Sf. Ignatie Briancianinov: Despre citirea Sfintilor Parinti de catre mireni si de catre calugari. Despre citirea Evangheliei.

Straduiti-va sa cititi acele carti ale Sfintilor Parinti care se potrivesc cu felul dumneavoastra de viata, asa incat prin citirea scrierilor Parintilor sa puteti nu numai sa le sa admirati si sa va delectati de ele, ci si sa le aplicati in practica. Crestinul care traieste in lume trebuie sa citeasca scrierile marilor ierarhi care au scris pentru popor, scrieri care invata virtutile crestinesti potrivite celor care isi duc viata in mijlocul indeletnicirilor materiale. Alte lecturi li se potrivesc calugarilor din manastiri: acestia trebuie sa-i citeasca pe Sfintii Parinti care au scris povete pen-tru felul acesta de vietuire. In sfarsit, alte lecturi li se potrivesc isihastilor si pustnicilor! Studierea virtutilor care nu_se  potrivesc felului de vietuire al omului duce la visare, il aduce pe om intr-o stare mincinoasa. Exersarea virtutilor care nu se potrivesc felului de vietuire al omului face aceasta vietuire neroditoare. Si viata se iroseste, si virtutile pier: sufletul nu le poate pastra vreme indelungata, trebuie sa se lase de ele dupa scurt timp, fiindca nu ii stau in puteri. Aceasta exersa-re a virtutilor inalte, mai presus de puterile si de capacitatile omului, adeseori aduce sufletului o vatamare de nevindecat, il arunca in neoranduiala pentru mult timp, uneori pentru toata viata, il face sa nu mai fie in stare de nevointele bunei credinte. Domnul a poruncit ca vinul nou, adica virtutile si nevointele inalte, sa se toarne in burdufuri noi, adica sa fie lasate in seama nevoito-rilor care s-au maturizat deja in nevointa bunei credinte, innoiti si luminati de har. El a oprit sa se toarne vinul nou in burdufuri vechi, sa se carpeasca haina veche cu petec nou. Sa nu credeti ca nevointa inalta, pentru care sufletul dumneavoastra nu s-a maturizat inca, o sa va ajute! Nu! Ea va va baga intr-o si mai mare neoranduiala: veti fi silit sa va lasati de ea, iar in sufletul dum-neavoastra vor aparea trandavirea, deznadajduirea, intunecarea, impietrirea. In starea aceasta sufleteasca va veti ingadui si mai mari greseli, si mai mari incalcari ale legii lui Dumnezeu decat cele in care cadeati inainte. La haina veche nu se pune petec nou, pentru ca gaura nu face decat sa se largeasca.Atat pentru toti calugarii indeobste, cat si pentru crestinii vietuitori in lume, cea mai folositoare lectura e Noul Testament, mai ales Evanghelia. Trebuie sa-1 citim insa cu smerenie, fara sa ne ingaduim interpretari proprii, ci calauzindu-ne doar dupa talcuirea Bisericii.

 Cînd citeşti Evanghelia, nu căuta desfătări, nu căuta extaze, nu căuta cugetări sclipitoare: caută să vezi adevărul cel sfînt, singurul infailibil.

Nu te mulţumi doar cu citirea neroditoare a Evangheliei; străduieşte-te să împlineşti poruncile ei, citeşte-o cu fapta. Evanghelia este cartea vieţii şi prin viaţă trebuie citită.

Nu socoti că din întîmplare cea mai sfîntă dintre cărţi, „Tetra-Evanghelia” începe cu Evanghelia după Matei şi sfîrşeşte cu Evanghelia după Ioan. Matei ne învaţă mai mult cum să împlinim voia lui Dumnezeu şi poveţele lui sînt deosebit de potrivite cu cel ce face primii paşi pe calea lui Dumnezeu; Ioan arată chipul unirii dintre Dumnezeu şi omul înnoit prin porunci, unire la care pot ajunge doar cei ce au sporit în calea lui Dumnezeu.

Deschizînd Sfînta Evanghelie pentru a o citi, adu-ţi aminte că ea hotărăşte soarta ta veşnică. După ea vom fi judecaţi şi după felul în care ne­am potrivit pe pămînt cu îndreptarul ei vom primi fie fericirea veşnică, fie chinurile veşnice (Ioan 12, 48).

Dumnezeu Şi-a descoperit voia unui nevrednic firicel de praf, omul! Cartea în care e înfăţişată această mare şi atotsfintă voie se află în mîinile tale. Poţi să primeşti ori să lepezi voia Ziditorului şi Mîntuitorului tău, după cum îţi place. Viaţa ta veşnică şi moartea ta veşnică sînt în mîinile tale: judecă singur de cîtă prevedere şi înţelepciune ai nevoie. Nu te juca cu soarta ta veşnică!

24 ianuarie 1859 - Unirea Principatelor Române. Reflecţii despre Unirea Mică şi generaţia tânără

Pentru mulţi colegi, dar şi pentru mulţi alţi oameni în floarea vârstei, ziua de 24 ianuarie nu mai înseamnă nimic. Nimeni nu ar trebui să uite momentele de glorie, momentele frumoase care au fost scrise în trecut de către strămoşii noştri, bravii soldaţi care şi-au vărsat sângele pentru neamul românesc. Nu ar trebui să uităm aceste date pentru că ele sunt înscrise în istoria noastră, a românilor, o istorie lungă şi frumoasă.

Acestor mulţi colegi ai mei, înecaţi în acetonă sau prea preocupaţi să înveţe versuri inutile, care vorbesc de cele mai multe ori despre cât de rău este în ţara asta, cât se fură şi cât suntem furaţi trebuie să le reamintim că în ianuarie, când se rup şi cad abrupt zăpezile, cu toţii sărbătorim actul bărbaţilor Moldovei şi ai Munteniei care au săvârşit Unirea. Fapta aceasta, fundamentală în istoria României, trebuie să aprindă în fiinţa noastră o bucurie mereu nouă. Unirea e înscrisă în sângele nostru. De la începuturile sale de luptă, dusă de mii de ani, cu credinţă, gândul unirii într-o singură Patrie a strălucit ca o stea în inima poporului român. Oare câţi dintre noi am putea înţelege bucuria oamenilor din vremea aceea pentru pasul enorm făcut prin unirea Moldovei cu Ţara Românească? Oare dacă acum ne-am separa şi am fi ca înainte de 24 ianuarie 1859, ar fi cineva revoltat? Oare ar ieşi oameni în stradă care să lupte împotriva acestei separări nedrepte, sau am sta fericiţi în băncile noastre, căci tot una ne este pentru că oricum putem trece dintr-o ţară în alta doar cu buletinul? Eu cred şi sper că mai sunt oameni responsabili şi patrioţi care nu şi-au uitat originile şi misiunea românească.

Sunt mulţi tineri care nici măcar nu vor sau nu ştiu să scrie corect româneşte, darămite să mai şi simtă româneşte. Chiar dacă le reamintim că fără această „Unire Mică” noi, românii din Transilvania, nu am fi trăit în România, ci poate acum am fi fost sub dominaţie austro-ungară (deşi, nici acum nu suntem liberi), nu cred că i-am impresiona prea mult.

Pentru mine ziua de 24 ianuarie 1854 nu este o simplă zi, ci este ziua în care s-a pus temelia României de azi.

Vlad-Mihai PALAS