Predică a Părintelui Ilie Cleopa la Duminica a XX-a după Rusalii (Despre mila lui Dumnezeu)

Şi văzînd-o Domnul, I S-a făcut milă de ea şi i-a zis: Nu mai plînge! (Luca 7, 13)

Iubiţi credincioşi,

Nici femeia cea văduvă din cetatea Nain, nici altcineva din cei mulţi care duceau la mormînt pe fiul ei, nu au rugat pe Mîntuitorul să facă acea preaslăvită minune, de a învia pe fiul văduvei şi a-l da mamei sale. Ci Însuşi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, văzînd-o plîngînd, I s-a făcut milă de ea, după cum spune dumnezeiasca Evanghelie de azi: Şi văzînd-o Domnul, I s-a făcut milă de ea (Luca 7, 13). Mila lui Dumnezeu este una din însuşirile înţelepciunii lui Dumnezeu (Iacob 3, 17).

Toate însuşirile lui Dumnezeu, le are dumnezeirea din fire şi nu le-a luat din altă parte (Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, cartea I-a, C. 14, p. 51). Ca şi celelalte însuşiri ale lui Dumnezeu, mila Lui nu are margini. De aceea şi Duhul Sfînt ne încredinţează, zicînd: Că mai mare decît cerul, este mila Ta (Psalm 107, 4; I Paralipomena 16, 34; II Paralipomena 5, 13; 20, 21).

Ştim cu toţii, că cea mai mare milă şi milostivire a lui Dumnezeu, s-a arătat prin trimiterea Fiului Său pe pămînt, ca să mîntuiască neamul omenesc, din robia cea amară şi grea a diavolului (Luca 1, 77-78; Efeseni 2, 4-6; Tit 3, 5; I Petru 1, 3). De aceea lui Dumnezeu I se mai zice şi Tatăl îndurărilor şi Dumnezeu a toată mîngîierea (II Corinteni 1, 3).
Toate neamurile sînt datoare să slăvească pe Dumnezeu pentru mila Lui (Romani 15, 9; Isaia 30, 18). Mila lui Dumnezeu este din neam în neam spre cei ce se tem de Dînsul (Psalm 102, 17).

Iubiţi credincioşi,

Cînd Mîntuitorul, milostivindu-Se, a înviat pe fiul văduvei din Nain, prin această preaslăvită minune a adus negrăită bucurie şi spaimă, atît mamei copilului înviat, cît şi tuturor celor ce erau de faţă, încît toţi au dat slavă lui Dumnezeu, zicînd: Prooroc mare S-a sculat întru noi că a cercetat Dumnezeu pe poporul Său (Luca 7, 16). Dar oare mila lui Dumnezeu numai într-un loc şi într-o vreme se arată asupra neamului omenesc? Nu, nicidecum.

Oceanul cel fără de fund şi fără de margini al milei şi milostivirii lui Dumnezeu a lucrat şi lucrează în tot locul şi în toate timpurile asupra tuturor zidirilor Sale, după cum spune şi dumnezeiasca Scriptură: Îndurările Lui sînt peste toate lucrurile Lui (Psalm 144, 9). Cine nu a văzut vreodată, vara cînd seceta mare şi arşita ameninţă pe oameni şi animalele lor, fiindcă, după mărturia Scripturii cerul, de mare secetă, se face ca fierul şi pămîntul ca arama (Levitic 26, 19) şi încep toate vieţuitoarele de pe pămînt a simţi lipsa de apă şi de hrană, că îndată ce preoţii adună poporul şi fac rugăciuni de ploaie şi Sfîntul Maslu în biserici, pe cîmp şi prin grădini, îndată încep a se ivi nori pe cer, adunîndu-se şi îngrămădindu-se. Apoi se aud tunete, se văd fulgere de la răsărit pînă la apus şi încep a cădea stropi de apă şi îndată vine ploaie mare şi curată, care adapă ţarinile, cîmpiile şi grădinile şi aduc mare bucurie oamenilor, plantelor şi tuturor vieţuitoarelor pămîntului.
Cine nu cunoaşte atunci şi nu vede în această binefacere a lui Dumnezeu îndurarea şi dragostea Lui faţă de oameni? Cine din cei credincioşi, care au frică de Dumnezeu, nu mulţumesc din inimă Preaînduratului şi Atotputernicului Dumnezeu pentru mila şi milostivirea Sa asupra zidirilor Sale? Ba uneori, şi înainte de a se aduna credincioşii la rugăciune în biserică, numai uitîndu-se la cer şi suspinînd din adîncul inimii pentru lipsa de apă şi de hrană, Dumnezeu, ca un ştiutor de inimi, privind la inimile lor, care se roagă în tăcere, îndată le trimite ploaie şi vreme bună spre rodirea pămîntului, aducînd mîngîiere şi bucurie tuturor, şi celor buni, şi celor răi. Şi aceasta pentru că Domnul, după mărturia Sfintei Scripturi, plouă peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi şi răsare soarele Său peste cei buni şi peste cei răi (Matei 5, 45).

