Ganduri calugaresti de Craciun ale Parintelui ARSENIE BOCA

I. Citire din viaţa lui Iisus a lui G. Papini. Cap.I

II. Deci nu e fără semnificaţie că Iisus S-a născut într-un grajd. Faţă de sfinţenia Lui, lumea e un grajd, în care oamenii au ajuns cu firea ca vitele. Iisus, chiar de la naşterea Sa, ne descoperă trista situaţie sufletească a omului.

Peste această situaţie tristă, Cerurile se deschid, firea îngerului vesteşte un nou fel de pace pe pămant, înteleptii pămantului, călăuziţi de o stea, îşi depun la picioarele pruncului semnele veacului lor, care, cu ei, apune. De acum începe era creştină.

De acum înainte Iisus se luptă să scoată firea omenească din starea de grajd, din asemănarea ei cu vitele, şi să întemeieze în inima omului, Împărăţia Lui Dumnezeu.

Dar Iisus nu e întru totul om ca noi, toţi oamenii. Fiind singurul fără de păcat El străbate tot veacul Său, ca un biruitor al vieţii veşnice asupra acestei vieţi moarte, pe care o duc oamenii, în asemănarea lor cu vitele.

Lăsând cuvintele, sa luăm faptele concrete:
Iisus se naşte nu numai istoric ci şi tainic, in fiecare suflet, la Botez. Prin Botez intrăm în Creştinism şi Hristos se naşte în noi, ca o mlădiţă nobilă, de om ceresc, pe butucul firii noastre pământeşti.

Mai departe lucrurile se întamplă în perfectă asemănare cu pomii altoiţi. Se poate întampla ca altoiul să se prindă, dar butucul nu-i dă toată puterea lui, ca altoiul să nu crească şi să înnobileze tot pomul, ci dă lăstari sălbateci, care, sug ei toată puterea şi pomul se sălbăteceşte şi trebuie tăiat.

Cu omul, lucrurile stau aşa:

Mlădiţa cerească, altoită pe firea noastră, aşteaptă, uneori ani, pană creştem la vârsta minţii şi suntem în stare să decidem asupra soartei noastre. Atunci hotăram ce facem din viaţa noastră: pentru cine o trăim? Vrem ca viaţa noastră să semene cu viaţa lui Iisus, vrem ca Iisus să prindă putere în viaţa noastră, sau că lucrul acesta ar fi prea greu pentru noi şi-l ţinem pe Iisus în grajdul firii noastre, legat ca pe un tâlhar !?

Iisus ne cheamă tainic, prin conştiinţă, prin minte, prin Biserică, prin slujitorii ei, să-I urmăm viaţa.
Iisus vrea să-L iubim pe El. Noi însă ne iubim mai tare pe noi, decât pe El; ne doare mai tare de noi, decât ne doare de El.

Dacă din această luptă între noi şi Dumnezeu câştigă Iisus inima noastră, am câştigat viaţa veşnică. De cumva biruim noi pe Iisus, asupra vieţii noastre a biruit diavolul.

Firea noastră nu poate fi scoasă din dobitocie decât de Iisus. La cât preţuim noi pe Iisus ? De aci începând se deosebesc oameni întreolalta, încât unii Îl vând din inima lor, ca Iuda, alţii îşi pun toată viaţa pentru El şi pentru cuvintele Lui, ajungând pe culmi de sfinţenie.

Sunt două moduri de a ne pune viaţa – lucrul cel mai de preţ pe care-l avem – pentru Hristos. Unul e chipul mucenicilor, al mărturisitorilor şi altul e chipul cuvioşilor. Deosebirea e că unii au murit odată pentru Hristos, lepădându-se de viata, iar ceilalţi au trăit pentru Hristos, lepădându-se de sine, toată viaţa: mucenicii şi calugării.

Viaţa cea după Dumnezeu, pe care o aduce Iisus în inima, şi nu numai în inimă ci în toată firea noastră, asta e ceea ce se cheamă sfinţenia.

Călugăria ar fi o trăire mai îndeaproape a Creştinismului, o modelare a vieţii după Iisus, o sfinţire a firii. Călugăria e o viaţă de nevoinţă în toate zilele, în care se împleteşte ajutorul Lui Dumnezeu cu silinţa omenească.



