De obicei, orice pozitie luata
intr'o directie sau alta starneste in mod firesc o reactie, dupa legea dialectica a lui Hegel. La atitudinea transanta luata de
occidentalism trebuia sa vina o contra-atitudine, o reactie, si aceasta este
reprezentata de slavofilism.
In ruseste se numeste "sloveanofilism",
dar de cele mai multe ori veti intalni acest curent denumit cu termenul
occidental de slavofilism.
Ce inseamna slavofilism este usor de
ghicit: iubirea de slavism, iubirea de rasa slava, pasiunea pentru geniul slav,
in speta pentru geniul rus.
Directia aceasta slavofilista in raport cu directia occidentalista,
revolutionara, este o directie — numita cu termenul nostru — traditionalista. Slavofilistii sunt traditionalistii
culturii rusesti.
Un punct care de la inceput ii apropie pe
unii si pe altii , pe occidentalisti si pe slavofili, este constatarea ca Rusia
reprezinta ceva cu totul deosebit de Europa. Cu acest punct sunt toti de acord.
Pe cata vreme occidentalistii vad aceasta deosebire de Europa ca o inapoiere a
ei, slavofilii dimpotriva, vad in aceasta deosebire superioritatea Rusiei fata
de Europa.
Vom vedea cum.
Trebuie sa va mai spun ca acesti cugetatori si
scriitori frecventeaza la inceput aceleasi cercuri. Sunt prieteni, desi iau atitudini diametral opuse,
frecventeaza aceleasi cenacluri, cunosc filozofia lui Hegel, in virtutea
careia pot lua o atitudine fie de extrema dreapta, fie stanga. De aici se
explica faptul ca atat occidentalistii sunt hegeliani, cat si slavofilii,
care jura tot in numele lui Hegel. Din discutii, din raporturile personale pe
care le au la inceput, cercurile se diferentiaza in mod firesc, iar diferenta
aceasta se adanceste treptat intre ei, pana cand ajung la pozitii cu totul opuse,
care se vor prelungi pana in vremea de astazi, cand curentul
occidentalist, liberal in originea lui, dar revolutionar, evolueaza in
social-democratism, din social-democratism in comunismul teoretic de astazi —
comunismul propriu-zis fiind o stare teoretica — , iar din acesta in bolsevism.
Bolsevismul si comunismul nu sunt tot una. Comunismul este o
stare teoretica a unei societati posibile, in timp ce bolsevismul este
realizarea comunismului ideal.
Cealalta directie slavofilista s'a continuat si ea
pana in vremea razboiului, cand a reprezentat doctrina oficiala a
imperialismului rusesc.
Dar evolutia celor doua curente nu este pe cale politica, ci ea
fructifica doua mari curente de cultura ruseasca, care diferentiaza total
gandirea rusa in doua mari emisfere. Asa de mari si diferentiate sunt
aceste curente, incat intr'o convorbire pe care am avut-o cu dl. Stere — om de
cultura rus—, vorbind despre slavofilism si despre conducatorii
slavofilismului, mi-a marturisit ca nu 1-a interesat niciodata acest curent.
Pe cand occidentalismul socoteste Rusia un fel de
tabula rassa pe care trebuie cladit din nou un edificiu cu totul european, dupa
legile culturii occidentale, slavofilistii o considera o lume aparte fata de
Europa, care cuprinde in sine toate posibilitatile unei dezvoltari de
cultura epocala, cultura care in cele din urma va putea prin ea insai sa
cucereasca Europa intreaga.
Sunt multi slavofili scriitori, ganditori si oameni politici. Astazi vom
vorbi dc cei mai insemnati, si anurne de fondatorii propriu-zisi ai acestei
miscari. Voi numi in special doi dintre ei: Ivan Kirievski si Alexis
Homiakov, plus cei doi frati Axakov, care la vremea lor au avut o
importanta deosebita, desi nu prin originalitatea de gandire.
Domnilor, slavofilismul e intemeiat in prima
jumatatea veacului al XlX-lea de Kirievski. S'au creat discutii in ceea cepriveste
initiatorul acestui curent. Eu cred ca Kirievski este adevararul
fondator. E greu dc spus care sunt initiatorii, fiindca sunt prieteni
nedespartiti si activitatea lor cade exact in aceeasi vreme, iar slavofilismul
se trage si el dinainte de veacul al XlX-lea.