Sfantul Teofan Zavoratul despre omul framantat

"Se intampla ca unul, oriunde s-ar duce, toti sa se fereasca de el. Este exemplul unei constiinte framantate: daca se indreapta spre Dumnezeu, vede ca Dumnezeu se intoarce fata de la el; de se indreapta spre ingeri si spre sfinti, nici aceia nu vor sa-1 priveasca; de se indreapta spre oamenii cu care traieste, si aceia se pare ca-1 dispretuiesc; spre sine insusi de se indreapta, nici in el nu vede nimic la ce ar putea sa se opreasca si sa se mangaie. Si aceasta aici, pe pamant. Ce va fi, dar, acolo?! Gandeste-te mai des la aceasta."

Ganduri filocalice despre moartea spirituala

" Fiind chemati de Dumnezeu si Imparatul , sa alergam cu ravna, ca nu cumva avand viata scurta, sa ne aflam in ziua mortii fara rod si sa murim de foame. Daca la moarte suntem fara rod, n-avem din ce ne hrani in viata viitoare. Atunci vom “ muri “ sufleteste de tot, din lipsa de hrana. Caci acolo ne vom hrani din rodul pe care l-am rodit in viata aceasta din harul lui Dumnezeu si din sarguinta noastra, desigur un har pe care ni-l va insuti Domnul. Am ajutat pe altii, vom fi ajutati. Am vazut pe Dumnezeu prin inima noastra curatita, Il vom vedea nesfarsit mai mult atunci si ne vom hrani de vederea Lui. Altfel, vom muri de foame; dar vom fi constienti de “moartea“ aceasta. Vom suferi de un cumplit gol constient in sufletul nostru si in jurul nostru. ( Filocalia 9, pag.57 )."

Istoria reinceperii pomenirii Patriarhului Ecumenic in Sfantul Munte Athos

Sfanta Comunitate a Sfantului Munte a oprit pomenirea Patriarhului Atenagoras pana la moartea acestuia, urmand apoi Patriarhul Dimitrios care, din pacate nu a negat “ridicarea anatemelor” si erezia “bisericilor surori” .
Istoria revenirii la pomenire o povesteste chiar autrorul ei, anume Parintele Dionisios Maniacas, Arhimandrit si Predicator(Ierokirikas) in Mitropolia Veriei, care face chiar un titlu de glorie din acest lucru.
Dupa moartea Patriarhului Atenagoras a urmat Dimitrios, parintii atoniti s-au adunat la o chilie sa faca priveghere de toata noaptea.  Erau in mare dilema, daca sa pomeneasca pe noul patriarh Dimitrie sau nu. Asa ca batranii au hotarat sa lase candela mare stinsa si daca se va aprinde singura atunci il vor pomeni la Sfanta Liturghie.  Pe atunci diaconul Dionisie Maniacas monah la Manastirea Dionisiu, pentru ca parintii se odihneau si erau obositi, pe furis,  a aprins candela mare spunand ca iata candela sa aprins singura.
Parintele Dionisios Maniacas a marturisit la spovedanie acest fapt si a primit pedeapsa ca un an de zile sa nu manance cu monahii la masa ci sa faca metanie tuturor cerand iertare pentru fapta savarsita.
Din pacate pomenirea noului patriarh va reveni in Sfantul Munte prin acest mod viclean.
Martor al evenimentului este si parintele Palamas Kalipetritul, Egumen al Manastirii Calipetra din aceeas Mitropolie a Veriei.
Insus Parintele arhimandrit Dionisie Maniacas marturiseste aceasta intamplare.

Sursa:  ortodoxiacatholica