Că sfinţenia nu se arată adeseori, ci chiar foarte arareori, e din cauză că mereu suntem repetenţi la alfabet şi prunci cu priceperea. Adevărat că este şi un potrivnic al sfinţeniei şi multă împiedicare face, dar şi un copil îl bate, dacă e botezat şi are inima curată.

Iar treaba de altfel e lupta noastră cu patimile.
Dacă aceasta ţine prea multa vreme, viaţa în Hristos nu se arată şi numai Dumnezeu ştie ce se va alege cu noi.

Primul atac asupra patimilor trebuie să-l dăm asupra mândriei, căpetenia tuturor celorlalte. Izbăvirea de mândrie, nu se realizează decât prin zilnica lepădare de sine, dusă până la moartea totală a iubirii de sine. Practic aceasta se realizează trăind într-o ascultare desăvarsita de o conducere şi de un părinte duhovnicesc. O ascultare din inima, o ascultare din dragoste de această virtute. Ascultarea e moartea iubirii de sine – moarte, în fiecare zi, a omului vechi. Aceasta taie, în fiecare zi, toate mladiţele sălbatice ale voii noastre, ca să dea puterea toată voii Lui Dumnezeu.

Pentru curăţirea inimii de patimi, pentru dobândirea lui Iisus în inima, nici un pret nu e mai mare. Am putea vinde toate, dobitoacele noastre, ţarinile, ba şi toata viaţa noastră trăită pămanteşte, o putem da la tăiere.

Abia atunci toată seva firii noastre, toată inima noastră e a Lui Dumnezeu şi El se exprimă printr-insa, fără să-i mai punem noi vreo piedică.

De altfel această trăire, total îndrăgostita de Iisus, e singura soluţie potrivită de a birui atât firea cea veche, cât şi pe Satana. Căci învoindu-ne, hotărandu-ne să ni se taie zilnic toate voile noastre, întocmai ca nişte crengi sălbatice de la un altoi tăiem cu aceasta singurul reazem pe care-şi încovrigă Satana meştesugurile lui. De dragul lui Hristos, noi nu mai suntem ai noştri. Abia atunci potrivnicul nu mai are nimic în noi.

Dar semnul este acesta. Cu cât se apropie Dumnezeu de om, cu atât omul se vede pe sine mai păcătos. Dumnezeu dă grajdului nostru foc, schimbându-l în lumină.
Deci dacă Împaratul Cerurilor S-a smerit pe Sine şi a primit să se nască într-un grajd, e că a dat oricărui grajd omenesc putinţă să-L primească pe Dumnezeu, dacă acesta îşi cunoaşte şi îşi recunoaşte toată mizeria şi nedumnezeirea sa.

Smerenia e începutul şi sfârşitul nevoinţei; de aceea este ea dulama lui Dumnezeu şi desăvarşirea sfinţilor. N-o caştigăm decât îndragostiţi de ascultare, căci asa a fost toată viata lui Iisus, de la început până la sfârşit.

A venit şi-n Aiud Crăciunul. Atanasie Berzescu: "Nu ne mai era frică de nimic. Eram în Dumnezeu şi Dumnezeu în noi".

Iisus se naşte şi-n spatele zidurilor reci şi groase, în spatele gratiilor şi uşilor ferecate. În ajun de Crăciun lucram în fabrică. Aşteptam cu înfrigurare scurgerea timpului, ca să mergem în celular. Ne pregăteam cu toţii de colindul ce avea să fie în noaptea de Ajun. Îl aşteptam cu neastâmpăr de copii. Aşa cum se întâmpla în toate închisorile din ţară, şi-n Aiud se luau toate măsurile de pază şi de aplicare a unui tratament aspru asupra deţinuţilor. În toate zilele marilor sărbători creştine sau în zilele sărbătorilor comuniste, ne aplicau un regim de teroare, cu percheziţii, suspendarea plimbărilor, mâncare slabă şi pază dublă, atât în cordonul de pază al închisorii, cât şi pe coridoarele celularului. Îşi făceau loc din plin înjurăturile, bătăile, ba chiar mai mult, punerea în lanţuri sau izolarea în camera de tortură a celor mai periculoşi deţinuţi. Ofiţerul politic avea un cuvânt greu de spus în alegerea celor care urmau sa fie izolaţi.