Originea ideii slavofile, mai bine zis originea
mesianismului, a ideii mesianice rusesti, e de cautat in veacul al XVI-lea.
O legenda spune ca un calugar, anume Filotei, a
visat pentru viitor gloria celei de atreia Rome, care nu era alta decat
Moscova. Intaia Roma este cea papala, a doua Bizantul, si dupa ce Bizantul a
cazut sub turci, gloria lui a trecut si a nascut in Rusia cea de a treia Roma,
adica rolul pe care l-a jucat in lume Roma catolica, apoi Bizantul, il va juca
de acum incolo Moscova.
Toata aceasta doctrina a mesianismului rus, pus pe
seama viitorului, este plantata in aceste idei legendare izvorate din visul
calugarului Filotei.
Ivan Kirievski s'a nascut la 1806 si a murit la 1856. A murit in mod
tragic, de holera. Tot de holera a murit si prietenul sau Homiakov, cel de al
doilea mare slavofil. Amandoi sunt aristocrati. La aceasta data aproape
toti intelectualii care joaca un rol de seama in Rusia sunt bineinteles
aristocrati. Kirievski isi face cultura in Occident, fiind atras in
special de filozofia lui Hegel si Schelling. Se intoarce in
patrie ca un perfect european, cu hotararea de a europeniza Rusia. Scoate
chiar o revista intitulata "Europeanul".
La aceasta revista colaboreaza chiar geniul literar al Rusiei, Alexandru
Puskin. Kirievski publica un articol intitulat “Veacul al XlX-lea”, cu un
continut catolicizant. Unul dintre Axakovi era seful cenzurii imperiale.
El scapase acest articol. Revista "Europeanul" este suspendata, o
data pentru totdeauna, iar Axakov este pedepsit de imparat. In aceasta prima
perioada e de observat un lucru, ca nu este occidentalist in toata
puterea cuvantului, ca ceilalti. V'am spus ca celalalt curent occidentalist,
care nu era catolicizant, facea profesiune de credinta ateista. Kirievski nu
era nici catolicizant, nici liberal, si deci nu neaga credinta ortodoxa, ci o
priveste cu bunavointa.
Urmeaza o pauza in activitatea lui. Se casatoreste
cu o femeie foarte credincioasa, care aduce in casa si un duhovnic, parintele
Filotei. Doi ani dureaza intre el si tovarasa de viata discutii pe tema
Ortodoxiei, cautand sa il convinga de valoarea inegalabila a Ortodoxiei. In
cele din urma, parintele Filotei invinge, iar Kirievski devine unul dintre cei
mai mari fanatici ai Ortodoxiei. De acum incolo incepe a doua faza, faza
propriu-zisa, slavonista a lui Ivan Kirievski.
Domnilor, scrierile lui sunt putine. Doua sunt mai insemnate dintre ele. Una
este o incercare asupra "civilizatiei europene si raportul ei cu
civilizatia rus" - a doua se refera la necesitatea si posibilitatea unor
noi principii filozofice. A mai scris si alte lucrari, multe ramase neterminate
din pricina ca incepea un capitol dintr'o lucrare, il publica, iar pentru
numarul viitor cenzura nu-i da voie sa mai continue. Asa ca cele mai multe au
ramas neterminate. Terminate sunt numai cele doua de care v'am vorbit.
In ce constau ideile lui Kirievski?
Pentru el, Rusia este o lume aparte fata de
Occident. "In Occident," zice el, "domina stiinta, in
Rusia domina credinta. In Occident domina critica, in Rusia domina traditia. In
Occident domina Biserica romano-catolica si protestantismul, in Rusia domina
Biserica ortodoxa. E o diferenta fundamentala, din punctul de vedere al
atitudinii omului, intre crestinismul occidental—catolic, protestant— si
crestinismul oriental, reprezentat de Ortodoxia rusa.
Care este aceasta diferenta?
