Părintele Arsenie: Strigă la Hristos! Te aşteaptă! Să ştiţi să muriţi, să ştiţi să înviaţi în fiecare zi! Ultimul meu cuvânt.

Părintele Arsenie PAPACIOC: „Să muriţi şi să înviaţi în fiecare zi!”

- Sfinţia Voastră, noi ne-am implicat în campania iniţiată de apelul Părintelui Justin Pârvu privind microcipurile…
- Ăsta-i un moment greu, un moment aprins, într-adevăr. Mi-a scris Părintele Justin câteva rânduri, dar mi-a scris după ce a făcut chestia asta. Eu n-am fost de părere să se facă. Avem dreptate, dar să plecăm la luptă fără strategie e o mare greşeală. Mai ales că acum nu lupţi cu un ins, ci cu o fiară propovăduită deja. Şi s-a înţeles că eu sunt împotriva celor zise de Părintele Justin. Nu! Nu trebuie să se dea bătălia prea devreme. Şi neorganizat.
- Dar de-acum încolo ce putem face?
- Ne închinăm, ce putem face? Velerim şi Veler Doamne!
- Părerea mea este că Părintele Justin a dat drumul la acest apel dintr-un motiv simplu: anul acesta, din luna ianuarie, au început să fie aplicate ordonanţa paşapoartelor biometrice şi legea de supraveghere a populaţiei. Acesta cred eu că este motivul.

La luptă, muncitori!

- Cineva a întrebat: care-i timpul? Timpul e întotdeauna, dar când se iveşte o fiară care vrea să te înghită, cum spune şi Antonie cel Mare, păcatul de care trebuie să ne ferim cel dintâi este cel care este mai lângă tine. Mi-a plăcut poziţia Mitropolitului Anania pentru că reprezintă o instituţie. Un sinod mitropolitan are autoritate. A fost aici un episcop, căruia i-am spus: ruginiţi aşa cum sunteţi în sinodul ăla, da’ sunteţi o forţă. Ei n-au puterea de discernământ să analizeze forţele fiecăruia dintre noi, ca un Dumnezeu, dar au anumite poziţii strategice în momente istorice. Însă, nu mai tot discutăm mereu. La luptă, muncitori!

- Exista unii intelectuali care considera ca ei stiu mai bine ce trebuie sa faca Biserica…

Mare greşeală este că oamenii au un Dumnezeu inventat de ei. Ca să asculte Dumnezeu de ei, nu ei de Dumnezeu. Ne înzestrează Dumnezeu, ne îmbogăţeşte. Dar nu se angajează omul la o credinţă trăitoare. Vedeţi. Şi nu un Dumnezeu pe care să-L vorbeşti de bine, ci să-L asculţi, să-L trăieşti. Să te îndumnezeieşti. Deci, nu un Dumnezeu inventat de tine, să-ţi menajezi slăbiciunile. Că nu e uşor să te desprinzi de o comoditate în care te-ai simţit bine şi ai crezut că ai atins cote înalte. Şi Dumnezeu cere lucrul acesta.
În ierarhia bisericească, după vrerea Mântuitorului, cel mai înalt nu e împăratul, nici patriarhul, ci smerenia. În măsura în care te smereşti, în măsura aceea exişti. Omul smerit primeşte forţe, că omul are nevoie de aşa ceva continuu, de împrospătare a forţelor.

Omul e fiară dacă n-are un Dumnezeu

- Spuneam că suntem mici prin comparaţie cu jertfa celor dinaintea noastră, care au fost atfel clădiţi. Altfel de generaţie, nu ne comparăm noi cu ei.
- Noi suntem foarte îmbogăţiţi pentru că am avut şi bunici, şi stră-bunici care n-au glumit. Au luptat, da. Au apucat. Uite, eu am 95 de ani.
- Mulţi înainte!
- Mulţumesc! Am apucat războaie după războaie. Am 44 de arestări. Şi am văzut că omul, ferească Dumnezeu, e fiară dacă n-are un Dumnezeu.
Părintele Justin e activ. Mă bucur foarte mult pentru el. Nu ne cunoaştem decât prin unul, prin altul. Dar nu contează. E prezent. Are şi cadru. Eu ţin de Patriarhie, vă daţi seama. Ţin de Daniel. Am avut avantajul că l-am îngrijit când era student la Sibiu. Şi recunoaşte lucrul ăsta.
- Noi l-am cunoscut bine pe Patriarhul Teoctist. Am fost apropiaţi de dânsul, l-am iubit foarte tare. El ne-a dat binecuvântare să lansăm proiectul reîntregirii României. Cu câteva zile înainte de a muri, urma să ne întâlnim pentru a pune pe picioare o mişcare de reîntregire cu Basarabia. Părintele Patriarh ne-a spus că i-a visat pe părinţii săi în pragul casei, chemându-l la ei şi dojenindu-l că nu s-a ocupat suficient de Basarabia, şi că Basarabia nu s-a întors acasă. Şi ne-a zis: „Acuma va veni rândul vostru să mă visaţi pe mine în prag!”. Ne-a dat un mesaj. Sunt nişte proiecte naţionale la care trebuie să ne gândim mereu. O ţară cărei îi lipseşte o parte din trup e o ţară bolnavă. Nu poate funcţiona.
Ţara Românească va avea un mare rol în istoria pământului ăstuia
- Basarabia e şi-un tampon între noi şi ruşi, care ne mai fereşte. Ruşii un popor fără fund. Şi ungurii sunt foarte primejdioşi. Câinoşi. Eu am fost primar al Zărneştiului. Dom’le, toate fabricile erau conduse numai de unguri. Şi s-a întâmplat de s-a făcut o mişcare în favoarea lor, în Ardeal. Au îndrăzneală de stăpân. Un popor foarte primejdios. Şi acum, ei, care sunt intruşi, vor să pună mâna pe Ardeal.
- E obsesia lor.
- Da. Mulţi mă întreabă ce părere am despre Ţară. Ţara Românească, vă rog să mă iertaţi, spun cu îndrăzneală, simt că va avea un mare rol în istoria pământului ăstuia. Pentru că nu este pe o poziţie de avangardă, ci de avanpost. Noi n-am luat niciun metru de pământ de la străini, şi uite, din toate părţile trag de noi. Toţi!
- Părinte, cum ne îndemnaţi să luptăm împotriva însemnării acesteia cu cipuri?
Cipurile reprezintă o mare primejdie!
- Ehei, asta-i o mare primejdie, dragă! Nu credeam să înceapă aşa de curând. Fără discuţie, nu trebuie acceptat cu niciun chip! …Mă întreabă oamenii: „Ce facem?”, eu le spun: „Dom’le, eu nu accept. Atâta pot să vă spun!”. Vor să ne bage cipul în piele, în cărţile noastre de identitate. O mare primejdie!
Niciun soldat nu s-a îmbrăcat în haine soldăţeşti să fie înfrânt
Însă, dragii mei, eu am fost militar. Şi un maior, Arthur Popescu, mă ţinea pe lângă el. Comanda un batalion. Era ofiţer superior. Făceam strategii militare. După ce-a murit, am raportat generalului că am preluat comanda batalionului. În armată n-ai cum să stagnezi. Nu trebuie să ştie inamicul lipsurile tale. Şi, dacă se poate, să ştii şi ce gândeşte el. A rămas uimit generalul. Mai mult decât atât! Am cerut o intervenţie pe dreapta, cum era poziţia. Eram pe poziţii militare, nu pe vârful crestei. Acolo te reperează, ştiţi? Şi, până la urmă, s-a terminat, m-a chemat şi m-a îmbrăţişat generalul. Mi-a zis: Dacă te fac general, primeşti? Zic: primesc, dar nu mă faceţi.
Eram un militar care gândeam. I-am spus: domnule general, niciun soldat nu s-a îmbrăcat în haine soldăţeşti să fie înfrânt. Nu există înfrângere. Dar trebuie să ştii întâi să mori.
Eu nu sunt pentru nevoinţă, sunt pentru stare de prezenţă continuă. Să înviezi în fiecare zi. Că viaţa înseamnă moarte continuă. Toată măreţia învierii n-ar fi fost aşa de grozavă dacă n-ar fi fost crucea mai întâi. Şi de-asta spun: orice jertfă e foarte bine primită şi te adaugă, îţi dă contur. Eşti om!
Te rogi ca un om, şi nu ca un închipuit om. Sfântul Grigorie de Nysa a spus că Dumnezeu este copleşitor şi de neînţeles. Dumnezeu are încă taine nedescoperite nici de îngeri, nici de om.
Hristos ne-a dat să înţelegem că trebuie să ştim să murim
Omul este stăpânul creaţiei. Este singura verigă posibilă între Dumnezeu şi creaţie. Omul! Şi satana luptă din răsputeri să ne pună în situaţia să nu recunoaştem că suntem de o însemnare cu Dumnezeu. Poate să zică el orice, suntem creaţie, chip şi asemănare, şi sigur că nu-i convine. Dar e necesar şi dracul. Ce ne facem fără el? Ajută foarte mult în lupta noastră, în angajamentul vieţii noastre ca luptători. Că nu văd un om să nu lupte. N-are chip dumnezeiesc în el atunci! Iisus Hristos, Dumnezeu fiind, a luptat. A luptat ca un ostaş, pur şi simplu, ca cel mai neînsemnat om, ca cea mai neînsemnată fiinţă. A luptat. Că dacă nu lupta, nu murea! Şi tocmai asta ne-a dat să înţelegem. Să ştii să mori!