Cu cât era însă prigoana mai mare, cu atât noi ne înălţam mai sus în spiritualitate şi rezistam mai mult. Cum am ieşit din fabrică, ne îndreptarăm cu mai mult îndemn spre celulele noastre cele de toate zilele. Ne pregăteam de sărbătoare, de parcă am fi fost liberi să mergem cu colindul. Înţeleşi fiind cu toţii că, după ora închiderii (21), prin alfabetul "morse", ne dăm de ştire unii la alţii, în toate cele peste 300 de celule, să putem începe colindul. Închiderea s-a făcut, uşile s-au ferecat. În sfârşit, semnalul de colinde s-a dat. Noi, toţi cei din celulă, patru la număr, cu expresia feţei din copilărie, cu inima zvâcnind în piept, cu mâinile înfipte în zăbrele, cu ochii aprinşi, scânteind în noapte, începem colindul "O, ce veste minunata", continuând apoi, pe aceeaşi melodie, cu "A venit şi-aici Crăciunul", versuri de Radu Gyr.
Colind sfânt, din strămoşi moştenit, vestind şi preamărind pe Noul Născut, în scutece înfăşat, Pruncul Sfânt Hristos Iisus. Colindul, la început abia auzit, apoi din ce în ce mai tare, parcă venea de peste veacuri, din glasurile strămoşilor noştri, lăudând şi preamărind pe Cel Preaînalt şi Sfânt. Era un cer senin, cu infinitul număr de stele. Cu ochii pironiţi în ele, extaziaţi, cântam colindul de care vuia tot văzduhul. Gardienii băteau disperaţi în uşi cu pumnii, să încetăm. După ora închiderii, regulamentul nu mai permitea deschiderea uşilor decât în prezenţa ofiţerului de serviciu. Ori, fiind peste 300 de celule, practic ofiţerul nu putea face nimic. În noaptea aceea nu s-a deschis o uşă. Populaţia civilă s-a adunat în jurul închisorii. Ascultau uimiţi colindul, ca la sfârşit să cânte şi ei cu noi. (…)
În noaptea aceasta de Crăciun, cu ochii înfipţi în stele, colindând, vedeam aievea chipul sfânt al mamei, cu obrazul şiroit de lacrimi, al tatălui albit şi îmbătrânit de vreme, al soţiei cu faţa brăzdată de durere, strângându-şi la piept pruncul părăsit de mine la patru luni, al bunicilor albiţi şi ei de timp, al fraţilor şi surorilor, al unchilor şi verişorilor şi al prietenilor cinstiţi la suflet. În aceste măreţe clipe, noi, cei din spatele uşilor ferecate, prin colindul nostru din mărginire, făceam saltul în nemărginire, în dumnezeire. Eram extaziaţi. Am simţit şi trăit adânc aceste momente sublime. În acele clipe, puteau să se deschidă uşile toate, gardienii să ne ucidă, că nouă nu ne mai era frică de nimic. Eram în Dumnezeu şi Dumnezeu în noi. (…)

Toţi aveam impresia, în noaptea aceea, că cetatea infernului, Aiudul, zbura în înaltul cerului, ca un castel fermecat, de o energie neştiută, luminat. Parcă-l purtau îngerii şi nu diavolii.

A doua zi, noi, cei fericiţi în timpul colindului, ne-am luat plata. Conducerea ne-a plătit poliţele. A început ancheta. Îi voiau pe cei care au organizat colindul. N-au găsit nimic. Ne-au suspendat plimbările. Mâncarea s-a înrăutăţit simţitor, iar noaptea, percheziţiile şi înjurăturile îşi făcuseră loc. Se dezlănţuise un regim de teroare. Înduram în tăcere. Trăiam încă acele clipe fericite din miez de noapte, de Sfântul Crăciun.

Atanasie Berzescu, A venit şi-n Aiud Crăciunul"

Sursa: http://apostolatintarafagarasului.blogspot.com/2010/12/craciunul-in-temnitele-comuniste-cu-cat.html

Omul lui Dumnezeu, partea III. Sfatul parintelui Justinian: "Dumnezeu iti vrea binele, dar trebuie sa vrei si tu"

Comoara ascunsa si bine pazita a manastirii Rohia. Aici s-au adunat pana acum peste 40 de mii volume de carte. Este una dintre cele mai mari si importante biblioteci din Transilvania. Mare parte din caietele episcopului se pastreaza cu sfintenie in rafturile de aici, sub cheie si poate intr-o buna zi vor lua calea tiparului.

"Sunt cartile asezate in general pe domenii...reviste teologice. De exemplu, aici si in dulapul de jos sunt 170 de caiete manuscrise. Toate manuscrisele, jurnalul arhiepiscopului Justinain din 1944 pana astazi. In fiecare zi ce a scris, cu cine a gandit. ', declara parintele Macarie, staretul Manastirii Rohia.
Cartile si linistea din acest colt de Rai au fost motivele pentru care, la sfarsitul anilor '70, scriitorul si publicistul Nicolae Steinhardt, cel care a regandit notiunea de fericire, alege sa se retraga la Rohia. Aici, ani de zile Justinian a fost staret si aici vrea sa fie adus atunci cand o sa plece catre Dumnezeu.
"Ce regrete am? La intrebare raspund cu o intrebare. Spune si mie ce regrete sa am? De trait, am trait 92 de ani. Mai pot eu spune, asa cum spune omul care e slab in credinta, e batran si neputincios si spune mai vreau sa traiesc?"

"Se plimba un profesor cu copilul prin parc intr-o toamna si au inceput sa cada frunzele din copaci. Si tata intreaba pe copil: dragul tati, oare de ce cade frunza, a intrebat profesorul pe copil. Si copilul a raspuns: pentru ca i-a venit vremea. Este? Si sunt atatia batrani care nu numai ca le-a venit vremea ca sa se prezinte in fata judecatii, ci inca mai vor sa traiasca si doctorii se trudesc ca sa poata vindeca ca vede ca doreste sa mai traiasca. O dorinta legitima dar nejustificata. Eu as putea ca sa regret ca as mai vrea de trait? Ce parere sa am? Arata alt regret? Sunt chior? Nu. Am urechi? Sunt surd? Nu. Aud. Mai slab acum, n-am putere."
"Am trait de cand m-am nascut viata plenar. De aceea n-am imbatranit. Timpul nu si-a putut spune cuvantul asupra mea pentru ca noi trebuie sa lasam timpului timp. Le-o spun la toata lumea si la policieni si in trecut si in prezent si in viitor: lasati timpului timp. Lasati timpului timp. Ca ce nu se poate rezolva azi sigur se va rezolva maine sau poate peste un an. Dar lasati timpului sa isi spuna cuvantul". 

"Eu am lasat timpului sa isi spuna cuvantul, nu m-am grabit. Copilaria am trait-o ca orice copil zburdanlnic, in casa parintilor mei unde era perfecta liniste. Mama si tata nu erau certati niciodata. Dupa ce am plecat din casa parinteasca am continuat viata din copilarie. In sfintenie, in puritate, in nevinovatatie, adica viata normala. Si atunci nu te imbatranesti. Au imbatranit oasele, dar creierul n-a imbatranit pentru ca am tinut echilibru. Post, rugaciune, cumpatare, cumpatare, cumpatare in toate. Asta este secretul.', marturiseste Inaltul Justinian.
In primavara, cand ne-am intalnit, am vorbit si depre politica.
"A venit unul care m-a vizitat ca vrea sa ajunga prim-ministru. Si am stat de vorba cu el asa cum stau de vorba cu dumneata, mai aspru, mai sever. In incheiere, cand sa plece, zice: "as vrea sa imi spui un cuvant care sa imi ramana". Zic: "foarte simplu, de acord". Domnule, care era politician, uite care e cuvantul pe care voiam sa ti-l spun, asa cum mi l-ai cerut la inceput: "fiecare sa ne facem fatoria unde suntem, dobitocule, domnule, sa ne facem datoria. Cand ne-am face noi datoria de la presedinte pana la maturatorul de pe strada cum ar fi lumea? Rai pe pamant? Nu? Daca ne-am face datoria fiecare", ne-a spus atunci.
Acum, l-am intrebat din nou despre politcieni si vremurile pe care le traim.
" Iustinian: - Conducerea o are poporul. Orice popor, e o vorba, ii da Dumnezeu conducatorii pe care ii merita. Ai auzit? Asta e proverbul.

Alex Dima: Deci pe astia ii meritam?

I: Nu intotdeauna.

A.D: Atunci ne mai si pedepseste?

I: Dumnezeu nu ne pedepseste, ci ne lasa sa ne facem de cap. Omul este o faptura care are in spatele lui pe dracu, pe diavol, care il indeamana intodeauna sa fie nemultumit, sa fie razvratit, sa urasca in loc sa iubeasca. Gandeste-te dumneata, daca noi omenirea toata si toata tara asta romaneasca am izbavi intr-o perfecta traire crestina cu dragoste fata de toti, daca noi ne-am bucura de darurile de la Dumnezeu, ar fi atunci motiv sa plangem?
Nu poti sa realizezi ceva pozitiv daca nu ai incredere, daca nu ai rabdare, daca n-ai incredere in Dumnezeu si in propriile tale calitati pe care ti le-a dat Dumnezeu. Pai, daca tu stai la crasma si astepti ca sa vina armata sa te scoata din zapada? Si atunci cum poti tu sa fii linistit? Sa crezi tu ca esti si zici daca o vrea Dumnezeu? Dumnezeu vrea. Numai bine vrea. Dar sa vrei si tu".

Patru ceasuri l-am ascultat si ispitit cu intrebari. Un om alaturi de care timpul pare ca nu mai are valoare, curge altfel, nu mai conteaza.
Acum 35 de ani, realizatorii documentarului despre ortodoxia romaneasca plecau bulversati de ce au intalnit aici, in Maramures. Eu am plecat impacat. Mai sunt multe intrebari nelamurite, dar sa lasam timpului timp, asa cum spune Inaltul. Am gasit aici un parinte, care stie ce sa-ti spuna si sa iti dea ce-ti trebuie atunci cand ai nevoie.
Si in Ajunul Pastelui si acum, in Ajunul Craciunul, am stat la masa cu omul despre care multi spun ca este sfant.
Acesta ii e obiceiul. Sa te faca sa te simti ca acasa, in casa lui. Sa iti hraneasca sufletul, sa te lamureasca iar la urma iti da hrana pentru trup. Te invata sa stai in viata in echilibru, te indeamna sa crezi si sa cercetezi, sa ai dreapta socotinta, adica sa ai intelepciunea de a alege din toate ce iti este de folos.

 

Sursa: PRO TV

Omul lui Dumnezeu, partea II. Parintele Justinian uimea in urma cu 35 de ani Occidentul cu dovezile de traire crestina

In urma cu 35 de ani, a uimit intregul Occident, cu dovezile de traire crestina.
La inceputul anului 1978, in plin regim comunist, intreg Occidentul vedea un documentar despre ortodoxism si traire romaneasca autentica.
Realizatorii documentarului erau intrigati de personalitatea ierarhului Justinian, care le vorbea fara ascunzisuri, clar si raspicat, demontandu-le preconceptiile despre cultura si credinta poporului roman.

In Maramures e iubit de oameni pentru ca spune lucrurilor pe nume. Poporul a cerut in '73 sa fie numit episcop. Tocmai de aceea a rezistat atatia ani in fata securitatii si a regimului comunist.

A vazut si trait multe. Acum l-am intrebat daca in viata i-a fost sau ii e frica de ceva. "De ispita", a venit raspunsul.
Viata parintelui Justinian incepe in inima Maramuresului, in satul Plopis, intr-o casa de tarani.
Cat timp am petrecut in Maramures am avut parte la tot pasul de lectii de omenie si ospitalitate. Ionuc si Dochia sunt nepotii episcopului. In curtea lor a fost casa episcopului, in copilarie.
Pe cand avea 16 ani, ii moare tatal si ii lasa un testament. 4 ani mai tarziu, pleaca la manastire. Se intampla in 1941. S-a calugarit la manastirea Rohia.
In Transilvania regimului austro-ungar multe manastirile ortodoxe au fost distruse. Rohia era prima ridicata dupa caderea stapanirii straine. Repede ajunge un loc de pelerinaj.
La cativa ani de la intrarea in monahism, tanarul Justinian ajunge staret. De atunci s-au adunat in total 72 de ani de calugarie, o viata intreaga deloc usoara.