Catolicismul — si aceasta
e marea vina pe care i-o gaseste Kirievski — cauta sa inteleaga cu
ratiunea continutul revelatiei, adevarul ei absolut. Spre deosebire de catolicism, ortodoxismul
cauta sa inteleaga absolutul adevarului revelat nu prin ratiune, ci prin
directa patrundere mistica.
Aceasta e diferenta colosala pe care o gaseste el de la inceput intre doua
lumi: a culturii occidentale si a culturii ruse. Din acest caracter rationalist
al culturii occidentale se trag toate semnele degenerescentei sale. Pentru
Kirievski, cultura occidentala reprezinta ceva iremediabil corupt. Rationalismul
Bisericii romano-catolice, prin care aceasta incearca sa inteleaga
continutul absolut al revelatiei divine, este intrupat in scolastica, in
filozofia catolica medievala a scolasticii. Din scolastica, dupa Kirievski, se
trage marele rau care zace la baza culturii europene.
Din aceasta pasiune de a rationaliza credinta, prin degenerescenta
spiritului european, s'a nascut protestantismul. Protestantismul nu
este decat un exces de rationalizare a continutului revelatiei. In ce consta
greseala cea mare a acestui rationament, dupa parerea lui Kirievski? Domnilor,
ratiunea umana nu are un caracter absolut. Cand omul incepe sa rationalizeze,
incepe de fapt sa se diversifice, sa se deosebeasca, sa se individualizeze. Nu
exista o ratiune umana cu caracter absolut, ci exista ratiuni umane,
adica diferite feluri de a concepe si de a intelege pe cale rationala. Asa se
explica de ce din rationalismul scolastic se naste protestantismul, care este
de fapt o totala pulverizare a Bisericii catolice. Iata, prin urmare,
catastrofa pe care o aduce in unitatea culturii europene interventionismul,
preponderenta ratiunii in materie de adevar absolut revelat. Acesta este raul
iremediabil de care sufera cultura europeana.
In Ortodoxie se intampla cu totul altfel. Omul ortodox cugeta
in mod pasiv, prin mistica, prin credinta adevarului absolut. Unitatea
acestui adevar absolute ramane prin urmare intacta, ferita de orice
influenta individualista a ratiunii umane, iar superioritatea Bisericii
catolice si culturii care se dezvolta din ea apar dintr'o data in forme
inegalabile. In conceptia lui Kirievski, acceptarea pasiva a adevarului
total, pe care il ofera Revelatia, garanteaza integritatea doctrinei
religioase. In Ortodoxie este exclusa posibilitatea de a-ti faramita credinta,
unitatea culturii nascute din ea, fenomen pe care el il vede in cultura
occidentala si pentru care o acuza de degenerescenta, de coruptie.
Mai departe — fiindca consideratiile lui nu se opresc aici, trecand din
domeniul Bisericii in domeniul mai larg al culturii — el gaseste aceeasi
diferentiere intre cultura ortodoxa si cea occidentala, dand ca exemplu arta.
"Pentru noi, rusii", zice el, "arta nu este altceva
decat un vesmant al adevarului". Frumusetea si adevarul sunt
pentru el acelasi lucru: "frumusetea pentru noi este un vesmant al
adevarului". Pe cata vreme in arta occidentala gaseste o deviere
totala de la adevar, insa nu pot spune de ce, pentru ca nu justifica acest
lucru. Mai departe, fiindca Kirievski si toti slavofilii sunt teocrati, il
preocupa aceasta idee a primatului bisericesc in viata colectiva a popoarelor
si face diferentiere in ce priveste raportul
dintre Biserica si stat. "In Rusia", zice el, "Biserica
si-a pastrat integritatea ei nealterata de stat, pe cata vreme in Occident, Biserica romano-catolica e infiltrata
de materialism si stapanita de pofta dominatiei lumesti. Prin urmare, a cautat
sa domine statul si sa se transfonne ea insasi in stat. Pe de alta parte,
Biserica protestanta pulverizata si dezorganizata cum este, s'a lasat
total robita de catre stat.
Asadar, Biserica romano-catolica cauta sa domine statul, Biserica
protestanta e dominata de stat. Fata de ele, Biserica ortodoxa rusa se
diferentiaza prin aceea ca, neamestecandu-se in chestiunile statului, ea isi
pastreaza primatul spiritual asupra statului. Omul rus e dublu cetatean. Prin
stat e cetateanul pamantului, prin Biserica e cetateanul cerului".