În mic, în mare, dacă nu ştii să jertfeşti, eşti un profitor. Un trândav. Şi nu poţi să ridici niciun fel de steag. Nu trebuie renunţat la jertfă. Dracul luptă împotriva noastră, dar nu-şi dă seama că luptă cu rezultate pozitive pentru noi.
Stare de prezenţă continuă recomand, nu nevoinţă. Posturile Bisericii, bineînţeles, nu le putem ignora. Şi nici n-aveam voie să ne atingem de ele. Decât să le executăm.
- Ca un soldat.
- Şi nici n-aveam voie să ne atingem de ele. Decât să le executăm.
Am stat şi cu Părintele Cleopa prin păduri. Ei, din familie, înclinau spre nevoinţă. El avea un frate, Vasile, care era la oi. Cel mai în vârstă dintre ei. Şi Cleopa era cel mai mic în vârstă. Tatăl lor a fost un trăitor. Dar venea cu sistemul ăsta acasă. A moştenit nevoinţa. Şi avea un frate, monahul Gherasim, care dormea într-un coşciug, cu paie de ovăz şi cu cruce, ca la cimitir, la cap.
Părintele Cleopa era pentru nevoinţă. Eu sunt pentru prezenţă continuă.
Să ne simţim cotul unul la altul
Marea greşeală strategică este că nu facem unitate durabilă între noi în momentul istoric pe care îl trăim. Ne arătăm pozele unul la altul. În sfârşit, avem avantajul ca să ne pomenim în rugăciune, ăsta e un mare lucru. Dar nu putem caracteriza un călugăr sau un creştin după amănunte. E foarte complex. E foarte complicat un om simplu, zice Dostoievski. Aşa să ne ajute Dumnezeu, mă bucur că ne cunoaştem, şi sper să nu fie numai atât.
- Ne-aţi făcut un cadou minunat.
- Să ne simţim cotul unul la altul.
E nevoie de luptători de front, nu de teorii
- Vă mulţumim mult! Şi să ne ajute Dumnezeu si cu cipurile astea, să ne împotrivim…
- Împotriva lor, ăsta e răspunsul. Sunt deja propovăduite. V-aţi gândit ce-i cu numărul 666? Dracul se consideră creatorul lumii. Ce îndrăzneală, vă daţi seama! 666 adunate ca simple unităţi, însemnează 18. 18 cete, 9 sus şi 9 jos. Satana crede că el e Dumnezeu. Scuipat, bătut, amărât, El e Dumnezeu şi gata. Şi e propovăduit, spune Sfântul Ioan Evanghelistul, spune Apocalipsa, sunt semne de Apocalipsă. Noi nu credeam, noi care ne gândeam la Apocalipsă cu vreme de groază, să înceapă să ne ia în primire şi pe noi. Nu pot să concep, să accept 666. Cum e asta? Le dăm cu crucea-n cap!
E nevoie de luptători de front, nu de teorii.
- Păi, Sfinţia Voastră sunteţi luptător de primă linie. De-aia am venit aici.
- Aţi venit că a vrut Dumnezeu să ne cunoaştem. Nu-i nici o noutate! Noutatea a adus-o Hristos!
Pentru că dacă ar fi vorba, în spital eu mă consideram pregătit de moarte, că e o vârstă, sunt 95 de ani! Şi nu mă găseam. Că Dumnezeu nu ne judecă după poruncile lui Moise, ne judecă după talanţii pe care-i avem fiecare. După câte ţi s-a descoperit! Să nu crezi că e o glumă! Morţii nu trebuie să-i faci o cafea! Nu-i glumă!
Am plâns în spital! Mă tem mai mult de iubirea lui Dumnezeu decât de pedeapsa lui.
Şi Iuda ar fi putut fi iertat, dacă se pocăia!
Noi nu putem face o greşeală pe care a făcut-o Sfântul Apostol Petru, să te lepezi de Hristos. S-a lepădat, dar s-a căit. Şi a fost iertat! Şi Iuda ar fi putut fi iertat, dacă se pocăia!
Părintele Teofil m-a vizitat şi m-a întrebat dacă mă mântuiesc. Şi zic: nu mă mântuiesc. Cum? a sărit în sus. Păi, Părinte, îmi fixez eu tronurile până în împărăţia cerească? Dumnezeu dă harurile astea, dar la smeriţi…
Avem datoria să ne pomenim între noi. Să ne băgăm în traistă merinde!
- Şi noi vrem să facem o lucrare documentată despre consecinţele utilizării cipurilor, despre ce se întâmplă cu supravegherea asupra oamenilor. O lucrare ştiinţifică, care arată ce consecinţe poate avea asupra oamenilor supravegherea continuă, neîncetată, şi controlul total din partea statului. După părerea noastra, este foarte rău.
- Parcă şi titlurile, şi e destul. Dar dacă o mai şi susţineţi! Frumos! M-ar bucura foarte mult! Fraţilor, nu staţi pe loc! Asta înseamnă muncă şi rămâne! Uite, rămân scrise! Rămâne scris ce-a spus cutare părinte despre vremurile ce le trăim. Cât se poate, nu staţi pe loc. Avem datoria să ne pomenim între noi. Să ne băgăm în traistă merinde! Câte ceva ca să reziste! Rămâne un lucru, dragii mei. Dacă nu e duhul lui Dumnezeu, nu e nimic!
- Sunt unii care vor să facă o lege pentru homosexuali, să le permită căsătoria în România, şi încercăm să blocăm în Parlament iniţiativele acestea.
- Sunt lucruri de care ţi-e şi scârbă. Jigneşte pe Hristos, care a dat cinste planetei noastre prin întrupare. Nu vă cer nimic decât să staţi în picioare.
- O să stăm drepţi, cât putem.
- Putem. Marea greşeală e că nu vrei, nu că nu poţi. Strigă la Hristos! Te aşteaptă! Iar Maica Domnului e foarte supărată pe cei care nu-i cer nimic. Să ştiţi să muriţi, să ştiţi să înviaţi în fiecare zi! Ultimul meu cuvânt.

Convorbire cu Parintele Arsenie Papacioc realizata impreuna cu Iulian Lita si aparuta in Revista VEGHEA, editia de Sfintele Pasti

Sursa: Roncea.ro

Parintele Arsenie Papacioc despre Miscarea Legionara, inchisorile comuniste si personalitati exemplare ale generatiei sale

 

Mai intai de toate cu parintele Marcu (Costica Dumitrescu) ne-am cunoscut in lupta. Ne-am imprietenit; ne-am imprietenit pentru ca eram cu mare placere intr-o jertfire, in jertfa, in lupta, care ne cerea cu orice chip sange. Era mai marisor decat mine cu vreo 2-3 ani insa in lupta, in incordarea aceasta a inimii pentru ideal nu mai conteaza varsta. Conteaza miscarea, eroismul, conteaza pozitia.
A fost foarte rezistent in suferinte. I se spunea Fachirul, nume pe care Securitatea de pe vremea aceea, in timpul lui Carol al II – lea, i l-a dat, pentru ca suferind, suferea cu o rabdare nemaipomenita, fara vaiete.
Ne-am incurajat incontinuu; prin inchisori intalnindu-ne foarte rar pentru ca eram izolati. Eu eram la Zarca, el la fel; mai puteam comunica cate ceva prin morse, prin perete. Am avut cea mai frumoasa parere de om de jertfa despre Parintele Marcu fata de multi cu care eram obligati sa ne intalnim, sa traim, sa planuim. Nu era vorba de o negustorie in lupta. Nu era vorba de scopuri. Se jertfea fara discutie, avand in vedere marile idealuri ale omului, ale neamului, ale neamului nostru.
Eram foarte atasati de numele acesta de neam. Chiar si Capitanul facea foarte mult caz ca neamurile vor veni toate la Judecata. Am avut o ocazie sa asist la o discutie de oameni traitori, legionari, in afara de inchisoare. Ne spuneau ei de unde stie Capitanul despre neamuri. Intr-adevar, se spune in multe parti ca neamurile vor veni la Judecata si vor fi judecate neamurile si insii. Deci parintele Marcu nu era un om care sa fi facut, repet, negustorie cu lupta lui.
Am plecat la manastire dintr-o nebunie pentru Hristos. M-am calugarit cu multa ravna, ca daca nebunia pentru Hristos nu exista, nu poti sa rezisti. Aici te pierzi ca sa te poti regasi, in pozitie ingereasca. Nu la multa vreme a venit la manastire si Parintele Marcu la Slatina. Pe mine m-au arestat la Slatina, manastirea ctitorita de Alexandru Lapusneanu. M-au luat din biserica, unde slujeam, la doua noaptea, si m-au dus la Militia din Suceava. L-am auzit intr-o celula alaturata pe Parintele Marcu, era si el arestat.
Parintele Marcn a fost arestat pentru trecutul sau legionar, eu insa am fost judecat pentru ca fac parte din Rugul Aprins cat si din Garda de Fier. M-au condamnat 40 de ani sa fie siguri ca acolo voi zace in veci. Fara discutie, s-a observat ca ne-a aparat Dumnezeu grozav, desi noi din partea dusmanilor eram mereu pe listele lor negre.
L-am vizitat ca monah, pentru ca era foarte hotarat pentru Hristos; era intr-o chilie alaturi de Parintele Cleopa, dar nu se putea marturisi la el, pentru ca Parintele Cleopase se temea.
M-a chemat printr-o scrisoare sa vin sa-l marturisesc, si m-am dus sute de kilometri, de la Techirghiol. Avea ceva tainic, nu era vinovat, el conta ca ar fi facut , parte dintr-o echipa atunci cand a fost omorat Armand Calinescu; a fost si el invitat, dar nu a primit sa faca parte din echipa respectiva, el contand in lumea legionarilor de mare tinuta ca un om de jertfa. Noi doream o jertfa interioara continua. Nu a fost vinovat. Mi-a spus ca s-a discutat ca as fi facut si eu parte, dar nu e adevarat.
Eu i-am spus: fi linistit, nu-i nimic, prigoanele nu s-au terminat, pentru ca cine fuge de prigoana fuge de Dumnezeu, cum spune Sfantul Teodor Studitul. Si Biserica are inca nevoie de prigoane.
Il pomenesc cu mare drag, cu traire, cu odihna, a fost monah simplu. Mergea incovoiat cu un mic baston, si se ocupa de stupii manastirii Sihastria.
Imi amintesc ca iesind de la parintele din chilie, pe un coridor m-a intrebat cineva despre Miscarea Legionara, ce este. I-am spus: n-ai sa pricepi, dar un lucru trebuie sa intelegi si sa te temi: patronul Miscarii Legionare este Arhanghelul Mihail si i-am spus troparul: “Unde umbreaza darul tau Mihaile Arhanghele, de acolo se teme toata lucrarea diavolului, ca nu sufera sa ramana langa lumina ta lucifer, care a cazut din cer. De aceea ne rugam tie: sagetile lui cele de foc indreptate cu viclesug impotriva noastra stinge-le prin mijlocirea ta, vrednicule de lauda Mihaile Arhanghele.” Asta era Garda de Fier, i-am spus.
Ultima data m-am intalnit cu el la Aiud pe un coridor. Ne-au scos din celule pentru o conferinta. Au inceput sa vorbeasca tot dintre ai nostri, pervertiti, in cadrul reeducarilor. Era o sala mare, si eu m-am ridicat in mijloc si le-am spus: ce vorbiti voi, ce stiti voi despre Evul Mediu, Evul Mediu a fost teocentrist a pus pe Dumnezeu in frunte – m-am repezit la ei – pentru niste papi nenorociti acuzati Biserica Lui Hristos si virtutile crestine. Asa s-a terminat conferinta si m-am intalnit cu parintele Marcu pe un coridor si i-am spus: ai grija de tine, nu te lasa. Dar el a inteles sa aibe grija sa nu tradeze. I-am spus ca nu ma refer la tradare, ar fi fost o jignire pentru el, ci sa aibe grija de el, sa nu posteasca aspru, daca gaseste o bucata de paine sa o manance.
Nu aveai ce sa cedezi, nu ne jucam cu viata. Aici la Aiud nu se mai punea problema Miscarii Legionare, vroiau sa ne darame complet din credinta in Hristos. Acesta a fost obiectivul lor mai inalt decat celalalt.
De Legiune s-au lepadat multi dar nu erau pentru mine niste caderi de mantuire. Miscarea Legionara trebuia privita ca urmand intocmai invatatura crestina. Si aici s-a gresit mult din partea unor legionari cu uciderile, nu si-au dat seama. Acestea au adus razbunari si au omorat toata elita. Aceasta nu era elita Miscarii Legionare, era elita neamului nostru.
Ma gandesc la o figura uriasa: Gheorghe Clime. Era inginer silvic, l-am cunoscut si l-am avut la mare evlavie. Cand s-a pus problema Bisericii, eram de fata, Codreanu a spus: il fac pe Clime patriarh. Era capabil oriunde il puneai, era grozav. Era mai in varsta decat noi, poate decat si Capitanul.
Am meditat mai tarziu asupra momentului, Clime era in stare de orice oriunde il puneai. Eu sunt cleric si vad importanta unui patriarh in Biserica. E vorba mai intai de toate de o traire crestina ireprosabila, sa nu mai arunce cineva in Hristos si in Biserica Lui pentru conduita negativa, sa nu zic stangace, a conducatorului suprem.
In inchisoare rugaciunea era singura hrana, singurul motiv de supravietuire. In inchisori a fost un regim de exterminare, in primul rand cu o foame nemaiintalnita, eram uscati, aschie. M-au bagat, adesea la racitor, unde era moarte sigura. Eram intr-o haina subtire si ne bagau iarna; acolo era primejdie si vara.
Racitorul era o celula frigorifera, ciment peste tot, inalta de cinci metri; nu aveai voie sa stai jos; puteai sa stai pe putina de necesitati de la 10 seara la cinci dimineata; in rest trebuia sa stam in miscare. Noi nu aveam putere nici sa suflam. Am avut momente foarte interesante acolo, aveam o curiozitate binecuvantata sa vad cum iese sufletul; nu a iesit. Ultima condamnare la racitor a fost de sapte zile, dar m-au tinut numai cinci pentru ca multi au murit. Eram controlati des daca traim. Eram fiecare in celula noastra. Daca era inca unul era bine pentru cate mai lipeam unul de altul, ne mai incalzeam. Sunt sigur ca ingerii din ceruri erau gelosi pe noi pentru ca ei nu au aceasta suferinta dincolo de firea noastra.
S-au intamplat multe lucruri, semne care sunt greu de spus. Nu se pot spune. Lucrurile acestea daca s-au intamplat, cel dintai lucru pe care trebuie sa-l respecti este sa nu vorbesti pentru ca le iei toata frumusetea duhovniceasca. S-a vazut ca Dumnezeu este alaturi de noi.
Dar nu se poate fara jertfa. Nu se poate fara cruce; asta a fost, asta o recomand si asa vreau cu orice chip sa traiesc. Si cruce inseamna sa duci ce nu-ti convine. Marea gresala a oamenilor in lume este ca nu suporta suferinta si nu inteleg ca este singura actiune, singura preocupare, singura traire impotriva tot ce este rau de sub patronarea diavolului.
Prin Cruce a mantuit lumea Hristos. Crucea este cel mai laudat lucru al pamantului. Cand Mantuitorul era pe lacul Ghenizaret si a spus ucenicilor sai ajunga la tarm cu corabia, a inceput o furtuna mare si mari valuri acopereau corabia; ucenicii erau disperati si au spus scoala Doamne ca pierim. Au stat valurile la porunca Mantuitorului si le-a spus: n-am dat eu porunca bine? am dat-o bine, dar vroiati fara valuri, vroiati fara jertfa, vroiati fara cruce.
Asta spun: cine fuge de prigoana fuge de Dumnezeu, zice si Sfantul Teodor Studitul.
Si repet: Biserica are nevoie de prigoane, pentru ca te trezeste, te tine prezent si e lupta.
Avem pe Maica Domnului, avem inger pazitor, avem cunostinta mare, putem fi dumnezei dupa har. Orice clipa poate fi un timp grozav de important pentru mantuirea noastra si daca nu traim clipa prezenta nu o traim nici pe urmatoarea si asa mai departe.
Deci prezenta continua, nu ma refer la nevointe ci sa arda inima in noi cu orice chip. E singurul timp pe care il avem, fiind considerat cel mai mare dar de la Dumnezeu faptul ca traim.

Statuia lui Matei Corvin, de la Cluj, vandalizata de membrii unui ONG maghiar

Bine v-am regasit. Si bine sa va fie si azi desi se anunta tot o zi caniculara.
în sud-est, unde temperatura va ajunge iar la 37 – 38 de grade. Din vest vin ploile, torentiale, însoţite de descărcări electrice.
Si tot din vest, de la Cluj, vine si o veste care poate starni iar furtuna printre romani. TVR anunta ca statuia lui Matei Corvin, care a încins relaţiile dintre Bucureşti şi Budapesta în această vară, este din nou în centrul atenţiei si consemneaza ca inscripitia amplasată la baza statuii lui Matei Corvin, a fost vandalizată de reprezentanţii unui ONG maghiar, care au acoperit-o cu un strat de lipici.
Potrivit autorilor vandalizarii, activişti ai Grupului de Iniţiativă Bolyai, spune sursa citata, inscripţia de la baza baza grupului statuar Matei Corvin, restaurat şi amplasat recent în centrul municipiului Cluj-Napoca, care contine un citat din Nicoale Iorga, ar falsifica adevărul istoric despre regele maghiar. "Biruitor in razboaie, invins numai la Baia de propriul sau neam cand incerca sa invinga Moldova nebiruita" spune citatul din Iorga de pe placuta care a starnit un sir de controverse in utimlele luni.
Disputele pe aceasta teme au inceput in momentul in care, in urma cu nu mult timp,consulul general al Ungariei la Cluj i-a cerut primarului Sorin Apostu să îndepărteze inscripţia pe motiv că textul acesteia ar putea genera dispute interetnice.
La acea vreme si ministrul Culturii, Kelemen Hunor, susţinea că amplasarea plăcuţei, cu un text care aminteşte de înfrângerea regelui ungar de către Ştefan cel Mare, este ilegală. Edilul clujean nu a părut însă impresionat şi a spus că plăcuţa va rămâne acolo unde este.
Grupul statuar Matei Corvin, emblemă a Clujului, consemna ZIUA DE CLUJ cu cateva luni in urma, a mai fost ţinta unei încercări de distrugere.
Din filmul realizat ieri de reporterul Kiss Oliver reiesea că pe soclul proaspăt reconstruit al grupului statuar erau urme de fum negru, iar pe iarba de lângă statuie s-au gasit rămăşiţe de mase plastice arse.

Si tot ZIUA DE CLUJ consemna , in luna mai a acestui an, ca maghiarii s-au mobilizat pe Facebook ca să acopere placa lui Matei Corvin cu flori si spunea ca un grup de iniţiativă a fost convocat pe cunoscuta reţea de socializare Facebook de Zoltan Sipos. Acesta a scris în ungureşte şi în româneşte un mesaj prin care îi îndeamnă pe clujeni să acopere plăcuţa cu flori :"Credeți că citatul de Nicolae Iorga nu are loc in fața statuii Matia Corvin? Acoperiți tăblița cu un buchet de flori! De ce tocmai flori? Pentru că e pașnic. Pentru că arată respect față de Matia Corvin, și în același timp acoperă citatul tendențios și denigrator. Pentru că nu există lege care interzice acoperirea unei statui cu flori", arată Sipos, care nu uită să dea şi câteva sfaturi celor care vor adera la iniţiativă: "Nu mergeți mai mulți în același timp. Ideea ar fi ca tăblița să fie acoperită cu flori pe o perioadă mai lungă. Evitați atragerea atenției. În acest fel, nimeni nu poate să vă reproșeze acest gest. Nu purtați însemne care indică apartenența voastră etnică sau politică. Statuia lui Matei Corvin e a tuturor clujenilor".

In iunie, MONITORUL DE CLUJ consemna ca mai multi membri ai partidului extremist din Ungaria Jobbik au depus coroane de flori la statuia lui Matei Corvin din Cluj-Napoca, iar una dintre acestea avea o panglică neagră. Extremiştii, care se aflau în tranzit prin Cluj-Napoca, îndreptându-se înspre Şumuleu Ciuc, unde au participat la o sărbătoare a comunităţii maghiare, aveau steaguri cu însemnele formaţiunii lor şi au intonat câteva cântece în limba maghiară. Potrivit şefului Poliţiei municipiului Cluj-Napoca, comisarul şef Marcel Bonţidean, a fost vorba de 9-10 tineri, cetăţeni ai Ungariei, care au fost legitimaţi, urmând să se stabilească dacă prin gestul lor au încălcat legile statului român.

Ar mai fi de spus ca restaurarea statuii a costat aproape 800 de mii de euro şi a fost finanţată în comun de guvernele României şi Ungariei.

Sursa: Ziare.ro  
Autor: MARIA PETRASCU 

Predica a Parintelui Ilie Cleopa la Sfantul Prooroc Ilie Tesviteanul ( 20 iulie )

Ilie, în adevăr va veni şi va aşeza la loc toate (Matei 17, 11) Iubiţi credincioşi, Astăzi Biserica lui Hristos cea dreptmăritoare prăznuieşte pe sfîntul, slăvitul şi marele prooroc al lui Dumnezeu, Ilie Tesviteanul, pe marele rîvnitor al adevărului, pe mustrătorul împăraţilor celor fără de lege. Astăzi cinstim pe cel mai rîvnitor prooroc al Legii Vechi, pe învăţătorul poporului celui depărtat de Dumnezeu, pe pedepsitorul proorocilor mincinoşi, pe marele făcător de minuni Ilie, căruia stihiile i s-au supus şi s-a învrednicit să vorbească cu Dumnezeu pe muntele Horeb şi cu Iisus Hristos pe Tabor.
Patria acestui mare prooroc a fost ţara Galaadului, de cealaltă parte de Iordan care se mărgineşte cu Arabia şi cu cetatea Tezvi, după care s-a chemat şi Tesviteanul. Acest prooroc era din seminţia lui Aaron şi, încă de la naştere, s-a arătat că va sufla cu focul dumnezeirii şi va arde pe cei fără de lege cu foc. La naştere, tatăl său, cu numele de Sovac, a văzut nişte bărbaţi îmbrăcaţi în haine albe vorbind cu pruncul şi învelindu-l cu foc şi băgîndu-i foc în gură să mănînce.
Acestea văzîndu-le tatăl său, s-a dus la Ierusalim şi a spus preoţilor vedenia aceea, iar unul dintre preoţi, bărbat înainte văzător, i-a zis: "Nu te teme, omule, că vedenia pe care ai văzut-o pentru pruncul tău este spre slava lui Dumnezeu, căci acest prunc va fi locaş al luminii darului lui Dumnezeu şi cuvîntul lui va fi ca focul de puternic şi lucrător. Rîvna lui către Dumnezeu va fi fierbinte şi el va judeca pe Israel cu sabia şi cu focul". Deci, crescînd pruncul şi ajungînd în vîrsta desăvîrşită, a devenit un mare prooroc şi propovăduitor al dreptei credinţe în Dumnezeu şi un prea rîvnitor al poruncilor Lui.
Pe vremea aceea împărăţea peste Israel împăratul Ahab. Acesta, urmînd în răutate celorlalţi împăraţi închinători la idoli care au fost de la Ieroboam, a ascultat de soţia sa, Izabela, şi a silit poporul să se închine idolului Baal adus de ea din Sidon, nelăsîndu-l să se închine adevăratului Dumnezeu, în templul din Ierusalim. Văzînd Ilie atîta rătăcire de la credinţă a poporului Israel şi atîta orbire şi întunecare, umplîndu-se de rîvnă dumnezeiască, s-a dus înaintea lui Ahab şi, după ce l-a mustrat pentru nebunia şi idolatria lui, l-a ameninţat, atît pe el, cît şi pe tot poporul cel orbit şi înşelat de el, că vor fi pedepsiţi cu mare pedeapsă de Dumnezeu.
Apoi i-a zis: Viu este Domnul Dumnezeul lui Israel înaintea Căruia slujesc eu; în aceşti ani nu va fi nici rouă, nici ploaie, decît numai cînd voi zice eu! (III Regi 17, 1). Acestea zicînd, a plecat dinaintea lui Ahab.
Dar, o dată cu cuvîntul proorocului, s-a încuiat cerul şi s-a făcut mare secetă, încît nici o picătură de ploaie sau de rouă n-a picat de sus pe pămînt, timp de trei ani şi jumătate. Apoi a urmat nerodirea pămîntului, lipsa de hrană şi foamete în tot poporul, încît sufereau şi oamenii şi animalele. S-a împlinit atunci cuvîntul marelui prooroc Moise către Israel, care zicea: "Va fi cerul deasupra capului tău de aramă şi pămîntul sub tine, de fier".
În timpul acestei cumplite secete Domnul a zis lui Ilie: Du-te de aici, îndreptează-te către răsărit şi te ascunde la pîrîul Cherit, care este în faţa Iordanului. Apă vei bea din acel pîrîu, iar mîncare am poruncit corbilor să-ţi aducă acolo (III Regi 17, 3-4). Domnul a făcut aceasta cu robul său cel iubit, pentru două lucruri: ca să-l păzească de răzbunarea Izabelei şi, pe de altă parte, ca să-l cruţe de foamete şi sete. Dar, Preabunul Dumnezeu care Se milostiveşte pururea spre cei păcătoşi şi nu voieşte să-i piardă, cînd s-a împlinit vremea pedepsei celei drepte, a început a-l trage pe Ilie rîvnitorul spre milă, ca să se roage Lui şi cu cuvîntul său să se deschidă cerul spre ploaie. Apoi a secat pîrîul din care bea apă Ilie şi corbii nu-i mai aduceau de mîncare. Văzîndu-se strîmtorat de foame şi de sete, a fost trimis de Dumnezeu la Sarepta Sidonului, la o femeie văduvă şi săracă, spre a cunoaşte cîtă lipsă este pe pămînt din cauza secetei, nu numai asupra celor bogaţi, ci şi asupra celor săraci şi astfel să-l întoarcă spre milă.

Parintele Arsenie Papacioc - Suferinta

Părintele Arsenie Papacioc: "Viaţa înseamnă moarte continuă”

Ar mai fi avut nevoie de mai puţin de o lună ca să ajungă la venerabila vârstă de 98 de ani. Dar n-a fost aşa. Dumnezeu l-a chemat mai devreme la el pe cel pe care lumea îl cunoştea drept "Pustnicul-de-la-malul-mării”. Părintele Arsenie Papacioc, arhimandritul şi duhovnicul Mănăstirii Techirghiol vreme de 35 de ani, s-a dus la cele veşnice marţi, 19 iulie, dimineaţă, la orele 11:00. Iar şirul lung de pelerini, care aştepta – ca-ntotdeauna – să culeagă învăţătură de la el, s-a prăbuşit cu jale. Părintele va fi înmormântat joi, 21 iulie, la mănăstirea pe care a păstorit-o. Slujba se va ţine în frumoasa bisericuţă de lemn, cu o istorie la fel de zbuciumată ca a lui, fiind una dintre "bisericile călătoare”ale ţării (ridicată în 1750 în satul Maioreşti din Ardeal, dusă în creierul Bucegilor de Carol al II-lea şi salvată - între altele cu ajutorul părintelui – de la distrugere, în 1951, fiind mutată la Techirghiol).
Unul dintre cei mai importanţi duhovnici ai ortodoxiei româneşti din ultimele decenii (şi din toate timpurile), părintele s-a născut pe 15 august 1913 – chiar în ziua de hram a mănăstirii pe care a păstorit-o atâta vreme. Istoria lui – pe care nu o putem relata în doar câteva rânduri – e marcată de chemarea timpurie spre monahism (se călugăreşte foarte de tânăr, la Mănăstirea Sihăstria, Neamţ), de conştiinţa valorii de neam şi a martiriului pentru credinţă (e arestat în anii '50, o dată cu mulţi alţi apostoli ai ţării). În 1976, se "retrage” la Mănăstirea Sfânta Maria din Techirghiol unde, departe de a se ascunde, devine unul dintre duhovnicii şi teologii cei mai preţuiţi din ultimele decenii. Este, la malul mării, dacă vreţi, asemeni Părintelui Cleopa la Neamţ sau precum părintele Arsenie Boca la Sâmbăta de Sus şi la Prislop, un sfânt care păşea pe pământ, îi asculta pe cei în nevoie şi-i mângâi cu mâna lui bătrână şi binefăcătoare.
L-am cunoscut pe Părintele Arsenie Papacioc în urmă cu exact cinci ani. Era 19 iulie, înainte de Sfântul Ilie, iar maica stareţă se pornise spre o altă mănăstire din ţară unde se ţinea hram mare. Părintele fusese operat în anul acela – 2006 – de hernie de disc. Înainte de a aşterne pe hârtie interviul pe care mi l-a acordat atunci, aş vrea să mă opresc asupra acestui amănunt al operaţiei. Părintele Arsenie Papacioc, chiar dacă mulţi insistaseră să fie operat la Bucureşti sau în afara ţării, a rămăs neclintit în hotărârea lui ca intervenţia chirurgicală să o facă medicii constănţeni. Mai mult, cum datorită vârstei lui foarte înaintate (avea atunci aproape 92 de ani) anestezia putea ridica mari probleme, Părintele Arsenie i-a încurajat pe medici să-l opereze fără anestezie. "Voi faceţi-vă treaba”, le-ar fi zis, "şi lăsaţi-vă în mâna lui Dumnezeu, căci aşa voi face şi eu”. Martorii spun că stareţul Techirghiolului le-a dat binecuvântarea, apoi a început să se roage. Operaţia a reuşit, fără complicaţii, semn că divinul lucrase.
Atunci când l-am întâlnit, Părintele Arsenie Papacioc mi-a cerut doar un scurt răgaz pentru exerciţiile de mers. Observam că fiecare pas îl doare, dar nu a renunţat până nu s-a împlinit distanţa ce trebuia parcursă. "Să nu-l istoviţi”, ne-a rugat o măicuţă. "Acum e ceasul lui de odihnă, că după aceea vor intra pelerinii”. Să-i asculte, să le dea sfaturi, să-i binecuvânteze, să se roage pentru ei. Am promis că vom rămâne doar cinci minute. Dar după timpul legiuit, când am dat să strângem reportofonul, părintele ne-a iscodit. "Ori aţi obosit? Ori n-aveţi destulă credinţă, ca s-o împărtăşim?”. "Părinte, nouă ne e doar grijă de sănătatea Sfinţiei Voastre”. "Lăsaţi-mi mie grija asta”, ne-a răspuns. "Mai bine întrebaţi-mă ce vreţi să ştiţi şi ascultaţi ce am de spus”. Accel scurt interviu a fost publicat atunci, în 2006, pe 15 august, de ziua Sfinţei Sale. Îl reluăm rugându-ne să-şi afle odihna la dreapta lui Dumnezeu.
Simona Lazăr: Sfinţia Voastră, ca om care v-aţi dedicat existenţa vieţii spirituale, spuneţi-ne: este religiozitatea, în chip natural, o componentă a firii umane?
Părintele Arsenie Papacioc: Dumnezeu este "Calea, Adevărul şi Viaţa”. Eu sunt crescut la ţară, şi aveam oi, şi am văzut o oaie dând din picior şi apoi culcându-se. Şi am văzut că face asta încă o oaie, şi încă una... Şi am întrebat-o pe mama ce fac oile acelea? "Se-nchină, mamă, se-nchină!”, mi-a răspuns. Şi-atuncea, eram mărişor, mi-am luat seama şi mi-am zis: "Oaia nu ştie că e oaie, ea trăieşte şi e de folos. Şi uite că ea ştie că în toate există un duh sfânt. Dar eu, ca fiinţă care ştiu că sunt om?!...”. Şi m-am pus şi eu pe închinat înainte de culcare. Aceasta este educaia prin exemplul mişcărilor vieţii. Natura are un duh şi nu-l putem ignora. Uite, dumneavoastră nu e suficient că m-aţi cunoscut dacă întâlnirea noastră nu schimbă ceva. De folos ar fi dacă v-aţi rupe niţel şi pentru altul. Drumul ăsta este cel plăcut lui Dumnezeu. Dacă spun lumii: "Iubiţi-vă vrăjmaşii!”, simt oamenii fremătând de parcă le-aş fi săgetat inimile. "Până aici, Părinte! Asta nu putem face!”. Dar nu conteaza ce zic oamenii despre tine, ci ce zice Dumnezeu. Şi focul iadului are calorii mai multe... Şi nici lumină n-are, că e întuneric...
Simona Lazăr: Spuneţi-ne un cuvânt de mângâiere pentru românii din ţară, dar şi pentru cei care trăiesc în afara graniţelor...
Părintele Arsenie Papacioc: Atât pot să le spun: să ştie să moară şi să învieze în fiecare zi. Am spus lucrul ăsta pentru că viaţa înseamnă moarte continuă. Si sigur o să ajungă vorba asta şi la Preasfinţitul Serafim de la Rosenberg, cu care sunt prieten. Nu se poate fără jertfă. Ca să luminezi, trebuie să jertfeşti. Măsura iubirii lui Dumnezeu este dincolo de închipuire. Ne iubeşte, dar asta nu înseamnă că putem să speculăm iubirea lui. Hristos ne-a dat exemplu prin propria viaţă. A murit, dar moartea lui n-a fost o tragedie. O tragedie - dar de o mare frumuseţe - e "Romeo şi Julieta”. Bernardin de Saint-Pierre a scris o tragedie mai frumoasă decât cea a lui Shakespeare, "Paul şi Virginia”. Au iubit şi au pierit. În învăţătura creştină, moartea nu este pierdere. Ai noştri, martirii, sunt eroi, măcar că i-au spintecat şi le-au tăiat capetele. Dar nu au murit, ci, din contra, s-au adăugat la veşnicie. Pentru că viaţa pe pământ nu e altceva decât pregătirea pentru cealaltă viaţă. Cum zice Mantuitorul: "Şi a trecut de la  moarte la viaţă!”. Auziţi? Viaţa e dincolo, şi noi asta facem, trecem dinspre moarte spre viaţă...

„De ce aţi venit la mine?”
Am avut nesperata bucurie de a-l întâlni pe Părintele Arsenie Papacioc, iar cuvintele sale blânde şi acum îmi răscolesc amintirile. Te certa cu duhul blândeţii, te înviora cu vorba înţeleaptă, te ridica de acolo de unde greşelile te co­bo­rau, punea degetul pe rănile tale, iar în clipa rugăciunilor pe care le rostea pentru tine te simţeai des­po­vărat.
„De ce aţi venit la mine? Ei, dar acum că aţi venit hai să vă citesc o rugăciune...”, aşa te în­tâm­­pi­na de fiecare dată du­hov­nicul Pa­pacioc. „Vezi-ţi de viaţa ta du­hov­nicească, pentru că Bi­serica este acolo întru totul unde este Ade­vărul. Să spui neîncetat «Doamne Iisus Hristoase, milu­ieş­­te-mă pe mine, păcătosul». Să spui rugăciuni la Maica Domnului, Stăpâna Cerului şi a Pământului, care este supărată pe cei care nu-i mai cer nimic.
Avem un înger păzitor, pe care ni l-a dat Dumnezeu ca să ne păzească sufletul până la moarte, pentru ca să fim păziţi şi să nu lase viaţa noastă în mâinile unui duş­man, care este diavolul. Ca să fii apă­rat să nu uiţi să porţi mereu ve­righetă dacă eşti căsătorit, iar cru­cea să nu lip­seas­că de la tine!” Ochii părintelui stră­lucesc, bucuria că înţelegi ceea ce îţi spune e mare şi cu ne­putinţă de strunit. După o experienţă de zeci de ani în puşcăriile comuniste, credinţa sa parcă îl întinerea. Nu puteai cre­de că este nonagenar, spiritul său era de neînfrânt. Născut la 15 au­gust 1914, în satul Misleanu, co­mu­na Perieţi, judeţul Ialomiţa, pă­­rintele Papacioc era din 1976 du­­hovnicul Mănăstirii Sfânta Ma­ria din Techirghiol. Macedo­nean după tată, bunicul Părinte­lui a fost la rându-i preot, dar în Ma­ce­donia, de unde şi numele de Papacioc. La origine, numele era Albu.
Despre viaţa în temniţă, Părintele Arsenie Papacioc spunea: „Nu m-au omorât, deşi mă urmăreau, mă băgau pe la răcitor, la camere frigorifice. În trei zile mureai, după socoteala lor. N-am murit în trei zile. Mi-au dat cinci. N-am murit. Mi-au dat şapte, n-am murit. N-a vrut Dumnezeu. Dar a fost greu. Important este ca acolo unde eşti să fii prezent! Şi, fie ce-o fi, de acum. Nu mai conta moartea. Moartea era salvare! N-avem alt ideal decât de-a ne hărăzi Dumnezeu fericirea să murim chinuiţi şi sfârtecaţi pentru scânteia de adevăr ce ştiam c-o avem în noi, pentru a cărui apărare vom porni la încleştare cu stăpânitorii pute­rilor întune­ricului, pe viaţă şi pe moarte”. (Loreta Popa)

Sursa: Jurnalul National