La putin timp dupa ce a fost ales staret peste manastire vin vremuri grele. Intr-o poza, facuta in 30 octombrie 1959, apare inconjurat de obstea manastirii. A doua zi, intr-o alta poza este singur. Peste noapte, un decret comunist ii obliga pe calugari sa iasa din manastiri. Ramane singur in toata manastirea. Intr-o carte povesteste ca urla de durere prin padure dupa fratii sai. Toate acestea sunt trecute in jurnalul sau, pe care il tine din '44. N-a fost zi in care sa nu noteze in caiete.
Sunt marturii ale vremurile prin care a trecut dar si marturii de credinta si teologii. Unele sunt despre viata de apoi, despre Rai si iad.

Sursa: PRO TV

Omul lui Dumnezeu, partea I. "Rautatea este rodul prostiei". Lectia de credinta a Inaltului Justinian

Astazi mergem in nordul tarii, in casa Inaltului Justinian, cel care pastoreste un colt de rai, tara Maramuresului. Vom primi povete, indemnuri si lamuriri despre viata, Dumnezeu, moarte, rai si iad si multe altele.
Vom cunoaste in aceasta seara un om care de 72 de ani si-a inchinat viata slujirii lui Dumnezeu.
Intre rafturile incarcate de carti, la masa de lucru, intre biblii, vietiile sfintilor si dogmatici. Asa l-am regasit pe Inaltul Justinian al Maramuresului. A ajuns la 92 de ani. Se pregateste pentru Craciun.
"Iubite frate Alex. O fapta provoaca o emotie la cineva. Nasterea lui Hristos a provocat pe intreg globul si in cer si pe pamant o emotie pe care o traiesc pana astazi oamenii. Cu cata bucurie asteapta lumea nasterea lui Hristos. Nasterea lui a fost o provocare. La nastere ce s-a petrecut. A aparut pe cer o cometa stralucitare. De atunci si pana acum toti se intreaba ce fel de cometa o fost aceasta de nu mergea in rand cu celelate stele. Ce fel de planeta o fost ca nu era cand sa se stinga cand sa se aprinda. Si pana astazi ce ce se ocupa cu istoria se intreaba ce fel de planeta? N-a fost frate ...ce a fost in realitate? A fost cometa? Pai cometele nu merg la comanda. A fost planeta? Pai planetele au legea lor, traiectoria lor perfecta. Nu se stinge si aprinde la comanda. N-a fost planeta, n-a fost cometa. A fost o putere ingereasca, un inger de mare sfat a fost aceasta stea. N-a fost planeta sau cometa. A fost pur si simplu o putere cereasca, un inger de mare sfat care s-a arat la nasterea lui Iisus.", spune IPS Justinian, arhiepiscopul Maramuresului si Satmarului.
Este a doua oara cand il intalnesc pe parintele Justinian. Acum, vorbeste mai domol, e mai slabit dar cuvintele sale au aceeasi tarie si talc. 4 ore mi-a vorbit despre oameni si Dumnezeu.
"Avem noroc domnia ta ca Dumnezeu este persoana. Nu este un duh. Este persoana. Are calitatile unei persoane. Dar nu e limitat. Dumnezeu e pretudindeni....daca il cauti pe Dumnezeu trebuie sa pornesti de la zero. Si stii care e punctul zero pentru noi? Sa plecam intodeauna de la noi, sa il cautam pe Dumnezeu in noi. In sufletul nostru, in inima noastra, in gandirea noastra. Acolo ne vom intalni cu Dumnezeu. Apoi sa-l cautam la manastiri, sa facem pelerinaje dar trebuie in primul rand sa faci aceasta cercetare individuala. Pentru ca daca nu-l ai pe Dumnezeu in inima n-o sa il gasesti nicaieri si n-o sa te intalnesti cu Dumnezeu nici cand vei pleca din lumea aceasta. In primul rand trebuie sa il cautam pe Dumnezeu aici cand ne putem ruga, unde putem face fapte bune. Prin aceasta ne putem apropia de Dumnezeu."
Pe episcopul Justinian al Maramuresului l-ati mai vazut la Romania, te iubesc in ziua de Pasti. Atunci ne-am intalnit prima data. Aveam emotii. Intalneam un om despre care se spune ca vorbeste cu Dumnezeu, un clarvazator. 5 ore am stat de vorba.
"Hai sa mergem asa. Asta e dormitorul meu. Chilia. Hai sa vezi. Iata pretene. Intelegi? Tine ca acum mi le-a adus frate. Asa este ia sa mergem-mana"
Eram porniti sa intalnim un sfant si am gasit un copil cu plete si barba alba. Un batran intelept cu suflet de copil, bucuros sa ne arate locul in care traieste si de unde pastoreste.
Se tinea de mine si pasea greu. Dar atunci cand vorbea despre Dumnezeu si carti devenea un alt om.
"Intreaba un reporter pe o femeie ce sarbatoriti la Craciun. A intrebat un reporter ca dumneata cu scopul sa o incuia...de a o ispiti. Si femeia ce raspunde? La voi in sud s-a intamplat asta. Ce raspunde? Craciunul. A, atunci se taie porcii. Iata ce a raspuns o crestina domnule care merge la biserica. Reporterul saracu ca si dumitale a ramas... dar la Paste? Atunci se taie mielul. Atata stia crestina voastra. Iata lipsa profunda de educatie a crestinismului. Mahomedanii sunt trup si suflet la legea lor. Budistii asisderea, evreii asisderea. Si noi crestinii sunt deficitari. Si iarta-ma si sa ma ierti ca nu tip la dumneata si eu tip la neputinta noastra a tuturora pentru ca suntem crestini si nu suntem patrunsi de marea taina a crestinismului. Este? Si asta... vom raspunde pentru asta, frate."
Biroul cu rafturi pline de carti si paraclisul sunt mandria Inaltului. Ne-a facut si acum un tur al locului in care se roaga si de unde ii conduce pe credinciosii din nordul tarii.
"Ia-uite unde sta atarnat patriarhul... intr-un cui. Ha, ha...cam atata se alege de noi pana la urma. Ramane un tabloas din-asta intr-un cui...ia uite ce frumos...mironositele..."
Am venit cu multe intrebari, despre Dumnezeu, credinta, viata si moarte si am aflat raspuns potrivit pentru fiecare.
"Sa stii un lucru: suntem la inceputul mileniului trei. Fie ne asteapta binele sau ne asteapta catastrofa daca ne pierdem de Dumnezeu. Nu e o amenintare. E o realitate. Vor veni peste pamant lucuri pe care nici noi nu le putem inchipui daca nu ne ridicam in picioare. Ca toti cei ce se leapada de Dumnezeu sunt niste animale care umbla in 4 picioare? Intelegi? Omul e zidit sa stea drept cu fruntea ridicata catre Dumenezeu, cu inima deschisa catre cer si catre creatura lui Dumnezeu. Cerurile spun slava lui Dumnezeu si facerea mainilor lui Dumnezeu ne vesteste taria lui Dumnezeu."
Dar pentru a ajunge la Dumnezeu ai nevoie de credinta.
"Ce e credinta, Alex, este darul lui Dumnezeu, este dar de la Dumnezeu. Cred Doamne ajuta necredintei mele a spus in fata lui Dumnezeu cineva. E dar de la Dumnezeu. Credinta este un dar de la Dumnezeu. Este nelimitata. Poate sa fie mica si poate sa fie mare mare. Si poate sa fie mare si daca faptele omului ii sunt impotriva scade pana se stinge credinta..noi intretinem focul credintei in vatra inimii noastre."
"Un om a intrebat ce sa fac ca sa am credinta? Si duhovnicul i-a spus fa fapte bune. Si vei ajunge la credinta. Simplu. Sa porneasca pe drumul cel indicat de Hristos. Care e acela? Faptele bune."
"Ce este dreapta socotinta? Este rodul si al credintei si al dragostei. Este intelepciune, frate Alex. Daca nu esti intelept. N-ai nici crdinta nici dragoste. Intelpciunea este care ne face credinciosi, intelegi, de aceea mai nou se crede ca intelepciunea ar fi un atribut si este al lui Dumnezeu. Intelepciunea este cea care te face bun daca esti intelept sau rau daca nu esti intelpt. Daca esti ignorant sau prost pe romaneste. Rautatea este rodul prostiei. Intotdeauna. Un om care e rau inseamna care e ignorant."

Sursa: PRO TV

Tudor Gheorghe - VIN COLINDATORII (MUCENICII DIN DECEMBRIE 1989)

Tudor Gheorghe - VIN COLINDATORII
    
  Vezi  mai multe  video    din   muzica