Dar si societatea orientala rusa o gaseste Kirievski diferita de societatea
occidentala. In privinta proprietatii
bunaoara, el gaseste ca ceea ce e caracteristic in Rusia este mirul,
comunitatea de afara, si prin aceasta Kirievski evidentiaza afirmarea
personalitatii umane, disparitia oricarui materialism, adica degajarea
persoanei umane de bunurile materiale, din moment ce exista institutia populara a mirului, adica a
proprietatii comune. In Occident, proprietatea fiind individuala si legand
pe individ de materie, capata un caracter material care o deosebeste total de
societatea orientala.
Kirievski se insala, pentru ca in privinta
mirului, adica a proprietatii comune, este de acord cu occidentalistii, cu
socialistii, care sustin ca exista aceasta comunitate de avere — mirul ca
institutie populara —, iar Rusia ar fi terenul cel mai bun pentru a
transplanta, a realiza in practica acest ideal socialist al vremii. Acelasi
lucru il spun si teoreticienii bolsevismului de astazi.
Mai departe el face o diferenta intre lumea occidentala si orientala in
ceea ce priveste familia. Familia rusa se deosebeste de familia
occidentala prin aceea ca ea s'a pastrat intr'un caracter patriarhal, si
anume in aceasta familie domina simtul
ierarhic al supraordinii si subordinii. Tatal e seful familiei, iar mama si
copiii i se subordoneaza poruncii lui. In Occident, familia a fost corupta de
ideile liberale, de vreme ce se vorbeste despre emanciparea femeilor si a
copiilor. In aceasta idee de emancipare a femeii de sub tutela
barbarului si a copiilor de sub tutela parintilor, el vede germenul coruptiei
societatii Occidentului.
In cazul lui Kirievski avem de a face cu
un filozof al culturii si cu un filozof al istoriei in acelasi timp. El cauta
sa fondeze ideile amintite in niste consideratii asupra istoriei, in sensul
cercetarii in ce consta sau care este cauza acestei diferentieri totale intre
cultura occidentala si orientala. El gaseste ca pricinile acestei diferentieri
stau in originile vechi ale acestor doua lumi, ale acestor doua culturi. "Cultura
occidentala", zice el, "se bazeaza pe Roma autentica". Aceasta
Roma autentica era o institutie
juridica dominata de ideea de a stapani pamantul. Caracterul acesta
juridic materialist sta la baza culturii occidentale, avand de la inceput
aceasta pecete de materialism care o va duce treptat, treptat la putrefactie. Cultura
rusa orientala are la originea ei Atena antica. Rusia a mostenit de la Bizant idealismul
intreg, desfacerea de lumea pamanteasca a vechii Atene, a idealismului
filozofilor, iar aceasta origine i-a dat caracterul idealist si forta in
virtutea careia se va putea dezvolta in viitor aceasta cultura, pana cand va
ajunge sa stapaneasca pamantul, pentru ca din moment ce cultura occidentala este o
cultura corupta, asemanandu-se cu vechea cultura a Romei, care la un moment
dat a cazut tot asa de iremediabil, ea nu se poate regenera decat prin
noua cultura primitiva. Or, aceasta cultura primitiva n'o poate da Europei
decat Rusia.
Precum cultura corupta a Romei a cautat sa
se regenereze prin culturile primitive ale popoarelor care au venit in contact
cu ea, tot astfel cultura corupta a Europei nu se va putea regenera decat prin
cultura noua, tanara, primitiva, daca vreti, a Rusiei. De unde vine izvorul acestei culturi
rusesti?
Kirievski, care traieste in epoca romantismului, in vremea cand de-a lungul
si de-a latul Europei se proclama geniul creator al popoarelor, vede izvorul
acestei culturi rusesti in fortele creatoare ce se vor ridica in viitor din
popor si care vor da nastere unei mari culturi care va putea cuceri
Europa intreaga si o va putea regenera cu fortele noi pe care le va
aduce.
Aceasta este ideea mesianica in care se
termina doctrina slavofilista a lui Kirievski.
Vezi şi:
