, Noul Israil, ne aducem aminte că suntem în surghiun, în exil. Pentru ortodocşii ruşi izgoniţi din Sfânta Rusie, psalmul are un înţeles anume; însă şi toţi creştinii ortodocşi care vieţuiesc în surghiunul lumii acesteia, tânjind întoarcerea la adevăratul nostru cămin, Cerul. Pentru noi, Marele Post este o perioadă de surghiun, rânduită pentru noi de Maica noastră, Biserica, spre a ţine proaspătă amintirea Sionului de care ne-am îndepărtat atâta. Ne merităm surghiunul şi avem mare nevoie de el, din pricina păcatelor noastre celor multe. Doar prin pedeapsa surghiunului, amintit în postul, rugăciunile şi pocăinţa acestei perioade, ne aducem aminte de Sionul nostru.
„De te voiu uita, Ierusalíme!”
Slăbiţi şi uitători, chiar şi în toiul Marelui Post trăim ca şi cum Ierusalimul nu ar exista pentru noi. Ne îndrăgostim de lume, Vavilonul nostru; ne lăsăm atraşi de plăcerile neînsemnate ale acestui „pământ strein” şi nu mai dăm atenţie slujbelor şi rânduielii Bisericii care ne amintesc de adevărata noastră casă. Mai rău, ne îndrăgostim de chiar cei care ne-au înrobit – căci păcatele noastre ne ţin în robie mai puternic decât vreun stăpân omenesc – şi slujindu-le lor, petrecem în nepăsare preţioasele zile ale Postului, când ar trebui să ne gătim a întâmpina răsăritul Noului Ierusalim – Învierea Domnului nostru Iisus Hristos.
Încă mai este vreme; trebuie să ne aducem aminte de adevărata noastră casă şi să plângem pentru păcatele care ne-au surghiunit departe de ea. Să primim cu inima cuvintele Sf. Ioan Scărarul: „Surghiunul este despărţirea de toate, pentru a ţine cugetul nedespărţit de Dumnezeu. Surghiunul iubeşte şi pricinuieşte pururea lacrămile”. Surghiuniţi din Rai, trebuie să devenim surghiuniţi ai acestei lumi, dacă nădăjduim să ne întoarcem. O putem face petrecând aceste zile în post, rugăciune, despărţire de lume, luând parte la slujbele Bisericii, cu lacrimi de pocăinţă, pregătindu-ne de Praznicul plin de bucurie care va sfârşi această vreme a surghiunului; şi, dând mărturie tuturor din acest „pământ strein” de amintirea noastră, a şi mai marelui Praznic ce va fi atunci când Domnul se va întoarce să aducă acasă norodul Său, către Noul Ierusalim, de la care nu va mai fi surghiun, căci este veşnic.
Trad.: Radu Hagiu



Preluat de pe blogul lui Laurenţiu Dumitru.

Maica Ecaterina: Talita kumi


04 MARTIE 2009



Talita kumi



"9 iunie


Surpriză organizată de mama, care a mobilizat toţi "sateliţii" pe care i-am găsit la ora opt seara, când am venit de la biserică.Muzică, antren... şi eu i-am intoxicat cu Sfinţii Părinţi. Desigur, subiectul principal a fost muzica, mai ales că au inaugurat petrecerea cu Beatles si Led Zeppelin. Am tăcut chitic până s-a derulat caseta şi, într-un moment de pauză, am încercat să le explic de ce această muzică (care chiar sună bine!) este din păcate satanică. Dacă ar fi să ne legăm doar de melodia formaţiei Beatles " Mister Crowley", ar trebui să ni se facă rău, căci Crowley nu este altul decât Aliester Crowley (1875 - 1947), fondatorul sectelor luciferice, care propovăduia cultul "Energiei falice", învăţat - spunea el - direct de la diavol. În "Cartea legii", scrisă de el, se autointitulează Marea Fiară 666. "Un nebun" , o sa-mi spuneţi. De acord! Atunci de ce îi dedică acestui nebun formaţia Beatles un cântec? După cum relatează chiar el, se pare că fusese profesorul lui Hitler în materie de esoterism (1940). Şi din păcate mulţi dintre idolii noştri în materie de muzică rock au legătură cu acest ciudat personaj. Jimmy Page (pe care eu l-am ascultat şi l-am iubit ani de zile, având toate discurile formaţiei Led Zeppelin) a cumpărat conacul lui... Crowley şi l-a transformat într-un sanctuar al alcoolismului. De altfel, cântecul lui Page, "Stairway to heaven" a fost recent decodificat de un electronist şi s-a găsit un mesaj subliminal care zice: " Blândului meu Satana, al cărui drumeag mă întristează, a cărui putere e Satana, El te va salva, redându-ţi 666.Trebuie să trăiesc pentru Satana."... Aici onorata mea asistenţă a amuţit. De unde ai tu informaţiile acestea? m-au întrebat disperaţi. Pot fi adevărate? Desigur, le-am răspuns. Sunt traduse dintr-o carte, apărută in Franţa. Cred că autorul a scris sub pseudonim, caci îl cheamă sugestiv Marc Dem (semn - diavol). Porţiuni din această carte le-am primit de la unchiul meu din Franţa.Dar să vă spun mai departe, i-am speriat eu. Mick Jagger din Rolling Stones, (pe care l-am adorat) este şi el discipol a lui Crowley în secta "Ordinul Zorilor Aurii". El se consideră " încoronarea lui Lucifer" şi recunoaşte în cântecele sale dragostea lui pentru cel căruia i-a fost hărăzit: "Simpatie pentru diavol", "Maiestăţile sale satanice" şi " Invocaţie către fratele meu diavolul". Ozzy Osbourne, a cărui muzică ne-a încântat adolescenţa şi ţineţi minte cât de mult ne plăcea şi ne mai place, a fost, mititelul, şi el... " Iniţiat în ale satanismului" în conacul lui Crowley, devenit proprietatea lui Page. Din păcate, sau din fericire, noi nu am avut în mână mapa primului său album, care avea pe ea un crucifix răsturnat (ştim cu toţii că este semnul bisericii satanice). Dar lovitura de graţie am să v-o dau cu formaţia AC/DC, care de fapt înseamnă Antichrist/Death to Christ... şi care au compus mai mult de 20 de melodii satanice. Pentru că noi nu avem acces la nici o informaţie (decât cele furate), nu am ştiut că unul dintre interpreţii acestei foarte ascultate formaţii - pe numele lui, Bon Scot - în 18 februarie 1980, la sfârşitul concertului, a spus: "Îl poftesc pe Satana să-mi ceară sufletul, căci infernul este pământul făgăduinţei"... dar... el murea în seara aceea, înfipt într-o chitară, la 33 de ani (vârsta lui Hristos, vârstă care va fi şi a Antihristului). Melodia lor "Hell's bells" (clopotele iadului) este foarte sugestivă : "Eşti tânăr, dar vei muri. Nu voi lua nici un prizonier, nu voi cruţa nici o viaţă şi nimeni nu-mi rezistă!Am clopotele mele şi te voi duce în infern, Te voi lichida! Satan te va lichida! Da, clopotele iadului." După acest discurs, nu le-a mai trebuit nimic, nici chiar mâncare, şi într-o oră s-au risipit. Îmi pare rău pentru ei, dar nu am ce să le fac mai mult, trebuia să le spun adevărul, oricât de dureros este."

-fragment extras din cartea "Înviind pe drumul Damascului" de Monica Fermo - Maica Ecaterina

Preluat de pe blogul Simonei.

Predica Părintelui Mihai Andrei Aldea la Mânăstirea Petru Vodă!


Preluat de pe http://apologeticum.wordpress.com/
Related Posts with Thumbnails